What do you think?
Rate this book
Morgendagene
DET, LIVET TAGER FRA DIG, GIVER DET DIG OGSÅ TILBAGE
En ubærlig sorg tvinger Amande til at forlade alt. Hun forlader sit job, sin lejlighed og sine venner og rejser til et gammelt bondehus i Auvergne for at udleve sin sorg i fred. Mens hun søger tilflugt i det isolerede hus, falder hun over den tidligere ejer Madame Hugues' havebrugskalendere. Med udgangspunkt i de håndskrevne notater går Amande i gang med at give den gamle og forsømte have nyt liv. Hen over sæsonerne henter hun styrke i sin kontakt med jorden – til at blive genfødt og åbne sig for unikke møder.
Og hver morgendag bringer et løfte om fremtiden.
I denne roman fuld af mod og store følelser inviterer MÉLISSA Da COSTA os til at åbne vores øjne, vores sanser og vores hjerter på vid gab. MORGENDAGENE er en smuk roman om en haves helende kraft i al sin hellige enkelhed.
En ubærlig sorg tvinger Amande til at forlade alt. Hun forlader sit job, sin lejlighed og sine venner og rejser til et gammelt bondehus i Auvergne for at udleve sin sorg i fred. Mens hun søger tilflugt i det isolerede hus, falder hun over den tidligere ejer Madame Hugues' havebrugskalendere. Med udgangspunkt i de håndskrevne notater går Amande i gang med at give den gamle og forsømte have nyt liv. Hen over sæsonerne henter hun styrke i sin kontakt med jorden – til at blive genfødt og åbne sig for unikke møder.
Og hver morgendag bringer et løfte om fremtiden.
I denne roman fuld af mod og store følelser inviterer MÉLISSA Da COSTA os til at åbne vores øjne, vores sanser og vores hjerter på vid gab. MORGENDAGENE er en smuk roman om en haves helende kraft i al sin hellige enkelhed.
312 pages, Paperback
First published February 26, 2020
Ratings & Reviews
Friends & Following
Create a free account to discover what your friends think of this book!
Community Reviews
Displaying 1 - 30 of 1,606 reviews
June 24, 2020
Les lendemains de Mélissa Da Costa, une bourrasque d'émotions et de sentiments profonds et poignants.
Un livre qui me frappe au cœur, me bouleverse, me fait mal dès les premières pages. Pourtant, je continue. Et un sentiment immense m'envahit, une course folle.
Il est question de lendemains. Ceux qui déchantent, ceux qu'on ne veut pas voir venir, ceux qu'on ne peut affronter. Puis ceux qu'on attends, ceux qu'on espère, ceux qui nous habitent.
Mélissa Da Costa murmure le deuil, la mort, l'abandon de vivre, et cette reconquête de soi, pas à pas, petit à petit, à force de foncer, on retrouve le chemin de la guérison petit à petit.
Ce livre débute dans les larmes, puis se dévore d'espoir, l'espérance folle au cœur. Tout prend corps, tout reprend vie, au fil de ces pages écrites à l'encre d'une forme certaine de sincérité.
Vous l'aurez compris, je suis tombé complètement sous le charme. Follement. Comme seule la littérature sait réenchanter l'existence.
"Je crois qu’au fond, c’est à cela qu’on mesure l’amour que l’on porte à quelqu’un… à la foule de détails insignifiants qu’on collectionne précieusement sur lui."
Souvenez-vous que "Ce que la vie prend, elle le redonne aussi."
Un livre qui me frappe au cœur, me bouleverse, me fait mal dès les premières pages. Pourtant, je continue. Et un sentiment immense m'envahit, une course folle.
Il est question de lendemains. Ceux qui déchantent, ceux qu'on ne veut pas voir venir, ceux qu'on ne peut affronter. Puis ceux qu'on attends, ceux qu'on espère, ceux qui nous habitent.
Mélissa Da Costa murmure le deuil, la mort, l'abandon de vivre, et cette reconquête de soi, pas à pas, petit à petit, à force de foncer, on retrouve le chemin de la guérison petit à petit.
Ce livre débute dans les larmes, puis se dévore d'espoir, l'espérance folle au cœur. Tout prend corps, tout reprend vie, au fil de ces pages écrites à l'encre d'une forme certaine de sincérité.
Vous l'aurez compris, je suis tombé complètement sous le charme. Follement. Comme seule la littérature sait réenchanter l'existence.
"Je crois qu’au fond, c’est à cela qu’on mesure l’amour que l’on porte à quelqu’un… à la foule de détails insignifiants qu’on collectionne précieusement sur lui."
Souvenez-vous que "Ce que la vie prend, elle le redonne aussi."
April 7, 2025
Когато животът е по-силен от всичко и трябва просто да се живее…
Не знам как го прави Мелиса да Коста, но в тъжните и истории намирам надежда и уют. Накрая въпреки сълзите се усмихвам и ми е пълно сърцето. Искам да дишам с пълни гърди, да прегръщам, да обичам…
Четейки “Живей бързо” на Бриджит Жиро се чудех има ли нещо по-тежко от това да загубиш човека до теб и отговорът дойде с първите страници на “Утрешният ден”, защото по-тежко е да загубиш любимия човек и новороденото ви дете...
Само два пъти в живота ми 11 годишната ми дъщеря ме е виждала да плача на книга. И двата пъти са романите на Мелиса да Коста. Мислех си, че това ще ми се случи в началото на историята на Аманда, но за моя изненада четох, вдишвах, издишвах, сърцето ми се свиваше, но сълзите дойдоха едва с последния абзац на романа. И ми донесоха облекчение и надежда, защото животът е за живите и е по-силен от всичко.
“Утрешният ден” няма нужда от гръмки думи и препоръки. Ако е писано ще ви намери и ще ви прегърне кротко и тихо, без фанфари и излишна мелодрама.
“Не и казвам, че това не е просто къща, че е вселена, която сама съм изградила, вселена от цветове в дърветата, от свещи при пълнолуние, от един свещен бор и от радостно отдаване на посмъртна почит. Не и казвам, че тyк всичко, което правя е натежало от смисъл: ритуалите в памет на моите покойници, животът, който се ражда в градината ми и за който се грижа, както са правели хората хилядолетия преди мен.”
Корицата на Таня Минчева е уловила до съвършенство емoцията и топлотата на романа. Прекрасна 💙💙💙
Не знам как го прави Мелиса да Коста, но в тъжните и истории намирам надежда и уют. Накрая въпреки сълзите се усмихвам и ми е пълно сърцето. Искам да дишам с пълни гърди, да прегръщам, да обичам…
Четейки “Живей бързо” на Бриджит Жиро се чудех има ли нещо по-тежко от това да загубиш човека до теб и отговорът дойде с първите страници на “Утрешният ден”, защото по-тежко е да загубиш любимия човек и новороденото ви дете...
