Privește ultima dată lumea asta plină de minciuni

Numele altora #3

by Cosmin Leucuța

Spațiul în care se mișcă personajele lui Cosmin Leucuța e populat în permanență de evenimente și situații care transformă brusc banalul într-o excursie insolită prin realitatea imediată. Ai tot timpul senzația că asiști la o plimbare sau un dialog care se încarcă gradual ca o armă și din clipă în clipă urmează ca cineva să apese trăgaciul. Când Leucuța are două personaje angajate într-un dialog (la fel ca într-un film de Tarantino) știe să scoată la iveală cu talent toată nebunia obișnuită a lumii și să o povestească prin cuvintele acestora colecționând anomaliile ca într-un insectar. Citind aceste povestiri putem să înțelegem parcă mai bine că viața e un lung șir de simptome mai vesele sau mai triste care nu fac decât să ne anunțe degradarea și sfârșitul. BOGDAN RĂILEANU

Calitatea cea mai importantă a lui Cosmin Leucuța, în acest volum de proză scurtă, este intensitatea vizuală a stilului său - a little bit country, a little bit rock 'n' roll. Ochiul cinematografic alunecă între imaginile suave ale nostalgiei și sălbăticia realității, între începutul domol și finalul fulminant, între ceea ce este aparent și ceea ce este semnificativ. Locurile și întâmplările care alcătuiesc povestirile din volum sunt anume create de Cosmin pentru a pune o presiune uriașă pe umerii personajelor sale, care de cele mai multe ori ajung în ipostaze tragice (mai mici sau mai mari), aceleași prin care am trecut cu toții sau am putea trece cândva. Și mai cred că sunt situații pe care el, într-un fel sau altul, le-a trăit deja. Măcar sufletește. CRISTIAN VICOL

Genres: Short Stories, Romanian Literature, Fiction, Romania

168 pages, Paperback

Published May 30, 2024

About the author

Cosmin Leucuța s-a născut la Arad și a început să scrie povești la vârsta de 14 ani.

2013
Laptele negru al mamei (Adenium) - roman, câștigătorul primului concurs de debut al editurii
2017
Numele altora (Casa de Pariuri Literare) - proză scurtă
2018
Hoodoo (Polirom) - roman, Premiul „Tânărul Prozator al Anului” la Gala Tinerilor Scriitori
2020
Cum te vei îmbrăca la sfârșitul lumii? (Casa de Pariuri Literare) - proză scurtă, Premiul „Tânărul Prozator al Anului” la Gala Tinerilor Scriitori
2022
Cerul ca oțelul (Humanitas) - roman, nominalizare la Premiul Naţional de Proză „Ziarul de Iaşi” și Premiul FILIT 2023
2024
Privește ultima dată lumea asta plină de minciuni (Humanitas) - proză scurtă, nominalizare la Premiul „Mihai Giugariu” - ARCCA
Big in Japan (Paralela 45) - roman

Locuiește lângă Timișoara împreună cu cele șase pisici ale sale.

Reviews

[Casandra Liana · Rating 5 out of 5]

Dacă ar fi să rezum într-un singur cuvânt noua carte a lui @cosminleucuta acesta ar fi: viață.

Cele 8 povestiri din acest volum de proza scurta mi-au vorbit despre viață, așa cum este ea: dura, terifianta, dezamăgitoare, nedreapta.

Viziunea lui Cosmin Leucuta despre viață este una realistă, cu o pătrunzătoare vedere asupra naturii umane, ne arată omul asa cum e el, crud, neglijent, egoist, trădător, mincinos, dar având nostalgia copilăriei și a timpurilor minunate de atunci, terminate tragic atunci când viata se întâmplă, aducând o maturizare forțată și nedorită.

"Atunci, pentru o singură clipă, am simțit atingerea morții și, chiar dacă aveam doar doispe ani, am înțeles toată încercarea asta la care este supus omul în timpul vieții, am simțit cât de inutilă era lupta, cât de mare era minunea vieții și cât de fragilă era carnea în care locuiam."

Cel mai mult mi-a plăcut dialogul cu Petronela - o discuție amicala profundă despre provocarile maturității în vremurile contemporane, dinamica relațiilor, superficialitatea societății și scopul vieții. Deși limbajul este dur, este limbajul pe care îl folosim cu toții, și îți atrage atenția asupra unei întrebări esențiale: tu ce lași în urma ta pe acest pământ?

