What do you think?
Rate this book
În colonia penitenciară
„Pentru a putea scrie, se confeseaza Kafka lui Felice, am nevoie sa ma izolez, dar nu ca un ermit, lucru care nu e suficient, ci ca un mort.
Scrisul, In acest sens, e un somn si mai profund, altfel spus, e moartea, si, asa cum nu poti scoate un mort din groapa, nici pe mine nu ma poti lua de la masa de scris noaptea. [...] numai asa pot sa traiesc.“
Odata ce biograficul se suprapune la un nivel aproape mistic cu literatura, autenticitatea devine trairea prin scris, iar Kafka e un reprobat, un creator care sufera atroce, unul pentru care arta nu este delectare, ci traire.
Toata literatura sa afirma un plasament tragic, o aliniere cu tortura perspectivei ratarii, a inutilitatii umanului. Iar testimoniul este singurul antrenor al supravietuirii, pentru ca „Orice arta adevarata e document, marturisire“. (Lucian Pricop)
Cartea a apărut în colecția Kabinetul Kafka.
Scrisul, In acest sens, e un somn si mai profund, altfel spus, e moartea, si, asa cum nu poti scoate un mort din groapa, nici pe mine nu ma poti lua de la masa de scris noaptea. [...] numai asa pot sa traiesc.“
Odata ce biograficul se suprapune la un nivel aproape mistic cu literatura, autenticitatea devine trairea prin scris, iar Kafka e un reprobat, un creator care sufera atroce, unul pentru care arta nu este delectare, ci traire.
Toata literatura sa afirma un plasament tragic, o aliniere cu tortura perspectivei ratarii, a inutilitatii umanului. Iar testimoniul este singurul antrenor al supravietuirii, pentru ca „Orice arta adevarata e document, marturisire“. (Lucian Pricop)
Cartea a apărut în colecția Kabinetul Kafka.
96 pages, Paperback
Published January 1, 2024
2 people are currently reading
30 people want to read
About the author
Franz Kafka
3,233 books38.6k followersFranz Kafka was a German-speaking writer from Prague whose work became one of the foundations of modern literature, even though he published only a small part of his writing during his lifetime. Born into a middle-class Jewish family in Prague, then part of the Austro-Hungarian Empire, Kafka grew up amid German, Czech, and Jewish cultural influences that shaped his sense of displacement and linguistic precision. His difficult relationship with his authoritarian father left a lasting mark, fostering feelings of guilt, anxiety, and inadequacy that became central themes in his fiction and personal writings.
Kafka studied law at the German University in Prague, earning a doctorate in 1906. He chose law for practical reasons rather than personal inclination, a compromise that troubled him throughout his life. After university, he worked for several insurance institutions, most notably the Workers Accident Insurance Institute for the Kingdom of Bohemia. His duties included assessing industrial accidents and drafting legal reports, work he carried out competently and responsibly. Nevertheless, Kafka regarded his professional life as an obstacle to his true vocation, and most of his writing was done at night or during periods of illness and leave. Kafka began publishing short prose pieces in his early adulthood, later collected in volumes such as Contemplation and A Country Doctor. These works attracted little attention at the time but already displayed the hallmarks of his mature style, including precise language, emotional restraint, and the application of calm logic to deeply unsettling situations. His major novels The Trial, The Castle, and Amerika were left unfinished and unpublished during his lifetime. They depict protagonists trapped within opaque systems of authority, facing accusations, rules, or hierarchies that remain unexplained and unreachable. Themes of alienation, guilt, bureaucracy, law, and punishment run throughout Kafka’s work. His characters often respond to absurd or terrifying circumstances with obedience or resignation, reflecting his own conflicted relationship with authority and obligation. Kafka’s prose avoids overt symbolism, yet his narratives function as powerful metaphors through structure, repetition, and tone. Ordinary environments gradually become nightmarish without losing their internal coherence. Kafka’s personal life was marked by emotional conflict, chronic self-doubt, and recurring illness. He formed intense but troubled romantic relationships, including engagements that he repeatedly broke off, fearing that marriage would interfere with his writing. His extensive correspondence and diaries reveal a relentless self-critic, deeply concerned with morality, spirituality, and the demands of artistic integrity. In his later years, Kafka’s health deteriorated due to tuberculosis, forcing him to withdraw from work and spend long periods in sanatoriums. Despite his illness, he continued writing when possible. He died young, leaving behind a large body of unpublished manuscripts. Before his death, he instructed his close friend Max Brod to destroy all of his remaining work. Brod ignored this request and instead edited and published Kafka’s novels, stories, and diaries, ensuring his posthumous reputation.
