What do you think?
Rate this book
Trilogia țărănească #1
Niște țărani
Deosebirea, caci exista una esentiala, dintre Morometii si Niste tarani consta in modalitatea privirii: uimita, chiar fermecata de miracolul gandirii taranesti, la Preda, in primul volum, apoi ingrijorata si nelinistita in cel de-al doilea, nemiloasa si chiar parand biciuitoare la Dinu Sararu, unde "spectacolul" isi dezvaluie nu atat gratuitatea, cat neputinta de a mai reprezenta cu adevarat o alternativa existentiala... [...] Niste tarani incheie, in fond, literatura despre satul traditional.
- Mircea Iorgulescu
- Mircea Iorgulescu
- GenresRomanian Literature
640 pages, Paperback
First published January 1, 1974
80 people want to read
About the author
Dinu Săraru
26 books2 followersDirector de teatru, dramaturg, eseist, publicist, romancier și scriitor .
Este membru al Uniunii Scriitorilor din România.
Este membru al Uniunii Scriitorilor din România.
Ratings & Reviews
Friends & Following
Create a free account to discover what your friends think of this book!
Community Reviews
Displaying 1 - 5 of 5 reviews
August 6, 2021
― Cine are puşti, cine are pistoale, cine are arme, le predă până mâine dimineaţă!
Ploua mărunt, pisălog, o ţârâitură infernală, şi era frig, un frig igrasios, cu un miros de mucegăială. Cerul era vânăt şi ceţos, bătea un vânt subţire, usturător, care te plesnea cu ploaia măruntă peste obraz, nişte ciori se aciuaseră într-un salcâm desfrunzit şi lepros şi cârâiau zgribulite în răstimpuri, întrerupând ordinele date alternativ de cei doi ofiţeri de securitate, înfipţi în cizme pe scările de piatră ale primăriei, îşi ridicaseră gulerele la mantăi şi întorceau capul, ferindu-şi feţele de biciuiala ploii piezişe. Ţăranii se îngrămădiseră jos, în curte, la picioarele scărilor, stăteau nemişcaţi, neclintiţi, uzi, ieşeau aburi din dimia săină a hainelor lor ţesute în războaie de lemn şi erau negri la faţă, neraşi, cu priviri vinete, rele, erau toţi urâţi sau urâţiţi de muncă şi de nevoi şi de o înăcreală mută.
Se uitau la cei doi ofiţeri de securitate şi încercau, în sinea lor cea mai ascunsă, să descopere un semn după care să-i recunoască, să afle cine sunt de fapt, adică de unde sunt şi ai cui sunt, pentru că era clar, era foarte clar, că ofiţerii nu putuseră fi înainte cu un an sau doi decât tot ţărani, sau poate lucrători pe undeva pe la o fabrică de cherestea, ori pe la o tăiere de lemne.
Năiţă Lucean făcea acelaşi lucru, deşi era furat mereu de ideea că ei toţi, acele câteva sute de ţărani care stăteau nemişcaţi sub ploaia măruntă şi mirosind a câine sau a păr de vacă, înecăcios şi mucegăit, sunt toţi urâţi, şi constata acum, absent la cele ce spuneau ofiţerii, că „ţăranul nu e frumos decât la horă şi la nuntă, şi la botez, şi la vreo petrecere, de Sfântul Dumitru cum ar veni, când s-au făcut ceva bucate şi ai altă stare, îţi vine să te culci la amiază, în zi de lucru, şi să nu te scoale nimeni, că-l omori. După ce trece şi hora, şi nunta, şi botezul, ţăranul nu mai are timp să fie frumos, se ia cu viaţa, cu treburile, cu vai de capul lui, mai vin şi nişte copii, fuior, unul după altul, şi le e foame şi dracu’ mai ştie ce le e, şi dacă-ţi mai moare şi-un bou, s-a ales praful de viaţa ta”.
Ploua mărunt, pisălog, o ţârâitură infernală, şi era frig, un frig igrasios, cu un miros de mucegăială. Cerul era vânăt şi ceţos, bătea un vânt subţire, usturător, care te plesnea cu ploaia măruntă peste obraz, nişte ciori se aciuaseră într-un salcâm desfrunzit şi lepros şi cârâiau zgribulite în răstimpuri, întrerupând ordinele date alternativ de cei doi ofiţeri de securitate, înfipţi în cizme pe scările de piatră ale primăriei, îşi ridicaseră gulerele la mantăi şi întorceau capul, ferindu-şi feţele de biciuiala ploii piezişe. Ţăranii se îngrămădiseră jos, în curte, la picioarele scărilor, stăteau nemişcaţi, neclintiţi, uzi, ieşeau aburi din dimia săină a hainelor lor ţesute în războaie de lemn şi erau negri la faţă, neraşi, cu priviri vinete, rele, erau toţi urâţi sau urâţiţi de muncă şi de nevoi şi de o înăcreală mută.
