What do you think?
Rate this book
Strania valiză a domnului Silberstein
Ce-i, de fapt, romanul de față? Nimic altceva decât un abonament pe ruta Iași–Paris și retur, străbătută cu o cursă a companiei Littérature Air.
În numele întregului echipaj, comandantul vă urează bun venit la bord!
Deoarece nu sunt excluse turbulențele pe parcursul zborului-lectură, vă rugăm să mențineți centurile de siguranță atașate și scaunele în poziție confortabilă!
Un serviciu complet la bord le va fi oferit tuturor pasagerilor.
„O performanță de construcție narativă, mai cu seamă în condițiile unei scriituri aparte, proprie prozatorului – una infinit dantelată în ping-pongul ironie-umor-satiră și retur.
Romanul urmărește simultan trei destine. Pe de o parte, soarta a doi ieșeni, celebrități româno-pariziene de la începutul secolului XX. Guillaume (Wilhelm-Willimuță) Silberstein e un mare marochiner parizian, cel care «a făcut din femei regine» grație poșetelor din piele de crocodil (sau de șopârlă, când nu se putea altfel). Bernard Natan (Nahum Tanenzapf) e producător de film, patron al casei Pathé, ajunsă la faimă enormă grație aducerii în Europa a filmelor de animație americane și ecranizării unor mari opere literare. Al treilea personaj principal, contemporan cititorului, e Zinel, racolat de Clanul Campionilor și «școlit» ca șuț de primă clasă la Paris.
Prin roman circulă încontinuu, printre personaje și prin timp, și un valizoi deosebit de urât și de ponosit, pierdut, aruncat, furat, regăsit, în care se află o arhivă de mărunțișuri cu valoare strict personală. Valizoiul este un obiect memorabil, care ilustrează în felurite situații deviza familiei Silberstein: «Ieși din ghetou, dar rămâi în valiză». Porunca moștenită de acasă încorporează o sumă de stereotipuri benigne despre evreul retras, prudent, rezilient, dar și inventiv, creativ, pasionat. La antipod, Natan ilustrează cealaltă tipologie: evreul artist, cu simțul ascensiunii frenetice, inteligent peste limitele înțelepciunii. Miezul acesta de reflecție sapiențială, țesut atent de Cătălin Mihuleac, se transmite cititorului pas cu pas, dispersat subtil în mici bule de afectivitate.
Dincolo de materialul istoric real și de ficțiunea întregitoare, cartea are la bază o listă clară de pledoarii de ordin moral: despre toleranță, bine și rău, dreptate, singurătate și fragilitate.“ TANIA RADU
În numele întregului echipaj, comandantul vă urează bun venit la bord!
Deoarece nu sunt excluse turbulențele pe parcursul zborului-lectură, vă rugăm să mențineți centurile de siguranță atașate și scaunele în poziție confortabilă!
Un serviciu complet la bord le va fi oferit tuturor pasagerilor.
„O performanță de construcție narativă, mai cu seamă în condițiile unei scriituri aparte, proprie prozatorului – una infinit dantelată în ping-pongul ironie-umor-satiră și retur.
Romanul urmărește simultan trei destine. Pe de o parte, soarta a doi ieșeni, celebrități româno-pariziene de la începutul secolului XX. Guillaume (Wilhelm-Willimuță) Silberstein e un mare marochiner parizian, cel care «a făcut din femei regine» grație poșetelor din piele de crocodil (sau de șopârlă, când nu se putea altfel). Bernard Natan (Nahum Tanenzapf) e producător de film, patron al casei Pathé, ajunsă la faimă enormă grație aducerii în Europa a filmelor de animație americane și ecranizării unor mari opere literare. Al treilea personaj principal, contemporan cititorului, e Zinel, racolat de Clanul Campionilor și «școlit» ca șuț de primă clasă la Paris.
Prin roman circulă încontinuu, printre personaje și prin timp, și un valizoi deosebit de urât și de ponosit, pierdut, aruncat, furat, regăsit, în care se află o arhivă de mărunțișuri cu valoare strict personală. Valizoiul este un obiect memorabil, care ilustrează în felurite situații deviza familiei Silberstein: «Ieși din ghetou, dar rămâi în valiză». Porunca moștenită de acasă încorporează o sumă de stereotipuri benigne despre evreul retras, prudent, rezilient, dar și inventiv, creativ, pasionat. La antipod, Natan ilustrează cealaltă tipologie: evreul artist, cu simțul ascensiunii frenetice, inteligent peste limitele înțelepciunii. Miezul acesta de reflecție sapiențială, țesut atent de Cătălin Mihuleac, se transmite cititorului pas cu pas, dispersat subtil în mici bule de afectivitate.
Dincolo de materialul istoric real și de ficțiunea întregitoare, cartea are la bază o listă clară de pledoarii de ordin moral: despre toleranță, bine și rău, dreptate, singurătate și fragilitate.“ TANIA RADU
276 pages, Paperback
Published September 20, 2024
4 people are currently reading
35 people want to read
About the author
Cătălin Mihuleac
18 books34 followersCatalin Mihuleac a absolvit Facultatea de Biologie-Geografie-Geologie si Facultatea de Stiinte Economice din cadrul Universitatii „Al.I. Cuza“, Iasi. Dupa absolvirea primei facultati, a profesat in domeniul geologiei timp de sase ani.
Din 1991 lucreaza ca redactor si colaborator in presa scrisa si audiovizuala.
Catalin Mihuleac a publicat articole satirice in numeroase reviste din tara, printre care: Romania literara, Ziarul de Duminica, Orizont, Timpul, Convorbiri literare, Monitorul, Opinia studenteasca, Dacia Literara, Luceafarul, Cronica etc.
A debutat editorial in anul 1995, cu povestirea „Universitatea Matilda“ in revista Timpul. Este membru al Uniunii Scriitorilor, filiala Iasi.
A publicat volumele:
Garsoniera memoriala confort trei (proza scurta, Masina de scris, 1996)
Disparitia orasului Iasi (roman, Institutul European, 1998)
Titlu neprecizat (povestiri, Polirom, 1999)
Bar de stepa (proza scurta, Timpul, 2001)
Noapte buna, timpitule! (proza scurta, Cronica, 2003)
Patru piese de tranzitie (teatru, EditPrinceps, 2003)
Ratarea unui setter (proza scurta, Polirom, 2004).
Din 1991 lucreaza ca redactor si colaborator in presa scrisa si audiovizuala.
Catalin Mihuleac a publicat articole satirice in numeroase reviste din tara, printre care: Romania literara, Ziarul de Duminica, Orizont, Timpul, Convorbiri literare, Monitorul, Opinia studenteasca, Dacia Literara, Luceafarul, Cronica etc.
A debutat editorial in anul 1995, cu povestirea „Universitatea Matilda“ in revista Timpul. Este membru al Uniunii Scriitorilor, filiala Iasi.
A publicat volumele:
Garsoniera memoriala confort trei (proza scurta, Masina de scris, 1996)
Disparitia orasului Iasi (roman, Institutul European, 1998)
Titlu neprecizat (povestiri, Polirom, 1999)
Bar de stepa (proza scurta, Timpul, 2001)
Noapte buna, timpitule! (proza scurta, Cronica, 2003)
Patru piese de tranzitie (teatru, EditPrinceps, 2003)
Ratarea unui setter (proza scurta, Polirom, 2004).
Ratings & Reviews
Friends & Following
Create a free account to discover what your friends think of this book!
Community Reviews
Displaying 1 - 9 of 9 reviews
November 27, 2024
Cătălin Mihuleac este unul dintre scriitorii români contemporani pe care îi urmăresc cu atenție și mă străduiesc să le citesc cărțile cât de repede pot, preferabil imediat după apariție. Prozatorul ieșean și-a creat prin stilul și tematica volumelor publicate în ultimul deceniu un profil literar distinct și unic. 'Strania valiză a domnului Silberstein', publicată în 2024 în colecția '821.135.1 - scriitori români contemporani' a Editurii Humanitas, continuă și întărește o direcție care a trezit interesul cititorilor din România dar și din alte țări, inclusiv Franța și Germania. Din 'materialul clienților', adică din limba folosită în viața de zi cu zi de noi și de cei din jurul nostru, el construiește cu fiecare nou volum un edificiu pe care îl vom putea admira, sper, și mai târziu, când vom beneficia și de perspectivă.
'Strania valiză a domnului Silberstein' utilizează o formulă literară foarte răspândită în literatura populară recenta, mai ales în cărțile scriitorilor americani, dar nu numai acolo. Este vorba despre intrigi cu tematică istorică în care soarta și faptele eroilor din trecut se dezvăluie treptat și influențează destinele celor care le investighează. Personajele principale contemporane ale romanului lui Cătălin Mihuleac sunt povestitorul scriitor (pe care-l putem considera un alter ego al autorului) și un adolescent pe nume Zinel, intrat în lumea crimei și devenit 'Prinț al hoților' din buzunarele și gentile turiștilor și mai ales ale turistelor din orașele europene. Un șir de incidente și coincidențe îi aduc împreună pe aceștia cu fapte petrecute cu un secol în urmă și cu destinele a doi evrei originari din România, ajunși celebri, fiecare în domeniul său, în capitala Franței în primele decenii ale secolului 20. Pe toți îi leagă originea ieșeană, dar și o neliniște care îi trimite într-o permanentă căutare, urmăriți de ghinioanele soartei.
'Mai pricepe şi că fuga lui actuală e-un cumul de fugi.
Fugă de mama care l-a lepădat pentru o pizza cu sos bolognez şi-o porție sățioasă de fudulii napoletane.
Fugă de bunicii care l-au închiriat unei găşti de mafioti contra unui tarif lunar de 325 de arginți europeni şi-ncă regretă că n-au cerut prețul corect al pieței - 400.
Fugă de gaşca de foşti sportivi de mare performanță care-au distribuit-o pe Brigitte Bardot în roluri de frânt oase şi de masacrat suflete.
Fugă de regina inimii şi minții sale, Adelina, care i-a fost tirangiu şi profesor de istorie, design vestimentar şi kamasutra, iar ulterior l-a vândut, demonstrându-i că adevăratele regine, chiar şi cele ale inimii şi minții, nu se fac, ci se nasc făcute gata.
Fugă de tot ce-a fost până-n acel punct viața lui năpăstuită şi-n egală măsură fugă de necunoscutul pe care i-l rezervă destinul lui cărpănos.
