O liniște nouă se așează peste vechile hărți ale poeziei odată cu acest volum, o înțelegere serenă, întoarsă și către sine, și către lume - către greul care a izgonit căldura și a aclimatizat cinismul. E o carte a ciclurilor și ritmurilor, revelatoare și autorevelatoare, o curajoasă carte a schimbării și a apropierii. În fond, sutta e cronica în formă fixă a drumului dur de la placiditate, la emoție. În ea radiază dinamul sensibil al vieții și asta o pune în mișcare într-un mod nu doar spectaculos, la nivelul expresiei, ci emoționant prin etica pe care o împărtășește. Căci despre împărtășire e, în definitiv, vorba aici, despre găsirea unui sens în deschiderea față de celălalt, în grija față de viu, în refuzul de a închide ochii la nedreptate și abuz. Reconectarea sinelui și a scrisului la acel sens e marea miză a acestui firewall în lanul de secară, iar redefinirea poeziei ca mediu comunional, de înaltă intensitate, marele dar al acestei cărți. (Alina Purcaru)
O sută de sutte! De... sutre, cum le știm din sanscrită (sutte, în dialectul pali). Sutra este un „tratat indian ori culegere conținînd proză aforistică, reguli de ritual, de morală, de filozofie sau referitoare la viața zilnică” (conform DEX-ului). Cam despre asta e vorba, pe scurt, în volumul de față, doar că totu-i retors în poezie nouă, iar forma aleasă e cea a sonetului. Ce poți face în 14 versuri? Multe! Întrețesere/ urzeală (sutra – în sanscrită – înseamnă și fir!) de-o densitate și o complexitate mai rar întîlnite la noi în poezia ultimelor decenii. Incantații, meditații, vocabulare (las pluralul!), viziuni recompuse în magice diorame. În peisajul destul de previzibil al poeziei de azi, Florentin Popa aduce Surpriza. Cîmpuri de distorsiune, limbaje mixate, rime rare și un (algo)ritm personal. Pădurea de corespondențe a simboliștilor e, aici, una în care „toate sunt linkuri”. Avem de-a face cu o forță mai puțin obișnuită de a integra informație din cea mai variată și de a crea sens, emoție din orice – fie că e vorba despre vreo șaormă sau vreo plantă ruderală, fie de sunyata, gimnosofi sau Maya. Sîntem purtați, ca într-un roller-coaster, de la etrusci la ultra-contemporaneitate, de la cele divine la imanența din (i)realitatea imediată, de la extim la intim. Și ar mai fi un prețios strat freatic alcătuit din subtile trimiteri spre predecesori: Barbu (cel cryptic combinat cu „ecosistemul” din După melci), Brumaru (senzorialul), Foarță (un thinker de limbaj), Dimov (baroc-enciclopedic), printre alții (și nu doar din literatura română). Demult nu am mai întîlnit nevoia de dialog personal cu marii creatori de domenii poetice. Suttele de față sînt „o flacără […] hrănind mai mult decît înghite”. S-o întreținem și s-o protejăm! P.S. Adaug că găsiți aici unele dintre cele mai frumoase poezii de dragoste care s-au scris din 1990 încoace. (Simona Popescu)
Dragi ascultători, aș vrea să vă transmit că am nimerit lumea a bună – Sutta – de acum ne înfruptăm pe colițe psichedelice. Ia suta de poeme și-o stare ca licoare! Citește-ți zodia să descoperi concordia! La polimath e și un loc cu verdeață și-ntristare, comoară îmbăiată de clipită la răgaz, sonetele lui Flo – străluminate de foaiala inimii și de imnic extaz. (Vlad Moldovan)
Îl admir cu fervoare, de peste un deceniu, pe Florentin Popa. Trips, heroes & love songs (2013) ne-a făcut fericiți atât de fericiți. În efrafa (2017), deși acest păstor la servere ne asigura că așteptăm trecutul, am simțit, invers decât în vers, cum viitorul poeziei a venit peste noi. Dezintegrare (2021) a dezintegrat (ca un nimeni sintetic în noaptea-nstelată) ce mai rămăsese natural în poem. Acum, odată cu Sutta (2024), inginerul păcii ne pacifică pe toți cei care ne-nchipuim poeți, punându-ne în fața alternativei: fie ne recalificăm la locul de muncă, fie intrăm în șomaj tehnic. (George State)
Florentin Popa (n. 1989) - poet, traducător , performer ambient electronic / spoken, căutător prin lucruri vechi și de lucruri noi. A publicat volumele Trips, heroes, and love songs (2013), Efrafa (2017), Dezintegrare (2021) și Sutta (2024). Locuiește la poalele triunghiului verde de păduri submontane dintre Făget, Sălicea și Vlaha, în care îi place să se piardă uneori. Între societatea poeților și comunitatea poeților, ar alege comunitatea.
