Femei la graniță

by Maria Tănăsescu, Alexandra Rusu

,,Cred într-o prietenie ca o mare dragoste venită atunci când nu o aștepți. Cred într-o prietenie în care îți poți povesti viața atunci când credeai că n-o s-o mai faci. Cred într-o prietenie plină de umor, de tandrețe și durere, pe drumul spre Marele Gif, cu gândul la lucrurile mărunte din care se compune o viață. Tocător. Înot. Familie. Război. Iubire. Lubeniță. Frică. Portocale. Două femei care nu s-au născut surori, dar pentru care cu siguranță e nevoie să inventăm un cuvânt. Scrisorile lor traversează istoria și recompun o geografie intimidantă a femininului. O prietenie care naște o asemenea carte mă face geloasă, mă obligă să-mi vizitez anxietățile, mă trimite acolo unde închisesem în mine uși. Sunt vie, îmi spun. Respir. Am mâinile roșii ale unui lung șir de femei. Ce șmecherie! Citesc și știu că în seara asta, după ani lungi de secetă, în sfârșit îmi voi râde și-mi voi plânge toată inima.” Lavinia Bălulescu


,,Întâlnirea în scris dintre Maria Tănăsescu și Alexandra Rusu îmi evocă o imagine din Cortázar: plonjezi într-un bazin și acolo, în adâncul lui, dai peste un alt înotător, amândoi atingeți fundul bazinului în același timp, întrezărindu-vă preț de o clipă în apă. Asta e și senzația pe care o ai citind Femei la graniță, cea a unei intimități inefabile, a unei apropieri în timpul căreia, ținându-ți respirația, nu pot fi spuse decât lucrurile esențiale. Urgența și complexitatea confesiunii fac ca vocile lor să se hibridizeze, să se confunde, formând structura unui singur ADN și nici nu-ți mai dai seama când e una și când e cealaltă și când, de fapt, e și povestea ta acolo. O poveste despre chimiile complicate ale vieții și geografia neîmblânzită a memoriei, la capătul căreia te simți mai puțin singur.” Anastasia Gavrilovici


,,Femei la graniță, aidoma unei evanghelii apocrife după Alexandra și Maria, este o arhivă epistolară cu dublu helix, scrisă în clipe de răgaz casnic. Conversația lor e umană cap-coadă. Prin detalii și acorduri fine, observarea reciprocă devine o instalație din țesuturi ale surorității. Această colecție de scrisori generează o mitologie unică, cu ritualuri originale. Supuse de bună voie analizei, ca în teatrul anatomic, cele două autoare merg în sus pe firul înaintașelor, mixând genealogii, ironizându-și, adesea, procesul de lucru. Intrăm în detaliile intime ale unei duble memorii corp-minte, unde, cu spasmele lor înrâurite, prietenele sondează limitele relației. În această realitate pâlpâitoare, mustind de trimiteri contemporane, singurele opriri sunt în stațiile umorului. Aici, în episoade cu țuici de portocale și povești deocheate ale unor mătuși contrabandiste, cu Marele Gif, Curcubina, copii fotbaliști și iubiți-litere, recolte impresionante de lubenițe, războaie ale bărbaților și mâncăruri-memorie, prin contaminarea a două experiențe contra cronometru, frica pur și simplu dispare. Alexandra Rusu și Maria Tănăsescu, care parcă-și continuă gândurile, flexează mușchiul confesiunii până la durere. Pentru fanii memoriei și voyeurismului, scrisorile lor, amplu exercițiu de admirație reciprocă, vindecă și dezleagă. «Unde (se) termină una, începe cealaltă». Conversația atinge cote înalte pentru că, dincolo de evidentele afinități, amândouă au vocația prieteniei.” Andrei Măjeri

Genres: Nonfiction, Romania, Feminism, Romanian Literature

208 pages, Paperback

Published September 1, 2024

Reviews

[simona.citeste · Rating 3 out of 5]

Am simțit permanent că îmi place dar parcă nu-mi place.
Au fost părți cu care am rezonat și multe părți pe care n-an putut să le străpung, de foarte multe ori am simțit că este prea intimă, personală și nu este destinată publicului larg ci e mai mult o corespondentă privată a celor două autoare; foarte metaforică.