Iar la fugile lui se-alipesc cele ale lui Guillaume Silberstein, cu nimic mai prejos de-ale sale: fugă de prima sa patrie - România, apoi de-a doua patrie - Marochinăria...
Fugă de şopârla din lunca râului Bahlui, fugă de crocodilul din albia Senei...
Fugă de tot, de tot, de tot...' (pag. 228-229)
Cele două personaje istorice pe care le evoca în romanul sau Cătălin Mihuleac au existat cu adevărat. Domnul Silberstein a fost Guillaume (Wilhelm - Wilimuță) Silberstein, devenit marochiner faimos, creator, cu decenii înaintea lui Vutton, a unor genți pentru doamne, obiecte utile și frumoase, care le făceau pe fiecare dintre ele să se simtă regine - chiar și pe adevăratele regine. Bernard Natan a fost o personalitate importantă în istoria cinematografiei franceze. Născut la Iași în 1886, Nahum Tanenzapf a ajuns la Paris la începutul secolului 20, a luptat ca voluntar pentru Franța în Primul Război Mondial fiind rănit și decorat, și a dobândit cetățenia franceză în 1921, schimbându-și numele în Bernard Natan. A fost ceea ce am numi astăzi cineastul oficial al Olimpiadei de la Paris din 1924, iar în 1929 a achiziționat celebrele studiouri de film Pathé. Ambii au avut succes, au fost apreciați și decorați în perioada interbelică, pentru a cădea economic și social odată cu întețirea antisemitismului, fiind arestați și în pericol de a fi deportați în timpul ocupației germane. Silberstein a fost salvat (cel puțin în roman) de intervenția reginei Belgiei, iar după război și-a abandonat meseria și s-a retras în anonimat. Aflându-se în închisoare la izbucnirea războiului, Bernard Natan nu a putut părăsi Franța cum au făcut-o multe alte personalități evreiești. Destinul său a fost și mai tragic.
'Apatridul Natan trebuia eliberat din închisoarea de la Fresnes pe 23 septembrie 1942, când îi expira pedeapsa primită pentru învârtelile financiare prin care sperase, aidoma altor prostǎnaci de talie, c-o să tragă-n piept criza economică mondială.
Cu 48 de ore înainte de împlinirea sorocului, a fost scos din celulă şi predat autorităților germane, care l-au plasat ca pe-un odor detestabil în lagărul intermediar de la Drancy.
N-a avut vreme să se deprindă cu noul loc de suferință. De-abia au apucat păduchii să-şi depună câteva ouă în ţoalele lui, că s-a şi format Convoiul 37, ce-a pornit-o legănându-şi crupele la 25 septembrie ora 8:55 spre Konzentrationslager Auschwitz. Între cei 1.004 nefericiți tasați în vagoane, 729 erau români culeși c-o zi mai devreme, în cursul unei razii ce le fusese dedicată la Paris şi-n suburbii.
Une rafle ce păşea ca o nepoțică bine educată pe urmele celebrei deschizătoare de drumuri din memorabila zi de 12 decembrie 1941, dar o depăşea de mai bine de două ori în amploare, grație celor 1.574 de evrei români arestați, între
care 39 erau copii.
O parte dintre aceştia au fost deportați în Convoiul 37 din 25 septembrie, iar restul în Convoiul 38 din 28 septembrie. Un exemplu de organizare perfectă, made in Germany.' (pag.163-164)
A existat în realitate și celebra valiză a domnului Silberstein. O vedem chiar fotografiată în anexa de documente de la sfârșitul cărții. Încăpătoare, l-a însoțit pe tânărul emigrant Silberstein la începutul peregrinărilor sale și apoi în timpurile grele ale deportării. Ajunsă la urmașii săi cu o parte dintre documentele rămase în urma creatorului de modă feminină avant-la-lettre, valiza, acum demodată și roasă de timp, este un obiect și un simbol. Sfatul dat la plecare de tatăl eroului devine deviză de viață, valabilă nu doar pentru tânăr, dar pentru orice emigrant, evreu sau nu: 'Ieși din ghetou, dar rămâi în valiză'. În alte cuvinte, emigrantul își propune să cucerească lumea și să reușească în locul în care ajunge, dar este prudent să păstreze un refugiu care să-l lege de propria identitate. Valiza poate fi simbolic familia sau casa emigrantului, sau fizic, locul în care se cuibărește pentru a se ascunde. Un secol mai târziu vă deveni și punte de legătură cu eroii din lumea de azi, și mediu de transfer al informațiilor despre istorie, dar și 'obiect de lucru' pentru hoțiile bandei de infractori din care face parte Zinel, adolescentul vândut de familia sa pentru o chirie lunară de 325 de euro Clanului Campionilor. Traseul de la inocență la crimă, de la viața în raiul pierdut al copilăriei la lumea crudă a emigrării este o altă trăsătură comună între Zinel și Wilhelm Silberstein:
' La o surcea distanță de Bolta Rece, familia Silberstein ocupase trei camere într-un ansamblu de locuințe ce formau un careu. Seara, curtea din mijloc se transforma în maidan bǎtucit de jocurile drăcimii, în care mişuna şi recolta de patru băieţi şi două fete zămislită de mariajul lui Berman Silberstein
cu Babeta Otoi.
Copiii aveau interdicţie să se-aventureze afară din curte, dar, cum mugurii de flirt plesneau pe ram cu de la sine putere, perimetrul înconjurător era explorat ilicit. Mai întâi, era fructificat romantismul umbros al străzii de baştină, apoi ulițele adiacente, ai căror arbori noduroşi ofereau cadrul perfect pentru sărutări, pulsații în doi şi palpări mamare pe sub bluză.' (pag.35)
Plasându-și personajul cu tentă autobiografică în centrul povestirii, ca erou-povestitor, Catalin Mihuleac folosește o altă tehnică literara întâlnită în proza modernă - cea a atelierului scriitoricesc deschis. În narațiune intră și un jurnal de creație al romanului însuși, cu autorul devenit erou și căutările, angoasele și chiar și visele sale fire de intrigă.
' Pe una dintre străduțele dosnice ale Iaşului, la parterul unui imobil cu risc seismic avansat, somnul mă scălda în micul lui trafic de frontieră al orelor de după miezul nopții. Visam că poliția franceză venise să mă salte în zorii zilei de 12 decembrie 1941, în timp ce Guillaume Silberstein primea vizita unor interlopi români care-i cereau taxă de protecție, dacă voia să-şi continue afacerea cu traiste bengoase de să moară duşmanii.
Vizitatorii băteau insistent la două uşi diferite, din două oraşe diferite, aflate în țări diferite şi-n secole diferite, dar eu îmi ziceam că totuna era, fiindcă-n aceeaşi manieră se lucra şi la Gestapo, şi-n clanurile interlope - ți se-nființau la uşă cu noaptea-n cap şi te luau pe sus fără multă vorbă.
A durat olecuță până să-mi dau seama că zgomotele nu erau nici onirice, nici pariziene, ci cât se poate de reale şi ieşene. Dezmeticit numai pe jumătate, m-am târât pe burtă şi coate să văd cine mă deranja, dar când am deschis uşa am simțit c-alunec într-un alt coşmar.
Încadrat de uşă ca-ntr-o ramă de tablou, un puştan stătea pe-un ditamai geamantanul şi-a trebuit să-mi frec vârtos ochii ca să-mi dau seama că-l aveam în față pe cel scărmănat de "pedofilul" Jérôme cu câteva luni în urmă, lângă Turnul Eiffel:
- Dracu' să te ia, dispari de-aici, golanule, dégage vite! La câte-am pe cap, doar tu-mi mai lipseşti! Lasă-mă să dorm!' (pag.27)
Cătălin Mihuleac este formidabil și în construcția personajelor sale imaginare. Probabil că și aici exista surse din realitate care l-au inspirat, dar un destin precum cel al lui Zinel are desigur multe elemente de ficțiune. Evoluția sa are o tentă picarescă, cu elemente de melodramă dar și de umor, care echilibrează perspectiva. Spre final vor apare și elemente fantastice. Paralele dintre Silberstein și Zinel capătă o nouă dimensiune atunci când se suprapun, la un secol distanță, pasiunea și înțelegerea psihologiei feminine a creatorului de genti și a hoțului care trebuie să evalueze conținutul acestora în vederea loviturii care urmează. Scriitorul povestitor este fascinat de ambele personaje.
' Parcă nu mai eram aşa decis să mă lepăd de flăcăiandrul mintos, a cărui limbă lungă părea sabie ninja în toată regula. Experienţa de viață deja acumulată și mediul din care provenea îi confereau potențialul unui personaj literar cu greutate, iar limba lui ninja îmi putea ajusta pe ici pe colo stilul de seră, subjugat unui conformism specific generației mele literare.
îl aveam aşadar sub acoperiş pe unul dintre miile de minori cocârjați de Clanul Campionilor, cel mai vestit brand al pegrei româneşti. În beneficiul acestei bande criminale, puștiul fura din țările europene vestice portofele, valize şi computere. Dacă şi-ar fi pus mintea, ar fi furat şi rinichi, spline şi ficați, fără ca victimele să-şi dea seama.
Ştiam şi eu câte ceva despre Clanul Campionilor, mai mult pentru că membrii lui erau originari din oraşul meu, Iaşi, unde-şi clădiseră vile cum şi preşedintele țării visa, dac-apuca un spor consistent la leafă.
La etajul cel mai de sus al reşedinţelor, campionii arborau drapelul național, aşa cum se cuvenea să procedeze fiecare român care-şi iubea patria şi lupta pentru propăşirea ei.' (pag.42-43)
Cititorii nu vor uita ușor nici portretul Adelinei, partenera în hoție a lui Zinel, în același timp tutoarea acestuia în cultura europeană și a lumii, în psihologia feminină și inițiere sexuală. Trădarea acesteia va deveni unul dintre macazurile schimbării de direcție din viața eroului.
' Era inumană concentrarea în apropierea ei. Te câştiga chiar de te rezumai să-i fixezi doar chipul, începând cu ochii verzi ce puteau înlocui laserele în operațiile chirurgicale de finețe. Ceva mai în aval, zâmbetul se-afişa şi el mobil, tăios şi cruciş, cu atribuții clare de aparat de sudură.
