What do you think?
Rate this book
Battlegrounds: Cornell Studies in Military History
Războiul Sfânt al României. Militarii, motivația și Holocaustul
Între 22 iunie 1941 și 23 august, România a luat parte la războiul purtat de Germania împotriva Uniunii Sovietice. Armata română a eliberat nordul Bucovinei și Basarabia, a cucerit o parte din vestul Ucrainei, inclusiv Odesa, apoi a luptat în Crimeea, în Caucaz și la Stalingrad. Sub motivația purtării unui război sfânt, atât în linia întâi, cât și în spatele frontului, o parte dintre militarii români au comis crime de război. Un număr foarte mare de civili (în special evrei), dar și partizani sau prizonieri de război au fost asasinați, ostașii români fiind puternic animați de o ideologie alcătuită din convingeri naționaliste, religioase, antisemite și anticomuniste.
Dr. Grant T. Harward (n. 1986) este un istoric american care în prezent lucrează la US Army Center of Military History. Primul contact cu România l-a avut în perioada 2005–2007, când a locuit la București, în calitate de misionar al Bisericii Lui Isus Hristos a Sfinților din Zilele din Urmă. A obținut licența în istorie la Brigham Young University (2009) și diploma de master la University of Edinburgh (2010). Cartea de față reprezintă teza sa de doctorat, susținută în 2018 la Texas A&M University. A fost lector în cadrul Auschwitz Jewish Center, bursier Fulbright în România și lector Mandel Center din cadrul US Holocaust Memorial Museum.
Dr. Grant T. Harward (n. 1986) este un istoric american care în prezent lucrează la US Army Center of Military History. Primul contact cu România l-a avut în perioada 2005–2007, când a locuit la București, în calitate de misionar al Bisericii Lui Isus Hristos a Sfinților din Zilele din Urmă. A obținut licența în istorie la Brigham Young University (2009) și diploma de master la University of Edinburgh (2010). Cartea de față reprezintă teza sa de doctorat, susținută în 2018 la Texas A&M University. A fost lector în cadrul Auschwitz Jewish Center, bursier Fulbright în România și lector Mandel Center din cadrul US Holocaust Memorial Museum.
528 pages, Paperback
First published November 15, 2021
26 people are currently reading
331 people want to read
Ratings & Reviews
Friends & Following
Create a free account to discover what your friends think of this book!
Community Reviews
Displaying 1 - 16 of 16 reviews
June 17, 2024
Pentru această carte am neglijat tot: soț, părinți, job, facturi. Trei zile legate nu m-am putut dezlipi de ea, efectiv nu-mi venea să o pun jos ca să mă culc și nu aveam răbdare să mă trezesc ca să mă reapuc de citit.
O recomand și dacă nu vă place istoria. Este un capitol al trecutului nostru despre care învățăm la școală, dar învățăm trunchiat. E important să știm că în istorie nimeni nu este mereu călău, dar nici mereu victimă.
Uniunea Sovietică ne-a ocupat ilegal și brutal țara, un fapt de necontestat. Dar atrocitățile comise de armata română asupra evreilor în Basarabia, nordul Bucovinei și Ucraina nu mai pot fi băgate sub preș. Faptul că nu am trimis evrei și romi la Auschwitz, nu ne face mai puțin complici la Holocaust.
E o carte relativ imparțială, care nu abordează doar subiectul Holocaustului.
Este o analiză profundă a mentalităților vremii, a armatei române și a leadershipului politic și militar al României.
Aflăm la ce benzi desenate râdeau soldații, ce forme de entertainment aveau pe front (trupe de teatru care au călătorit până în adâncul stepelor rusești), avem un capitol dedicat femeilor și minorităților. Cum tratau românii comunitatea romă față de cea evreiască? Ce plan grandios avea Antonescu? Cât de mare a fost de fapt eșecul strategic al nemților pe frontul de Est?
O analiză a evoluției războiului pe frontul de Est, a întoarcerii armelor și apoi, a ștergerii cinice cu buretele a adevărurilor incomode.
Spre deosebire de alte state europene, noi nu ne-am făcut niciodată un mea culpa serios. Nu ne-am asumat rolul jucat în Holocaust.
Și, cu siguranță nu vedem că istoria este doar un lung șir de piese de domino care cad și reverberează în timp. Nu avem nici astăzi o capacitate serioasă de analiză la nivel academic.
Oare există realmente în țara asta un profesor universitar (de liceu sau gimnaziu nu îndrăznesc să-mi imaginez) care să se întrebe dacă avem o responsabilitate morală față de Palestina, de exemplu? Oare nu și din cauza noastră au emigrat sute de mii de evrei care au purtat cu ei din generație în generație mentalitatea cetății asediate? Oare unde s-au dus cei care au supraviețuit deportărilor din Transnistria, pogromului de la Iași, atrocităților din Odessa?
Și o scenă care m-a făcut să plâng cum n-am plâns de mult la o carte, o scenă ridicol de simplă. Secunda în care s-a încheiat războiul, reacția soldaților, ce ușurare colectivă. Mereu mi-am imaginat că frica de a fi nevoit să ucizi e la fel de mare ca frica de moarte.
Mi l-am imaginat pe străbunicul care m-a crescut și a cărui poză o port mereu în portofel. Un băiat de 22 ani, care fusese împușcat în cap în Munții Tatra și care se refăcea într-un spital în acele clipe. Nu știu ce a simțit atunci, dar știu că din ceea ce a văzut pe frontul din Cehoslovacia nu și-a revenit și nici nu îi plăcea să vorbească despre război.
În fine, cartea e tradusă în română, la editura Corint. Și dacă e să citiți o singură carte din edițiile Corint Istorie, atunci să fie asta.
O recomand și dacă nu vă place istoria. Este un capitol al trecutului nostru despre care învățăm la școală, dar învățăm trunchiat. E important să știm că în istorie nimeni nu este mereu călău, dar nici mereu victimă.
Uniunea Sovietică ne-a ocupat ilegal și brutal țara, un fapt de necontestat. Dar atrocitățile comise de armata română asupra evreilor în Basarabia, nordul Bucovinei și Ucraina nu mai pot fi băgate sub preș. Faptul că nu am trimis evrei și romi la Auschwitz, nu ne face mai puțin complici la Holocaust.