[Liliana · Rating 2 out of 5]

2.5 * Not my cup of tea. Am vazut insa “Breaking the waves” pomenit in carte, film din ‘96 regizat de Lars von Trier, care a meritat sa fie vazut.

[adelina gabriela · Rating 3 out of 5]

nu știu ce am citit, dar mi-a plăcut când am rezonat,
also m-am și pierdut și m-am simțit ca un outsider, unul chiar gelos pe prietenia asta superbă - aici nu mi-a mai plăcut
(gelozia e nașpa și devii subiectiv)

[Ioana Chicet-Macoveiciuc · Rating 4 out of 5]

Am.devorat-o in doua ore, doua femei smart care-si scriu despre ele.

[Dana Iacomi · Rating 3 out of 5]

Am început cartea cu alte așteptări. Volumul este construit din scrisorile pe care cele două autoare și le-au trimis în perioada pandemiei, iar conversațiile lor ating diverse teme: maternitatea, războiul, mâncarea, viața de zi cu zi, fragilitatea lumii etc.

Am apreciat intimitatea acestor schimburi și felul în care se conturează prietenia dintre două femei, care se susțin una pe alta. Există și câteva pasaje care mi-au plăcut, cu un stil metaforic delicat și o sensibilitate aparte.

Totuși, pentru mine, există un dar. Doar conversațiile lor și frumusețea metaforelor nu mi-au fost suficiente pentru a susține întreaga lectură. Mi-a lipsit senzația de profunzime, poate mai multe detalii care să mă ancoreze în povestea lor. Cartea a funcționat mai degrabă ca un experiment, decât ca o carte care să mă implice cu adevărat. De multe ori aveam senzația că citesc în gol, ca și cum aș privi conversația lor printr-o fereastră, fără să reușesc să intru cu adevărat în ea.

Poate pentru alte cititoare această formă fragmentară și intimă va avea mai multă rezonanță. În cazul meu, lectura nu a reușit să transmită ceva cu adevărat memorabil. Am închis cartea cu sentimentul că am asistat la o conversație intimă care nu mi-a aparținut niciodată cu adevărat.

[Nona · Rating 4 out of 5]

Am plâns la cartea asta. Nu-mi amintesc când am plâns ultima oară la o carte, dar probabil a fost „Jurnalul lui 66”. Pentru că-s cinică și puține lecturi mă ating în modul acesta. Dar când una dintre autoare a povestit de bunicile ei, Ica și Maria, mi-am adus aminte de bunicile mele, Ica și Maricica, pe care le-am pierdut destul de recent și rana e încă deschisă. Și toate pasajele referitoare la bunici și la mâncare m-au distrus.

„Femei la graniță” este o carte construită ca un schimb de mesaje între cele două autoare, un dialog epistolar contemporan, care surprinde o relație de prietenie frumoasă, dar și o rețea mai largă de experiențe feminine, întinse peste generații. Norocul sau întâmplarea au făcut să particip la un club de carte cu prezența autoarelor și asta mi-a adus perspective pe care nu le văzusem inițial. Vocile lor mi s-au părut intens stilizate, ceea ce a creat un mic conflict între autenticitate vs. zona literară, dar ascultându-le vorbind, am înțeles de unde a venit nevoia, dorința de a-și scrie astfel. Scrisorile nu au fost spontane, ci au venit dintr-o conștiință a faptului că vor fi citite. Stilizate, performative, dar intenționat performative.