În fața acestor arme, atenția contemplatorului nu mai suporta arsura şi cobora; dar jos alte capcane se iveau cu mreje năucitoare. La început, intriga ciondăneala căluților de mare şoimăneşti din locul unde-ar fi trebuit să se afle, dar niciodată nu se afla sutienul, apoi apăreau formele locomotoare redate de blugii mulați, ce porneau de la mânerele dragostei, fixate pe şolduri ca nişte geamanduri destinate salvării naufragiaților.
Nici contactul ei cu solul nu era uşor de suportat vizual. Când se-ncălța cu sandale, efectul era devastator, gintei masculine făcându-i-se un dor nebun să cânte la clapele de acordeon sau de pian ale degetelor.' (pag.63)
Proza lui Cătălin Mihuleac pare să capete din ce în ce mai multa consistență și savoare cu fiecare nouă carte a sa. Stilul său îmbină istoria cu melodrama, tragedia și erotismul, umorul cu documentarea riguroasă, în timp ce limba folosită de povestitor și de eroii sai (totdeauna adaptată personajelor) devine mai colorată și mai sofisticată.
Una dintre temele principale ale cărții o reprezintă liniile comune dintre destinele personajelor de azi și cele care au trăit cu un secol în urmă. Le unește veșnica neliniște și lupta pe care fiecare dintre personaje o duce pentru a reuși sau măcar a supraviețui într-o lume ostilă. Faimoasa valiză, care adăpostește memoria unor timpuri trecute și a oamenilor care au purtat-o devine mecanism de apărare psihologică al personajului Zinel, confruntat cu violența lumii din jur. Prejudecățile par și ele a supraviețui vremurilor. Cătălin Mihuleac scrie despre Franța dar gândul cititorilor este redirecționat permanent către România de unde plecaseră personajele. Iată gândurile domnului Silberstein atunci când vizitează - pe ascuns - infama expoziție 'Le Juif et la France' organizată la Paris în perioada ocupației cu scopul de a stârni sentimentele antisemite ale populației și de a justifica legile rasiale și trădarea refugiaților evrei, dar și a cetățenilor francezi de origine evreiască trimiși la moarte în Germania.
'O expoziție intitulată Le juif et la Roumanie ar fi posibila în oraşul meu natal? Nu cred. Parcă totuşi la Iaşi nimeni nu se pricepe să urască atât de stilat, de în acord cu ultimul răcnet al modei. Ura românească e mai din topor şi n-are habar de artificii, dar e-o ură mai cinstită, dacă pot zice aşa.
În secțiunea intitulată Les juifs, maîtres du cinéma français, fotografia tip bust a lui Natan prezida ca un mesia potlogar şleah ta apostolilor care mânjiseră marele ecran al țării de adopție.
Canalia, cum de şi-a permis s-atingă cu labele sale marile opere literare ale Franței!? Dacă nevoia de-a ecraniza îi gâdila buricele degetelor, de ce n-a făcut-o cu literatura adusă cu el în desagă din România natală? Ce, romanele lui Liviu Rebreanu, schițele lui I.L. Caragiale şi poeziile lui Vasile Alecsandri nu se pretau la borşurile vizuale marca Natan? (pag.136)
Cu o narațiune anarhică și cuceritoare, scris cu savoare și învelindu-și nodurile amare în sarcasm, cu personaje care te cuceresc de la primul paragraf și de care nu ai cum să nu te îndrăgostești cu toate frumusețile și defectele lor, 'Strania valiză a domnului Silberstein' captivează, emoționează și dă de gândit. Cătălin Mihuleac scrie din ce în ce mai bine și reușește să și surprindă la fiecare noua apariție. De neocolit!
'Strania valiză a domnului Silberstein' utilizează o formulă literară foarte răspândită în literatura populară recenta, mai ales în cărțile scriitorilor americani, dar nu numai acolo. Este vorba despre intrigi cu tematică istorică în care soarta și faptele eroilor din trecut se dezvăluie treptat și influențează destinele celor care le investighează. Personajele principale contemporane ale romanului lui Cătălin Mihuleac sunt povestitorul scriitor (pe care-l putem considera un alter ego al autorului) și un adolescent pe nume Zinel, intrat în lumea crimei și devenit 'Prinț al hoților' din buzunarele și gentile turiștilor și mai ales ale turistelor din orașele europene. Un șir de incidente și coincidențe îi aduc împreună pe aceștia cu fapte petrecute cu un secol în urmă și cu destinele a doi evrei originari din România, ajunși celebri, fiecare în domeniul său, în capitala Franței în primele decenii ale secolului 20. Pe toți îi leagă originea ieșeană, dar și o neliniște care îi trimite într-o permanentă căutare, urmăriți de ghinioanele soartei.
'Mai pricepe şi că fuga lui actuală e-un cumul de fugi.
Fugă de mama care l-a lepădat pentru o pizza cu sos bolognez şi-o porție sățioasă de fudulii napoletane.
Fugă de bunicii care l-au închiriat unei găşti de mafioti contra unui tarif lunar de 325 de arginți europeni şi-ncă regretă că n-au cerut prețul corect al pieței - 400.
Fugă de gaşca de foşti sportivi de mare performanță care-au distribuit-o pe Brigitte Bardot în roluri de frânt oase şi de masacrat suflete.
Fugă de regina inimii şi minții sale, Adelina, care i-a fost tirangiu şi profesor de istorie, design vestimentar şi kamasutra, iar ulterior l-a vândut, demonstrându-i că adevăratele regine, chiar şi cele ale inimii şi minții, nu se fac, ci se nasc făcute gata.
Fugă de tot ce-a fost până-n acel punct viața lui năpăstuită şi-n egală măsură fugă de necunoscutul pe care i-l rezervă destinul lui cărpănos.
Iar la fugile lui se-alipesc cele ale lui Guillaume Silberstein, cu nimic mai prejos de-ale sale: fugă de prima sa patrie - România, apoi de-a doua patrie - Marochinăria...
Fugă de şopârla din lunca râului Bahlui, fugă de crocodilul din albia Senei...
Fugă de tot, de tot, de tot...' (pag. 228-229)
Cele două personaje istorice pe care le evoca în romanul sau Cătălin Mihuleac au existat cu adevărat. Domnul Silberstein a fost Guillaume (Wilhelm - Wilimuță) Silberstein, devenit marochiner faimos, creator, cu decenii înaintea lui Vutton, a unor genți pentru doamne, obiecte utile și frumoase, care le făceau pe fiecare dintre ele să se simtă regine - chiar și pe adevăratele regine. Bernard Natan a fost o personalitate importantă în istoria cinematografiei franceze. Născut la Iași în 1886, Nahum Tanenzapf a ajuns la Paris la începutul secolului 20, a luptat ca voluntar pentru Franța în Primul Război Mondial fiind rănit și decorat, și a dobândit cetățenia franceză în 1921, schimbându-și numele în Bernard Natan. A fost ceea ce am numi astăzi cineastul oficial al Olimpiadei de la Paris din 1924, iar în 1929 a achiziționat celebrele studiouri de film Pathé. Ambii au avut succes, au fost apreciați și decorați în perioada interbelică, pentru a cădea economic și social odată cu întețirea antisemitismului, fiind arestați și în pericol de a fi deportați în timpul ocupației germane. Silberstein a fost salvat (cel puțin în roman) de intervenția reginei Belgiei, iar după război și-a abandonat meseria și s-a retras în anonimat. Aflându-se în închisoare la izbucnirea războiului, Bernard Natan nu a putut părăsi Franța cum au făcut-o multe alte personalități evreiești. Destinul său a fost și mai tragic.
'Apatridul Natan trebuia eliberat din închisoarea de la Fresnes pe 23 septembrie 1942, când îi expira pedeapsa primită pentru învârtelile financiare prin care sperase, aidoma altor prostǎnaci de talie, c-o să tragă-n piept criza economică mondială.
Cu 48 de ore înainte de împlinirea sorocului, a fost scos din celulă şi predat autorităților germane, care l-au plasat ca pe-un odor detestabil în lagărul intermediar de la Drancy.
N-a avut vreme să se deprindă cu noul loc de suferință. De-abia au apucat păduchii să-şi depună câteva ouă în ţoalele lui, că s-a şi format Convoiul 37, ce-a pornit-o legănându-şi crupele la 25 septembrie ora 8:55 spre Konzentrationslager Auschwitz. Între cei 1.004 nefericiți tasați în vagoane, 729 erau români culeși c-o zi mai devreme, în cursul unei razii ce le fusese dedicată la Paris şi-n suburbii.
Une rafle ce păşea ca o nepoțică bine educată pe urmele celebrei deschizătoare de drumuri din memorabila zi de 12 decembrie 1941, dar o depăşea de mai bine de două ori în amploare, grație celor 1.574 de evrei români arestați, între
care 39 erau copii.
O parte dintre aceştia au fost deportați în Convoiul 37 din 25 septembrie, iar restul în Convoiul 38 din 28 septembrie. Un exemplu de organizare perfectă, made in Germany.' (pag.163-164)
A existat în realitate și celebra valiză a domnului Silberstein. O vedem chiar fotografiată în anexa de documente de la sfârșitul cărții. Încăpătoare, l-a însoțit pe tânărul emigrant Silberstein la începutul peregrinărilor sale și apoi în timpurile grele ale deportării. Ajunsă la urmașii săi cu o parte dintre documentele rămase în urma creatorului de modă feminină avant-la-lettre, valiza, acum demodată și roasă de timp, este un obiect și un simbol. Sfatul dat la plecare de tatăl eroului devine deviză de viață, valabilă nu doar pentru tânăr, dar pentru orice emigrant, evreu sau nu: 'Ieși din ghetou, dar rămâi în valiză'. În alte cuvinte, emigrantul își propune să cucerească lumea și să reușească în locul în care ajunge, dar este prudent să păstreze un refugiu care să-l lege de propria identitate. Valiza poate fi simbolic familia sau casa emigrantului, sau fizic, locul în care se cuibărește pentru a se ascunde. Un secol mai târziu vă deveni și punte de legătură cu eroii din lumea de azi, și mediu de transfer al informațiilor despre istorie, dar și 'obiect de lucru' pentru hoțiile bandei de infractori din care face parte Zinel, adolescentul vândut de familia sa pentru o chirie lunară de 325 de euro Clanului Campionilor. Traseul de la inocență la crimă, de la viața în raiul pierdut al copilăriei la lumea crudă a emigrării este o altă trăsătură comună între Zinel și Wilhelm Silberstein:
' La o surcea distanță de Bolta Rece, familia Silberstein ocupase trei camere într-un ansamblu de locuințe ce formau un careu. Seara, curtea din mijloc se transforma în maidan bǎtucit de jocurile drăcimii, în care mişuna şi recolta de patru băieţi şi două fete zămislită de mariajul lui Berman Silberstein
cu Babeta Otoi.
