Iata ca si Aurul maorilor isi face loc in sufletul meu, nu ca un roman cu actiune memorabila, ci ca un alt roman de atmosfera scris de Sarah Lark, de stare si de frumos. M-am indragostit de felul in care autoarea scrie si prezinta Noua Zeelanda odata cu In tara norului alb si nu m-a dezamagit nici de data aceasta. A fost exact asa cum ma asteptam, si cu partile bune si cu cele rele. Poate mult prea lunga si incarcata de detalii, ca si in cazul primei serii, dar cu povesti de viata frumoase. Poate previzibila pe alocuri, dar plina de sentimente. Iar punctul forte consta, si de data aceasta, in personaje. Am intalnit din nou doua femei puternice, pe care soarta le aduce impreuna la final, ale caror destine se implatesc in mod tragic, care se maturizeaza si se transforma din copilele inocente in femeile decise sa isi schimbe viata, curajoase si demne. Le-am iubit pe amandoua, dar le-am si judecat pentru ca s-au multumit cu putin de atat de multe ori, ca nu au stiut sa se puna pe primul loc, sa isi vada valoarea si sa o foloseasca in interesul lor, sa nu mai accepte langa ele un barbat imatur si incapabil sa le iubeasca asa cum merita. L-am detestat pe Michael de la inceput pentru inconstanta si lasitatea lui si nu mi-a placut calea usoara pe care autoarea a ales-o pentru el. Dar aici nu este vorba nici despre el, nici despre altii. E vorba despre puterea de a o lua de la capat, de fiecare data cand e nevoie. De a spera si a-ti pastra vie iubirea, de a avea rabdare si a starui in decizii, de a-ti asuma riscuri si a cauta echilibrul in viata, de a afla cine esti cu adevarat. Recunosc ca mi-a placut mai mult Lizzie pentru zvacul pe care l-a avut, pentru personalitatea ei. Kathleen e genul de femeie care nu imi place: mereu docila, gata sa faca ce ii spun ceilalti, sa se multumeasca cu putin, tematoare sa iasa din zona de comfort. Insa m-a surprins placut, pentru ca si-a vazut greselile si a stiut sa faca schimbarile necesare si sa infrunte ce i-a scos viata in cale. M-am atasat de ea si de povestea ei. Cel mai mult mi-a placut insa atmosfera si ideea in jurul careia a fost construita povestea. Cred ca si-ar pierde farmecul daca as include un rezumat in aceasta recenzie. Nu e genul de roman care sa te atraga prin intriga si ar putea parea plictisitor ca si poveste, insa trebuie sa ii dai sansa sa te poarte pe acele taramuri si cu siguranta ii vei intelege esenta. E lung, dar cred ca merita, pentru starea pe care ti-o ofera si pentru intalnirea cu aceste femei, care iti vor intra in suflet, mai ales in aceasta luna dedicata lor. :)