Istorie culturală presărată cu amintiri și anecdote, povestea cozonacului e o fereastră spre istoria României. Trecut prin numeroase avataruri – pâine îndulcită, pâine rituală dospită, aluat boieresc preparat după rețete străine de Paști și de Crăciun, prăjitură sofisticată de familie, specialitate etnică, simbol național –, cozonacul e legat de evenimente, oameni, locuri și întâmplări care au marcat generații de români. Deliciul acestei cărți e în îmbinarea dintre harul povestirii și bogăția documentării. Atras de parfumul trecutului din memorii, jurnale, opere literare, și pus pe gânduri de întrebări, ipoteze și etimologii, cititorul e purtat într-o pasionantă căutare a bucuriei de a plămădi, din chipurile cozonacului, un acasă personal sau colectiv.
„Treptat, poveștile despre cozonaci au început să-mi vorbească altfel: erau capsule ale intimității ocrotitoare, lecții despre pofta de viață în siguranța unui cămin, despre răbdare, încredere, dragoste, tărie de caracter și despre o pașnică întregire a omului în timp, care, în secolul tuturor vitezelor și al tehnologiei digitale, a devenit cu atât mai rară și mai prețioasă.“ — TATIANA NICULESCU
Tatiana Niculescu este o scriitoare română, fost producător de programe și prezentator la radio BBC World Service Londra și redactor-șef al secției BBC WS în limba română, autoare de biografii interbelice, cărți neficționale, romancieră și dramaturg.
Tatiana Niculescu a studiat Litere la Universitatea București, absolvind ulterior și Institutul european de jurnalism Robert Schuman din Bruxelles (în original, Robert Schuman European Institute of Journalism). Între 1994 și 2004, a fost editor și prezentator al secției române a BBC World Service din Londra. Între 2004 și 2008 a condus biroul BBC World Service din București.
În 2006 a publicat prima sa carte de non-ficțiune, Spovedanie la Tanacu, numită de critică un "In cold blood" românesc.
“Te poți numi om împlinit dac-ai zidit o casă, ai sădit un pom și ai făcut măcar un cozonac în viața ta! Era încredințată că mirosul de cozonac, casa, bucuria și dragostea aveau o legătură strânsă. Totul era să frămânți în liniște, cu răbdare, fără timp, ca atunci când iubești un om până-i iese la iveală sufletul împăcat.”
Vestitul cozonac, produs de graniță între pâine și prăjitură, este un simbol gastronomic în țara noastră, dar și spiritual. Cred că nu există om care să nu devină nostalgic la mireasma dulce și aromată a cozonacului proaspăt scos din cuptor de bunica, care prevestea sărbătoare.
Tatiana Niculescu explorează rădăcinile adânci ale acestui preparat, care a călătorit prin istorie și s-a adaptat la diferite culturi: de la Egiptul Antic, unde se făcea pâine dospită de diferite feluri, la rețeta de cozonac relatată în anul 1841 de Mihail Kogălniceanu și Costache Negruzzi, și până în prezent, este clar că cozonacul este un preparat extrem de îndrăgit și cu o istorie îndelungată.
4⭐️ O lucrare extrem de bine documentată, însă prea arhaică pentru gustul meu. Este o părere strict subiectivă, când nu vrei nimic mai mult decât să te întorci în copilărie, adu aroma cozonacului în casa ta!
"Era încredințată că mirosul de cozonac, casa, bucuria și dragostea aveau o legătură strânsă. Totul era să frămânți în liniște, cu răbdare, fără timp, ca atunci când iubești un om până-i iese la iveală sufletul împăcat."
Am căutat în povestea cozonacului aromele copilăriei. Am găsit o pagină de istorie, istoria unei pâini dulci a cărei poveste se întrețese cu cea a spațiului geografic în care trăim. Surprinzător, pentru mine, la această carte, a fost că acest cozonac de care ne bucurăm acum la sărbători are rădăcini mult mai adânci decât bănuiam. Tot surprinzător a fost că forma pe care o cunoaștem astăzi este, de fapt, oarecum nouă în lunga istorie a cozonacului. Umpluturile au apărut relativ recent, la fel ca și statutul său de desert, cozonacul fiind, în trecut, mai curând o pâine ușor dulcică.
Istoria acestui preparat are, pare-se, rădăcini adânci. Tatiana Niculescu ne expune istoria dospelilor începând cu Egiptul Antic, trecând prin toate erele până în ziua de astăzi. Pâinea dospită, care a stat la originea cozonacului de astăzi, a avut rol nu doar în alimentația oamenilor, ci și în ritualurile religioase - de altfel, și astăzi se împart cozonaci la pomeniri.