E o carte relativ imparțială, care nu abordează doar subiectul Holocaustului.
Este o analiză profundă a mentalităților vremii, a armatei române și a leadershipului politic și militar al României.
Aflăm la ce benzi desenate râdeau soldații, ce forme de entertainment aveau pe front (trupe de teatru care au călătorit până în adâncul stepelor rusești), avem un capitol dedicat femeilor și minorităților. Cum tratau românii comunitatea romă față de cea evreiască? Ce plan grandios avea Antonescu? Cât de mare a fost de fapt eșecul strategic al nemților pe frontul de Est?
O analiză a evoluției războiului pe frontul de Est, a întoarcerii armelor și apoi, a ștergerii cinice cu buretele a adevărurilor incomode.
Spre deosebire de alte state europene, noi nu ne-am făcut niciodată un mea culpa serios. Nu ne-am asumat rolul jucat în Holocaust.
Și, cu siguranță nu vedem că istoria este doar un lung șir de piese de domino care cad și reverberează în timp. Nu avem nici astăzi o capacitate serioasă de analiză la nivel academic.
Oare există realmente în țara asta un profesor universitar (de liceu sau gimnaziu nu îndrăznesc să-mi imaginez) care să se întrebe dacă avem o responsabilitate morală față de Palestina, de exemplu? Oare nu și din cauza noastră au emigrat sute de mii de evrei care au purtat cu ei din generație în generație mentalitatea cetății asediate? Oare unde s-au dus cei care au supraviețuit deportărilor din Transnistria, pogromului de la Iași, atrocităților din Odessa?
Și o scenă care m-a făcut să plâng cum n-am plâns de mult la o carte, o scenă ridicol de simplă. Secunda în care s-a încheiat războiul, reacția soldaților, ce ușurare colectivă. Mereu mi-am imaginat că frica de a fi nevoit să ucizi e la fel de mare ca frica de moarte.
Mi l-am imaginat pe străbunicul care m-a crescut și a cărui poză o port mereu în portofel. Un băiat de 22 ani, care fusese împușcat în cap în Munții Tatra și care se refăcea într-un spital în acele clipe. Nu știu ce a simțit atunci, dar știu că din ceea ce a văzut pe frontul din Cehoslovacia nu și-a revenit și nici nu îi plăcea să vorbească despre război.
În fine, cartea e tradusă în română, la editura Corint. Și dacă e să citiți o singură carte din edițiile Corint Istorie, atunci să fie asta.
January 18, 2022
This is so far the best book on Romania's role in the Holocaust. The atrocious crimes committed by the Romanian army are extremely well- detailed. The author has written a masterpice about Ion Antonescu's hordes and the research invested in this book is colossal. Thus Mr Harward utterly destroys the myth that Antonescu's regime was benevolent and saved the Jews and other minorities from destruction. More than 300000 Jews were murdered by the fanatic Romanian fascist army. It was riddled with anti-Semitism and corruption in the name of religion and its pupose was to fight Judeo-Bolsheviks. All the attempts carried out by Romanian historians to whitewash their country's army criminal past were, are, and will be in vain. This book smashes it all. Kudos, Mr Harward !! I wish I could give this book 20 stars........
November 10, 2024
În primul capitol sunt analizate bazele ideologice ale Războiului Sfânt: naționalismul, religia, antisemitismul, anticomunismul și fascismul. Autorul conchide că "drumul României către Războiul Sfânt nu a fost o linie dreaptă, ci a avut câteva cotituri bruște, cu toate acestea, el a mers pe un teren ideologic solid".
Cel de-al doilea capitol prezintă cultura și istoria Armatei Române, de la începuturile umuile din timpul Regulamentelor Organice (Miliția Națională din Țara Românescă, îm 1830, și Straja Pământescă în Moldova, în 1831) la armata de 1,2 milioane soldați și ofițeri din timpul mobilizării generale din septembrie 1939.
Serviciul militar obligatoriu avea o durată de doi ani, în care efectiv instrucția dura șapte luni, doar pe timpul verii. În restul timpului soldații participau la muncile agricole sau în construcții. Iarna benificiau de permisii prelungite, pentru a reduce costurile cu cazarea.
Subofițerii erau neprofesioniști, și adesea maltratau soldații.
Restul cărții este dedicat operațiunilor militare și Holocaustului. Sunt descrise în detaliu retragerea umilitoare din Basarabia și Bucovina de Nord și genocidul asociat cu recucerirea teritoriilor.
Ofițerii germani au constatat că nu trebuie să-i motiveze pe români ca să ucidă evrei. Singurul lor reproș fiind acela că procesul se desfășoară haotic.
Recomand
Cel de-al doilea capitol prezintă cultura și istoria Armatei Române, de la începuturile umuile din timpul Regulamentelor Organice (Miliția Națională din Țara Românescă, îm 1830, și Straja Pământescă în Moldova, în 1831) la armata de 1,2 milioane soldați și ofițeri din timpul mobilizării generale din septembrie 1939.
Serviciul militar obligatoriu avea o durată de doi ani, în care efectiv instrucția dura șapte luni, doar pe timpul verii. În restul timpului soldații participau la muncile agricole sau în construcții. Iarna benificiau de permisii prelungite, pentru a reduce costurile cu cazarea.
Subofițerii erau neprofesioniști, și adesea maltratau soldații.
Restul cărții este dedicat operațiunilor militare și Holocaustului. Sunt descrise în detaliu retragerea umilitoare din Basarabia și Bucovina de Nord și genocidul asociat cu recucerirea teritoriilor.
Ofițerii germani au constatat că nu trebuie să-i motiveze pe români ca să ucidă evrei. Singurul lor reproș fiind acela că procesul se desfășoară haotic.
Recomand
December 9, 2024
3,5 stele.
