Laptele negru al mamei

by Cosmin Leucuța

Romanul este unul din cele două câștigătoare ale Concursului de Debut literar organizat de Editura Adenium în anul 2013, secțiunea Proză.

O scriere mai mult decât neconvențională, o tramă șocantă deseori, un adevărat pumn în ceafă pe care odinioară Kafka îl menționa în rețeta unei cărți care să nu te lase să o uiți prea curând.

Genres: Romanian Literature, Romania, Fiction

392 pages, Paperback

First published November 1, 2013

About the author

Cosmin Leucuța s-a născut la Arad și a început să scrie povești la vârsta de 14 ani.

2013
Laptele negru al mamei (Adenium) - roman, câștigătorul primului concurs de debut al editurii
2017
Numele altora (Casa de Pariuri Literare) - proză scurtă
2018
Hoodoo (Polirom) - roman, Premiul „Tânărul Prozator al Anului” la Gala Tinerilor Scriitori
2020
Cum te vei îmbrăca la sfârșitul lumii? (Casa de Pariuri Literare) - proză scurtă, Premiul „Tânărul Prozator al Anului” la Gala Tinerilor Scriitori
2022
Cerul ca oțelul (Humanitas) - roman, nominalizare la Premiul Naţional de Proză „Ziarul de Iaşi” și Premiul FILIT 2023
2024
Privește ultima dată lumea asta plină de minciuni (Humanitas) - proză scurtă, nominalizare la Premiul „Mihai Giugariu” - ARCCA
Big in Japan (Paralela 45) - roman

Locuiește lângă Timișoara împreună cu cele șase pisici ale sale.

Reviews

[Alexandra Cristescu · Rating 5 out of 5]

Mi-a luat aproximartiv un an să citesc cartea. În momentul în care am cumpărat cartea am știu că va fi una bună. Am avut aceeași idee despre felul în care mă voi simți; precum piloții kamikaze (musulmani) care-și vor primi după moarte cele 72 de virgine. Da, exact aceeași idee, adică o idee falsă, o idee care îți spulberă până și ultima fărâmă de speranță. Cartea în sine a fost oribilă, Cosmine, oribilă. De abia atunci mi-am dat seama că viața mea e groaznică. Prin această carte mi-a fost redată viața, fără ca măcar tu, Cosmin, să știi că exist în timp ce ai scris-o. Așa cum spunea Camil Petrescu "Eu nu pot vorbi onesc decât la persoana I", voi relata în continuare ceea ce cartea a spus despre MINE.
În prima parte a cărții mi-a fost scos la iveală subconștientul. A fost scris tot ceea ce eu aș vrea să fac, dar nu pot fiindcă a mea conștiință mă ține. M-am învârtit în jurul "cutiei negre" care, până și în zi de azi, mă face să mă gândesc că acolo mi-aș ține eu toate păcatele pe care nu le pot scoate la iveală.
În partea a doua a cărții am realizat de fapt care-mi sunt păcatele favorite și de ce continui să le practic. Păcatele mele favorite sunt melancolia și tristețea. Fiecare particulă care mă întregește plângea cu lacrimi de sânge atunci când citeam viața blondei. Blonda sunt eu. O viață sedentară e puțin spus. Era un suflet mort așteptând să ajungă odată în Sheol și să-și aflet verdictul. Vinovat sau nu. Am citit fiecare pagină cu buzele tremurând a moarte. Mi-am dat seama că viața mea e doar o cutie neagră care-mi ascunde păcatele și care nu poate fi penetrată. Ce a fost atunci când s-a închis, cu asta am rămas. Singurătate, cărți pe jumătate citite, muzică și atât.
Această carte și-a pus adânc amprenta în viața mea. Deși nu este nimic deosebit la povestea cărții, ceea ce se află de fapt în spatele ei te va speria și te va face să plângi dacă o înțelegi. Așa am reușit să îmi dau seama de ceea ce voia autorul să facă. Nu povestea în sine e ceea ce-l mulțumește pe el, ci ceea ce află că a reușit să facă în urma acestei povești. A reușit să transmită ceea ce poate nici un anume filosof nu a putut transmite. A reușit să mă facă să plâng. Practic să-mi plâng de milă, dar a făcut o treabă bună. Eu zic că dacă pasiunea ta nu te face să plângi și nu-i sperie pe alții înseamnă că ai luat-o pe un drum greșit. Cosmin, tu cu siguranță te afli pe drumul spre succes, iar aici nu mă refer la faptul că vei avea bani cu carul, ci la faptul ca vei știi sigur ceea ce vei lăsa în urmă. Poate un suflet zdrobit, poate un zâmbet, poate un fum, dar ai lăsat deja ceva în inima mea, m-ai lăsat pe mine, mie, iar asta e pur și simplu uimitor. Cartea m-a făcut să vreau să schimb ceva la mine, să trăiesc, chiar dacă voi fi un mort viu, dar măcar să las în urma mea și un miros de putregai dacă altceva nu pot, dar măcar s-o fac.
Am fost profund impresionată de ceea ce am găsit în spatele a tot ceea ce ai pus între două coperți, iar cartea merită cu siguranță citită. Nu mă pot lega de alte aspecte precum felul în care a fost scrisă sau prezentată acțiunea, dar mă pot lega de ceea ce nu se vede și anume firul care m-a legat de carte.
Ești primul autor căruia îi mulțumesc că mi-a furat orice speranță de sub nas și mi-a dărut de fapt ceva mult mai bun decât credeam eu că aș putea primi.
Acum, singurul lucru pe care-l pot face este să aștept o continuare care probabil mă va șfârși, dar merită, merită să mor.

