Jump to ratings and reviews
Rate this book

Fulgi De Cenușă

Rate this book
D A L I A
„Mă îngrozeşte.
Ştiu că mă urmăreşte din umbră, aşteaptă momentul perfect să mă elimine din viaţa lui.
Din cauza ei, el a început să mă urască de dinainte să îmi știe numele.”

X A D E N
„Mă înnebuneşte.
Ştiu că se teme de mine, îmi urmăreşte fiecare pas şi aşteaptă să o atac. Nu se înșeală.
Când o s-o fac în sfârșit, îşi va da seama cât de fină este linia dintre iubire și ură.”


S-au întâlnit într-o noapte rece de iarnă.
Ea a fost victima, el protector.
Ani mai târziu, soarta i-a adus din nou împreună, dar rolurile s-au inversat.
Dalia Warner este o tânără studentă ce îşi urmează visul de a deveni psiholog, jonglând în tandem cu propriile traume familiale şi teama de abandon.
Atunci când este invitată să petreacă vacanţa de iarnă alături de familia Moore, are toate motivele să refuze, pentru că cine şi-ar dori să întâmpine Crăciunul în casa diavolului?
Xaden Moore a fost cândva un distrugător al propriului său viitor, astăzi este o celebritate MMA şi un luptător neînvins. Când destinul îi oferă încă o şansă, este decis să nu o mai rateze, chiar dacă asta înseamnă să-și pună în pericol cariera.
Dalia i-a fost coşmar, iluzie, dorinţă şi obsesie, iar acum ea i se înfige de bună voie în colți.

De ce nu ar fi a lui?
Pentru că este fostul iubit al surorii ei?
Pentru că sunt şapte ani diferență între ei?
Pentru că Dalia îl urăşte?
Sau pentru că cel mai important meci din viaţa lui se apropie,
iar Dalia este fantezia care îi otrăveşte mintea?

780 pages, ebook

Published December 5, 2024

Loading...
Loading...

About the author

Georgiana Ștefănescu

27 books596 followers
Georgiana Ștefănescu și-a început cariera literară la șaisprezece ani, pe o platformă online, unde a ajuns cel mai citit autor al României, cu peste 10 milioane de accesări la volumul de debut.
În prezent cele peste douăzeci de cărți ale ei se bucură de același succes, înregistrând mii de citiri în fiecare zi. Primele cărți publicate în format tipărit sub numele ”Georgiana Sandu” au primit titlul de Bestseller 2016 și 2017 în cadrul fostei edituri.
Atunci când nu scrie, își dedică timpul fiului și soțului ei fără de care nu ar fi reușit să aducă la viață Calypso Books.
De la cea mai întunecată Mafia Romance până la Fantasy, Horror sau Sweet Romance, Georgiana este considerată un autor ce se poate modela pe aproape orice gen al literaturii artistice, iar scrierile ei transmit sentimente ce își găsesc repede locul în sufletele cititorilor.



Ratings & Reviews

What do you think?
Rate this book

Friends & Following

Create a free account to discover what your friends think of this book!

Community Reviews

5 stars
235 (78%)
4 stars
50 (16%)
3 stars
14 (4%)
2 stars
1 (<1%)
1 star
0 (0%)
Displaying 1 - 30 of 31 reviews
Profile Image for Cristina Georgiana.
72 reviews2 followers
December 27, 2025
3,5 ⭐️“Te iubesc în mai multe feluri decât ți-aș putea explica. Ești protectorul meu, îngerul și demonul meu, ești ceea ce nici nu am îndrăznit să visez vreodată. Ești focul meu, și o să ard fericită în brațele tale, o să mă transform în cenușă și o să renasc de fiecare dată, iubindu-te din ce în ce mai mult!”💙✨🤍❄️🕊️
Profile Image for Andreea.
288 reviews12 followers
December 29, 2025
Recenzie “Fulgi de cenușă” 🌨️🩵

Rating: 5✨

E prima mea carte pe care am citit-o de la autoare în afara sferei universului Iubire Periculoasă și am iubit-o din inimă. A fost lectura perfectă pentru zilele acestea și m-am îndrăgostit de acest univers nou.

