Big in Japan

by Cosmin Leucuța

Scriitura lui Cosmin Leucuța vine ca o durere surdă după o tăietură ascuțită, diagonală, neașteptată, de o precizie uimitoare. Navigând între tandrețe și durere, el reușește un melanj tulburător de confesiuni ce emoționează. La final, nici nu îți dai seama cum toate vulnerabilitățile tale, ca cititor, făcute ghem până atunci, se destramă pentru a fi acceptate și apoi vindecate. O poveste cu puseuri dure dar și cu atingeri curative. Mă îndoiesc că odată perdeaua dată la o parte va mai rămâne cineva neclintit în liniștea propriei lecturi. SUZANA TĂNASE

Mi-ar fi plăcut să fi citit Big in Japan în adolescență, când eram, asemenea tuturor adolescenților prezenți, trecuți și viitori, cel mai singur și neînțeles om de pe Terra și când totul durea, inclusiv și mai ales iubirea, când totul se prăbușea, când totul era plin de cruzime și, uneori, extraordinar. Ce îmi place enorm la Cosmin Leucuța este că, deși își pune toate personajele în situații îngrozitoare, extreme, deși le trece prin traume și abuzuri imposibil de citit fără să ți se strângă inima, simți și o tandrețe cu care le înconjoară, ca un abur prețios pe care ți-e și frică să îl risipești. Și, cum cerea Annie Wilkes, totul e corect scris, Cosmin nu-și trădează personajele cu absolut nimic în cărțile lui, ceea ce e un lucru destul de rar. Tocmai de-asta reușesc cumva să mă identific cu personajele din cartea asta, la care am plâns de două ori deja și, deși nu mai sunt adolescentă, am retrăit sălbăticia acelor ani și m-am lăsat ajutată, retroactiv, să pricep unele lucruri pe care ni le facem și singuri, lucruri iremediabile. LIVIA ȘTEFAN

Genres: Romanian Literature

140 pages, Paperback

Published December 5, 2024

About the author

Cosmin Leucuța s-a născut la Arad și a început să scrie povești la vârsta de 14 ani.

2013
Laptele negru al mamei (Adenium) - roman, câștigătorul primului concurs de debut al editurii
2017
Numele altora (Casa de Pariuri Literare) - proză scurtă
2018
Hoodoo (Polirom) - roman, Premiul „Tânărul Prozator al Anului” la Gala Tinerilor Scriitori
2020
Cum te vei îmbrăca la sfârșitul lumii? (Casa de Pariuri Literare, reed. Humanitas, 2026) - proză scurtă, Premiul „Tânărul Prozator al Anului” la Gala Tinerilor Scriitori
2022
Cerul ca oțelul (Humanitas) - roman, nominalizare la Premiul Naţional de Proză „Ziarul de Iaşi” și Premiul FILIT 2023
2024
Privește ultima dată lumea asta plină de minciuni (Humanitas) - proză scurtă, nominalizare la Premiul „Mihai Giugariu” - ARCCA
Big in Japan (Paralela 45) - roman

Locuiește lângă Timișoara împreună cu cele cinci pisici ale sale.

Reviews

[Hristina]

Citind începutul am zis ca povestirea n-o sa-mi facă mare lucru, am citit detașată și apoi vag dezinteresată. Am apucat sa remarc de patru ori cuvantul imensă, preferinta pentru cuvantul ubicuu și incidentele din trafic. Dialogul dintre adolescenti a fost poate similar cu unul real, dar chiar și așa tot fără cârlig pentru mine. Dialogul dintre femei m-a trimis și mai departe de text, ma dezamăgește mereu alegerea unor personaje stereotipe care se comporta și spun lucruri atât de previzibile în situații la fel de comune.
Dar apoi textul s-a adunat pe un făgaș mai strâmt, a devenit mai ferm, spre final m-a strâns cu totul din lejereala mea, până am simțit mâna scriitorului care pune forță în presiunea degetelor cu care m-a apucat, povestea a devenit rapidă, acută și suficient de percutantă cât sa-mi trezească emoție, ceea ce este foarte important. Spre sfârșit cuvintele se dozează mult mai inteligent, nu a fost nevoie de mai mult și nici n-a fost prea puțin. Mi-a plăcut treaba cu Big în Japan. Esti mare într-un loc, nu in toate, într-adevăr, și asta dacă ești norocos. Mi-a placut ca exista la început o întrebare pusa de copil adultului, una care are funcția pe care o îndeplinește arma pomenita în actul întâi și care e folosita în actul final, este arma nevinovată care stă pe panoplie și am știut ca este ea de la început. Și apoi mi-a plăcut frâna de la capăt, încetinirea vindecătoare, tempoul firesc care se reîntoarce, elevația privirii, interiorul acela prețios de care un copil devine conștient si pe care încearcă sa-l exprime.
Cosmin Leucuta are în textele lui o armătura bună, inspirată și când își ia mâinile de pe ceea ce a săvârșit, este ceva acolo care o sa te surprindă și o sa te facă să simți literatura ca pe viață, vie și sensibilă.