Sutta este una din acele carti care vin sa sparga tiparele, sa uimeasca si in acelasi timp sa sperie prin faptul ca este 1. Atemporala 2. De o complexitate si calitate lingvistica si stilistica greu de gasit in poezie, in general si 3. De o sensibilitate nemasurata.
Volumul trateaza teme precum doliul - vezi coroana de sonete (o capodopera in sine), natura, meditatia, zodiile, interactiunile sociale, sublimul si iadul tineretii, fiecare cu atat cat trebuie pentru binele cartii.
All in all, recomand cartea, m-a emotionat, m-a distrat si m-a intristat cu aceeasi potenta de la primul pana la ultimul poem.
“cu ochii mijiți și fruntea pe sticlă rece de tren, uitând că trebuie să mă și întorc. asta, și cum gătesc prietenii pentru noi - felul în care te-ating pisicile când dormi
doar cât să puteți fi împreunăseparat flacăra lumânării tremură când vorbesc - aștept s-o faci și tu să tremure înapoi
nu aș trimite niciodată cuvintele acolo unde n-a umblat întâi inima - iată, ataşamentele mele astea sunt”
Sfârșitul e sublim mai ales după ce s-au dat referințe din foarte multe domenii (literatură istorică, școlară, spiritualitate, popculture) totul culminând cu Nu e înjoseală.
O carte pe care am amânat-o mult, dar la care am ajuns fix când trebuia. În frigul iernii de la începutul anului, căldura și ritmicitatea, flow-ul acestor poeme au mers tare bine. Nu e o carte ușor de parcurs, fiindcă straturi se ascund sub rimele din formele fixe, dar e un volum care îți dăruiește multe și care trece prin serii și serii tematice, natură, iubire, timp, pierdere, prietenie. Toate astea cu umor, cu jucăușenie și seriozitate deopotrivă. Un volum de poezie la care aș reveni! Zâmbesc și acum, când caut să-mi notez câteva versuri favorite.
-
„aș vrea ca pământul să fie-atât de pașnic de mild, de blând cu noi încât să putem dormi afară, sub sirius de februarie căzând epuizați de sex pe rogojini tatami
fără teamă că lucrurile nu vor rodi” /28
„a început: miroase-a foc de lemne în aer subțiat, de dimineață și-n tâmpla serii - faruri roșii-n ceață - lumina prinde-n dealuri diademe” /54
„cânt despre spațiile-abandonate vâlcele și răzoare, interstiții și fluturii murind între solstiții - un sample stins pe casete cromate” /90
„tot ce-am scris e-o prispă - nu vreau să te înhaț ci să întârziem pe trepte cu sfială de parcă o pisică ne-a adormit pe braț” /116
Flo a făcut foarte multe lucruri în acest volum; am citit mai întâi Dezintegrare (pentru care îmi exprim o profundă preferință) - există totuși câteva elemente comune între cele două: "referințele din literatura hindi" (în lipsa unei formulări mai bune, preiau citatul de la Teona) și cele slightly psihedelice. Totuși, a mers mai departe și ne-a oferit sonete, ode ale prieteniei și ale transformărilor noastre umane. Firește că am apreciat seria de poeme cu zodii, frumoase elogieri ale prietenilor săi din care am recunoscut doar personajul Taur; există de asemenea o serie de poeme despre lunile anului și alta care cuprinde numerele de la 1 la 14. Nu sunt capabilă să apreciez textele care elogiază elementele din natură (mereu un balans între interior-exterior, cum altfel), cred că Sutta e prea mare de mine, deci nu mă avânt să fac mai mult de câteva observații. Prin urmare, m-au impresionat mai tare versurile în același stil ca în volumul anterior, precum: "soarele dă ca