Vederi. O antologie a cenaclului Visceral

by Vlad Drăgoi (Editor), Irina Francisca Ion, Ioana Bojincă

Vlad Drăgoi:
În zilele astea de început de mai, textele voastre, prieteni, mi-au fost jocul ăla imersiv tare, unde în fiecare nivel/biom nou caut fie să rotesc camera minute în șir pentru peisaj, fie să alerg cu poftă pe linia unei povești bine susținute, puternice cap-coadă, fie să grindui cu degetele albe pe manetă pentru echipament de top versus boșii formidabili, feroce dar finalmente corecți. Fie toate astea deodată, nu de puține ori pe parcursul unui singur grupaj. Am înroșit conjuncții, cuvinte, pasaje, strofe, am zis „textul ăsta nu”, convins că săpăm bine unde săpăm, că lucrul găsit la capăt e al vostru și vă place mult cum e. Și nu v-am zis pe grup și n-am marcat niciunde pe texte, dar pe unde n-am intervenit deloc, fiți siguri că a fost și rost de invidie. Mersi mult pentru joc. Vă aștept volumele.

Claudiu Komartin:
Eram nerăbdător să-i văd pe tinerii poeți ai anilor ’20 găsindu-se și potrivindu-și chemarea și căutările, iar ceea ce au reușit deja să agrege la București în numai șapte-opt luni Cenaclul și Laboratoarele Visceral răsplătește așteptarea. Grupul e cel puțin la fel de divers și de bogat în individualități pe cât erau în prima parte a deceniului trecut „Zona nouă” sibiană sau Cenaclul „Euridice” prin 2002-2003. Prima generație născută și crescută în libertate în România ultimilor 70 și ceva de ani (nu că provocările ei socio-politice și identitare ar fi mai mici decât ale 60-iștilor, 80-iștilor sau 2000-iștilor) a început să rodească poetic, și sunt sigur că o parte dintre acești 13 poeți vor confirma pe deplin (odată ce vor începe să debuteze în volum) lucrurile entuziasmante preconizate de promoția anterioară a lui Mihók, Nițescu, Văsieș, Fanfarov, Gavrilovici, Chilari și Pascale.

Radu Nițescu:
Când vine vorba de Cenaclul Visceral, îmi vin în minte personaje de basm (mai degrabă zmei decât feciori de împărat) care cresc într-o lună cât alții în zece. În ultimul an, au pus pe picioare un întreg spațiu cultural, una dintre cele mai reușite serii de evenimente din zona de poezie/ open mic de care se bucură Bucureștiul. Cu atât mai lăudabil cu cât nu-i împinge de la spate decât pasiunea – și prietenia. Aici vedem unele dintre cele mai tari voci din poezia foarte tânără: ce-i apropie, ce-i deosebește, și cine știe dacă peste câțiva ani o să-i apropie sau o să-i deosebească mai mult.

Genres: Poetry

154 pages, Paperback

Published January 1, 2024

About the author

Vlad Drăgoi s-a născut în 1987, la Codlea, unde trăiește și acum. A urmat cursurile Facultății de Litere din Brașov. A debutat cu volumul de proză Istoria artelor sau memoriile unui veleitar incognito la editura ieșeană Lumen, în 2009. În 2013 a urmat volumul de poezie Metode, la Casa de Editură Max Blecher, iar în 2015, volumul de poezie Eschiva, la editura Cartea Românească.

Blog: trubadurulcretz.blogspot.com.