[SemneBune · Rating 5 out of 5]

Ar fi în zadar să încerc să vă povestesc “despre ce” este cartea. Nimic din ce aş putea spune despre Laptele negru al mamei nu i-ar face dreptatea pe care o merită. Însă vă pot face curioşi menţionând că Leucuţa ne trece pe rând prin minţile unor personaje care se imaginează unul pe altul în stilul filmului Inception, şi unde titirezul este înlocuit genial de un cub negru dintr-un material necunoscut. Când te dumireşti că scriitorul sexy şi obsedat de cubul negru este autorul unei povestiri SF dar în acelaşi timp personaj, deja eşti prins în plictiseala palpitantă a unei blonde care filosofează, scrie, suspină după un fost şi pleacă la New York cu un personaj misterios. Povestea obsesiei din prima parte este reinterpretată ca premoniţie în anul de plictiseală al blondei şi în a doua parte a romanului (care nu este, până la urmă, decât o nouă poveste a obsesiei). Când începi să fii sigur că blonda este personajul principal, te surprinzi brusc interesat de Clara Munro, adolescenta kamikaze cu oase de sticlă. Începutul şi finalul cărţii te fac să dai îngrijorat pagina, să te asiguri că nu ai sărit o filă sau că nu este o greşeală de tipar. Iar la final, rămâi perplex, întrebându-te ce te-a lovit şi cum ar comenta profesoara ta de limba română din liceu un asemenea roman.

de la sursă: Laptele negru al mamei – SemneBune http://semnebune.ro/2014/laptele-negr...

[Parascovia Belschi · Rating 4 out of 5]

