Singuri sub râsetele familiilor perfecte

by Simona Sigartău

Incisivă și iscoditoare: așa mi-am imaginat mereu că ar trebui să fie o voce sigură, stăpână atât pe fluența, siguranța și blândețea asimilate din tradiția poeziei scrise de femei, cât și pe mijloacele revanșarde cultivate de literatura radical-feministă. Locvace și vehementă, „crudă și posesivă”, Simona Sigartău știe precis despre ce trebuie să scrie. Poemele ei propun un excurs prin „marile teme” ale unei mitologii familiale și sociale pe care o descompune și resemantizează cu voluptate, curiozitate, tandrețe, dar și cu factorul surpriză al discursului ei: o revigorantă și neapologetică malițiozitate care își face loc chiar și în cele mai (aparent) vulnerabile contexte. Nenumărate versuri memorabile, imagini și „punchlines” completează certitudinea că acest volum are (și) potențialul unui thriller psihologic. Rar am citit o carte de poezie care să mă țină „într-un asemenea hal” cu sufletul la gură.

Olga Ștefan


Lectură în mod necesar incomodă, căci despre un întreg arsenal de relații toxice & moșteniri transgeneraționale care mai de care mai fucked-up, debutul Simonei Sigartău reiterează superputerile de care poate da dovadă o mamă în lupta ei de menținere pe linia de plutire, în ciuda prejudecăților și tertipurilor denigratoare întâmpinate. Există ceva ritualic-autofag în raportarea instanței poetice la realitatea evocată de aceste poeme: reculurile circumstanțelor familiale aparent prielnice („eu nu am fost un copil abuzat,/ eu am fost un copil dorit și iubit”) par să erodeze ființa cu consecvența picăturii chinezești. Totuși, înainte de a fi caustică, (auto)ironia practicată de Simona e una reprezentațională, performativă — probabil atuul suprem al volumului. Lasă-te zguduit de vibrațiile de la suprafață și vei aluneca pe nesimțite în gura hipocentrului furibund.

Mihók Tamás

Genres: Poetry, Romanian Literature

122 pages, Paperback

Published October 1, 2024

Reviews

[Ramona Boldizsar · Rating 4 out of 5]

https://ramonaboldizsar.substack.com/...

Singurul volum de poezie (publicat) la care am reușit să ajung în ianuarie. Îmi doream să citesc debutul Simonei Sigartău încă de când a apărut și cartea livrează chiar ce promite titlul. Explorează viața de familie, relația cu lumea, copilul, relațiile de familie, despărțirile, încercările zilnice de a înfrunta societatea cu toate prejudecățile aferente unei societăți sexiste și patriarhale. Locul de muncă versus viața de familie. Relația cu copilul versus relația cu mama. Relația cu corpul versus relația cu lumea/participarea activă sau inactivă într-o lume mereu în mișcare, care judecă și percepe personalizat fiecare mișcare. Mi-a plăcut vocea Simonei Sigartău, puternică și sigură, chiar și atunci când nu e nimic puternic și nimic sigur. Precum și această denunțare a societății, necesitatea feminismului care este mai degrabă un sentiment, ceva ce plutește în atmosferă, o senzație vagă pe care o resimți ca fiind exactă doar prin recunoaștere. Explorează, cum era de așteptat date fiind toate datele problemei, și identitatea, această pânză subțire pe care cu toții vrem s-o încărcăm cu ceva durabil, cu ceva exact, cu ceva care să spună exact și fără îndoieli ceea ce suntem.

„În rest

nu am fost decât un șpiț de oțel

pe coridoarele tuturor —

sigur, util, greu de cărat și silențios.”

(pag 46)

[Cristina Boncea · Rating 2 out of 5]

aveam volumul de ceva vreme, l-am citit după premiul recent obținut - plină de curiozitate și cu dorința de a fi impresionată
e mereu tricky să lași "bad review" unei cărți îndrăgite și premiate, dar:

clar are mult de câștigat în ceea ce privește tematica; condiția femeii divorțate, tânără mamă ce vrea să își continue studiile, ducând bagajul ancestral în spate. ai crede că am evoluat, dar nu, există încă stigmă împotriva mamelor singure care încearcă să își organizeze viața cum știu mai bine; încă nu am uitat cuvântul "curvă"

poemele pornesc de la familia de origine (poveste spusă inițial sub formă de basm), după care avansează în ordine cronologică; "condiția femeii în societate", despre cum you just can't win; mariajul destrămat, "refacerea vieții" (altă expresie misogină la care ar trebui să renunțăm), concentrarea asupra copilului și sfărâmarea interioară provenită din tot acest efort

pe de altă parte
un subiect cu mult potențial nu garantează poeme puternice
nu mi-a plăcut execuția, în special în cazul multor finaluri de poem