Avem plot, avem personaje construite perfect, avem atmosfera de Crăciun și de iarnă în toate acțiunile, avem “the bad guys”, insecurități, traume, probleme rezolvate, absolut tot ce înseamnă o carte scrisă bine.

Dalia Warner mereu a trăit în umbra surioarei sale, într-o familie unde a fost văzută ca un intrus, iar singura iubire primită a fost din partea bunicilor săi și a familiei Moore, cea a prietenei sale celei mai bune, Siera. Dalia lucrează în New York într-o gogoșărie cozy și duce o viață simplă singură.

Xaden Moore, fratele Sierei, este îngerul păzitor din umbră al Daliei, luptător profesionist, dar băgat în belele cu niște oameni periculoși. L-am iubit pe Xaden, comportamentul său mi s-a părut foarte frumos când era vorba de Dalia. Omul nostru este pur și simplu îndrăgostit doar dintr-o simplă privire aruncată ei. Toate scenele cu cei doi mi s-au părut absolut superbe, simțeam și eu fluturi în stomac cu apucăturile lui Xaden. Iubirea dintre cei doi a fost magică, Dalia și-a învins insecuritățile și traumele alături de persoana potrivită, Xaden. Mi s-a părut că a decurs atât de lin povestea, nu am simțit când am terminat cartea. Stilul de scriere mereu îmi dă dependență.

Poate ce aș fi vrut în plus să mai văd ar fi fost un capitol din perspectiva lui când o urmărea pe ea sau când s-a dus să discute cu bunicii ei ca să se accentueze ideea de stalker, sau “înger păzitor din umbră” cum îmi place mie să zic.

În final, recomand cartea sezonului rece, cu o ciocolată caldă cu puțin alcool înăuntru în timp ce savurați lectura. Chiar abia aștept momentul când cartea lui Malakai va fi în biblioteca mea 🤭 deja mi-a stârnit interesul personajul lui.

Bookstagram: https://www.instagram.com/p/DS1vWxRDK...
Profile Image for Geo Just Reading My Books.
1,532 reviews337 followers
January 7, 2026
O poveste absolut încântătoare, plină de emoție, de suspans, pericol și adrenalină.
Dalia și Xaden sunt două personaje puternice și curajoase, care surprind cititorul prin curajul de a lupta pentru ceea ce își doresc și prin forța cu care încearcă să devină mai buni.
O poveste plină de pericole, care ne permite să aruncăm o privire în lumea boxului, dar și în lumea interlopă a luptelor ilegale.
Dalia este o tânără cu multe nesiguranțe ce a suferit enorm în toată viața ei, dar am fost surprinsă cum a reușit să-și transforme traumele unui trecut dureros în ambiția de a deveni psiholog și a reuși să-i ajute pe ceilalți cu experiența sa.
Xaden devine un luptător de MMA, un sportiv de performanță ce reușește să-și depășească perioada de adolescent rebel și luptele ilegale în care se implica.
Relația dintre cei doi nu debutează sub cele mai favorabile momente, dar treptat ajung să discute, să înțeleagă ceea ce li se întâmplă și să accepte cadoul pe care destinul îl oferă.
O poveste ce oferă o mulțime de surprize pe care vă invit să le descoperiți citind cartea.
Profile Image for Denisa Claudia Raicu.
472 reviews12 followers
December 18, 2024
Enorm mi-a plăcut!
Ce minunat a fost Xaden, ce interesant a fost sa îl vad controlându-se în preajma Daliei. Ce interesant a fost sa aflu ca el era îngerul păzitor care pândea și avea grija de ea din urma!
Dalia a fost absolut minunata, am iubit determinarea și ambiția ei. Am adorat cum a ales sa se depărteze de familia ei toxica, am apreciat ca a ales sa se descurce singura ( cel puțin asa credea ea).
Am iubit prietenia ei cu Sierra și am adorat legătura ei cu familia Moore.
Mi-a plăcut mult conștientizările amândurora în privința legăturii și sentimentelor lor, mi-a plăcut ideea de vacanta de Crăciun.
M-a lăsat cu un zâmbet enorm pe fata cartea asta.
Avem parte și de lupte, și de suspans ( când Dalia ajunge în mana dușmanilor) avem parte și de faze amuzante, de durere cauzata de lipsa iubirii, de frica de abandon, de o despărțire surpriza ( abia aștept sa citesc volumul 2 si povestea Sierrei).
Nu am simțit când au trecut cele 770 pagini. Efectiv am adorat povestea!
6 reviews
December 25, 2024
5💫💫💫💫💫
...,,Te iubesc în mai multe feluri decât ţi-aş putea explica. Eşti protectorul meu, îngerul şi demonul meu, ești ceea ce nici nu am îndrăznit să visez vreodată. Eşti focul meu, și o să ard fericită în brațele tale, o să mă transform în cenușă și o să renasc de fiecare dată, iubindu-te din ce în ce mai mult."... Georgiana Ștefănescu (🩶 Multumesc!)