The publication of Kafka’s work after his death established him as one of the most influential writers of the twentieth century. The term Kafkaesque entered common usage to describe situations marked by oppressive bureaucracy, absurd logic, and existential anxiety. His writing has been interpreted through existential, religious, psychological, and political perspectives, though Kafka himself resisted definitive meanings. His enduring power lies in his ability to articulate modern anxiety with clarity and restraint.
Kafka studied law at the German University in Prague, earning a doctorate in 1906. He chose law for practical reasons rather than personal inclination, a compromise that troubled him throughout his life. After university, he worked for several insurance institutions, most notably the Workers Accident Insurance Institute for the Kingdom of Bohemia. His duties included assessing industrial accidents and drafting legal reports, work he carried out competently and responsibly. Nevertheless, Kafka regarded his professional life as an obstacle to his true vocation, and most of his writing was done at night or during periods of illness and leave. Kafka began publishing short prose pieces in his early adulthood, later collected in volumes such as Contemplation and A Country Doctor. These works attracted little attention at the time but already displayed the hallmarks of his mature style, including precise language, emotional restraint, and the application of calm logic to deeply unsettling situations. His major novels The Trial, The Castle, and Amerika were left unfinished and unpublished during his lifetime. They depict protagonists trapped within opaque systems of authority, facing accusations, rules, or hierarchies that remain unexplained and unreachable. Themes of alienation, guilt, bureaucracy, law, and punishment run throughout Kafka’s work. His characters often respond to absurd or terrifying circumstances with obedience or resignation, reflecting his own conflicted relationship with authority and obligation. Kafka’s prose avoids overt symbolism, yet his narratives function as powerful metaphors through structure, repetition, and tone. Ordinary environments gradually become nightmarish without losing their internal coherence. Kafka’s personal life was marked by emotional conflict, chronic self-doubt, and recurring illness. He formed intense but troubled romantic relationships, including engagements that he repeatedly broke off, fearing that marriage would interfere with his writing. His extensive correspondence and diaries reveal a relentless self-critic, deeply concerned with morality, spirituality, and the demands of artistic integrity. In his later years, Kafka’s health deteriorated due to tuberculosis, forcing him to withdraw from work and spend long periods in sanatoriums. Despite his illness, he continued writing when possible. He died young, leaving behind a large body of unpublished manuscripts. Before his death, he instructed his close friend Max Brod to destroy all of his remaining work. Brod ignored this request and instead edited and published Kafka’s novels, stories, and diaries, ensuring his posthumous reputation.
The publication of Kafka’s work after his death established him as one of the most influential writers of the twentieth century. The term Kafkaesque entered common usage to describe situations marked by oppressive bureaucracy, absurd logic, and existential anxiety. His writing has been interpreted through existential, religious, psychological, and political perspectives, though Kafka himself resisted definitive meanings. His enduring power lies in his ability to articulate modern anxiety with clarity and restraint.
Ratings & Reviews
Friends & Following
Create a free account to discover what your friends think of this book!
Community Reviews
Displaying 1 - 4 of 4 reviews
March 31, 2025
” În colonia peniteniciară” de Franz Kafka (1914)
Teribilă, șocantă și vizuală este această povestire pe care am citit-o drept o parabolă a totalitarismului. Ca într-o piesă de teatru minimalistă, vedem o singură scenă cu câteva personaje: ofițerul care judecă și execută condamnatul cu mașina de tortură, călătorul care nu se știe cum ajunge exact în colonia penitenciară de la tropice, condamnatul și soldatul.
Dialogurile sunt scurte, cu mai lungi momente de monolog ale ofițerului nostalgic după vremurile ”bune” când execuțiile adunau întreaga colonie și el stătea ”acolo, ghemuit, cu doi copii mici în dreapta și în stânga, în brațe” admirând ”razele acestei dreptăți abia realizate și deja trecătoare”.
Ca judecător, ofițerul nu trebuie să îi comunice condamnatului sentința și nici dovezile: ”Principiul pe care mă bazez când iau hotărârile este următorul: vina e mereu dincolo de orice îndoială.” Prin urmare, condamnatul nu-și știe nici sentința și nici statutul de condamnat, iar individul lipsit de apărare devine victima sigură a unei justiții arbitrare. Cum anul acesta am vizitat Auschwitz- Birkenau, mi-au venit în minte șirurile de femei, copii și bătrâni care erau automat împinse către crematorii direct de pe peron. La ei m-a dus mintea când am recitit această nuvelă, căci și ei erau condamnați fără să știe. Mașina de exterminare din KL era la fel de eficientizată, unsă și îngrijită ca și cea imaginată de Kafka în 1914, cu mult înainte de apariția lagărelor: ” Este un aparat deosebit ... Până nu demult încă era nevoie să facem totul cu mâna, dar acum funcționează complet de la sine... organizarea acestei colonii este cu totul perfectă.”
