O moarte cum tu nu ai putea avea

by Ciprian Măceșaru

128 pages, Paperback

Published May 27, 2024

About the author

Primul om de cultură pe care l-a admirat a fost N. Grigorescu. Haşdeu şi fantoma Iuliei l-au îngrozit. Jebeleanu l-a lăsat rece. În liceu a cântat thrash metal pe versuri de Bacovia. A lucrat ca desenator de animaţie (cea mai frumoasă slujbă pe care a avut-o vreodată), vânzător, responsabil de librării, PR Manager al revistei Şapte Seri. A fondat revista bucureşteană Accente.
A publicat în reviste din România şi străinătate. În Irlanda a fost inclus într-o antologie de poezie. A publicat mai multe cărţi de poezie, un volum de interviuri, un jurnal cultural şi un roman.

Reviews

[Mihail Victus · Rating 4 out of 5]

Dacă ați citit volumul anterior de proză scurtă al lui Ciprian Măceșaru, veți regăsi aici câteva texte în același stil direct, tranșant și onest, dar veți putea descoperi și altele mai lirice, mai sensibile, mai îndreptate spre interior. Impecabile din punct de vedere stilistic. Mici tablouri, momente, ca în fotografiile făcute de autor, unele doar abstracte – cu excepția ultimului text, ceva mai complex, care mi-a dat senzația unui (bun) început de roman. Se înțelege, recomand, chiar dacă 2-3 texte le-am mai citit prin volumele anterioare.
„Nu știu dacă voi mai publica vreodată proză.” zicea Măceșaru când a anunțat apariția cărții. Eu aș comenta că dimpotrivă, ar trebui să înceapă să lucreze la următorul volum chiar de acum, fiindcă pare să fie într-o formă excelentă.

[Dragos Dutulescu · Rating 4 out of 5]

Bine de tot. Așa scrie Ciprian Măceșaru. Acesta este un volum versatil de proză scurtă și foarte scurtă ce are un conținut eclectic, cu texte scrise parcă dintr-o singură încercare, fără balast. Mi-aș permite să compar textele de aici cu stilul fotografiilor pe care Ciprian le face.
E de remarcat „Și se făcu întuneric”, ultimul text din volum, care este și cel mai lung, și care pare că este atât de actual, mai ales dacă l-ați fi citit ca și mine, la finalul anului 2024.
Toate textele sunt scrise bine de tot, și, cu toate astea, am reușit să scot din cuprinsul volumului trei favorite:
1. Anotimpurile lui Haig Minasian
2. Caii
3. Idiotul

[Florin Cobzac · Rating 4 out of 5]

Îmi plăcuse micro romanul Portbagaj, foarte incisiv, frapant, cu o acțiune care te ține în pagină. Volumul de acum l-am înnodat cu precedentul ”Dumnezeu e la un bloc distanță”... o să vedeți de ce spun asta, dacă l-ați citi deja pe acela. :).

Odată cu acest volum mi-am dat seama că are o tematică distinctă și un stil pe care cred că pot să-l recunosc dacă de exemplu cei de la Nesemnate ne vor pune la încercare. :)...
Eu îi urmăresc fotografiile. Îmi plac cel mai mult instantaneele de stradă, foarte multe dintre ele sunt povești în sine.. Ei, cam așa și cu prozele din acest volum, cel puțin cele scurte. Cadre încărcate de emoții. Sunt ca o pastilă efervescentă.

Am să vă enumăr câteva dintre ele, cele care mi-au plăcut ce mai mult.
TURIȘTII - Este cu Piedone, nu acela… ci cu cel original :). O familie, o nuntă, o excursie, multă demnitate, gesturi mărunte care ascund multe sentimente puternice. Spunea cineva recent că cel mai important, ca părinte, față de copilul tău, când este mic… sunt două lucruri: să-i arăți că tot ceea ce face el este important pentru tine și să nu-i arăți nesiguranță, ezitare, slăbiciune.
SÂNGE - este FIX un cadru, un instantaneu, o pastilă cu coajă tare și dulce pe care dacă o spargi în gură te umple de amar, te surprinde.
POMPILICĂ - este textul care mi-a plăcut cel mai mult. Moș Arghir, o poveste în poveste. Strâmbeni, un loc încărcat de fantastic, dar și de mult real. Război, exploatări de cupru, jandarmi, comuniști, monști care apar în fotografii, o bicicletă magică… și multe imagini puternice surprinse de Ciprian, imagini interioare.
ȘI SE FĂCU ÎNTUNERIC - am spus pe nedrept mai sus că mi-a plăcut cel mai mult textul acela… mai corect este să spun că acestea două mi-au plăcut cel mai mult. Este și textul cu cea mai mare întindere, o nuvelă de fapt. Este o poveste despre iubire, căutarea ei, despre dezamăgire și resemnare, despre sentimentul de ”pierdut” în spațiu și timp… cu un iz de ratare. Un text care se agață de scheletul format de protestele începute în 2017. Foarte fain.

