Boala & Războiul Jurnal, 2020-2024

by Radu Vancu

„Supraviețuirea prin poezie. Cititul ca al șaselea simț, cel fără de care nu ai cum să percepi și să pricepi plenitudinea vieții. O uriașă înțelegere a omenescului disperat. Câte un zâmbet repede ascuns. Și mai ales, mai ales admirația, mereu la pândă, mereu în căutarea unei prăzi, atât în cărți, cât și în viață.
Pe urmele scriitorului, cititorul va traversa paginile de însemnări ca pe «un vis în care bați cu pumnii lăuntrici». Citatul este dintr-un poet foarte drag autorului, a cărui amintire se păstrează în jurnal. Tot din poezie e preluat acel & pus în locul lui și, ca semn de recunoaștere și de supunere față de un posibil dublu poetic.
Pentru că ascund sub multele straturi culturale o traumă asumată, paginile acestea construiesc puternice ziduri de apărare a frumuseții și bunătății. Jurnalul lui Radu Vancu (16 februarie 2020 – 25 iunie 2024) este o mare îmbrățișare dată vieții.” (Ioana Pârvulescu)

440 pages, Paperback

First published January 1, 2024

About the author

Radu Vancu (n. 1978, Sibiu) este lector universitar la Facultatea de Litere din Sibiu. Lucrarea sa de doctorat a devenit una dintre exegezele critice esențiale asupra operei lui Mircea Ivănescu: Mircea Ivănescu. Poezia discreției absolute (2007). A publicat volumele de poezie: Epistole pentru Camelia (2002), Biographia litteraria (2006), Monstrul fericit (2009), Sebastian în vis (2010) și Amintiri pentru tatăl meu (2010). Este, de asemenea, autorul volumului Eminescu. Trei eseuri (2011) și coautor al antologiilor Cele mai frumoase poeme din 2010 (2011) și Cele mai frumoase poeme din 2011 (2012).

Reviews

[Jovi Ene · Rating 4 out of 5]

Pe 24 aprilie 2024, deci acum aproape un an, Radu Vancu scria în jurnalul său: „Trump a fost practic cel mai important aliat al lui Putin în toată perioada asta.” Iar acum am descoperit și noi asta, după evenimentele din ultimele săptămâni...

Mai întâi a fost pandemia, cu toate restricțiile sale și cu toate morțile sale. Apoi a venit războiul din Ucraina, acum trei ani, cu catastrofa produsă de el, cu toate morțile sale. În tot acest timp, 2020-2024, Radu Vancu a continuat să aibă încredere în specia umană, în ciuda tuturor lucrurilor care ar fi trebuit să-l oprească. Și, cel mai important, a continuat să scrie și să creadă în puterea literaturii, fie prin evenimentele literare la care a participat, fie prin activismul civic adus și în slujba culturii, fie prin acest jurnal. Am spus-o de mai multe ori: este incredibil cum acest scriitor este atât de ubicuu, cum este atât de calm și convingător în toate discuțiile și argumentele sale publice sau din jurnal! Și cum are atâta încredere în lume, în literatură și în frumusețe!

Încă două citate din jurnal:
„O Românie în care frumusețea încă există. Și, ca frumusețea adevărată, e greu de dus: te lovește în plex, îți ia aerul, te face să râzi în hohote, după ce ai hohotit de tristețe cât ai putut de încet. Și te bucură & te vindecă.”
„A renunța la literatură fiindcă nu vindecă toți oamenii e ca și cum am renunța la medicină fiindcă nu vindecă toți oamenii.”

[Christian Bistriceanu · Rating 4 out of 5]

De ce mi-a plăcut jurnalul lui Radu Vancu:
- pentru că este un cititor compulsiv (ca și mine) și uneori citim aceleași cărți și pentru că vreau să aflu și părerea lui despre acele cărți și pentru că vreau să știu și ce alte cărți a mai citit și pe care uneori le iau că recomandare;
- pentru erudiție sa și pentru micro-eseurile pe care le dezvoltă în paginile de jurnal fie că sunt despre literatură, fie despre societate, fie despre relația dintre ele;
- pentru tablourile pline de candoare în care zugrăvește fie portrete, fie scene cu Mircea Ivănescu;
- pentru valvârtejul în care trăiește în lumea literară, pentru întâlnirile cu scriitori și festivalurile pe care le organizează și la care participă în România și aiurea; timpul pare să aibă pentru el alte coordonate;
- pentru activismul lui civic;
- pentru că nu se războiește cu nimeni în paginile jurnalului său; ba dimpotrivă, scrie cu căldură, înțelegere și bunăvoință despre toți pe care îi întâlnește, pare că iubește pe toată lumea care crează;
- pentru notația uneori naivă, aproape adolescentină;
- pentru lupta pe care o duce mereu cu moartea tatălui său, o rană mereu deschisă, căreia le contrapune literatura, frumosul și familia, dezvoltând o mistică personală în jurul acestor stâlpi ai proprie existențe.
Ce nu mi-a plăcut la jurnalul Radu Vancu:
- notația uneori naivă;
- pentru că uneori literaturizează și se pisicește și se alintă, fiind prea conștient că scrie un jurnal public nu unul intim;
- activismul său civic care uneori îl face să fie tranșant, univoc și să dea sentințe dure chiar înspăimântătoare, mai ales venind din partea unui scriitor și a unui apărarător al democrației și libertății de expresie, cum ar fi condamnarea unor scriitori începând cu Tolstoi și Dostoievski și terminând cu Prilepin și Vodolazkin la damnatio memorie pentru că unii și el au ajuns la concluzia că sunt antieuropeni, colonialiști și imperialiști, uitând că unii dintre ei au inventat și reinventat în cărțile lor omul, umanitatea și conștiința sau pentru că este de acord cu, și chiar aplaudă, expresii de genul: "e timpul să ne revizuim bibliotecile".
Uneori se uită prea ușor avertismentul lui Heine: acolo unde ard cărți în curând vor arde oameni.
Însă jurnalul lui Radu Vancu este, fără doar și poate, încercarea sa de a a aduce puțin frumos în lume.