Mi-a plăcut, desigur, componenta istorică. Spațiul românesc, vizitat încă de la Vasile Lupu, este plin de aromele feluritelor dospeli, care au îmbogățit mesele boierilor și domnitorilor, cu precădere - țăranii de rând neavând acces la făina albă. Autoarea navighează prin epoci, veșminte, obiceiuri și particularități ale limbajului, dar și prin rețete cu ușurința celui cu adevărat ancorat în acest spațiu. Documentarea este minuțioasă, izvoarele bibliografice variate și uneori surprinzătoare (cine și i-ar fi închipuit pe Mihail Kogălniceanu și Costache Negruzzi în rolul de autori ai unei cărți de bucate?).
Cartea însă m-a plictisit pe alocuri. Devine repetitivă prin expunerea copy-paste a rețetelor de cozonac din diferitele cărți de bucate, majoritatea acestor rețete fiind asemănătoare. Am cam trecut peste ele, recunosc. Și cred că aș fi vrut ceva mai mult pe partea istorică, mi s-a părut că a trecut de la o epocă la alta uneori haotic și în toate cazurile mult prea rapid.
Totuși, cartea este un omagiu adus moștenirii culinare românești și o incursiune fascinantă în istoria acestui preparat emblematic.
Dacă te aștepți să găsești o poveste delicioasă ca un cozonac între filele acestei cărți, ei bine n-o vei face. Ai parte de o culegere de texte foarte inspirat așezate, aproape cronologic care se împletesc până la prăjitura de astăzi. O recomand pe Tatiana Niculescu oricând. 😁
- Pâinea dulce și dospită vine din perioada Egiptului antic și a fost preluată de iudaism și de creștinism; - Boierii serveau o „pâine dulce” încă de prin 1700, dar rețeta nu era nici măcar apropiată de cea pe care o cunoaștem noi în prezent; - Se zvonește că, familia lui Vasile Alecsandri din partea mamei (Cozoni) ar fi fost patiseri și ar fi adus o variantă de panetone din Italia pe care ar fi populat-o în Moldova. Nu este clară cu exactitate originea familiei sale, însă ar fi o coincidență plăcută; - Cu toate că sunt mai multe țări (atât predominant catolice, cât și predominant ortodoxe) care consumă la evenimente speciale o pâine dulce, însă doar românii și bulgarii o denumesc „cozonac” (mai avem panetone la italieni deja menționat sau babka în Polonia și Ucraina care provine din comunitățile evreiești);
O lectură plăcută, rapidă și numai bună pentru cei curioși de istoria gastronomică a țării.
Cozonacul a fost mereu una dintre mancarurile mele preferate si unul dintre motivele pentru care asteptam cu nerabdare Craciunul si Pastele. Mi-a placut atat de mult incat am insistat sa invat cum se fac si astfel cozonacul pe langa un simplu fel de mancare a ajuns sa fie si o oportunitate de a gati impreuna cu mama, de a povesti si a petrece timp impreuna. Prin urmare, in momentul in care am dat peste aceasta carte nu am ezitat.
Inca de la inceput Tatiana Niculescu leaga povestea cozonacului de copilarie, de "acasa", de retete si obiceiuri de familie care trec din generatie in generatie. Delicioasa poveste a cozonacului romanesc este exact asta, o poveste. Ancorata in istorie, pornind de la o documentare amanuntita si urmand pe cat posibil firul documentelor si dovezilor existente cartea ramane totusi o poveste. Autoarea nu pierde nici o clipa din vedere legatura sentimentala, aproape mistica, intre oameni si mancare (aici vorbind in special despre cozonac si alte produse asemanatoare) dar si despre impactul pe care grastronomia il poate avea intr-o societate. Astfel, istoria cozonacului devine inevitabil legata de istoria Romaniei.
Inca dinainte de a incepe cartea am avut o doza de ingrijorare despre cat de lin va curge. Pana la urma, cat de interesanta si antrenanta poate fi o carte despre un fel de mancare? Dar incepand sa citesc am observat repede ca aveam in mana o carte foarte bine gandita. Capitolele sunt scurte si concentrate pe o anumita tema sau un anumit episod. Stilul autoarei este unul lejer, usor de citit si urmarit dar in acelasi timp cu suficienta substanta incat sa te tina prins. Mi-a placut si abordarea fata de diversele retete incluse aici, majoritatea sunt rezumate de catre autoare cu doar cateva reproduse in intregime.
Reteta folosita de Tatiana Niculescu pentru scrierea acestei carti este una relativ simpla. Se ia un subiect si se adauga cateva grame de istorie. Se framanta adaugand treptat anecdote si povestioare pana cand preparatul prinde forma. Se presara putin umor si mult suflet si se imbina totul cu istoria societatii romanesti de la aproximativ 1700 pana in prezent. Se coace in cuptorul amintirilor "de acasa" si se serveste cititorului intr-o portie de aproximativ 200 de pagini. Pofta buna!
