Memoria lumii se păstrează prin poveștile spuse de oameni. Viaţa mea în 1984 e una dintre aceste povești care vor rămâne în timp să le spună și generaţiilor viitoare cum a fost viaţa oamenilor obișnuiţi sub comunism. Iar Gelu Diaconu e un povestaș care scrie istoria împreună cu noi. De neratat. Cristian Fulaș
Am să mă-ntorc bărbat! Așa te întorci din armată: bărbat cu sindrom posttraumatic, proiectat pe fundalul sumbru al anilor ’80, în plin comunism, în plină penurie de orice mijloace de trai. Un roman percutant, un prozator care își poartă cu mână sigură protagonistul de la un capăt la altul al distopicului an 1984. Ștefania Mihalache
Un roman alert, „spus“ parcă dintr-o suflare, în care se pune sub lentile măritoare viaţa unui tânăr din București care, în orwellianul an 1984, trebuie să-și găsească o slujbă, o iubire, o casă, un rost. Comunism recuperat la firul ierbii, amintiri din armată, atmosferă cu tușe subtile și un erou atașant care te poartă cu el de-a lungul a tot felul de întâmplări, unele mai pline de suspans ca altele. Ioana Nicolaie
„Comunismul era etern. Sau cel puțin așa credeam noi. Ne născuserăm în el, crescuserăm în el și aveam să murim în el. Nu exista altă posibilitate. Cel puțin nu în mintea noastră.”
Așa începe „Viața mea în 1984”, un exercițiu literar care-și propune să ne arate unele dintre fațetele traiului din comunism: viața familială, atât de erodată și de înghesuită, mai ales într-o familie obișnuită, care o duce cu greu de pe o zi pe alta; viața cazonă, unde erai umilit în aproape fiecare clipă și în care, ca în orice clipă comunistă, trebuia să te descurci folosindu-ți toate atuurile; viața de adolescent și tânăr, care pendula între prieteni, cărți și muzica pe care le obțineai tot cu greutate; viața de îndrăgostit și de activ sexual din prima parte a tinereții, care nu s-a schimbat deloc în decursul deceniilor. Așa cum spuneam și în cazul altor cărți ale literaturii române contemporane, și „Viața mea în 1984” este una dintre cărțile despre viața oamenilor obișnuiți din timpul comunismului care ar trebuie predate în școli, poate în felul ăsta mai dispar și dintre nostalgicii unei perioade groaznice din istoria țării noastre, poate așa dispar și viitori fani ai unui socialism criminal care a adus numai rău.
Mi-a plăcut cartea pentru modul în care este scrisă și pentru subiectul inedit — ca și cum cineva îmi povestește cum a fost viața în armată și cum era să trăiești în București în timpul comunismului, într-o familie cu tot felul de probleme. Atinge teme sociale ale perioadei, cum ar fi avortul, importanța ierarhiei în comunism, dar și inutilitatea vieții, moartea, relațiile de familie și sentimentul de neapartenență.
E o privire în trecut și m-a interesat tocmai pentru că eram curioasă să văd cum era lumea în anul în care m-am născut. Cartea nu are personaje bine construite — nici măcar el nu știm exact cine este — dar tocmai asta mi s-a părut interesant: nu ai nevoie. Totul curge, iar gândurile și imaginile se succed continuu, din armată și din prezent, fără granițe clare, ca și cum nimic nu contează cu adevărat, pentru că totul trece în umbră.
altfel de 5⭐,dar tot 5 ⭐sunt am citit mai multe cărți cu acțiune în perioada comunistă, scrise de autori contemporani, dar asta m-a făcut să o cred cel mai mult. Mi-a transmis angoasa și gri.ul și tot
Ex-ce-len-tă! Și foarte, foarte dură. Și revoltătoare, ca toate poveștile ce rememorează în cheie mult prea realistă „ce bine era înainte, când eram liberi, nu sclavii Europei, dar nu aveam nici de unele”. Cu siguranță o voi reciti și atunci îi voi face și o recenzie.