M-am gândit mult la cum ar trebui să-mi formulez gândurile ca să nu dau prea mult din casă, dar și să vorbesc despre ce mi-a plăcut la cartea asta. Și mi-au plăcut multe. Dacă vrei să o guști sau să o lași să te muște pe viu, ar trebui să nu citești recenzia asta, ar trebui să nu citești nimic despre carte sau autor. Țineți minte doar atât- e o carte de debut literar apărută în 2013, când autorul (ca și mine, de altfel și ca majoritatea cititorilor săi, cred) avea doar 25-26 de ani. Și acum fugiți să o citiți, apoi să reveniți la ceea ce am scris eu mai jos, ca să vedeți dacă sunteți sau nu de acord cu ceea ce eu am ales ca fiind punctele forte ale cărții.
1. Roman în roman, un fel de joacă cu nervii noștri, foarte bine construită, în care naratorul, fiind autorul de interior, scrie note de subsol, adaugă apropouri, notițe, trece de la un subiect la altul, intră în capul unui personaj sau altul, așa cum îi place și asta te ține în priză și te înnebunește și te amuză cumva.
2. Cum poate autorul ( cel de facto) să se bage în piele de femeie și să se simtă atât de la locul lui acolo? Întrebare retorică, probabil, dar e de admirat de câte ori am tot mi-am subliniat: "aha, vezi cum e?" sau "bine zici soro!" În plus am găsit fraze manifest, ce vădesc lupta autorului cot la cot cu feministele vremurilor noastre (sau așa le-am văzut eu, cel puțin): "Mă enervează faptul că, mai nou, de fiecare dată când o femeie pune mâna pe o mașină de scris, cacă un roman cretin cu vampiri și vârcolaci! Atât de frustrate suntem, încât ne irosim talentele pe prostii din astea?" (p.340).
3. Poezia! Maaamă, câtă poezie bună printre rândurile de proză bună.(Vezi măcar pag.204)
4. Am pescuit o grămadă de titluri de cărți și muzică de care nu prea auzisem, și m-am simțit infiltrată în viața de scriitor- am simțit pulsul zilelor pe care le-a petrecut la mașina de scris și mi-am făcut note-de ascultat, de citit. Mulțumesc pentru asta.
5. Imaginația. E clar că un scriitor are imaginație bună, dar cum ar fi să bagi trei idei de roman în unul singur și ăsta încropit ca fiind o "simplă schiță de roman" . Mie mi s-a părut genial. Mai ales că nu e doar apă fiartă de ploaie aici. Vei găsi în acest roman veșnica căutare a sensului vieții, vei găsi personaje complexe: cu bune, cu toane, dezbrăcate de păcate și apoi scăldate în acestea, vei găsi dialoguri autentice,ironice, curgătoare, ce vin textului mănușă și gânduri, atâtea cuvinte ce te vor citi: "Dumnezeu ne urăște cu adevărat. Mai ales pe mine. Aș fi preferat să spargă piatră cu ciocanul pentru restul vieții, dar sa am pe cineva pe care iubesc, lângă mine, decât să fac ce vreau tot restul vieții,dar să trebuiască să dorm într-un pat gol și rece." (p.206)
6. ...gata, căutați voi alte puncte, după ce citiți cartea.

[Razvan Maftei · Rating 5 out of 5]

Recunosc, cartea m-a prins putin mai greu, dar cand m-a prins nu mi-a mai dat drumul. Sau nu i-am mai dat eu drumul, am citit-o in 2 nopti, fascinat de povestea blondei care ma intriga, de schimbarile de subiect si decor, de povestea in poveste (in poveste), de stilul cartii care face ca alte carti pe care le-ai citit sa ti se para brusc invechite si prea simple.

Gandurile fetei blonde, temerile si trairile ei le traiesti si tu sau le identifici la persoane din jurul tau si o intelegi chiar daca la inceput te impotrivesti si poate ti se pare doar o tanara neinteleasa cu inima in bucati. Dar iti dai seama mai tarziu ca nu e orice tanara iar autorul da dovada ca intelege si cunoaste bine intortocheata minte a femeilor inteligente care nu isi gasesc locul sau dragostea.

Misterul (pentru ca sunt un cititor de sf/fantasy si ma hranesc cu asa ceva) este conturat cat trebuie si e dezvaluit prin indicatii subtile care iti trezesc uneori un zambet in coltul gurii atunci cand intelegi referintele. Nimic nu e dezvaluit subit si dur si nu exista un deus ex machina care sa rezolve lucrurile, totul e relatat subtil si cu eleganta. Si cu toate acestea esti satisfacut. Nu esti lasat ca tu sa iti imaginezi ce s-ar intampla si nici nu ti se tranteste o fantasmagorie, ci ti se sugereaza exact atat cat trebuie, fara sa te deraieze de la firul principal.