boabele-n beatnici", "al tău cu tot cu buletin, valabil până/o să mi-l înlocuiască SÎPÎCLEP Băicoi", "nu-i nicio memă sau postironie - coaie plâng", "dacă nu-mi iese: sunt un AI extrem de prost/dar pentru tine algoritmii mei se schimbă", "de parcă am fi siguri că n-am putea privi/fără un pic de male gaze spre Euridice"; în ideea în care orice text e în esență autobiografic/personal, mințișoara mea le apreciază momentan pe cele mai directe. Sigur, rima sacadează poemele, nu mi-a plăcut neapărat acest trop-trop mintal, mi-a luat destul de mult timp să parcurg volumul și am ajuns istovită la finalul cursei. Cred că poezia X a fost prima pe care am citit-o vreodată de la Flo, la un workshop, și de atunci mi-a rămas în minte că-i voi fi fană ("căci suntem pungi de sticks, iar tu ești pepsi max"). Textele au în general un ton grav, deseori chiar încărcat de tristețe, nici măcar melancolie; de aia râzi când ajungi la coda&nous. Flo nu e doar amuzant sau doar post-modern, nu e "un băiat care le știe cu rimele" sau care creează imagini ascuțite; Sutta propune perspective profunde asupra existenței în sine, este foarte filosofică din acest punct de vedere - not your average 30 min easy read. De asta nu mă avânt să fac măcar o cronică per se. E genul de carte la care trebuie să te întorci.
și dacă ne desparte de iluminare încă o vipassana sau un timbru de acid dacă sunt vas vasanei, dacă zâmbești timid și îți faci poze sub neoane-n inserare
n-am auzit de Coșbuc sau Alegzandri până acum, au scos recent debut la OMG sauu ... ??
Sutta e ca atunci când o trupă, după ce au scos cel mai popular și critically acclaimed album al lor, revin cu un album nou și toată lumea se așteaptă să fie mai mare/grandios decât ultimul dar e de fapt mai stripped back/minimal și primește review-uri proaste la început și e "divisive" pentru fani dar după câțiva ani își dă lumea seama că era de fapt destul de bun.
top 5 volume din ultimele mele 3 reîncarnări top ani din ultimele 5 volume
(volum citit majoritar într-o cușetă fără aer condiționat, spre and from Istanbul, în diverse nivele de exasperare și consciousness)
Florentin Popa nu face decât să compileze pasteluri de George Coșbuc & Vasile Alecsandri, la care adaugă neologisme cu tentă hindi și IT. Știindu-se cu toți criticii tineri care frecventează așa-zisa „școală de la Cluj” primește laude nemeritate pentru orice eboșă. Poemele lui sunt simpliste și prefăcute, sunt un amestec nefiresc de senzații exacerbate și mesaje trimise la mișto cititorilor. Până și optzeciștii ar fi râs la asemenea sforțări creative:
„sunt făcut din frânturi străvezii și obscure pe care pielea abia dacă le ascunde ochi compus, poliedric, de inimi. sunt sute – fiecare din ele deprinsă să-ndure”
„nu ești ce știe trupul, ci ce vrea din rărunchi ușa întredeschisă, pragul și țâțâna nufăr crucit, compasul palmei ce sub sân n-a stat să numere bătăi și să măsoare unghi”
„atunci când ascult bătaia inimii nu știu unde sunt în fruntea de nori cumulus, plămădiți din apă și scrum în jerbe arse, uscate – și fuiorul firav de fum de la margini de cimitir, unde morții lasă pământ”
„tu, foc cu dinți de lapte și ochii umezi, lași pe cei ce s-au cuprins cu frunțile lipite – zăpadă răsfirată și neagră, fără pași”