Само два пъти в живота ми 11 годишната ми дъщеря ме е виждала да плача на книга. И двата пъти са романите на Мелиса да Коста. Мислех си, че това ще ми се случи в началото на историята на Аманда, но за моя изненада четох, вдишвах, издишвах, сърцето ми се свиваше, но сълзите дойдоха едва с последния абзац на романа. И ми донесоха облекчение и надежда, защото животът е за живите и е по-силен от всичко.
“Утрешният ден” няма нужда от гръмки думи и препоръки. Ако е писано ще ви намери и ще ви прегърне кротко и тихо, без фанфари и излишна мелодрама.
“Не и казвам, че това не е просто къща, че е вселена, която сама съм изградила, вселена от цветове в дърветата, от свещи при пълнолуние, от един свещен бор и от радостно отдаване на посмъртна почит. Не и казвам, че тyк всичко, което правя е натежало от смисъл: ритуалите в памет на моите покойници, животът, който се ражда в градината ми и за който се грижа, както са правели хората хилядолетия преди мен.”
Корицата на Таня Минчева е уловила до съвършенство емoцията и топлотата на романа. Прекрасна 💙💙💙
April 13, 2021
Se dovessi descrivere questo romanzo usando tre parole, direi: straziante, doloroso e dolce.
“I quaderni botanici di Madame Lucie” è una storia semplice, che si legge in pochissime ore, soprattutto perché, una volta entrati nella vita di Amande, non sarà possibile uscirne in alcun modo.
Il suo dolore, le sue perdite, la sua sofferenza, diverranno, in poche righe, il nostro dolore, la nostra perdita, la nostra sofferenza.
Esattamente come Amande, anche noi sentiremo il bisogno di nasconderci, di pensare, di piangere e, pian piano, tornare alla vita.
Aprire una finestra, sentire il calore del sole sulla pelle, guardare negli occhi un altro essere umano; avvicinarci alla terra, toccarla, smuoverla, piantare un seme, poi un altro. Versare dell’acqua su quella terra e attendere. Vedere la neve cadere e rimanere in attesa. Osservare attentamente e vedere dei piccoli germogli fare capolino, delicati, teneri e fragili, esattamente come Amande.
E mentre la natura fa il suo corso, riportando la vita laddove non c’erano altro che erbacce, anche Amande, passo dopo passo, riprende possesso di se stessa. Elabora quel lutto doppio e improvviso, impara che con la perdita si può imparare a convivere, che il dolore non passa, ma si può imparare a conviverci e, soprattutto, che la solitudine può essere un aiuto, ma non è la cura.
Ho letto questo romanzo in pochissimo tempo, con il dolore che mi ha afferrata alla gola e non mi ha più lasciata, piangendo tanto, avendo una voglia insaziabile di abbracciare Amande, anche se io quel dolore, per fortuna, non lo conosco e non posso comprenderlo appieno.
Ma Amande, un po’ come la Violette di “Cambiare l’acqua ai fiori”, è una di quelle protagoniste che entrano dentro al cuore dei lettori e si ritagliano un piccolo spazio!
Leggere questo romanzo è uno dei più bei regali che possiate farvi!
#lamiafascetta Lettura ad alto rischio di disidratazione
La recensione completa, come sempre, nel blog
“I quaderni botanici di Madame Lucie” è una storia semplice, che si legge in pochissime ore, soprattutto perché, una volta entrati nella vita di Amande, non sarà possibile uscirne in alcun modo.
Il suo dolore, le sue perdite, la sua sofferenza, diverranno, in poche righe, il nostro dolore, la nostra perdita, la nostra sofferenza.
Esattamente come Amande, anche noi sentiremo il bisogno di nasconderci, di pensare, di piangere e, pian piano, tornare alla vita.
Aprire una finestra, sentire il calore del sole sulla pelle, guardare negli occhi un altro essere umano; avvicinarci alla terra, toccarla, smuoverla, piantare un seme, poi un altro. Versare dell’acqua su quella terra e attendere. Vedere la neve cadere e rimanere in attesa. Osservare attentamente e vedere dei piccoli germogli fare capolino, delicati, teneri e fragili, esattamente come Amande.
E mentre la natura fa il suo corso, riportando la vita laddove non c’erano altro che erbacce, anche Amande, passo dopo passo, riprende possesso di se stessa. Elabora quel lutto doppio e improvviso, impara che con la perdita si può imparare a convivere, che il dolore non passa, ma si può imparare a conviverci e, soprattutto, che la solitudine può essere un aiuto, ma non è la cura.
Ho letto questo romanzo in pochissimo tempo, con il dolore che mi ha afferrata alla gola e non mi ha più lasciata, piangendo tanto, avendo una voglia insaziabile di abbracciare Amande, anche se io quel dolore, per fortuna, non lo conosco e non posso comprenderlo appieno.
Ma Amande, un po’ come la Violette di “Cambiare l’acqua ai fiori”, è una di quelle protagoniste che entrano dentro al cuore dei lettori e si ritagliano un piccolo spazio!
Leggere questo romanzo è uno dei più bei regali che possiate farvi!
#lamiafascetta Lettura ad alto rischio di disidratazione
La recensione completa, come sempre, nel blog
August 17, 2023
Que história tão bem contada! O desabar do nosso mundo, o luto, o recomeço. Celebrar, partilhar, deixar ir… Não é um livro leve, a capa (embora muito bela) pode deixar adivinhar que sim. Comparo o início do livro (até metade…) a um mix de Leïla Slimani com Annie Ernaux. Depois a história torna-se menos pesada, menos dramática.
Foi uma excelente surpresa.
Foi uma excelente surpresa.
January 18, 2026
Per quanto ti abbia adorato in prima battuta, mi hai trascinato per troppi mesi broooooooussss. Lei scrive molto bene, ma zia canocchia mi hai diluito il brodo fino a farmi sorseggiare acqua distillata.
February 22, 2024
Uma belíssima história de luto e recuperação.
March 19, 2025
Мелиса да Коста така ми бръкна в душата отново, че не можах да оставя книгата, докато не я приключих. Тази жена е майстор на словото, но и на това да те накара да минеш през всички емоционални състояния, на които си способен, докато четеш нейните книги.
Притеснявах се дали „Утрешният ден“ ще ме разочарова след като толкова силно харесах „Цялата небесна синева“, но се оказа, че такива мисли са били далеч от реалността. И в тази книга авторката смесва тежка човешка съдба със силни послания, които могат да помогнат на всеки читател по различен начин. А това, че е успяла тези нелеки теми да ги опише така, че четенето да върви леко .. отново показва за колко добър писател говорим тук.
Надявам се скоро да успея да събера мислите си и да напиша мнение, което да изразява поне на 50% какво изпитах докато четях „Утрешният ден“. Не знам дали ще успея, но знам, че със сигурност ви препоръчвам да прочетете този роман. Той за мен е напомняне, че винаги трябва да живеем с желание за промяна и за живот. Да сме готови да отдаваме почит на миналото, но и да знаем кога е правилният момент да го оставим да си тръгне. Защото понякога това е най-правилното нещо, което трябва да направим.
