What do you think?
Rate this book
Isihasmul
„Isihasmul este redescoperit. Lumea afla despre el, se apropie de el, vrea sa practice. Acest interes sporit se constata mai ales in spatiul ortodoxiei, unde isihasmul este «la el acasa». Catolicismul recupereaza si el isihasmul, Vaticanul da un indemn la integrarea acestei practici in viata spirituala. Astfel, in anii nostri, inceteaza definitiv o polemica veche.
Polemica isihasta a inceput la 1341, intre doua personalitati simbol: ortodoxul Grigorie Palamas de la Muntele Athos, adept al contemplatiei si aparator al isihastilor, si dominicanul Varlaam din Calabria, adversar al contemplatiei, adversar al rugaciunii isihaste, adept al autoritatii sacramentelor, al celor 7 taine.
Polemica aceasta, discutata cu obida de unii teologi, trebuie apreciata ca un catalizator formidabil: gratie ei, isihasmul a castigat contur precis, fundamentare teologica si filosofica, transformandu-se – din exercitiu individual izolat (datand din paleocrestinism), – in curent spiritual structurat.
Isihasmul (din grecescul hesychia = tacere, liniste si concentrare interioara) este o traditie contemplativa datand din primele secole ale erei crestine. El se organizeaza ca o miscare de renastere spirituala cu numele de «isihasm» in secolul XIV, pe Sf. Munte Athos. Dar practica «rugaciunii neintrerupte», care sta in centrul acestui curent innoitor, dateaza din vechime. Emblematice sunt cuvintele ingeresti, auzite in minte de Arsenie cel Mare (354-449), pe cand era un senator roman; cuvinte care i-au «programat» restul vietii, spre isihasm in Nitria (Egipt): «Tace, fuge, quiesce» (Taci, fugi, linisteste-te)“. – Vasile Andru
Polemica isihasta a inceput la 1341, intre doua personalitati simbol: ortodoxul Grigorie Palamas de la Muntele Athos, adept al contemplatiei si aparator al isihastilor, si dominicanul Varlaam din Calabria, adversar al contemplatiei, adversar al rugaciunii isihaste, adept al autoritatii sacramentelor, al celor 7 taine.
Polemica aceasta, discutata cu obida de unii teologi, trebuie apreciata ca un catalizator formidabil: gratie ei, isihasmul a castigat contur precis, fundamentare teologica si filosofica, transformandu-se – din exercitiu individual izolat (datand din paleocrestinism), – in curent spiritual structurat.
Isihasmul (din grecescul hesychia = tacere, liniste si concentrare interioara) este o traditie contemplativa datand din primele secole ale erei crestine. El se organizeaza ca o miscare de renastere spirituala cu numele de «isihasm» in secolul XIV, pe Sf. Munte Athos. Dar practica «rugaciunii neintrerupte», care sta in centrul acestui curent innoitor, dateaza din vechime. Emblematice sunt cuvintele ingeresti, auzite in minte de Arsenie cel Mare (354-449), pe cand era un senator roman; cuvinte care i-au «programat» restul vietii, spre isihasm in Nitria (Egipt): «Tace, fuge, quiesce» (Taci, fugi, linisteste-te)“. – Vasile Andru
236 pages, Paperback
First published January 1, 2002
10 people want to read
About the author
Vasile Andru
36 books10 followers Vasile ANDRU este scriitor, eseist şi teoretician. „Andru” este numele literar, de la Andrucovici. S-a născut la 22 mai 1942, în satul Bahrineşri în Nordul Bucovinei. Părinţii săi, Teodor Andrucovici şi Ecaterina (n. Păun) erau agricultori. În 1944, satul a fost ocupat de sovietici, odată cu anexarea Bucovinei de Nord; familia scriitorului a părăsit satul ocupat şi s-a stabilit în comuna Muşeniţa, judeţul Suceava. Vasile Andru a urmat şcoala elementară în Muşeniţa şi Baineţ (1949-1956), iar liceul la Siret şi Rădăuţi (1956-1960). A absolvit Facultatea de filologie a Universităţii din Iaşi, în 1965. Doi ani a fost profesor de liceu, apoi şapte ani a fost asistent cu delegaţie de lector universitar la Institutul Pedagogic din Suceava între 1967-1974. În acest interval, a publicat 4 manuale pentru studenţii săi. Episodic a predat şi la Universitatea din Craiova. A părăsit catedra pentru a se consacra scrisului şi practicii sapienţiale.