Cartea gravitează în jurul unor teme recurente și venite dintr-un univers profund feminin. Deși par tratate într-o manieră fragmentară, formează un tot coerent. Bunicile.... oh, bunicile, dragile de ele! Mâncarea ce devine limbajul prin care se transmit iubirea, tradiția și apartenența. Recuperarea figurilor feminine din familie, care sunt reperele noastre, ale tuturor femeilor. Căsnicie, maternitate, relații. Ce înseamnă să fii femeie în raport cu așteptările sociale. Moartea și doliul. Prietenia dintre femei.

E o carte tare intimă, nici nu are cum să fie altfel. Dar faptul că această intimitate este filtrată printr-un strat de conștiență literară a pus o distanță (necesară) între mine, ca cititor, și ele, evitând acel sentiment voaiorist care m-ar fi făcut să mă simt ca și cum aș fi intrat cu bocancii în sufletul autoarelor și le-aș fi surprins în momentele cele mai vulnerabile. E o carte despre interioritate, despre spații domestice și afective, dar și despre neliniștea dată de prezentul în care au fost scrise scrisorile (în pandemie). Am iubit modul în care autoarele au vrut să recupereze vocile femeilor, să lege generații.

[Andrei Dumitrescu · Rating 5 out of 5]

Citind această carte mi-am dat seama că nu am prea scris scrisori, cu puține excepții: i-am răspuns în câteva ocazii iubitei din liceu, care-mi umplea cu rânduri mici și ordonate zeci de pagini de caiet. Am rămas bun prieteni până azi (coincidență?). De curând, am compus lungi emailuri actualei iubite, când mesajele de Whatsapp nu mai erau suficiente să ne facem auziți cum învățasem la terapie.

Îmi aduc însă aminte de scrisorile citite: bătută de mineri în iunie 1990, mătușa mea și-a luat băiatul de doisprezece ani pe care îl creștea oricum singură și a cerut azil în Olanda. Era cea mai bună prietenă a mamei, obișnuiau să petreacă nopți întregi ca două adolescente la telefon, imune la ceștile de cafea și fumul de țigară, să-și spună secrete și să râdă cu poftă în timp ce mama amesteca într-o oală cu ciorbă pe care ne-o gătea pentru a doua zi sau corecta lucrările elevilor.

După ce s-a instalat într-un apartament înghesuit din Amesterdam, au început să curgă scrisorile. Veneau întotdeauna câte două, în plicuri cu multe timbre și ștampile: una pentru întreaga familie, pe hârtie albă și poroasă și cealaltă doar pentru mama, pe hârtie colorată, de obicei roșie. Nu mai văzusem niciodată hârtie colorată și, sunt convins, nici mama nu mai văzuse și, probabil, nici prietena ei, până când nu călcase pentru întâia dată în acea papetărie din Amsterdam care, în 1990, trebuie să i se fi părut mai frumoasă decât Paradisul. În fine, tata ne citea cu voce tare tuturor în bucătăria mică scrisoarea albă, iar mama se retrăgea apoi în baia de serviciu, unde prefera să se machieze dimineața pentru că niciunul din noi nu o deranja acolo. Auzeam zgomotul brichetei, miroseam fumul de țigară și știam că citește hârtia roșie.

A scrie astăzi scrisori mi se pare un exercițiu pe cât de intim, pe atât de improbabil, iar această carte exact asta este: un exercițiu improbabil despre prietenie. Cele două voci capată aura unor protagoniste de film european. Îți este greu să crezi că sunt reale, vocile lor sunt “too good to be true” și dezgroapă cu fiecare rând o sensibilitate demult uitată, cea în care scriam și, mai ales, primeam scrisori, cea în care ni se răspundea, în care relația între doi oameni era cu atât mai prețioasă, cu cât era mai secretă.

[Valentinas_books · Rating 2 out of 5]

“Putem conveni că memoria este un verb ușor amețit de martini, care se vaită că i-au plecat copii de acasă, deși de fapt îi convine atât de tare?”