Притеснявах се дали „Утрешният ден“ ще ме разочарова след като толкова силно харесах „Цялата небесна синева“, но се оказа, че такива мисли са били далеч от реалността. И в тази книга авторката смесва тежка човешка съдба със силни послания, които могат да помогнат на всеки читател по различен начин. А това, че е успяла тези нелеки теми да ги опише така, че четенето да върви леко .. отново показва за колко добър писател говорим тук.
Надявам се скоро да успея да събера мислите си и да напиша мнение, което да изразява поне на 50% какво изпитах докато четях „Утрешният ден“. Не знам дали ще успея, но знам, че със сигурност ви препоръчвам да прочетете този роман. Той за мен е напомняне, че винаги трябва да живеем с желание за промяна и за живот. Да сме готови да отдаваме почит на миналото, но и да знаем кога е правилният момент да го оставим да си тръгне. Защото понякога това е най-правилното нещо, което трябва да направим.
June 15, 2023
Um livro que chegou sem eu contar, uma história que me envolveu e encheu de amor.
Esta narrativa é a prova de como é possível ultrapassar a dor quando nos envolvemos com todo o amor em algo que às vezes é o contrário do que estamos habituados. Este livro é esperança, luz, coragem e sobretudo partilha.
Leiam,leiam,a minha experiência de leitura em vídeo no Livros à Lareira com chá no YouTube ❤: https://youtu.be/2FlUkzT4kWc
Esta narrativa é a prova de como é possível ultrapassar a dor quando nos envolvemos com todo o amor em algo que às vezes é o contrário do que estamos habituados. Este livro é esperança, luz, coragem e sobretudo partilha.
Leiam,leiam,a minha experiência de leitura em vídeo no Livros à Lareira com chá no YouTube ❤: https://youtu.be/2FlUkzT4kWc
March 27, 2024
Fan declarat Melissa Da Costa
Transmite atât de multă emoție, totul pare atât de real și profund și nu se sfiește să ia cele mai dure emoții și să le pună pe hârtie.
Este o carte despre doliu și tot procesul ce are loc după un eveniment tragic, personajul principal din carte pierzându-și atât soțul cât și copilul nenăscut, ambii în aceeași zi.
Transmite atât de multă emoție, totul pare atât de real și profund și nu se sfiește să ia cele mai dure emoții și să le pună pe hârtie.
Este o carte despre doliu și tot procesul ce are loc după un eveniment tragic, personajul principal din carte pierzându-și atât soțul cât și copilul nenăscut, ambii în aceeași zi.
September 4, 2024
Wow…a fost o carte care mi-a intrat in suflet. Nu mă asteptam ca paginile sa ascundă atata durere. E clar o lectura din topul 2024. De obicei, eu gasesc cartile, eu le aleg, dar cartea asta cred că m-a ales pe mine. Am trait odată cu Amande și toate personajele, am râs, am plâns, iar cateodata m-am mâniat pe nedreptatea vieții.
Lumea lui Amande este data peste cap atunci când își pierde sotul și copilul nenăscut. Și cred că este putin spus, deoarece se pierde cu totul și se închide în sine. Modul în care gestionează durerea e de înțeles, dar Doamne, ce frumos e modul în care renaște din durere!
Pas cu pas, de parcă abia s-ar fi născut pe lume și a trebuit să învețe să meargă din nou. Atunci când cazi, nu mai ești același, iar Amande ne învață asta destul de bine. Important este ceea ce vrei să faci tu, dacă decizi să continui să cazi sau dacă alegi să te ridici și să o iei de la capăt.
Zilele ce vor veni este o carte despre iubire, familie, pierdere mai ales, doliu și renaștere. Este o carte care îți atinge sufletul. Citesc mult, dar foarte putine carti îmi ajung la inimă. Aceasta e ,cu siguranța, una dintre ele. 🤍 Merită!
Lumea lui Amande este data peste cap atunci când își pierde sotul și copilul nenăscut. Și cred că este putin spus, deoarece se pierde cu totul și se închide în sine. Modul în care gestionează durerea e de înțeles, dar Doamne, ce frumos e modul în care renaște din durere!
Pas cu pas, de parcă abia s-ar fi născut pe lume și a trebuit să învețe să meargă din nou. Atunci când cazi, nu mai ești același, iar Amande ne învață asta destul de bine. Important este ceea ce vrei să faci tu, dacă decizi să continui să cazi sau dacă alegi să te ridici și să o iei de la capăt.
Zilele ce vor veni este o carte despre iubire, familie, pierdere mai ales, doliu și renaștere. Este o carte care îți atinge sufletul. Citesc mult, dar foarte putine carti îmi ajung la inimă. Aceasta e ,cu siguranța, una dintre ele. 🤍 Merită!
November 24, 2024
Na een enorm verlies trekt Amande zich terug in een afgelegen woning in de Auvergne. De dagen glijden voorbij, maar afgesloten van de buitenwereld laat ze geen licht, warmte of andere mensen binnen en in haar schemerwereld is ze alleen met haar intense en rauwe verdriet. Ze bestaat wel maar leeft niet meer, totdat ze per toeval tuinkalenders met uitgebreide aantekeningen van de vorige bewoonster vindt, geïnspireerd raakt en besluit de verwaarloosde tuin nieuw leven in te blazen.
Amande vindt troost in de natuur, het werken in de tuin geeft haar een nieuw doel en stap voor stap schept ze, met de grootste moeite en met vallen en opstaan, een ander leven. Een leven waarin ruimte is voor degenen die ze zo mist, een leven met kleur, rituelen, rust en nieuwe geuren, een leven waarin ze weer vertrouwen vindt, lichtpuntjes kan zien en ze zich vastklampt aan zelfgeknutseld geluk. Terwijl de seizoenen verstrijken zie je ook nieuwe seizoenen in haar rouwproces verschijnen, die de auteur origineel beschrijft aan de hand van de begrippen binnenlaten, eren, delen en laten gaan, verandert de toon van het verhaal en laten kleine details zien dat ze weer openstelt voor mensen om haar heen.
De auteur heeft de setting relatief klein gehouden, maar in haar beschrijvende, warme en vloeiende stijl beschrijft ze een groots proces en je kunt je alleen maar laten meevoeren door dit verhaal terwijl je meeleeft met Amande, wier worstelingen en emoties zo tastbaar zijn. Zonder er al te veel woorden aan vuil te maken wordt de zwaarte door beeldende omschrijvingen en treffende vergelijkingen overgebracht maar wordt het geheel ook telkens iets minder beladen door de ontwikkeling die Amande doormaakt, door de bijzondere nieuwe contacten, dierbaren die vasthoudend zijn om hun steun en liefde te laten blijken en de hulp die ze accepteert en uiteindelijk ook zelf kan bieden.