Copiii aveau interdicţie să se-aventureze afară din curte, dar, cum mugurii de flirt plesneau pe ram cu de la sine putere, perimetrul înconjurător era explorat ilicit. Mai întâi, era fructificat romantismul umbros al străzii de baştină, apoi ulițele adiacente, ai căror arbori noduroşi ofereau cadrul perfect pentru sărutări, pulsații în doi şi palpări mamare pe sub bluză.' (pag.35)
Plasându-și personajul cu tentă autobiografică în centrul povestirii, ca erou-povestitor, Catalin Mihuleac folosește o altă tehnică literara întâlnită în proza modernă - cea a atelierului scriitoricesc deschis. În narațiune intră și un jurnal de creație al romanului însuși, cu autorul devenit erou și căutările, angoasele și chiar și visele sale fire de intrigă.
' Pe una dintre străduțele dosnice ale Iaşului, la parterul unui imobil cu risc seismic avansat, somnul mă scălda în micul lui trafic de frontieră al orelor de după miezul nopții. Visam că poliția franceză venise să mă salte în zorii zilei de 12 decembrie 1941, în timp ce Guillaume Silberstein primea vizita unor interlopi români care-i cereau taxă de protecție, dacă voia să-şi continue afacerea cu traiste bengoase de să moară duşmanii.
Vizitatorii băteau insistent la două uşi diferite, din două oraşe diferite, aflate în țări diferite şi-n secole diferite, dar eu îmi ziceam că totuna era, fiindcă-n aceeaşi manieră se lucra şi la Gestapo, şi-n clanurile interlope - ți se-nființau la uşă cu noaptea-n cap şi te luau pe sus fără multă vorbă.
A durat olecuță până să-mi dau seama că zgomotele nu erau nici onirice, nici pariziene, ci cât se poate de reale şi ieşene. Dezmeticit numai pe jumătate, m-am târât pe burtă şi coate să văd cine mă deranja, dar când am deschis uşa am simțit c-alunec într-un alt coşmar.
Încadrat de uşă ca-ntr-o ramă de tablou, un puştan stătea pe-un ditamai geamantanul şi-a trebuit să-mi frec vârtos ochii ca să-mi dau seama că-l aveam în față pe cel scărmănat de "pedofilul" Jérôme cu câteva luni în urmă, lângă Turnul Eiffel:
- Dracu' să te ia, dispari de-aici, golanule, dégage vite! La câte-am pe cap, doar tu-mi mai lipseşti! Lasă-mă să dorm!' (pag.27)
Cătălin Mihuleac este formidabil și în construcția personajelor sale imaginare. Probabil că și aici exista surse din realitate care l-au inspirat, dar un destin precum cel al lui Zinel are desigur multe elemente de ficțiune. Evoluția sa are o tentă picarescă, cu elemente de melodramă dar și de umor, care echilibrează perspectiva. Spre final vor apare și elemente fantastice. Paralele dintre Silberstein și Zinel capătă o nouă dimensiune atunci când se suprapun, la un secol distanță, pasiunea și înțelegerea psihologiei feminine a creatorului de genti și a hoțului care trebuie să evalueze conținutul acestora în vederea loviturii care urmează. Scriitorul povestitor este fascinat de ambele personaje.
' Parcă nu mai eram aşa decis să mă lepăd de flăcăiandrul mintos, a cărui limbă lungă părea sabie ninja în toată regula. Experienţa de viață deja acumulată și mediul din care provenea îi confereau potențialul unui personaj literar cu greutate, iar limba lui ninja îmi putea ajusta pe ici pe colo stilul de seră, subjugat unui conformism specific generației mele literare.
îl aveam aşadar sub acoperiş pe unul dintre miile de minori cocârjați de Clanul Campionilor, cel mai vestit brand al pegrei româneşti. În beneficiul acestei bande criminale, puștiul fura din țările europene vestice portofele, valize şi computere. Dacă şi-ar fi pus mintea, ar fi furat şi rinichi, spline şi ficați, fără ca victimele să-şi dea seama.
Ştiam şi eu câte ceva despre Clanul Campionilor, mai mult pentru că membrii lui erau originari din oraşul meu, Iaşi, unde-şi clădiseră vile cum şi preşedintele țării visa, dac-apuca un spor consistent la leafă.
La etajul cel mai de sus al reşedinţelor, campionii arborau drapelul național, aşa cum se cuvenea să procedeze fiecare român care-şi iubea patria şi lupta pentru propăşirea ei.' (pag.42-43)
Cititorii nu vor uita ușor nici portretul Adelinei, partenera în hoție a lui Zinel, în același timp tutoarea acestuia în cultura europeană și a lumii, în psihologia feminină și inițiere sexuală. Trădarea acesteia va deveni unul dintre macazurile schimbării de direcție din viața eroului.
' Era inumană concentrarea în apropierea ei. Te câştiga chiar de te rezumai să-i fixezi doar chipul, începând cu ochii verzi ce puteau înlocui laserele în operațiile chirurgicale de finețe. Ceva mai în aval, zâmbetul se-afişa şi el mobil, tăios şi cruciş, cu atribuții clare de aparat de sudură.
În fața acestor arme, atenția contemplatorului nu mai suporta arsura şi cobora; dar jos alte capcane se iveau cu mreje năucitoare. La început, intriga ciondăneala căluților de mare şoimăneşti din locul unde-ar fi trebuit să se afle, dar niciodată nu se afla sutienul, apoi apăreau formele locomotoare redate de blugii mulați, ce porneau de la mânerele dragostei, fixate pe şolduri ca nişte geamanduri destinate salvării naufragiaților.
Nici contactul ei cu solul nu era uşor de suportat vizual. Când se-ncălța cu sandale, efectul era devastator, gintei masculine făcându-i-se un dor nebun să cânte la clapele de acordeon sau de pian ale degetelor.' (pag.63)
Proza lui Cătălin Mihuleac pare să capete din ce în ce mai multa consistență și savoare cu fiecare nouă carte a sa. Stilul său îmbină istoria cu melodrama, tragedia și erotismul, umorul cu documentarea riguroasă, în timp ce limba folosită de povestitor și de eroii sai (totdeauna adaptată personajelor) devine mai colorată și mai sofisticată.
Una dintre temele principale ale cărții o reprezintă liniile comune dintre destinele personajelor de azi și cele care au trăit cu un secol în urmă. Le unește veșnica neliniște și lupta pe care fiecare dintre personaje o duce pentru a reuși sau măcar a supraviețui într-o lume ostilă. Faimoasa valiză, care adăpostește memoria unor timpuri trecute și a oamenilor care au purtat-o devine mecanism de apărare psihologică al personajului Zinel, confruntat cu violența lumii din jur. Prejudecățile par și ele a supraviețui vremurilor. Cătălin Mihuleac scrie despre Franța dar gândul cititorilor este redirecționat permanent către România de unde plecaseră personajele. Iată gândurile domnului Silberstein atunci când vizitează - pe ascuns - infama expoziție 'Le Juif et la France' organizată la Paris în perioada ocupației cu scopul de a stârni sentimentele antisemite ale populației și de a justifica legile rasiale și trădarea refugiaților evrei, dar și a cetățenilor francezi de origine evreiască trimiși la moarte în Germania.
'O expoziție intitulată Le juif et la Roumanie ar fi posibila în oraşul meu natal? Nu cred. Parcă totuşi la Iaşi nimeni nu se pricepe să urască atât de stilat, de în acord cu ultimul răcnet al modei. Ura românească e mai din topor şi n-are habar de artificii, dar e-o ură mai cinstită, dacă pot zice aşa.
În secțiunea intitulată Les juifs, maîtres du cinéma français, fotografia tip bust a lui Natan prezida ca un mesia potlogar şleah ta apostolilor care mânjiseră marele ecran al țării de adopție.
Canalia, cum de şi-a permis s-atingă cu labele sale marile opere literare ale Franței!? Dacă nevoia de-a ecraniza îi gâdila buricele degetelor, de ce n-a făcut-o cu literatura adusă cu el în desagă din România natală? Ce, romanele lui Liviu Rebreanu, schițele lui I.L. Caragiale şi poeziile lui Vasile Alecsandri nu se pretau la borşurile vizuale marca Natan? (pag.136)
Cu o narațiune anarhică și cuceritoare, scris cu savoare și învelindu-și nodurile amare în sarcasm, cu personaje care te cuceresc de la primul paragraf și de care nu ai cum să nu te îndrăgostești cu toate frumusețile și defectele lor, 'Strania valiză a domnului Silberstein' captivează, emoționează și dă de gândit. Cătălin Mihuleac scrie din ce în ce mai bine și reușește să și surprindă la fiecare noua apariție. De neocolit!
December 10, 2024
STRANIA VALIZĂ A DOMNULUI SILBERSTEIN
Autor Cătălin Mihuleac
Editura Humanitas, 2024
Coperta cu numele autorului și titlul atrag cititorul, așa simt eu, și m-am gândit că mă așteaptă o dublă plăcere: după titlu, ceva cu parfum retro, desigur interbelic căci altfel n-ar avea farmec, și cu nimic mai prejos, după numele autorului, o întâlnire cu proza lui Cătălin Mihuleac despre care tot citisem, dar nu îl citisem.
Așa am intrat într-o narațiune care promitea multă poveste și detalii cu parfum de acela original, de Franța de acum un veac, până ce m-au atras paginile de final, ca niște anexe. Sunt fotocopii ale unor acte de identitate care atestă că domnul Silberstein nu numai că a trăit în mare glorie în prima jumătate a secolului trecut în Parisul tuturor viselor de eleganță, dar a fost și un arbitru al acestora, un îmblânzitor de piele, blană și mătase, un vizionar adorat de toate femei, indiferent de starea socială.
Cătălin Mihuleac scrie o împletire de povești, pentru că Strania valiză a domnului Silberstein este o poveste în poveste, un du-te vino narativ din care nu mai ai puterea să ieși.
