Visul s-a terminat, iar amestecul dintre lumea lor și realitate îi joacă feste Annei, în timp ce vinovăția îi bântuie fiecare respirație. Hero este aici, mai real decât a fost vreodată, și îi zdruncină întreaga existență. Simte pentru el ceva ce n-a crezut că a fost posibil, dar este conștientă că trebuie să-și închidă sentimentele în cea mai rece temniță; sufletul ei. Romanul ne strecoară într-o realitate neașteptată, unde temerile Annei cresc considerabil cu fiecare moment în care realizează că întâlnirea cu Hero a fost pură magie și nimic altceva. A fost doar un vis. Unul ce acum a ars din temelii, răpindu-i singura urmă de speranță pe care a simțit-o după atât de mult timp. Și, în timp ce fiecare strop din visul ce le-a unit sufletele a fost spulberat, va reuși Anna să meargă înainte sau dorința de a zbura va fi singurul lucru ce îi va aduce alinare inimii sale?
Am început cartea aceasta imediat după de am citit primul volum. Finalul acela m-a făcut să îmi doresc să aflu cat mai repede ce se va întâmpla.
În acest volum Anna trebuie să își dea seama cum să se descurce cu realitatea care i-a fost aruncată în față la sfârșitul primului volum. Ce este real? Ce este vis? Ce este magic?
Recunosc că mi-a plăcut mai mult acest volum. Chiar dacă nu mai avem atât de mult mister, avem mai multă acțiune.
Personajele ajung în ipostaza de a se lupta cu propriile sentimente. Au multe alegeri de făcut și vor avea un drum lung până când viețile lor se vor liniști.
Ideea de destin pe care se bazează povestea este frumos conturată de autoare. Nu știu să spun dacă cred sau nu în astfel de lucruri, dar îmi plac genul acesta de povești.
Indiferent de ce ar face sau de ce ar alege Anna și Hero, povestea lor este inevitabilă.
O poveste romantică în care se simte amprenta destinului, cu întorsături de situație și un moment de panică în legătură cu finalul. Eu zic că merită citit.🥰
Volumul acesta nu a fost la fel de misterios precum primul, dar tot am avut întrebări ce-și așteptau răspunsul pe parcursul lecturii.
"Cu ochii deschiși" mi s-a părut o carte a tristeții, a durerii, a alegerilor radicale, dar în același timp a fost și o carte a speranței, a bucuriei venite din puțin și a iertării. O carte a înțelegerii.
Eram nerăbdătoare să aflu cum va decurge povestea dintre Anna și Hero în lumea reală, nu doar în vis, astfel volumul acesta devenind o necesitate pentru cititor. Nu o să mint, nu am fost de acord cu alegerile lui Hero, dar l-am înțeles. Așa cum am înțeles-o și pe Anna, distrusă fiind și părând, totuși, mai cu capul pe umeri decât ceilalți.
Încă un personaj pe care nu am reușit să-l înțeleg pe deplin este mama Annei. Și nu pentru că în mintea sa ceea ce a făcut nu ar fi fost cea mai plauzibilă alegere, ci pentru că nu am citit până acum nicio poveste în care depresia unui părinte să fie creionată în acest mod.
Pentru a trece la aspecte mai pozitive, la lucruri ce mi-au plăcut în această carte, spun să vorbim despre mâna destinului. Despre cum acesta reușesc să-și croiască o cale din nimic, doar pentru a fi îndeplinit.
Povestea celor doi a fost clar scrisă cu mult înainte de a se naște, îți poți da seama ușor de asta. Ceea ce mi-a plăcut a fost că la ei timpul nepotrivit s-a încăpățânat să devină vremea ideală. Fiecare detaliu din vis, fiecare întâlnire din realitate a fost un pas spre finalul lor inevitabil. Pentru că ei erau inevitabili.
Au rănit persoane din jurul lor pentru a ajunge împreună. Însă și ei erau răniți de ani de zile, iar singurul mod de a se vindeca și a se bucura de viață a fost să ajungă împreună. Și au fost atât de drăguți împreună. Atât de romantici în felul lor ușor ieșit din tipar.
Cărțile lor cuprind o poveste emoționantă despre iubire, destin și sacrificiu, cu ambele fețe ale acestor aspecte. Cu părțile pozitive și cele negative.
Finalul a fost unul brusc și m-a făcut să-mi doresc un capitol bonus doar să fiu 100% sigură că totul avea să fie bine. Un ultim capitol trist, ce s-a încheiat cu semnul speranței te face mereu să vrei mai mult.
Cel de-al doilea volum al seriei „Cu ochii închiși” începe cu o dezvăluire șocantă a identității lui Hero, pe care Roxana l-a ascuns foarte bine sub nasurile noastre. Deși eu am reușit să îmi dau seama cine este misteriosul bărbat pe care Anna abia aștepta să îl visese în fiecare seară, sunt convinsă că nu foarte multă lume o va face, deoarece indiciile pot trece foarte ușor neobservate. În mod așteptat, lucrurile nu au fost bune și frumoase după întâlnirea cutremurătoare a celor doi, ba dimpotrivă, totul a început să devină întunecat în mintea protagonistei, accentuându-i temerile și dorințele de a ieși din viețile tuturor, crezând că ea este motivul suferinței celor din jurul său. Cu toate acestea, iubirea învinge întotdeauna, iar cei doi reușesc, după multe obstacole, să ajungă împreună, așa cum și-au dorit încă de dinainte să se cunoască. Reușesc să treacă peste părerile prietenilor și ale familiilor lor, care nu le susțin cu toții relația și își construiesc propriul destin - își scriu propria poveste, pe pagini aurii. Finalul seriei este extrem de emoționant și de plin de suspans, epilogul abstract potrivindu-se perfect acestei povești. Felicitări, Roxana, pentru această serie superbă și plină de mister!