stilul narativ amintește de Lena Chilari, dar versurile ei sunt mai scurte, lovesc cu adevărat; volumul Simonei este destul de lung, împărțit în 4 capitole, ceea ce crește riscul de redundanță (regulă care se aplică la modul general)
majoritatea poemelor sunt lungi, ai senzația că parcurgi de fapt un roman; mai puțin metaforic, mai mult descriptiv - not really my cup of tea
am citit volume scrise narativ în care ideile nu se repetau fiindcă aveau în vedere episoade conectate printr-o tematică principală; poate ar fi ajutat și aici să fie așa, mai concret
cred că poezia scrisă de femei are de câștigat dacă facem mai mult cu mai puțin

totuși, mi-au plăcut mult poeme precum: și să nu murdărești frunzele (poem despre moartea unei rude), târâtoarea (despre sentimentul de autoizolare și dorința de fugă a Mamei), la o masă cu oameni decenți (despre aspra judecată socială asupra "celeilalte femei"), umilește o poetă. nivel: novice (poezie cu intenție&direcție, female rage, concretă) și dragă Simona, ("vor țipa și tu tot o să te duci (...) asta e iubirea").

[Ioana · Rating 3 out of 5]

În "Singuri sub râsetele familiilor perfecte", Simona Sigartău îi dă frâu liber unei voci incisive și hotărâte, ce surprinde cu sinceritate vulnerabilitățile și punctele forte ale femeii 🤍 Mai multe am scris într-un articol publicat pe blog despre cartea ce a câștigat Premiului Național de Poezie „Mihai Eminescu” – Opus Primum ✍️
https://ciobanuldeazi.home.blog/2025/...

"Nimic nu se compară cu o boală incurabilă din care nu se moare."

[andi · Rating 5 out of 5]

am fost impresionat de Simona Sigartău de când am auzit o lectură spoken word a ei în toamna anului trecut, acest volum doar mi-a demonstrat și mai bine de ce. foarte original, foarte bine scris, temele abordate mi se par importante și mă bucur că se scrie despre asta. îmi place mult faptul că are o atmosferă aparte și te poți pierde în ea foarte ușor. super recomand!

[Andrei Mocuţa · Rating 4 out of 5]

Direct și sincer.

[RAI · Rating 5 out of 5]

O carte excepțională despre trauma transgenerațională, despre eșec, asumare, maternitate, și spargerea tuturor preconcepțiilor.
Felicitări, Simona!

[Daria-Ioana · Rating 4 out of 5]

4.5 ⭐️

viscerală, furie, blândețe, legături familiale obositoare și neputincioase, dorințe spre un nou încep (fie ca ți a fost dat fie ca l ai ales tu)

[Ana · Rating 5 out of 5]

Persoanei care mi-a recomandat acest volum ii mulțumesc foarte mult.

[Jessica · Rating 5 out of 5]

pur şi simplu, a mea profă de română... 🤍

[anda]

nu prea a fost să ne împăcăm

din “Trece”

(…)

Închid după mine luni de zile în care am spus zilnic că înțeleg până am devenit ocazională.

Știm cât putem trăi fără apă,
fără mâncare,
restul poate fi împins la extrem.
Devin piatră
mă poți arunca în lac.
mă poți scoate din mâl oricând.
Nu te îngrijora pentru mine, n-am chef
nici de o moarte mică.

[Lavinia Băra · Rating 5 out of 5]

You are willing to die, but you're not willing to live... - 𝐒𝐢𝐧𝐠𝐮𝐫𝐢 𝐬𝐮𝐛 𝐫𝐚̂𝐬𝐞𝐭𝐞𝐥𝐞 𝐟𝐚𝐦𝐢𝐥𝐢𝐢𝐥𝐨𝐫 𝐩𝐞𝐫𝐟𝐞𝐜𝐭𝐞, 𝑆𝑖𝑚𝑜𝑛𝑎 𝑆𝑖𝑔𝑎𝑟𝑡𝑎̆𝑢

,,eu nu am fost un copil abuzat,
eu am fost un copil dorit și iubit
și am gustat în fiecare vizită numai fructe putrede
numai rugăciuni de rezistență, nu îmi amintesc să fi cerut cineva
altceva decât să rezistăm
și toată viața mea a fost despre a rezista până crapă vreunul
și așa se eliberează
și spațiul și durerea"

🧸Viața e o luptă, iar Simona Sigartău nu se ascunde sub ruine. Ea dă plapuma autocenzurii la o parte și ne oferă un debut brut, plin de curaj, maturitate și emoție.

