Zavaidoc în anul iubirii

by Doina Ruști

Pasiune, muzică și crimă în anul de glorie al Bucureștiului interbelic – o poveste de dragoste care a învins timpul!

București, 1923. În anul unei noi Constituții, al primului film românesc și al unei crime care a fascinat imaginația publicului, Micul Paris era orașul marilor pasiuni și speranțe. Pe fundalul unei metropole în plină transformare politică și socială, viața unei tinere fete se schimbă odată cu apariția celebrului Zavaidoc pe treptele casei sale. Într-o epocă lipsită de radio, microfon sau discuri autohtone, vocea inconfundabilă a artistului răsuna de peste tot, cântând suferința unui bărbat îndrăgostit în localurile pline de fum, în saloanele somptuoase sau în suburbiile animate de acordurile tarafului său. Zavaidoc nu a fost un simplu cântăreț, ci o emblemă a unei lumi în stare de orice, aflată la granița dintre tradițional și modern.

„Întâlnirea mea cu Zavaidoc s-a produs pe când încercam să înțeleg arhitectura complexă și parfumul anului 1923, cel mai nebun dintre «anii nebuni». Iar la fiecare pagină de ziar, în fiecare filă de carte, în filmele și în fotografiile începutului de secol XX, am regăsit vocea fără egal a acestui artist, care se mișca prin multe medii culturale și cânta cu aceeași pasiune atât operetă, cât și folclor, dar mai ales o muzică vie și epică, a orașului de după război. Tot ceea ce s-a întâmplat în anul 1923 cuprinde forța lui Zavaidoc, venită dintr-o poveste de iubire, imersiv legată de istoria unui an.” – Doina Ruști

Genres: Historical Fiction, Romania

288 pages, Paperback

First published September 19, 2024

About the author

bio
DOINA RUŞTI is one of Romania’s most acclaimed contemporary novelists, known for her powerful blend of historical imagination, realism, and political depth. She is the author of fourteen novels and three short story collections, translated into more than fifteen languages and studied in Romanian schools.
Her most awarded novel, The Ghost in the Mill, is a haunting parable of communism. Her Phanariot Trilogy — The Phanariot Manuscript, The Book of Perilous Dishes, and Homeric — reimagines 18th-century Balkan history through fantastical and symbolic lenses. The Book of Perilous Dishes appeared in English with Neem Tree Press (UK, 2022 & 2024), was reviewed in The Guardian, praised by the Historical Novels Society, and selected by Amazon booksellers and international readers’ clubs.
Her recent novels include Zavaidoc in the Year of Love (2024), a bestseller set in interwar Bucharest, and Ferenike (Humanitas, 2025), an autobiographical and politically resonant story of guilt, memory, and feminine resistance.
She has received the Romanian Academy Prize, the Writers’ Union Prose Award, and the Hungarian Writers’ Union Prize for Best Translated Book. She is also a screenwriter: Le miracle de Tekir (2015), which she co-wrote, won the Zurich Film Festival Award for Best Swiss Film. Ruști teaches cultural history and creative writing at the University of Bucharest.
🌐 Website: www.doinarusti.ro
📱 Platforms: Instagram | YouTube

Reviews

[Andreea Ursu-Listeveanu · Rating 5 out of 5]

Odata cu cartea asta mi s-a deschis si apetitul pentru a cunoaste cat mai multe personalitati ale trecutului romanesc, de care fie nu am auzit - ca in cazul lui Zavaidoc - fie nu ma atrageau, dar acum sunt curioasa.

Zavaidoc pare sa fi fost un personaj foarte colorat si ma bucur ca Doina Rusti l-a scos la lumina, in special in anul iubirii cand a intalnit-o pe Matilda - anul 1923 - foarte important din mai multe motive. E anul in care apare primul film romanesc, femeile incep sa se emancipeze - exemplu foarte elocvent e Carolina, cea care e naratoarea primei parti si fiica croitorului care ii inchiriaza o camera lui Zavaidoc in casa lui. Felul in care vede si observa Carolina lumea si oamenii, atitudinea ei de adolescenta nestavilita, curioasa si indrazneata mi-a adus aminte de Jo din Micutele Doamne. Aceasta viziune plina de optimism si admiratie e contrabalansata de partea a doua unde vedem intamplarile si completam spatiile goale prin ochii si din experienta Matildei. Tot cu Zavaidoc in minte, insa tonul devine anxios, alert, dramatic si plin de secrete si neintelegeri.