Dit is een bijzonder, aangrijpend en indringend verhaal over een zwaar rouwproces en grote emoties, over de helende kracht van de natuur, familiebanden en vriendschap, over onhandige interacties en fijne ontmoetingen, over opnieuw zoeken naar zingeving, jezelf weer open durven stellen en veerkracht, over kwetsbaarheid, hoop, groei en met liefde in je hart vooruitkijken. Een meeslepend, levensecht en mooi verhaal dat je aan het denken zet, dat je raakt en dat absoluut het lezen waard is!
Amande vindt troost in de natuur, het werken in de tuin geeft haar een nieuw doel en stap voor stap schept ze, met de grootste moeite en met vallen en opstaan, een ander leven. Een leven waarin ruimte is voor degenen die ze zo mist, een leven met kleur, rituelen, rust en nieuwe geuren, een leven waarin ze weer vertrouwen vindt, lichtpuntjes kan zien en ze zich vastklampt aan zelfgeknutseld geluk. Terwijl de seizoenen verstrijken zie je ook nieuwe seizoenen in haar rouwproces verschijnen, die de auteur origineel beschrijft aan de hand van de begrippen binnenlaten, eren, delen en laten gaan, verandert de toon van het verhaal en laten kleine details zien dat ze weer openstelt voor mensen om haar heen.
De auteur heeft de setting relatief klein gehouden, maar in haar beschrijvende, warme en vloeiende stijl beschrijft ze een groots proces en je kunt je alleen maar laten meevoeren door dit verhaal terwijl je meeleeft met Amande, wier worstelingen en emoties zo tastbaar zijn. Zonder er al te veel woorden aan vuil te maken wordt de zwaarte door beeldende omschrijvingen en treffende vergelijkingen overgebracht maar wordt het geheel ook telkens iets minder beladen door de ontwikkeling die Amande doormaakt, door de bijzondere nieuwe contacten, dierbaren die vasthoudend zijn om hun steun en liefde te laten blijken en de hulp die ze accepteert en uiteindelijk ook zelf kan bieden.
Dit is een bijzonder, aangrijpend en indringend verhaal over een zwaar rouwproces en grote emoties, over de helende kracht van de natuur, familiebanden en vriendschap, over onhandige interacties en fijne ontmoetingen, over opnieuw zoeken naar zingeving, jezelf weer open durven stellen en veerkracht, over kwetsbaarheid, hoop, groei en met liefde in je hart vooruitkijken. Een meeslepend, levensecht en mooi verhaal dat je aan het denken zet, dat je raakt en dat absoluut het lezen waard is!
April 3, 2025
Понякога за книгите, които най-дълбоко ни трогват, имаме най-малко думи. Тази ме завладя с нейната сурова истинност - тя е от книгите, които сякаш изтръгват от теб болните места, но не с перце, а директно със скалпела, за да ги заменят с по-здрави, по-състрадателни, по-красиви. Чиста емоция, облечена в думи. Винаги ще бъда благодарна за тази книга.
May 6, 2024
Zilele ce vor veni - Melissa da Costa
Această carte mi-a plăcut foarte mult. La început pot spune că seamănă cu carte “Oamenii fericiți citesc și beau cafea - Agnes Martin Lugand”. O poveste asemănătoare, dar nu în totalitate.
Autoarea aduce în prim plan faptul că, chiar dacă pierzi pe cineva drag, asta nu înseamnă că viața ta se oprește acolo. Într-adevăr, este greu, greu să poți accepta ceea ce s-a întâmplat, dar nu imposibil.
Nimeni nu zice că trebuie să uiți persoana respectivă, dar sunt sigură că, cu timpul, acceptarea vine și obișnuința își face loc. Păstrând vie amintirea persoanei dragi, acolo în adâncul sufletului.
O poveste tristă, cu întâmplări tragice, din care putem vedea totuși speranța, speranța că într-o zi totul va fi bine.
Mi-a plăcut enorm. Țin să menționez că e o poveste profundă, care, dacă-ți dorești s-o citești, trebuie să fii tare. Merită citită!
5/5 ⭐️
Această carte mi-a plăcut foarte mult. La început pot spune că seamănă cu carte “Oamenii fericiți citesc și beau cafea - Agnes Martin Lugand”. O poveste asemănătoare, dar nu în totalitate.
Autoarea aduce în prim plan faptul că, chiar dacă pierzi pe cineva drag, asta nu înseamnă că viața ta se oprește acolo. Într-adevăr, este greu, greu să poți accepta ceea ce s-a întâmplat, dar nu imposibil.
Nimeni nu zice că trebuie să uiți persoana respectivă, dar sunt sigură că, cu timpul, acceptarea vine și obișnuința își face loc. Păstrând vie amintirea persoanei dragi, acolo în adâncul sufletului.
O poveste tristă, cu întâmplări tragice, din care putem vedea totuși speranța, speranța că într-o zi totul va fi bine.
Mi-a plăcut enorm. Țin să menționez că e o poveste profundă, care, dacă-ți dorești s-o citești, trebuie să fii tare. Merită citită!
5/5 ⭐️
June 19, 2024
Mi-a plăcut foarte, foarte mult! Este o carte destul de scurta și am citit-o în vreo 3 zile. Este sensibila, deși în spate se ascunde o adevărată tragedie. Am iubit-o pe Amande, personajul feminin principal și am fost alaturi de ea în toată călătoria ei spre redescoperire. Cel mai important, este o carte despre puterea de a continua, de a merge mai departe, agatandu-ne de lucruri mărunte și simple. O gradina, plăntuțe, flori, natura, un ceai, o carte sau prezenta unui animăluț de companie. Sper sa i se traducă toate cărțile în limba romana, deoarece scrie superb!
Și vreau sa las și un mesaj în franceza pentru autoare, in speranța că îl vede:
"Melissa Da Costa, continuez à écrire parce que vous écrivez à merveille !" 🥰
Mai multe impresii pe blog:
http://www.stildescriitor.ro/2024/06/...
Și vreau sa las și un mesaj în franceza pentru autoare, in speranța că îl vede:
"Melissa Da Costa, continuez à écrire parce que vous écrivez à merveille !" 🥰
Mai multe impresii pe blog:
http://www.stildescriitor.ro/2024/06/...
April 19, 2024
کتابی درباره فقدان و نحوه کنار اومدن باهاش از دیدگاه آماند که همزمان همسر و بچه توی شکمش رو با هم از دست داده.
آماند خونه کوچیکی دور از شهر میگیره که منزوی شه اما با پیدا کردن تقویم صاحب خونه قبلی و نکاتی که توش درباره باغبونی و رسیدگی بهگلها و گیاهان نوشته، تصمیم میگیره خودش رو با این کار سرگرم کنه و کمکم اتفاقات دیگه باعث میشه سوگش رو خیلی آهسته پشت سر بذاره.
این کتاب سرشار از گل و گیاه و طبیعته و در کل روون و دلنشین و در عین تلخی پر از حس خوبه.