„din văi tu vezi amurgul spre culmi înaintând, pe coaste auzi pâraie prin noapte zgomotând, și asculți ce spune codrul când plânge ziua-ncet ah, toate, doino, toate te fac să fii poet. și, singură cu turma, privind pierdută-n zări spui munților durerea prin jalnice cântări”
„în păduri trăsnesc stejarii! e un ger amar, cumplit! stelele par înghețate, cerul pare oțelit, iar zăpada cristalină pe câmpii strălucitoare pare-un lan de diamanturi ce scârțâie sub picioare”
Unii îsi permit aroganta de a-l plasa pe Florentin Popa la categoria MEDIOCRII SCRISULUI ROMANESC. În aceeasi notă de boomer absolut: CINE ZICE, ALA E! În Sutta , Florentin face ce face de obicei: se instaleaza intr-un spatiu al memoriei si il acapareaza, il epuizeaza si apoi il distileaza in poezie si scoate un volum. Creeaza astfel spatii noi unde isi lasa cititorii sa umble liberi, complexitatea decodarilor si rezolutia texturilor rendate prin lectura volumului depind strict de GPU-ul cititorului. Practic odata ce ai hardware-ul necesar, poti patrunde stihul maiestrit, poti descoperi dimensiunile audio-vizuale ale poeziei sale. Poti intelege ca volumele sale formeaza o Saga care ii transfigureaza existenta. Florentin Popa este fara indoiala un artist complex, multidimensional si exceleaza in cel putin 3 dimensiuni pe care le acceseaza: - Dimensiunea lirica, pe care o abuzeaza si unde se simte ager ca un rechin. Un rechin care e gata sa te manance daca esti peste mic care face figuri in apele tulburi ale literaturii. - Dimensiunea sonora: Un MULTI-INSTRUMENTIST versat. De la chitara la bouzouki si inapoi la scurt circuite , diode si oscilatoare si apoi o tura prin Reaper si o cohorta de VST-uri si eterna intrebare - TO DAW OR NOT TO DAW. - Dimensiunea Vizuala: o acceseaza timid si recunoaste umil orice referinta pe care nu o stapaneste. Cu toate astea are o intuitie nativa si un gust pentru ce ar trebui si nu ar trebui. Poate monta un scurt metraj, poate construi videopoezie si iti poate oferi insight valid asupra deciziilor de design fie ca lucrezi la un logo, fie ca editezi un volum pentru print.
un volum ca un cântec de leagăn din care, deși lipsește liniștea, încape toată neliniștea îmbietoare a lumii.
estrangement
nu timp a fost – ci o dronă infinită pe care am modulat-o respirând. te prinzi în somn de pieptul meu ca mușchii verzi de grinzi mint că te am, că ai fost dobândită
ca și cum aș fura luciul unei oglinzi – miraj al posesiunii, ce incită: mâna care a adormit pe plită până când doare mult prea tare s-o desprinzi
mă tem că, furioasă și plăpândă te voi iubi numai așa cum ne-amintim luna de seceriș o să-și ascundă
tocit, silexul de lumină printre pini – corpusculi calzi, coagulați din undă vom învăța cum să redevenim străini
Flo șochează din nou, dar de data asta nu prin fragmentația ideilor și imaginilor, ci prin îndrăzneala de-a se folosi de avantajele Inteligenței Artificiale pentru a crea această capodoperă douămiidouăzecistă. Nu știu însă cui i se va acorda premiul întâi cu coroniță, aplicației Poem Writer sau generatorului DeepAI?
Poezia lui Popa e ca o salata de fructe de care vrei sa te bucuri in liniste. Uneori pare delicioasa. Dar de nicaieri iti sar in farfurie cartofi, rosii, castraveti, si nu stii ce se intampla.
Când ai nevoie de patru oameni (Alina Purcaru, Simona Popescu, Vlad Moldovan, George State) care să-ți facă reclamă cărții pe care ai scris-o, cu siguranță acea carte e o carte valoroasă.