What do you think?
Rate this book
Gențiane
În Gențiane, Cella Serghi spune povestea Radei Ionac, personaj asemănător din multe puncte de vedere cu Diana Slavu, eroina din Pânza de păianjen. Tânără de origine modestă, Rada muncește din greu – este asistentă medicală într-un spital, slujnică în casele unor doamne cu stare – ca să-și poată finaliza studiile și să devină regizor. Pentru a-și împlini visul, este nevoită să accepte compromisuri și să facă față prejudecăților celor din jur. Ca toate personajele feminine ale Cellei Serghi, Rada se îndrăgostește și suferă din iubire, îi admiră și îi disprețuiește pe bărbați. În final însă, fericirea nu vine din poveștile de dragoste pe care le trăiește, ci din împlinirea personală.
299 pages, Hardcover
First published January 1, 1970
22 people are currently reading
539 people want to read
About the author
Cella Serghi
12 books193 followersCella Serghi (n. 4 noiembrie S.V. 22 octombrie 1907, Constanța, d. 19 septembrie 1992, București) a fost o scriitoare, publicistă și traducătoare română, una dintre cele mai importante prozatoare române ale literaturii interbelice.
A debutat cu romanul Pânza de păianjen, fiind susținută de scriitori faimoși ai epocii, ca Liviu Rebreanu, Mihail Sebastian și Camil Petrescu. În anul 1977 a publicat la editura Cartea Românească un volum autobiografic intitulat Pe firul de păianjen al memoriei.
A debutat cu romanul Pânza de păianjen, fiind susținută de scriitori faimoși ai epocii, ca Liviu Rebreanu, Mihail Sebastian și Camil Petrescu. În anul 1977 a publicat la editura Cartea Românească un volum autobiografic intitulat Pe firul de păianjen al memoriei.
Ratings & Reviews
Friends & Following
Create a free account to discover what your friends think of this book!
Community Reviews
Displaying 1 - 30 of 61 reviews
October 3, 2015
O carte frumoasa. Diferita din prea multe puncte de vedere de "Panza de paianjan", insa cine este indragostit de stilul Cellei, sunt sigur ca va aprecia si aceasta carte. Din pacate se simte influenta propagandista (lupta plina de ura dintre "cei ce n-au de nici unele - Rada" si "cei ce au avut de toate - Lia", ce se termina cu infrangerea celor din urma si triumful celor cu "origini sanatoase", numele romanesti, taranesti - Rada, Hotaru, Petrache, Frunza, Ion, etc.). Excelent si detaliat portretul lui Cirus (Camil Petrescu?), intelectualul frustrat si vesnic chinuit de demonii proprii, ce atrage toate femeile, insa nu este capabil nici sa faca pe nici una din ele fericita, nici sa si ingaduie siesi sa fie fericit. Personajul principal, Rada, mi s-a parut mai degraba reprezentantul clasei celor saraci si lipsiti de perspective, care lupta tenace cu toate fortele si impotriva tuturor obstacolelor pentru dreptul la educatie, cariera, cultura si doar secundar un exponent al luptei de emancipare a femeii. Rada putea foarte bine sa fie si un barbat in aceasta carte, accentul principal cade pe originea ei "de la tara", nu pe faptul ca este femeie. Oricum componenta erotica a cartii lipseste sau este transpusa doar in proiectii adolescentine, atat de caracteristice Cellei. Tema emanciparii este subliniata mai mult prin refuzul ei de a se casatori pana la indeplinirea visului de a termina Institutul si de a se multumi cu rolul de "gospodina, carpitoare de ciorapi si facatoare de budinci". Rada si Luchi reprezinta fete diferite ale efortului unei femei de a se defini si individualiza prin ea insasi si nu prin barbatul de langa ea: prima prin forte proprii, cu o excludere a interferentei masculine dusa la extrem, a doua pe principiul "scopul scuza mijloacele", manipuland, jucand orice carte, ca pana la urma sa ajunga amandoua la acelasi final fericit al succesului.
PS: pacat ca ambele au cautat, pana in ultima pagina a cartii, validarea acestui succes din partea masculului Cirus :)
"Legea universului este esecul. Reusita este intotdeauna o exceptie, un fel de miracol. Si in arta, se intampla la fel ca si in viata, ca si in natura, unde un milion de seminte trebuie sa moara pentru ca doar una sa dea roade. Si, daca tineretea are in ea ceva patetic, acest ceva vine din siguranta pe care o avem ca, din nenumaratele visuri care clocotesc in capetele tinerilor, cele mai multe nu se vor implini niciodata."
"Ma intreb daca singuratatea de care se plange fiecare, aceasta maladie a secolului, nu e nevoia de a imparti si a nu avea cu cine."
PS: pacat ca ambele au cautat, pana in ultima pagina a cartii, validarea acestui succes din partea masculului Cirus :)
"Legea universului este esecul. Reusita este intotdeauna o exceptie, un fel de miracol. Si in arta, se intampla la fel ca si in viata, ca si in natura, unde un milion de seminte trebuie sa moara pentru ca doar una sa dea roade. Si, daca tineretea are in ea ceva patetic, acest ceva vine din siguranta pe care o avem ca, din nenumaratele visuri care clocotesc in capetele tinerilor, cele mai multe nu se vor implini niciodata."
"Ma intreb daca singuratatea de care se plange fiecare, aceasta maladie a secolului, nu e nevoia de a imparti si a nu avea cu cine."
December 4, 2020
3,5 steluțe. Haotică la început până te prinzi ce e cu acele nume care năvălesc peste tine. Uneori au fost obositoare flashback-urile neanunțate și unele dialoguri m-au plictisit din cauza interlocutorilor. Dar protagonista... Ah, ce femeie! A fost exact ce așteptam din partea autoarei. Impulsivă, arțăgoasă, mereu sinceră și directă, ambițioasă, rațională, pragmatică, hotărâtă. Într-un cuvânt: complexă. Totuși, mai mult mi-au plăcut Cartea Mironei și Pânza de păianjen. Câteva citate aici: https://bit.ly/36CR64X.