Aceasta carte este o adevarata : Poveste De Dragoste In Perioada De Craciun !

Oficial #FulgiDeCenusa este pentru mine, cea mai frumoasa carte ,cu tematica de sarbatori!
Profile Image for Andreea.
2 reviews
December 12, 2024
Un standalone superb si plin de romantism, care spre deosebire de multe altele in general, nu am simtit ca m-a grabit absolut deloc. Sentimentele puternice pe care Xaden le avea pentru Dalia, erau inradacinate cu ani in urma, iar in prezent, doar au iesit la suprafata.
O surpriza foarte placuta a fost sa-mi placa personajul feminin cu adevarat, inca de la inceput. A avut acel ceva, poate a fost inteligenta, poate loialitatea pentru toti cei dragi ei sau empatia de care a dat dovada. Am adorat usurinta de a-si accepta sentimentele pentru el, fara prea multe abtineri, s-a simtit foarte reala toata interactiunea dintre ei doi. In fond, nu ar fi avut motive reale pentru care sa amane apropierea, dar naturaletea cu care au decurs evenimentele, s-a simtit minunat, ca o gura de aer proaspat.
As always, Georgiana nu ne dezamageste.🤍
Profile Image for Selena.
132 reviews
December 29, 2024
Un romance perfect de citit în această perioadă a anului. ❄️🩵
🍩 Dalia este studentă la psihologie (m-am identificat foarte mult cu personajul ei), iar în timpul liber, lucrează la o gogoșerie pentru a se putea întreține deoarece familia ei o urăște (la propriu).
🥊 Xaden este un renumit luptător MMA la categoria grea, mai mare cu vreo 7 ani decât Dalia noastră și fostul iubit al surorii ei nebune, Ariana (pe care urăsc cu pasiune💀).
Protagoniștii noștri se urăsc (mai mult Dalia pe Xaden decât invers), dar ironia sorții face că prietena cea mai bună a Daliei este Siera, sora mai mică a luptătorului nostru faimos.🤭 Și pentru că „prietena la nevoie se cunoaște”, Siera o invită pe Dalia să sărbătorească Crăciunul împreună cu familia ei, în Aspen, unde, surpriză, își face apariția nimeni altul decât Xaden. 💣

Și de aici vă las pe voi să le descoperiți povestea. Mie mi-a plăcut tare, tare mult chimia dintre personaje, Xaden a ajuns în topul listei mele cu iubiți ficționali, iar Dalia mi-a fost tare dragă. Chiar nu merita tot răul pe care i l-au făcut părinții și sora ei și mă bucur că Xaden i-a demonstrat că merita mai mult. 🥺
Mi-a plăcut că pe lângă partea de romance și scenele fierbinți, am avut și acțiune, destulă cât să te țină în suspans. Deja sunt foarte familiarizată cu stilul Georgianei și știu că mereu vine cu elementul ei surpriză. 🤌🏻
Also, nu eram mare fană a trope-ului „Age Gap”, dar aici nu l-am simțit aproape deloc, iar combinația dintre „Sports & Celebrity Romance” chiar m-a uns pe suflet și mi-a provocat niște fluturași în stomac. 🥰
O recomand din suflet și sper tare mult să-i acordați o șansă.