În 1975, după ce a publicat trei cărţi, între care Iutlanda posibilă (debut editorial,1970) şi romanul Mirele (premiat, tradus), a devenit membru al Uniunii Scriitorilor şi s-a stabilit în Bucureşti. Trei ani a fost scriitor liber profesionist. Cotaţia sa literară a crescut după publicarea romanului istoric Noaptea împăratului (1979). În anul următor acest roman a fost tradus în patru limbi.
În 1980, a fost numit redactor principal la revista „Viaţa Românească”. A rămas în redacţia acestei reviste peste două decenii, cu câteva întreruperi (care contau ca şi „concedii fără plată”) când a onorat invitaţii sau burse de studii în străinătate.
După revoluţie, în 1990, Vasile Andru este ales şeful secţiei de proză al Asociaţiei Scriitorilor Bucureşti (trei mandate) şi în Comitetul Uniunii Scriitorilor (două mandate).
Face stagii de documentare antropologică, la Roma (cu burse acordate de guvernul italian, în 1980 şi în 1989) şi la Paris (cu bursă acordată de Fundaţia Pour une entraide intellectuelle européenne, 1990). Călătorii de studii în India, cu bursă Sivananda, în 1992 şi 1996. Centrul Sivananda din Trivandrum, India, i-a conferit titlul de master în Vedanta.
În prelungirea activităţii literare s-a consacrat şi cercetării/practicii procedeului filocalic „oratio mentis”. Din 1990, întemeiază şi conduce Centrul de practică isihastă Bucureşti, cu şase filiale în ţară. Participă la simpozioane internaţionale de istoria religiilor la Paris, Salonic, Mount Abu, Kottayam, şi de psihologie la Loano/Liguria. Face câteva călătorii la Sf. Munte Athos.
În 1990, girează amical înscrierea oficială a editurii şi revistei „Arhetip”, fără să cerceteze calitatea morală a celor doi administratori ai proiectului. Colaborează la „Arhetip”, dându-i, împreună cu Mario Sorin Vasilescu, o amprentă spirituală. Numai la nr.2 al revistei figurează în caseta redacţională ca „redactor şef”. Părăseşte „Arhetip” de la nr.6-7, în 1991, când revista devine prea eterogenă. De altfel, la scurt timp, la nr.11, revista îşi încetează apariţia.
Girează înscrierea editurii „Axis Mundi” şi a revistei „Atelier spiritual / Axis Mundi”, din care apar doar 2 numere, al doilea în Iunie 1994. Redactor la revista sapienţială „Arca”, al cărei număr ultim apărea în Mai 1997. Redactor sau colaborator la câteva reviste cu apariţii sporadice, dar cu mare vizibilitate: „Naturismul”, „Cunoaşte-te”.
Câţiva ani ţine cursuri sub genericul „Stimulare mentală şi optimizare umană”, la Universitatea cultural ştiinţifică Dalles. În 1993-1994, predă cursul „Tehnici de creativitate” la Facultatea de Ziaristică Bucureşti. Este invitat să conferenţieze în străinătate, la Padova şi Ischia, la Barcelona, la Sydney şi Melbourne, la New York.
În 1994 publică volumul Terapia destinului, care stârneşte un interes exploziv. Este cartea cu cele mai multe reeditări şi cu o traducere în franceză. Alte două cărţi de succes sunt India văzută şi nevăzută (1993) (reeditată, tradusă-n engleză) şi Întâlniri cu ma
În 1975, după ce a publicat trei cărţi, între care Iutlanda posibilă (debut editorial,1970) şi romanul Mirele (premiat, tradus), a devenit membru al Uniunii Scriitorilor şi s-a stabilit în Bucureşti. Trei ani a fost scriitor liber profesionist. Cotaţia sa literară a crescut după publicarea romanului istoric Noaptea împăratului (1979). În anul următor acest roman a fost tradus în patru limbi.
