Știm mai multe despre spațiul cosmic decât știm despre propriul creier. Și e incredibil, după ce te apuci să citești despre cum funcționează creierul, cum te uiți la tine cel ce erai, ignorantul care nu și-a bătut capul mai devreme ca să înțeleagă, ca să poată să controleze și apoi să trăiască punându-și în armonie mintea, corpul și sufletul. Am început să fiu interesat de subiectul ăsta, cum funcționează creierul, acum vreo șase-șapte ani, în perioada în care am început și drumul către o viață sănătoasă. Iar de atunci, cu fiecare carte, cu fiecare conferință pe care o ascult pe tema asta, nu mă satur să aflu, să înțeleg, să descopăr. Cărți precum Soft-Wired, a lui Michael Merzenich, Creierul - povestea noastră și Incognito, ale lui David Eagleman, The Consciousness Instinct, a lui Michael Gazzaniga sau De ce zebrele nu fac ulcer și Bevahe - Biologia ființelor umane în ipostazele lor cele mai bune și cele mai rele, ale lui Robert Sapolski sunt doar câteva dintre cele care mi-au schimbat cu totul viziunea despre cum ne funcționează creierul și de ce e important să știm cum funcționează. În același timp, mi-am dat seama că toate opiniile mele despre acest subiect se bazau pe… nimic. Da, pur și simplu, eram un tip cu multe certitudini, fără să știu cu adevărat ceva despre acest subiect.
Ei bine, la început aproape că am râs de cartea Tarei Swart, tradusă la noi de Publica. Asta pentru că resping automat lucrurile care țin de zona mistică. Dar i-am dat o șansă și mă bucur că am făcut-o, pentru că ”Sursa” nu este o treabă scornită de vreo nebună, ci chiar ceea ce se întâmplă când reușim să ne aliniem mintea, trupul și spiritul. Și m-am regăsit în capitolul în care autoarea vorbește despre vizualizare, că trebuie să vizualizezi ceea ce urmează să faci, să fii. Și așa am fost eu cu acest proiect care a devenit viața mea. Am vizualizat această emisiune, Starea nației, așa cum este ea acum, și-am lucrat-o în fiecare moment al vieții mele, de când am bătut prima dată la ușa lui Florin Călinescu, de la Chestiunea zilei. Și am continuat să lucrez în mintea mea la această idee chiar mai tare după ce acea ușă a rămas închisă. Sunt multe lecții bune pe care Tara Swart (cred că 90% dintre oamenii care scriu pe subiect sunt bărbați, așa că abordarea unei femei e o gură de aer proaspăt) le predă în această carte căreia îi poți acorda o șansă. Fie și pentru că te va face să te gândești la drumul tău: ești încă pe pilot automat sau ai reușit să-ți refaci căile neuronale, să ai un plan pe care-l urmezi și să-ți activezi ”sursa”? S-ar putea ca răspunsul să îți schimbe viața.
Recomand și conferințele Tarei, înainte de culcare.