Naratorul care mărturisește că scria adesea în maniera unui ghost-writer, adică lucrări la comandă, urmând indicațiile clientului, acceptă cu bucurie să călătorească la Paris pentru a-l cunoaște pe un urmaș al domnului Silberstein. Acesta îi promite documente originale și alte artefacte care au aparținut familiei. Exact, documentele aflate în anexă. Întâlnirea de un tragi-comic absolut se sfârșește mai brusc decât a început, întrucât hoții de buzunare afiliați Turnului Eiffel și-au făcut datoria și astfel dispare o valiză veche, plină de acte originale, mostre și medalii care ar fi trebuit să ofere materialul scriitoricesc. Cum s-ar zice, dispăruse mobilul, dar Jérôme, nepotul septuagenar al lui Guillaume Silberstein dorea cu înfocare să vadă scrisă de o mână de profesionist istoria celebrului său predecesor. Așa încât, îi relatează tot ce știa despre bunicul său, sperând că astfel să rezulte o mare operă literară.
La urmatoarea întâlnire, tot pe malul Senei, naratorul constată că a fost la rândul lui tâlhărit de laptopul pe care își construise cu abnegație fișele viitoarelor personaje, dar soarta nu-l aruncă încă peste bord.
Printr-o magică volută literară plină de ritm, picanterii și alte detalii care țin de istoria modei haute-couture aflăm cum Guillaume Silberstein s-a născut la Iași pe la 1878 și a fugit la Paris în 1905 ca să scape de sărăcie, de boala canceroasă și de sfatul tatălui său ”ieși din ghetou, dar nu ieși din valiză”. Începutul modest nu-l împiedică pe Guillaume să atingă culmea celebrității pariziene inventând geanta-ceas, prin montarea unui ceas în locul unde se afla sistemul de închidere-deschidere. În mod halucinant, sfatul privitor la valiză este transformat din metaforă în stil de viață de două personaje ale romanului, așa cum vom afla de-a lungul narațiunii.
Suspansul din viața lui Guillaume Silberstein include și episoade legate de antisemitismul profund al francezilor expus, din păcate, doar pe 2-3 pagini, atât cât să aflăm că faimosul marochiner evreu născut pe malul Bahluiului, este arestat fără menajamente în cursul Raziei notabilităților din 12 decembrie 1941. O pată pe istoria Parisului ocupat de naziști, când 743 de evrei de diferite origini, aparținând celor mai vizibile domenii, sunt trimiși într-un lagăr pentru vina nedovedită de a fi sprijinit financiar asasinarea a doi ofițeri germani din armata de ocupație. După ce scăpase ușor terfelit de criza economică din 1930, celebrul Guillaume Silberstein scapă și din lagărul intermediar după trei luni, prin intervenții sus-puse, cu 13 zile înainte de plecarea primului convoi către Auschwitz. Dar lecția mult prea amară a lagărului, combinată cu trădarea și ipocrizia semenilor, îl deprimă pe Guillaume și îl trece în sectorul celor care se ascund în anonimat, sub haine modeste și slujbe de mâna a treia. Valiza cu care venise la Paris îi este permanent aproape lui Guillaume.
Te cam scutură o astfel de narațiune, mai ales când afli și despre expoziția deschisă la Paris și găzduită de Palatul Berlitz – ”Evreul și Franța” între 1941-1942 care își propunea să prezinte prototipul josnic al imigrantului estic. ”La Iași nimeni nu se pricepe să urască atât de stilat”, gândește Guillaume Silberstein, înainte de a fi arestat el însuși, dar nu uită să își ia valiza natală. La scurt timp, începe să pătrundă semnificația cuvintelor tatălui ”ieși din ghetou, dar nu ieși din valiză”. Înțelepciunea absconsă a sfatului i se relevă treptat și îl ajută pe Guillaume Silberstein să trăiască ușurat sufletește, în anonimat, până în 1970. Memoria colectivă, ingrată prin excelență, îl reține drept ”Anonymus fashion designer”, scris cu ”A” mare, deși documentele ne atestă că el este creatorul conceptului celebrei Case de marochinărie fină Silberstein ”Pentru oraș, teatru și cinema” care impunea asortarea poșetei cu momentul din zi.
Din roman mai aflăm și de un alt român evreu ajuns celebru într-un domeniu care atunci își desfăcea aripile, cel al cinematografiei, pe numele parizian Bernard Natan, la origine ieșeanul Nahum Tanenzapf. Prietenia profundă a celor doi este prezentată cu un umor candid, mai ales când poartă discuții aprinse și își fac sugestii de afaceri care se dovedesc a fi providențiale. Dar viața bate orice închipuire și adulatul Bernard Natan, ”giuvaierul filmului european”, întreprinzător, om de afaceri inventiv, plin de șarm și de avere, producător de succes, importatorul exclusiv al filmelor de desene animate americane cu rățoiul Donald, Mickey Mouse și compania, ajunge într-un convoi către Auschwitz, ignorat și denigrat de către toți ziariștii, actorii, regizorii sau scriitorii ecranizați. Uitaseră cu toții că românul evreu, franțuzit din spirit de patriotism în Natan Bernard fusese cel care avusese exclusivitatea filmării Jocurilor Olimpice de la Paris, în 1924.
”Apatridul Natan trebuia eliberat din închisoarea de la Fresnes pe 23 septembrie 1942 cand îi expira pedeapsa primită pentru învârtelile financiare…cu 48 de ore înainte de împlinirea sorocului, a fost scos din celulă și predat autorităților germane care l-au plasat ca pe un odor detestabil în lagărul intermediar de la Drancy…la 25 septembrie ora 8:55 s-a și format Convoiul 37, ce-a pornit-o legănându-și crupele spre Konzentrationslager Auschwitz. Între cei 1004 nefericiți tasați în vagoane, 729 erau români culeși cu o zi mai devreme, în cursul unei razii ce le fusese dedicată la Paris și-n suburbii…1574 de evrei români arestați, între care 39 erau copii…restul au intrat în Convoiul 38 din 28 septembrie 1942. Un exemplu de organizare perfectă, made in Germany.”
Spuneam că romanul te captează în lunga acoladă istorico-literară care include poveștile de viață ale celor doi români evrei plecați de pe malul râului Bahlui, ajunși celebri la Paris. Și astfel se creează o oportunitate de evocare a unei epoci frământate, așa cum e văzută din miezul ei, de pe ambele maluri ale Senei, jalonată de două războaie mondiale, dar și de nenumărate acumulări și transformări de ordin estetic, economic și social.
Un ochi râde, un ochi plânge atunci când rămânem în ficțiunea (sau realitatea Parisului?!) și revenim în zilele noastre, pentru că romanul ”Strania valiză a domnului Silberstein” este construit din mai multe planuri ficționale, dar care au la bază date, fapte și realități indubitabile și care glisează imperceptibil.
Odată cu aflarea sfintelor moaște conținute de misterioasa valiză a domnului Silberstein, naratorul ne aruncă brusc, în realitatea aspră și contondentă a zilelor noastre. Trecem într-un alt roman, fără nicio atmosferă de glamour. Se cam termină cu ficțiunea, fie ea și cu bogată sorginte documentară. Pentru asta se schimbă registrul lingvistic, dar nu se schimbă locația, Parisul.
Tonul comico-bășcălios, buruienos pe alocuri ne aduce la cunoștință cum românii au devenit după 1990 profesioniști incontestabili ai rețelelor de infracționalitate infantilă din vestul Europei. Înșiruirea specializărilor este demnă de stilul thriller noir pentru că include trafic de copii, prostituție, mai ales infantilă, cerșetorie, furturi în plină stradă, tâlhării și toate într-o formă continuată. Succesul macabru al acestor rețele denumite Clanuri este asigurat de un sistem piramidal bine consolidat birocratic, dar și bine antrenat de foști sportivi reorientați profesional care odinioară au câștigat medalii în luptele greco-romane, chiar la nivel olimpic. Acum, reconversia se face fără reguli și limite. Infiorător este faptul că minorii nu sunt răpiți în sensul clasic, ci sunt cumpărați asemenea unor mărfuri de la familiile lor care sunt răsplătite cu o pensie substanțială.
La momentul oportun, înțelegem de ce, cum, dar mai ales când, valiza domnului Silberstein, pecum și laptopul naratorului au dispărut la Paris și au apărut în alt loc, la Iași. Totuși, acceptăm scamatoria ficțională pentru că așa putem să facem cunoștință cu poveștile celor două genii născute în dulcele târg al Ieșilor, Guillaume Silberstein și Natan Bernad, dar și a unui personaj greu de încadrat, Zinel, un copil-adolescent-tânar care posedă o inteligență ieșită din comun. El este liantul real al tuturor întâmplărilor.
Partea a doua a romanului ne aduce în memorie fapte extrase din realitățile ultimelor trei decenii, așa cum la timpul potrivit mass-media a încercat timid să ni le prezinte. Mizeria fizică și morală, violența fără limite, folosirea copiilor după ce au fost antrenați fără scrupule în perversiuni, hoții și vagabondaj – toate te copleșesc și îți pot înnoda lacrimi în gât. La paginile acelea am sistat lectura, era prea mult, nici nu am pus semn paginii. De unde totuși un sentiment de deja-vu? După câteva ore, imaginea mi-a explodat pe retină, era aceeași reacție fizică de apărare-respingere pe care am resimțit-o când am citit povestea lui Jude, din ”O viață maruntă” de Hanya Yanagihara. Să ai o puternică imaginație vizuală nu pare a fi o binecuvântare de fiecare dată. Povestea lui Zinel se înrudește cu cea a lui Jude la capitolul violență fizică extremă.
Acestea au fost paginile la care entuziasmul meu de cititor curios și-a julit serios sentimentele. Dar, le-am dus la capăt, asemenea unei expuneri la un stimul dureros, era nevoie pentru că altfel riscam să rămân cu amintirea unei lecturi prea parfumate.
Nu știu cum aș putea descrie sau ce cuvinte aș folosi pentru a recomada unui prieten cititor partea a doua, cea care vrea să ne dovedească că o recuperare este posibilă chiar și după cele mai puternice lovituri ale vieții. Cel mai bine este ca fiecare să le citească ascuns în propriul suflet.
Ironia din finalul romanului ”Strania valiză a domnului Silberstein” este epocală, dar îți poate provoca somatizarea unor emoții nerostite. Este o reacție care se poate produce atunci când o persoană încearcă să-și nege anumite emoții dureroase, dar nu există cale decât prin convertirea lor în simptome.
