Relațiile franco-sovietice --- Relația cu URSS rămâne principala grijă a lui Mitterand, prin necesitatea de a păstra, pentru Rusia, un rol de contragreutate în sistemul geopolitic al Europei și al lumii. Aversiunea tipic franceză față de americani, altoită în cazul lui Mitterand pe vechiul fond antiimperialist al stângii, stă la baza acestei alegeri. După de Gaulle, Franța a privit încontinuu spre Răsărit în încercarea de a-și croi o prestanță internațională. Relațiile franco-sovietice sunt un instrument de afirmare importanței Franței în Europa și în lume. Dispariția imperiului sovietic are însemna dispariția rolului de releu între Est și Vest, pe care responsabilii politici francezi au vrut să-l joace dintotdeauna în relațiile internaționale la o scară mai mare decât permite statutul politic și economic propriu-zis al țării. Mitterand posedă aceeași optică, cu atât mai mult cu cât în Europa Centrală și de Est se prefigurează un vid de putere. Diplomația franceză se teme că Germania ar putea profita de propria reunificare pentru a deveni stăpâna bătrânului continent. Mitterand vrea să înfrâneze procesul în speranța că o formă democratică de socialism va apărea în fostul bloc sovietic, încununată de o Rusie cu un regim comunist reformat, care ar constitui o contrapondere la hegemonia americană și la recrudescența mondială a liberalismului. Din aceste motive, Mitterand este cel mai mare aliat al lui Gorbaciov (un pseudo reformat) în Europa.
Relațiile franco-ruse --- Față în față cu valul de amenințări geopolitice ale prezentului, Emmanuel Macron a subscris, pentru început, la viziunea tradițională asupra Rusiei cultivată de predecesorii săi: de Gaulle nu voia să vadă în URSS decât eterna Rusie; Valery Giscard d’Estaing s-a jucat de-a „micul telegrafist de la Varșovia,” pentru a prelua formula lui Mitterand, după întâlnirea cu Brejnev din capitala Poloniei, imediat după invazia sovietică în Afganistan din 1979, în speranța naivă de a deveni un mediator între Est și Vest; Jacques Chirac a minimalizat războiul criminal al Rusiei în Cecenia, în ciuda celor 200.000 de morți ai săi, reducându-l la un simplu incident intern; Nicolas Sarkozy a vândut Moscovei două Mistraluri, floarea marinei de război franceze, în epoca în care trupele Moscovei nu ieșiseră încă din Georgia, încălcând acordurile pe care el însuși le girase în 2008 (6PA), pe vremea când prezida (provizoriu) Consiliul Uniunii Europene. Ca reacție la invazia Crimeii din 2014, Putin a fost exclus din G8, însă, înaintea summitului de la Biarritz din 2018, Macron a pledat pentru reintegrarea Rusiei în G8. Exclusă în 2014 și din Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei – supraveghetor al respectării drepturilor omului, democrației și primatului legii – Rusia și-a recâștigat în 2019 locul în PACE grație Franței. După întrevederea din 2019 de la Bregancon, Macron i-a propus lui Putin să conceapă împreună „o nouă arhitectură de securitate pentru Europa.” Macron nu s-a dezmințit, cel puțin până în februarie 2022 – războiul din Ucraina a sfârșit prin a deschide ochii francezilor și a pune capăt iluziilor.
Axa Beijing-Moscova-Iran --- Ajutorul furnizat de regimul mullahilor iranieni Rusiei aflate în război, ca și susținerea oferită de Moscova și Beijing Hamasului și Hezbollahului pornesc de la convergența între islamism și nostalgia comunistă, care se transformă într-un întreg sudat de aceeași ură față de modelul democratic letal pentru regimurile și ideologiile totalitare.