"Mi se pare că ducem vieți din ce în ce mai lipsite de mize, iar viața fără miza e o viață goală în care nu faci altceva decât să îți masturbezi ego-ul, că uite câte am văzut și uite câte am mâncat și uite pe unde am umblat...
Și uite ce relație smechera am, dar nimic nu trece la nivelul următor, totul stă de fapt pe loc și la final ramai doar cu un sentiment din ala de tristețe și singurătate și dezorientare. Nu e vorba de făcut prunci, e vorba de făcut ceva important. Lumea crede ca oțelul și sticla și petrolul sunt importante. Ca banii sunt importanți, dar nu-i așa. Carnea e singurul lucru important. Ea e mai durabilă și mai puternică decât toate cacaturile astea la un loc pentru ca fără ea toate astea n-ar exista și n-ar avea sens."

[Titi Coolda · Rating 5 out of 5]

Măi, ce mult mi-o plăcut volumu' ăsta de povestiri. E a doua carte după Cerul ca oțelul, da' acum, sigur, voi căuta și celelalte cărți ale lui Leucuța. Dacă în romanul amintit am simțit, așa, un deja vu, tema asta post-apocaliptică a cam fost mestecată în multe op-uri literar-cinematografice, e greu să aduci ceva nou, clișeele-s inerente, volumul de proză scurtă, deși mi-a amintit și el de Tarantino, dar și de Woody Allen, are originalitate în temele abordate, poveștile au cap și coadă, personajele-s viabile, vocea lor e naturală (da, da, așa se vorbește azi în România). Descriptivul din scenele gării și a depoului din Arad e de-o rezoluție perfectă. Ce să zic, citiți, musai, cartea. E tare faină.

[Mihail Victus · Rating 4 out of 5]

Ești poate plictisit, poate obosit, poate în căutare de un loc în care să evadezi pentru o perioadă... Cosmin Leucuța te bate ușor pe umăr și zice: Let me entertain you. Și cu volumul ăsta merge la sigur, oferind un divertisment de calitate, fie că se folosește de suspans, absurd (ca un episod din Black Mirror, așa cum e textul Prăjitură), de vreo scenă de film tip slasher horror (textul A fost al mamei mele), de umor sau dramă, de lucruri aparent banale care pot deveni șocante. Povestirile sunt ca niște scurtmetraje, în unele cadre cu influențe palpabile. Poate că sunt puțin subiectiv când spun că ultimul text, Zdrobit, mi-a plăcut în special (mi-e familiar formatul și, chiar dacă vag, m-a făcut să mă gândesc la Cu sânge rece) și că măcar pentru el merită să citiți volumul. E povestirea care, din punctul meu de vedere, oferă cel mai mult.

[citesc_cu_sufletul · Rating 5 out of 5]

Pe @cosminleucuta l-am descoperit în urmă cu câțiva ani, prin intermediul cărții "Cum te vei îmbrăca la sfârșitul lumii?" și apoi i-am mai citit o povestire din volumul colectiv "Treisprezece. Proză fantastică". Încă de pe atunci m-am declarat cucerită de proza lui, însă romanul "Cerul ca oțelul", citit la începutul anului, m-a făcut să-mi doresc să parcurg toate cărțile pe care le-a scris și pe cele pe care le va mai scrie în viitor.

Astfel, am pus mâna pe noua sa carte de proză scurtă, "Privește ultima dată lumea asta plină de minciuni", pe care am citit-o cu o senzație de familiaritate, de deja-vu, pentru că întâmplările și personajele sunt desprinse din realitate, Cosmin Leucuța reușind să transforme cumva banalul în ceva extraordinar. Mi-au plăcut tentele de SF și de horror, atmosfera apăsătoare, dialogurile dintre personaje și monologurile.

În cele 8 povestiri, accentul cade pe laturile cele mai întunecate ale speciei umane, degradarea fiind vizibilă cu ochiul liber. Nicio povestire nu m-a lăsat indiferentă, fiecare m-a trecut prin diferite stări, chiar dacă unele mi-au plăcut mai mult, iar de la altele mi-aș fi dorit mai mult.

