What do you think?
Rate this book
Partizanii. O istorie a bravilor
300 pages, Paperback
Published October 1, 2024
Ratings & Reviews
Friends & Following
Create a free account to discover what your friends think of this book!
Community Reviews
Displaying 1 - 3 of 3 reviews
April 13, 2025
După instalarea regimului comunist în România, prin fraudă și cu ajutorul sovieticilor, apoi prin înlăturarea monarhiei, dezorganizarea armatei și din cauza ocupației ruse pline de abuzuri, în foarte multe zone din țară se organizează grupuri de rezistență. Printre ei, foști ofițeri, profesori și alți intelectuali, preoți, țărăniști, liberali sau legionari, însă marea masă a partizanilor a fost alcătuită din oameni simpli de la sate, care inițial s-au opus colectivizării. Apărându-și pământul și animalele, munca de-o viață până la urmă și sursa unui trai decent, foarte mulți ajung să plătească cu propria viață, iar rudele lor sunt urmărite și chinuite. Inclusiv toți cei care i-au ajutat (fie și cu un simplu drum cu căruța, după cum veți afla, sau i-au văzut și nu i-au turnat serviciilor), au fost și ei pedepsiți sau uciși prin execuții ilegale, majoritatea fără proces, și îngropați în fel și fel de gropi comune. Iată ce declara chiar ministrul de interne de atunci, Teohari Georgescu, în 1952:
„În perioada în care nu exista pedeapsa cu moartea, s-a aplicat această pedeapsă celor care au încercat să lovească în interesele țării.”
Cam asta era culoarea sfârșitului de ani '40 și începutul anilor '50, în care noua putere a încercat cu orice preț să subjuge din fașă orice spirit de răzvrătire și nesupunere. Nu voiai, ca țăran, să-ți dai pământul și agoniseala de o viață statului? Erai împușcat. Nu voiai să-ți declari dragostea față de mărețul comunism? Să renegi tot ceea ce fuseseși până atunci și să întorci spatele valorilor în care credeai? Erai anihilat. Îndrăzneai să spui că sistemul nou este fundamental greșit? Ori să ai nostalgii regaliste? Nu voiai să predici și tu că „lumina” vine numai de la Răsărit? Atunci îți trebuia o reeducare zdravănă, în care erai umilit și bătut în cele mai groaznice moduri, iar dacă scăpai cu viață, dacă aia se mai putea numi viață, numai un om întreg la cap nu mai puteai fi. Ci exact ceea ce ei își propuseseră să devii: o fantomă. Vorbim de timpurile în care opoziția politică, partidele istorice, precum și intelectualitatea, trebuiau reduse la tăcere. Orice și oricine nu susținea comunismul, trebuia pur și simplu eliminat. Până spre mijlocul anilor '60, închisorile au fost pline de așa-ziși inamici și bandiți, care, după cum vă spuneam, și-au găsit sfârșitul de obicei cu un glonț în cap și într-o groapă comună.
Conform unor date ale Securității (vorbim de fapt de o evaluare a arhivelor acesteia, făcută de Consiliul Național pentru Studiul Arhivelor Securității, în 2003), au fost active 1.196 de grupuri de rezistență, între 1948 și 1960, răspândite pe aproape întreg teritoriul țării, de la „cete” de câteva zeci de oameni până la tabere de sute. Iar cum o mișcare de acest tip urbană ar fi fost practic imposibilă, rezistența a acoperit aproape exclusiv zonele muntoase, dar și alte regiuni cu păduri dese.
Comuniștii înființează Securitatea și încep vânătoarea lor. Mai mult, decid să pedepsească pe oricine încearcă să îi ajute sau nu îi denunță (fie și frați sau părinți). Majoritatea sunt exterminați în primii ani. Supraviețuiesc însă chiar și peste zece ani cei retrași cât mai departe în munți, care duc o viață inimaginabil de aspră, îndeosebi în anotimpurile reci și nemaipunând la socoteală faptul că erau hăituiți continuu. Ulterior, aproape toți sunt prinși și uciși, un număr infim reușind să iasă din temnițele sinistre ale acelor vremuri. Ultimele „cuiburi de bandiți”, cum erau denumite de autorități, au fost anihilate până în 1958. Câțiva partizani izolați au reușit însă să rămână ascunși și până spre finalul anilor ’70, când este acordată amnistia oricăror membri ai rezistenței.
Stând de vorbă cu acești câțiva supraviețuitori și urmași ai acestora, apoi confruntând mărturiile lor cu date din arhivele Securității, deschise cu greu chiar și după 1989, consultându-se cu nenumărați cercetători și istorici, în decursul a peste 30 de ani de investigație fără oprire, Lucia Hossu-Longin nu doar că întregește povestea voit uitată a acestor oameni, ci mai mult, pune cap la cap, fărâmă cu fărâmă, harta mișcării de rezistență anticomunistă. Alcătuind, după cum ea însăși a numit-o, o istorie a bravilor. Un memorial, dacă vreți, al demnității în fața opresiunii și agresiunii fără margini. Dezvăluirile și mărturiile uluitoare făcute în serialul Memorialul Durerii privind partizanii, începând cu anii ’90 și mergând până în prezent, au fost adunate în această carte, pentru a oferi imaginea de ansamblu a rezistenței, dimensiunea ei uriașă și represiunea sălbatică cu care a fost anihilată.