Desigur că eu fac referire la un sistem de exterminare post-Kafka (el moare în 1924), însă mi-am amintit că în vremurile lui se aflase deja despre milioanele de congolezi uciși de armata lui Leopold al II-lea al Belgiei pentru a „eficientiza” obținerea cauciucului. Deși în acest caz, nu era vorba de ideologie, ci de exploatare și violență, îmi imaginez că astfel de atrocități i-ar fi putut altera scriitorului încrederea în specia umană. Și, să nu uităm, că de câteva luni, tocmai începuse Primul Război Mondial. Kafka era evreu și deși trăia la Praga, simțea antisemitismul structural și cunoștea pogromurile din Rusia țaristă. Prin urmare, lumea nu era chiar un loc care să-i inspire optimism.
Mașina care sapă în carnea condamnatului cuvintele cu sentința lasă în conștiința cititorului o imagine dureroasă – ideologia puterii impusă cu forța de o societate controlată și fanatică. La un nivel micro, mașina m-a dus cu gândul la faptul că aceeași violență și fanatism le arătăm în relații de fiecare dată când încercăm să le impunem altora cu forța ideile noastre.
Totul șochează în nuvela aceasta – pasivitatea și naivitatea condamnatului, dezinteresul călătorului, abnegația fanatică a ofițerului. Când și ultimul susținător al mașinii de pedepsit dispare, ofițerul își montează aparatul pentru propria execuție cu sentința ”Fii drept!” – oare își poate ispăși nedreptățile ofițerul printr-o auto-judecată finală? Există salvare pentru el? Mașina se strică și dă greș – mesajul nu este încarnat, mașina ucide. Nimic nu este cu adevărat salvat - eșecul este total. Călătorul pleacă, foarte puțin afectat sau transformat de ceea ce văzuse. Detașarea sa este totală. Doar cititorul rămâne la final cu o senzație dureroasă în propria carne.
Kafka ne așază față în față cu o întrebare pe care o evităm instinctiv: ce parte din mine tace când aparatul funcționează? Ce aleg să nu văd? Poate că adevărata sentință nu este să mori în aparat, ci să ieși din colonie fără să te fi transformat deloc.
Teribilă, șocantă și vizuală este această povestire pe care am citit-o drept o parabolă a totalitarismului. Ca într-o piesă de teatru minimalistă, vedem o singură scenă cu câteva personaje: ofițerul care judecă și execută condamnatul cu mașina de tortură, călătorul care nu se știe cum ajunge exact în colonia penitenciară de la tropice, condamnatul și soldatul.
Dialogurile sunt scurte, cu mai lungi momente de monolog ale ofițerului nostalgic după vremurile ”bune” când execuțiile adunau întreaga colonie și el stătea ”acolo, ghemuit, cu doi copii mici în dreapta și în stânga, în brațe” admirând ”razele acestei dreptăți abia realizate și deja trecătoare”.
Ca judecător, ofițerul nu trebuie să îi comunice condamnatului sentința și nici dovezile: ”Principiul pe care mă bazez când iau hotărârile este următorul: vina e mereu dincolo de orice îndoială.” Prin urmare, condamnatul nu-și știe nici sentința și nici statutul de condamnat, iar individul lipsit de apărare devine victima sigură a unei justiții arbitrare. Cum anul acesta am vizitat Auschwitz- Birkenau, mi-au venit în minte șirurile de femei, copii și bătrâni care erau automat împinse către crematorii direct de pe peron. La ei m-a dus mintea când am recitit această nuvelă, căci și ei erau condamnați fără să știe. Mașina de exterminare din KL era la fel de eficientizată, unsă și îngrijită ca și cea imaginată de Kafka în 1914, cu mult înainte de apariția lagărelor: ” Este un aparat deosebit ... Până nu demult încă era nevoie să facem totul cu mâna, dar acum funcționează complet de la sine... organizarea acestei colonii este cu totul perfectă.”