P.S.: Crăciunul viitor va apărea și în format fizic, iar volumul 2 (care va fi cu alte personaje) este pe drum. 👀💙
Profile Image for Oana-Maria.
835 reviews153 followers
March 12, 2026
Cartea aceasta m-a cucerit de la prima vedere și pentru că mi-au plăcut celelalte cărți scrise de Georgiana, am adăugat-o imediat pe listă.🩵

Dalia, o studentă la psihologie marcată de traume și teamă de abandon, se reîntâlnește după ani cu Xaden, fostul ei salvator devenit un luptător MMA celebru și obsedat de ea. Între frică, atracție și resentimente izbucnește un joc periculos care le poate distruge viitorul.👀

Între cei doi protagoniști există o animozitate încă de la începutul poveștii, iar momentele din trecut ne arată de unde a pornit, dar și că a existat între ei o anumită chimie. Chiar dacă niciunul nu i-a dat curs din motive pe care le descoperim pe parcurs. În prezent, totul devine un joc intens la limita dintre dragoste și ură.🩵

Mi-a plăcut mult cum ajung cei doi împreună și mi-a plăcut felul în care își face Xaden apariția. Mi-a plăcut și ce descoperim despre el și cum, deși a păstrat distanța față de ea, a fost mereu în umbră, protejând-o. Un bărbat masiv, dur, dar protector și cu o slăbiciune (obsesie) pentru ea? Count me in. Și Dalia a fost un personaj frumos conturat, cu multe traume, dar suficient de puternică încât să le înfrunte. Mi-a plăcut că nu există un third act drama între cei doi protagoniști și că, deși au un hop, niciunul nu reacționează regretabil.🩵

Cu toate că mi-a plăcut destul de mult povestea, am simțit că sentimentele dintre protagoniști se dezvoltă mult prea repede. Dacă pentru el ar putea fi cât de cât credibil, datorită contextului pe care îl descoperim pe parcurs, pentru ea nu mi s-a părut la fel. Acțiunea se desfășoară în mare parte în perioada Crăciunului și, teoretic, ei petrec destul de puțin timp împreună și tocmai de aceea nu am simțit acea intensitate.🤔

De asemenea, mi se pare că acțiunea este puțin dezechilibrată, fiind concentrată foarte mult pe perioada petrecuta la cabana, iar abia spre final descoperi mai multe din lumea sportivă a lui Xaden. Mi-ar fi plăcut mai mult echilibru și poate, dacă i-aș fi urmărit pe cei doi mai mult și în alte contexte în afara cabanei, intensitatea relației lor mi s-ar fi părut mai credibila.
Per total, a fost o lectura frumoasă, intensă și captivantă, care m-a ținut prinsă în poveste și m-a făcut curioasă cu privire la volumul 2.
Profile Image for Bookloverela.
11 reviews4 followers
February 24, 2025
„Fulgi de cenușă” de Georgiana Ștefănescu

⭐️⭐️⭐️⭐️⭐️

❄️Este una dintre cele mai frumoase povești de dragoste pe care le-am citit recent. De la primele pagini, am fost prinsă în povestea intensă dintre Dalia și Xaden – doi oameni aparent imposibil de adus împreună, dar ale căror destine sunt iremediabil legate.

❄️Dalia este o tânără independentă, studentă la psihologie, care se confruntă cu o familie toxică. Deși pare distantă și precaută în privința iubirii, în preajma lui Xaden se declanșează un adevărat joc al atracției și respingerii.