[Nona · Rating 5 out of 5]

Imediat după ce am terminat cartea, am avut sentimentul că vreau mai mult. S-a terminat prea repede, abia ce am respirat și am și ajuns la final. Acum, după ce am stat câteva zile cu acest roman în minte, nu știu dacă vreau mai mult. Sunt împărțită. Parcă aș fi vrut o concluzie la povestea cu taică-su? Parcă nu? Am rămas cumva fără acel catharsis pe care îl aștept instinctiv într-o poveste atât de personală. (Aș fi vrut să-l văd suferind, tăvălindu-se de durere, justițiara din mine nu se simte satisfăcută.)

Anyways. Cartea e bună, bună de tot. Are un stil viu, sincer, care te prinde imediat și te face să simți că porți chiar tu conversațiile alea. Dialogul e extrem de relatable, atât cel dintre Roxana și prietenele ei (da, am avut conversații similare cu fetele), cât și cel dintre Roxana și Alexandra. Sunt încântată de cât de bine a reușit Cosmin Leucuța să surprindă vocea și trăirile personajelor feminine, acel amestec de vulnerabilitate, umor și sinceritate crudă.

This is not your typical YA love story. Dar poate fi povestea oricărui adolescent care vine dintr-o familie destrămată. Alexandra e copilul unor părinți divorțați; știe cauza, dar relația absolut fabuloasă pe care a avut-o cu tatăl ei în copilărie o ține blocată între dezamăgirea că a fost părăsită și dorul de acel om care o făcea „clătită”. Roxana, mama ei, este atât de blocată în propria durere, încât nu mai are ochi și pentru a Alexandrei, iar viața adolescentei devine un montagne russe de emoții și evenimente, unele tragice. Interacțiunile cu mama ei sunt tensionate, marcate de distanță emoțională și de o comunicare defectuoasă, lăsând un mare gol în care suferința își face de cap. Pe fundal, planează și figura tatălui, despre care Alexandra are sentimente amestecate, pe care nu reușește să le înfrunte.

Povestea a scos din mine o întreagă panoplie de emoții. Și nu e asta fix ce ne dorim de la o carte? M-a înduioșat, m-a frustrat, m-a făcut să mă simt neputincioasă, iar la final, mi-a dat speranță. Mi-a adus aminte de adolescenta care am fost și de primii fiori ai dragostei. M-a făcut să-mi pun întrebări. Oare cum aș fi reacționat într-o situație similară? M-aș fi dus la maică-mea să-i povestesc, m-aș fi revoltat, mi-aș fi urlat durerea?

Relația Alexandrei cu Paul e absolut lovely. E umană, imperfectă și totuși reconfortantă. (Chiar dacă ușor idealizată.) Paul e un personaj cald, prezent și sensibil, care contrabalansează nesiguranțele și impulsurile auto-distructive ale Alexandrei.

Deși scurtă, cartea nu a fost ușor de parcurs și de digerat. E o călătorie interioară, în care personajele încearcă să-și înțeleagă traumele, relațiile, temerile și nevoia de a găsi un sens în lucrurile prin care trec. Deși povestea este ancorată în experiențele individuale ale protagonistei, temele abordate sunt universale și-i vor atinge pe toți cei care au fost vreodată tineri și confuzi.

[Jovi Ene · Rating 4 out of 5]

„Toți își văd de viețile lor. La un moment dat, toți te părăsesc, să știi asta de la mine. Dacă ai niște vești tragice, e posibil să te bage în seamă preț de o cafea, dar apoi fiecare își vede de viața lui. Nimănui nu-i pasă de tine cu adevărat.”

O fetiță se joacă cu tatăl ei. O fată ascultă pe când mama și prietenele ei discută despre divorțul părinților ei. O adolescentă de 15 ani își întâlnește „prima dragoste”. Alături de emoțiile și sentimentele adolescentine, pline de vitalitate și de cele mai multe ori pline de inocență, există în această perioadă și suferință, și drame, și tristețe sau depresie, ba chiar și tragedii. De cele mai multe ori, cu înțelegere, empatie, toleranță și prietenie le putem depăși. Să sperăm că o va face și Alexandra.
Un roman foarte bun al lui Cosmin Leucuța, care poate fi recomandat atât adolescenților (în apropierea primei iubiri, dar și în primele manifestări ale anturajului), cât și părinților de adolescenți, care sunt marcați deseori de propriile dureri și frustrări ca să mai înțeleagă și noua generație, generația copiilor lor.