Cartea are de toate: muzica, istorie, barfe ale epocii, moda, crime, vicii, studentie la Paris, minciuni, drame personale, umor.

Am ascultat niste interviuri cu Doina Rusti si am aflat ca Matilda este un personaj fictiv, insa nu si medicul Carniol sau Fanny, prietena lui Alfred. Si multe intamplari din carte s-au petrecut cu adevarat, autoarea citind toate editiile ziarului Universul din anul 1923 cand s-a documentat pentru aceasta carte.

Cred ca mi-a placut tot la Zavaidoc si toata cartea mi s-a parut bine inchegata, foarte interesanta si 'altfel'.

[Ciprian Handru · Rating 5 out of 5]

Am avut onoarea de a citi recent manuscrisul “Zavaidoc în anul iubirii” de Doina Ruști.
Greutatea acestei cărți vine din forța scrisului și din imaginația debordantă a unei scriitoare originale. “Zavaidoc în anul iubirii” urmărește un epos, legat de cel mai popular cântăreț al României interbelice, în imagini de forță vizuală sau cinematografică, și a unei epoci convingător reconstituite. O dublă incursiune - în viața intimă și în istoria colectivă , prin urmare, și o galerie de portrete și de povești autentice.

[Dalia · Rating 5 out of 5]

Lizoanca la 11 ani e cartea care m-a convins de talentul Doinei Rusti. Nici  aceasta nu m-a dezamăgit.  E la fel de bine scrisă iar subiectul atrăgător.
Zavaidoc, vestitul rapsod din perioada interbelica începe o poveste de dragoste cu Matilda, o tânără despre care nu se știe aproape nimic. Povestea ei  se descoperă treptat prin cărțile scrise de cei doi. Cea a lui Zavaidoc dictată lui Carol, fiica proprietarilor unde aceștia sunt chiriași, iar a Matildei îi parvine tot lui Carol la zeci de ani distanță de la întâmplarea respectivă.
Farmecul cărții stă nu doar în relatarea propriu-zisă a poveștii de iubire ci mai ales în măiestria cu care autoarea a dat viață poveștii, inserand constant versuri din bogatul repertoriu muzical al lui Zavaidoc. Pe fundal, se conturează Bucureștiul interbelic, cu grădini de vară și oameni însetați de viață și distracție, ceea ce oferă farmec suplimentar lecturii.
Din punctul meu de vedere, o carte de 5 stele.

[Cornelia Dumitraș · Rating 5 out of 5]

Ce parfum minunat are Bucureștiul interbelic! ♥️♥️♥️

[Ruxandra Jurcut · Rating 4 out of 5]

Bucurestiul ca personaj. Un an - 1923, si o furtuna de intamplari despre toate formele iubirii.

[Readingfunclub · Rating 2 out of 5]

❗️Aceasta este părerea mea despre acest roman și nu ar trebui să îți influențeze negativ dorința de lectură!

Romanul "Zavaidoc în anul iubirii" de Doina Ruști m-a dezamăgit și mi s-a părut mai mult o tentativă literară de a adânci aspectele unei iubiri complicate într-un București interbelic, o lucrare incoerentă și destul de plictisitoare pe alocuri. Am cam tras de mine să termin această poveste, ceea ce m-a ținut cusută de intrigă a fost însuși Zavaidoc cu a sa voce de tenor. Narațiunea este, în esență, fragmentată, greu de urmărit, iar legătura dintre personaje și teme este adesea lăsată la voia întâmplării, nefinisată în detalii.

Scriitoarea pare să încerce cu acest roman o abordare neconvențională, dar această tentativă literară nu a reușit să îmi capteze atenția, experimentul narativ transformându-se în voci inutil de complicate ale personajelor. Deși poate că intenția a fost de a crea un roman profund și subtil, am găsit rezultatul ca fiind departe de acest ideal. Descrierile sunt adesea prolixe, iar dialogurile existente nu au reușit să creeze o conexiune autentică între mine și personaje.

De asemenea, stilul autoarei este, în multe părți, încărcat de artificii literare care nu au făcut altceva decât să îmi adâncească confuzia, diluând și mai mult mesajul cărții. În loc să simt cum imaginația îmi este stimulată, "Zavaidoc în anul iubirii"  m-a copleșit printr-o densitate inutilă a limbajului și a detaliilor, ca și cum aș fi răsfoit într-un caiet cu știri și bârfe decupate din ziarele de la acea vreme.