Povestea Clarei excelent relatata in stil detectiv/jurnalistic, te fascineaza la fel cum te-a fascinat povestea din Unbreakable, povestea balaurului cu mai multe capete e hilara si aduce un strop de culoare iar povestea barbatului ramas singur pe pamant mi-a adus aminte de scena balconului dintr-un film neo zeelandez in care personajul principal, ramas singur pe lume, ajunge in pragul nebuniei. As vedea toate povestile acestea dezvoltate in carti de sine statatoare sau scenarii de film. Iar referintele Pink Floyd si Dire Straits nu au facut decat sa ma bucure, fiind formatiile mele preferate. Shine on Cosmin Leucuta !

[Adela · Rating 5 out of 5]

LE. Am terminat Hoodoo de la același autor și a trebuit să revin ugent la acest roman să îi dau 5 stele. Pentru că împreună sunt GENIALE! Și nu merită mai puțin niciuna!

După ce am citit cu sufletul la gură Cerul ca oțelul am rămas cu o mare curiozitate să citesc și celelalte cărți ale autorului.

Nu știam la ce să mă aștept de la această carte, mai ales cu un asemenea titlu ciudat și interesant.

Povestea este structurată în trei părți care au avut efectul să mă fascineze și confuzeze în același timp.

Prima parte a fost preferata mea, aș transforma-o în nuvelă și v-aș da-o tuturor să o citiți! Mi-a plăcut ce am simțit. Emoție, obsesie și tristețe în 100 de pagini. Excelentă!

Apoi a venit partea a doua odată cu confuzia. M-a pus pe gânduri blonda rău de tot, eram într-o căutare continuă să găsesc legătura cu prima parte 😅 Mi-a plăcut! Nu se explică totul, nu se fac toate legăturile și lasă loc de multe gânduri.

Povestea s-a "terminat" cu o a treia parte, care mi-a plăcut mai puțin, exceptând finalul, sunt acolo câteva fragmente tare puternice și atât de fain scrise... 👌 pentru mine a fost o carte în carte în carte... mind-blowing.

"Dumnezeu ne urăște cu adevărat. Mai ales pe mine. Aș fi preferat să sparg piatră cu ciocanul pentru restul vieții, dar să am pe cineva pe care iubesc, lîngă mine, decît să fac ce vreau tot restul vieții, dar să trebuiască să dorm intr-un pat gol si rece."

[Oana Mititelu · Rating 5 out of 5]

Recomand acest roman din motive care exced subiectivismului cu care sunt nevoita sa il privesc, cunoscandu-l atat de bine pe autor :-)

Povestea cutiei negre și a scriitorului care își distruge relația printr-o serie de coincidențe absurde de la inceput cărții își trădează originea de “roman în roman“ printr-o tehnică ingenioasă a autorului care folosește un singur cuvânt în încercarea de a sugera că firul narativ al poveștii scriitorului aflat la capătul carierei nu este decât vârful ice-bergului unui roman mai complex și ingenious construit în jurul a numeroase obsesii care se relevă pe parcursul povestirii.

Povestea-în-poveste nu este decât o plăsmuire a imaginației adevăratului personaj principal al sagăi, personaj al cărui nume nu este relevat nici măcar incidental pe tot parcursul trilogiei (tehnică prin care autorul reușește să creeze un personaj universal, în trăirile căruia cititorul se poate regăsi mai ușor și pe care îl poate asimila în mod natural), fata blondă, pe care o întâlnim într-o perioadă tranzitorie a existenței sale imateriale, confruntându-se cu dilemele și tragediile specifice vârstei sale (proaspătă absolventă de Facultate de Arte), într-un parcurs sinuos către maturizare și căutarea sensului vieții.

Leucuța își relevă în opera sa calitățile de fin cunoscător al psihologiei feminine și de avizat observator al societății și al moravurilor acestora, reușind să ne confere o imagine modernă a unui bildungsroman care surprinde foarte natural imaginea vremurilor noastre, prin personaje vivide și frumos conturate, prin dialoguri inteligente, spumoase și amuzante.

Planurile narative se întrepătrund armonios. Romanul este presărat pe alocuri cu fragmente de scurte povestiri aparent fără legătură cu firul principal al poveștii (Omul care a rămas singur pe lume și povestea incitantă a Clarei Munro, rebela cu oase de sticlă), care întregesc într-un mod spectaculos romanul, transformându-l într-un caleidoscop fluid și fluent de imagini și sentimente și relevând profunzimea și multitudinea problematicilor abordate într-un subiect aparent simplist.