[Dragos Dutulescu · Rating 4 out of 5]

Pentru părinți de adolescenți și nu numai: aveți răbdare cu cartea asta, pănâ la sfârșit. Chiar dacă pare mică și chiar dacă pare un easy reading, credeți-mă, nu este.
Cosmin Leucuța a construit un intro destul de simplu, menit să te facă să stai, să vrei să afli mai multe. Nu e nimic sofisticat în acest intro și poate de aceea, pentru unii, s-ar putea să pară banal. Dar, acest intro nu face decât să pregătească scena pentru o desfășurare precipitată a unei povești cu un subiect foarte actual și cu un final dur, necruțător, chirurgical. Mai ales pentru un părinte, mai ales pentru părinții care se regăsesc într-un astfel de scenariu.

[Ioana Raluca · Rating 4 out of 5]

Cosmin Leucuta reuseste sa treaca de tacerea care există in sentimentul de abandon si de singuratate, sa transmita emoția într-un mod as spune poetic durerii atunci cand simti ca esti un nimeni pentru cei din jur, o non-prioritate pe listele celor pe care ii iubesti si care ar trebui sa aibe grija de tine.

[Ioana · Rating 5 out of 5]

Un nou an, o nouă carte de la Cosmin Leucuţa 🤓 "Big in Japan" este o esență tare ținută într-o sticluță de 140 de pagini, fiind o poveste ce își marchează cititorul, îi răscolește adolescența și îți (re)deschide ochii cu privire la proprii copii 🥺
Mai multe despre lectura scurtă, dar intensă, am scris într-un articol publicat pe blog ✍️
https://ciobanuldeazi.home.blog/2025/...

"Cărțile-s ceva ce-mi asigură intimitatea, a oftat Paul. Când te vede lumea cu o carte în mână, își vede de drum."

[Ioana Idiceanu · Rating 4 out of 5]

O carte pe care ar trebui să o citească toți adolescenții și părinții lor, mai ales cei care nu înțeleg actuala generație.
Suflete frânte, tulburări pricinuite din lipsa de atenție și afecțiune, nepăsare, toate la un loc sunt un cumul distructiv pentru un copil care nu se regăsește, care își caută orbecăind identitatea și locul într-o lume nepăsătoare și rece.

[Alina Stan · Rating 5 out of 5]

Mi-e frică și mă feresc, de obicei, să citesc o carte mult prea lăudată, mai ales atunci când toată lumea vorbește despre ea. Așa s-a întâmplat și cu "Big in Japan", romanul lui Cosmin Leucuța. Am tot amânat-o, până când a venit momentul să o citesc pentru clubul de lectură. Și bine am făcut. Am putut astfel să o parcurg fără a avea în minte părerile altora, fără să fiu influențată de entuziasmul colectiv.

Am început lectura cu oarecare teamă, convinsă că nu are cum să se ridice la nivelul cărții "Cerul ca oțelul". Mă gândeam: ce ar putea spune într-o carte atât de subțire, și care, pe deasupra, face parte din colecția Prima dragoste? Dar, ce să vezi – încă de la capitolul al doilea, m-a lovit direct în inimă. Am continuat lectura cu un nod în gât și cu o strângere de inimă, iar pe măsură ce înaintam, uitam pur și simplu să respir.

Capitolele cinci și șase le-am citit printre lacrimi. Am trecut printr-un carusel de emoții: de la bucurie și admirație la început, la milă, frustrare, rușine, ură și furie, iar la final – speranță.

M-am întrebat, inevitabil, cine e vinovat pentru tot ce i s-a întâmplat Alexandrei. E greu de spus. Poate tatăl, poate mama, poate prietenii, poate școala, și, în cele din urmă, poate întreaga societate. Fiecare poartă o parte din vină, iar Cosmin Leucuță reușește să surprindă acest lanț subtil de responsabilități și tăceri care duc, treptat, la tragedie.

La fel ca în "Hoodoo", autorul reușește să facă literatura și muzica să meargă mână în mână. Fie că e vorba de versuri, melodii sau doar ritmul frazelor, muzica devine o prelungire a trăirilor interioare, un limbaj emoțional care intensifică fiecare moment.

Singurul defect al acestei cărți, dacă îl putem numi așa, este faptul că e prea scurtă. Dar, cum se spune, esențele tari se țin în sticluțe mici. Leucuța nu are nevoie de multe pagini pentru a-ți frânge inima și a o repara, pe cât se poate, în același timp.

Îți mulțumesc, Cosmin, pentru final! Ai reușit să redai speranța într-o lume aflată în continuă degradare spirituală – o speranță fragilă, dar sinceră, care rămâne cu cititorul mult timp după ce închide cartea.

De la mine primește 5 ⭐ și recomandarea de a fi citită de cât mai mulți părinți, dar și de către adolescenți.