Și totuși…”Strania valiză a domnului Silberstein” este un roman care mi-a adus atât de multe informații despre cum se trăia și se gândea acum un veac, despre iluziile și revelațiile acelei epoci care a produs la modul concret self-made men, oameni ridicați la rang de celebrități prin capacitatea lor uriașă de a fi vizionari și de a-și pune în practică talentul.
Mi-aș fi dorit să fac și o listă a tuturor metaforelor folosite de Cătălin Mihuleac pentru a caracteriza accesoriul poșetă sau geantă așa cum le-am întâlnit în paginile acestui roman carusel. Începând de la istoria pungii de pânză purtată la cingătoare în epoca antică, aflăm că sac provine din cuvântul ebraic sak, pentru a se ajunge în secolul al XI-lea la sac à main, brodat și împodobit în Evul Mediu, dar mai ales în Renaștere, când ”sac-ul a săltat progresiv tupeul purtătoarei, reflectându-i tot mai narcisic statutul social”. Într-o epocă mai preocupată de subtilități olfactive, în lipsa preocupărilor pentru igienă, sac-ul conținea ierburi uscate menite să anihileze miasmele corporale și se plasa în pliurile rochiilor. În sfârșit, în perioada Belle Epoque, sac-ul a fost înzestrat cu mâner și sistem de închidere. Și povestea continuă, cu noi invenții, adaptate în funcție de limitările impuse de războaie sau crize economice.
Și cum snobismul, distincția și moda haute-couture specifice Parisului includ zeci de nume sonore, sunt aduse în discuție și invențiile atribuite lui Coco Chanel, Lancel, Yves Saint-Laurent, Gucci sau Dior.
Dar nu pot să închei fără acea pomenită listă de metafore, denumiri paralele pentru sac à main de azi, întrucât Cătălin Mihuleac chiar mi-a reținut atenția cu câteva expresii care par aidoma bețisoarelor de artificii. Și să încep: seif portabil, prelungire a femeii, dulcele ei ghiozdan, accesoriu de suflet, micul sanctuar, patrimoniu ambulant, sac-montre și chiar traistă. Mă gândesc pe care să-l aleg….
Autor Cătălin Mihuleac
Editura Humanitas, 2024
Coperta cu numele autorului și titlul atrag cititorul, așa simt eu, și m-am gândit că mă așteaptă o dublă plăcere: după titlu, ceva cu parfum retro, desigur interbelic căci altfel n-ar avea farmec, și cu nimic mai prejos, după numele autorului, o întâlnire cu proza lui Cătălin Mihuleac despre care tot citisem, dar nu îl citisem.
Așa am intrat într-o narațiune care promitea multă poveste și detalii cu parfum de acela original, de Franța de acum un veac, până ce m-au atras paginile de final, ca niște anexe. Sunt fotocopii ale unor acte de identitate care atestă că domnul Silberstein nu numai că a trăit în mare glorie în prima jumătate a secolului trecut în Parisul tuturor viselor de eleganță, dar a fost și un arbitru al acestora, un îmblânzitor de piele, blană și mătase, un vizionar adorat de toate femei, indiferent de starea socială.
Cătălin Mihuleac scrie o împletire de povești, pentru că Strania valiză a domnului Silberstein este o poveste în poveste, un du-te vino narativ din care nu mai ai puterea să ieși.
Naratorul care mărturisește că scria adesea în maniera unui ghost-writer, adică lucrări la comandă, urmând indicațiile clientului, acceptă cu bucurie să călătorească la Paris pentru a-l cunoaște pe un urmaș al domnului Silberstein. Acesta îi promite documente originale și alte artefacte care au aparținut familiei. Exact, documentele aflate în anexă. Întâlnirea de un tragi-comic absolut se sfârșește mai brusc decât a început, întrucât hoții de buzunare afiliați Turnului Eiffel și-au făcut datoria și astfel dispare o valiză veche, plină de acte originale, mostre și medalii care ar fi trebuit să ofere materialul scriitoricesc. Cum s-ar zice, dispăruse mobilul, dar Jérôme, nepotul septuagenar al lui Guillaume Silberstein dorea cu înfocare să vadă scrisă de o mână de profesionist istoria celebrului său predecesor. Așa încât, îi relatează tot ce știa despre bunicul său, sperând că astfel să rezulte o mare operă literară.
La urmatoarea întâlnire, tot pe malul Senei, naratorul constată că a fost la rândul lui tâlhărit de laptopul pe care își construise cu abnegație fișele viitoarelor personaje, dar soarta nu-l aruncă încă peste bord.
Printr-o magică volută literară plină de ritm, picanterii și alte detalii care țin de istoria modei haute-couture aflăm cum Guillaume Silberstein s-a născut la Iași pe la 1878 și a fugit la Paris în 1905 ca să scape de sărăcie, de boala canceroasă și de sfatul tatălui său ”ieși din ghetou, dar nu ieși din valiză”. Începutul modest nu-l împiedică pe Guillaume să atingă culmea celebrității pariziene inventând geanta-ceas, prin montarea unui ceas în locul unde se afla sistemul de închidere-deschidere. În mod halucinant, sfatul privitor la valiză este transformat din metaforă în stil de viață de două personaje ale romanului, așa cum vom afla de-a lungul narațiunii.
Suspansul din viața lui Guillaume Silberstein include și episoade legate de antisemitismul profund al francezilor expus, din păcate, doar pe 2-3 pagini, atât cât să aflăm că faimosul marochiner evreu născut pe malul Bahluiului, este arestat fără menajamente în cursul Raziei notabilităților din 12 decembrie 1941. O pată pe istoria Parisului ocupat de naziști, când 743 de evrei de diferite origini, aparținând celor mai vizibile domenii, sunt trimiși într-un lagăr pentru vina nedovedită de a fi sprijinit financiar asasinarea a doi ofițeri germani din armata de ocupație. După ce scăpase ușor terfelit de criza economică din 1930, celebrul Guillaume Silberstein scapă și din lagărul intermediar după trei luni, prin intervenții sus-puse, cu 13 zile înainte de plecarea primului convoi către Auschwitz. Dar lecția mult prea amară a lagărului, combinată cu trădarea și ipocrizia semenilor, îl deprimă pe Guillaume și îl trece în sectorul celor care se ascund în anonimat, sub haine modeste și slujbe de mâna a treia. Valiza cu care venise la Paris îi este permanent aproape lui Guillaume.
Te cam scutură o astfel de narațiune, mai ales când afli și despre expoziția deschisă la Paris și găzduită de Palatul Berlitz – ”Evreul și Franța” între 1941-1942 care își propunea să prezinte prototipul josnic al imigrantului estic. ”La Iași nimeni nu se pricepe să urască atât de stilat”, gândește Guillaume Silberstein, înainte de a fi arestat el însuși, dar nu uită să își ia valiza natală. La scurt timp, începe să pătrundă semnificația cuvintelor tatălui ”ieși din ghetou, dar nu ieși din valiză”. Înțelepciunea absconsă a sfatului i se relevă treptat și îl ajută pe Guillaume Silberstein să trăiască ușurat sufletește, în anonimat, până în 1970. Memoria colectivă, ingrată prin excelență, îl reține drept ”Anonymus fashion designer”, scris cu ”A” mare, deși documentele ne atestă că el este creatorul conceptului celebrei Case de marochinărie fină Silberstein ”Pentru oraș, teatru și cinema” care impunea asortarea poșetei cu momentul din zi.
Din roman mai aflăm și de un alt român evreu ajuns celebru într-un domeniu care atunci își desfăcea aripile, cel al cinematografiei, pe numele parizian Bernard Natan, la origine ieșeanul Nahum Tanenzapf. Prietenia profundă a celor doi este prezentată cu un umor candid, mai ales când poartă discuții aprinse și își fac sugestii de afaceri care se dovedesc a fi providențiale. Dar viața bate orice închipuire și adulatul Bernard Natan, ”giuvaierul filmului european”, întreprinzător, om de afaceri inventiv, plin de șarm și de avere, producător de succes, importatorul exclusiv al filmelor de desene animate americane cu rățoiul Donald, Mickey Mouse și compania, ajunge într-un convoi către Auschwitz, ignorat și denigrat de către toți ziariștii, actorii, regizorii sau scriitorii ecranizați. Uitaseră cu toții că românul evreu, franțuzit din spirit de patriotism în Natan Bernard fusese cel care avusese exclusivitatea filmării Jocurilor Olimpice de la Paris, în 1924.
”Apatridul Natan trebuia eliberat din închisoarea de la Fresnes pe 23 septembrie 1942 cand îi expira pedeapsa primită pentru învârtelile financiare…cu 48 de ore înainte de împlinirea sorocului, a fost scos din celulă și predat autorităților germane care l-au plasat ca pe un odor detestabil în lagărul intermediar de la Drancy…la 25 septembrie ora 8:55 s-a și format Convoiul 37, ce-a pornit-o legănându-și crupele spre Konzentrationslager Auschwitz. Între cei 1004 nefericiți tasați în vagoane, 729 erau români culeși cu o zi mai devreme, în cursul unei razii ce le fusese dedicată la Paris și-n suburbii…1574 de evrei români arestați, între care 39 erau copii…restul au intrat în Convoiul 38 din 28 septembrie 1942. Un exemplu de organizare perfectă, made in Germany.”
Spuneam că romanul te captează în lunga acoladă istorico-literară care include poveștile de viață ale celor doi români evrei plecați de pe malul râului Bahlui, ajunși celebri la Paris. Și astfel se creează o oportunitate de evocare a unei epoci frământate, așa cum e văzută din miezul ei, de pe ambele maluri ale Senei, jalonată de două războaie mondiale, dar și de nenumărate acumulări și transformări de ordin estetic, economic și social.
Un ochi râde, un ochi plânge atunci când rămânem în ficțiunea (sau realitatea Parisului?!) și revenim în zilele noastre, pentru că romanul ”Strania valiză a domnului Silberstein” este construit din mai multe planuri ficționale, dar care au la bază date, fapte și realități indubitabile și care glisează imperceptibil.
Odată cu aflarea sfintelor moaște conținute de misterioasa valiză a domnului Silberstein, naratorul ne aruncă brusc, în realitatea aspră și contondentă a zilelor noastre. Trecem într-un alt roman, fără nicio atmosferă de glamour. Se cam termină cu ficțiunea, fie ea și cu bogată sorginte documentară. Pentru asta se schimbă registrul lingvistic, dar nu se schimbă locația, Parisul.