Reviews

[Daria-Ioana · Rating 4 out of 5]

4.5 ⭐️

“de tăiatul moțului mi-a adus un ursuleț coccolino
de pe tava de argint am ales
țigările cartea stilul
și banii

coccolino s-a stafidit
și e foarte moale
fumez
doi ani de zile n-am mai fumat nicio țigară
m-am apucat din nou
am multe cărți
pe care le-am și citit
scriu
chiar dacă am mari procese de conștiență
bani
fac m-am angajat la corporație
lucrez de acasă
să știi franceză chiar e un avantaj”

[Alexandru Madian · Rating 4 out of 5]

[poză cu tine citind asta]

[poză cu tine într-un corp care nu e al tău
poză cu tine lângă oameni cu care n-ai mai vorbit
poză cu tine când credeai că știi ce vrei să faci
când vei fi mare]

ai terminat liceul fă o facultate
ai terminat facultatea fă un master
ai terminat masterul găsește-ți de lucru
ai găsit de lucru
ce urmează acum?
ce urmează?

[poză cu un grafic de la un curs oarecare
distribuția probabilității pentru momentele fericite
din viața ta și punctul ăsta - aici și acum - punctul ăsta
este cel mai bun moment din viața ta
urmat de o scădere constantă]

ai timp suficient să-ți dai seama de asta
între timp muncește
pune pe altcineva să-ți pună aer condiționat
să-ți asambleze mobila de la ikea
să-ți pună plase de țânțari
să-ți dea găuri în pereți
să ai rafturi pe care să-ți pui
cărți pe care nu le citești

[poză cu raftul alor tăi
cărți despre copii
cu tulburări comportamentale
puse în spatele albumelor foto
poză cu locurile unde ai dat cu pumnul
în pereți în spatele icoanelor]

pune-ți manuale de self-help și reguli de viață
pune-ți icoane și cărticele de rugăciuni
manuale și enciclopedii
dedicate artei care nu supără pe nimeni
broșuri turistice pentru locuri
în care nu ai de gând să ajungi vreodată

[poză cu apartamentul unei rude pe care n-ai întâlnit-o
poză cu apartamentul unei rude pe care n-o vei întâlni
poză cu tatăl tău punându-ți un teanc de cărți în brațe
și conținutul sertarelor
creioane colorate
agrafe ace de siguranță
cărți cu pagini galbene
pereți cu pete galbene
altfel nu o să le folosească nimeni]

pune-ți plante pe balcon
vorbește-le frumos
plantele înțeleg
când le vorbești frumos
când le vorbești urât
plantele simt durere
nu se pot apăra
când le răstorni ghivecele
și când le rupi frunzele

[poză cu planta căreia i-ai rupt frunzele
și cu mâna care te apucă de păr
și te întreabă dacă să-ți facă și ție asta
ca să vezi cum se simte]

sentimentul de stea

când soarele-și bate brațele

de corpul tău, e un sentiment de stea

soarele iți dă o mie de palme

ca un boxeur nemilos de primăvară;

noua ta tristețe e un sentiment de stea

cum apucă sarea folosindu-și două degete

oamenii din câmpia bărăganului, acolo e un sentiment de stea,


și cum râul lor e înconjurat de-o plajă de nisip frumoasă - cu multe bețe si oase-

din care copiii bărăganului construiesc păpuși și orașe

și ceasuri mari, care nu-ți spun ora, ci doar unde-i soarele

este sentimentul de stea

a murit mai mult ca restu'

am KFC.

am dat de aripioară cu oscior fracturat.

și eu am avut m’nuța ruptă.

nasol.

avocado

când vezi un om
în fiecare zi
nu îți dai seama că se schimbă.

când vezi un lucru
prea rar
nu te interesează că se schimbă.

Ideal ar fi să monitorizezi lucrurile
cam la 3 săptămâni.


în afara de copacul meu
care înmugurește
mereu
brusc.

Salomeea

Viorelei

Salomeea cea dreaptă cea virtuoasă cea

bună o fiică

vitregă o irodiadă mai tânără

unii numesc asta prințesă


greșesc


Mâna mea e lungă albă & foarte ascuțită

se încolăcește în jurul a tot ce e firav și

spune că vrea binele


SUNT LUCIUL LAMEI


spuneți-mi sunt sânii mai frumoși ca

acest braț care taie?


sau coapsele - în care îmi înfig acum

mâna stângă - sunt ele mai prejos ca mâna

mea cea dreaptă?