[Andreea Ursu-Listeveanu · Rating 4 out of 5]

Alexandrei i se intampla prea multe deodata. Totul deodata.
Tatal pleaca, mama intra in depresie, apare prima dragoste, nimeni nu e langa ea, nimeni nu intelege, fiecare isi vede de propria-i poveste.

Big in Japan e o carte cu o forta transformatoare daca ajunge in mainile celor care au nevoie sa auda ce le transmite Cosmin Leucuta. Dar si in mainile celor care pot ajuta, care pot oferi sprijin emotional cand prietenii sau membrii familiei se afla pe marginea prapastiei.

Am apreciat realismul dialogurilor - in special la scena cu cele trei prietene discutand despre divortul Roxanei (despre care, foarte trist, acele prietene nu stiau nimic), am inteles de ce alegerea de a zgaria suprafata e mai potrivita pentru un YA, insa mie mi-a lipsit aprofundarea. As fi vrut sa cunosc motivele pentru care tatal s-a indepartat ATAT de mult, as fi dorit o discutie vindecatoare intre mama si fiica, as fi laudat o pedeapsa pentru cei doi de la petrece. Dar astea sunt doar pretentii de adult, nu ma bagati in seama. A fost de ajuns cat a fost, a sustinut si a demonstrat idei importante.

Puneti cartea asta in mainile adolescentilor, cititi-o daca sunteti parinti unora. Discutati despre ea si evitati posibile situatii similare.

[Florin Cobzac · Rating 4 out of 5]

Este o carte care a beneficiat de atenție imediat după apariție. Am tot citit prezentări scrise despre ea și mi-am dat seama că abordează o temă acută.
Văd că valul de reacții generat de miniseria ”Adolescence” s-a mai calmat. Am văzut-o și eu între timp. Mie mi-a plăcut cel mai mult partea a 3-a. Cea care cotrobăie un pic în mintea personajului principal… dar indirect și în a noastră.
Revin, de ce am făcut această paranteză. S-a tot spus că filmul ăla e de văzut musai și dacă ai prin preajmă un 12-15 biped, pe care-l iubești, e bine să-l convingi să vă uitați împreună. Ei bine, eu cred că și mai bine este ca noi, părinții de viitori adolescenți, sau cei care deja avem în dotare așa ceva, să citim această carte … și dacă deja cel invocat mai sus are spre 14-15, putem să încercăm să-i explicăm de ce este important să citească și el cartea.
Sincer, mie îmi pare că ceea ce a reușit Cosmin cu cartea asta este mult mai prețios decât miniseria respectivă.
Cartea are un ritm dement, eu am citit-o în două reprize. Are 90% dialog, un dialog care curge foarte bine. Cred că îi sfârâia tastatura când scria 🙂. Parcă este o autostradă de dialog care din când în când are semafoare cu treceri de pietoni. Sunt zone în carte care pur și simplu te forțează să pui frână brusc și să îți înghiți în sec gândurile. Apoi iar dialogul este injectat ca un nitro în motor și te ia la alergat.

Să vă zic și despre poveste în sine? Mai bine dați o căutare pe grup, de fapt am să las eu în comentarii link către secțiunea de pe grup dedicată autorului, o să găsiți acolo câteva prezentări făcute de prietenii de pe acest grup… dacă țineți morțiș să aflați mai în amănunt. 🙂 Eu am să spun doar așa: divorț, abandon, adolescență, prima iubire, aparențe înșelătoare, capcane, rebel, primul fard, primul sărut, primul contact cu hăul drogurilor, capcană emoțională, abuz, decepție… abandon. 🙁 Cam acesta este cocktailul nitro despre care vă spuneam.
Foarte mișto cartea.

[Madam Bovaread · Rating 5 out of 5]

Deși face parte din colecția “Prima dragoste” a editurii Paralela 45, nu e nicidecum o poveste cheesy cu adolescenți. E mai degrabă o disecție a fragilității, a absenței și a durerii care te modelează atunci când ești prea tânăr ca să înțelegi ce ți se întâmplă.

Personajul principal este Alexandra, o adolescentă care crește cu dorul unui tată absent, cu o mamă depășită de situație și cu un gol pe care încearcă să-l umple cum poate. Liceul, prieteniile, iubirea, nimic nu e simplu în perioada asta incertă, iar când în sfârșit crede că a găsit un refugiu în cineva, realitatea lovește fără milă, ca un reminder trist că… life is not fair.

Am apreciat și finalul, că nu a fost lăsat în plop și plopul în aer, este exact ce trebuie pentru a fi o încheiere care te lasă cu gândurile tale, un strop de speranță, dar un nod în stomac.

[Daniel Manolea · Rating 5 out of 5]

O poveste terifiant de reală.

Am experimentat un mix de trăiri, un crescendo de anxietate si de tristețe pe măsura ce parcurgeam romanul. Uneori e greu de explicat de ce unii oameni aleg să ignore efectul pe care îl au acțiunile lor asupra celor apropiați. Tușele pozitive, deși puține la număr, reușesc doar să sporească sentimentul de singurătate psihică al eroinei.