Cum m-a păcălit această carte. Am avut așteptări cu carul, mai cu seamă că se epuizase un tiraj de cărți și vorbim despre 2 autoare românce. Nu pot descrie dorința pe care o aveam ca aceasta să facă parte din biblioteca mea.

A început foarte bine, a adus vorba despre mâncare, bunici, mame. Exact ca Tăcerea vine prima valorifica atât de frumos cultura și obiceiurile românilor. Eram convinsă că va menține acest ritm până în final.

Pentru mine, structura cărții a fost problema, nu a existat substanța, acțiunea, intriga, umorul a fost și el limitat. Am fost neutră pe tot parcursul lecturii.

Femei la graniță Ce ne scriem când nu ne citește nimeni este compusă în întregime din scrisori, mi-aș fi dorit ca aceste scrisori să aibă răspuns, să cunosc mai mult personajele, în schimb am avut parte doar de introspecție, multe pagini și scrisori fiind de umplutură, deși o scriu cu mare regret. Până și finalul a sec. Nici nu mi-am dat seama că am ajuns la ultima ei pagină.

Mă așteptam să găsesc o carte emoționantă, cel puțin asta îmi sugera coperta și titlul, însă realitatea a fost diferită.

Din păcate, pentru mine nu a funcționat nicicum, deși mi-am dorit din tot sufletul.

2 ⭐️

[Andreea Ursu-Listeveanu]

Admir tare mult genul de prietenie care exista intre Alexandra si Maria. Una cu mult sens, profunzime, tandrete, iubire si grija pentru cuvinte, pentru confesiuni - un fel anume de a-ti scrie cu cineva care i se adreseaza si sufletului si mintii tale. O lungime de unda pe care traiesc amandoua, o bula doar a lor. Si cat de speciala e aceasta comunicare epistolara prin mailuri, mai usoara, mai cruda, mai intima, cand poti scrie fara sa ti se intrerupa gandul, ca si cand nu ar citi nimeni (asa cum scrie si pe coperta), nici macar destinatara, cand scrii ca pentru tine si pentru a-ti face liniste si ordine in cap. Ador scrisul asta, dialogul prin scrisori.

Si totusi... cartea nu a ajuns la mine cum a ajuns la alti cititori. Tocmai din cauza acestei intimitati am simtit ca m-am trezit citind ceva din care nu inteleg multe, pentru ca imi lipsesc informatii. Referinte fie la muzica, fie la alte evenimente din trecut - neimportant din ce domeniu, apropouri, lacune si acele inside jokes (si nu doar jokes) ale celor doua autoare, nu au sens si pentru noi. Am subliniat fraze in care m-am regasit sau panseuri cu care am rezonat, insa pe toata durata lecturii nu m-a parasit sentimentul ca trag cu urechea degeaba pentru ca prea multe imi sunt necunoscute.

[Cristina Marincea · Rating 5 out of 5]

Dragă Maria și dragă Alexandra,

Din pandemie mă joc, cu intermitențe, de-a jurnalul de călătorie printre paginile scrise de alții, dar paginilor voastre nu le pot dedica altceva decât tot, ce să vezi, o scrisoare. V-am citit cu sete și dorință, de mult aștept cuvintele Mariei tipărite pe hârtie, și tare m-am bucurat să le găsesc oglindite atât de simbiotic de ale tale, Alexandra. Am țopăit printre rândurile voastre când cu nesaț și validare, când cu pași insesizabili de pisică precaută că asistă la ceva intim și poate totuși nu ar trebui să își facă simțită prezența. Nimic nu mi s-a părut inutil sau excesiv din ce-am citit, însă, și dincolo de imaginile aproape cinematice și sintagmele foarte plastice care m-au făcut parcă să mă simt acolo în mijlocul evenimentelor sau cel puțin într-un colț voyeuristic, am rămas cu dansul ăsta al vostru în tandem și complicitatea perfect imperfectă și asta m-a făcut să meditez la relațiile cu femeile din viața mea de-a lungul timpului și să mă simt recunoscătoare pentru momentele în care am simțit fix asta.
N-am să închei scrisoarea, cum n-aș fi încheiat nici lectura, aș fi lăsat-o suspendată undeva cum voi lăsa și cartea la îndemână să revin la ea din când în cand, dar mulțumesc că v-ați scris și că ne-ați primit și pe noi în șantierul-atelier pe care vi l-ați inventat din nevoia de împărtășire.