❄️Xaden, pe de altă parte, este un luptător MMA de succes, un bărbat care a învățat să-și controleze emoțiile, dar care își pierde acest autocontrol în fața Daliei. Ceea ce face relația lor atât de specială este dinamica dintre ei – Dalia îl urăște inițial pentru trecutul lui cu sora ei, Ariana, dar în același timp nu poate ignora legătura intensă dintre ei.

❄️Momentele lor împreună sunt pline de scântei. De la schimburile acide de replici până la momentele în care se lasă purtați de sentimente, totul se simte autentic și bine dozat. Nu este doar o poveste de iubire simplă – există frustrări, gelozie, dorință reprimată și, mai ales, o luptă interioară între ceea ce simt și ceea ce ar trebui să facă.

❄️Ceea ce mi-a plăcut cel mai mult a fost evoluția relației lor. Nu este o iubire instantanee, ci una care crește treptat, forțând personajele să-și înfrunte propriile temeri. Xaden este protector și hotărât, dar nu dominator, iar Dalia își păstrează identitatea și nu devine o simplă „victimă” a sentimentelor. Dialogurile sunt pline de tensiune și chimie, iar scenele romantice sunt intense, dar bine echilibrate, fără a deveni exagerate.

❄️Un alt aspect interesant este contrastul dintre viața profesională a lui Xaden și vulnerabilitatea pe care o arată în fața Daliei. Deși în ring este invincibil, în fața ei devine un bărbat care încearcă să-și repare greșelile din trecut și să demonstreze că merită o a doua șansă.


❄️Finalul cărții este absolut satisfăcător, cu un deznodământ care recompensează toate momentele de suferință și dor dintre cei doi.🩵
Profile Image for Monica (Recenzii carti bune).
225 reviews61 followers
January 3, 2026
Nu stiu cu ce sa incep! Cartea asta m-a trecut prin TOATE starile: am ras, am plans, am injurat, m-a enervat si la final m-a vindecat! Am savurat-o cat de mult am putut! A doua carte citita de la aceasta autoare si nu m-a dezamagit. Cu siguranta voi continua sa citesc carti scrise de ea. Am cumparat deja Lycan!♥️🤩✨

Dalia Warner a fost urmarita de ghinion inca de cand s-a nascut. Intr-o familie in care ea era invizibila sau mai rau, de vina pentru orice prostie ar fi facut sora ei, a reusit sa isi gaseasca linistea lucrand intr-o gogoserie mica intr-o parte rau famata a New York-ului. Singura persoana prezenta in viata ei este Siera, cea mai buna prietena a ei. Insa Siera vine la pachet cu Xaden, un fost luptator de strada, acum vedeta mare de MMA, cu care Dalia a avut “un moment” in trecut. O bruta, incapabil de afectiune sau de apropiere de vreo femeie, un barbat ce nu are ce cauta in viata unei femei atat incercata de viata. Sau..?!

Stilul de scriere m-a tinut treaza noaptea, nu am realizat cand am zburat efectiv prin cele 700+ de pagini..
Scenele dintre cei doi au fost perfecte iar cadrul de iarna a infrumusetat lectura cu mult.

De la mine are 6✨/5✨ Chiar daca este un pic cam picanta pentru gustul meu🌶️🌶️🥵🥵🥵, am savurat-o din plin.
83 reviews
December 29, 2025
Închei anul 2025 cu o poveste de iubire atat de frumoasă - "𝐅𝐮𝐥𝐠𝐢 𝐝𝐞 𝐜𝐞𝐧𝐮șă" cu vibe de iarnă și căldura sărbătorilor - am devorat-o rapid, m-a cucerit vizual prima dată, apoi cu povestea. I-am iubit pe Xaden și Dalia 🤭 și Sierra mi-a fost dragă, o prietenă adevărată.

Dalia și Xaden mi-au pătrus până în suflet iar povestea lor de iubire, fără limite, mi-a demonstrat că sunt indestructibili și că împreună pot învinge orice frică sau traumă suferită.