,,Oare, când taci, nu minți?"
,,Oare, când taci, nu minți?"
June 8, 2022
Dacă vă place Cella Serghi, Gențiane este o carte de citit.
”Cât îmi pare de rău că rămân fără nostalgii în ceea ce te privește! Că s-a irosit în ultima vreme tot ce-ar fi putut rămâne în amintirea mea întreg, tot ce alimentează regretul pentru ceea ce a fost frumos, poate pentru că n-a fost trăit până la capăt. Tot acel bagaj de poezie, căruia într-o zi îi surâzi în amintire, care te face să înțelegi ce-a rămas dintr-un an, din mai mulți, dintr-o viață de zbucium și dorințe, de împliniri și neîmpliniri, alături de omul pe care l-ai iubit!”
”Nu știi ce-nseamnă o ușă care ți se deschide, în clipa în care nu mai suporți viața (..) Da, cred că mare parte dintre cei care s-au sinucis au bătut mai întâi la o ușă care nu s-a deschis.”
”Cât îmi pare de rău că rămân fără nostalgii în ceea ce te privește! Că s-a irosit în ultima vreme tot ce-ar fi putut rămâne în amintirea mea întreg, tot ce alimentează regretul pentru ceea ce a fost frumos, poate pentru că n-a fost trăit până la capăt. Tot acel bagaj de poezie, căruia într-o zi îi surâzi în amintire, care te face să înțelegi ce-a rămas dintr-un an, din mai mulți, dintr-o viață de zbucium și dorințe, de împliniri și neîmpliniri, alături de omul pe care l-ai iubit!”
”Nu știi ce-nseamnă o ușă care ți se deschide, în clipa în care nu mai suporți viața (..) Da, cred că mare parte dintre cei care s-au sinucis au bătut mai întâi la o ușă care nu s-a deschis.”
March 20, 2023
O scriere frumoasă care descrie minuțios viața personajului principal și cât de anevoios este drumul spre împlinirile personale. O mulțime de case pe unde a trăit, umilințe îndurate din partea familiei, dar și celor din jur, a fost nevoită să lucreze în spital de mică, slujnică în casele celor înstăriți.
Mereu avea speranța că destinul își va spune cuvântul și că o poartă se va deschide, atunci când o ușă se închide, era iremediabil optimistă.
Rada este o femeie puternică, ambițioasă, muncitoare, foarte sinceră, ce nu-și pierde capul, mi-a plăcut enorm cât este de complex redat personajul.
Cirus mă enerva că era atras de toate femeile, se înfiripa în sufletele lor, dar nu reușea să fie fericit și împlinit și nici pe ele nu le făcea fericite.
M-a impresionat finalul emoționant prin care s-a realizat visul, și-a găsit drumul spre ceea ce o îndeamnă firea și năzuințele ei (după cum a menționat profesorul).
Această carte te motivează să urmezi visul chiar dacă uneori îți pare că vrei să renunți.
Titlul cărții foarte inspirat, aceste plante Gențiane, care trăiesc pe piscurile munților, rezistente intemperiilor, sunt triumfătoare și cuceritoare, la fel precum Rada plină de voință și perseverență.
“Bolnavii trebuie să creadă în mine ca într-o stea.”
“Să te adaptezi înseamnă să reziști și să reziști înseamnă să trăiești.”
“Nu te mai risipi. Toate fărâmele unui diamant, adunate, nu mai au valoarea pietrei întregi.”
“Mă întreb dacă singurătatea de care se plânge fiecare, această maladie a secolului, nu e nevoia de a împarți și nu a avea cu cine.”
Mereu avea speranța că destinul își va spune cuvântul și că o poartă se va deschide, atunci când o ușă se închide, era iremediabil optimistă.
Rada este o femeie puternică, ambițioasă, muncitoare, foarte sinceră, ce nu-și pierde capul, mi-a plăcut enorm cât este de complex redat personajul.
Cirus mă enerva că era atras de toate femeile, se înfiripa în sufletele lor, dar nu reușea să fie fericit și împlinit și nici pe ele nu le făcea fericite.
M-a impresionat finalul emoționant prin care s-a realizat visul, și-a găsit drumul spre ceea ce o îndeamnă firea și năzuințele ei (după cum a menționat profesorul).
Această carte te motivează să urmezi visul chiar dacă uneori îți pare că vrei să renunți.
Titlul cărții foarte inspirat, aceste plante Gențiane, care trăiesc pe piscurile munților, rezistente intemperiilor, sunt triumfătoare și cuceritoare, la fel precum Rada plină de voință și perseverență.
“Bolnavii trebuie să creadă în mine ca într-o stea.”
“Să te adaptezi înseamnă să reziști și să reziști înseamnă să trăiești.”
“Nu te mai risipi. Toate fărâmele unui diamant, adunate, nu mai au valoarea pietrei întregi.”
“Mă întreb dacă singurătatea de care se plânge fiecare, această maladie a secolului, nu e nevoia de a împarți și nu a avea cu cine.”
October 3, 2020
Nu stiu cum am reusit sa traiesc aproape trei decenii fara sa citesc nimic scris de Cella Serghi!
O carte frumoasa, fumoasa - nu atat pentru poveste (care-i oricum reusita), cat pentru modul in care este scrisa (simplu, emotionant, liric).
Modul in care Cella explica cum simte si intelege Rada viata este induiosator la modul in care este imposibil sa nu te identifici cu ea macar intro anumita masura.
Rada Ionac m-a facut sa ma simt prost cu perseverenta, curajul si claritatea ei. (Most days I struggle to brush my teeth!!!)
Chiar mi-a placut foarte mult acesta carte.
O carte frumoasa, fumoasa - nu atat pentru poveste (care-i oricum reusita), cat pentru modul in care este scrisa (simplu, emotionant, liric).
Modul in care Cella explica cum simte si intelege Rada viata este induiosator la modul in care este imposibil sa nu te identifici cu ea macar intro anumita masura.