Dumnezeul meu nu știe să ierte și poate că

așa este mai bine

slăbiciunea lui este pedeapsa și eu


SUNT LUCIUL LAMEI


doriți-mă

când dau jos ultimul văl

și părul îmi acoperă sfârcurile


ochii trebuie să vă iasă din orbite

încercați să vedeți mai bine

pielea mea nu poate decât să vă orbească


Și dacă îndrăzniți să vă puneți

împotriva-mi

amintiți-vă


sunt fiica accidentului am drepturi depline

à toi

1.
am crezut că te-am văzut afrodita
erai o tanti în autobuz și-am zis nu
nu ești tu
tu nu ți-ai lăsa rădăcinile să crească
atât de mult
și e aproape o jignire la adresa
efortului de a-ți întreține blondul platinat
pe firele drepte ca o perucă niciodată trecute de umeri
în ciuda numelui nu ești frumoasă
ai ochi mari de broască și cearcăne cât ei
când mă uit la poze cu tine privirea ta dublă e
aproape înfricoșătoare
fața ta stană de piatră în poze nu zâmbești decât vag
și dacă o faci în viața reală
sprâncenele ți se arcuiesc de parcă ai fi dezamăgită
că ai râs
de obicei râzi de prostia noastră
mais ça n'a pas d'importance parce que j'aime quand tu ris

trăiască franța

2.
-ir: is is it issons issez issent ent nu se citește
în pauză aștept să vii și nimeni n-o să te-nțeleagă
tu te enervezi uneori în joacă uneori de-adevăratelea
se aude ecoul și mă întreb dacă e din cauză că vezi prea multe
cu ochii de sub ochi
enigma pliurilor de pe fața ta ele nu vin cu vârsta
ci sunt puse strategic să ascundă mulțimea de supărări minuscule
te gâdilă când vorbești
le ascunzi cu sarcasm câte straturi peste ele
câte straturi peste tine păpușă rusească ești
cum aș fi fost eu dacă nu-mi alegeam de pe tavă când s-a rupt turta
bunătatea excesivă ca mecanism de supraviețuire
politețe pe pilot automat chiar și când sunt binedispusă
furia reprimată mă gâdilă când mă trezesc
îmi aranjez părul de franțuzoaică mă dau cu ruj roșu mă uit
în oglindă și zic

trăiască franța

3.
în ciuda numelui nu sunt frumoasă
și dau vina pe asta la orice inconveniență
e patologic
vreau să fiu frumoasă afrodita vreau să fim frumoase
să radiem să orbim lumina noastră să se refracte și să
dăm foc lumii
vreau să fiu cheală să fac pe soprana
cât tu cânți la vioară
e sfârșitul lumii și mie nu îmi pasă
de cum îmi arată țâțele
acum n-avem ce să facem
decât să ascultăm joe dassin

trăiască franța

solipsism solipsism solipsism

ți-ai învățat cămăruța ca pe tabla înmulțirii
atât de bine încât acum îți ia jenant de mult
să îți aduci aminte cât fac 9x7
așa că te prefaci că n-ai auzit întrebarea
zilele astea speli rufe și vezi florile cum mor
mirosul de balsam din întunericul casei
e singura dovadă că încă exiști
până în ziua în care dumnezeu va ofta atât de adânc
încât te va băga în plămân

vorkuta (sau pur şi simplu) alb

ningea
din venele mele înspre afară
(…)
fără nicio fisură
fără nicio scăpare
înalt era frigul

