Extaz: jurnal ingrat

by Claudiu Soare

Niciodată nu am fost mai spiritual ca astăzi, când absolut nici o idee nu mi-a trecut prin cap, dar am privit ore în şir un biftec care mă gândea.

Mă întreb aşadar din ce în ce mai sumbru cum voi sfârşi: în mizerie, alcoolic sau cu minţile rătăcite... Nu am înţeles niciodată că oamenii trăiesc într-o cultură colectivă, şi că a ţine cu inconştienţă să gândeşti de pildă ca un grec antic la Vaslui sau aiurea pe la noi înseamnă pur şi simplu să mergi printre oameni cu spatele, să-i vezi cum se duc, cum te părăsesc. Voi sfârşi, deci, privind astfel în confirmarea faptului că nu ştiu încotro se duc, dacă pleacă sau vin...

Rămâi în singurătate atunci când numai trecutul pledează pentru tine. După gloria carierei, doar zgomotul aripilor târâte, pentru că prea mari crescute şi prea grele, inutile, de folos doar cu umbra, cum se zice că răsare sub ştreang mandragora când face dragoste spânzuratul.

160 pages, Paperback

First published May 16, 2014

About the author

CLAUDIU SOARE s-a născut pe 24 martie 1969, la Ploieşti. În 1994 obţine licenţa în limba şi literatura hindi, la Universitatea din Bucureşti, cu lucrarea Sannyāsa Upanisad – psihologia renunţării; doi ani mai târziu, îşi încheie studiile de indianistică la Institutul Naţional de Limbi şi Literaturi Orientale din Paris, cu lucrarea Le réalisme mystique dans la littérature de Nagarjun. Nu va mai da curs niciodată acestei orientări spirituale. Se dedică boemei, poeziei, traducerilor din literatura franceză şi fragmentului, până la finele anului 2004, când emigrează în Franţa. A publicat volumele de versuri Psalmii Maimuţei, 1998, Metafizica Bambara, 2001, Frica de a trăi din nou, 2004, Jurnalul unui crocodil ratat, 2006, Neantul îndrăgostit, 2009, toate la Editura Vinea. Agnostica trândăvie - Editura Pandora-M, 2003 – şi Nevroza metafizică – Editura Bastion, Timişoara, 2008 – sunt fructul unor meditaţii amare şi violente, cu tentă stoică, în absenţa oricărei iluzii de viaţă viitoare. La Editura Cartea Românească îi apare în 2010 romanul fantastic Nimeni sau Fumătorul de pipă. A tradus din literatura franceză texte de Sade, Jean Genet, Charles Baudelaire, Antonin Artaud, Casanova, Michel Onfray, Henri Michaux etc.

Reviews

[Șopârtoc Larisa · Rating 4 out of 5]

° "mă situez pe mine însumi în timp, viața îmi este fluviu care irigă nesfârșitele câmpuri din care mi se înalță memoria"
° "Atât de înduioșător e omul cu mințile rătăcite, că numai natura, privită în toată inocența ei, i se poate asemui ca o bibliotecă sălbatică. În haosul minții lui paginile sunt rupte - și luate de vânt alcătuiesc furtuna ficțiunii pure, lipsită de orbită."
° "[...] consider biblioteca drept model fundamental al alcătuirii materiei, memoriei și viului. Atâta doar că plimbarea prin biblioteca gândurilor este, pentru fiecare dintre noi, mai mult sau mai puțin dificilă: de sine stătătoare, capriciile ei sunt epopeice, suflul ficțiunii o face imprevizibilă, iar replica ei materială, exterioară, scrisul, îi dă convulsii oceanice înaintea uitării, a morții așezate în pagină."
° "[...] cei dintâi, care descopereau fericirea înainte de a se compromite gândind-o."

[Yigru Zeltil · Rating 2 out of 5]

„Nu îmi fac nici o iluzie în privința faptului că ar interesa pe cineva ce scriu ori că, dacă asta s-ar întâmpla, m-ar băga în seamă cei care decid cine trebuie să stea în rafturile bibliotecilor publice și cine nu. Mă doare însă că voi sfârși între cei pentru care, postum, nimic nu mai are vreo importanță... Ne-am obișnuit, din păcate, să fim democrați cu morții.” (p. 122)

Din păcate, am simțit și eu nevoia de a vedea ce ar putea scrie într-o carte apărută la Humanitas un individ pe care-l știam ca autorul unor titluri ca „Metafizica Bambara” („Sunt om din spaimă de iubire / o elegie înnegrind chipurile / oprite în cădere. / Contemplați-mi descompunerea / ca pe o doamna îndragostită de suferință...”) sau „Psalmii maimuței”... Ironia sorții: poetul și traducătorul de-atunci, prin forța „plutonierului Muscă”, avea să ajungă prin 1997 pe la porțile editurii Humanitas, unde Vlad Zografi îi va spune: „Noi nu publicăm poezie aici”. Sublim, nu?

Mai mult dintr-o fascinație morbidă și răutăcioasă am parcurs cu exagerat de multă atenție acest „jurnal ingrat” plin de anecdote semnificative și panseuri mai mult sau mai puțin fidele față de alde Cioran sau Heidegger (for good measure, cum ar spune englezul, sunt și niște citate din Deleuze, Marx sau Kropotkin...), cu poziții ferme față de „gândirea unică” europeană (p. 76) sau de„pragmatismul” gândirii contemporane: „Idei confuze exprimate cu multă claritate... ar fi una din definițiile epistemologiei contemporane” (p. 151).

Atâta doar că tocmai opusul tinde să fie valabil aici. Sunt și fragmente interesante, de o reală perspicacitate, iar paginile despre „alienați”, de exemplu, sunt savuroase... în măsura în care așa-zisul filosof Claudiu Soare lasă exemplele să vorbească de la sine în loc să le înece în același ton discret condescent pe care, la un moment dat, pretinde că nu-l arborează...

„Ieri am realizat cu multă amărăciune că seriozitatea este cultul la care se închină toți, cultul care devansează cu mult Divinul în sondaje” (p. 14). O dovadă este și cartea aceasta, în ciuda momentelor de aparentă „vulgaritate”.