Rada Ionac m-a facut sa ma simt prost cu perseverenta, curajul si claritatea ei. (Most days I struggle to brush my teeth!!!)
Chiar mi-a placut foarte mult acesta carte.
March 16, 2023
Este a doua carte a scriitoarei pe care o citesc, dar am sesizat un tipar al protagonistelor Cellei: toate sunt femei puternice, ambitioase, care vor sa se educe, sa se realizeze in slujbe mai repede potrivite barbatilor, punand in plan secund implinirea personala.
In acest caz vorbim despre Rada Ionac, careia nimic nu-i va sta in calea artei si a visului ei de a deveni regizor de film, nici faptul ca nu are conditia sociala potrivita sau ca nu are studiile necesare pentru a se inscrie la Institut. Indeplinind acest drum anevoios, trebuie sa munceasca in postul de sora medicala, doar pentru ca Spitalul Brancovenesc i-a deschis la momentul potrivit portile si i-a oferit un pat si o masa calda, ceea ce mama ei renuntase sa mai faca.
De-a lungul anilor interactioneaza cu multe persoane, mai mult sau mai putin importante in destinul ei, dar care o caracterizeaza foarte bine si prin intermediul caror cuvinte vreau sa v-o prezint si eu pe Rada.
Prietenele din copilarie spun despre ea ca este "agresiva, nu are simţul nuantelor, nu are cei sapte ani de acasa", profesorul din spital o vede ca fiind "conştiincioasa, ordonata, curata. Pune suflet si gandeste la ceea ce face. Are initiativa". Dragos, singurul ei logodnic o prezinta ca pe "o pisica cu ghearele in teaca, care se lasa mangaiată tocmai fiindca stie ca are cu ce sa se apere".
Carla Greg, directoarea scolii de fete care se decide s-o invete franceza, in schimbul administrarii de ventuze spune despre Rada: "Nu esti proasta, fetito, asta e cusurul tau cel mai mare. Mai ai si obiceiul sa spui omului in fata ce gandesti. Nu te vad bine!". Asemanator o vede si o alta pacienta de-alea ei, Agata Plopeanu: "Esti prea sincera, prea directa. Iti pui sufletul pe tava si spui: „Asta sunt."
Dar, probabil memorabila descriere vine din partea dificilului si, in acelasi timp, fascinantului Cirus Hotaru, omul de geniu, profesorul de la institut, care intretine in ea pasiunea pentru lumea teatrului si cea cinematografica: "surorile tale sunt flori de stanca, gentiane, cupe pline de azur, ghintura", rezistente la orice intemperie sau obstacol, puternice si hotarate.
Sunt sigura ca Cella Serghi a pus o mica partea din viata si trairile ei in toate scrierile sale, nu doar in cele care au caracter autobiografic, inclusiv in aceasta poveste a Radei Ionac, si desi cartea mi s-a parut cam haotica, cu personaje multe si salturi temporale si narative, mi-a placut destul de mult, sensibilizandu-ma in foarte multe situatii.
"Nu stiu la ce te gandesti (cum n-am stiut niciodata). Eu scriu fiindca nu mai am ce sa-ti spun… Nu, nu vei sti totusi cat si in cate chipuri te-am dorit, ce absurda mi se pare viata si plina de contratimpi!"
In acest caz vorbim despre Rada Ionac, careia nimic nu-i va sta in calea artei si a visului ei de a deveni regizor de film, nici faptul ca nu are conditia sociala potrivita sau ca nu are studiile necesare pentru a se inscrie la Institut. Indeplinind acest drum anevoios, trebuie sa munceasca in postul de sora medicala, doar pentru ca Spitalul Brancovenesc i-a deschis la momentul potrivit portile si i-a oferit un pat si o masa calda, ceea ce mama ei renuntase sa mai faca.
De-a lungul anilor interactioneaza cu multe persoane, mai mult sau mai putin importante in destinul ei, dar care o caracterizeaza foarte bine si prin intermediul caror cuvinte vreau sa v-o prezint si eu pe Rada.
Prietenele din copilarie spun despre ea ca este "agresiva, nu are simţul nuantelor, nu are cei sapte ani de acasa", profesorul din spital o vede ca fiind "conştiincioasa, ordonata, curata. Pune suflet si gandeste la ceea ce face. Are initiativa". Dragos, singurul ei logodnic o prezinta ca pe "o pisica cu ghearele in teaca, care se lasa mangaiată tocmai fiindca stie ca are cu ce sa se apere".
Carla Greg, directoarea scolii de fete care se decide s-o invete franceza, in schimbul administrarii de ventuze spune despre Rada: "Nu esti proasta, fetito, asta e cusurul tau cel mai mare. Mai ai si obiceiul sa spui omului in fata ce gandesti. Nu te vad bine!". Asemanator o vede si o alta pacienta de-alea ei, Agata Plopeanu: "Esti prea sincera, prea directa. Iti pui sufletul pe tava si spui: „Asta sunt."
Dar, probabil memorabila descriere vine din partea dificilului si, in acelasi timp, fascinantului Cirus Hotaru, omul de geniu, profesorul de la institut, care intretine in ea pasiunea pentru lumea teatrului si cea cinematografica: "surorile tale sunt flori de stanca, gentiane, cupe pline de azur, ghintura", rezistente la orice intemperie sau obstacol, puternice si hotarate.
Sunt sigura ca Cella Serghi a pus o mica partea din viata si trairile ei in toate scrierile sale, nu doar in cele care au caracter autobiografic, inclusiv in aceasta poveste a Radei Ionac, si desi cartea mi s-a parut cam haotica, cu personaje multe si salturi temporale si narative, mi-a placut destul de mult, sensibilizandu-ma in foarte multe situatii.
"Nu stiu la ce te gandesti (cum n-am stiut niciodata). Eu scriu fiindca nu mai am ce sa-ti spun… Nu, nu vei sti totusi cat si in cate chipuri te-am dorit, ce absurda mi se pare viata si plina de contratimpi!"