“Odată copt, orice cozonac frământat acasă restituie o vârstă a inocenței, hrana spiritualizată a unei amintiri despre ciclul neîntrerupt al vieții şi al morții, ca în scena murală de la mănăstirea Sucevița în care sufletul Maicii Domnului reprezentat ca un prunc înfășat îşi găsește alinare în brațele lui Cristos, luând de la capăt istoria mântuirii. Iar acasă e acolo unde cineva te iubește.”
Nu cred că puteam rezuma mai bine de atât întreaga carte. O carte plină de amintiri, o carte care m-a trimis, încă de la primele pagini, înapoi în copilărie, când bunica frământa cozonaci pentru noi şi pentru încă 7 vecine, iar pe atunci toată procedura dura vreo două zile. În preajma sărbătorilor, casa noastră de la țară mirosea a voie bună, a dragoste şi a cozonac.
Tatiana Niculescu a documentat extrem de bine această carte. Aflăm informații neprețuite despre apariția acestui bogat desert, încă de pe vremea când era doar o pâine dulce. Ne poartă printr-o călătorie fascinantă a transformării acestui desert, din 1600 şi până în zilele noastre, transformare care a schimbat atât rețeta de-a lungul timpului, cât şi denumirea acestuia. Îmi place cum împletește elementele de spiritualitate cu mesele tradiționale, făcând bineînțeles referire la deliciosul cozonac, pe care orice creștin îl pune la loc de cinste pe mesele de sărbătoare “asemenea pruncului înfășat “.
Nu puteam să aleg o perioadă mai bună pentru citirea acestei cărți. Deşi pe bunica am pierdut-o acum 6 luni, amintirea ei va fi veşnic în inima mea şi voi încerca să o onorez cât de mult pot, poate chiar cu primul meu cozonac, dacă îmi fac curaj de acest Crăciun.
Dacă şi vouă vă place cozonacul şi vreți să aflați mai multe informații despre cum s-a transformat de-a lungul anilor, e musai să o puneți pe masă, pardon, în bibliotecă. Sau poate să o oferiți cadou de Crăciun. 🎁🌲 📖
citEști „Delicioasa poveste a cozonacului românesc”, de Tatiana Niculescu: Gust de Crăciun „În prima ediție a cărții ei sunt menționate trei rețete de cozonac: moldovenesc, cu nuci și economic”.(p.191) Tatiana Niculescu „Delicioasa poveste a cozonacului românesc”, Humanitas, 2024 Tot anul am așteptat să îți deschid această carte la citEști. De Crăciun e ziua pentru „Delicioasa poveste a cozonacului românesc”. Tatiana Niculescu a scris cu ani în urmă într-un roman povestea cozonacului așa cum o știa din familie. Acum dezvoltă tema și o face lucrare de istorie culturală. Da, ai și rețetele celebre, dar și vise, cum se întâmplă într-un jurnal celebru românesc unde apare un pian făcut din felii de cozonac. Dar, poți să fii sigur, povestea e și în termeni mai pioși. Crăciun fericit! „Isus le spune mai întâi parabola semănătorului.” (p.29) Tatiana Niculescu „Delicioasa poveste a cozonacului românesc”, Humanitas, 2024 https://www.youtube.com/watch?v=vqZnH...
"Odată copt, orice cozonac frământat acasă restituie o vârstă a inocenței, hrana spiritualizată a unei amintiri despre ciclul neîntrerupt al vieții și al morții..."
Una dintre cărțile cumpărate de la târgul de carte a fost "Delicioasa poveste a cozonacului românesc" pe care am adăugat-o în bagajul din vacanță. Mi-am dorit mult să citesc această carte, dar nu aș putea să găsesc un motiv anume. Poate, pur și simplu, pentru că este un volum atipic, diferit de ceea ce citesc de obicei. Sau poate că povestea unui desert mi-a stârnit curiozitatea și am vrut să descopăr mai multe despre el, despre originile lui.
Pornind de la teste și experimente, povestea cozonacului a fost precum o călătorie pe firul propriei istorii presărată cu rețete care mai de care mai ingenioasă sau uimitoare prin ingredientele sau cantitățile folosite (zeci și sute de ouă adăugate în aluat ar fi un exemplu perfect).
Citind acest volum, mi-am amintit de copilărie și de momentele în care pregăteam alături de bunica aromatul cozonac cu umplutură din belșug: cacao, stafide aurii, nucă și rahat, șterpelind câte puțin din fiecare. Aveam parte de un întreg ritual încă de când puneam pe masă ingredientele și continuând cu frământatul, apoi așteptând ca aluatul să crească, să fie întins, umplut și împletit pentru a fi dat la cuptor. Când era copt bine, bunica folosea un pai din mătură să fie sigură că aluatul este copt și la mijloc, apoi scotea rînd pe rând cozonacii din forme pe un tocător din lemn. Nici nu se răceau bine că și voiam să gust din prima felie încă aburindă, care se topea mai ceva ca zahărul.
Vă recomand din suflet această carte care vă va trezi simțurile și poate amintiri de mult uitate din copilărie...