[Maria Mihăiță · Rating 5 out of 5]

Am terminat cel de-al treilea volum al Jurnalului lui Radu Vancu la mult timp după ce l-am început, dar nu din cauza lui, că n-ar fi interesant, ci din cauza mea care a trebuit să mă împart între mai multe treburi domestice, între gânduri și treburi, între îndatoriri și datorii către sine.
Azi, ca întotdeauna în ce-l privește pe acest autor, vă pot spune că încă o dată mi-am reclădit bucuria interioară cu o literatură-eseu de foartă bună calitate, în care eu, cititor, am simțit aceleași pasiuni și interese comune cu domnia sa, scriitor, m-am simțit inclusă în lumea pe care o descrie și în viața socială la care participă și am constatat ceea ce și demonstrează în fiecare pagină, aceea că: frumusețea există, dacă știm s-o căutăm și s-o vedem.
"Boala și războiul, Jurnal, 2020-2024" mi se pare un jurnal de o mare ținută literară pe care vi-l recomand din toată inima.

[Cătălina Andreea · Rating 5 out of 5]

Deși mi-a luat puțin mai mult să termin cartea asta și am crezut că mă voi pierde la un moment dat în toate referințele istorice, literare și culturale, a fost plăcut să pătrund în mintea lui Radu Vancu. M-a impresionat optimismul lui asupra viitorului (în ciuda vieții care nu a fost mereu blândă cu el), m-a inspirat viziunea lui despre poezie, și am apreciat părțile în care vorbea despre evenimentele politice din ultimii ani, poziționându-se de partea bună a istoriei. Într-adevăr, „barbaria nu va avea niciodată ultimul cuvânt”.
Un lucru care m-a întristat este modul în care se raportează la sine - pare că se subestimează foarte mult - lucru care este foarte evident în comparație cu admirația pe care o are pentru oamenii din jurul său și arta pe care o produc.

Câteva fragmente preferate (foarte greu de ales având în vedere cât de mult am subliniat din cartea asta):

„de vreme ce literatura repară atât de bine distrușii, înseamnă că literatura însăși e Marea Distrusă”

„Ăsta-i rostul literaturii: să-ți halucineze viața. Și, abia astfel, să reverse peste viața ta cantități de lumină care zăceau undeva în tine, dar pe care nu le-ai putut elibera dacă nu le-ar fi descoperit literatura. Pe scurt, literatura e ceea ce deblochează toată lumina captivă în noi.”

„De realitate fug, de fapt, atât de disperat. Dacă aș păstra contactul cu ea, n-aș rezista la atâta tristețe.”

„Nu am nimic mai prețios de spus oricărui tânăr decât asta: vei construi frumusețea singur - dar o vei găsi mai eficient dacă o vei căuta împreună cu câțiva prieteni. Și, într-un fel, construcția frumuseții e la fel de dificilă & esețială ca și construcția prieteniei.”

„Nu mai pot numi citit decât acest fel de a trece printr-un text până când riscă să-ți strivească definitiv inima.”

[Adrian Manea · Rating 4 out of 5]

Am citit vrăjit volumul, ca și pe celelalte două din jurnalul lui Vancu.

Faptul că nu-și recitește însemnările îl face să devină uneori repetitiv, dar pe de altă parte, asta arată și cît de mult ține la anumite idei, cred că se întîmplă tuturor.

În ce privește conținutul literar al jurnalului (chiar dacă nu ar trebui judecat din această privință), dacă presupun că a notat „din mers“ sau, în orice caz, cu mult mai puțină grijă și mai mult flow decît într-un alt gen de text, îmi depășește complet înțelegerea capacitatea lui de a sintetiza și de a alcătui mini-eseuri de teorie și critică literară. Nu mai vorbesc de citate și parafraze.

Pe de altă parte, e în toate sensurile un profesionist, un scriitor și profesor de Litere, dar tot nu pot să nu mă minunez de comentariile și analizele literare pe care le notează cu o naturalețe incredibilă.

Mai adaug că însemnările de aici îl surprind în toate rolurile sale publice și profesionale, între conferințe, lecturi publice, treburi administrative și cîteva personale, ceea ce e realmente extenuant.

[Virginia Petric · Rating 4 out of 5]

L-am însoțit îndeaproape pe Radu Vancu în anii de pandemie și război, martoră confesiunilor din jurnalul ca "o inimă externă", cu nenumărate elogii ale literaturii și mai cu seamă ale poeziei ca o "indecent exposure of the heart".

Mi-e drag să citesc și să ascult cuvintele unui autor plin de duioșie. Îmi aduce aminte de încredere, sincronicități, frumusețea posibilă.

"Când nu vom mai putea aprinde cărbunele frumuseții, totul se va sfârși."

[Alessia · Rating 5 out of 5]

Frumusețea exista aici.