March 4, 2025
M-a frânt de-a dreptul cartea aceasta a Cellei Serghi. Luptătoare Rada, atât de antipatica și necizelata la început, redevine om, sensibil, cu multe emoții, cu multe dureri de-a lungul cărții. E extraordinar cât de bine portretizeaza autoarea prin Rada respingerea, lupta pentru o situație mai bună în societate, foamea de cultură. Pe lângă detaliile vieții Radei, mi-a plăcut că povestea ei a prezentat și fațete ale societății românești, înainte și după război, scoțând în evidență cât de mult a afectat acest eveniment societatea și viața oamenilor.
Mi-a plăcut tare mult cartea, am citit-o cu sufletul la gură. Iar pe alocuri Rada mi-a reamintit pe personajul principal, Lucy, din cartea Vilette a lui Charlotte Bronte. Și-a păstrat demnitatea, în ciuda a ceea ce i s-a întâmplat și a felului în care au încercat să o folosească alții pentru interesele lor. O lecție de viață această carte, merită citită.
Mi-a plăcut tare mult cartea, am citit-o cu sufletul la gură. Iar pe alocuri Rada mi-a reamintit pe personajul principal, Lucy, din cartea Vilette a lui Charlotte Bronte. Și-a păstrat demnitatea, în ciuda a ceea ce i s-a întâmplat și a felului în care au încercat să o folosească alții pentru interesele lor. O lecție de viață această carte, merită citită.
March 23, 2025
O carte despre un vis, un vis împlinit...despre o copilărie nefericită...despre prietenie...despre ambiție...despre renunțare la propria persoană...despre zbuciumul vieții...despre lupta crâncenă cu vicisitudinile vieții...despre acceptare...despre perseverență...despre victorie...
June 3, 2021
O carte absolut minunată ce trebuie citită si recitită pentru cei care iubesc scrierile doamnei Cella Serghi.
Mi-a plăcut atât de mult personajul principal feminin Rada Ionacu și parcursul său spre a deveni ceea ce își propusese încă de pe vremea copilăriei, regizoare de film! Ea nu se dă bătută nici o secundă și luptă cu ardoare în ciuda sărăciei în care trăiește , a lipsei de iubire și a tuturor descurajărilor pe care le primește de la anumiți oameni pe care îi va întâlni pe parcursul firului vieții sale.
Protagonista este asociată cu eroina Diana Slavu din “Pânză de păianjen “ iar eu aș adăuga-o și pe Mirona din Cartea Mironei . 🦋💙
Mi-a plăcut atât de mult personajul principal feminin Rada Ionacu și parcursul său spre a deveni ceea ce își propusese încă de pe vremea copilăriei, regizoare de film! Ea nu se dă bătută nici o secundă și luptă cu ardoare în ciuda sărăciei în care trăiește , a lipsei de iubire și a tuturor descurajărilor pe care le primește de la anumiți oameni pe care îi va întâlni pe parcursul firului vieții sale.
Protagonista este asociată cu eroina Diana Slavu din “Pânză de păianjen “ iar eu aș adăuga-o și pe Mirona din Cartea Mironei . 🦋💙
February 22, 2017
"Rada isi ridica geamantanul. E usor. Grea e inima ei. Aducea cu ea nu numai tristetea spitalului, ci toata nenorocirea tarii, razboiul. Cand s-a dus sa-si ia ramas-bun de la Irina, sosise tocmai un transport de mari mutilati si a stat s-o ajute la descarcare. Parca sosise marfa de la abator. Avea sa auda de atatea ori mai tarziu: Esti aspra, Rada! Dar nimeni n-o intreba: Cum ai trait? Ce-ai vazut? Ce-ai gandit? Ce-ai simtit?"
Read
July 18, 20253.75|5
June 4, 2018
Trebuie să precizez din capul locului că este departe de Pânza de păianjen, deși e scrisă la fel de frumos. Are pasaje cu ritm, pasaje cu iz de sărăcie, de iubire, de București, de spital, de jumări, de Cișmigiu, de teatru, de Buzău, de invidie, de pâră, de moarte, de comunism.
Rada, personajul principal, este ceea ce multe femei pretind a fi în zilele noastre: un om puternic. Nu renunță, nu se cruță, își urmărește un vis care, pe parcurs, se transformă în obiectiv.
Într-una dintre cărțile anterioare am găsit o informație interesantă: orice om are o viață profesională de aproximativ 80.000 de ore. Dacă ar aloca doar 5% din timp (adică 4.000 de ore sau 500 de zile) pentru a-și descoperi chemarea, ar economisi 26 de ani din viață. Desigur, dacă îți permiți.
La asta mă gândeam în timp ce citeam despre Rada: ca să scape de sărăcie, e nevoită să lucreze de mică prin spitale ca infirmieră, apoi ca asistentă, cu toate că dorința ei cea mai mare este să ajungă actriță. Îngrijește bolnavi și închipuiți; doarme prin paturi pline de ploșnițe și prin încăperi în care mișună șoarecii; rabdă de foame; fuge de poftele bărbaților ce s-ar înfrupta din copilăria ei. Profesional, este o persoană serioasă, care-și face mereu treaba bine, fără a se plânge. Un angajat incomod, dar competent. Nu renunță la școală, deși nici situația materială, nici oamenii din jurul ei nu o ajută. Caută să învețe cum și de la cine poate, dând la schimb ce are ea mai prețios: timpul și pregătirea medicală.
Cea mai bună descriere a Radei vine de la Oleg, un operator de film îndrăgostit de ea. O vrea de nevastă, așa că i-o redă mamei lui:
"ordonată, curată, albă ca zăpada, bălaie, cu ochii ca frunzele, puțin cam cârnă, cu fruntea prea bombată și cam încruntată, dar harnică și îndemânatică, vioaie, serioasă și deșteaptă."
Gențiane este un roman rotund, în care cele trei părți urmăresc principalele etape de viață ale Radei: copilăria și visul, adolescența și munca asiduă, apoi împlinirea.