آماند خونه کوچیکی دور از شهر میگیره که منزوی شه اما با پیدا کردن تقویم صاحب خونه قبلی و نکاتی که توش درباره باغبونی و رسیدگی بهگلها و گیاهان نوشته، تصمیم میگیره خودش رو با این کار سرگرم کنه و کمکم اتفاقات دیگه باعث میشه سوگش رو خیلی آهسته پشت سر بذاره.
این کتاب سرشار از گل و گیاه و طبیعته و در کل روون و دلنشین و در عین تلخی پر از حس خوبه.
February 10, 2024
Dies ist eine kleine Geschichte der Heilung. ❤️🩹
Amande hat sich nach einem furchtbaren Verlust zurück gezogen aufs Land in ein altes Häuschen mit verwildertem Garten. Sie sucht die Einsamkeit um für sich zu sein und niemanden zu sehen.
Sie trauert - und sie fühlt sich Ohnmächtig auch nur den nächsten Tag zu überstehen. So sehr frisst sie ihre Trauer auf.
Aber dieses alte Haus hält so viel für sie parat! Angefangen mit den alten Kalendern der ehemaligen Besitzerin. Mit viel Liebe zum Detail hat sie ihre Arbeit in ihrem Garten notiert, der nun nach Jahren des Leerstands völlig verwildert und zugewuchert ist.
Mit ihm fängt auch Amande an sich zu verwandeln.
Mit jeder Distel, die sie ausreißt und jedem Stück Leben, das wieder einzieht, geht es auch ihr ein wenig besser. In kleinen Schritten erzählt diese ruhige und liebevolle Geschichte die Heilung einer geschundenen Seele.
Liebevoll gezeichnete Charaktere und das Erwachen der Natur des ländlichen Frankreichs, machen diese Geschichte zu einer ganz besonderen Lektüre für Menschen, die bereit sind diesen Weg mit Amande gemeinsam zu gehen.
Ich habe es sehr gerne gelesen und viel Liebe zwischen den Zeilen entdeckt.
-Rezensionsexemplar-
Amande hat sich nach einem furchtbaren Verlust zurück gezogen aufs Land in ein altes Häuschen mit verwildertem Garten. Sie sucht die Einsamkeit um für sich zu sein und niemanden zu sehen.
Sie trauert - und sie fühlt sich Ohnmächtig auch nur den nächsten Tag zu überstehen. So sehr frisst sie ihre Trauer auf.
Aber dieses alte Haus hält so viel für sie parat! Angefangen mit den alten Kalendern der ehemaligen Besitzerin. Mit viel Liebe zum Detail hat sie ihre Arbeit in ihrem Garten notiert, der nun nach Jahren des Leerstands völlig verwildert und zugewuchert ist.
Mit ihm fängt auch Amande an sich zu verwandeln.
Mit jeder Distel, die sie ausreißt und jedem Stück Leben, das wieder einzieht, geht es auch ihr ein wenig besser. In kleinen Schritten erzählt diese ruhige und liebevolle Geschichte die Heilung einer geschundenen Seele.
Liebevoll gezeichnete Charaktere und das Erwachen der Natur des ländlichen Frankreichs, machen diese Geschichte zu einer ganz besonderen Lektüre für Menschen, die bereit sind diesen Weg mit Amande gemeinsam zu gehen.
Ich habe es sehr gerne gelesen und viel Liebe zwischen den Zeilen entdeckt.
-Rezensionsexemplar-
April 26, 2024
Amande suferă cumplit după pierderea a două persoane aflate aproape de sufletul ei. Mi-a fost foarte greu să citesc prin ce a trecut, ceea ce este un plus pentru stilul de scriere al autoarei. A reușit să mă facă să mă opresc din citit, simțind că e prea mult și am nevoie de o pauză. Iar acest lucru nu a fost din cauza a unor detalii șocante, ci pur și simplu am simțit durerea Amandei extrem de puternic, încă de la primele pagini.
Ea trece printr-o perioadă de doliu, încercând totuși să rămână stabilă psihic și nu îi e ușor. Găsește alinare și speranță în ceva la care nu se aștepta. Se izolează și încearcă să se regăsească încetul cu încetul.
E una dintre cele mai triste povești citite de mine, extrem de reală și bine scrisă.
"Cred că Benjamin e cel care mi-a indus un pic de nepăsare. El era dezinvolt şi încrezător.
Nu mai fi atât de grijulie, Păpușico. Nu mai fi atât de serioasă.
Cred că el a reușit să mă determine s-o las mai moale. Cred că el m-a făcut să fiu mai aeriană. Fericirea pe care m-a ajutat s-o cunosc, lumina pe care mi-a aprins-o în ochi, nimic și nimeni din lumea asta nu va putea vreodată să mi le ia."
Ea trece printr-o perioadă de doliu, încercând totuși să rămână stabilă psihic și nu îi e ușor. Găsește alinare și speranță în ceva la care nu se aștepta. Se izolează și încearcă să se regăsească încetul cu încetul.
E una dintre cele mai triste povești citite de mine, extrem de reală și bine scrisă.
"Cred că Benjamin e cel care mi-a indus un pic de nepăsare. El era dezinvolt şi încrezător.
Nu mai fi atât de grijulie, Păpușico. Nu mai fi atât de serioasă.
Cred că el a reușit să mă determine s-o las mai moale. Cred că el m-a făcut să fiu mai aeriană. Fericirea pe care m-a ajutat s-o cunosc, lumina pe care mi-a aprins-o în ochi, nimic și nimeni din lumea asta nu va putea vreodată să mi le ia."
November 20, 2023
Escolhi este livro para as noites de insónia, a achar que seria um romance que me colocaria a dormir num instante, mas Todos os Amanhãs narra a história de Amande, uma mulher que, após enfrentar uma tragédia, decide isolar-se numa antiga casa em Auvergne, afastando-se da sua vida anterior em Lyon. Profundamente afetada, ela procura uma nova vida, enfrentando a solidão, a dor e o processo de cura.
Ao explorar a propriedade, Amande encontra os antigos calendários da anterior proprietária, Madame Hugues, que contêm conselhos de jardinagem, receitas e pensamentos pessoais. Inspirada por estes registos, Amande dedica-se a revitalizar o jardim abandonado, encontrando nele uma fonte de renovação e um caminho de volta à vida.
A narrativa, embora não repleta de ações extraordinárias, mergulha nas complexidades da vida quotidiana, proporcionando uma leitura tocante e emocional.
Ao explorar a propriedade, Amande encontra os antigos calendários da anterior proprietária, Madame Hugues, que contêm conselhos de jardinagem, receitas e pensamentos pessoais. Inspirada por estes registos, Amande dedica-se a revitalizar o jardim abandonado, encontrando nele uma fonte de renovação e um caminho de volta à vida.
A narrativa, embora não repleta de ações extraordinárias, mergulha nas complexidades da vida quotidiana, proporcionando uma leitura tocante e emocional.