Pentru a păstra acest review spoiler-free, pot doar să spun ca acest roman ar trebui citit de orice adolescentă - adolescent precum și de părinții acestora. Poate acest lucru ar conduce la o scădere drastica a multitudinii de situații absurde cauzate de lipsa de comunicare.

Probabil una din cărțile ce vor candida cu succes la "best of the year" in topul meu, secțiunea realism.

[Adina · Rating 5 out of 5]

Nu-mi găsesc cuvintele pentru a descrie neliniștea, pielea de găină, revolta, tristețea, durerea..., toate lăsate de cea mai recentă carte a lui Cosmin. Nu știu cum reușește să scrie atât de multe în 140 de pagini. Nu știu cum reușește să ne facă să ne pese de personaje în doar 140 de pagini.

[Alexandra · Rating 4 out of 5]

Trigger warning: viol, suucid si abandon. Ar fi fost mai ok sa stiu lucrurile astea inainte sa incep lectura. Poate vor ajuta pe cineva.

[Luana Rizea · Rating 5 out of 5]

Am ieșit din zona mea de confort acum câteva luni, cu Cerul ca oțelul și bine am făcut, că a fost de 5 stele pentru mine. Apoi am văzut cartea astalaltă a lui Cosmin Leucuța, pe la licee sau o lăudau niște tineri...mi-am aruncat ochii pe site-uri și librării online unde am răsfoit din ea...apoi am văzut-o fizic, iar am răsfoit-o...hmmm...neah, cam mult dialog...o adolescentă, party, bere...neah, parcă nu vreau cartea asta! Apoi...stai puțin! Mi-a plăcut atât de mult Cosmin Leucuța, mi-a plăcut stilul, celălalt roman...sunt cu capul? Am pus mâna pe tastatură, am comandat cartea...hai să vedem!!!
Da...dialog, adolescenți, o mamă divorțată, un tată absent...previzibile unele întâmplări...unele derulări de evenimente, dar!!! dar!!! bine scrise, care te țineau acolo, cu ceva care răzbate dincolo de evenimentele teribile. Nu aș putea spune exact "asta este!" (ce anume răzbate). Cert este că da, cartea ar trebui citită! Mai ales de adolescenți. Mai ales pentru că totul este atât de real, de verosimil, de actual. Dar nu numai atât, nu este o carte de adolescenți, este despre o bucată de viață, despre cât de mult poți pierde într-o clipă de...uitare, abandonare, despre ce poate face o clipă de...nu mai pot!

[wordsofluss · Rating 5 out of 5]

“Big in Japan” e genul de carte care nu te lasă să rămâi același după ce o închizi.
E ficțiunea care-ți amintește că, dincolo de toate poveștile frumoase sau dureroase din viețile copiilor noștri, noi suntem punctul lor de sprijin. Și absența noastră cântărește, uneori, mai greu decât ne imaginăm.

Povestea Alexandrei și a lui Paul e una dulce-amară, fragilă, luminoasă și sfâșietoare în același timp. Te doare, dar te și vindecă. Te face să înțelegi cât de mult contează să fii acolo, cu adevărat, pentru copilul tău — nu doar fizic, ci emoțional.

Mi-a plăcut enorm felul în care Cosmin combină durerea cu tandrețea. Scriitura lui are o lucrare aparte: te lovește, dar apoi te atinge cu o blândețe care te ține în viață.

Recomand cu toată inima “Big in Japan”.
Pentru părinți. Pentru adolescenți. Pentru noi toți, cei care am fost cândva copii căutând lumină într-un colț de lume care părea prea mare.

[Maria · Rating 5 out of 5]

Într-o lume în care tot mai des se scrie “mult şi prost” “mult şi simandicos” sau “mult şi needitat” vine Cosmin Leucuța cu al său Big in Japan şi ne arată că se pot totuşi scrie romane bune şi cu mai puține cuvinte & pagini. Şi chiar nu ai nevoie de o sută de personaje care să înglobeze toate dramele pâmântului, e suficient să ai un personaj principal şi vreo două secundare foarte bine construite.
Şi da, poate finalul e nerealist dar e făcut într-un mod smart care inevitabil comunică şi restul alternativelor acestei poveşti.
Am avut dubii legate capacitatea autorului de a scrie dialoguri credibile. Toare dubiile au fost însă spulberate de Big in Japan.

Poate nu ne aflăm totuşi în fața unei capodopere de nivelul premiului Nobel pentru literatură. Dar avem cu siguranță o carte “perfectă aşa cum e ea” 😉☺️

—
Ca o notă personală, am super rezonat şi cu toate referințele muzicale, care par a fi desprinse din playlisturile mele. Mai puțin Big in Japan pentru care eu una iubesc coverul Guano Apes mai mult decât originalul.