Dacă ar fi să aleg o povestire preferată, nu aș putea, așa că voi spune 3 preferate: "Privește ultima dată lumea asta plină de minciuni", "A fost al mamei mele" și "Zdrobit: o biografie în viu grai a unei tragedii moderne".

[Adina · Rating 5 out of 5]

Cele 8 povești ale lui Cosmin Leucuța reunite în volumul ”Privește ultima dată lumea asta plină de minciuni” sunt și nu sunt legate una de cealaltă. O cicatrice aici și acolo, un nume care se repetă... Banalul care se transformă cu fiecare rând în discuții sau evenimente care te țin cu sufletul la gură. Cosmin știe să scrie foarte... cinematografic, cred că ăsta e cuvântul.

[Jovi Ene · Rating 4 out of 5]

Ce-mi place la cărțile lui Cosmin Leucuța este naturalețea lor: și atunci când imaginează lumi post-apocalitice, dar și atunci discută despre viața simplă, și atunci când descrie o crimă abominabilă, dar și atunci când creează un dialog despre avantajele și dezavantajele unei căsnicii, rezultatul este admirabil, pentru că personajele sale se mișcă firesc, spectaculosul devine natural, așa cum devine și pare și viața obișnuită - valoroasă cum este ea.
Așa cum este în orice volum de proză scurtă, am și eu povestirile mele preferate: cea care dă titlul volumului (o reîntoarcere în satul copilăriei, privit acum cu aceeași ochi uimiți, dar ochi de adult) și A fost al mamei mele (o povestire cu aromă de horror, o călătorie palpitantă prin deșert).
Un volum foarte bun!

[Nona · Rating 5 out of 5]

„În biserică, unde de obicei era destul de răcoare, deși amintirea asta pare sever depășită, pentru că e veche de un sfert de secol și totul în satul ăsta mă minte în continuu de când am ajuns aici, sunt vreo patruzeci de grade.”

Cosmin Leucuța a venit anul acesta cu acest volum de proză scurtă incisiv și introspectiv, bucăți de viață care se întrepătrund prin detalii subtile și care m-au surprins prin diversitatea stilurilor și a temelor abordate, ce converg în jurul naturii umane, explorate în contextul unei lumi uneori dezolante.

Volumul începe dureros, cu o Adela care mi-a făcut sufletul țăndări, și se termină și mai dureros, cu o povestire unde autorul explorează nedreptatea în multiplele sale forme. Textele, deși abordează subiecte diferite, sunt legate printr-un fir comun: confruntarea individului cu realitățile - uneori dure - ale vieții și societății. Cosmin Leucuța explorează universuri personale și sociale în care personajele sale - tangibile, relaționabile, autentice - se străduiesc să găsească sensul într-o existență dominată de incertitudine.

Dacă „Adela” m-a îndurerat, discuția cu Petronela a fost una cât se poate de reală în contextul relațiilor interumane de astăzi. M-am regăsit în „copilăreala pruncilor de patruj' de ani” și în acea căutare a sinelui (și da, Petro, adulții pot foarte bine să construiască LEGO 😅). „Privește ultima dată lumea asta plină de minciuni” mi-a adus aminte de o dezbatere despre cum avem nostalgia unei perfecțiuni a vieții pe care am cunoscut-o la 12 ani, înainte ca miturile să se spulbere și eroii copilăriei să fie detronați. „A fost al mamei mele” este cel mai cinematografic text al acestui volum și m-a dus cu gândul la un film de Tarantino. „Omul roș” e o altă disecție a spiritului și a relațiilor, „Prăjitură” e delicios de absurdă, „Terminator ketto” e de un realism (balcanic) sfâșietor, iar ultima povestire - „Zdrobit” -, m-a făcut să caut indicii de-a lungul întregului volum și mi-a amintit de documentarele true crime la care mă uitam obsesiv în niște vremuri.

Mi-a plăcut stilul narativ al autorului, direct și deseori brutal, dar în același timp presărat cu pasaje de o frumusețe duioasă. Leucuța nu se ferește să scoată la iveală laturile întunecate ale umanității și nu îndulcește în mod inutil dialogul, care are exact doza de realism necesară pentru a ancora textele în realitatea cotidiană. E un volum care va rămâne cu mine și pe care îl voi reciti.