Autorul, aflat la inceputul vietii si al carierei, tradeaza inca de pe acum o stapanire a tehnicilor narative, prin imbinarea multiplelor stiluri si folosirea unor artificii cel putin ingenioase el reusind sa captiveze cititorul si sa si-l castige inca de la inceput si sa nu-l piarda pana la finalul suprinzator (despre care nu ii place sa vorbeasca pentru a nu strica surpriza cititorului). Am putea sa afirmam despre stilul acestuia ca s-ar incadra in tipologia unui eterogen-studiat, ceea ce imprima romanului un suflu modern, aparent fara directie dar pana la final bine inchegat si fluent.

[Anca · Rating 3 out of 5]

"Laptele negru al mamei" mi se pare a fi o joacă a destinului (“Am trăit pe vârf de munte, și apoi am trăit și pe fundul gropii.”) precum și o spovedanie de gusturi bune și pretențioase. Totul e o îmbinare de stiluri și idei, de comercial și conservativ.

Parcurgând cele trei părți, atât povestea cât și felul în care ea este scrisă evoluează. Personajul principal, blonda, al cărui nume nu-l afli pentru că nu ai nevoie să-l știi, absentă în prima parte, devine tot mai prezentă, sinceră, personală și complexă cu cât te apropii mai mult de final. Gândurile și trăirile ei sunt intense, deși puțin prea lucide pentru cineva care se frământă atât de mult. Într-un fel, fiecare gând al blondei e analizat cu un strop de raționalitate masculină, care limpezește lucrurile mai ușor și mai repede decât ar fi, de fapt, o femeie în stare s-o facă.

E interesant să descoperi fiecare intrigă în parte și să o lași să te surprindă. E și mai interesant să te pierzi în creativitatea autorului și în salba de experiențe pe care încearcă să le ofere nu atât prin povestea propriu-zisă, cât prin felul în care își alege cuvintele și narează.

[Nicoleta · Rating 5 out of 5]

"Laptele negru......." mi-a trezit interesul chiar din titlu. Alimentul venirii noastre pe lume,cea dintai legatura cu realitatea exterioara,consacrat ca imagine a iubirii,a apropierii si a certitudinii ,capata in romanul lui Cosmin Leucuta valori metaforice surprinzatoare. Intai de toate ,senzatia mea a fost cea a unui suvoi pe care nu il poti controla,asa cum nici eroina povestii nu reuseste de cele mai multe ori;apoi,"negru"- ce anume transforma albul dulce al laptelui intr-un negru de care eventual suntem usor dezorientati,daca nu contrariati de- binelea? Cu fiecare pagina citita am inteles metafora tanarului scriitor Cosmin Leucuta. Clivajul alb/negru este drumul nostru catre initiere,zbaterea pe care o presupune limanul maturitatii si despriderea de tot ceea ce inseamna viata traita prin cliseele si regulile celorlalti,pana in momentul cand ne descoprim noi insine prin fericirile si mai ales nefericirile date sa le gustam ca pe laptele mamei-viata. Romanul pune la inecercare cititorul si din punct de vedere stilistic. Planurile narative curg si ele suvoi si iti trebuie o oarecare mobilitate a imaginatiei ca sa poti tine ritmul cu derularea imaginilor si intamplarilor prin care trec personajele,dar la final "povestea" se reaseaza sub semnul unui realism postmodern pe care in special tinerii sunt convinsa ca il vor gusta, citind "Laptele negru al mamei".

[Bogdan Istrate · Rating 5 out of 5]

Una dintre cărțile mele preferate. Mi-a plăcut foarte mult și a picat numai bine lectura ei, pentru că sunt prins între cărțile care trebuie citite pentru BAC. Laptele negru al mamei a picat foarte bine, m-a făcut să evadez din Ion, Enigma Otiliei, Hanu Ancutei etc.. Cosmin îmi spunea că atunci când era el adolescent dorea să citească cărti ca aceasta, însă nu erau și ăsta a fost un motiv întemeiat pentru a publica romanul, iar ideile lui m-au fascinat. Cartea merită citită și o să o recomand tuturor prietenilor mei. Keep calm and read a book and by a book I mean Laptele negru al mamei.