Înainte de toate, trebuie apreciată apariția acestei cărți pe piața editorială de la noi, dat fiind faptul că abordează un subiect sensibil al istoriei noastre recente și anume participarea României la Al Doilea Război Mondial. Din păcate, armata română nu a contribuit doar militar, ci s-a implicat din plin în punerea în aplicare a Soluției Finale, regimul mareșalului Ion Antonescu orchestrând o serie întreagă de masacre în teritoriile ocupate ca urmare a participării la război alături de Germania nazistă. Bilanțul victimelor este cutremurător: 300000 de evrei români și sovietici în Bucovina, Basarabia și Transnistria, alți zeci de mii de evrei ucişi în Crimeea, mai mult de 10000 de romi uciși în perioada în care au fost deportați. Nu trebuie uitat Pogromul de la Iași, unde autorul estimează că au fost omorâți în jur de 8000 de evrei. Descrierea modului în care s-a desfășurat acest masacru, inclusiv a episodului cu cele două ganituri de tren cu evrei - în primul erau 2500, iar în al doilea 900, din primul fiind descărcate la Podu Iloaiei 1200 de cadavre, iar din cel de-al doilea la Târgu Frumos 650 de cadavre -, precum și a masacrului de la Odesa reprezintă unul dintre punctele forte ale cărții. Iată ce spune autorul despre tragedia de la Odesa: "Numărul total al victimelor masacrului de la Odesa a fost obiectul unor speculații aprinse. La acea vreme, Einsatzgrupee D raporta 10000 de morți. Anchetele de după război au declarat între 19000 și 23000 de victime, iar astăzi, unii sugerează 40000. Procesele verbale ale proceselor indică sute de persoane spânzurate, 5000 împușcate lângă port, sute mitraliate la şanțurile antitanc pe drumul spre Dalnik, 5000 arse în depozite și alte sute împușcate în alte părţi. Ar mai trebui adăugate sutele de evrei ucişi după luarea oraşului, dar înainte de explozia comandamentului militar. Cel mai probabil, masacrul de la Odesa a costat vieţile a 12000 dintre cele 80000-90000 de evrei care nu fuseseră evacuaţi din oraș. Unii evrei au fost eliberați după masacru, dar SSI raporta: "Întoarcerea evreilor evacuaţi a produs profunda nemulţumire a locuitorilor creștini care le ocupaseră casele abandonate, în speranța că explozia de la comandamentul militar va avea drept urmare o epurare radicală a evreilor". Regimul Antonescu a decis să-i deporteze pe evreii "suspecţi" din Odesa în lagărele de la Bug. Curând, convoaie de 10000-12000 de evrei mărșăluiau greoi pe drumurile noroioase, prin ploaia înghețată. Jandarmii au jefuit, violat și împuşcat evrei pe tot traseul. În noiembrie, 40000 de evrei fuseseră expulzaţi din Odesa, dar încă mai rămăseseră 40000. Aceștia au fost înghesuiţi în ghetoul din zona industrială Slobodka, urmând să fie deportaţi peste Bug după victoria germană".
Într-un cuvânt, participarea României la Holocaust ține de domeniul evidenței, iar cartea tratează această temă, ce nu este abordată foarte des la orele de istorie din școală. Există însă și câteva personaje luminoase, de exemplu în apărarea țiganilor sare liderul liberal Constantin I. C. Brătianu, dar și Regele Mihai și Regina-mamă Elena. De asemenea, "sub presiunea diplomaților, a familiei regale, a liderilor comunității evreiești, mareșalul Antonescu a promis să repatrieze 54000 de supraviețuitori evrei români (lăsând în urmă evreii sovietici) din Transnistria".
Cartea nu are însă ca temă doar Holocaustul din zonele ocupate de români, ci întreaga campanie militară.
Un alt punct forte al cărții este reprezentat de mărturiile soldaţilor implicați în război. De exemplu, este de notorietate că subunitatea maiorului Gheorghe Rășcănescu, alcătuită din 400 de soldaţi, a fost ultima care a scăpat intactă din încercuirea de la Don. "Aproape 300000 de soldaţi ai Axei, inclusiv 12607 români, erau acum prinși în punga de la Stalingrad".
Pe de altă parte, relația dintre Hitler și Antonescu este descrisă destul de amănunțit; conducătorul Germaniei naziste îl aprecia pe mareșalul român, dovadă fiind Mercedesul primit cadou de Antonescu de la liderul nazist. Autorul conchide: "Niciun alt lider al Axei nu i-a mai smuls lui Hitler atâtea concesii câte a obținut Antonescu".
În plus, autorul nu ezită să puncteze rolul pe care l-au jucat minoritățile de orice fel în ansamblul evenimentelor, precum și femeile. De exemplu, Maria Antonescu, soția mareșalului, a fost președinta Consiliului de Patronaj al Operelor Sociale, o organizație aflată în competiție cu Crucea Roșie, a cărei președintă de onoare era Regina-mamă Elena. Un caz aparte este cel al caporalului Constanța Moisescu, născută în Bușteni, ce îi scrie o petiție lui Antonescu pentru a fi trimisă pe front. Mareșalul o primește în audiență la Predeal, iar în noiembrie 1942 este trimisă în Crimeea. Nu se știe exact ce a făcut mai departe, este însă o certitudine faptul că "nu a devenit un simbol național ca [Ecaterina] Teodoroiu", eroina din Primul Război Mondial.
În final, trebuie remarcat că lucrarea istoricului american este bine documentată, dar și bine scrisă, ceea ce reprezintă un alt element important. De asemenea, observația autorului conform căreia soldaţii români au comis atrocități pe frontul de est este pe deplin justificată; același lucru se poate spune și despre concluzia cărții, conform căreia moralul armatei române a fost ridicat până la înfrângerile de la Stalingrad și de la Kursk, după care s-a prăbușit. Faptul că România a întors armele și s-a alăturat "cruciadei antifasciste a URSS" nu a schimbat cu nimic situația; este doar un mit povestea că armata română a fost o "membră reticentă a Axei" și a trecut cu "entuziasm de partea Aliaților"; în realitate, lucrurile au stat exact invers. Lectură plăcută!