Dacă vă place Cella Serghi, Gențiane este o carte de citit. Am păstrat din ea și închei primul trimestru de lecturi cu următorul citat:
"Cea mai vizibilă caracteristică a omului mijlociu este că, neîndrăznind să fure căciula altuia, fiindcă ar urma represaliile, fură, așa cum respiră, propria lui căciulă."
Rada, personajul principal, este ceea ce multe femei pretind a fi în zilele noastre: un om puternic. Nu renunță, nu se cruță, își urmărește un vis care, pe parcurs, se transformă în obiectiv.
Într-una dintre cărțile anterioare am găsit o informație interesantă: orice om are o viață profesională de aproximativ 80.000 de ore. Dacă ar aloca doar 5% din timp (adică 4.000 de ore sau 500 de zile) pentru a-și descoperi chemarea, ar economisi 26 de ani din viață. Desigur, dacă îți permiți.
La asta mă gândeam în timp ce citeam despre Rada: ca să scape de sărăcie, e nevoită să lucreze de mică prin spitale ca infirmieră, apoi ca asistentă, cu toate că dorința ei cea mai mare este să ajungă actriță. Îngrijește bolnavi și închipuiți; doarme prin paturi pline de ploșnițe și prin încăperi în care mișună șoarecii; rabdă de foame; fuge de poftele bărbaților ce s-ar înfrupta din copilăria ei. Profesional, este o persoană serioasă, care-și face mereu treaba bine, fără a se plânge. Un angajat incomod, dar competent. Nu renunță la școală, deși nici situația materială, nici oamenii din jurul ei nu o ajută. Caută să învețe cum și de la cine poate, dând la schimb ce are ea mai prețios: timpul și pregătirea medicală.
Cea mai bună descriere a Radei vine de la Oleg, un operator de film îndrăgostit de ea. O vrea de nevastă, așa că i-o redă mamei lui:
"ordonată, curată, albă ca zăpada, bălaie, cu ochii ca frunzele, puțin cam cârnă, cu fruntea prea bombată și cam încruntată, dar harnică și îndemânatică, vioaie, serioasă și deșteaptă."
Gențiane este un roman rotund, în care cele trei părți urmăresc principalele etape de viață ale Radei: copilăria și visul, adolescența și munca asiduă, apoi împlinirea.
Dacă vă place Cella Serghi, Gențiane este o carte de citit. Am păstrat din ea și închei primul trimestru de lecturi cu următorul citat:
"Cea mai vizibilă caracteristică a omului mijlociu este că, neîndrăznind să fure căciula altuia, fiindcă ar urma represaliile, fură, așa cum respiră, propria lui căciulă."
March 7, 2025
Mi-a placut cartea, desi mi s-a părut ca e atât de grăbită, nu știu cum să zic.. parca se trecea de la o scenă la alta, acțiunea era pe repede înainte.. dar apoi m-am gândit, ca de fapt, exact asa a fost viața protagonistei.. o fuga continua pentru a-și îndeplini visul ei.. s-a grăbit să ajungă unde a visat de mică.. asta era graba ei, spre visul ei. Locurile unde a stat, unde a lucrat, unde a învățat.. alea erau doar trepte pentru ea, trepte care să o ducă la scopul ei.
M-au marcat hotărârea ei, ambiția, cum ținea piept nedreptăților.. dar și bunătatea ei, mi s-a părut ca i se potrivește foarte bine meseria de soră medicală, nu prea am înțeles pasiunea ei așa mare pentru teatru.. 😅
Totuși, cred ca dacă m-aș fi întâlnit cu ea, si mi-ar fi vorbit, mi-ar fi fost frică de ea 😂 mi-a părut impunătoare.
M-au marcat hotărârea ei, ambiția, cum ținea piept nedreptăților.. dar și bunătatea ei, mi s-a părut ca i se potrivește foarte bine meseria de soră medicală, nu prea am înțeles pasiunea ei așa mare pentru teatru.. 😅
Totuși, cred ca dacă m-aș fi întâlnit cu ea, si mi-ar fi vorbit, mi-ar fi fost frică de ea 😂 mi-a părut impunătoare.
March 27, 2023
“De ce bucuriile prea mari sunt dureroase? De ce nu te aștepți să zbori? De ce nu le simți dulceața, ci numai amarul? De ce nu sunt exuberante, ci reculese, sfioase?”
“Și pentru om, rațiunea este încă dragoste.”
“Și pentru om, rațiunea este încă dragoste.”
December 3, 2025
Gențiane începe ex abrupto, primele pagini devenind copleşitoare din cauza avalanşei de personaje; totuşi, destul de repede, începe să fie conturată zbaterea prin viață a Radei, personajul principal.
Rada este întruchiparea perseverenței, un model în urmărirea unui țel, chiar dacă realitatea o tot împinge pe poteci ocolitoare. Cella Serghi portretizează foarte bine diferențele şi conflictele dintre clasele sociale ale vremii, creând un fundal pentru evoluția personajului principal.
"De ce bucuriile prea mari sunt dureroase? De ce nu te aștepți să zbori, de ce nu le simţi dulceaţa, ci numai amarul?
De ce nu sunt exuberante, ci reculese, sfioase?"
Rada este întruchiparea perseverenței, un model în urmărirea unui țel, chiar dacă realitatea o tot împinge pe poteci ocolitoare. Cella Serghi portretizează foarte bine diferențele şi conflictele dintre clasele sociale ale vremii, creând un fundal pentru evoluția personajului principal.
"De ce bucuriile prea mari sunt dureroase? De ce nu te aștepți să zbori, de ce nu le simţi dulceaţa, ci numai amarul?
De ce nu sunt exuberante, ci reculese, sfioase?"
June 1, 2025
„Gențiane” spune povestea Radei, o femeie curajoasă, care își poartă cu demnitate zbuciumul sufletesc și dorința profundă de iubire adevărată, învățând să fie puternică.
Mi-a plăcut lumea teatrului în care Cella Serghi ne-a introdus.
Mi-a plăcut lumea teatrului în care Cella Serghi ne-a introdus.