„În perioada în care nu exista pedeapsa cu moartea, s-a aplicat această pedeapsă celor care au încercat să lovească în interesele țării.”
Cam asta era culoarea sfârșitului de ani '40 și începutul anilor '50, în care noua putere a încercat cu orice preț să subjuge din fașă orice spirit de răzvrătire și nesupunere. Nu voiai, ca țăran, să-ți dai pământul și agoniseala de o viață statului? Erai împușcat. Nu voiai să-ți declari dragostea față de mărețul comunism? Să renegi tot ceea ce fuseseși până atunci și să întorci spatele valorilor în care credeai? Erai anihilat. Îndrăzneai să spui că sistemul nou este fundamental greșit? Ori să ai nostalgii regaliste? Nu voiai să predici și tu că „lumina” vine numai de la Răsărit? Atunci îți trebuia o reeducare zdravănă, în care erai umilit și bătut în cele mai groaznice moduri, iar dacă scăpai cu viață, dacă aia se mai putea numi viață, numai un om întreg la cap nu mai puteai fi. Ci exact ceea ce ei își propuseseră să devii: o fantomă. Vorbim de timpurile în care opoziția politică, partidele istorice, precum și intelectualitatea, trebuiau reduse la tăcere. Orice și oricine nu susținea comunismul, trebuia pur și simplu eliminat. Până spre mijlocul anilor '60, închisorile au fost pline de așa-ziși inamici și bandiți, care, după cum vă spuneam, și-au găsit sfârșitul de obicei cu un glonț în cap și într-o groapă comună.
Conform unor date ale Securității (vorbim de fapt de o evaluare a arhivelor acesteia, făcută de Consiliul Național pentru Studiul Arhivelor Securității, în 2003), au fost active 1.196 de grupuri de rezistență, între 1948 și 1960, răspândite pe aproape întreg teritoriul țării, de la „cete” de câteva zeci de oameni până la tabere de sute. Iar cum o mișcare de acest tip urbană ar fi fost practic imposibilă, rezistența a acoperit aproape exclusiv zonele muntoase, dar și alte regiuni cu păduri dese.
Comuniștii înființează Securitatea și încep vânătoarea lor. Mai mult, decid să pedepsească pe oricine încearcă să îi ajute sau nu îi denunță (fie și frați sau părinți). Majoritatea sunt exterminați în primii ani. Supraviețuiesc însă chiar și peste zece ani cei retrași cât mai departe în munți, care duc o viață inimaginabil de aspră, îndeosebi în anotimpurile reci și nemaipunând la socoteală faptul că erau hăituiți continuu. Ulterior, aproape toți sunt prinși și uciși, un număr infim reușind să iasă din temnițele sinistre ale acelor vremuri. Ultimele „cuiburi de bandiți”, cum erau denumite de autorități, au fost anihilate până în 1958. Câțiva partizani izolați au reușit însă să rămână ascunși și până spre finalul anilor ’70, când este acordată amnistia oricăror membri ai rezistenței.
Stând de vorbă cu acești câțiva supraviețuitori și urmași ai acestora, apoi confruntând mărturiile lor cu date din arhivele Securității, deschise cu greu chiar și după 1989, consultându-se cu nenumărați cercetători și istorici, în decursul a peste 30 de ani de investigație fără oprire, Lucia Hossu-Longin nu doar că întregește povestea voit uitată a acestor oameni, ci mai mult, pune cap la cap, fărâmă cu fărâmă, harta mișcării de rezistență anticomunistă. Alcătuind, după cum ea însăși a numit-o, o istorie a bravilor. Un memorial, dacă vreți, al demnității în fața opresiunii și agresiunii fără margini. Dezvăluirile și mărturiile uluitoare făcute în serialul Memorialul Durerii privind partizanii, începând cu anii ’90 și mergând până în prezent, au fost adunate în această carte, pentru a oferi imaginea de ansamblu a rezistenței, dimensiunea ei uriașă și represiunea sălbatică cu care a fost anihilată.
January 19, 2025
O carte marturie, o istorie fara de care noi nu existam ca natie de fapt si totodata, o realitate care nu se preda in scoli. Cartea aceasta ar trebui sa ajunga in fiecare casa si sa fie citita de orice roman. O initiativa demna de toata lauda, bine documentata si structurata. De neratat!
January 5, 2025
What a book!!! This is the history of our ancestors.
Displaying 1 - 3 of 3 reviews