[Cornelia Dumitraș · Rating 4 out of 5]

4,5*

[Julia · Rating 4 out of 5]

O lectură plăcută, crudă, filosofie pe alocuri. Am simțit că stau la o cafea cu fetele astea și povestim de toate și suntem prietene care nu ne-am mai văzut de mult.

[Măriuca Mihalcea-Eliade · Rating 5 out of 5]

cronica: https://www.observatorcultural.ro/art... 🦋

[Oana Lambrache · Rating 5 out of 5]

Așa de mult mă bucur că particip la clubul de carte @femeialacarte organizat de @devorbacumami ! Pentru cea de-a doua întâlnire la care merg am citit "Femei la graniță", care este un schimb de scrisori între două femei, două prietene care își vorbesc prin scris despre tot: mâncare, război, iubiți de mult uitați, oameni dragi, muzică, frici. Schimbul lor pare un jurnal intim la care avem și noi, cititorii, voie să aruncăm un ochi și să descoperim frânturi din viețile Alexandrei și Mariei, două surori din părinți diferiți așa cum și ele o spun:

"Mie mi s-a născut o soră la 38 de ani.(...) Ne suntem una alteia o familie completă..."

Am citit cartea pe nerăsuflate, fiind parte a confesiunilor celor două autoare care ne determină prin scrierile lor să ne oprim și să reflectăm asupra noastră, a femeilor din viețile noastre, a celor care au fost înaintea noastră și a celor ce vor fi, a felului în care ducem cu noi părți din femeile din trecut (mame, bunici, mătuși, străbunici), părți ce le vom da mai departe ca pe o moștenire sacră doar de femei înțeleasă.

"Acum două săptămâni, înotam singură în largul coastei, apa aproape caldă și valurile aproape mari, marea solicitantă, cât să nu uiți unde ești; am întors capul spre țărm și mi-am dat seama că sunt încă în viață. În ultimii ani am avut momente în care m-am cam îndoit."

[ianca rebel · Rating 5 out of 5]

Nu am cuvinte suficiente să recomand această carte. Am sorbit fiecare cuvânt, m-am simțit a treia roată la bicicleta and I loved it.

[Alexandra · Rating 3 out of 5]

3/5

"Femei la graniță" are o idee interesantă și câteva momente sensibile, dar nu am reușit să rezonez cu stilul epistolar, care m-a ținut la distanță de poveste. Per total, nu o lectură întrutotul pe gustul meu.

[anya ☀️ · Rating 5 out of 5]

as vrea sa pot sa mi sterg din memorie toate celelalte carti pe care le am citit in viata si sa ramana doar asta
maria ily

[Sanda Drăgușin · Rating 3 out of 5]

Au fost părți la care am rezonat, și chiar mi le-am notat, și altele în care m-am pierdut.

[Casiana]

Nu reușesc să spun mereu la timp cât de tare îmi place ceea ce citesc. Nu aș putea să spun ce persoană eram înainte și cine sunt după ce am citit această carte, dar mă gândesc din nou că nimeni, dar absolut nimeni nu este o insulă.

“Cred într-o 𝗽𝗿𝗶𝗲𝘁𝗲𝗻𝗶𝗲 ca o mare dragoste venită atunci când nu o aștepți.”

Și eu cred într-o prietenie.
Și în cărți care vin să te țină în viață.

Frumos proiect Maria Tănăsescu & Alexandra Rusu!