🧸De ce să fim timorați o viață din cauza singurătății, gândurilor, secretelor, intrigilor ori faptelor noastre? Neintegrare în cercuri familiale ori sociale, vulnerabilotate, refuzuri din motive cel puțin bizare, ori schelete ascunse bine în dulapuri fac subiectele acestor poeme. După ce așterni totul pe foaie, realizezi că și conflictele (de orice fel) au sens.

🧸Iertarea vine de multe ori fără să o ceri și fără să o aștepți, iar sprijinul și bucuria nemărginită n-o poți găsi în oricine. Fiul ei e regele de pe tabla de șah. Matul ni-l dă viața... de multe ori. Mi-a luat ceva timp să respir din nou după ce am întors ultima filă. E de prisos să spun că recomand cartea asta.

"Există greșeli pentru care plătit scump,
Zi după zi, cu insomnie și teamă și rușine
Cu penitență și canon, cu o piatră pe spate.
Învățăm încet să pășim, deși tălpi murdare,
Deși capete plecate. Dar lumina e a celui care se iartă și se duce drept."

🧸Când am citit "încercări" am oftat și mi-am zis: "asta-s eu", iar când am terminat de citit "al nostru" & "pe mine mama m-a învățat să plec mereu capul" aveam deja lacrimile înnodate în bărbie. Sunt sigură că poezia ei nu va îmbătrâni.

"Suntem niște penelope
Cu gene fluturând a promisiune
Suntem îmbrățișare și grijă și foc
Și
Și
Cea mai cretină e cea care crede că numele ei rămâne
Pe o scoarță cerebrală
În timp ce el învață noi limbi și reface traseul spre sine."

[Nico Șimon · Rating 3 out of 5]

Când Simona folosește imagini se concretizează esența unei poete de talie înaltă “nu am știut cum să smulg de pe sfârcuri loialitatea așa că mi-am hrănit fiul și l-am făcut frate cu teama de viitor.” Puternic cu simțul medicului, care știe momentul oportun pentru a face incizia, imaginile se strecoară în creier și rămân acolo multă vreme după închiderea cărții. Aici intervine acel “cu toate acestea”; stilul prozaic-confesiv nu este pur și simplu stilul meu & aș fi lipsită de onestitate dacă aș puncta tema în detrimentul execuției, de aici și ratingul poate mai mic decât merita. Acestea fiind spuse, dacă următorul volum va fi mai bogat în imagini, cu siguranță va ajunge pe lista cărților mele de poezie preferate.

[merima · Rating 3 out of 5]

Şi să nu murdărești frunzele

niciodată ferigă în curte
niciodată ferigă în buchet
bunica spune că e plantă blestemată
peste ani am aflat, bunica a avut un frate geamăn
l-a lovit un butuc din camion, l-a lovit frumos, l-a lovit tare
fără picătură de sânge l-au găsit în ferigă
și de atunci bunica a mai pus un nume pe pomelnic.

ce moarte frumoasă, să te smulgă cineva din calea viitorului
să te smulgă cineva din fața unui trai cu boli și neșansă
să te smulgă și să albești pe loc
să te smulgă și să nu murdărești frunzele

[Andràș-Florin Răducanu · Rating 5 out of 5]

Rar am citit un volum de debut atât de închegat. A fost visceral, dar de o frumusețe imposibil de desconsiderat.

[Diana Maria - Talida · Rating 5 out of 5]

„Astrograma mea spune că sunt zodie de aer
Zodie de fugă
Crești, pleci, rămân.”

[Victoria Pătrașcu · Rating 4 out of 5]

4.5

[Alexi · Rating 5 out of 5]

4.5/5

[crocodila · Rating 5 out of 5]

„nimic mai periculos în lumea asta decât un copil care își face
mândri părinții
căci va da cu piciorul într-o piatră mai tare
și când o să vadă că o doare pe mama, va pricepe”

[Ecaterina Budur · Rating 5 out of 5]