Tonul comico-bășcălios, buruienos pe alocuri ne aduce la cunoștință cum românii au devenit după 1990 profesioniști incontestabili ai rețelelor de infracționalitate infantilă din vestul Europei. Înșiruirea specializărilor este demnă de stilul thriller noir pentru că include trafic de copii, prostituție, mai ales infantilă, cerșetorie, furturi în plină stradă, tâlhării și toate într-o formă continuată. Succesul macabru al acestor rețele denumite Clanuri este asigurat de un sistem piramidal bine consolidat birocratic, dar și bine antrenat de foști sportivi reorientați profesional care odinioară au câștigat medalii în luptele greco-romane, chiar la nivel olimpic. Acum, reconversia se face fără reguli și limite. Infiorător este faptul că minorii nu sunt răpiți în sensul clasic, ci sunt cumpărați asemenea unor mărfuri de la familiile lor care sunt răsplătite cu o pensie substanțială.
La momentul oportun, înțelegem de ce, cum, dar mai ales când, valiza domnului Silberstein, pecum și laptopul naratorului au dispărut la Paris și au apărut în alt loc, la Iași. Totuși, acceptăm scamatoria ficțională pentru că așa putem să facem cunoștință cu poveștile celor două genii născute în dulcele târg al Ieșilor, Guillaume Silberstein și Natan Bernad, dar și a unui personaj greu de încadrat, Zinel, un copil-adolescent-tânar care posedă o inteligență ieșită din comun. El este liantul real al tuturor întâmplărilor.
Partea a doua a romanului ne aduce în memorie fapte extrase din realitățile ultimelor trei decenii, așa cum la timpul potrivit mass-media a încercat timid să ni le prezinte. Mizeria fizică și morală, violența fără limite, folosirea copiilor după ce au fost antrenați fără scrupule în perversiuni, hoții și vagabondaj – toate te copleșesc și îți pot înnoda lacrimi în gât. La paginile acelea am sistat lectura, era prea mult, nici nu am pus semn paginii. De unde totuși un sentiment de deja-vu? După câteva ore, imaginea mi-a explodat pe retină, era aceeași reacție fizică de apărare-respingere pe care am resimțit-o când am citit povestea lui Jude, din ”O viață maruntă” de Hanya Yanagihara. Să ai o puternică imaginație vizuală nu pare a fi o binecuvântare de fiecare dată. Povestea lui Zinel se înrudește cu cea a lui Jude la capitolul violență fizică extremă.
Acestea au fost paginile la care entuziasmul meu de cititor curios și-a julit serios sentimentele. Dar, le-am dus la capăt, asemenea unei expuneri la un stimul dureros, era nevoie pentru că altfel riscam să rămân cu amintirea unei lecturi prea parfumate.
Nu știu cum aș putea descrie sau ce cuvinte aș folosi pentru a recomada unui prieten cititor partea a doua, cea care vrea să ne dovedească că o recuperare este posibilă chiar și după cele mai puternice lovituri ale vieții. Cel mai bine este ca fiecare să le citească ascuns în propriul suflet.
Ironia din finalul romanului ”Strania valiză a domnului Silberstein” este epocală, dar îți poate provoca somatizarea unor emoții nerostite. Este o reacție care se poate produce atunci când o persoană încearcă să-și nege anumite emoții dureroase, dar nu există cale decât prin convertirea lor în simptome.
Și totuși…”Strania valiză a domnului Silberstein” este un roman care mi-a adus atât de multe informații despre cum se trăia și se gândea acum un veac, despre iluziile și revelațiile acelei epoci care a produs la modul concret self-made men, oameni ridicați la rang de celebrități prin capacitatea lor uriașă de a fi vizionari și de a-și pune în practică talentul.
Mi-aș fi dorit să fac și o listă a tuturor metaforelor folosite de Cătălin Mihuleac pentru a caracteriza accesoriul poșetă sau geantă așa cum le-am întâlnit în paginile acestui roman carusel. Începând de la istoria pungii de pânză purtată la cingătoare în epoca antică, aflăm că sac provine din cuvântul ebraic sak, pentru a se ajunge în secolul al XI-lea la sac à main, brodat și împodobit în Evul Mediu, dar mai ales în Renaștere, când ”sac-ul a săltat progresiv tupeul purtătoarei, reflectându-i tot mai narcisic statutul social”. Într-o epocă mai preocupată de subtilități olfactive, în lipsa preocupărilor pentru igienă, sac-ul conținea ierburi uscate menite să anihileze miasmele corporale și se plasa în pliurile rochiilor. În sfârșit, în perioada Belle Epoque, sac-ul a fost înzestrat cu mâner și sistem de închidere. Și povestea continuă, cu noi invenții, adaptate în funcție de limitările impuse de războaie sau crize economice.
Și cum snobismul, distincția și moda haute-couture specifice Parisului includ zeci de nume sonore, sunt aduse în discuție și invențiile atribuite lui Coco Chanel, Lancel, Yves Saint-Laurent, Gucci sau Dior.
Dar nu pot să închei fără acea pomenită listă de metafore, denumiri paralele pentru sac à main de azi, întrucât Cătălin Mihuleac chiar mi-a reținut atenția cu câteva expresii care par aidoma bețisoarelor de artificii. Și să încep: seif portabil, prelungire a femeii, dulcele ei ghiozdan, accesoriu de suflet, micul sanctuar, patrimoniu ambulant, sac-montre și chiar traistă. Mă gândesc pe care să-l aleg….
October 19, 2025
Am citit Strania valiză a domnului Silberstein cu acea curiozitate pe care ți-o trezește un autor deja cunoscut, pe care l-ai mai citit și care nu te-a dezamăgit. Romanul mi se pare o reușită remarcabilă, o îmbinare fină între istoria reală (orașul Iași – cu aura lui de spațiu mitic –, diaspora evreiască, Parisul interbelic, o colecție de personaje interlope care intrigă) și ficțiunea artistică atent construită.
Valiza devine un simbol puternic și profund evocator — nu doar un obiect fizic, ci un adevărat bagaj al destinului, al memoriei și al identității. Textul își propune, cu subtilitate și inteligență, să ne facă să reflectăm asupra a ceea ce înseamnă a fi „acasă” și „plecat”, asupra a ceea ce rămâne în urmă și a coșmarurilor care pot veni din trecut. Mai mult, colecția de obiecte din valiză reflectă istoria tulburătoare a evreului emigrat din Iași la Paris: o traiectorie a succesului temporar, urmată de prăbușirea inevitabilă adusă de Holocaust.
În stilul său unic, Cătălin Mihuleac se angajează în poveste cu umor, ironie și satiră, ceea ce face lectura accesibilă, dar nu superficială. Temele sunt profunde, recurente și, uneori, alarmante. Romanul este bogat în simboluri, straturi narative și sensuri care reflectă atât istoria mare, cât și istoriile personale — de multe ori, uitate sau ignorate — ale celor care au trăit‑o. Firul narativ este surprinzător doar dacă acest roman este prima incursiune a cititorului în opera lui Mihuleac. Autorul reușește să îmbine istoria unor destine paralele – legate de Iașiul evreiesc și de Parisul rafinat, dar marcat de propriile traume – care ajung să se întâlnească simbolic printr-o valiză ponosită, ce traversează timpul și spațiul. Personajele sunt cât se poate de diferite: Guillaume Silberstein, cunoscut și ca Wilhelm sau Willimuță, este un tânăr ieșean, evreu, care ajunge la Paris și se afirmă ca marochiner de succes, creator de poșete de lux din piele de reptile, Bernard Natan, tot de origine ieșeană (cu numele real Nahum Tanenzapf), pătrunde în lumea cinematografiei pariziene, ajungând producător la celebra casă de filme Pathé, si Zinel, un interlop contemporan, școlit de „Clanul Campionilor” la Paris, devine fără voie legătura dintre trecut și prezent.
Valiza, ca simbol, are o valoare istorică pentru destinul lui Silberstein, dar pentru Zinel – care o fură cu speranța unui câștig material – este doar o pacoste, un obiect banal, ponosit. Astfel, valiza devine dublu semnificativă: reflectă, pe de o parte, zbuciumul și fragilitatea istoriei evreiești prin viețile lui Silberstein și Natan, iar pe de altă parte, mizeria umană, disprețul și indiferența prin ochii lui Zinel și ai lumii care îl înconjoară.
Personajele pleacă dintr-un loc (Iași) și ajung într-altul (Paris), încercând să-și construiască o viață mai bună, dar rămân mereu conectați, într-un fel sau altul, la originea lor. Exilul este văzut nu doar ca fenomen fizic, ci ca experiență existențială: un om poate fi străin oriunde, inclusiv în propriul trecut. Cartea reflectă cu sensibilitate și finețe această dilemă eternă a imigrantului, care poartă pământul natal pe tălpile pantofilor – indiferent cât de departe pleacă, țara de origine rămâne în el.
Pentru mine, un element deosebit de atractiv al lecturii este juxtapunerea dintre Zinel și cei doi exilați ieșeni. Nu știu dacă intenția explicită a autorului a fost ca, prin acest contrast, să evidențieze enorma nedreptate făcută evreilor de-a lungul istoriei, arbitrarul tragediei lor și banalitatea răului, dar efectul este tulburător.
Asemenea romanului America de peste pogrom, Mihuleac oferă aici nu doar o ficțiune narativă, ci și o mărturie istorică, o lecție discretă dar profundă, destinată celor dispuși să învețe din trecut.
Valiza devine un simbol puternic și profund evocator — nu doar un obiect fizic, ci un adevărat bagaj al destinului, al memoriei și al identității. Textul își propune, cu subtilitate și inteligență, să ne facă să reflectăm asupra a ceea ce înseamnă a fi „acasă” și „plecat”, asupra a ceea ce rămâne în urmă și a coșmarurilor care pot veni din trecut. Mai mult, colecția de obiecte din valiză reflectă istoria tulburătoare a evreului emigrat din Iași la Paris: o traiectorie a succesului temporar, urmată de prăbușirea inevitabilă adusă de Holocaust.