Înainte de toate, trebuie apreciată apariția acestei cărți pe piața editorială de la noi, dat fiind faptul că abordează un subiect sensibil al istoriei noastre recente și anume participarea României la Al Doilea Război Mondial. Din păcate, armata română nu a contribuit doar militar, ci s-a implicat din plin în punerea în aplicare a Soluției Finale, regimul mareșalului Ion Antonescu orchestrând o serie întreagă de masacre în teritoriile ocupate ca urmare a participării la război alături de Germania nazistă. Bilanțul victimelor este cutremurător: 300000 de evrei români și sovietici în Bucovina, Basarabia și Transnistria, alți zeci de mii de evrei ucişi în Crimeea, mai mult de 10000 de romi uciși în perioada în care au fost deportați. Nu trebuie uitat Pogromul de la Iași, unde autorul estimează că au fost omorâți în jur de 8000 de evrei. Descrierea modului în care s-a desfășurat acest masacru, inclusiv a episodului cu cele două ganituri de tren cu evrei - în primul erau 2500, iar în al doilea 900, din primul fiind descărcate la Podu Iloaiei 1200 de cadavre, iar din cel de-al doilea la Târgu Frumos 650 de cadavre -, precum și a masacrului de la Odesa reprezintă unul dintre punctele forte ale cărții. Iată ce spune autorul despre tragedia de la Odesa: "Numărul total al victimelor masacrului de la Odesa a fost obiectul unor speculații aprinse. La acea vreme, Einsatzgrupee D raporta 10000 de morți. Anchetele de după război au declarat între 19000 și 23000 de victime, iar astăzi, unii sugerează 40000. Procesele verbale ale proceselor indică sute de persoane spânzurate, 5000 împușcate lângă port, sute mitraliate la şanțurile antitanc pe drumul spre Dalnik, 5000 arse în depozite și alte sute împușcate în alte părţi. Ar mai trebui adăugate sutele de evrei ucişi după luarea oraşului, dar înainte de explozia comandamentului militar. Cel mai probabil, masacrul de la Odesa a costat vieţile a 12000 dintre cele 80000-90000 de evrei care nu fuseseră evacuaţi din oraș. Unii evrei au fost eliberați după masacru, dar SSI raporta: "Întoarcerea evreilor evacuaţi a produs profunda nemulţumire a locuitorilor creștini care le ocupaseră casele abandonate, în speranța că explozia de la comandamentul militar va avea drept urmare o epurare radicală a evreilor". Regimul Antonescu a decis să-i deporteze pe evreii "suspecţi" din Odesa în lagărele de la Bug. Curând, convoaie de 10000-12000 de evrei mărșăluiau greoi pe drumurile noroioase, prin ploaia înghețată. Jandarmii au jefuit, violat și împuşcat evrei pe tot traseul. În noiembrie, 40000 de evrei fuseseră expulzaţi din Odesa, dar încă mai rămăseseră 40000. Aceștia au fost înghesuiţi în ghetoul din zona industrială Slobodka, urmând să fie deportaţi peste Bug după victoria germană".
Într-un cuvânt, participarea României la Holocaust ține de domeniul evidenței, iar cartea tratează această temă, ce nu este abordată foarte des la orele de istorie din școală. Există însă și câteva personaje luminoase, de exemplu în apărarea țiganilor sare liderul liberal Constantin I. C. Brătianu, dar și Regele Mihai și Regina-mamă Elena. De asemenea, "sub presiunea diplomaților, a familiei regale, a liderilor comunității evreiești, mareșalul Antonescu a promis să repatrieze 54000 de supraviețuitori evrei români (lăsând în urmă evreii sovietici) din Transnistria".
Cartea nu are însă ca temă doar Holocaustul din zonele ocupate de români, ci întreaga campanie militară.
Un alt punct forte al cărții este reprezentat de mărturiile soldaţilor implicați în război. De exemplu, este de notorietate că subunitatea maiorului Gheorghe Rășcănescu, alcătuită din 400 de soldaţi, a fost ultima care a scăpat intactă din încercuirea de la Don. "Aproape 300000 de soldaţi ai Axei, inclusiv 12607 români, erau acum prinși în punga de la Stalingrad".
Pe de altă parte, relația dintre Hitler și Antonescu este descrisă destul de amănunțit; conducătorul Germaniei naziste îl aprecia pe mareșalul român, dovadă fiind Mercedesul primit cadou de Antonescu de la liderul nazist. Autorul conchide: "Niciun alt lider al Axei nu i-a mai smuls lui Hitler atâtea concesii câte a obținut Antonescu".
În plus, autorul nu ezită să puncteze rolul pe care l-au jucat minoritățile de orice fel în ansamblul evenimentelor, precum și femeile. De exemplu, Maria Antonescu, soția mareșalului, a fost președinta Consiliului de Patronaj al Operelor Sociale, o organizație aflată în competiție cu Crucea Roșie, a cărei președintă de onoare era Regina-mamă Elena. Un caz aparte este cel al caporalului Constanța Moisescu, născută în Bușteni, ce îi scrie o petiție lui Antonescu pentru a fi trimisă pe front. Mareșalul o primește în audiență la Predeal, iar în noiembrie 1942 este trimisă în Crimeea. Nu se știe exact ce a făcut mai departe, este însă o certitudine faptul că "nu a devenit un simbol național ca [Ecaterina] Teodoroiu", eroina din Primul Război Mondial.
În final, trebuie remarcat că lucrarea istoricului american este bine documentată, dar și bine scrisă, ceea ce reprezintă un alt element important. De asemenea, observația autorului conform căreia soldaţii români au comis atrocități pe frontul de est este pe deplin justificată; același lucru se poate spune și despre concluzia cărții, conform căreia moralul armatei române a fost ridicat până la înfrângerile de la Stalingrad și de la Kursk, după care s-a prăbușit. Faptul că România a întors armele și s-a alăturat "cruciadei antifasciste a URSS" nu a schimbat cu nimic situația; este doar un mit povestea că armata română a fost o "membră reticentă a Axei" și a trecut cu "entuziasm de partea Aliaților"; în realitate, lucrurile au stat exact invers. Lectură plăcută!
December 17, 2024
Există în istoria României un episod despre care nu prea se vorbește, care adeseori e băgat sub preș. Probabil pentru că stârnește sensibilități naționale, probabil pentru că nu se știe ori pur și simplu nu prezintă interes. Prezentul contează, nu-i așa, cui îi mai pasă ce s-a întâmplat acum 80 de ani? Doar că și prezentul ăsta e modelat de trecut, de aceea contează mult să-l cunoaștem. Mai ales când există riscul să se repete.
