„Frica este supremul punct de contracție al fiinţei mele. Și ea este prima haltă a sufletului nostru în lume. Despre acest fel de a fi și de a porni la drum în viață – prin frică – este cartea lui Dan-Liviu Boeriu. Aici locuiește frica: aici, în eul meu, pe care-l descopăr odată ce frica mă adună în mine. Și numai pentru că ea este și mă structurează din adânc, libertatea mea se va construi în luptă cu frica și va deveni curaj ca frică învinsă. De-acum, eu voi fi cel-liber-de-frică. Liber cu adevărat, despovărat până și de frica de moarte.“ — GABRIEL LIICEANU
„Nu doar frica locuieşte în inima şi în cartea lui Dan-Liviu Boeriu. Oho, nici nu se pune problema spaţiului excedentar, câtă vreme aici, în spţiul ăsta – restrâns şi, paradoxal, fără limite – trăiesc împletiţi atâţia locatari: vulnerabilitatea, cearcănele îngrijorării, conştiinţa sfârşitului, pierderea, ruptura, spasmul mizantrop, succesul de o zi, singurătatea şi chiotul euforic al micilor sau marilor bucurii. Aici locuieşte frica este o rapsodie a fragilităţii, o ciaconă a pustiirii, un vals al lucidităţii împinse până în buza durerii. Dan-Liviu Boeriu scrie cuceritor şi grav, apăsat şi tandru, profund şi sincer până la denudarea de pe urmă, mărturisindu-şi fără ocolişuri dorinţa de-a prelua câteva persoane dragi în destinul lui şi de-a le purta prin viaţă cât timp va fi cu putinţă. Cartea lui ne aminteşte că, diafani sau pufoşi, plumburii sau lătăreţi, suntem cu toţii nori pe un cer care ne adăposteşte vremelnic.“ — RADU PARASCHIVESCU
Am citit de curând, pe nerăsuflate, recent apăruta carte a lui Dan-Liviu Boeriu "Aici locuiește frica", carte care mi-a adus după citire o mare bucurie interioară. Volumul apărut la Humanitas, în colecția memorii/jurnale, însumează patru proze foarte personale despre trăiri și emoții al căror numitor principal este frica. Identificând multele frici ce întregesc marea FRICĂ, autorul se eliberează de ele în această confesiune scrisă elegant, delicat, concis, limpede și emoționant. Deși autorul îmi era cu totul necunoscut și nu știam la ce să mă aștept, am simțit cum stilul acestei cărți este chiar stilul pe care-l apreciez la o proză.
5 ⭐ Prima carte citită din teancul de cărți, pe care l-am cumpărat anul acesta de la Bookfest, este "Aici locuiește frica" de Dan-Liviu Boeriu. Această carte este, de fapt, o colecție de patru povestiri, cu titluri foarte bine alese și a apărut la editura Humanitas, categoria memorii/jurnale. Mi-a plăcut tare mult și mă bucur că avem scriitori tineri care scriu atât de simplu, atât de frumos.
“Noi nu avem unde fugi. Fuga nu e pentru noi. Și, oricum, poți pleca doar cu picioarele, capul rămâne pe loc, amintirile sunt prizonierele minții. ”
“Spaima nu mai circulă prin oraș. S-a cuibărit la etajul nostru, s-a încolăcit în jurul clanțelor, a intrat prin gaura cheii, s-a târât pe sub praguri și a urcat pe picioarele femeii, i-a cuprins gleznele, genunchii, pulpele. Le-a imobilizat și se-nfruptă din sângele lor.”
Deși a trecut aproape un an de când am comandat cartea, îndată ce m-am apucat să o citesc (diferența temporală fiind atât de mare doar din motive strict logistice, provocate de faptul că nu am mai revenit în România de ceva timp), am știut că alegerea pe care o făcusem atunci fusese cea corectă.
Am vrut să parcurg cartea încet, fără grabă, încercând să mă transpun cât mai mult în atmosfera pe care Dan o țese atât de bine încă de la început și cu care, la final, te lasă să te învelești ca într-o pătură.
Nu am reușit totuși. Am simțit că, odată pătruns în poveștile din trecutul mai îndepărtat sau mai apropiat, dar și din prezent, nu mai pot să ies, să mă deconectez și să îmi continui ziua ca și cum nu m-ar fi așteptat, între paginile cărții, o lume care continuă să existe în spatele ușilor închise ale minții mele și de care nu mă pot desprinde atât de ușor, odată ce i-am trecut pragul.
Cartea lui Dan a fost pentru mine o revelație tulburătoare, pentru că mi-a adus în fața ochilor amintiri pe care fie nu știam că le mai am, fie pe care nu le mai băgasem în seamă de foarte mult timp.
Aș fi citit-o mult mai repede dacă, din când în când, nu m-aș fi oprit pe gânduri, privirea pierdută în zare, pe cerul unde norii se plimbau rapid, reflectând la lucruri pe care subconștientul meu încerca să mi le scoată la suprafață.