În stilul său unic, Cătălin Mihuleac se angajează în poveste cu umor, ironie și satiră, ceea ce face lectura accesibilă, dar nu superficială. Temele sunt profunde, recurente și, uneori, alarmante. Romanul este bogat în simboluri, straturi narative și sensuri care reflectă atât istoria mare, cât și istoriile personale — de multe ori, uitate sau ignorate — ale celor care au trăit‑o. Firul narativ este surprinzător doar dacă acest roman este prima incursiune a cititorului în opera lui Mihuleac. Autorul reușește să îmbine istoria unor destine paralele – legate de Iașiul evreiesc și de Parisul rafinat, dar marcat de propriile traume – care ajung să se întâlnească simbolic printr-o valiză ponosită, ce traversează timpul și spațiul. Personajele sunt cât se poate de diferite: Guillaume Silberstein, cunoscut și ca Wilhelm sau Willimuță, este un tânăr ieșean, evreu, care ajunge la Paris și se afirmă ca marochiner de succes, creator de poșete de lux din piele de reptile, Bernard Natan, tot de origine ieșeană (cu numele real Nahum Tanenzapf), pătrunde în lumea cinematografiei pariziene, ajungând producător la celebra casă de filme Pathé, si Zinel, un interlop contemporan, școlit de „Clanul Campionilor” la Paris, devine fără voie legătura dintre trecut și prezent.
Valiza, ca simbol, are o valoare istorică pentru destinul lui Silberstein, dar pentru Zinel – care o fură cu speranța unui câștig material – este doar o pacoste, un obiect banal, ponosit. Astfel, valiza devine dublu semnificativă: reflectă, pe de o parte, zbuciumul și fragilitatea istoriei evreiești prin viețile lui Silberstein și Natan, iar pe de altă parte, mizeria umană, disprețul și indiferența prin ochii lui Zinel și ai lumii care îl înconjoară.
Personajele pleacă dintr-un loc (Iași) și ajung într-altul (Paris), încercând să-și construiască o viață mai bună, dar rămân mereu conectați, într-un fel sau altul, la originea lor. Exilul este văzut nu doar ca fenomen fizic, ci ca experiență existențială: un om poate fi străin oriunde, inclusiv în propriul trecut. Cartea reflectă cu sensibilitate și finețe această dilemă eternă a imigrantului, care poartă pământul natal pe tălpile pantofilor – indiferent cât de departe pleacă, țara de origine rămâne în el.
Pentru mine, un element deosebit de atractiv al lecturii este juxtapunerea dintre Zinel și cei doi exilați ieșeni. Nu știu dacă intenția explicită a autorului a fost ca, prin acest contrast, să evidențieze enorma nedreptate făcută evreilor de-a lungul istoriei, arbitrarul tragediei lor și banalitatea răului, dar efectul este tulburător.
Asemenea romanului America de peste pogrom, Mihuleac oferă aici nu doar o ficțiune narativă, ci și o mărturie istorică, o lecție discretă dar profundă, destinată celor dispuși să învețe din trecut.
February 16, 2025
Imi place nespus de mult cartea Strania valiză a domnului Silberstein de Cătălin Mihuleac si încurajez pe oricine să o citească. Nu e doar o povestire excelent scrisă ci conține și o sumedenie de informații din diverse domenii, e ca și când ai citi nu doar un roman plin de suspans, care se derulează după o tramă narativă impecabil țesută, ci parcă te-ai cufunda și în paginile unui manual de psihologie, de sociologie sau de estetică. Protagoniștii acestui roman devin niște personaje memorabile și deși unele sunt fictive sau pe jumătate fictive, facem cunoștință și cu două personalități reale, născute la Iași în secolul trecut dar care sunt prea puțin cunoscute în România deși ele au ajuns să se remarce și să evolueze cu succes din punct de vedere profesional în două domenii artistice, unul în cel al creației marochiniere, de genți și accesorii feminine, iar celălalt în cel cinematografic. Toate aceste personaje, dintre care unele sunt foarte atașante, de neuitat, sunt descrise de autor cu o pricepere pătrunzătoare de fin psiholog, el făcându-le să evoluează în povestire in toată complexitatea personalității lor. Alături de aceste portrete de personaje si de povestea narată, ceea ce m-a captivat cel mai mult pe mine ca cititoare și mare admiratoare a cărților acestui autor a fost, din nou, inventivitatea, originalitatea scriiturii lui Cătălin Mihuleac, acea voce inconfundabilă ce îi caracterizează, o voce unică, inimitabilă care abundă în imagini inedite, într-o învolburare de figuri de stil percutante, împânzind paginile acestui roman de la prima și până la ultima frază. O scriitură care mie îmi evocă o dantelă dintre cele mai fine, țesută nu cu croșeta ci cu penelul, de un maestru virtuoz al literaturii. O carte pe care o aplaud si o recomand cu toată căldura.
September 10, 2025
„Strania valiză a domnului Silberstein” e un fel de Filantropica în varianta Clanului Cordunenilor din Iași, dar cu parfum franțuzesc și iz cinematografic. Urmărește povestea a doi evrei ieșeni (care au existat cu adevărat) cu destin parizian fabulos: Guillaume Silberstein și Bernard Natan. Silberstein a fost un ingenios creator de genți de lux în Franța interbelică, drept pentru care a fost și decorat cu Legiunea de Onoare pentru meritele sale de modist, în vreme ce Bernard Natan a fost și el decorat pentru activitatea de pionierierat în cinematografie: a importat filme Disney din SUA, a filmat în exclusivitate Jocurile Olimpice de la Paris din 1924 și multe altele.
Candoarea unora dintre personajele cărţilor lui Cătălin Mihuleac (Golda, Zinel) mă duce cu gândul la unele dintre figurile memorabile imaginate de Isaac Bashevis Singer, în special la Șoșa.
Ironia blând-usturătoare a naratorului parcă îmi amintește puțin și de Gogol, reperul meu în materie.
Iar senzația asta răvăşitoare cu care rămân după ce îl citesc mă duce cu gândul la Amos Oz sau David Grossman. Poate că cel mai tare îmi amintește de cartea lui Grossman, „De mine viața și-a tot râs”, prin prisma ramificării traumei transgeneraționale.
Candoarea unora dintre personajele cărţilor lui Cătălin Mihuleac (Golda, Zinel) mă duce cu gândul la unele dintre figurile memorabile imaginate de Isaac Bashevis Singer, în special la Șoșa.
Ironia blând-usturătoare a naratorului parcă îmi amintește puțin și de Gogol, reperul meu în materie.
Iar senzația asta răvăşitoare cu care rămân după ce îl citesc mă duce cu gândul la Amos Oz sau David Grossman. Poate că cel mai tare îmi amintește de cartea lui Grossman, „De mine viața și-a tot râs”, prin prisma ramificării traumei transgeneraționale.
June 17, 2025
O valiză plină cu povești care te prind și nu-ți mai dau drumul
E exact genul de carte care te face să zici "hai că mai citesc un capitol" – și ajungi să o termini fără să-ți dai seama.
Mihuleac are un stil al lui, ironic, inteligent, cu fraze care, uneori, par simple dar te înțeapă exact când nu te aștepți. Scrie alert, cu umor, dar și cu o tristețe subtilă care îți rămâne în cap. Povestea e puternică, dar felul cum o spune face toată diferența.
Scrie cu mână sigură, dar și cu suflet. Îți dă senzația că stai de vorbă cu cineva care știe multe – și nu doar din cărți. Reușește să spună o poveste grea, despre identitate, despre traumă dar fără să devină tezist.
Mi-a plăcut mult felul cum trecutul și prezentul se împletesc, cum istoria mare se strecoară prin viețile unor oameni care par "mici", dar care poartă în ei adevăruri mari si grele.
Recomand cartea nu doar pentru poveste, ci și pentru vocea ei; sinceră, uneori incomodă, dar mereu autentică. Mihuleac știe să scrie, și încă bine. Recomand cartea oricui vrea o literatură sinceră, vie și care spune ce alții încă ezită să spună.
E exact genul de carte care te face să zici "hai că mai citesc un capitol" – și ajungi să o termini fără să-ți dai seama.
Mihuleac are un stil al lui, ironic, inteligent, cu fraze care, uneori, par simple dar te înțeapă exact când nu te aștepți. Scrie alert, cu umor, dar și cu o tristețe subtilă care îți rămâne în cap. Povestea e puternică, dar felul cum o spune face toată diferența.
Scrie cu mână sigură, dar și cu suflet. Îți dă senzația că stai de vorbă cu cineva care știe multe – și nu doar din cărți. Reușește să spună o poveste grea, despre identitate, despre traumă dar fără să devină tezist.
Mi-a plăcut mult felul cum trecutul și prezentul se împletesc, cum istoria mare se strecoară prin viețile unor oameni care par "mici", dar care poartă în ei adevăruri mari si grele.
Recomand cartea nu doar pentru poveste, ci și pentru vocea ei; sinceră, uneori incomodă, dar mereu autentică. Mihuleac știe să scrie, și încă bine. Recomand cartea oricui vrea o literatură sinceră, vie și care spune ce alții încă ezită să spună.
November 27, 2024
Vulgar, forced humor, lazy writing. I liked "America de dupa pogrom." I am very disappointed.
December 18, 2024
O carte extraordinară, captivantă. Un "must-have" care nu ar trebui să lipsească din nicio bibliotecă.
February 25, 2025
Iată un fragment din cronica apărută în revista "Realitatea evreiască" din ianuarie 2025 :
"El (Cătălin Mihuleac) rămâne unul dintre puținii stiliști ai prozei românești actuale. Adică face literatură în sensul propriu al termenului, atent la formă și expresivitate. Partea documentară a discursului și problematica, inclusiv „chestiunea evreiască”, umplu mesajul și îi conferă conținut, desigur. Efectul este o 𝑐𝑎𝑝𝑡𝑎𝑡𝑖𝑜 care seduce definitiv cititorul, îl atrage în poziția de complice al aventurii epice." (Emil NICOLAE-NADLER)
"El (Cătălin Mihuleac) rămâne unul dintre puținii stiliști ai prozei românești actuale. Adică face literatură în sensul propriu al termenului, atent la formă și expresivitate. Partea documentară a discursului și problematica, inclusiv „chestiunea evreiască”, umplu mesajul și îi conferă conținut, desigur. Efectul este o 𝑐𝑎𝑝𝑡𝑎𝑡𝑖𝑜 care seduce definitiv cititorul, îl atrage în poziția de complice al aventurii epice." (Emil NICOLAE-NADLER)
Displaying 1 - 9 of 9 reviews