„Vara lui ’38 fusese fierbinte, neprietenoasă. Toamna, ca de fiecare dată, un dar ceresc. Ceața dimineților, străzile îngropate în frunze galben-aurii sau roșii ca amurgul, singurătatea platanilor, fumul castanelor coapte, tristețea ploilor fac din Paris locul miraculos în care viața te ajută să umbli la braț cu nostalgia.”
Destinul îl poartă pe Titu din mahalalele marcate de sărăcie și cruzime ale Bucureștiului interbelic într-un Paris învăluit în promisiunile tinereții și ale iubirii. Centagenar, el își trăiește ultimele zile la granița dintre realitate și halucinație, cufundat în amintiri și regrete. Prin ochii săi încărcați de nostalgie, cititorii sunt invitați să descopere tot farmecul boemei pariziene din pragul celui de-Al Doilea Război Mondial, dar și drama unei vieți netrăite, a unui univers pierdut pentru totdeauna în negura vremii.
Plecând de la citatul autorului, cel în care afirmă că poveștile cărților trebuie numărate după numărul celor care, citindu-le, deslușesc taina zborului, cartea te ia pe aripile ei și te plimbă prin lumini și parfumuri creionate regizoral. Recomand să fie citită dintr-o răsuflare pentru a te bucura de toate esențele.
Un volum surprinzător de lucid, unitar și bine realizat. Pornim cu anii 30 pentru a ajunge în contemporaneitate. Este bine articulat, scris cu un umor negru și o atenție la detalii surprinzătoare pentru cititor. O carte foarte bună. Deși de mică întindere volumul este rotund iar evenimentele complet conturate. Ar fi meritat poate câteva premii literare.