[Andreea Laura · Rating 5 out of 5]

O carte pe care o pot recomanda din suflet. O operă de ficțiune, dar realitatea multora și cum a fost ea descrisă aici mi s-a părut extrordinar.

O carte intensă, un strigăt de ajutor al adolescentului care nu își găsește o voce, adolescentul care se simte abandonat, adolescentul în plină dezvoltare, care caută susținere și are nevoie de ghidare pentru a înțelege cum funcționează lumea.

Alexandra este acest adolescent, acest personaj, cu care m-am identificat adesea și pe care am înțeles-o mai mult decât m-aș fi așteptat.

O reamintire a faptului că suntem fragili și adesea cei pe care îi iubim au puterea să ne rănească cel mai mult.

Am avut câteva întrebări la final, dar fiind o carte la care m-am raportat prin prisma propriilor trăiri, am început astfel o călătorie printre propriile amintiri, din copilărie la anii de adolescență și așa mi-am dat seama că nici eu nu am toate răspunsurile și astfel am apreciat enorm că această carte a rămas fidelă realității.

Cartea mi-a furat lacrimi dar mi-a dat speranță, o recomand din suflet.

[Lia V. · Rating 5 out of 5]

Un val de emoții am trăit citind cartea: începând cu afecțiune și dor, trecând prin furie și frustrare, pana la tristețe și speranță.
Povestea aceasta mi-a dat aceleași stări pe care le-am trăit când am citit “Astfel de lucruri mărunte” și același gând: esențe tari în sticluțe mici.
Deși descrie momente dificile, mi-a plăcut enorm și mi-a intrat în suflet.

[Andreea Adler · Rating 5 out of 5]

O carte de 5* de departe. Subiect crunt, rece, dureros, dar scris atât de bine.
Credeam că numai Kristen Hannah mă poate face sa plâng alaturi de personaje. Mă bucur așa mult sa avem scriitori contemporani care mă fac sa plâng la cărți haha.
Acum nu voi uita bancul ( deși eu nu țin minte bancuri )

[Sabina Larisa · Rating 5 out of 5]

Despre abandon, singurătate și efectele lor asupra adolescenților.

[George Cosmin Bors · Rating 5 out of 5]

Într-un peisaj literar contemporan adesea supraîncărcat de excese stilistice, Big in Japan de Cosmin Leucuța, publicat în 2024 la Editura Paralela 45, se remarcă...
... de fapt, ia stați așa, că de compuneri e podul plin. Mai bine să vă zic despre cum discutam zilele trecute cu soția, care este profesoară, despre ce cărți românești contemporane ar putea propune elevilor (există o inițiativă grație căreia a fost amplasat pe unul din holurile școlii un raft cu cărți destinat elevilor și alimentat voluntar de către profesori). Sunt convins că voi aveți o mulțime de propuneri (pe care, de altfel, vă invit să le scrieți în comentarii), însă eu am descoperit un candidat perfect pentru raftul amintit. Big in Japan, fraților, o bucată compactă de text, fluentă, alertă, cu mesaj relevant, bună să te lovească direct în plex și, poate, să-ți deschidă ochii. O carte pentru adolescenți. O carte pentru părinții din grupurile de părinți, pentru bunicii din grupurile de bunici, pentru pisicii din grupurile de pisici și miniștrii din grupul de lucru, cei care încep reducerea deficitului prin tăierea burselor. Cam aici se termină esențialul acestei postări, dar puteți citi și mai departe, dacă vă plac compunerile de ciclu gimnazial (atât se poate)...
... prin concizie și impact. În centrul microromanului se află Alexandra, o adolescentă de 15 ani prinsă în vârtejul unei vieți marcate de divorțul părinților și de absența emoțională a celor din jur. Povestea nu se risipește în detalii inutile sau în galerii extinse de personaje; autorul optează pentru o abordare minimalistă, concentrându-se pe câteva figuri-cheie – Alexandra, mama ei, Roxana, și Paul, un tânăr care devine un punct de echilibru, un pilon în lumea protagonistei. Această alegere narativă conferă textului o forță aparte: fiecare personaj este conturat cu migală, fiecare scenă este încărcată de semnificație.
Scriitura lui Cosmin este directă, dar nu lipsită de poezie. Ca alte cărți ale sale, și aceasta beneficiază de o calitate vizuală aproape cinematică ce transformă momentele aparent banale – o conversație tensionată între mamă și fiică, o plimbare nocturnă, o melodie ascultată în căști – în scene marcante. Romanul (nuvela?) nu se sfiește să exploreze teme sensibile: abandonul, durerea lipsei de comunicare, greutatea traumelor. Totuși, evită capcana melodramei, menținând un echilibru între cruzimea realității și speranța care pâlpâie în background.
Big in Japan nu este o lectură confortabilă. Este o poveste care începe discret, aproape banal, dar care se strânge treptat într-o spirală până devine acută, dureroasă, te strivește și-ți aduce lacrimi în ochi.
Unul dintre punctele forte ale romanului este modul în care autorul construiește dialogurile. Acestea sunt vii, naturale, surprinzând nu doar dinamica relațiilor, ci și textura vieții de zi cu zi. Schimburile dintre Alexandra și Roxana sunt încărcate de tensiune, reflectând distanța emoțională dintre o mamă copleșită de frământări și o fiică ce tânjește după înțelegere.
Titlul, inspirat de celebra piesă a trupei Alphaville, nu mi se pare a fi doar un artificiu; el ancorează romanul într-un peisaj sonor care evocă anii ’80, cu melancolia și exuberanța lor. Muzica este un limbaj al emoțiilor, o punte între generații și o metaforă pentru dorința de a fi „mare” (important, vizibil) undeva. Cartea este o pledoarie pentru comunicare, pentru empatie și pentru recunoașterea vulnerabilităților celor din jur. Temele sale sunt universale, tratate cu o sensibilitate care evită stereotipurile.
Cosmin Leucuța demonstrează că n-ai nevoie de sute de pagini pentru a spune o poveste profundă. Uneori doar câteva personaje bine construite și o scriitură precisă sunt suficiente. Cartea lui te face să simți – durere, frustrare, speranță – și te invită să privești cu mai multă atenție la tinerii din jur, la rănile, zbaterile și curajul lor.