March 13, 2025
Mi-a plăcut. Felul de a scrie a Cellei este foarte autentic . Se simt propriile trăiri în scrierile ei . Spre rușinea mea, nu am citit prea mulți autori români. Sper sa se schimbe asta pe viitor.
November 4, 2015
Inca o carte care mi-as fi dorit sa o citesc in liceu (mai ales ca am si terminat Sf Sava), poate in locul Anei Karenina care la vremea aceea mi s-a parut ingrozitor de plictisitoare pentru ca nu puteam empatiza cu ea. Gentiane e povestea Radei Ionac, o tanara pe care curiozitatea si setea de a intelege lumea din jur si de a cunoaste lumea prinsa intre coperti o impinge sa-si realizeze visul de a ajunge pe scena. O admir pe Rada nu numai pentru indarjirea cu care s-a tinut de visul ei dar si pentru simplitatea ei...nu vreau sa zic ca nu e un personaj complex, caci citind cartea veti afla greul prin care a trebuit sa treaca Rada prin viata in timpul si in afara razboiului; ma refer in schimb la felul in care si-a ordonat viata, ceea ce a si ajutat-o sa razbeasca in timp ce prietenele ei se pierdeau in situatii complicate din care le era greu sa mai iasa. Rada a stiut mereu ce vrea de la viata si a mai stiut ca va incerca totul ca sa poata ajunge unde trebuie. A stiut ce comprmisuri sa accepte si ce compromisuri ar fi indepartat-o de pe calea aleasa. Intradevar nu le poti avea pe toate in viata, sau nu toti le pot avea, sau cel putin nu la momentul la care vrei tu, insa Rada a vrut un singur lucru si a mutat muntii din loc ca sa il aiba.
March 15, 2025
O carte despre perseverwnta, munca, dorinta de a-ti depasi conditia. O carte despre iubire, altruism, prietenie, durere, despre "copii carora parinții nu le-au zambit". Si totusi o carte a biruintei, a deminitatii, a verticalitatii.
December 13, 2015
Inima hrănește creierul sau creierul hrănește inima?
December 30, 2024
O carte care mi-a scormonit inima dincolo de propriile-mi asteptari.
Un bildungsroman al protagonistei Rada Ionac, o fata provenita din mediu rural, dorind sa se rupa de limitarile impuse de ceilalti, de Al Doilea Razboi Mondial, de figurile atotputernice din viata ei (gazdele, colegii, parintii, precum si Cirus Hotaru, inspirat de caracterul elitist al lui Camil Petrescu), si sa ajunga la aspiratiile sale de actrita/regizorita. Totul se intampla ex-abrupto, rapid, fara justificari.
Rada isi depana viata in fata scriitoarei-narator, care, la randul ei, inscrie cele auzite. Un stil narativ care pe mine m-a captivat nespus, ca si cum Rada Ionac se afla in fata mea, si incercam amandoi , frenetic, sa scoatem tot ce e fezabil din povestea ei, inainte sa ne desparta zorile. Un stil narativ care lasa loc, in frenezia sa, pentru momente de aprofundare, pentru despicarea si unirea firului narativ, pentru patrunderea emotionala in acesta. Un stil narativ care inlatura orice dubiu aferent perspicacitatii livresti a Cellei Serghi.
Printre altele, cartea reprezinta metamorfoza la nivel socio-politic inainte si dupa cel de Al Doilea Razboi Mondial, ca o frica primordiala asupra generatiei tinere, ca un mecanism tainic care impinge individul spre nazuinte si metode disperate-n cautarea propriei afirmari. Finalul expune, apodictic si subit, prapastia sadita intre supravietuitori si cei neintinati.
Un bildungsroman al protagonistei Rada Ionac, o fata provenita din mediu rural, dorind sa se rupa de limitarile impuse de ceilalti, de Al Doilea Razboi Mondial, de figurile atotputernice din viata ei (gazdele, colegii, parintii, precum si Cirus Hotaru, inspirat de caracterul elitist al lui Camil Petrescu), si sa ajunga la aspiratiile sale de actrita/regizorita. Totul se intampla ex-abrupto, rapid, fara justificari.
Rada isi depana viata in fata scriitoarei-narator, care, la randul ei, inscrie cele auzite. Un stil narativ care pe mine m-a captivat nespus, ca si cum Rada Ionac se afla in fata mea, si incercam amandoi , frenetic, sa scoatem tot ce e fezabil din povestea ei, inainte sa ne desparta zorile. Un stil narativ care lasa loc, in frenezia sa, pentru momente de aprofundare, pentru despicarea si unirea firului narativ, pentru patrunderea emotionala in acesta. Un stil narativ care inlatura orice dubiu aferent perspicacitatii livresti a Cellei Serghi.
Printre altele, cartea reprezinta metamorfoza la nivel socio-politic inainte si dupa cel de Al Doilea Razboi Mondial, ca o frica primordiala asupra generatiei tinere, ca un mecanism tainic care impinge individul spre nazuinte si metode disperate-n cautarea propriei afirmari. Finalul expune, apodictic si subit, prapastia sadita intre supravietuitori si cei neintinati.
June 24, 2023
Best book I read in a while, literally couldn't put it down
Read
January 12, 2024she really should've given in to the urge to write lesbian fiction
July 28, 2024
Mi-a plăcut tare mult, chiar mai mult decât "Cartea Mironei".
E ceva în stilul Cellei Serghi care mă fascinează de fiecare dată.
Un feminism atât de frumos conturat, cu personaje perseverente, care luptă pentru visele lor, indiferent de contextul social nefavorabil în care au crescut și s-au dezvoltat (în special în perioada copilăriei).
Un bildungsroman care ne arată cât e de important să credem în noi, indiferent de cât de multe persoane stau acolo, pe margine, gata să ne descurajeze și cât e de importantă încrederea în propria persoană.
Este foarte, foarte frumoasă cartea.
E ceva în stilul Cellei Serghi care mă fascinează de fiecare dată.