În noiembrie 1940 mareșalul Ion Antonescu, dictatorul de facto al României, semna un tratat de alianță cu Germania. Câteva luni mai târziu intram în război împotriva Rusiei sovietice, pe fondul temerilor că URSS ne-ar fi ocupat teritoriile și ar fi impus un regim bolșevic. Cam asta a fost justificarea participării la război. Dar care a fost motivația entuziasmului cu care armata română a fost trimisă împotriva bolșevicilor, tocmai până la Stalingrad? Despre asta scrie Grant T. Howard în Războiul sfânt al României. Care numai sfânt n-a fost, pe fondul antisemitismului predominant în acea perioadă. Și a uciderii a sute de mii de evrei și zeci de mii de romi, în urma ordinelor lui Antonescu. Însă nu numai armata a participat la aceste crime, ci și civilii.
S-au petrecut lucruri cutremurătoare în acel război, care te fac să te întrebi ce anume declanșează într-un om obișnuit dorința de a comite atrocități, violuri și crime. Nu înțeleg asta, așa cum nu înțeleg ura împotriva evreilor, pe spatele cărora au fost aruncate toate păcatele întregii lumi. Ei au fost găsiți vinovați pentru comunism, iar vina pentru pierderea Basarabiei și Bucovinei în 1940 a fost aruncată tot asupra lor.
Grant Harward încearcă să răspundă acestor întrebări cu obiectivism și profesionalism. El dezvăluie un trecut mai puțin "glorios" decât cel pe care îl cunoaștem, mai puțin plăcut decât ne-ar plăcea să ne amintim. O face pe baza unor cercetări minuțioase care au durat ani, pe baza documentelor de arhivă și a interviurilor cu supraviețuitori ai războiului. Aceasta, pe lângă alte titluri actuale pe temă, este o carte care trebuie citită de toți, nu doar de pasionații de istorie militară. Altfel vom avea mereu o perspectivă denaturată a trecutului.
În noiembrie 1940 mareșalul Ion Antonescu, dictatorul de facto al României, semna un tratat de alianță cu Germania. Câteva luni mai târziu intram în război împotriva Rusiei sovietice, pe fondul temerilor că URSS ne-ar fi ocupat teritoriile și ar fi impus un regim bolșevic. Cam asta a fost justificarea participării la război. Dar care a fost motivația entuziasmului cu care armata română a fost trimisă împotriva bolșevicilor, tocmai până la Stalingrad? Despre asta scrie Grant T. Howard în Războiul sfânt al României. Care numai sfânt n-a fost, pe fondul antisemitismului predominant în acea perioadă. Și a uciderii a sute de mii de evrei și zeci de mii de romi, în urma ordinelor lui Antonescu. Însă nu numai armata a participat la aceste crime, ci și civilii.
S-au petrecut lucruri cutremurătoare în acel război, care te fac să te întrebi ce anume declanșează într-un om obișnuit dorința de a comite atrocități, violuri și crime. Nu înțeleg asta, așa cum nu înțeleg ura împotriva evreilor, pe spatele cărora au fost aruncate toate păcatele întregii lumi. Ei au fost găsiți vinovați pentru comunism, iar vina pentru pierderea Basarabiei și Bucovinei în 1940 a fost aruncată tot asupra lor.
Grant Harward încearcă să răspundă acestor întrebări cu obiectivism și profesionalism. El dezvăluie un trecut mai puțin "glorios" decât cel pe care îl cunoaștem, mai puțin plăcut decât ne-ar plăcea să ne amintim. O face pe baza unor cercetări minuțioase care au durat ani, pe baza documentelor de arhivă și a interviurilor cu supraviețuitori ai războiului. Aceasta, pe lângă alte titluri actuale pe temă, este o carte care trebuie citită de toți, nu doar de pasionații de istorie militară. Altfel vom avea mereu o perspectivă denaturată a trecutului.
December 30, 2025
For all the mountains of material on WWII, relatively little - at least in English - has focused on Romania's role. Grant T. Harward's book goes some way to addressing this. Certainly he seems to have made a concerted effort to review Romanian sources which have not been widely studied since becoming more accessible after the Cold War. That is certainly welcomed.
In part the book is a chronological military history as may be expected. Yet it is also a thesis and in large part an examination of the people of Romania and their motivations to participate in war and holocaust.
As the title implies, Harward makes the case that, for Romanians, the war against the USSR was a religously-inflected holy war or crusade. He appears convinced that an examination of the evidence leads to this conclusion. And yet, for this reader coming to it with fresh eyes, it seems like almost every argument made actually militates against this conclusion rather than supporting it.
By this I mean that Harward examines so thoroughly the fractures in Romanian society between classes, races, religions, genders etc, and the numerous sources of motivation for different Romanians (among them nationalism, authoritarianism, irredentism, xenophobia, antisemitism, antibolshevism, royalist loyalties, perceived self-interest, survival, and religion yes, but widely differing religious views) that by his own arguments it verges on nonsensical to characterise it as a holy war in any meaningful, nationally unified sense.
For some individuals, perhaps. But for the politico-military leadership? For most of the common soldiers? For the mass of the populace? If anything, it would be a compelling thesis in support of how a multitude of diverse and inconsistent motivations can be harnessed to keep a nation committed to large-scale war and genocide.
It leaves me overall with the sense that Harward had this impression of a 'holy war' early in the piece, and all subsequent research and writing seemed to him to fit perfectly into this mental framework. Yet for me, without that pre-conception, the main thrust of the argument is more self-defeated than convincingly proven.
Otherwise my only slight annoyance is at a structural choice. The chapters focused on chronological military history stop abruptly at the time of the Soviet counter-invasion in 1944. After two further chapters on specialised subjects, this thread is picked up briefly in an epilogue that takes us to the end of the conflict (a period referred to, again with arguably unwarranted religious bombast, as the 'antifascist crusade').
This is a little disconcerting, and personally I'd have preferred that the chronological flow of the narrative was maintained to the end of the war. It also wouldn't have hurt for another chapter or epilogue to then recap and explore further how these events have been remembered (or suppressed) and reinterpreted in the decades since.
Criticisms notwithstanding, this is a worthy book and a valuable contribution to the recent literature on underexplored aspects of mankind's largest conflict.
In part the book is a chronological military history as may be expected. Yet it is also a thesis and in large part an examination of the people of Romania and their motivations to participate in war and holocaust.
As the title implies, Harward makes the case that, for Romanians, the war against the USSR was a religously-inflected holy war or crusade. He appears convinced that an examination of the evidence leads to this conclusion. And yet, for this reader coming to it with fresh eyes, it seems like almost every argument made actually militates against this conclusion rather than supporting it.