[BorisG · Rating 5 out of 5]

O cremă cu cocoloașe. Pe alocuri fină, pe alocuri brutală.

[Alda D. · Rating 5 out of 5]

Păcatul preferat al lui Cosmin e să își lase cititorii să aștepte. Aceasta a fost concluzia la care am ajuns când am terminat de citit Laptele negru al mamei. Acesta a fost mesajul pe care i l-am trimis după ce am terminat de citit romanul. Cum, Cosmin, să ne lași așa? Cum fac să treacă timpul mai repede ca să pot citi ce se întâmplă în continuare? E mai ceva ca atunci când urmează o scenă importantă în film dar e întreruptă de publicitate. Un amestec de entuziasm, curiozitate, avânt și neputință.
Sau poate că păcatul preferat al lui Cosmin e să te facă să simți că ți-a invadat cumva viața personală fără măcar ca tu să fi fost conștient de treaba asta. Te face să te întrebi când și mai ales cum s-a întâmplat așa ceva. De ce știe toate treburile acestea despre tine? De ce e în stare să descrie ce simți tu mai bine decât ai putea-o face chiar tu?
Laptele negru al mamei exprimă tot ce ai fi vrut să spui sau să faci dar nu ai avut niciodată curajul să spui sau să faci.
Cosmin a intrat sub pielea blondei iar blonda va intra sub pielea ta. Inevitabil.

[Alina Aldea · Rating 5 out of 5]

Despre 'Laptele negru al mamei' numai de bine. Este pentru mine o carte hipnotizanta. Structura ei de poveste in poveste are forta de a te atrage catre miezul actiunii,te face sa nu mai vezi nimic in jur din momentul in care citesti prima pagina. Iti da cate o palma peste ceafa de fiecare data cand schimba povestea, te face sa te revolti ca lucrurile nu se indrepta in directia in care iti imaginai tu. Fiind destul de voluminoasa, peste 300 de pagini, iti da falsa impresie ca poate, poate ii poti ghici sfarsitul. Nu, nu poti. Mai mult chiar, consider ca nici nu poate fi inca vorba de un sfarsit. Cosmin Leucuta ne tine intr-un suspans constructiv si pacatos. La sfarsitul cartii ajungi sa implori dupa volumul doi.
Asadar, o carte pe care o recomand cu caldura pentru o seara friguroasa de iarna :)

[Roxana Netea · Rating 5 out of 5]

Cartea lui Cosmin este atât de inventivă vizual şi stilistic, încărcată cu o energie debordantă şi cu o lipsă de menajamente, condimentată de un umor coroziv. Punctele forte ale romanului le constituie construirea personajului Clara, fata cu oasele de sticlă, un personaj la limita intre real şi supranatural şi descrierea fenomenului social din State .
Un adevarat roman de atmosferă, de introspecţie, de revoluţie şi de arhitecturalizare a pasiunilor.

[Reea Deea · Rating 5 out of 5]

O lectura alerta, care m-a tinut cu sufletul la gura. The future sounds very bright for Cosmin Leucuta!

[Monica Tonea · Rating 4 out of 5]

O lectură captivantă, eram sigură că nu mă va dezamăgi.

[Mihaela Istrate Anghel · Rating 5 out of 5]

"Aruncă omul în labirint și va descoperi lucruri noi". M-am aruncat - de bunăvoie și nesilită de nimeni - în labirintul ticluit de Cosmin, care l-a construit și manevrat ca un Dedal modern. Am descoperit un soi de autenticitate care uitasem că există. Mulțumesc, Cosmin!