[Mihaela Bunea · Rating 4 out of 5]

Foarte, foarte faine aceste povestiri! Foarte bine scrise, au cantitățile perfecte de suspans, dramă și tensiune. O încântare😍

[Liliana · Rating 4 out of 5]

Mi-au placut toate povestirile, dar primele doua mi s-au parut cele mai bune (“Adela” si “De vorba cu Petronela”).

[Ramona Boldizsar · Rating 4 out of 5]

Leucuța se întoarce cu un volum de proză scurtă cu un titlu foarte mișto. E o proză în cartea asta în care mi se pare că strălucește Cosmin ca prozator, mi-a plăcut grozav și m-a ținut în priză, speriindu-mă puțin (e în același registru cu romanul Cerul ca oțelul despre care cred că e cea mai bună carte a lui Cosmin, dar nu le-am citit pe toate, așa că ar fi poate ciudat să spun asta). Sunt proze care nu prea m-au atras în cartea asta și ce e interesant e că sunt într-adevăr diferite și stilistic și în ceea ce privește conținutul, deci nu este neapărat o carte de proză scurtă tematică. Mi-a plăcut să mă (re)întâlnesc cu Petronela, un personaj cu care se dialoghează și în alte cărți ale sale de proză scurtă.

Întâmplarea face că proza care dă titlul excelent al cărții nu mi-a plăcut. Ceea ce se întâmplă. Preferata mea e „A fost al mamei mele”.

[Ioana · Rating 5 out of 5]

Lumea construită de narator este cât se poate de reală, în care personajele nu au parte de happy-end-ul predestinat de ficțiune, ci sunt împinse până la limită, unde cedează și se sparg. Căderea lor e magnifică de citit, dar greu de digerat când te gândești că oglindește viața de zi cu zi. Să nu așteptați, așadar, o lectură frumoasă, nici ceva light, ci o cursă nebună, un rollercoaster cu multe căderi în gol, absolut fascinant orchestrate.
„Atunci, pentru o singură clipă, am simțit atingerea morții, și chiar dacă aveam doar doișpe ani, am înțeles toată încercarea asta la care e supus omul în timpul vieții, am simțit cât de inutilă era lupta, cât de mare era minunea vieții și cât de fragilă era carnea în care locuiam.„

https://ciobanuldeazi.home.blog/2024/...

[Andrei Marghescu · Rating 5 out of 5]

Absolut superbe poveștile. Sincer mi se pare ca este cea mai buna carte de proza scurta scrisa de Cosmin Leucuta pana acum (le aștept cu nerăbdare pe cele viitoare).

Capitolul 3 - "a fost al mamei mele" este preferatul meu. Elementele de horror sunt superb descrise iar suspansul este maxim.

Legat de ultimul capitol, este de-a dreptul impresionant cum a reușit sa abordeze un subiect atât de sensibil (frica oricărui parinte). Pot spune ca m-a marcat aceasta poveste iar emoția transmisa este la cote mari.

Cartea este un must-read!!!

[Alexandra Plesa · Rating 4 out of 5]

Planuiam o recenzie elaborata si desteapta insa cand am pus mana pe telefon s-a indoit si degetele mi s-au afundat in ecran si mi-am dat seama ca m-am manjit cu crema pana la coate si m-am dus sa ma spal pe maini si am uitat, scuzati.

[Alexandra Samoila · Rating 5 out of 5]

Ciuliți urechile 3 secunde!
Cartea asta m-a dărâmat psihic de cel puțin 2 ori... Adevărat, am citit-o într-o singură zi, dar asta numai datorită faptului că efectiv nu o poți lăsa din mână!
E foarte cinematografică, e minuțioasă și nimic nu e neintenționat. (Dubla negație din propoziția asta este exact ușoara confuzie pe care o veți găsi și în carte).
10/10 pentru cele mai p*zdoase plot-twisturi!
În cele din urmă, tânjesc să menționez că este absorbitor de zdruncinantă, în cel mai bun sens al cuvântului.
Dacă nu vă captează atenția toată (cu accent pe toată) cartea, atunci măcar citiți al 3-lea, al 4-lea și ultimul capitol!
Prima, dar în mod cert, nu ultima dată când citesc cartea...și nu citesc cărți de multiple ori, de fel.