,,Cu ochii deschiși" a început promițător și a continuat să mă țină în suspans pe tot parcursul lecturii. Nu mă așteptam deloc la întorsătura pe care au luat-o lucrurile spre final. 😯
Am fost șocată de întâlnirea Annei cu Hero, și mai ales când am aflat cine este el de fapt. M-a prins atât de bine încât am citit pagină după pagină.
Hero mi-a plăcut foarte mult. El este omul ce îți este alături în orice moment și care te iubește cu toate greșelile și imperfecțiunile tale. Omul pe care oricât ai încerca să îl îndepărtezi, nu se va clinti nici măcar 1 cm, nu te va lăsa la greu.
Un aspect care nu mi-a plăcut în timpul lecturii a fost referitor la Anna, și anume, faptul că, deși am înțeles că a trecut prin multe, era în depresie și suferea, am simțit că era prea dus la extrem acest lucru... Nu mai puteam suporta faptul că nu voia să vorbească cu nimeni despre ce simte, îi mințea pe toți, deși îi voiau doar binele, și era constant numai pesimistă. Iar de aici putem observa cât de important este să vorbești și să ceri ajutor! Nu este nimic rău să spui ce te doare, ba din contră, te vei descărca, vindeca și trăi mult mai bine după aceea.
Povestea Annei cu Hero este dovada că nu ne putem împotrivi destinului. Dacă cineva ne este menit, toate se vor alinia în așa fel încât să fim împreună cu acea persoană. De asemenea, o altă dovadă a acestei povești de dragoste mai este și aceea că persoana iubită ne poate șterge cu buretele toate durerile, toate traumele, ne poate readuce la viață, astfel că, ce poate fi mai frumos decât să iubești și să fii iubit? 🥺
💙💫 O continuare puternică, care m-a impresionat prin profunzimea emoțiilor și prin modul în care povestea se mută din vis în realitate. Anna și Hero nu mai sunt doar două suflete care se caută, ci doi oameni puși în fața unor alegeri grele, care își descoperă forța de a merge mai departe. Între suspans, revelații și fragilitatea unor momente intime, romanul reușește să transmită un amestec de intensitate și speranță.
💙💫 Am simțit că acest volum este scris cu o maturitate aparte, care scoate la lumină frumusețea iubirii puse la încercare. Relația celor doi este construită cu finețe, fiecare pas având greutatea lui, iar finalul m-a șocat și m-a lăsat să reflectez mult timp după ce am închis cartea. Este genul de poveste care nu doar că se citește cu sufletul la gură, dar continuă să îți răsune în minte și să îți ridice întrebări chiar și după ce ai terminat-o.
Am adorat "Cu ochii inchisi" pentru personajul introvertit care rareori vede lumina tiparului si pentru modul in care misterul isi face aparitia in acest roman SF. In partea a doua a seriei, "Cu ochii deschisi", am descoperit in detaliu relatia Annei cu familia ei si cu cel ce i-a furat inima, dar mai ales cu ea insasi. Am resimtit cartea ca o calatorie a personajului catre sine, ca o lupta intre traume si viață si am fost placut surprinsă de povestea de dragoste atât de pură dintre personajele principale. In plus, am devenit mult mai constienta de impactul pe care unele situatii/remarci negative l-ar putea avea in viata unui om. Cu siguranta, un roman pe care il recomand 100%.
Ambele volume din această serie sunt plăcute. Te țin prins în poveste, e foarte ușor să urmărești firul narativ și să îți proiectezi in minte desfășurarea evenimentelor ca într-un film. Te țin cu sufletul la gura. Recomand toate seriile acestei autoare. ❤️ Tot timpul mă surprind.
☆Al doilea volum vine cu o zdruncinare de situație. Anna află că Hero nu a fost doar un vis frumos, ci o persoană reală.
☆ Acțiunea parcurge lin, nu e grăbită, având grijă să ne țină în suspans.
☆ Ca de obicei, autoare ne încântă cu o carte bine scrisă, cu personaje construite superb și cu un plot-twist extraordinar.
☆ Cartea te va tine cu siguranță în suspans, dorindu-ți mai mult.
☆ Pe mine una, finalul m-a lăsat cu întrebări și iubesc asta. Autoarea a știut cum și ce să transmită.
☆ Pe Hero și Anna i-am iubit din prima secundă, chiar dacă au avut ei unele momente când au fost nesuferiți unul cu altul. Până la urmă, asta e sarea și piperul unui roman: suspansul. Au mai fost personaje care m-au călcat pe nervi, și pe care nu le suport neam, de exemplu: bunica Annei și Katia. Katia mi s-a părut super enervantă.
☆ Nu cred că există o carte a autoarei la care să nu-i fi dat 5 steluțe, și nici nu cred că va exista.🦋
☆ Nu există cuvinte necesare ca să explic cât am iubit seria asta. Dacă nu ai citit-o încă, ce mai aștepți?♡
Daca primul volum a fost excepțional, nu mă puteam aștepta la mai puțin la al doilea volum. Acțiunea, personajele, visele și realitatea cu care se confruntă jonglează in jurul Annei și a lui Hero și a ideii de suflete pereche predestinate. Un fel de Adam și Eva ai lumii moderne reinterpretate. Recomand cu drag !