Anunțată în 2019, la împlinirea a 10 ani de drumeții, cartea „10 ani în Carpați” a ieșit prima dată de la tipar în Decembrie 2023. Mi-am dorit ca această carte să fie o poveste despre cum am început să merg pe munte și, mai ales, despre ce am învățat de la el în primii 10 ani petrecuți pe potecile Carpaților, despre cum s-a transformat relația mea cu el, căci au fost mai multe etape acolo, ca într-o legătură între doi oameni.
Ce delectare, mai ales că pe Alexandra am urmărit-o ani de zile pe blogul de călătorii. O îmbinare de experiență şi povestire, o chemare spre cutia de amintiri şi nu de puține ori emoțiile m-au cuprins citindu-i rândurile. Tolba noastră cu peripeții de pe munte printre care Alexandra strecoară iscusit, lecții, învățăminte. Frumoasa carte cu care să mă apropii de încheierea anului.