[Cristina Costache · Rating 1 out of 5]

Sunt abia la pagina 46 dar De vorba cu Petronela mi-a lasat un gust foarte amar. Ca victima a violului, mai mult de o data, dezbaterea din aceasta parte nu isi avea locul si scopul. Oameni privilegiati care nu au fost abuzati niciodata (slava cerului) :) nu scrieti daca nu stiti despre ce vorbiti macar. Si chiar si daca nu esti de aceasta parere ca autor, de ce sa scrii asa ceva?
Oricat de buna ar fi restul cartii (ma indoiesc), pentru partea asta toxica o sa raman la o stea.

Edit: pagina 47 “edem pulmonar cauzat de paralizie” - wtf?

[Iulia-Elena · Rating 5 out of 5]

O capodoperă absolută, un roman care te lovește din plin, fără avertisment, și te lasă fără aer până la ultima pagină. De la început până la sfârșit, cartea este perfectă – fiecare frază, fiecare imagine, fiecare idee sunt sculptate cu o precizie dureroasă, dezvăluind fără milă grotescul și falsitatea realității în care ne complacem.
Este o radiografie crudă a lumii, o lume pe care ne mințim singuri că o putem accepta, că o putem iubi, deși știm în adâncul sufletului nostru cât de putredă este. Autorul nu îndulcește nimic – nu există refugiu, nu există alinare, doar adevărul gol-goluț despre existența noastră lipsită de sens, despre relațiile noastre bazate pe iluzii și despre speranțele inutile pe care ni le hrănim zi de zi.
Cartea nu doar că descrie realitatea , o rupe în bucăți, o expune în cea mai brutală lumină, făcându-ne să ne întrebăm cum de am fost vreodată orbi la toată această mizerie pe care ne place să o numim viață. Fiecare pagină este o oglindă în care ne vedem așa cum suntem cu adevărat: fragili, pierduți, incapabili să schimbăm ceva, dar prea lași să renunțăm.
Iar finalul… este devastator. Un pumn în stomac, un țipăt mut care îți rămâne în minte mult după ce ai închis cartea.

[Alecsandra · Rating 5 out of 5]

"În cartierul vechi nu prea existau zone gri, totul era alb sau negru. Unul din părinți îți era prieten, celălalt îți interzicea totul. Unul te iubea, celălalt te uşchea. Unul îți dădea viață celălalt ți-o lua."...Adela, prima povestire

[Stella Popa · Rating 5 out of 5]

Cosmin Leucuța revine cu un volum de proză scurtă care nu doar că își poartă titlul ca pe o declarație, dar îl și confirmă, povestire cu povestire. „Privește ultima dată lumea asta plină de minciuni” e o colecție de opt texte, fiecare funcționând ca o lume în miniatură, în care realitatea este întoarsă pe toate părțile, testată, disecată, demascată. Cititorul nu e menajat, dar nici abandonat. Leucuța îl ține aproape, chiar și atunci când lucrurile devin incomode.

Ce reușește autorul în acest volum este, înainte de toate, un exercițiu de intensitate. Povestirile sunt scurte, dar concentrate. Niciuna nu se pierde în descrieri de umplutură sau în exerciții stilistice gratuite. Totul e acolo cu un scop. Fiecare replică, fiecare detaliu, fiecare imagine contribuie la tensiunea generală, la atmosfera apăsătoare, dar vie. Scriitura e tăioasă, cu un nerv cinematografic care aduce aminte pe alocuri de dialogurile tensionate din filmele lui Tarantino. Și nu e o exagerare.

Tematic, cartea pendulează între realismul dur și absurdul care bântuie viața cotidiană. Avem personaje puse în situații-limită – uneori aparent banale, alteori extreme –, toate presate de o lume care minte prin tăcere, prin convenții, prin așteptări sociale. Uneori minciunile sunt mici, alteori sistemice. Uneori sunt personale, alteori culturale. Dar toate dor, și toate ne privesc.

Povestirea care dă titlul volumului este una dintre cele mai profunde. O întoarcere în satul copilăriei, dar văzut prin lentila lucidității adulte. E un text cu greutate emoțională, dar fără patetism. Aici, Leucuța mizează pe contrastul dintre amintire și realitate, dintre idealul de demult și deziluzia de acum. O altă piesă memorabilă este „A fost al mamei mele” – cu accente horror, dar și cu o doză de simbolism care se lipește de cititor. E o poveste despre moșteniri grele, traume și ceea ce lăsăm în urma noastră fără să vrem.