[Cipri · Rating 5 out of 5]

O carte cu trairi... Inceputul- in care chiar cauti restul cuvintelor care lipsesc, pentru ca asa te-ai obisnuit de o viata (dar viata nu este o obisnuinta si asta vrea sa fie, dupa pararea mea aceasta minunata scriere)-si sfarsitul in acelasi stil.
Intre aceste 2 momente se afla trairi, de tot felul, generate de personajele ce se succced. De multe ori furie, de cateva ori bucurie si de foarte multe ori surpriza.
Nu sunt un specialist , dar am fost un cititor, care s-a lasat dus de paginile cartii, cum de mult nu a mai fost provocat.
As mai zice ca viziunea singuratatii pe o planeta functionala este bestiala , ca nu am alt termen, fantastic de deosebita (e gresit, stiu, dar din nou pentru ca nu am alt termen), o minune pe care am descoperit-o inmarmurit de perspectiva.
Am simtit acea tristete, care te apuca atunci cand ajungi la finalul unei carti bune, exact pentru faptul ca s-a terminat , dar ma bucur in avans pentru ceea ce cred ca voi descoperii in celelalte carti a le lui Cosmin.

[Cristina Frîncu · Rating 3 out of 5]

Scris poate nu atât în stil fragmentarist, cât în stilul larvei care-și țese un cocon, înfășurându-se în fire de povești, romanul lui Cosmin Leucuța a pornit de la o poveste despre un băiat care vrea să fie scriitor, o fată care-l vrea mai mult pe băiat decât pe scriitor și o vecină adolescentă care se preface că-l vrea pe scriitor ca să ajungă la băiat. Povestea autorului s-a transformat într-una din poveștile blondei, care scrie, scrie și, când simte că se plictisește, nu mai scrie. Așa au urmat capitolele despre plictiseală, a căror lectură mi-a provocat un crâmpei de invidie, deoarece blonda noastră, absolventă de Arte, încă locuind cu părinții și șomeră, își petrece timpul făcând cumpărături. Nu am putut rezona cu dramele ei sentimentale și cu dilema fostul/blondul, nici cu meditațiile ei despre bărbați.

mai mult plus interviu cu autorul, pe hyperliteratura: http://hyperliteratura.ro/cartea-barb...

[Komjatszegi Calina · Rating 5 out of 5]

"Laptele negru al mamei" este o carte diferita de tot ceea ce am citit pana in prezent, cu personaje vibrante, a caror schimburi de replici dau un ritm alert lecturii. Este genul de carte pe care o citesti repede, dar o "digeri" incet, in decursul mai multor zile, cand informatiile se aseaza la locul lor si incepi sa iei conceptiile autorului si sa le diseci, sa le raportezi la viata ta de zi cu zi. Este genul de carte la care te intorci sa subliniezi un pasaj, sa recitesti un altul, deoarece iti da senzatia ca autorul a luat niste adevaruri care au stat mereu ascunse intr-un colt al mintii tale (si poate al altora) dar pe care nu ai stiut cum sa le concretizezi sub nici o forma. Dupa parerea mea, nu este o carte pentru oricine, dragostea este prezentata sub o forma neconvetionala, iar povestea (daca poate fi numita astfel) nu are clasicul "happy-end".

[Szucs · Rating 5 out of 5]

Mi-a placut cartea, are acel ceva... care te captiveaza inca de la primele pagini si te face sa iti doresti sa stii mai multe, sa te opresti pentru un moment si sa privesti cu adevarat lumea din jurul tau. E de esenta tare si cumva ma regasesc in ideea: "Vreau doar sa fac ce ma multumeste. Asta valoreaza pentru mine mai mult decat orice. Vreau ca putinul timp pe care il am sa conteze ....pentru mine".
E minunat sa poti face acest lucru, ma simt privilegiata ca am ajuns la aceasta concluzie de ceva vreme si lucrez intens pentru a o pune in practica. Cartea te face sa treci prin mai multe stari, merita citita de mai multe ori, de fiecare data poti descoperii altceva care poate fi important pentru tine. Personal am citit-o de doua ori, da cu siguranta o sa mai revin la ea.
Succes in continuare si cat mai multa inspiratie!

[Iulia Trocin · Rating 3 out of 5]

Nimic concret. Gânduri gânduri, presărate cu înțelepciune
Însă stilul de a scrie este de admirat. Sunt mai multe narațiuni fara final. Autorul experimentează și este interesant de urmărit ce va scrie in continuare

Prea ambiguu pentru mine,care prefer narațiunile concrete din care sa trag învățăminte.
Dar apreciez înțelepciunea și o să cumpar și următoarea carte

[Simona Rusu · Rating 1 out of 5]

Cliseul e la loc de cinste in cartea asta.