[Alexandra Samoila · Rating 5 out of 5]

Cum universului îi place să se joace cu simbolurile și mesajele ascunse și să fie câteodată ironic, s-a nimerit să citesc cartea într-o vineri 13, ceea ce n-ar fi fost un mare lucru, dacă în carte nu se întâmplau atâtea lucruri care să mă lase uitându-mă în gol câteva minute bune.
Ce trebuie să știți despre Cosmin Leucuța și stilul lui de scris este că îi face o mare plăcere să își chinuie personajele, să le construiască după situațiile în care le pune și să le dea viață prin traumele lor, stilul lui se leagănă de la melancolic, ușor, lent și cald(aparent) la durere metalică și brutalitate rece. În nici un caz lucrul ăsta nu e rău. În special pentru cei ca mine, care îndrăgesc, de altfel, poveștile mai sumbre.
Romanul “Big in Japan” urmărește o adolescentă, pe Alexandra, care încearcă să-și gestioneze emoțiile și trăirile după divorțul neașteptat al părinților ei. Evident, nu prea reușește, dar nici anturajul nu o ajută. Ajunge pe la diverse petreceri unde suferă alte traume, care de data asta, o dărâmă. Între timp îl întâlnește pe Paul, un tip relativ ciudat, dar filozofic, care pare să fie singurul care o înțelege (pe ea și glumele ei) într-o lume care nu e făcută pentru ea, de altfel se dovedește a fi singura ei scăpare.
Ce face romanul “Big in Japan” special este reprezentat de câteva elemente: emoția, atmosfera și simetria.
Alexandra trece prin despărțirea părinților ei singură, se simte abandonată, lăsată de izbeliște și fără să primească iubire de undeva, mai ales din partea tatălui ei, care pare să aibă alte priorități. Pe parcursul firului narativ, dacă sunteți atenți, vă veți da seama că ea trece prin cele cinci faze ale doliului: negarea/șocul, furia, negocierea, depresia și în final acceptarea. Procesul ăsta care are ca rezultat acceptarea e unul atât haotic, cat și foarte autentic, protagonista ajunge în situații in care ar trebui să ceară ajutor, dar nu știe cum și aproape pierde totul înainte ca să-i fie bine.
Procesul e exact așa cum e viața unui adolescent care se simte marginalizat și pierdut: “the odd one out” , e plin de durere, melancolie, plânsete, decizii luate impulsiv (care au consecințe explozive), depresie, oboseală, renunțare și ură față de tot și toate ce te înconjoară.
Fiecare loc e descris exact așa cum eu, o adolescentă, îl văd în capul meu când mă gândesc la el. Petrecerile, niște “vise febrile” (am observat că expresia asta intră sub lista de ‘preferate’ ale lui Cosmin) care te înconjoară, fără șanse de scăpare și te supun încercărilor: muzica, oamenii, lumina, paharele, mirosul, căldura. Toate acestea sunt elemente care te fac să simți ca și tu ai fost acolo, și tu ai văzut, și tu ai simțit.
Simetria. La ce mă refer prin simetrie? La faptul că povestea începe și se termină cu momente frumoase, demne de păstrat în ramă (dar cu două tăișuri pentru că ele preced, respectiv succed trăiri traumatizante pentru Alexandra), deci restabilesc echilibrul pierdut pe parcursul romanului.
Romanul ăsta, din punctul meu de vedere este 2 lucruri:
1. Un roman foarte bun și extrem de bine scris unde relațiile dintre personaje sunt autentice, cu dialog care sună natural (pentru ca nu toată lumea reușește să scrie dialoguri care să sune normal by the way)
2. Un “wake-up-call” pentru cei care s-ar putea afla în situații asemănătoare, să-i îndrume să ceară ajutor. O demonstrație a repercusiunilor pe care le au alegerile luate pe negândite și a tiparelor de adolescenți care există, pentru adolescenți. Un tutorial pentru părinții care poate nu își înțeleg încă copiii (mă rog, adolescenții) și nu au nici cea mai mică idee ca tot ce au ei este emoție. Atât au, asta-i tot: emoțiile le dau viață.