Am fost foarte tristă când am aflat în ce fel de familie a crescut Dalia, o mamă și o soră pline de ură și venin și un tată mai mult absent decât prezent în viața ei🥺 dar am fost și mai fericită atunci când primea iubire și se simțea acceptată și respectată de familia prietenei sale, Sierra.

Xaden... un bărbat care avea totul dar care tânjea după iubirea ei. A fost mereu lângă Dalia, gesturile și acțiunile lui au fost pline de iubire asumându-și chiar și respingerea ei atunci când va afla. Cu traume adânci rămase în suflet reușește să-și găsească stăpânirea și controlul în Dalia, ea fiindu-i ancora ce l-a salvat.

Am adorat întreaga poveste, atmosfera de vacanță de iarna, timpul petrecut cu familia și căldura din casă au părut a fi reale.

Autoarea reușește de fiecare dată să transmită atât iubirea, bucuria și zâmbetele personajelor cât și tristețea, lacrimile și durerea lor iar eu am trăit alături de protagoniști fiecare moment.
Profile Image for Lavi citește.
2 reviews1 follower
January 3, 2026
,,Nu o să scapi niciodată de mine, Dalia Warner, fie că o să îți fiu iubit, soț, amant, simplu prieten, ghimpe în fund, nu îmi pasă, sunt aici pentru totdeauna.” 🖤

,,- Aș veni și în iad după tine, știi asta.” 🖤

“ - Dalia Moore?
- Da, acesta e numele tău.” 🖤

Mi-a plăcut enorm cartea. Sfârșitul a fost extrem de drăguț, parcursul captivant și am savurat fiecare capitol. Mi-au plăcut mult personajele și evoluția dintre ei. M-am și emoționat la sfârșit, dar sincer, abia aștept să “îi cunosc” pe Siera și Malakai. Această serie îmi amintește cumva de “Prefă-te că mă iubești” și “Încearcă să îmi reziști” (adu-o pe Sam alături de noi, te rog), chiar dacă nu au nimic în comun. Sam din cartea mai devreme menționată e personajul meu feminin preferat ever, dar presimt că Siera îi seamănă mult. Mai multe păreri în curând pe Bookstagram: laviciteste .
Profile Image for Izabela.
35 reviews1 follower
January 1, 2026
" O voi iubi atat de mult încât va uita toți anii in care nu ați iubit-o voi" sau " Vreau sa-i aud respirația, o s-o recunosc " si am murit. Am devorat cartea, n am putut s o las deloc din mana. Am ras de am murit si la momentele tensionate am plâns pentru Dalia si Xaden 🥲🥲🥲 Deci raman la părerea mea, orice scoate Georgiana e minunat ❤️❤️
Profile Image for Popescu Alexandra.
14 reviews
June 5, 2025
4,5 stele. I-as fi dat chiar 5, dar consider ca motivul pentru care mama sa o ura nu a reflectat foarte bine ura intensa descrisa pe parcursul cartii. Xaden si pov-urile lui? Pentru asta, te rog, deschide cartea si incuie-ma acolo!! Mi s-a parut foarte buna interactiunea personajelor si am iubit prietenia ei cu Siera.

Mici erori gramaticale care pot fi corectate cu ușurință, dar nu mi-au ramas imprimate pe retina cum s-a întâmplat la alte carti.
Desi am fost speriata de numarul de pagini si putin reticenta pentru inceput, nu m-am asteptat sa se citeasca atat de usor si de repede.

Un romance reusit din punctul meu de vedere.
Profile Image for Claudia.
4 reviews
December 28, 2025
O carte absolut superba. Dacă as putea as da mai multe steluțe.
Prima carte scrisa de Georgiana Stefanescu pe care am citit o și pe care am savurat o de la prima pagina pana la ultima. Greu de lăsat din mână, fără discuții. ❤️❤️❤️ Abia aștept vol 2 😍😍😍
Profile Image for Andre Necty.
7 reviews
November 16, 2025
Nu e un secret pentru nimeni că îmi place enorm stilul Georgianei Ștefănescu. Are ceva al ei, un fel de magnetism pur, care te face să te îndrăgostești fără rușine de personajele masculine. Fiecare dintre ei vine cu acel bad-boy energy, cu traume bine împachetate, dar și cu o putere nebună de a iubi. Și fix asta e combinația care te prinde.