July 25, 2023
"Penso que é assim que se mede o amor que se tem por alguém... pelos muitos pormenores insignificantes que se recolhe sobre essa pessoa." 💭
"Todos os Amanhãs" é um dos livros mais tristes e bonitos que já li. Emocionei-me muitas vezes durante a leitura, comovi-me com esta história tão triste que pode acontecer a qualquer pessoa.
O início é bastante forte e dramático, deixa-nos logo a sofrer, mas durante o livro vamos caminhando com a protagonista, vamo-nos curando juntamente com a Amande.
Eu sei que a capa pode levar ao engano de se pensar que este é um romance romântico, mas não é nem acho que seja um livro leve. É um livro sobre o luto, sobre a forma de encarar a vida depois de todo o nosso mundo desmoronar.
É um livro sobre o luto, mas também sobre recomeços, sobre levarmos o nosso tempo a fazer o luto, sobre a brevidade e a beleza da vida. Gostei muito, é daqueles livros mais sensíveis, que nos tocam profundamente sem precisar de grandes artifícios.
É um livro de esperança 💙
Fez-me muito lembrar "A breve vida das flores", por razões óbvias, por isso diria que se adoraram o livro da Valérie Perrin, também vão adorar este "Todos os Amanhãs"
"Todos os Amanhãs" é um dos livros mais tristes e bonitos que já li. Emocionei-me muitas vezes durante a leitura, comovi-me com esta história tão triste que pode acontecer a qualquer pessoa.
O início é bastante forte e dramático, deixa-nos logo a sofrer, mas durante o livro vamos caminhando com a protagonista, vamo-nos curando juntamente com a Amande.
Eu sei que a capa pode levar ao engano de se pensar que este é um romance romântico, mas não é nem acho que seja um livro leve. É um livro sobre o luto, sobre a forma de encarar a vida depois de todo o nosso mundo desmoronar.
É um livro sobre o luto, mas também sobre recomeços, sobre levarmos o nosso tempo a fazer o luto, sobre a brevidade e a beleza da vida. Gostei muito, é daqueles livros mais sensíveis, que nos tocam profundamente sem precisar de grandes artifícios.
É um livro de esperança 💙
Fez-me muito lembrar "A breve vida das flores", por razões óbvias, por isso diria que se adoraram o livro da Valérie Perrin, também vão adorar este "Todos os Amanhãs"
February 26, 2025
Само Мелиса да Коста умее да изтръгва така сълзите ми (а уж все по-рядко ми се случва като читател да плача на някоя книга). Невъзможно е да четеш неин роман и да не изпиташ най-чистата форма на емпатия и човечност спрямо героите й. Дали "Утрешният ден" наподобява "Цялата небесна синева" - и да, и не. Носи характерният почерк на авторката, коментира познати теми, но в основата си е книга за живота, който успява да покълне, за надеждата, че утре слънцето ще грее по-силно.
June 29, 2020
J'ai passé un bon moment avec Amande et son histoire.
Ce n'est pourtant clairement pas un coup de coeur comme le fut le premier livre de l'autrice.
Il m'a sans doute manqué le côté aventure. Ici on est plus dans le registre de l'introspection.
L'histoire m'a touché mais clairement par moments j'avais l'impression de voir défiler un catalogue de Nature et découvertes tellement on se focalise sur le jardinage et les loisirs créatifs.
J'aurais préféré voir le côté humain davantage mis en avant.
Ce n'est pourtant clairement pas un coup de coeur comme le fut le premier livre de l'autrice.
Il m'a sans doute manqué le côté aventure. Ici on est plus dans le registre de l'introspection.
L'histoire m'a touché mais clairement par moments j'avais l'impression de voir défiler un catalogue de Nature et découvertes tellement on se focalise sur le jardinage et les loisirs créatifs.
J'aurais préféré voir le côté humain davantage mis en avant.
May 1, 2025
Je déteste les lieux isolés, les livres sur le deuil et le jardinage, mais j’ai pourtant beaucoup aimé ce livre. Une histoire très humaine et belle à lire. C’est très doux.
⭐️⭐️⭐️⭐️: Beaucoup aimé
⭐️⭐️⭐️⭐️: Beaucoup aimé
April 26, 2023
Este livro é sem dúvida nenhuma o meu novo favorito da vida. E apesar de só estarmos em Abril, vai ser o mais bonito que li este ano, tenho a certeza!
Que história tão bonita, tão bem escrita, personagens suavemente descritos… Tudo com um cuidado para que nada se desmorone, nada se parta pelo caminho!
A forma tão bonita como a autora construiu o Amor e o Luto de Amande. A forma como ela se vai reconstruir…
A metáfora usada através da restauração da casinha velha, escura e silenciosa e da reconstrução do jardim de flores e árvores de fruto, associada à recuperação do coração de Amande!
Com Amande começamos por “deixar entrar”, depois passamos a “celebrar”, começamos a “partilhar” e no final aprendemos a “deixar ir”.
Depois de viver a pior dor da sua vida, Amande muda-se para uma casinha velhinha e isolada junto a um pinhal. Amande não quer sequer ver a luz do sol, os primeiros tempos vive com tudo fechado, até que aos poucos vai “abrindo as portadas” e “deixando entrar” o sol em casa e na sua vida!
São os velhos calendários e agendas da falecida dona da casa que a vão “salvar” e fazer sair aos poucos da sua bolha!
Impossível não querermos dar colo a Amande!
Desculpem mas foi um livro tão bonito e importante para mim que não sei mais como o descrever, têm mesmo de o ler, de o sentir!
Por favor leiam este livro que acreditem, se a capa é linda, o interior é mais ainda! E não, não estou a exagerar!
Obrigada @melissadacosta_off por esta história incrível e espero que em breve venhas conhecer Portugal!
Para quem não sabe a Autora tem raízes portuguesas, o lado paterno dela é de Braga. 🥰
Tradução da @_inesfraga_ 🙏🏽
Quem já o leu ou já o tem para ler? Clau 💛
Que história tão bonita, tão bem escrita, personagens suavemente descritos… Tudo com um cuidado para que nada se desmorone, nada se parta pelo caminho!
A forma tão bonita como a autora construiu o Amor e o Luto de Amande. A forma como ela se vai reconstruir…
A metáfora usada através da restauração da casinha velha, escura e silenciosa e da reconstrução do jardim de flores e árvores de fruto, associada à recuperação do coração de Amande!
Com Amande começamos por “deixar entrar”, depois passamos a “celebrar”, começamos a “partilhar” e no final aprendemos a “deixar ir”.
Depois de viver a pior dor da sua vida, Amande muda-se para uma casinha velhinha e isolada junto a um pinhal. Amande não quer sequer ver a luz do sol, os primeiros tempos vive com tudo fechado, até que aos poucos vai “abrindo as portadas” e “deixando entrar” o sol em casa e na sua vida!