“-Auzi, tati, da’ eu o să mor?
-Toată lumea moare.
-Da’ și eu o să mor?
[…]
-Da, tati, și tu.”

[Daniel Comiza · Rating 5 out of 5]

Are vreo 40 de ani melodia asta, spune în carte un personaj despre Big in Japan. Eram în avion și nu aveam internet, dar ceva îmi spunea că e din 1984. Mai știu eu pe cineva care a făcut 40 de ani, mi-am zis.
Am început în aeroport și am terminat de citit spre finalul zborului. Cartea crește treptat și unele lucruri le înțelegem în partea a doua. Merită citită dintr-o răsuflare cum spun mulți. M-am bucurat că nu m-a făcut să plâng la sfârșit, dar te trece prin multe stări.
Din nou un Cosmin Leucuța cinematic cu o scriitură care îți rulează o peliculă în cap. E o piesă de la CTC “Vorbe din context” în care un vers spune: “Vlad face piese fără să facă teatru”, era vorba despre Vlad Dobrescu. Paralela pe care o fac este: Cosmin scrie cărți și îți dă și filme.

[Geo Moisi · Rating 4 out of 5]

Romanul lui Cosmin e ca un scurt-metraj, iar dacă ar fi fost în format audio-video, sigur ar fi fost ecranizat la festivaluri. Așa, e o poveste intensă, veridică fără doar și poate, bănuiala mea că inspirată și din fapte reale, mai mult decât ne putem imagina, scrisă într-un stil page-turner care i-a ieșit lui Cosmin. Trebuia să fie mai lung totul? Trebuia, după părerea mea. Mai multă explorare, puțin mai multă, că e un subiect dureros rău, pe care îl livrează prin mult dialog, ceea ce face să doară și mai tare. Și atunci de aia zic că eu aș fi vrut mai mult.

At the end of the day, it’s a Leucuța book, so you can buy it and read it carefree of being wrong!🍻 Cheers to that!

[Dumitru Adelina · Rating 5 out of 5]

Mi-a placut enorm! Are Cosmin un stil de a te transpune acolo in mijlocul actiunii, ca pur spectator. M-am regasit in multe ipostaze din cartea asta(si nu numai), bune sau rele si sentimentul ala pe care il ai atunci, sunt foarte putini autori care reusesc sa faca asta. Asa ca felicitari! Cititi-l pe baiatu asta ca merita!
O singura problema am. Sunt prea scurte povestile! Vreau mai mult!

[Andra-Claudia B. · Rating 5 out of 5]

Este o poveste despre efectele nevăzute ale unui divorț prost manevrat. Adulții sunt atât de prinşi în propria amărăciune, încât uită că iubirea lor de altădată nu dispare cu totul — ea rămâne prezentă sub chipul unei fete tăcute, care caută afecțiune, încurajare și siguranță.

[Raul Bastean · Rating 5 out of 5]

Sensibilă, intensă, actuală. O lectură bună care m-a atins și m-a sensibilizat mai mult decât aș fi crezut. Mi-aș fi dorit să mai continue, să aflu destinul personajelor. Atât. În rest, bravo, Cosmin! Aprecieri!

[Casiana]

În centrul evenimentelor o avem pe Alexandra – o adolescentă cu nimic aparte la început, dar care se va găsi într-o situație care o va transforma complet.

O carte în care autorul își pune 𝐩𝐞𝐫𝐬𝐨𝐧𝐚𝐣𝐞𝐥𝐞 în situații cumplite, iar apoi tot el abate asupra lor momente de grație și lumină.

Pe scurt, o carte care îți amintește că lucrurile nu sunt niciodată atât de rele pe cât par, dar nici atât de bune pe cât sperăm. 𝐑𝐞𝐜𝐨𝐦𝐚𝐧𝐝!

Am scris mai multe aici: https://asasunt.eu/big-in-japan-cosmi...

[Laura Popa · Rating 5 out of 5]

Am "inhalat-o" intr-o zi, atat de captivanta e povestea. Very relatable, dar si foarte usor de citit.