-Judith Mészáros

nicio maşină nu duce în Vorkuta
dar ea încă există
încă moare

vorbesc cu zăpada
îi spun că îmi pare rău
că nu mă topesc că tristeţea nu se
justifică

mi-am imaginat că
sunt bolnavă orfană săracă îndoliată
tot ce e mai rău pe lumea asta
mi-am imaginat
doar ca tristeţea să fie
şi pentru mine

n-a mers

nu am încercat decât să am
cauze reale
pentru ce simţeam

oricât de tare mi-am imaginat lipsa
întâmplarea mă loveşte ca
frigul ca ultimul tren din Vorkuta

de fiecare dată când spun frig
o casă goală
în loc de praf
straturi de gheaţă pe etajere

de fiecare dată când spun
frig
ochii tăi care recunosc tristeţea
chiar şi în oglinda retrovizoare

spun
frig
o uşă trântită
într-un spital

numele tău sună ca un râu
secat
în albia căruia îmi rup unghiile

înainte să pleci
noaptea totul se înmoaie
se împacă se scurge
o bucată de lămâie în ceai

corpul pierde căldura mai repede decât o produce

nu sunt decât un corp condiţionat
de organe şi sisteme
păşesc cu grijă
pe urmele albe
încerc să le potrivesc cu ale mele

tot ce fac e să le stric

spun frig

căldura miroase a gaz
mângâierile ca lâna peste pielea sensibilă
amândoi strânşi ca un şerveţel presat pe o rană deschisă
până se opreşte

pe malul celălalt luminile oraşelor pâlpâie
a sărbătoare
aici s-a terminat de mult
lumina gri ne închide

putem să ne ascundem
chiar dacă nu ne caută nimeni

miroase a ciorbă cimbru lavandă şi ţigări
ai ajuns
Vorkuta stă
te aşteaptă cu sacii de ciment

noi - două
puncte privite din satelit
despărţite de zăpadă
două greşeli într-un plan imaculat

.
ce facem acum
când trebuie să umplem spaţiul

ce facem acum când trebuie să stabilim
coordonatele supravieţuirii

ce facem acum când ne e dor
de stadiile parazitare şi tânjim după gazdă

ce facem acum când oraşul moare
şi iarna de nouă luni naşte doar o vară arctică

în mintea noastră atent stocate
doar numele
care ne-au depăşit deja
circulaţia dintre noi
privită de departe
două puncte apropiate
o greşeală evidentă
într-un plan imaculat

. .
în memoria mea
ninge mereu
şi nu-mi pot aminti caldura

*

voi trăi puțin
nu pentru mine

pentru

mirosul de cabinet stomatologic
care te lovește
în aerul proaspăt de primăvară
& îți amintește
câte ai de rezolvat
când te întinzi în pat
încercând să te învelești cu
partea răcoroasă
a liniștii

pentru

mirosul de leandru și ouzo
înmuiat în sunetul cicadelor
pe care nu îl pot păstra
nici în scoicile din sertar
nici în magneții de pe frigider

pentru

puful de plop care intră pe geam
în autobuz
& încercarea de a
te face să mă prinzi
să îți pui o dorință
să mă pui la pieptul tău
să uiți de mine

pentru

căldura mâinii tale care se apropie
de mine
crud și blând
şterge tot ce ar putea să fie
între corpurile noastre
străine și diluate

pentru

transpirație piele iritată
haine lipicioase
o sete continuă
pentru demnitatea pe care o fură
vara

pentru

roțile care trec peste bălțile
pline de ploaie
lumina pe care o culeg
din copaci
& mă așez cu ea la masă
cu ochii mijiți
ca atunci când râd

pentru

mirosul de trandafiri
& de tămâie
dulceața uscată pe marginile borcanelor
ca rănile aproape
vindecate

pentru

un cearșaf alb întins
la uscat
pe care cade umbra
unui copac
& siguranța
că nu a fost niciodată nevoie
de mine

praștie

spune-mi despre frica ta de microplastic
cum răul se poate disipa în bucăţele mici invizibile
cum poate pătrunde în corp
cum contaminează
venele noastre - râuri în care plutesc peturi de plastic
o să-ți spun despre frica mea de
vorbele pe care nu le poți șterge din memorie
& sunetul reverberat al vocilor care nu-ți aparțin
un junghi surd în coaste despre care nu știi nimic
te găseşte brusc
frica
grija că nu le mai poţi scoate din tine
vorbele
microplasticul