Xaden Moore nu face excepție. E clasicul bad boy devenit om mare, vedetă MMA, disciplinat, faimos, rece la suprafață… și totuși, Dalia e singura care îi dă viața peste cap în cel mai frumos haotic mod.

Cartea pornește cu un moment tensionat. Xaden este teoretic iubitul Arianei. Spun teoretic, pentru că fata e mai mult obsedată de el și îl manipulează cum știe ea mai bine.

Într-o noapte, Ariana o sună pe sora ei, Dalia, cerând ajutor. Dalia, care era doar o adolescentă de 15–16 ani la momentul respectiv, ajunge la locație și… îl întâlnește pe Xaden. Un Xaden tânăr, haotic și exact genul de băiat-problemă de care mamele te avertizează.

Prima lor interacțiune? Explozivă. Nepotrivită. Memorabilă. Și suficientă cât să lase urme.

Apoi nu se mai văd ani buni.

Dalia are acum 21 de ani. Viața ei nu e deloc roz: familia e un dezastru emoțional, relația cu Ariana e toxică la modul suprem, iar banii sunt un stres constant. Singura gură de aer e Sierra, sora lui Xaden, care îi devine cea mai bună prietenă.

Când Sierra o invită să petreacă Crăciunul cu familia Moore, Dalia acceptă doar pentru că e convinsă că Xaden nu va apărea.

Spoiler: apare. Și nu oricum. Apare pregătit s-o cucerească.

Ce mi-a plăcut mult e că aflăm treptat că Xaden n-a uitat-o niciodată. Atâția ani în care fata asta i-a rămas în minte ca o obsesie frumoasă și dureroasă. A următorit-o, în sens bun (nu creepy), i-a urmărit evoluția, s-a interesat de ea și chiar a mințit ca să o ajute pe ascuns în momentele grele. E genul ăla de iubire care mocnește în tăcere, dar e atât de intensă încât simți cum explodează când se reîntâlnesc.

Dalia, în schimb, e mai precaută. Are ziduri mari și groase. Este studentă la psihologie deci mai greu îi câștigi inima. Îi e greu să se lase văzută cu adevărat. Dar Xaden e răbdător, atent, protector. Iar treptat, reușește s-o deschidă și să o facă să îl cunoască așa cum este.

Odată ce cei doi își dau voie să fie împreună, începe o poveste delicioasă, cu momente tandre, tensiune, vulnerabilitate și replici care-ți rămân în minte.

Îți amintește perfect de ideea că între ură și iubire e o linie atât de subțire, încât uneori nici nu-ți dai seama când ai trecut-o.


Profile Image for s.bookish.state.of.mind.
48 reviews4 followers
April 18, 2026
❄️Recenzie ,,FULGI DE CENUȘĂ” scrisă de GEORGIANA ȘTEFĂNESCU❄️

⭐️⭐️⭐️⭐️

Unele povești de dragoste nu încep frumos. Încep haotic, în momente nepotrivite, între oameni care n-ar trebui să se întâlnească.😊

Povestea dintre Dalia și Xaden pornește dintr-un context tensionat, într-o perioadă în care ea este încă prea tânără pentru intensitatea emoțiilor pe care le trăiește. Prima lor întâlnire nu promite liniște, ci mai degrabă lasă în urmă o urmă adâncă, genul de moment care continuă să existe chiar și după ani de distanță. Iar timpul nu șterge nimic, doar transformă ceea ce a fost cândva confuz într-o obsesie tăcută.🤭