📖„Singuri sub râsetele familiilor perfecte” de Simona Sigartău este ca o autobiografie a unui șir infinit de femei care duc crucile pentru toată familia sau care pun crucile urmașilor lor.
🎭Volumul are patru părți și se deschide cu ciclul de poezii „Șapte spițe”, care este un alt fel de compunere „la bunici”. Este o vizită și un telefon dat din datorie, o imersiune în „beciul cu alcool și puroi al neamului”, și, deși ea, Simona, este încă ținută minte de bunica „am și eu un loc bine păstrat (în pomelnicul familiei)/oricât de mult aș da din picioare/căci aici e plată de neam”, ne liniștește sau se liniștește pe ea însăși spunând că „adevărul vine în ultimul capitol.”
⏳️Plânsul și purtatul crucii apar ca un refren, de la cea mai în vârstă femeie din neam pe care ea o cunoaște, „Printre sute de cruci și născătoare/ Străbunica ne-a mâncat de vii” până la cea mai apropiată și prezentă imagine feminină, ”mama (care) a lăsat în brațele mele toată tristețea”.
🌩Copil fiind, unul iubit și dorit, părinții i-au transmis totuși tristețea și gustul amar, de fier, de sânge amestecat cu alcool. Peste ani, trăirile și experiențele din copilărie s-au cernut și copilul despre care se credea că nu are ochi să vadă și urechi să audă încearcă să păstreze distanța, ca o ultimă șansă de a scăpă de căpușa familială.
🫂Păcatul vizează urmașii până la al șaptelea neam, dar avem speranța că la ea se va sfârși ciclul „Neamul nostru e plin de femei plânse/ și sunt prima care aduce un băiat.”
🪨Al doilea ciclu de poezii stă sub numele „Jocul cămeșii” și aduce în prim-plan păcatul mândriei și teama cu care mândria celor din jur ne strânge de gât și ne taie șansele de a ne afirma în propriul mod.
🧭„Noi suntem vinovați. Noi am hrănit monstrul numit performanță sau mândrie/ Noi nu am știut câte capete are/ și azi auzim doar/ Tu ai ales.”
Dar lipsa reală de sprijin iese la iveală când situațiile sunt extreme, când interesul este zero, când „Am fost singuri în fața lumii.../ Ne-am născut singuri (eu ca mamă și fiul meu)”. Scoate-i din tine pe ceilalți și te vei întări, învață-l pe cel care iese din tine să respire liniștit, să întoarcă spatele și să fie propriul stâlp de susținere.
🔎 „Marile teme” se numește al treilea ciclu de poezii și eu am găsit aici teama, sau poate atenționarea că „Trădarea e un simplu memento”. O relație poate fi ca o vânătoare. „Ești un vânător odihnit, tu alegi doar animalul/ deja lovit, dar nu te-ai gândit, carnea mea era deja în/ descompunere când ai mușcat.”
💧Când ești ca o fântână secată, ai nevoie de un partener căruia să nu-i tremure mâna pe funie. Dar cine e dispus să rămână și să încerce? Prea multe suntem cretine când credem că numele nostru va rămâne pe scoarța cerebrală a celui care ne amână, care se bucură de trup, care îl folosesc, care ne pălmuiesc, care ne lasă tăcute.
🌱De la copilă la adolescentă, de la femeia vulnerabilă dezamăgită de dragostea efemeră la femeia singură care începe să își cunoască punctele forte, ajungem la mama curajoasă și hotărâtă să înfrunte viața.
🍂Ultimul grup de poezii, sub titlul „Frumoasă, frumoasă și stinsă” este despre cum aprobările din conveniență trebuie să se sfârșeasă, și, odată cu ele, relațiile toxice și traumelor generaționale. „eșecul e ... poziția mea de om naiv, care bate detașat orice sforțare de performanță”. Orice încercare de a pluti deasupra prejudecăților se plătește prin încadrarea într-un tipar, iar lumea alege pentru tine doar unul din două, „sinceră sau mironosiță/curvă și virgină/iapă sau nefutută”, astfel încât „nu mai pot distinge unde începem noi și unde începe/ judecata de apoi”.
🐣Distingem însă finalul, confirmarea depășirii situației de martir care plătește pentru tot neamul, eroul tăcut și cocoșat și identificarea cu furia luminoasă care se iartă pe sine și se duce drept înainte. Pentru că o mamă, deși nu știe mereu ce să facă, este grozavă.
✨️„Ești creația mea. Eu te-am învățat să respiri liniștit/ Te-ai făcut mare și m-ai surprins.”
📖Volumul de poezii „Singuri sub râsetele familiilor perfecte” a apărut în anul 2024 la Casa de Editură Max Blecher și are 122 de pagini subliniate și îndoite, pansamente puse pe răni ale inimii, de ținut sub pernă și de citit noaptea înainte de culcare.
De recitit.

[Claudia Pop · Rating 2 out of 5]

"Noi știm că nicio frumusețe nu mai poate salva lumea
Minim o sedință de psihoterapie la două săptămâni
și o mai împingem cumva." — pagina 103

[Livia Cret · Rating 5 out of 5]

One of the best poetry books I've read in years.

[Andrei-Codrin Bucur · Rating 4 out of 5]

Scrisă cu „sângele ancestral” pe limbă și cu pixelii rețelelor sociale pe retină, cartea de față, chit că n-are haloul poeziei „consacrate”, ne livrează un epos ce nu se teme să ni se devoaleze extenuat și lipsit de soluții, tocmai pentru că forța sa rezidă în acceptarea di-soluțiilor.

[Ok · Rating 1 out of 5]

nu e pentru mine