În 1980, a fost numit redactor principal la revista „Viaţa Românească”. A rămas în redacţia acestei reviste peste două decenii, cu câteva întreruperi (care contau ca şi „concedii fără plată”) când a onorat invitaţii sau burse de studii în străinătate.
După revoluţie, în 1990, Vasile Andru este ales şeful secţiei de proză al Asociaţiei Scriitorilor Bucureşti (trei mandate) şi în Comitetul Uniunii Scriitorilor (două mandate).
Face stagii de documentare antropologică, la Roma (cu burse acordate de guvernul italian, în 1980 şi în 1989) şi la Paris (cu bursă acordată de Fundaţia Pour une entraide intellectuelle européenne, 1990). Călătorii de studii în India, cu bursă Sivananda, în 1992 şi 1996. Centrul Sivananda din Trivandrum, India, i-a conferit titlul de master în Vedanta.
În prelungirea activităţii literare s-a consacrat şi cercetării/practicii procedeului filocalic „oratio mentis”. Din 1990, întemeiază şi conduce Centrul de practică isihastă Bucureşti, cu şase filiale în ţară. Participă la simpozioane internaţionale de istoria religiilor la Paris, Salonic, Mount Abu, Kottayam, şi de psihologie la Loano/Liguria. Face câteva călătorii la Sf. Munte Athos.
În 1990, girează amical înscrierea oficială a editurii şi revistei „Arhetip”, fără să cerceteze calitatea morală a celor doi administratori ai proiectului. Colaborează la „Arhetip”, dându-i, împreună cu Mario Sorin Vasilescu, o amprentă spirituală. Numai la nr.2 al revistei figurează în caseta redacţională ca „redactor şef”. Părăseşte „Arhetip” de la nr.6-7, în 1991, când revista devine prea eterogenă. De altfel, la scurt timp, la nr.11, revista îşi încetează apariţia.
Girează înscrierea editurii „Axis Mundi” şi a revistei „Atelier spiritual / Axis Mundi”, din care apar doar 2 numere, al doilea în Iunie 1994. Redactor la revista sapienţială „Arca”, al cărei număr ultim apărea în Mai 1997. Redactor sau colaborator la câteva reviste cu apariţii sporadice, dar cu mare vizibilitate: „Naturismul”, „Cunoaşte-te”.
Câţiva ani ţine cursuri sub genericul „Stimulare mentală şi optimizare umană”, la Universitatea cultural ştiinţifică Dalles. În 1993-1994, predă cursul „Tehnici de creativitate” la Facultatea de Ziaristică Bucureşti. Este invitat să conferenţieze în străinătate, la Padova şi Ischia, la Barcelona, la Sydney şi Melbourne, la New York.
În 1994 publică volumul Terapia destinului, care stârneşte un interes exploziv. Este cartea cu cele mai multe reeditări şi cu o traducere în franceză. Alte două cărţi de succes sunt India văzută şi nevăzută (1993) (reeditată, tradusă-n engleză) şi Întâlniri cu ma
Ratings & Reviews
Friends & Following
Create a free account to discover what your friends think of this book!
Community Reviews
Displaying 1 of 1 review
September 20, 2021
Isihasmul este redescoperit. Lumea află despre el, se apropie de el, vrea să practice. Acest interes sporit se constată mai ales în spaţiul ortodoxiei, unde isihasmul este "la el acasă". Catolicismul recuperează şi el isihasmul. Vaticanul dă un îndemn la integrarea acestei practici în viaţa spirituală. Astfel, în anii noştri, încetează definitiv o polemică veche. Polemica isihastă a început la 1341, între două personalităţi simbol: ortodoxul Grigorie Palamas de la Muntele Athos, adept al contemplaţiei şi apărător al isihaştilor, şi dominicanul Varlaam din Calabria, adversar al contemplaţiei, adversar al rugăciunii isihaste, adept al autorităţii sacramentelor, al celor 7 taine.
Displaying 1 of 1 review