În concluzie, romanul este o lucrare care promite mult, dar care nu a reușit să îmi îndeplinească așteptările, nu am citit o poveste captivantă și nici nu am avut parte de o analiză mai profundă a vieții lui Zavaidoc. Deși Doina Ruști are cu siguranță un stil propriu, apreciat de mulți cititori, "Zavaidoc în anul iubirii" rămâne în ochii mei un experiment literar ratat, fără o direcție clară, având un impact mai mult confuz decât revelator.

[Claudia · Rating 5 out of 5]

"Tata l-a întrebat dacă a fost mereu orb, iar el i-a povestit că în copilărie s-a întâlnit în pădure cu un căpcăun care i-a scos ochii. Pe unul l-a înghițit, dar celălalt a sărit, s-a lipit de cer și de atunci a apărut luna. Ochiul ăsta se plimbă aiurea prin univers, iar seara se întoarce la el, să-i povestească una și alta."

"De ce cântăm, dacă nu pentru viața irepetabilă a unei clipe și pentru viețile nenăscute ?... Dar nu e așa. Astea sunt vorbe. Cânți pentru că te taie la icre, pentru că simți în coastă dintele viperei care stă lângă tine din clipa în care te naști. Cânți ca să te iubească, ca să pună mâna pe tine un suflet de om. Cânți pentru că mori și, chiar ș-așa, târât către groapă, arunci în urmă un ultim strigăt de ajutor."

[Raluca Anton · Rating 5 out of 5]

Tare mult îmi place cum scrie Doina Ruști! Cartea aceasta este cu umor, povești urbane bucureștene din anii ‘20, un personaj renumit al timpurilor văzut prin ochii unei adolescente.
Mi-a placut timpul petrecut “impreuna”! 😊

[Cris Isal · Rating 5 out of 5]

Am citit “Zavaidoc în anul iubirii” în manuscris, o astfel de lectură nu poate fi decât tulburătoare, inevitabil e însoțită de o mare curiozitate, de bucurie, dar și de așteptări. Așteptam o biografie romanțată, dar nu, e un roman cu personaje seducătoare, însuflețite, cu “fapte”, cum spune Carol, naratoarea, cu acțiune și mistere petrecute în Bucureștiul interbelic. Trei voci, trei fire narative se completează atât de surprinzător, cum numai finalul din “Mămica la două albăstrele” m-a mai uluit. Mulțumesc încă o dată pentru bucuria acestei lecturi, pentru călătoria emoționantă!

[Otilia Anghel · Rating 4 out of 5]

3,5*

[Anca Simionescu · Rating 5 out of 5]

Carte Pasiune citită pe nerăsuflate.

[Lori Visan · Rating 5 out of 5]

Minunat acest roman cu parfum interbelic.👏👏👏👏 Doina Ruști, prin condeiul ei magic, mi-a încântat sufletul cu povestea lui Zavaidoc. Mărturisesc că am citit cartea ascultând din când în când unele melodii de-ale cântărețului . Parcă intri mai bine în atmosferă. 🙂

[Amalia Sandi · Rating 5 out of 5]

Regret că nu mă pot plimba prin grădini și cârciumi cu parfum de tutun și mister și cu Zavaidoc care-mi cântă. Mă mulțumesc cu faptul că îl pot asculta de pe canapeaua mea, citind această carte.
Mi-a plăcut enorm scriitura și a fost o plăcere să-l cunosc pe acest Zavaidoc reinventat prin ochi de copil, de femeie iubită și apoi prin ai lui. Sper să-l ocolească uitarea.

“Avea ceva în ochi care te lipea de zid, un fel de foame de lume și o poftă de viață cum n-am mai văzut decât rareori.”

“Se mișca lent, pot să spun nu că mă îmbrățișa, ci se topea, ceară călduță, lacrimă strecurată în carne și de-acolo în sânge.”

“Deși era orb, știa precis când răsare luna, întotdeauna se oprea din cântat și spunea: Acum gata! S-a ridicat luna și vrea să-mi arate ce-a mai văzut. Tata l-a întrebat dacă a fost mereu orb, iar el i-a povestit că în copilărie s-a întâlnit în pădure cu un căpcăun care i-a scos ochii. Pe unul l-a înghițit, dar celălalt a sărit, s-a lipit de cer și de atunci a apărut luna. Ochiul ăsta se plimbă aiurea prin univers, iar seara se întoarce la el, să-i povestească una și alta.
Prin anii copilăriei, aveam două frici: de pădure, mai ales toamna, când mișună stafiile și strigoii, și de lună, care mă pândea din cer, ca să-i spună orbului despre mine.”