Un feminism atât de frumos conturat, cu personaje perseverente, care luptă pentru visele lor, indiferent de contextul social nefavorabil în care au crescut și s-au dezvoltat (în special în perioada copilăriei).
Un bildungsroman care ne arată cât e de important să credem în noi, indiferent de cât de multe persoane stau acolo, pe margine, gata să ne descurajeze și cât e de importantă încrederea în propria persoană.
Este foarte, foarte frumoasă cartea.
June 27, 2015
Citisem câteva rânduri ale autoarei despre carte și m-a atras prin anunțata figură a lui Camil Petrescu, insinuat parcă și în Pânza sau Mirona - dar mai mult reflectat în sentimentele autoarei - prins însă definitiv în Cirus Hotaru, într-un portret bine construit și cred că exact, un personaj ridiculizat și adulat deopotrivă.
Alegerea numelor personajelor m-a surprins, necitind nimic din drumul parcurs de autoare de la Cartea Mironei până aici, aceste nume puternice, vii, țărănești, au fost un prim indiciu de schimbare. "Cirus Hotaru" îmi pare însă un cifru inaccesibil, în afara primei litere identice și a celor 5 litere ale prenumelor, prinde pentru mine parcă doar jumătatea aroganta și un pic ridicula a lui Camil-Cirus.
Nu e cartea mea preferată de Cella Serghi, însă am urmărit cu interes transformarea autoarei. M-a atras însă tot ceea ce îi este specific, revelat acum în alte forme, ascuns în alte personaje, răsfirat și nu compactat ca înainte în personajele Dianei sau Mironei, identificabile în mai mare măsură cu autoarea.
Rada Ionac nu este Cella și asta m-a bucurat și mi-a îndreptat atenția pentru prima oară și spre tehnica folosită. Primele impresii mai puțin favorabile au lăsat la final loc imaginii unui personaj admirabil construit, solid, credibil, puternic.
Am putut urmări structura, ponderea biografică și joaca cu aceasta, viața aceea independentă pe care un personaj, chiar când pornește de la o persoană reală, o capătă într-un roman. În Agata am văzut o Cella cu sentimente din prima tinerețe transpus la o vârstă matură, ridiculizată apoi, exagerată, eliberată de Cella și devenită doar Agată, un personaj care mi-a plăcut. Dar Cella apare constant, de unde nu te aștepți, pentru a fi din nou înghitită de personaje.
Un ritm rapid, parcă mai putin liric, cu multe personaje episodice, pe care mi-a fost uneori greu să le recunosc când erau mentionate în zbor la distantă de zeci de pagini. Cred că ar fi iesit chiar 2 cărti de aici, dacă timpul ar fi avut răbdare. M-a surprins să recunosc în câteva rânduri aceleași fraze ale lui Cirus, redate identic de personaje diferite. Parcă autoarea s-a grăbit si nu a șlefuit de data aceasta, cum obișnuia, manuscrisul, sau poate am citit cu un ochi prea deschis spre critică, poate am văzut ce am vrut (dar simt ca mi se poate ierta, caci e oricum unul dintre autorii mei preferati). Casa curată "ca un pahar" în schimb, o altă repetitie, m-a fermecat si as fi putut-o citi de încă 5 ori cu acelasi zambet.
Romanul are un debut în fortă, cu un limbaj potrivit copilăriei Radei, cu multe personaje ce au făcut lectura primelor pagini un pic greoaie. Dar ritmul alert i s-a potrivit Radei că o mănusa.
Închei cu 2 ultime observatii. Prima, despre răsturnarea drumului eroinei de la scenarul iubirii tumultoase, dureroase, urmate de maturizare prin căutarea drumului propriu, din Pânză si Mirona, la casta Rada, care prin eforturi supraomenesti se deschide iubirii abia după concretizarea succesului de la Conservator (facultatea la care îsi dorise si autoarea să se înscrie cândva), o inversare interesanta.
A doua observatie, ultimele cuvinte rostite de Șerban, cuvinte cu care se încheie si cartea autobiografică "Pe firul pânzei de păianjen", după un prilej la fel de trist, înmormântarea lui Mihail Sebastian, din a cărui sensibiliate si spiritualitate parcă s-a vărsat în Sabina, cuvinte care m-au facut să simt un fel de complicitate cu autoarea.
Alegerea numelor personajelor m-a surprins, necitind nimic din drumul parcurs de autoare de la Cartea Mironei până aici, aceste nume puternice, vii, țărănești, au fost un prim indiciu de schimbare. "Cirus Hotaru" îmi pare însă un cifru inaccesibil, în afara primei litere identice și a celor 5 litere ale prenumelor, prinde pentru mine parcă doar jumătatea aroganta și un pic ridicula a lui Camil-Cirus.
Nu e cartea mea preferată de Cella Serghi, însă am urmărit cu interes transformarea autoarei. M-a atras însă tot ceea ce îi este specific, revelat acum în alte forme, ascuns în alte personaje, răsfirat și nu compactat ca înainte în personajele Dianei sau Mironei, identificabile în mai mare măsură cu autoarea.
Rada Ionac nu este Cella și asta m-a bucurat și mi-a îndreptat atenția pentru prima oară și spre tehnica folosită. Primele impresii mai puțin favorabile au lăsat la final loc imaginii unui personaj admirabil construit, solid, credibil, puternic.
Am putut urmări structura, ponderea biografică și joaca cu aceasta, viața aceea independentă pe care un personaj, chiar când pornește de la o persoană reală, o capătă într-un roman. În Agata am văzut o Cella cu sentimente din prima tinerețe transpus la o vârstă matură, ridiculizată apoi, exagerată, eliberată de Cella și devenită doar Agată, un personaj care mi-a plăcut. Dar Cella apare constant, de unde nu te aștepți, pentru a fi din nou înghitită de personaje.
