Ana Blandiana, pe numele ei civil Otilia Valeria Coman, (n. 25 martie 1942, Timișoara) este o scriitoare și luptătoare pentru libertate civică în România. Înainte de revoluția din 1989, faimoasă disidentă și apărătoare a drepturilor omului, a avut curajul să-l înfrunte direct pe dictatorul Nicolae Ceaușescu prin declarații publice în interviuri acordate postului de radio Europa Liberă și unor publicații din străinătate. Ana Blandiana s-a implicat în viața civică printr-o serie de acțiuni în cadrul Alianței Civice. În prezent conduce Memorialul de la Sighet, un institut de studiere a crimelor comunismului, cu un centru de cercetare care organizează anual conferințe, sesiuni științifice și expoziții pe tema fenomenului totalitar.
Otilia Coman s-a născut la Timișoara, ca fiică a preotului ortodox Gheorghe Coman, originar din Murani, Timiș. După retrocedarea Ardealului de Nord în 1944 familia Coman s-a mutat la Oradea, unde tatăl poetei a slujit ca preot la Biserica cu Lună, catedrala ortodoxă din Oradea. După instaurarea regimului comunist în România preotul Coman a fost arestat ca "dușman al poporului". Ca fiică a unui deținut politic, a trebuit să aștepte patru ani până când autoritățile comuniste i-au permis înscrierea la Facultatea de Filologie din Cluj. Pentru a ocoli șicanele regimului, Otilia Coman și-a luat pseudonimul Ana Blandiana, după numele satului natal al mamei, respectiv Blandiana, Alba. Tatăl poetei a murit într-un accident de mașină în anul 1964, la scurt timp după eliberarea din detenția politică. După absolvirea facultății, Ana Blandiana a debutat în revista Tribuna din Cluj.
De-a lungul anilor, poeta a întreprins — ca invitată a unor universități, academii, organizații culturale — mai multe călătorii de documentare și studiu în diverse țări europene și a participat la congrese și festivaluri de poezie. În afara volumelor menționate, i-au mai apărut grupaje de poeme în reviste și antologii din Anglia, S.U.A., Italia, Spania, Franța, Belgia, Germania, Austria, Olanda, Finlanda, Polonia, Ungaria, Bulgaria, Cehoslovacia, Brazilia, Cuba, Turcia, Siria, Grecia, China, Japonia, Israel, Albania. După 1989, acestor traduceri li se adaugă eseurile literare și articolele de analiză politică apărute în marile ziare germane sub semnătura Anei Blandiana, ca și nenumărate conferințe, lecturi publice, interviuri, intervenții la colocvii, simpozioane și mese rotunde în principalele țări europene.
Premiul pentru poezie al Uniunii Scriitorilor din România, 1969; Premiul pentru poezie al Academiei Române, 1970; Premiul pentru proză al Asociației Scriitorilor din București, 1982; Premiul Internațional "Gottfried von Herder", Viena, 1982; Premiul Național de Poezie, 1997; Premiul "Opera Omnia", 2001; Premiul Internațional "Vilenica", 2002.
Este poemario es buenísimo, repleto de significado y simbolismo en cada poema, y la autora lo escribió con solo 27 años! Por fin leo a Ana Blandiana en poesía, y seguiré buscando sus obras.
Es de gran densidad poética y lenguaje muy simbólico, en el que lo íntimo se funde con lo cósmico “Todo lo que es soy yo,……El universo me persigue con los miles de rostros míos”, la voz lírica tiende al infinito, busca trascender lo individual hacia una identidad universal, repleta de resonancias metafísicas a partir de la memoria y la experiencia: “…en la infancia buscaba los bordes de la lluvia…..pero la lluvia siempre cesaba antes de que descubriera sus fronteras…”.
Al mismo tiempo también asume un contrapunto desmitificador, “…Y no encontrarán la endiablada audacia de confesar que los ángeles caen no por el pecado, no por el pecado, sino de puro agotamiento”. El simbolismo religioso se subvierte para mostrar una visión profundamente humana de lo sagrado, en la que el sentimiento humano reemplaza al dogma moral, “…¿Qué nostalgia de tu poder de antes de amar te hace girar la luz en nosotros?”, donde la luz actúa como símbolo de revelación y deseo trascendente, a la vez que propone la unión entre amor, palabra, humanidad y divinidad.
Por último, me gustaría preguntar a la editorial cómo es posible que en una misma edición (Colección Visor de Poesía), un mismo verso sea traducido de forma diferente en el prólogo (Viorica Patea) y en el poemario (Natalia Carbajosa)?
Se iau cuvintele proaspete și se vorbesc Până când rămân lustruite, egale Și nimeni nu-și mai amintește Ce formă aveau și ce sens. Când se vor sfârși toate cuvintele vii Se va sta la pândă să nu se nască vreunul Și dacă totuși un nou cuvânt va apare Va fi repetat pâna când Nimeni nu și-l va mai aminti. Apoi Vor fi chemați savanți Specializați în descoperirea înțelesurilor pierdute Și câte un bătrân va fi adus în laboratoare Și întrebat de-și mai aduce aminte Sensul vreunui cuvânt. Și răgușit și nesigur el va bolborosi „Bunicul meu, cine știe, poate…”
Cât mai e timp ascundeți cuvintele vii, Cuvintele rămase încă în viață salvați-le, Voi, cei siliți să ascultați, Voi, ce de secole sunteți Cumintele public al crimei…
Fue un regalo de alguien especial✨. Definitivamente me ha gustado y he disfrutado mucho de su lectura. No conocía a la autora y a pesar de ser una traducción, se puede seguir apreciando el nivel de profundidad con el que está escrito. Uno de mis poemas favoritos fue ENCUENTRO y dice así:
No te asustes. Será tan sencillo todo que Ni si quiera lo entenderás Hasta mucho más tarde. Al principio esperarás Y solo cuando Empieces a creer Que ya no te amo Te resultará difícil, Pero entonces pondré Una brizna de hierba para que crezca En el rincón conocido del jardín Para que llegue a ti Y te susurre: No se asuste, Ella está bien Y os está esperando En el otro extremo.
“entonces, cuando mis ojos han olvidado apenas / la forma ajena de los cuerpos / y ni un rayo / les perturba la visión profunda, / los oídos aterrados / empiezan a distinguir / el fluir del tiempo”