[Dorian Dron · Rating 5 out of 5]

Oficial am un nou scriitor preferat. Ieri am început și terminat pe tren acest volum de proză scurtă și m-a luat cu meditat asupra lumii. Îmi place mult scriitura lui Ciprian Măceșaru, e tăioasă, simplă și te lovește ca un buldozer. A reușit să extragă esența din fiecare tablou și să ne-o injecteze ca pe heroină. M-a luat tare de cap și sunt în acest volum niste imagini care rămân: nebunul cu bicicleta, viol, protest, costumul care schimbă destine, viața de familie cu neajunsurile și idealurile ei.
Mersi mult, Ciprian! Te voi urmări de acum înainte.
Cosmin Perta a făcut o treabă excelentă cu această colecție și-i mulțumesc.

[Irina Groza · Rating 5 out of 5]

Prozele din volumul "O moarte cum tu nu ai putea avea" seamănă cu fotografiile lui Ciprian Măceșaru, sunt niște ferestre decupate în care nu doar observi un moment viu al lumii, dar te și emoționezi dintr-o dată. Iar asta pentru povestirile sale sunt ca fațetele unui diamant, curate, strălucitoare și de neuitat.

Am remarcat mâna sigură a prozatorului experimentat, plăcerea de a scrie pe spații scurte și foarte scurte, felul în care conduce povestea într-un stil direct și cald, de mare efect, către un final tăiat perfect – tocmai din acest motiv "O moarte cum tu nu ai putea avea" mi-a amintit de povestirile lui William Saroyan. M-am bucurat și de varietatea temelor abordate (volumul începe cu o poveste de iubire care, pe măsură ce se împlinește, devine un întreg privit în zoom out, continuă cu povestiri despre copilărie, sau despre un tip cu o gaură în cap, pe care toți îl cred idiot, dar a cărui existență are sens pentru o singură persoană; să nu uit de povestea lui Haig care protestează împotriva sieși și care e nevoit să-și vândă singurul costum ca să poată plăti amenda sau de bicicleta fantomă și a Monstrului din Strâmbeni), într-un stil atât de cursiv, încât am avut senzația că prozele - fiecare cu forța unui microroman - au fost scrise dintr-o suflare. Titlul volumului e dat de povestirea în care admirația pentru un vechi amic merge până la a-l invidia pentru experiența morții: "Îl priveam și din nou mă încerca o ciudată fascinație. El putea să dispară într-un mod atât de special. Moartea mea o să fie banală, eram sigur de asta. Și atunci am înțeles. După ce prietenul meu îmi spusese ce însemna viața adevărată, acum sosise momentul să-mi vorbească despre moarte. Îl uram și-l invidiam pentru puterea de a fi atât de categoric. Nu părea surprins de ceea ce i se întâmpla, totul era în logica lucrurilor. O moarte adevărată, asta îmi spuneau ochii ăia holbați, o moarte cum tu n-ai putea avea."

Volumul (pe care l-am citit într-o singură zi) se încheie cu o povestire despre întâlnirea cu o fostă iubită la un protest din Piața Victoriei. Iar aici, la final, transferul de duioșie și umorul simpatic m-au făcut să înțeleg că proza lui Ciprian Măceșaru nu este doar de o finețe impresionantă, dar are acel efect pe care îl căutăm în literatură – să ne transporte, să ne bucure și să ne lase visători.

[Corina Fata Cu Cartea · Rating 4 out of 5]

Literatura română contemporană are câteva voci la care revin cu fidelitate de-a lungul vremii. Una dintre acestea este cea a lui Ciprian Măceșaru, autor pe care l-am descoperit încă prin 2017, când locuiam și lucram la București. Țin minte și acum cât de pregnant a fost volumul „Alergătorul invizibil” sau cât de sensibil a fost „Portbagaj”. Au fost experiențe literare pe care vrei să le prelungești și iată că am din nou posibilitatea unui rendez-vous cu acest autor devenit între timp și fotograf. Volumul de proză scurtă „O moarte cum tu nu ai putea avea”, apărut la colecția Pantazi de la Editura Litera, este o plăcere estetică aparte, cu imagini foarte vizuale și cu o încărcătură emoțională care se întipărește în mintea cititorului.

Povestirile sale, pe alocuri tragi-comice, au în prim plan oameni simpli, oameni cu care ai fi putut să împarți vecinătatea și existența. Ce pare să unească aceste ființe este starea persistentă de ratare. Chiar dacă personajele sale nu sunt neapărat ratate compet, ele traversează anumite stări diferite, stări pregnante.

Acest volum de proză scurtă mi s-a părut un soi de colecție de instantanee fotografice, pe care poți să le urmărești rapid sau asupra cărora să te oprești cu o atenție deosebită. Firul roșu al marginalizării pare să prindă întreaga lume a personajelor lui Ciprian Măceșaru. Acestea parcă își refuză dreptul la fericire și la libertate, dreptul de a se regăsi în mijlocul unei lumi neprietenoase.

[Vladimir Ghinculov · Rating 3 out of 5]

Volumul prezent este o colecție de microficțiuni ale lui Ciprian Măceșaru. Obligat la un stil frust și concis, autorul ar fi trebuit să compenseze prin altceva dar din nefericire proza lui scurtă e destul de plictisitoare, fără pretenții sau idei interesante. Uneori frizează umorul.

[Raluca N. · Rating 5 out of 5]

Scurt și la obiect, niște texte concentrate și puternice.

[Cosmin Leucuța · Rating 4 out of 5]

Ciprian Măceșaru se plânge des că nu are parte de atenția pe care o merită.
Și citind cartea asta... îi dau dreptate.
Merită.

[Radu Popovici · Rating 3 out of 5]

3,5 *