Deși sunt povestiri diferite, cu subiecte și tonalități variate, volumul are o coerență internă remarcabilă. E limpede că Leucuța a lucrat cu grijă la această carte, că a făcut selecția nu doar pe criterii de calitate, ci și de impact tematic și echilibru narativ. Cartea nu e „un mozaic”, cum se mai spune despre volumele de proză scurtă, ci mai degrabă un șir de ecouri care se completează, se întăresc reciproc și formează împreună un mesaj puternic.

Un alt punct forte este stilul sobru, dar expresiv. Autorul are acea rară capacitate de a scrie apăsat fără să pară că forțează nota. Nu sunt metafore flamboyante, nu e lirism de vitrină. Totul e bine țintit, clar, dar nu lipsit de profunzime. Este un stil matur, stăpânit, în care fiecare cuvânt își are locul.

Privește ultima dată lumea asta plină de minciuni este o carte care te provoacă, dar nu te respinge. Te doare, dar nu gratuit. E o carte care te privește în față și îți spune: asta e lumea în care trăim – poți să te uiți sau să întorci capul. Și nu, nu e o lectură ușoară, dar e una profund satisfăcătoare pentru cititorul care vrea mai mult decât o poveste frumoasă. Vrea adevăr. Chiar dacă doare.

Dacă aș putea nota cu mai mult de 5 stele, aș face-o fără ezitare. Dar pentru recenzii „gospodărești”, rămânem la concluzia clară:
🔹 O carte de excepție.
🔹 Un autor care scrie cu un curaj literar rar.
🔹 O experiență de lectură care nu se uită.

[Mugur Ioniță · Rating 5 out of 5]

Opt povestiri bine scrise, unele destul de dure și tensionate, cum ne-a obișnuit autorul și în excelentul roman "Cerul ca oțelul".
Cu dialoguri reușite, naturale, poveștile pot deveni cu ușurință surse pentru scurtmetraje.
Prima poveste, "Adela", mi-a plăcut cel mai mult, impactul a fost maxim.

[Patricia Iordache · Rating 5 out of 5]

brb guys
trebuie să mă adun de pe jos🙂

[Dana Iacomi · Rating 4 out of 5]

“Mi se pare că se duce dracului legătura dintre oameni, ne prefacem că suntem prieteni și apropiați, dar e vrăjeală.”

Deși nu sunt mare iubitoare de proză scurtă, voiam să citesc noul volum al lui Cosmin Leucuța, al cărui stil de scriere îl cunosc și îl consider captivant, natural, dar și totodată introspectiv.

“Privește pentru ultima dată lumea asta plină de minciuni” este o colecție de 8 povestiri pline de drama și tensiune, cu o tentă de sf și horror, despre viață, în toată complexitatea ei.

“Vreau să spun că dacă sânge din sângele tău îți trădează atât de mult încrederea în ce poți și ce nu poți face…atunci ce mai e sigur pe lumea asta?”

Unele dintre povestiri îți poartă pașii prin satul copilăriei, în alta asiști la o conversație actuală despre cuplurile și mariajele din ziua de azi, cu neasumarea unei familii, iar în altele, ești la limita dintre horror și absurd, ca într-un thriller plin de suspans.

O lectură ca un rollercoaster de emoții, despre realitatea crudă a vieții. Ultima povestire, “Zdrobit”, a avut cel mai mare impact asupra mea, o poveste cu adevărat sfâșietoare.

[Dumitru Adelina · Rating 4 out of 5]

Tare faine povestirile! La prima și a treia am simtit asa cum îmi trece viata prin fata ochilor, pentru ca am copilărit în felul ala și la țară și chiar mi-au provocat o melancolie aparte.
Apoi următoarele povestiri au sumarizat viata cu bune și rele.
De vorba cu Petronela a fost preferata mea pentru cât de reala e și adevărată.
Iar ultima mi-a ridicat putin parul pe ceafa.

Overall, o lectura excelenta, am adorat limbajul curat și cinstit(pentru ca asa vorbim și noi în unele momente).