Desigur că eu fac referire la un sistem de exterminare post-Kafka (el moare în 1924), însă mi-am amintit că în vremurile lui se aflase deja despre milioanele de congolezi uciși de armata lui Leopold al II-lea al Belgiei pentru a „eficientiza” obținerea cauciucului. Deși în acest caz, nu era vorba de ideologie, ci de exploatare și violență, îmi imaginez că astfel de atrocități i-ar fi putut altera scriitorului încrederea în specia umană. Și, să nu uităm, că de câteva luni, tocmai începuse Primul Război Mondial. Kafka era evreu și deși trăia la Praga, simțea antisemitismul structural și cunoștea pogromurile din Rusia țaristă. Prin urmare, lumea nu era chiar un loc care să-i inspire optimism.
Mașina care sapă în carnea condamnatului cuvintele cu sentința lasă în conștiința cititorului o imagine dureroasă – ideologia puterii impusă cu forța de o societate controlată și fanatică. La un nivel micro, mașina m-a dus cu gândul la faptul că aceeași violență și fanatism le arătăm în relații de fiecare dată când încercăm să le impunem altora cu forța ideile noastre.
Totul șochează în nuvela aceasta – pasivitatea și naivitatea condamnatului, dezinteresul călătorului, abnegația fanatică a ofițerului. Când și ultimul susținător al mașinii de pedepsit dispare, ofițerul își montează aparatul pentru propria execuție cu sentința ”Fii drept!” – oare își poate ispăși nedreptățile ofițerul printr-o auto-judecată finală? Există salvare pentru el? Mașina se strică și dă greș – mesajul nu este încarnat, mașina ucide. Nimic nu este cu adevărat salvat - eșecul este total. Călătorul pleacă, foarte puțin afectat sau transformat de ceea ce văzuse. Detașarea sa este totală. Doar cititorul rămâne la final cu o senzație dureroasă în propria carne.
Kafka ne așază față în față cu o întrebare pe care o evităm instinctiv: ce parte din mine tace când aparatul funcționează? Ce aleg să nu văd? Poate că adevărata sentință nu este să mori în aparat, ci să ieși din colonie fără să te fi transformat deloc.
May 17, 2025
5/5
O lucrare a absurdului, specifica lui Kafka.
O practica veche si groteasca de executie masinarii de scris, intr-o colonie penitenciar, prin folosirea unei masini de scris, i se prezinta unui vizitator, pentru a-i valida relevanta.
Desi argumentele diferentei de generatie prezentate ca "vechi" versus "nou" par superficiale, in final concluzia ajunge la "inuman" vs "uman". Iar in scopul dovedirii necesitatii si umanitatii acestei metode, "vechiul" se sacrifica masinariei, in final disctrugand-o, iar "noul" nu rezista grotescului si isi ia campii.
Mi-a placut mult si editia acestei carti, cu studiul introductiv a lui Lucian Pricop. Ciudat sa ne amintim ca asta, si nu alte opere mai cunoscute precum "Castelul", au vazut lumina inainte de moartea sa.
O lucrare a absurdului, specifica lui Kafka.
O practica veche si groteasca de executie masinarii de scris, intr-o colonie penitenciar, prin folosirea unei masini de scris, i se prezinta unui vizitator, pentru a-i valida relevanta.
Desi argumentele diferentei de generatie prezentate ca "vechi" versus "nou" par superficiale, in final concluzia ajunge la "inuman" vs "uman". Iar in scopul dovedirii necesitatii si umanitatii acestei metode, "vechiul" se sacrifica masinariei, in final disctrugand-o, iar "noul" nu rezista grotescului si isi ia campii.
Mi-a placut mult si editia acestei carti, cu studiul introductiv a lui Lucian Pricop. Ciudat sa ne amintim ca asta, si nu alte opere mai cunoscute precum "Castelul", au vazut lumina inainte de moartea sa.
February 21, 2025
Grotescul si absurdul se fac vazute in aceasta lectura, mai mult o distopie decat orice altceva. Se citeste usor si rapid, nu este o carte voluminoasa, iar plotul este destul de simplu: un explorator ajunge pe aceasta insula ,lui se alatura alte 3 personaje si masinaria care urmeaza sa iti faca rau. Cel condamnat nu stie ca e condamnat, nu are parte de un proces, deoarece " vina este mereu mai presus de orice indoiala". Soldatul il pazeste pe condamnat. Soldatul si condamnatul incearca la final sa il urmareasca pe calator. Avem si ofiterul care are in sarcina punerea in lucru a masinariei care urmeaza sa ucida lent si crud.
This entire review has been hidden because of spoilers.
Displaying 1 - 4 of 4 reviews