[Andrei Mocuţa · Rating 4 out of 5]

Te hipnotizează la început, se cam diluează la mijloc, dar revine în forță la final.
Lectură obligatorie!

[Mihaela · Rating 4 out of 5]

1 steluță pentru subiect, mai precis pentru lipsa de subiect.
1 steluță pentru că am reperat o discrepanță în poveste.
5 steluțe pentru stilulurile folosite.
5 steluțe pentru faptul că m-a ținut cumva cu mâna pe ea până la sfârșit.
5 steluțe pentru titlu și copertă.
2 steluțe pentru că titlul nu are decât tangențial legătură cu povestea.
2 steluțe pentru personajul necopt.
Per total, aștept să te maturizezi literar și să scrii acel roman care te va plasa unde îți este locul. Ai potențial! Felicitări.

[Ana-Maria Anania · Rating 4 out of 5]

Mi-a plăcut și nu mi-a plăcut în același timp, însă recunosc meritele autorului, există pasaje impresionante în cartea aceasta. Din punctul de vedere al cititorului din mine - eu sunt fană a acțiunii și a dialogului, mai puțin a descrierilor lungi și a scrierii fragmentate. Mi-a plăcut mult mai mult prima poveste și sunt tare curioasă să mai citesc ceva scris de Cosmin Leucuța. Are un stil aparte și aș vrea să îl descopăr mult mai mult decât mi-a permis romanul acesta.

[Alexandra Aftan · Rating 3 out of 5]

Aș fi vrut să-i dau 4 stele pentru că e pe bune o carte faină, însă n-am făcut-o din cauza felului în care se raportează la perspectiva feminină. Mi se pare că în tot romanul am regăsit hipersexualizarea personajelor feminine și asta m-a călcat pe nervi maxim. Vorbim de exact prototipul unei femei “written by men” care e în același timp sexy- neîngrijită-misterioasă-instabilă, deci prea puțin realistă.

Mi-a plăcut însă stilul, fiind un roman în roman care reușește să îți capteze atenția și să îți pui niște semne uriașe de întrebare iar tot acest freamăt și monolog intern al personajelor mi-a hrănit sufletul. Also, mi-am notat multe observații înțelepte referitoare la dragoste și sensul vieții.

Partea a treia a cărții mi-a plăcut cel mai mult. A surprins foarte bine atmosfera tipică New York și al elitiștilor și a tratat anumite probleme mentale asupra cărora s-ar merita să stăm mai mult.

[Marinela Matei]

DNF

Nu contest faptul ca nu ar fi o carte scrisa bine , dar nu pot trece peste misoginismul autorului. Nu a fost pentru mine de data asta și poate îmi voi mai încerca o data norocul cu o alta carte scrisa de el si sper eu, v-a fi pe gustul meu.

[Simona · Rating 5 out of 5]

M-a intors si m-a rascolit cartea asta 🤦🏻‍♀️ a fost ca o calatorie in timp, un drum care e parcurs la un moment dat de fiecare dintre noi si care pe alocuri doare, trezeste amintiri si vrei sa inchizi cartea repede sa nu ti le mai amintesti. Tipare de oameni pe care le intalnim sau stim de ele de la prieteni, combusted passion, calatorii facute din curiozitate peste mari si tari si amintiri care raman in sufletul chinuit de nostalgie...Laptele negru al mamei are cate ceva din toate astea si un pic extra.

[Vladimir Ghinculov · Rating 3 out of 5]

Acesta este romanul de debut al domnului Leucuța. Un debut timpuriu, și se vede. Din păcate cartea este inegală, lângă momente de strălucire găsim pagini de juvenalia cu personaje și conversații artificiale, necredibile, un falsetto narativ. Nimic comparabil cu o simplă discuție cu Petronela, din cărțile ulterioare. Dar nu trebuie să fim prea neiertători, opusul merită citit măcar pentru că e prima parte a unui ciclu din care Hoodoo e ultima.