Un ritm rapid, parcă mai putin liric, cu multe personaje episodice, pe care mi-a fost uneori greu să le recunosc când erau mentionate în zbor la distantă de zeci de pagini. Cred că ar fi iesit chiar 2 cărti de aici, dacă timpul ar fi avut răbdare. M-a surprins să recunosc în câteva rânduri aceleași fraze ale lui Cirus, redate identic de personaje diferite. Parcă autoarea s-a grăbit si nu a șlefuit de data aceasta, cum obișnuia, manuscrisul, sau poate am citit cu un ochi prea deschis spre critică, poate am văzut ce am vrut (dar simt ca mi se poate ierta, caci e oricum unul dintre autorii mei preferati). Casa curată "ca un pahar" în schimb, o altă repetitie, m-a fermecat si as fi putut-o citi de încă 5 ori cu acelasi zambet.
Romanul are un debut în fortă, cu un limbaj potrivit copilăriei Radei, cu multe personaje ce au făcut lectura primelor pagini un pic greoaie. Dar ritmul alert i s-a potrivit Radei că o mănusa.
Închei cu 2 ultime observatii. Prima, despre răsturnarea drumului eroinei de la scenarul iubirii tumultoase, dureroase, urmate de maturizare prin căutarea drumului propriu, din Pânză si Mirona, la casta Rada, care prin eforturi supraomenesti se deschide iubirii abia după concretizarea succesului de la Conservator (facultatea la care îsi dorise si autoarea să se înscrie cândva), o inversare interesanta.
A doua observatie, ultimele cuvinte rostite de Șerban, cuvinte cu care se încheie si cartea autobiografică "Pe firul pânzei de păianjen", după un prilej la fel de trist, înmormântarea lui Mihail Sebastian, din a cărui sensibiliate si spiritualitate parcă s-a vărsat în Sabina, cuvinte care m-au facut să simt un fel de complicitate cu autoarea.
March 18, 2025
Se regăsesc și aici personajul feminin tipic pentru Cella Serghi - puternic, luptător. Rada vrea cu orice preț să fie cultivată, să își împlinească visul, dar totuși rămâne integră în iureșul adolescenței și a tinereții. Apar și alte motive caracteristice autoarei: sinuciderea, războiul, dragostea mai degrabă neîmpărtășită sau mai apoi regăsită, copiii "din flori" (+avortul), familia disfuncțională, discrepanțele între bogați și săraci, "burghezi" și țărani, rezistența contra fascismului, comunismul, boala.
Mi-a plăcut mult stilul în care este scrisă, în ramă, ca și alte lucrări ale autoarei. Sunt împletite frumos trăirile interioare ale personajului, frământările, visurile, sunt prezentate foarte intens. Imaginile exterioare nu lasă nici ele de dorit, fiind zugrăvite în culori vii, încât te trezești că alergi deodată cu personajul, simți razele soarelui sau bătaia ploii și adierea vântului.
Cella Serghi este cu siguranță unul dintre autorii români care merită citit!
Mi-a plăcut mult stilul în care este scrisă, în ramă, ca și alte lucrări ale autoarei. Sunt împletite frumos trăirile interioare ale personajului, frământările, visurile, sunt prezentate foarte intens. Imaginile exterioare nu lasă nici ele de dorit, fiind zugrăvite în culori vii, încât te trezești că alergi deodată cu personajul, simți razele soarelui sau bătaia ploii și adierea vântului.
Cella Serghi este cu siguranță unul dintre autorii români care merită citit!
January 25, 2023
Nu am cum sa nu ii dau 5 stele Cellei Serghi! Un roman apetisant, plin de elemente feministe, insa si de realitatea secolului XX, perioada pre si post celui de-al doilea razboi Mondial, greutatile pe care le intampina o femeie in drumul ei catre implinirea profesionala si nu numai.
Nu am gasit niciun lucru care sa nu imi placa in acest roman. Personajele au fost foarte bine construite, relatia dintre ele armonioasa, ce sa mai. Mi-a placut mult evolutia Radei, tare, tare mult.
Recomand cu mare incantare romanul si nu numai pe acesta. O recomand pe Cella Serghi, merita sa fie citita si apreciata!
Mai recomand de la ea si PANZA DE PAIANJEN. #12luni12femeicarescriu
Nu am gasit niciun lucru care sa nu imi placa in acest roman. Personajele au fost foarte bine construite, relatia dintre ele armonioasa, ce sa mai. Mi-a placut mult evolutia Radei, tare, tare mult.
Recomand cu mare incantare romanul si nu numai pe acesta. O recomand pe Cella Serghi, merita sa fie citita si apreciata!
Mai recomand de la ea si PANZA DE PAIANJEN. #12luni12femeicarescriu
March 6, 2017
Cartea asta mi-a plăcut mai mult decât cealaltă: "Pânza de păianjen". Și anume diferența dintre ele: pentru Diana drumul spre fericire însemna numai iubirea, iar în cazul Radei, fericirea e nu numai iubire.
Frumoasă carte, haotică de la început, dar pe parcurs devine mai coerentă și mai interesantă.
Dacă știi ce-ți dorești și unde vrei să ajungi, nu contează câte obstacole ai de înfruntat, până la urmă ajungi acolo unde ți-ai propus.
Frumoasă carte, haotică de la început, dar pe parcurs devine mai coerentă și mai interesantă.
Dacă știi ce-ți dorești și unde vrei să ajungi, nu contează câte obstacole ai de înfruntat, până la urmă ajungi acolo unde ți-ai propus.
August 11, 2014
O carte in stilul tipic Cella Serghi, insa mult mai matur fata de primele carti ale ei, care infatiseaza intr-un mod absolut cuceritor realitatile sociale din timpul celui de-al doilea razboi mondial si din perioada imediat postbelica. Merita citita!
August 8, 2020
3.5 ⭐
"- Sunteți îndrăgostită de el?
- Am suferit fascinația inteligenței lui. Da, l-am iubit. Acum nu mai știu. Nu mai știu ce-a rămas."
"- Sunteți îndrăgostită de el?
- Am suferit fascinația inteligenței lui. Da, l-am iubit. Acum nu mai știu. Nu mai știu ce-a rămas."
Displaying 1 - 30 of 61 reviews