“De ce cântăm, dacă nu pentru viața irepetabilă a unei clipe și pentru viețile nenăscute? […] Dar nu e așa. Astea sunt vorbe. Cânți pentru că te taie la icre, pentru că simți în coastă dintele viperei care stă lângă tine din clipa în care te naști. Cânți ca să te iubească, ca să pună mâna pe tine un suflet de om. Cânți pentru că mori și, chiar și-asa, târât către groapă, arunci în urmă un ultim strigăt de ajutor.”

“Noiembrie se apropie cu fantomele sale, cohorte vesele de babe gătite și orbi. De când le aștept! Cel mai bine le stă strecurate în haine, prin căptușeli de paltoane și prin vitrine. Ori, și mai bine, într-un pahar de vin, ca al meu, pe care îl voi bea înainte să cânt cântecul meu.”

[Ana Otelea · Rating 2 out of 5]

După Mâța Vinerii ma tot întorc la Doina Ruști cu așteptări înalte, care nu se materializează nici cu Zavaidoc. Subiectul merită toată atenția, stilul are un farmec aparte însă construcția este anevoioasă iar revelațiile puțin surprinzătoare.

[Cristina · Rating 3 out of 5]

Am avut momente în care nu aveam chef să o termin, dar până la urmă m-a prins povestea și parcă mi-ar fi plăcut să pot să merg și eu într-una din grădinile Bucureștiului să îl ascult pe Zavaidoc cântând.

[Oana · Rating 4 out of 5]

M-a purtat inapoi in timp Doina Rusti cu povestea asta scrisa din trei perspective, oferindu-mi nu doar o lectie de istorie, ci si o idila, un mister & ocazia de a asculta muzica anilor 20 - vocea lui Zavaidoc se gaseste pe YouTube si completeaza perfect cartea.

[Unianu Caty · Rating 5 out of 5]

Aceleași întâmplări, perspective diferite.

[Georgiana Ruxandra · Rating 3 out of 5]

idee genială, execuție care lasă de dorit.
-1 steluță pentru imaginea de zeu pe care i-o creionează protagonistului
-1 steluță pentru multe evenimente improbabile

[Andreea-Cristina · Rating 4 out of 5]

https://andreeajuvina.ro/zavaidoc-in-...

[Mihail Romanescu · Rating 1 out of 5]

Toată stima pentru doamna profesor, coordonatoare a unui atelier de scriere creativă la Universitatea București și fondatoare a revistei "Ficțiunea"..., dar volumul de față este un eșec regretabil. Subiectul (țiganul fără școală, dar cu un talent muzical de excepție, temperamental și pasional în dragoste) e prin natura lui generos și s-ar fi putut broda mult pe seama lui, numai că autoarea s-a limitat la niște șabloane romantic-sentimentale, pe care le-a sucit și le-a răsucit – probabil în maniera unui exercițiu de scriere creativă –, până s-au pierdut și farmecul, și misterul unei povești de dragoste aparte.
Spre deosebire de Mircea Cărtărescu cu a lui "Zaraza" – tot un subiect preluat și prelucrat din folclorul urban –, scriitoarea nu doar că lungește obositor de mult istoria, o repetă și iar o repetă, din perspectiva unui alt protagonist, fără să reușească să aducă ceva cu adevărat nou, dar amestecă stilurile și tipurile de discurs, alături de limbajul pretențios, literar, figurând termeni neaoși, regionali sau expresii colocviale, ce nu își au nici locul, nici justificarea, nefiind potrivite nici momentului, nici personajului la care fac referire sau care, personajul, le întrebuințează.
„În timp ce cânta, pe scenă se perindau ofițeri și dame cu pălării, care băgau câte o exclamație, într-un cor ilar.”-p.18; mama care avea „niște ochi care-ți făceau curățenie și prin pipotă, și prin mațe” -p.161 spune o studentă la psihologie, în perioada interbelică, într-un jurnal, care se vrea un soi de manuscris găsit, în franceză; fata fuge „mișelește, ca o cenușăreasă care până atunci se destrăbălase cu un bărbat abia cunoscut, iar acum se grăbea să dispară în cețurile unei lumi cenușii” -p.166 (Aici se dorește oare parodierea modelului? Poate.); „am auzit și cel mai vechi cântec românesc, de-o frumusețe pe care nu știu s-o povestesc” -p.205 (frumusețea se poate povesti? Probabil.); în timp ce dansa, personajul feminin precizează „voiam să mă agăț de ochii lor, de "castanele" lui Ică și de ochii ofticatului” -p.251 (o fi vorba de ochi căpriu, dar castane... sugerează, în cazul unui bărbat, într-o astfel de scenă, altceva. Sau poate nu?); „gândul că-l părăsesc se făcuse buboi în fundul gâtului meu” -p.255; sau enervantul "tirbușon", care li se bagă adeseori în cap/frunte/trup personajelor: vocea lui Zavaidoc „care era ca un tirbușon băgat adânc în fruntea mea” -p.41, chiote care „intrau ca tirbușonul în tine” -p.164 etc.
Un roman ce s-a dorit interesant, dar care a rămas la stadiul de literatură romantico-siropoasă, scris parcă de o elevă de liceu, cu vise și dorințe refulate, canalizate într-o direcție greșită sau prea puțin potrivită la acest nivel. Păcat!