Îmi e greu să descriu sentimentele pe care lectura acestei cărți le-a trezit în mine, dar tot ce vreau este să îi mulțumesc lui Dan pentru ele și pentru că m-a ajutat, de parcă volumul său n-ar fi fost doar rodul imaginației sale, ci un terapeut care vorbea exclusiv cu mine, să îmi pun ordine în amintiri, chiar dacă unele dintre ele nu erau deloc ușor de procesat încă o dată.
Probabil cel mai personal volum de memorii pe care l-am citit vreodată, măsurat desigur și prin răspunsul extrem de emoțional pe care l-a stârnit în mine. Senzația de imponderabilitate pe care o am acum probabil că nu va dispărea curând, iar amintirea cărții va rămâne cu mine mult timp de acum înainte.
Deși, după titlu, te-ai astepta să citești despre frică, pentru mine cartea este una despre curaj - curajul de-a te arăta așa cum ești, în fața întregii lumi, curajul de a-ți expune vulnerabilitățile, curajul de a-ți depăși o condiție autoimpusă. Pentru că este cartea de debut, am acceptat că acum primesc mai puțin, în așteptarea a ceea ce urmează. Așa că, aștept cu răbdare o întâlnire, o interacțiune mai lungă, mai profundă, mai plină.
Când am citit “Aici locuiește frica”, m-am simțit ca și cum aș fi redescoperit o parte din mine pe care o credeam uitată. Cartea este mult mai mult decât o simplă poveste, este o călătorie emoțională, care te aduce înapoi în acei ani plini de neprevăzut, din perioada comunistă și din primii ani după revoluție. Fiecare pagină mi-a trezit amintiri din copilărie: joaca din fața blocului, apartamentele modeste, mașinile care abia circulau pe străzi, hainele și obiceiurile oamenilor din acele vremuri. E ca și cum autorul a reușit să redea în cuvinte tot ceea ce inima mea mai păstra din acele zile, un amalgam de nostalgie, tristețe, dar și o sinceră bucurie pentru micile clipe de libertate și inocență. Simt că, citind această carte, am găsit o punte între trecut și prezent și o dovadă că suntem cu adevărat ceea ce ascundem. Frica nu este doar o umbră, ci și un martor al frumuseții unei vieți trăite intens, chiar și în mijlocul adversităților. Mie mi-a amintit de cartea “Inima fiului meu” de Cecilia Sămărghițan, pentru că autorul descrie povestea de viață a lui Romi, verișorul său primar, totodată cel mai bun prieten al său, care suferă de o boală cardiacă și necesită un transplant de cord care să-i salveze viața, exact ca și “fiul” din prima carte, frica de moarte îi urmărește pe cei doi autori de-a lungul ambelor cărți. Recomand cu toată inima această carte celor care vor să simtă, să retrăiască și să-și redescopere emoțiile. E o lectură care te lasă nu doar cu gânduri, ci te face să-ți regăsești propriile amintiri și trăiri.
Am citit aceasta carte pe nerasuflate, apreciind scriitura clara si limpede ca a unei ape cristaline. Desi eram mult prea mica pentru sfarsitul perioadei comuniste, multe cadre si contexte imi sunt si mie familiare si asta a facut sa existe aceasta legatura tacita intre mine si scriitor. Am trait cu sufletul la gura toate relatarile personanjelor, insa cel mai mult imi place finalul, care are legatura cu titlul cartii si care normalizeaza, umanizeaza, ba chiar face din frica, un “prieten” universal al nostru, al tuturor.
Nu-i o carte căreia să ii fac o recenzie obiectivă. Este o poveste intima a vulerabilității unui om, poveste în care m-am regăsit total. Citită într-o perioadă de maximă vulnerabilitate sufletească, am terminat cartea lăcrimând în fața bucuriei de a putea supraviețui fiecărei zile iubind.
Foarte frumoasă analiză a universului fricii, a etapelor prin care se construiește, unele trăite de mulți dintre noi, și interesantă însoțirea permanentă a fricii cu iubirea.
Un avatar inedit al lui Dan-Liviu Boeriu, pe care-l cunoscusem prin activitatea sa eseistică și prin dialogurile publice purtate de-a lungul ultimului deceniu. În „Aici locuiește frica“, DLB revelează ceea ce ar trebui să fie evident pentru noi toți, ceea ce poate conștientizăm, dar refuzăm să recunoaștem, omniprezența fricii în viața noastră, din copilărie până la senectute, și evoluția sa monstruoasă din momentul în care nu mai trăim doar pentru noi. E multă fragilitate aici — viața e, cum altfel, dacă nu fragilă —, e și multă tandrețe, plutind printre variatele soiuri de frică, de la cea izvorâtă din condiția noastră de efemeride la cea născută din povara răspunderii față de celălalt. E o carte descurajantă pentru un viitor părinte, dar pentru cei care au trăit miracolul și groaza de a fi martori ai pătrunderii în lumea asta a unui suflet nou, vine ca o mângâiere. Nu ne luptăm singuri, e firesc ce simțim, suntem doar oameni.
Cartea este impredionanta chiar daca nu cunosti personajele in realitate, asa cum eu le cunosc. Are puterea de a ne revolta chiar daca am trecut prin perioada intunecata a comunismului. Da, si eu as fi vrut sa nu se termine si sper ca frica se transforma in bucuriile zilelor firesti alaturi de familie. Nu poti trai fara speranta.