Se uitau la cei doi ofiţeri de securitate şi încercau, în sinea lor cea mai ascunsă, să descopere un semn după care să-i recunoască, să afle cine sunt de fapt, adică de unde sunt şi ai cui sunt, pentru că era clar, era foarte clar, că ofiţerii nu putuseră fi înainte cu un an sau doi decât tot ţărani, sau poate lucrători pe undeva pe la o fabrică de cherestea, ori pe la o tăiere de lemne.
Năiţă Lucean făcea acelaşi lucru, deşi era furat mereu de ideea că ei toţi, acele câteva sute de ţărani care stăteau nemişcaţi sub ploaia măruntă şi mirosind a câine sau a păr de vacă, înecăcios şi mucegăit, sunt toţi urâţi, şi constata acum, absent la cele ce spuneau ofiţerii, că „ţăranul nu e frumos decât la horă şi la nuntă, şi la botez, şi la vreo petrecere, de Sfântul Dumitru cum ar veni, când s-au făcut ceva bucate şi ai altă stare, îţi vine să te culci la amiază, în zi de lucru, şi să nu te scoale nimeni, că-l omori. După ce trece şi hora, şi nunta, şi botezul, ţăranul nu mai are timp să fie frumos, se ia cu viaţa, cu treburile, cu vai de capul lui, mai vin şi nişte copii, fuior, unul după altul, şi le e foame şi dracu’ mai ştie ce le e, şi dacă-ţi mai moare şi-un bou, s-a ales praful de viaţa ta”.
February 25, 2024
Dani se intreba cum de a trecut cartea asta de cenzura sistemului comunist. Pai in primul rand a aparut in 1974, cand era o perioada de usoara relaxare, colectivizarea fusese deja indeplinita cu succes iar autorul a avut si el ceva de zis in prefata: “Ma duceau la exasperare imaginile din literatura in care ni se descria un taran continuu fericit si care nu mai stia ce sa faca de bucurie ca a venit, in sfarsit, revolutia socialista sa-l invite la colectivizare ca la o serbare. Fireste ca dreptatea era de partea revolutiei, insa taranul a inteles greu acest lucru.” A fost ironic autorul sau chiar credea ce scrie, asta nu o stiu dar cred ca aceste cuvinte au ajutat la editarea cartii.
November 3, 2025
Moartea lui Dej şi răfuiala de la vârful partidului, dintre Ceauşescu şi Drăghici, au făcut posibilă apariţia unui asemenea roman, printre alte lucruri de neînchipuit care au urmat în anii '60-'70.
După ce oamenii par să fi ajuns istoria din urmă, istoria face un salt cinic peste iluziile lor. Pământul, nevoia de a avea, validată mai ales prin ochii aproapelui, se topesc sub privirile lor nedumerite. Este o fatalitate ca ţăranul să întindă veşnic mâna, fără să poată apuca. Tocmai de asta, la 70 de ani, unul ca Simion Popescu distilează şi cântă popeşte cu uşurinţa "chiaburului" care nu mai are nimic de pierdut, pentru că niciodată n-a avut ceva trainic de câştigat, în vreme ce mai tinerii Năiţă Lucean şi umbra lui, Pătru cel Scurt, se agită prin negura anotimpurilor. Această frământare îi aduce unuia moartea, iar celuilalt capitularea şi resemnarea. Prin zbaterea zadarnică a personajelor sale, romanul lui Dinu Săraru aşterne o tristeţe sfâşietoare pe care umorul amar nu are cum s-o risipească. Ea copleşeşte vieţile oamenilor pretutindeni, lângă cazanul de ţuică, la cârciumă, în primărie, în bătătură, la masă, dar mai ales în apropierile stânjenitoare dintre soţi. În fond, zugrăveşte un timp în care iubirea nu încape, alungată fiind de apăsarea existenţei.
După ce oamenii par să fi ajuns istoria din urmă, istoria face un salt cinic peste iluziile lor. Pământul, nevoia de a avea, validată mai ales prin ochii aproapelui, se topesc sub privirile lor nedumerite. Este o fatalitate ca ţăranul să întindă veşnic mâna, fără să poată apuca. Tocmai de asta, la 70 de ani, unul ca Simion Popescu distilează şi cântă popeşte cu uşurinţa "chiaburului" care nu mai are nimic de pierdut, pentru că niciodată n-a avut ceva trainic de câştigat, în vreme ce mai tinerii Năiţă Lucean şi umbra lui, Pătru cel Scurt, se agită prin negura anotimpurilor. Această frământare îi aduce unuia moartea, iar celuilalt capitularea şi resemnarea. Prin zbaterea zadarnică a personajelor sale, romanul lui Dinu Săraru aşterne o tristeţe sfâşietoare pe care umorul amar nu are cum s-o risipească. Ea copleşeşte vieţile oamenilor pretutindeni, lângă cazanul de ţuică, la cârciumă, în primărie, în bătătură, la masă, dar mai ales în apropierile stânjenitoare dintre soţi. În fond, zugrăveşte un timp în care iubirea nu încape, alungată fiind de apăsarea existenţei.
January 23, 2024
Nu inteleg, cum a aparut cartea aceasta in timpul comunismului?
Displaying 1 - 5 of 5 reviews