São os velhos calendários e agendas da falecida dona da casa que a vão “salvar” e fazer sair aos poucos da sua bolha!
Impossível não querermos dar colo a Amande!
Desculpem mas foi um livro tão bonito e importante para mim que não sei mais como o descrever, têm mesmo de o ler, de o sentir!
Por favor leiam este livro que acreditem, se a capa é linda, o interior é mais ainda! E não, não estou a exagerar!
Obrigada @melissadacosta_off por esta história incrível e espero que em breve venhas conhecer Portugal!
Para quem não sabe a Autora tem raízes portuguesas, o lado paterno dela é de Braga. 🥰
Tradução da @_inesfraga_ 🙏🏽
Quem já o leu ou já o tem para ler? Clau 💛
May 19, 2022
pe | cò | la
particolare stato di attesa, di tensione, in circostanze nelle quali l'attesa stessa non è piacevole ma viene "subita" dall'agente;
la pecòla consiste, come indica anche un celebre motto popolare pedemontano, nella "pel dal cu che la se descola" (trad.lit. "pelle del culo che si scolla"): tale motto deve essere inteso, ovviamente, secondo il suo valore simbolico e non nelle sue possibili manifestazioni fisiche.
Mi ha fregato la bella copertina e la valida introduzione: Amande, la parte femminile di un felice nucleo familiare,
particolare stato di attesa, di tensione, in circostanze nelle quali l'attesa stessa non è piacevole ma viene "subita" dall'agente;
la pecòla consiste, come indica anche un celebre motto popolare pedemontano, nella "pel dal cu che la se descola" (trad.lit. "pelle del culo che si scolla"): tale motto deve essere inteso, ovviamente, secondo il suo valore simbolico e non nelle sue possibili manifestazioni fisiche.
Mi ha fregato la bella copertina e la valida introduzione: Amande, la parte femminile di un felice nucleo familiare,
July 4, 2024
O poveste despre durere, suferință dar și bucurie, și vindecare.
April 13, 2026
"كيف يتصرف الناس؟ كيف يمكنهم رؤية عوالمهم تنهار ثم يستأنفون حياتهم كما كانت؟ كيف يعودون إلى العمل بعد بضعة أيام .. هذا يفوق قدرتي."
بهذا التساؤل المؤلم تبدأ حكاية أماندا، التي تفقد زوجها وابنتها في لحظة واحدة، فتهرب إلى منزل ريفي معزول لتغرق في حزنها بعيدًا عن العالم. هناك، تعثر على مذكرات السيدة لوسي هيوج، المالكة السابقة، فتجد في كلماتها واهتمامها بالحديقة خيطًا رفيعًا يعيد ربطها بالحياة.
ومع مرور الفصول، تتحول العزلة إلى محاولة للشفاء، وتصبح العناية بالأرض وسيلتها لمواجهة الألم، حتى تبدأ تدريجيًا في استعادة ذاتها والإيمان بأن الغد قد يحمل بداية جديدة.
أحببت شخصية السيدة "لوسي هيوج"، فرغم غيابها عن الأحداث بشكل مباشر، كان حضورها عميقًا وهادئًا، يفيض بالحنين والدفء.
تجلت روحها في مذكراتها وحديقتها وتفاصيلها الصغيرة، التي لم تكن مجرد بقايا حياة، بل أثر حي ألهم أماندا ومنح الرواية طابعًا خاصًا، كأن لوسي كانت لا تزال هناك… تُرشد، وتواسي، وتزرع الأمل.
📖 اقتباس
"الكآبة هي سعادة أن تكون حزينًا."
— فيكتور هوغو
للتوضيح .. طرحت الكاتبة بعض الأفكار المستمدة من الديانة البوذية، والتي بدت لي غير منطقية إطلاقًا وتتعارض مع معتقدي الشخصي، وأجد من المثير للاستغراب كيف يمكن للبعض تقبّل مثل هذه الطروحات. ومع ذلك، يظل لكل إنسان حرية تبنّي ما يراه مناسبًا من أفكار ومعتقدات، وأحببت فقط الإشارة إلى هذه النقطة.
.
.
📖 13 April 2026
March 4, 2025
Никой не знае какво му готви утрешният ден и колкото и пъти да сме чували живей днес, бъди благодарен, радвай се на всеки миг, защото в живота понякога се случват кофти събития, които идват за едно вдишване време, все забравяме. Повличаме се по ежедневието, по рутините, защото ни е дадено. Защото това е на дневен ред. Понякога щастието ни намира или ние него в човек, хоби, призвание, природа, а дори и книга. Ако сме успели да се издигнем духовно дори го правим състояние. Друг път, ни поставя изпитание след, което дълго време си мислим, че няма път нагоре повече. Няма светлина, няма радост.
Книгата на Мелиса да Коста е тук да ти каже, че има. Дори след ужасяваща скръб и непрогледен мрак, има още смисъл. За скромните и леки няма и 300 страници, успява да те прегази с тежкотоварен влак и после някак да те носи по кроткото течение, а накрая да те извади, изтръска и тикне в живота отново.
Когато дойде моментът за втората ми среща с Мелиса, знаех че пак ще има болка, но и надежда. Миналата година “Цялата небесна синева” ми стана любима история. “Утрешният ден” може би няма да спечели тази титла, но не защото е лоша, а защото стартира с лоши събития. Това, което съм харесала обаче в стилът на авторката и философията ѝ за живота е отново тук, тъй че аз продължавам да ѝ симпатизирам страшно много и бих прочела всичко, което пише.
“Утрешният ден” сблъсква персонажите си с най-страшните за човек събития. После им показва път напред. Дали ще е утеха в природата и нейната красота, спокойствие и наслада в самотата или уют в компанията на други, намира начин. В същото време няма тежки философски моменти и сложни душевни терзания, а прости човешки чувства и мисли близки и познати за всички.
Книгата на Мелиса да Коста е тук да ти каже, че има. Дори след ужасяваща скръб и непрогледен мрак, има още смисъл. За скромните и леки няма и 300 страници, успява да те прегази с тежкотоварен влак и после някак да те носи по кроткото течение, а накрая да те извади, изтръска и тикне в живота отново.
Когато дойде моментът за втората ми среща с Мелиса, знаех че пак ще има болка, но и надежда. Миналата година “Цялата небесна синева” ми стана любима история. “Утрешният ден” може би няма да спечели тази титла, но не защото е лоша, а защото стартира с лоши събития. Това, което съм харесала обаче в стилът на авторката и философията ѝ за живота е отново тук, тъй че аз продължавам да ѝ симпатизирам страшно много и бих прочела всичко, което пише.
“Утрешният ден” сблъсква персонажите си с най-страшните за човек събития. После им показва път напред. Дали ще е утеха в природата и нейната красота, спокойствие и наслада в самотата или уют в компанията на други, намира начин. В същото време няма тежки философски моменти и сложни душевни терзания, а прости човешки чувства и мисли близки и познати за всички.