Cerul ca Otelul rămâne totuși preferata mea ❤️ dar recomand cu mare drag și aceste povestiri.

[Taisia Crudu · Rating 5 out of 5]

#2025#23
O carte care m-a bulversat ceva mai mult decât mă aşteptam s-o facă o culegere de proză scurtă. Și parcă mi-a zis încă din titlu: “hei, nu am de gând să te menajez; fii pregătită să vezi lumea în care trăiești, o lume plină de minciuni, mai mici sau mai mari; scoate-ți ochelarii roz, dacă-i mai ai!” Cu toate astea nu am luat acele avertismente în serios și am purces la lectură cu o dispoziție destul de relaxantă și cu “ia să văd și eu ce minciuni mai ascunde și lumea asta.”

Opt istorii scurte la volum, însă care au un impact atât de mare asupra ta cum nu-l au multe romane de 500+ pagini. Nu veți găsi aici descrieri de umplutură, sau pasaje fără sens, totul este la locul lui și crește în intensitate. Pentru a te aduce la ultima povestire și a te lăsa fără cuvinte.

Sunt la a doua carte a autorului, însă deja am făcut rost și de celelalte cărți editate, la care trebuie să ajung neapărat.

“Privește ultima dată lumea asta plină de minciuni” de Cosmin Leucuţa
Humanitas

[Ruxandra Jurcut · Rating 5 out of 5]

Cinematografic. Nu este pentru toata lumea, dar este fantastic.

[Ioana Florescu · Rating 5 out of 5]

scary

[Alexandru Lamba · Rating 3 out of 5]

Volum echilibrat. Cateva bune, cateva decente. Nu am gasit niciuna wow! Nu am gasit niciuna slaba.

[Bogdan Istrate · Rating 5 out of 5]

Absolut excelentă carte.

[Alina Voinea · Rating 5 out of 5]

Proza lui Leucuța are o stranietate întunecată, dinamică, atemporală și adesea aspațială, ce te împinge să citești mai departe, pagină cu pagină.

[Alina Stan · Rating 4 out of 5]

Cosmin Leucuţa, în volumul său de proză scurtă "Privește ultima dată lumea asta plină de minciuni", reușește să surprindă esența unor momente intense și să creeze o punte între realitate și emoția pură. Această carte adună povești ce abordează teme variate, fragilitatea relațiilor umane fiind una dintre cele mai frecvente.

Prima povestire, "Adela", mi-a stârnit, pe de o parte, amintiri din copilăria comunistă, pe de altă parte, tristețe pentru că aceste situații încă se regăsesc în satele României.

A doua povestire, "De vorbă cu Petronela - partea a treia" (mi-a stârnit curiozitatea față de primele două dialoguri cu Petronela 🤭) este o radiografie perfectă a societății în care trăim, a dorințelor și priorităților oamenilor în aceste vremuri. Oameni care nu își mai asumă responsabilități și de aceea preferă să nu se căsătorească, să nu aibă copii, ci să ducă o viață plină de distracții, vacanțe și răsfăț, considerând că așa își păstrează libertatea. Mi-a plăcut foarte mult această povestire deoarece este profundă, scurtă și concentrată ca un espresso.

A treia povestire, care dă și titlul cărții, e o reîntoarcere în satul copilăriei unde fiecare loc, fiecare clădire îți spune povestea celor care au locuit cândva acolo, dar tot ce vezi privești cu ochi de adult, de aceea totul pare cumva altfel.

"A fost a mamei mele" este o povestire cu mult suspans și accente horror. Mi-a plăcut foarte mult.

În povestirea "Omul roș" personajele nu au nume, lucru pe care l-am mai întâlnit la Cosmin Leucuță, dar asta nici nu contează deoarece nu este relevant numele, ci tipologia personajelor, situațiile de viață în care acestea sunt angrenate și minciunile pe care își construiesc viețile.

Cosmin Leucuță se distinge printr-un stil direct, dar profund. Demonstrează prin această carte că este un maestru al scrisului. Toate aceste povestiri arată că se pricepe să scrie atât povești de viață dramatice, cât și horror, dar și texte umoristice, cu întâmplări care îi întind la maxim nervii personajului principal, îl scot din sărite, iar pe cititor îl facă să râdă, bucuros că nu este în locul personajului. (povestirea "Prăjitura")😅

Ultima povestire, "Zdrobit: o biografie în viu grai a unei tragedii moderne" e cu adevărat sfâșietoare.