[Ana-Maria Prisacaru · Rating 4 out of 5]

Un talent uriaș într-un artist cu "patru plămâni", care, în Bucureștii anului 1923, într-un climat al frământărilor politice și sociale, dar și al efervescenței culturale postbelice, aducea mulțimea în delir cu vocea sa, care "îți intra în carne" și "se întipărea în pereții orașului". Acesta este Zavaidoc, figura publică, lăutarul aclamat în restaurante și grădini de vară de toți iubitorii de muzică populară, desăvârșit prin întâlnirea cathartică cu orbul ("parte din mine"), când înțelege că esența sa, dincolo de "umilințe și obsesii", este cântecul, pe care are datoria să-l dea mai departe.
Dar Doina Ruști ne introduce și în lumea intimă a lui Ică (în acte Marin Gheorghe) Teodorescu, un om fin, generos și elegant, compensând lipsurile unei copilării marcate de sărăcie, un suflet sensibil preocupat de găsirea identității, a rădăcinilor sale și a împlinirii prin muzică, dovadă fiind fascinația pentru Lună (tălmăcită ca o față interioară a sa), ale cărei apariții încifrate în vis sunt lecții pe drumul devenirii lui ca om și artist. Mai mult decât orice, Zavaidoc este frământat de dorința de a rămâne în memoria colectivă nu doar prin cântecele sale, ci și printr-o biografie care să-l scape de obsesia zădărniciei.
Miezul romanului este țesut în jurul unui Ică îndrăgostit de Matilda, o tânără studentă la Paris, care ajunge în București cu un plan de la care nu se va putea abate, sacrificându-și astfel iubirea după care va tânji întreaga viață. Relația lor, delicată, consistentă de la un moment încolo, ajunsă în etapa pregătirilor de nuntă, va fi curmată fără avertisment de nevoia Matildei de a acoperi urmele unor evenimente dramatice asupra cărora va alege să păstreze mereu tăcerea. Rămâne în urma ei un logodnic confuz, trist și furios, care nu va afla decât în ajunul morții sale cât de mult a fost iubit.
Mi-a plăcut! O frescă veridică a Micului Paris interbelic și o portretizare admirabilă, cu numeroase tușe ficționale, a celui care a fost "un fel de efigie a cântecului orășenesc" din "anii nebuni".

[Ramona · Rating 5 out of 5]

„Zavaidoc în anul iubirii” de Doina Ruști – o poveste vibrantă despre pasiune, muzică și destin.
Fiind prima mea întâlnire cu proza Doinei Ruști, nu știam la ce să mă aștept. Spre surprinderea mea, am descoperit o autoare cu un stil de scriere profund, elegant și încărcat de emoție.
Recunosc, nu auzisem niciodată de Zavaidoc, dar mi-a plăcut enorm să-l descopăr în paginile acestei cărți.
Povestea este spusă din perspectiva a trei personaje: Carolina (o adolescentă curioasă și perspicace), Matilda (iubita lui Zavaidoc în vara lui 1923) și, spre final, chiar Zavaidoc însuși . Fiecare voce aduce claritate și profunzime întâmplărilor.
Este o carte care te prinde treptat – cu fiecare pagină, povestea devine tot mai captivantă. Atmosfera Bucureștiului interbelic este redată cu un farmec aparte, iar elementele de romantism, dramă și mister se împletesc într-un mod armonios.
Dacă ar fi să o descriu în câteva cuvinte, aș spune: o carte completă, care oferă romantism, tensiune și redescoperirea unui om și a unei epoci – Zavaidoc și anii săi de glorie.

