Impresionanta poveste a lui Radu Mărculescu a fost relatată nu demult pentru publicul larg de Jurnalul national şi de Evenimentul zilei şi a fost inclusă într-un film documentar realizat de Marius Herghelegiu. După 1989, Radu Mărculescu şi-a împărtăşit în pagini memorialistice experienţa prizonieratului în URSS. Supravieţuitor – poate ultimul – al unei bătălii decisive pentru al Doilea Război Mondial, martor direct al Istoriei şi totodată al unor istorii din viaţa ofiţerilor români şi de alte naţii în lagărele sovietice – istorii de oroare, dar şi eroice sau pur şi simplu emoţionante –, Radu Mărculescu a scris o carte remarcată la apariţia primei ediţii, în 2000, de Monica Lovinescu şi distinsă de Fundaţia Culturală Magazin istoric cu Premiul „Dimitrie Onciul“.
Daca inca nu v-ati hotarat sa o cititi, nu mai pierdeti timpul! Cumparati-o, cititi-o si dati-o la cat mai multi sa o citeasca! Cartea asta ar trebui sa fie lectura obligatorie in scoli! Nu este doar o carte de istorie, este o perfuzie de demnitate nationala, o comoara de intelepciune, un inalt exemplu de viata, o capodopera literara! Din pacate, nu vom vedea poate nicioadata un film romanesc realizat dupa aceasta incredibila poveste de viata (tinerii regizori romani de azi sunt prea preocupati sa ne prezinte uratenie sufleteasca, atunci cand nu arunca efectiv cu noroi in noi) asa ca macar sa privim aceasta minunata poveste in imaginile vii pe care naratiunea lui Radu Marculescu ni le aduce dinaintea ochilor.
"Pătimiri și iluminări din captivitatea sovietică" și "Mărturii pentru Judecata de Apoi" sunt două cărți cutremurătoare despre coșmarul trăit de românii, ofițeri și soldați, din Armata Regală Română, capturați de ruși în Al II lea Război Mondial, dar și despre experiențele ce le-au fost rezervate în gulagul autohton, după repatriere. Căzuți în prizonierat fie la Cotul Donului, la Odessa sau chiar imediat după 23 August 1944, pe teritoriul României, ei au fost supuși unor torturi greu de imaginat, iar supraviețuitorii au revenit în țară în perioada 1948-1951, mult după terminarea râzboiului și semnarea tratatelor de pace. Desigur, este vorba despre acei soldați și ofițeri care au refuzat să se înroleze în diviziile de trădători de neam și țară, "Tudor Vladimirescu" și "Horia, Cloșca și Crișan", aduse în România de tancurile sovietice. Acești martiri ai demnității și onoarei au protestat continuu prin greva foamei în colectiv, în condiții de izolare, ger și malnutriție, pentru a le fi respectate drepturile de prizonieri, înscrise în Convenția de la Haga, semnată și ignorată de ruși, dar și pentru a fi repatriați. După revenirea în țară a urmat captivitatea în penitenciarele și coloniile de muncă românești, fie imediat, fie după câțiva ani de libertate (dacă poate fi folosit acest termen pentru niște oameni permanent urmăriți și marginalizați). Cu toate suferințele îndurate și ororile trăite, lectura nu este una apăsătoare și sumbră, speranța, credința în Dumnezeu, dârzenia și optimismul fiind ajutoare de nădejde care au contribuit la transformarea unui vis urât în experiență purificatoare. Cărțile sunt pline de povestiri și pilde, unele chiar pline de haz, evadarea în povești reale sau fictive fiind o terapie foarte eficientă împotriva Urâtului copleșitor al atâtor ani de captivitate. Iată mai multe detalii despre autor și scrierile sale: http://ro.wikipedia.org/wiki/Radu_M%C...
Bunicul meu a reușit să scape cu viață de la Cotul Donului și a scris pentru noi într-un caiet amintirile lui din război. Am împrumutat de la bibliotecă "Pătimiri și iluminări..." cu gandul să citesc despre cum a fost acolo din perspectiva unui ofițer (bunicul fusese sergent) și oh, cât m-am felicitat că am făcut-o! Cartea nu e doar o carte de amintiri despre cel mai traumatic episod din istoria armatei române, în mare parte este o carte despre supraviețuirea în lagărele din Siberia. Am în spate o vară întreaga (o vacanță studențească, fără job, fără responsabilități) în care am citit tot ce se găsea în românește pe tema asta până la acel moment ('99-2000) - cartea lui Radu Marculescu este cireașa de pe acest tort dureros, este atat de bine scrisă încât nu puteam să o las din mână. Pentru cine a citit "Zuleiha deschide ochii", poveștile din lagăr scrise de domnul Marculescu sunt la fel de bine scrise, cu adaosul ca ale lui sunt reale, nu imaginare. Da, așa cum spunea cineva mai demult, asta ar trebui să fie o lectură obligatorie pentru liceeni (măcar cei de la clasele cu profil umanist), iar pentru studenții la litere și la istorie sau științe politice, aș face-o subiect de examen. Și eu le-am scris celor de la Humanitas cu rugămintea să ia în calcul o reeditare, n-au catadicsit să răspundă.
"Mi-e greu să evit aici o analogie – în ce privește rezistența – între calul nostru românesc și ostașul țăran român. Afirm, fără teama de-a fi contestat, că față de aliații lui occidentali din această catastrofală campanie de iarnă, fie ei nemți, unguri ori italieni, deși în vădită inferioritate ca echipament și alimentație (își completau rația cu boabe de secară, adunate de pe câmp și fierte), le-au fost totuși net superiori ca rezistență fizică, supraviețuind gerurilor, viscolelor, foamei, setei, eforturilor supraumane. Această rezistență a ostașului român este o realitate de care nu trebuie să se abuzeze. Ea nu trebuie să servească drept alibi pentru lipsurile în echipament, în alimentație sau tehnică de luptă, cum din păcate a fost prea deseori cazul în campaniile noastre din cele două războaie mondiale. Rezistența asta are și ea o limită, iar orice rabat s-ar face la aceste trei capitole se plătește cu sânge."
Probabil cea mai delicată, emoționantă și sinceră lucrare memorialistică a unui fost prizonier de război. Se simte condeiul de licențiat în Litere și profesor de română la unul dintre cele mai bune licee bucureștene al lui Radu Mărculescu, autorul reușind să evoce cu empatie experiența sa, de la momentul căderii în prizonierat la cel al eliberării neașteptate.
Sunt anumite episoade care te zguduie, precum cel al lungului marș spre captivitate sau al grevei ofițerilor români. Este o carte care contrazice mitul ofițerului român nepregătit și fără verticalitate - Radu Mărculescu depune mărturie că au existat (și încă destui!) ofițeri români care au făcut cinste hainei militare și jurământului către Regele Mihai.