Titlul volumului funcționează ca un fir roșu între povestiri, subliniind o temă recurentă: nevoia de autenticitate într-o lume impregnată de minciuni și aparențe.

Ce face ca această carte să fie memorabilă este diversitatea sa stilistică. Unele texte sunt introspective, profunde, pline de melancolie, în timp ce altele captivează prin dinamism și o anumită doză de ironie.

Limbajul este puțin prea licențios pentru gustul meu, dar presupun că e relevant pentru a creiona personajele și mediul din care acestea provin. Dialogurile sunt autentice și puternice. Pe de altă parte, limbajul, pus în balanță cu "lumea asta plină de minciuni", pare că aduce echilibru cărții.

Fiecare povestire te provoacă să privești cu mai multă atenție propriile trăiri și să-ți pui întrebări despre societate, adevăr și relațiile interumane.

"Privește ultima dată lumea asta plină de minciuni" este o lectură recomandată celor care apreciază proza scurtă bine scrisă, care reușește să fie în același timp emoționantă, provocatoare și plină de sensuri subtile.

Nu pot să spun că nu mi-a plăcut, dar am constatat că proza scurtă nu e pentru mine. Îmi place să călătoresc mai mult alături de personaje, să mă atașez de ele, să empatizez cu emoțiile lor sau, dimpotrivă, să le contest deciziile și comportamentele.

🌲 "Numai că asta-i baiul cu oamenii, cu majoritatea: le e prea frică să stea singuri doar cu gândurile lor câteva zile la rând și se înhamă aiurea la tot felul de relații pe care nu le analizează deloc și, câțiva ani mai târziu, zbaf!, ți-o iei în freză."

🌲 "Minciuna face planeta să se învârtă, Man. Toată lumea are secrete și, ca să le țină secrete, toată lumea minte."

🌲 "Timpul trece peste toate faptele și le schimbă. Chiar dacă cicatricile rămân, mai devreme sau mai târziu rănile se vindecă."

[Mihai Bălăceanu · Rating 4 out of 5]

Cosmin Leucuța e prolific de când jucam eu bambilici în curtea școlii. Văzând ritmul în care scoate volum după volum, m-am întrebat, cu atenție și îngrijorare (sic), dacă e om sau inteligență artificială. Din fericire, e făcut din carne și oase. Așa că am putut răsufla ușurat și am ales, din tot ce a publicat până acum, volumul de povestiri "Privește ultima dată lumea asta plină de minciuni".

Titlul m-a intrigat foarte mult, recunosc. Și am rămas cu același sentiment pe tot parcursul lecturii, având plăcerea să descopăr niște proze proaspete, inventive, unitare tematic, însă diferite ca stil și, mai ales, ca structură. Și, nu în ultimul rând, niște proze cu forța mușcăturii unui aligator, fiindcă, da, îți mușcă bucăți din suflet pe măsură ce le citești, nu ai cum să rămâi indiferent la final. Cosmin a mizat pe căderea ghilotinei în capul fiecărui cititor și i-a ieșit.

Se simte mâna lui matură și formată. Frazele sună bine, curg bine, te acaparează cu totul și cu greu îți mai dau drumul. Iar personajele au adâncime, dincolo de logoreea lor strident de obscenă pe alocuri (cred că singurul lucru care m-a deranjat realmente la aceste proze).

Deși povestirea care dă titlul volumului mi se pare cea mai reușită la nivel stilistic, o să închei scurta mea prezentare cu un citat din "De vorbă cu Petronela - partea a treia", o proză care nu mă așteptam să-mi placă atât de mult, fiind compusă aproape exclusiv din dialoguri, ca o piesă de teatru minimalistă, jucată de numai două personaje:

"... gândește-te că nu lăsăm nimic în urma noastră...ce dracu' de rost au toate astea? După ce murim, dacă nu avem copii, cui crezi că o să-i pese de oasele noastre? Ce dracu' vrei să scrie pe piatra ta de mormânt? Că ai fost de trei ori în Tenerife și-ai condus un X6?"