[Diana Alioante · Rating 5 out of 5]

O excelentă descriere a orașului și a vremurilor. Scriitura atrage prin lejeritate și se învolburează apoi, devine profundă și grea de obsesii și mistere. Mi-au plăcut mult modul de a caracteriza un personaj și o serie de evenimente din mai multe perspective, profunzimea personajelor care nu cred mare lucru despre ele însele, modul în care sunt urmărite și descifrate simboluri. Începe ca ceva simplu, o lectură ușoară, dar devine obsedantă și mă bântuie cu înfrigurare atmosfera și descifrarea misterelor.

Ce îmi rămâne mie este clar descrierea atmosferei, mă imaginez cântând pe străzi, citind foiletoane și cărți care se dau pe sub mână. Mi-ar fi plăcut să știu ce s-a întâmplat și cu Carol până la final. Mă bucur că am descoperit-o pe Doina Ruști odată cu acest roman și voi mai citi și altele, cu siguranță.

[Alissa B · Rating 2 out of 5]

Its interesting to see two perspectives. I definetly feel like Carol’s character and view of the storyline was very shallow and superficial, while Matilda’s was deeper and near the core. I didnt like Carol’s character at all, mainly because, despite being, yes, the protagonist, she felt like all the characters revolve around her, while she was just kind of there. She had no contributions to the plot, other than being the narrator for half the book. All she did was judge the other characters by the way they looked at her, which is very self centered and egocentric.
The book is supposed to show a depicition of love - it did everything but that. No offense but it kind of sucked at that aspect. Expected more. The last half was a bit better so kudos to that.

[Carmen Miron · Rating 3 out of 5]

Încă o dată D. Ruști se dovedește o maestră a perspectivelor, arătându-ne cum fiecare își construiește propria realitate din cioburi de adevăr pe care le consideră relevante.
Povestea Carolinei mi s-a părut mult prea lungă pentru contextul pe care îl crează, cu detalii care se vor a construi atmosfera de epocă dar care aduc o notă de superficialitate și diluează suspansul. Mi-ar fi plăcut o variantă condensată a acesteia. Altfel, opera este originală, bine documentată, cu întâmplari ce se țes credibil în ochiurile goale ale realității surprinse în însemnările vremii.

[Andr uşa · Rating 4 out of 5]

Începutul nu este foarte atrăgător, dar in momentul in care am ajuns la a doua parte mi am dat seama ca este o carte absolut DELIOCIOASA. autoarea reușește sa asambleze 3 personaje diferite cu ajutorul narațiunii la persoana I, oferind o lume credibila cititorului in timpul calatoriei prin pădurea lecturii.
nu m am asteptat sa contina atat de multa actiune si o mare involburata de secrete si vulnerabilitati, dat fiind incipitul ce pune in lumina perspectiva unei fetite de genarala asupra inatmplarilor tumultoase.

[Carmen T · Rating 5 out of 5]

Ce o mai fi și cu dragostea asta? O interogatie recurenta a vieții noastre, la care Doina Ruști nu intra în capcana răspunsurilor, nici previzibile, nici căutate. Il lasă pe Zavaidoc sa se desfășoare plenar, într - o poveste care merge pas la pas cu cititorul, glisand între realități știute, trăite sau închipuite.
Zavaidoc e proaspăt! Proaspăt ieșit pe piață de carte, dar și în lumea larga de acum. Intre poveste și spectacolul vietii, aceasta este provocarea Doinei Ruști pentru Zavaidoc. 👏

[Alex Prodrom · Rating 5 out of 5]

Superba carte! Si pentru ca am aflat atatea lucruri despre locurile mele preferate din Bucuresti: Cismigiu, bd. Elizabeta, etc.

Dar cel mai mult m-a impresionat acest parcurs al lui Zavaidoc. Intotdeauna afectat de relatia cu luna, orbul ii mărturisește secretul sau. Sa se detaseze de luna (Matilda), ea e pentru corb.

Am invatat foarte mult despre frumusețea efemerității si spontaneită��ii! Multumesc Doina Rusti!

[Iuliana Mihai · Rating 4 out of 5]

Nu m-am mai oprit din citit după primele pagini - captivantă, surprinzătoare prin cele trei perspective pe care le oferă asupra acelorași fapte, o autentică pagina de istorie bucureșteană interbelică!

[Mihaela · Rating 2 out of 5]

Exceptând crâmpeiele din Bucureștiul interbelic, povestea nu m-a prins, mi s-a părut plictisitoare si trasă de păr. Mi-a stârnit curiozitatea în ceea ce îl privește pe Zavaidoc, dar mai mult, nu. No offence…