By this I mean that Harward examines so thoroughly the fractures in Romanian society between classes, races, religions, genders etc, and the numerous sources of motivation for different Romanians (among them nationalism, authoritarianism, irredentism, xenophobia, antisemitism, antibolshevism, royalist loyalties, perceived self-interest, survival, and religion yes, but widely differing religious views) that by his own arguments it verges on nonsensical to characterise it as a holy war in any meaningful, nationally unified sense.
For some individuals, perhaps. But for the politico-military leadership? For most of the common soldiers? For the mass of the populace? If anything, it would be a compelling thesis in support of how a multitude of diverse and inconsistent motivations can be harnessed to keep a nation committed to large-scale war and genocide.
It leaves me overall with the sense that Harward had this impression of a 'holy war' early in the piece, and all subsequent research and writing seemed to him to fit perfectly into this mental framework. Yet for me, without that pre-conception, the main thrust of the argument is more self-defeated than convincingly proven.
Otherwise my only slight annoyance is at a structural choice. The chapters focused on chronological military history stop abruptly at the time of the Soviet counter-invasion in 1944. After two further chapters on specialised subjects, this thread is picked up briefly in an epilogue that takes us to the end of the conflict (a period referred to, again with arguably unwarranted religious bombast, as the 'antifascist crusade').
This is a little disconcerting, and personally I'd have preferred that the chronological flow of the narrative was maintained to the end of the war. It also wouldn't have hurt for another chapter or epilogue to then recap and explore further how these events have been remembered (or suppressed) and reinterpreted in the decades since.
Criticisms notwithstanding, this is a worthy book and a valuable contribution to the recent literature on underexplored aspects of mankind's largest conflict.
November 5, 2024
În "Războiul Sfânt al României", Dr. Grant Harward aduce o perspectivă valoroasă asupra participării României în cel de-al Doilea Război Mondial pe Frontul de Est. Ca istoric străin, el beneficiază de avantajul distanței culturale și emoționale față de subiect, reușind să ofere o analiză obiectivă a evenimentelor. Remarcabil este faptul că, deși vine din afara spațiului românesc, autorul demonstrează o înțelegere profundă a contextului local și a nuanțelor societății românești din acea perioadă.
Spre deosebire de narativul tradițional - în care România apare ca victimă pasivă, forțată să participe la conflict - Dr. Harward construiește o imagine mult mai nuanțată și mai apropiată de adevărul istoric. Forța cărții stă în profunzimea analizei aspectelor adesea ignorate în istoriografia românească: moralul trupelor, mecanismele de manipulare și control, precum și impactul narativului "războiului sfânt" asupra mentalității colective.
Bazându-se pe o documentare riguroasă, care include surse de arhivă anterior necercetate, autorul reușește să demonteze mituri persistente despre această perioadă. Analiza sa obiectivă nu evită aspectele controversate, tratându-le cu acuratețe istorică și transformând această lucrare într-o contribuție esențială la înțelegerea unui capitol complex din istoria României.
Poate 5* este exagerat, dar poate așa cartea va fi citită și merită citită.
Spre deosebire de narativul tradițional - în care România apare ca victimă pasivă, forțată să participe la conflict - Dr. Harward construiește o imagine mult mai nuanțată și mai apropiată de adevărul istoric. Forța cărții stă în profunzimea analizei aspectelor adesea ignorate în istoriografia românească: moralul trupelor, mecanismele de manipulare și control, precum și impactul narativului "războiului sfânt" asupra mentalității colective.
Bazându-se pe o documentare riguroasă, care include surse de arhivă anterior necercetate, autorul reușește să demonteze mituri persistente despre această perioadă. Analiza sa obiectivă nu evită aspectele controversate, tratându-le cu acuratețe istorică și transformând această lucrare într-o contribuție esențială la înțelegerea unui capitol complex din istoria României.
Poate 5* este exagerat, dar poate așa cartea va fi citită și merită citită.
April 4, 2025
Probabil una dintre cele mai bune cărți de istoria României apărute în ultimii ani. o maniera profesionista de cercetare. Personal, recomand aceasta carte pentru a înlătura unele din miturile pătrunse în conștiința colectivă referitoare la participarea și implicarea României în al Doilea Război Mondial.
May 12, 2025
Cartea lui Grant T. Harward, cu un titlu așa de oximoronic, analizează cu atenție la detalii motivația soldaților români în comiterea crimelor etnice din Basarabia, Transnistria și Ucraina în timpul celui de-al doilea răboi mondial. Autorul abordează pentru a creea o imagine cât mai amplă nu doar latura militară din istoria Holocaustului, ci analizează și ideologia, cultura militară a ofițerilor, propaganda și disciplina armatei.
Autorul își bazează cartea pe o varietate de surse extrase din Arhiva Militară Națională a României de la Pitești, care este un depozit de documente originale prea puțin cercetat spre deosebire de Serviciul Istoric al Armatei din București care are „copii selective de pe anumite documente, adunate de istoricii comuniști pentru propria agendă de lucru.” De la Arhivele Naționale Istorice Centrale din București, autorul a avut acces la documentele Ministerului de Război sau documente ala Cabinetul Militar al mareșalului Antonescu.
Pentru a contura mai bine gândurile liderilor militar și ai soldaților, modul lor de acțiune, practic viața lor pe front, sunt folosite jurnale ale soldaților, adică mărturii la prima mână a celor care au luptat și au comis atrocități. Vasile Sârneci, Evesvie Ionescu și Ștefan Cârlan sunt trei soldați care și-au notat gândurile și faptele în jurnale cuprinzătoare care ne parvin nouă alături de alte mărturii ale participanților la lupte. Mai e folosită, cu grijă și cu nu încredere deplină și arhive germană pentru a prezenta o imagine din exterior a armatei române. Autorul găsește însă că arhiva sovietică nu e de încredere pentru că e construită pe declarațiile prizonierilor de război români, demoralizați și adesea motivați să distorsioneze faptele.
Găsim între paginile ei cum a apărut armata română modernă spre mijlocul secolului XIX și dezvoltarea ei ulterioară cu aportul lui Alexandru Ioan Cuza și apoi Carol I. Dar și detalii despre greutățile întâmpinate de ea în perioada interbelică odată cu problemele economice și de corupție din România Mare.
