Buzura's novel is significant not only as a landmark of modern Romanian literature, in its implied criticism of totalitarianism and its challenge to communist ideologies, but also as a masterful work focusing on the relationshio between individualism and collectivism, between the individual and the hidden mechanisms of history.
Prozator și eseist român contemporan, autorul unor scenarii cinematografice. Din 1992 a fost membru titular al Academiei Române. A renunțat la profesia de medic psihiatru și s-a dedicat literaturii. A debutat cu volumul de nuvele Capul Bunei Speranțe (1963).
„Când ratezi totul nu-ţi rămâne decât să meditezi asupra soartei omenirii, eu una m-am săturat chiar şi de asta.”
„Te naşti cu ideea tâmpită că ţi se cuvine şi ţie un pic de fericire. Şi dacă ai curajul să o cauţi, să nu renunţi la ea, până la urmă agitaţia ta se transformă în tragedie. Eu una am încetat să mai sper, speranţa ţine şi de vârstă.”
„De fapt, mi-a fost întotdeauna frică de fericire, nu sunt capabilă să o trăiesc cu toată fiinţa mea, mă îngrozeşte; ea mi se pare doar preludiul unui dezastru, aura lui şi nimic mai mult. Sunt însă bucuroasă când cei din jur par fericiţi, atât cât se poate.”