March 17, 2025
"Утрешният ден" на френската писателка Мелиса да Коста е роман за читатели като мен, които обичат трагични, драматични сюжети. Историята проследява героинята Аманда, която в рамките на часове губи целия смисъл на живота си - съпруга си и нероденото им детенце. След тази огромна загуба Аманда решава да се изолира в една стара къща в провинцията и просто да съществува в тишина и самота, докато животът лека-полека се прокрадва в къщата ѝ.
Това е роман за силата да продължиш да се бориш, независимо от трудностите, пред които ни изправя съдбата. Няма 300 страници, но се чете бавно, защото отработването на тези теми отнема време. Четеш, после имаш нужда да оставиш книгата настрана, да си дадеш време да рефлектираш и да чувстваш. Точно както прави и Аманда. Аз лично много си поплаках с този роман, но не от съжаление, а от възхита от силата на тази героиня. Силата да продължиш, да се радваш на чуждото щастие, когато другите получават това, което на теб ти е отнето, и да се бориш и да не спираш да дишаш и да вършиш нещо, за да дочакаш Утрешния ден.
Този роман е едно напомняне, че винаги има смисъл човек да продължи да се бори. Дори и да живеем просто за това, което е тук и сега, живинката ще намери начин да се намърда отново в нашето ежедневие и да ни даде причина да сме тук и утре. Всеки ден ще става по-леко, защото бавно и със свое темпо оставяме трагедията зад гърба си, а семената на спасението и надеждата бавно покълват и ще дадат своя плод. Трябва само сила и търпение. 🙂
Това е роман за силата да продължиш да се бориш, независимо от трудностите, пред които ни изправя съдбата. Няма 300 страници, но се чете бавно, защото отработването на тези теми отнема време. Четеш, после имаш нужда да оставиш книгата настрана, да си дадеш време да рефлектираш и да чувстваш. Точно както прави и Аманда. Аз лично много си поплаках с този роман, но не от съжаление, а от възхита от силата на тази героиня. Силата да продължиш, да се радваш на чуждото щастие, когато другите получават това, което на теб ти е отнето, и да се бориш и да не спираш да дишаш и да вършиш нещо, за да дочакаш Утрешния ден.
Този роман е едно напомняне, че винаги има смисъл човек да продължи да се бори. Дори и да живеем просто за това, което е тук и сега, живинката ще намери начин да се намърда отново в нашето ежедневие и да ни даде причина да сме тук и утре. Всеки ден ще става по-леко, защото бавно и със свое темпо оставяме трагедията зад гърба си, а семената на спасението и надеждата бавно покълват и ще дадат своя плод. Трябва само сила и търпение. 🙂
March 28, 2020
Lorsque j'ouvre ce livre, j'hésite d'abord à le refermer.
Il me frappe au coeur. Il me bouleverse. Il me fait mal. Il tape dès les premières pages.
Pourtant, je continue. Et grand bien m'en prend !
J'ai découvert une plume. J'ai découvert une émotion. J'ai découvert une voix.
Il est question de lendemains. Ceux qui déchantent, ceux qu'on ne veut pas voir venir, ceux qu'on ne peut affronter.
Amande vient se cloîtrer dans une vieille maison auvergnate. Face aux deuils les plus terribles qui soient pour une femme heureuse et amoureuse.
Elle compte les soleils qui passent au-dehors sans jamais les voir. Jusqu'au jour où le battement d'une aile de papillon, littéralement, va laisser entrer ses rayons dans la maison, dans le cœur d'Amande …
Mélissa Da Costa murmure le deuil, l'abandon de vivre, et cette reconquête de soi, pas à pas, à force de silence. le chemin. Son chemin. Pour revenir vers la vie.
J'étais, pour quelques heures, dans cette maison. J'étais aux côtés de cette héroïne de la vie. J'étais là et tant d'émotions m'ont traversé. C'est une lecture, à la fois contemplative et bouleversante qui m'a étreint.
Ce roman est une rencontre. Entre le lecteur et cette héroïne abîmée. Comme rarement, j'ai eu le sentiment d'être plongé dans une sorte d'intimité, sans artifice, juste viscérale. Où les choses les plus simples revêtent les aspects les plus merveilleux.
Le cœur tremble, les yeux mouillent. Je n'ai pas honte de le dire.
Ce livre débute dans les larmes, puis se dévore d'espoir, l'espérance folle au cœur. Tout prend corps, tout reprend vie, au fil de ces pages écrites à l'encre d'une forme certaine de sincérité.
Vous l'aurez compris, je suis tombé complètement sous le charme. Follement. Comme seule la littérature sait réenchanter l'existence.
Je vais devoir très rapidement lire TOUT LE BLEU DU CIEL pour retrouver cette plume bouleversante. Mélissa Da Costa fait maintenant partie des auteurs que j'attendrai impatiemment …
Il me frappe au coeur. Il me bouleverse. Il me fait mal. Il tape dès les premières pages.
Pourtant, je continue. Et grand bien m'en prend !
J'ai découvert une plume. J'ai découvert une émotion. J'ai découvert une voix.
Il est question de lendemains. Ceux qui déchantent, ceux qu'on ne veut pas voir venir, ceux qu'on ne peut affronter.
Amande vient se cloîtrer dans une vieille maison auvergnate. Face aux deuils les plus terribles qui soient pour une femme heureuse et amoureuse.
Elle compte les soleils qui passent au-dehors sans jamais les voir. Jusqu'au jour où le battement d'une aile de papillon, littéralement, va laisser entrer ses rayons dans la maison, dans le cœur d'Amande …
Mélissa Da Costa murmure le deuil, l'abandon de vivre, et cette reconquête de soi, pas à pas, à force de silence. le chemin. Son chemin. Pour revenir vers la vie.
J'étais, pour quelques heures, dans cette maison. J'étais aux côtés de cette héroïne de la vie. J'étais là et tant d'émotions m'ont traversé. C'est une lecture, à la fois contemplative et bouleversante qui m'a étreint.
Ce roman est une rencontre. Entre le lecteur et cette héroïne abîmée. Comme rarement, j'ai eu le sentiment d'être plongé dans une sorte d'intimité, sans artifice, juste viscérale. Où les choses les plus simples revêtent les aspects les plus merveilleux.
Le cœur tremble, les yeux mouillent. Je n'ai pas honte de le dire.
Ce livre débute dans les larmes, puis se dévore d'espoir, l'espérance folle au cœur. Tout prend corps, tout reprend vie, au fil de ces pages écrites à l'encre d'une forme certaine de sincérité.
Vous l'aurez compris, je suis tombé complètement sous le charme. Follement. Comme seule la littérature sait réenchanter l'existence.
Je vais devoir très rapidement lire TOUT LE BLEU DU CIEL pour retrouver cette plume bouleversante. Mélissa Da Costa fait maintenant partie des auteurs que j'attendrai impatiemment …
Displaying 1 - 30 of 1,606 reviews