Tema principală, Războiul de reîntregire a națiunii, împotriva URSS, pornit pe 22 iunie 1941 și durând până în vara lui 1944, este detaliat cu informații cutremurătoare despre crimele asupra comunităților evreiești din țară, Basarabia, Bucovina și Odesa. Cartea prezintă cronologic ascensiunea și decăderea ofensivei românești pe frontul de est alături de armata nazistă într-o bătălie dintre cele mai sângeroase care nu s-a îndreptate numai împotriva unui inamic sovietic înarmat și hotărât să lupte până la capăt, ci și împotriva civililor care au fost decimați pe criterii etnice, dintr-o ură viscerală moștenită dintr-o tradiție cultivată cu fanatism în România Mare atât de intelectuali cât și de simpli cetățeni.
Autorul prezintă argumente bine documentate care distrug mitul României care a aderat reticentă la alianța cu Germania nazistă și care a trecut cu bucurie după momentul 23 august 1944 de partea Aliaților. Autorul prezintă mărturii bine întemeiate că România a plecat cu bucurie alături de Axă și a exterminat cu seninătate atâția oameni vinovați doar de faptul că au fost evrei. Pe lângă sutele de mii de vieți ale soldaților care s-au pierdut între iunie 1941 și august 1944 se adaugă și viețile curmate de avântul rasist românesc din spatele frontului care a notat în cartea neagră a poporului român, sub bagheta conducătorului Ion Antonescu 300 mii de evrei români și sovietici în Bucovina, Basarabia și Transnistria la care se adaugă și victimele armatei române din Crimeea, adică alți zeci de mii de evrei sovietici.
Pe lângă lecția de istorie pe care Harward ne-o oferă, autorul ne arată și pata neagră a poporului într-un moment de cumpănă al istoriei; vedem cum a răspuns românul când s-a aflat între ciocan și nicovală, cum din victimă între două imperii belicoase, și-a redirecționat energiile devenind cu frenezie un călău sângeros. E o carte menită să ne facă să medităm la natura noastră ca națiune și să devenim mai buni cunoscându-ne și cele mai întunecate cotloane ale istoriei noastre.
Autorul își bazează cartea pe o varietate de surse extrase din Arhiva Militară Națională a României de la Pitești, care este un depozit de documente originale prea puțin cercetat spre deosebire de Serviciul Istoric al Armatei din București care are „copii selective de pe anumite documente, adunate de istoricii comuniști pentru propria agendă de lucru.” De la Arhivele Naționale Istorice Centrale din București, autorul a avut acces la documentele Ministerului de Război sau documente ala Cabinetul Militar al mareșalului Antonescu.
Pentru a contura mai bine gândurile liderilor militar și ai soldaților, modul lor de acțiune, practic viața lor pe front, sunt folosite jurnale ale soldaților, adică mărturii la prima mână a celor care au luptat și au comis atrocități. Vasile Sârneci, Evesvie Ionescu și Ștefan Cârlan sunt trei soldați care și-au notat gândurile și faptele în jurnale cuprinzătoare care ne parvin nouă alături de alte mărturii ale participanților la lupte. Mai e folosită, cu grijă și cu nu încredere deplină și arhive germană pentru a prezenta o imagine din exterior a armatei române. Autorul găsește însă că arhiva sovietică nu e de încredere pentru că e construită pe declarațiile prizonierilor de război români, demoralizați și adesea motivați să distorsioneze faptele.
Găsim între paginile ei cum a apărut armata română modernă spre mijlocul secolului XIX și dezvoltarea ei ulterioară cu aportul lui Alexandru Ioan Cuza și apoi Carol I. Dar și detalii despre greutățile întâmpinate de ea în perioada interbelică odată cu problemele economice și de corupție din România Mare.
Tema principală, Războiul de reîntregire a națiunii, împotriva URSS, pornit pe 22 iunie 1941 și durând până în vara lui 1944, este detaliat cu informații cutremurătoare despre crimele asupra comunităților evreiești din țară, Basarabia, Bucovina și Odesa. Cartea prezintă cronologic ascensiunea și decăderea ofensivei românești pe frontul de est alături de armata nazistă într-o bătălie dintre cele mai sângeroase care nu s-a îndreptate numai împotriva unui inamic sovietic înarmat și hotărât să lupte până la capăt, ci și împotriva civililor care au fost decimați pe criterii etnice, dintr-o ură viscerală moștenită dintr-o tradiție cultivată cu fanatism în România Mare atât de intelectuali cât și de simpli cetățeni.
Autorul prezintă argumente bine documentate care distrug mitul României care a aderat reticentă la alianța cu Germania nazistă și care a trecut cu bucurie după momentul 23 august 1944 de partea Aliaților. Autorul prezintă mărturii bine întemeiate că România a plecat cu bucurie alături de Axă și a exterminat cu seninătate atâția oameni vinovați doar de faptul că au fost evrei. Pe lângă sutele de mii de vieți ale soldaților care s-au pierdut între iunie 1941 și august 1944 se adaugă și viețile curmate de avântul rasist românesc din spatele frontului care a notat în cartea neagră a poporului român, sub bagheta conducătorului Ion Antonescu 300 mii de evrei români și sovietici în Bucovina, Basarabia și Transnistria la care se adaugă și victimele armatei române din Crimeea, adică alți zeci de mii de evrei sovietici.
Pe lângă lecția de istorie pe care Harward ne-o oferă, autorul ne arată și pata neagră a poporului într-un moment de cumpănă al istoriei; vedem cum a răspuns românul când s-a aflat între ciocan și nicovală, cum din victimă între două imperii belicoase, și-a redirecționat energiile devenind cu frenezie un călău sângeros. E o carte menită să ne facă să medităm la natura noastră ca națiune și să devenim mai buni cunoscându-ne și cele mai întunecate cotloane ale istoriei noastre.
June 15, 2025
Interesting contribution to the understanding of Romanian participation on the Eastern Front of WW2
Serious and thoroughly researched book.
A remarkable endeavour considering that most of the research was about Romanian sources and documents while the author is not a proficient Romanian speaker.
Probably, this is why his book contains some inaccurate information and misinterpretations of Romanian text. Also some statements are not supported with appropriate references.
