Nimic anormal în poveştile despre armată, la căministele culese sau nu de pe la diverse party-uri. Adrian Şchiop însă ştie că toate au un sens în momentul în care sînt introduse în fondul unor ficţiuni, iar ficţiunile lui sunt poveşti schematizate tocmai pentru a nu cădea într-o prea mare «filosofie». E detestată tocmai atitudinea adolescentin-blazata a tinerilor «cu lecturi», a paradei cu orice chip. Dincolo de «informaţiile ficţionale» despre grupul de prieteni şi gusturile lor specifice, dincolo de fronda limbajului, se simte talentul autorului de a imobiliza, printr-o bună priză asupra realităţii de care se ocupă, un aici şi acum convingător şi plauzibil.
Adrian Schiop a absolvit Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei, secţia pedagogie - limba şi literatura română, a Universităţii "Babeş-Bolyai" din Cluj. Urmează, apoi, un Master în Lingvistică Integrală la Facultatea de Litere a aceleiaşi Universităţi. A lucrat ca profesor de limba şi literatura română (1997 - 2001, Cluj-Napoca), zugrav (2002, Auckland, Noua Zeelandă), jurnalist (2004 - 2010, Evenimentul Zilei, Prezent, Romania Liberă). A debutat în revista Fracturi (2001) şi a publicat două romane: pe bune/pe invers (Polirom, 2004) şi Zero grade Kelvin (Polirom, 2009). In 2009, a fost inclus in antologia 100towatch, a celor mai promiţători 100 de artişti români, coordonată de Tom Wilson şi Miloš Jovanović.
(+) Mi-a plăcut crearea constantă de fictiuni, (incluzand aici Jurnalul miraculos al amicului), mi-a placut jocul de-a naratorul la 26 de ani si nota de subsol in care acesta ceva mai adult ne explica cum sta treaba cu impresia realitatii pe bune (de fapt mi-au placut in general notele de subsol, mai ales cele despre societatea deflationista). Mi-au placut personajele (cu atat mai mult cu cat nu-mi erau total straine), dinamica grupului, discutiile derizorii, mistourile facute pe seama filosofiei de humanitas, atmosfera clujului grunge pe care eu nu l-am mai prins.
(-) Mi-au parut in schimb exagerate detaliile/ aluziile/ glumele cu si despre masturbarile baietilor. It was just too much. Am invatat cu siguranta expresii sinonimice, dar nu-mi doream neaparat asta. 🤷🏻♀️ M-au deranjat prescurtarile din text, call me crazy, dar ciuntirea asta a limbii imi pare grozav de enervanta intr-un roman. Stiu, e si ea o sfidare a regulilor burghezilor intelectuali, dar cu toate astea nu o vad cu ochi buni. Imi ingreuneaza destul de mult lectura. Cumva romanul asta “de atitudine” cum il catalogheaza Costi in prefata mi-a parut grozav in intentie (clar Schiop e un bun prozator, capabil sa construiasca din nimic), dar mai slab in constructie ( multe paragrafe dezlânate si detalii stridente mult prea repetitive).
The book is the retelling of the college years of a group of friends, studying in Cluj, 10 years after the Romanian revolution. The timing is important — as the liberal regime was in its early days. Books and knowledge — social sciences especially — were slowly making their way into the Mainstream, but it was a slow and unequal process. The story captures the pedagogic friendship of a group of twenty years olds who rely on each other to expand the borders of their world. The transfer of knowledge is indirect — filtered through alcohol, heavy smoking, sharing of resources; and twisted through the behavioural imperative of the group’s mains to be cool, to keep aloof, to refuse any kind of general criticism about the world.