[Mihaela Munteanu · Rating 5 out of 5]

dulce și duioasă ca pâinea cu unt și gem mâncată de dimineață cu un ceai lângă. e plină de comparații care mai de care, de te miri câtă imaginație și frumusețe încape în mintea unui om.

[Luminiţa Cristina · Rating 5 out of 5]

Am avut deosebita șansă de a descoperi această carte în sânul clubului de carte pe care îl frecventez de 5 ani - CititOARE - alături de înseși autoarele ei. Cum bine zice chiar una dintre recomandările de pe copertă, legătura intimă care se dezvoltă între cele două aproape că provoacă gelozie, parcă te-ai vedea și tu continuând o astfel de provocare cu cineva asemenea ție... Deși la început scrisorile sunt mai timide și o idee prea abstracte, devin din ce în ce mai îndrăznețe, mai bine lucrate, mai valoroase. Pornesc de la dialoguri despre pandemie, ulterior despre Putin și invazia sa din țara vecină, continuând cu abordarea vârstei a doua, femeile din neam, relația cu gătitul și copiii, până la încheierea apoteotică prin trimiterea la maternitatea fecioarei Maria.

[Romina BEITA · Rating 4 out of 5]

Nu am mai citit pana acum așa ceva, dar am încercat sa tin mintea deschisă si după jumătate, m-am întors si am reluat unele pagini. Am rezonat cu unele scrisori. A fost o experienta. 😊

[Ioana · Rating 5 out of 5]

"Femei la graniță" este un volum pe care fie îl savurezi dintr-o înghițitură, cu totul cufundat în schimbul de scrisori dintre cele două protagoniste, fie în cantități mici, câte o porție pentru fiecare zi în care simți că a fi femeie este copleșitor și nesemnificativ deopotrivă. Scrisă la două perechi de mâini extrem de talentate, Alexandra Rusu și Maria Tănăsescu, cartea ne invită în intimitatea gândurilor feminine, ce rememorează impactul celorlalte femei din viața lor, dar care duc mai departe șirul de idei și înspre contextul actual, un prezent găurit de războaie și un program cât de poate de saturat. Mai multe găsiți într-un articol publicat pe blog.
„Uneori, cartea asta e despre nume. Alteori, e despre frică. Alteori, cartea asta e despre mâncare. Și iar: despre frică, despre nume, despre mâncare. Uneori, e despre tine, alteori, despre mine. Alteori, e doar un schimb de scrisori. Uneori, e o muzică. Alteori, un reflux. De cele mai multe ori se scrie singură.„

https://ciobanuldeazi.home.blog/2024/...

[Cristiana Todiresei · Rating 3 out of 5]

3,5

[Claudia Sînziana · Rating 4 out of 5]

Adorabile povestile fetelor :) m-am simtit ca si cum as sta la cafelutsa sau la un pahar de vin cu doua prietene de suflet!

[Diana Alioante · Rating 5 out of 5]

Imi place foarte mult cartea asta desteapta, cu cuvintele alaturate surprinzator si foarte potrivit, cu inside jokes, cu inima pe tava si pe fuga. Am citit la ea pe nerasuflate si nemestecate, n-am pus nimic pe tocator. Mi-ar fi placut sa fie toamna, sa am ceai cald, fotoliu moale si tihna si o carioca frumoasa cu care sa subliniez aproape tot. Sunt foarte fericita ca se scrie si ca s-a scris asa ceva. Mai vreau :)

[Alina Talvescu · Rating 4 out of 5]

Ca o poezie epistolara.

[Madalina Pruteanu · Rating 4 out of 5]

O carte-poezie care m-a făcut să savurez limba română.

[Ana_motzata · Rating 5 out of 5]

Cinstite și mai curând triste.

[Cristina Petcu · Rating 3 out of 5]

maybe not really for me? beautiful, with very enchanting writing at times, kind of too all over the place for me