However, he is right in concluding that the Romanian army fought with high determination a "total war" against Bolsheviks. And in spite of not enough glimpses of humanity much to many innocent people died during those terrible times.
Serious and thoroughly researched book.
A remarkable endeavour considering that most of the research was about Romanian sources and documents while the author is not a proficient Romanian speaker.
Probably, this is why his book contains some inaccurate information and misinterpretations of Romanian text. Also some statements are not supported with appropriate references.
However, he is right in concluding that the Romanian army fought with high determination a "total war" against Bolsheviks. And in spite of not enough glimpses of humanity much to many innocent people died during those terrible times.
January 29, 2025
Interesting book which looks into the motivation and ideology of the Romanian soldier during WW2. Of course this is intertwined with the military actions and war crimes, but I wouldn't say that these are the main topics, but rather they are used to put everything into perspective.
I think it's a good introduction into Romania's contribution to the Second World War, however for a deeper look into the military operations or war crimes I would recommend other books.
It covers the period up to August 23rd 1944, the rest of the war is summarised in the epilogue.
I think it's a good introduction into Romania's contribution to the Second World War, however for a deeper look into the military operations or war crimes I would recommend other books.
It covers the period up to August 23rd 1944, the rest of the war is summarised in the epilogue.
December 1, 2022
Let's say it as it is: this is the best, most impartial, one of the most researched book about the Romanian army on the Eastern front. What impressed me the most was also the fact that for the first time we have the life of women and minorities linked to the event, something that I have never encountered before.
I highly recommended it, as it's lucid tone and respect for the actual truth - either good or bad - is something that the Romanian history misses.
I highly recommended it, as it's lucid tone and respect for the actual truth - either good or bad - is something that the Romanian history misses.
December 11, 2024
O carte care sigur nu a picat bine multora, dar bine documentata si necesara as zice. Mai ales ca am citit-o in paralel cu alta carte de istorie care neaga cu gratie orice aspect negativ legat de participarea noastra in razboi. Un discurs foarte popular. Si foarte placut de altfel.
Recomand pentru cine vrea o opinie mai informata despre subiect fara a pica in alte extreme. Si pentru cine vrea sa inteleaga de ce nu avem statuia lui Antonescu in centru.
Recomand pentru cine vrea o opinie mai informata despre subiect fara a pica in alte extreme. Si pentru cine vrea sa inteleaga de ce nu avem statuia lui Antonescu in centru.
January 1, 2025
Am citit „Războiul Sfânt al României” de Grant T. Harward și mi-a plăcut obiectivitatea cu care prezintă un capitol complicat al istoriei noastre. Cartea abordează subiecte sensibile, precum motivația militară și Holocaustul, oferind o perspectivă bine documentată. O recomand celor interesați de istoria reală, fără exagerări sau mituri!
August 9, 2025
A great read and a very good research. Should be mandatory for all History students in Romania.
January 15, 2026
Grant T. Harward is a military historian from the United States. This book traces the motivation of Romanian forces during World War II and its connection with the Holocaust, as the title indicates. It covers the whole period of the war, but most of it is dedicated to the conflict with the Soviet Union. Romania`s Holy War is a history work with some theory and a moral purpose, trying to be as accurate as possible.
I recommend this book to any reader interested in World War II and in war studies. Especially the people from Romania and other Eastern European countries should take an interest, because these subjects were often ignored in the last 80 years, and war is back with us. Romania`s Holy War contains a lot of information, some original interpretation and it emphasizes less known events and original explanations. Grant T. Harward relied on various documents, interviews, memoirs, and other sources.
In general, the Romanian state and society fought with enthusiasm alongside Germany against the Soviet Union between 1941 and 1944. Grant T. Harward argues that this motivation is the result of several ideological factors like nationalism, religion, antisemitism, and anticommunism, out of which the first was the most important. Romania`s Holy War also showed that propaganda, discipline, and external relations mattered, but there was bottom-up support for these policies. The results were mass murders, pogroms, and deportations during which around 300.000 Jewish persons and over 12.000 Roma people were killed.
Grant T. Harward combines military and Holocaust historical studies. Romanian forces are described in places like Kishinev, Odesa, Izyum and the Kharkiv region, Melitopol`, Mariupol, Crimea, Stalingrad, Novorossiysk, Kuban, Iasi, and others. In Romania`s Holy War, it is argued that the fate of operations influenced the state of the morale to some extent. The author points out that the motivation proved to be more resilient during World War II than the mainstream research thought it was.
Romania`s Holy War offers a brave argument and a well-documented story. The diversity of sources and the theoretical correlations may confuse the reader, thus requiring some patience. But is worth reading and it challenges a lot of misconceptions. It will probably remain an important work dedicated to the history of Romania and Eastern Europe.
I recommend this book to any reader interested in World War II and in war studies. Especially the people from Romania and other Eastern European countries should take an interest, because these subjects were often ignored in the last 80 years, and war is back with us. Romania`s Holy War contains a lot of information, some original interpretation and it emphasizes less known events and original explanations. Grant T. Harward relied on various documents, interviews, memoirs, and other sources.
In general, the Romanian state and society fought with enthusiasm alongside Germany against the Soviet Union between 1941 and 1944. Grant T. Harward argues that this motivation is the result of several ideological factors like nationalism, religion, antisemitism, and anticommunism, out of which the first was the most important. Romania`s Holy War also showed that propaganda, discipline, and external relations mattered, but there was bottom-up support for these policies. The results were mass murders, pogroms, and deportations during which around 300.000 Jewish persons and over 12.000 Roma people were killed.
Grant T. Harward combines military and Holocaust historical studies. Romanian forces are described in places like Kishinev, Odesa, Izyum and the Kharkiv region, Melitopol`, Mariupol, Crimea, Stalingrad, Novorossiysk, Kuban, Iasi, and others. In Romania`s Holy War, it is argued that the fate of operations influenced the state of the morale to some extent. The author points out that the motivation proved to be more resilient during World War II than the mainstream research thought it was.
Romania`s Holy War offers a brave argument and a well-documented story. The diversity of sources and the theoretical correlations may confuse the reader, thus requiring some patience. But is worth reading and it challenges a lot of misconceptions. It will probably remain an important work dedicated to the history of Romania and Eastern Europe.
Displaying 1 - 16 of 16 reviews