Ani mai târziu, o găsim pe Dalia încercând să-și țină viața sub control, prinsă într-o familie complicată și într-un prezent apăsător. 🥲Atmosfera din jurul ei este încărcată emoțional, iar liniștea pare să vină doar prin prietenia neașteptată cu Sierra, sora lui Xaden. Invitația de a petrece Crăciunul alături de familia Moore pare o alegere sigură… până când trecutul decide să revină exact acolo unde doare mai tare.🫣

Reapariția lui Xaden schimbă complet dinamica. Nu este doar o revedere, ci o confruntare cu sentimente care nu au dispărut niciodată. Există acel tip de iubire care nu face zgomot ani la rând, dar explodează în momentul în care două persoane ajung din nou față în față.🫣

Cartea combină foarte bine drama familială, vulnerabilitatea personajelor și romantismul încărcat de emoție, creând o poveste care te face să simți fiecare ezitare și fiecare pas greșit al lor.

Am oferit acestei cărți 4⭐️ din 5, pentru că, deși are multe elemente care m-au prins, nu a fost o lectură care să mă convingă complet. Ceea ce nu m-a convins pe deplin a fost atracția aproape instantanee a personajului masculin. Mi-ar fi plăcut ca sentimentele lui să fie construite mai lent, să existe mai multă tensiune și dezvoltare graduală între ei. 🥺Personal, prefer un slow burn autentic, în care apropierea se simte inevitabilă abia după ce personajele trec prin mai multe etape emoționale. Aici, intensitatea apare destul de brusc, iar pentru mine a diminuat puțin impactul relației.🙍🏻‍♀️

Continuarea pe contul meu de bookstagram…
Profile Image for Ofelia Elena.
64 reviews8 followers
May 17, 2026
🤍Povestea dintre Dalia și Xaden m-a prins imediat, mai ales datorită tensiunii constante dintre ei. Încă de la început simți că există ceva nerezolvat acolo, iar reapariția lui Xaden în viața ei schimbă complet dinamica. Mi-a plăcut mult felul în care el intră în scenă: hotărât, intens și cu o obsesie greu de ignorat🫠(de la instant love la obsesie și apoi la dependență)🔥😍

🩵Dalia este un personaj fragil în aparență, dar cu o putere interioară care se vede pe măsură ce avansezi în poveste. Mi-a rupt sufletul să descopăr cât de oribilă este familia ei și cât de mult a marcat-o asta. În contrast, Xaden devine figura aceea masivă, dură, dar surprinzător de protectoare, mereu în umbra ei, pregătit să intervină.

❄️Totuși, deși mi-a plăcut mult dinamica lor, nu am reușit să simt în aceeași măsură evoluția rapidă a sentimentelor Daliei. La Xaden este ușor de înțeles, obsesia lui are contexte și explicații solide, dar în cazul ei, intensitatea pare să vină prea repede, indiferent de trecutul lor. Petrec puțin timp împreună și am simțit nevoia să îi văd și într-un alt context (sau chiar mai multe) decât cel cu statul la cabană pe perioada sărbătorilor de iarnă. Mi-a plăcut că el mărturisește repede ce îi ascunde, astfel evităm o dramă inutilă datorită comunicării (ador asta).

🩵Unele momente și personaje le-am simțit de umplutură, iar unele evenimente au fost previzibile. La final, deși înțeleg trauma, momentele au fost puțin duse la extrem pentru gusturile mele.

🤍 A fost o lectură intensă, plină de tensiune, cu personaje bine construite, chimia lor se simte, iar toate aceste aspecte creează dependență. Sunt curioasă de volumul 2 pentru că deja pare o nebunie 🔥 protagoniștii sunt sora lui Xaden si adversarul lui de moarte😳
Profile Image for Bușe Alexandra.
97 reviews9 followers
July 20, 2025
Povestea de dragoste dintre Dalia și Xaden m-a uns pe suflet, mi-a umplut inima de pace și iubire. Este o poveste ce ne demonstrează că iubirea nu are limite, nu are vârstă, nu are impedimente. 🥹

M-am bucurat enorm pentru Dalia, fiindcă și-a găsit in sfârșit familia de care avea nevoie. Cea care să o iubească necondiționat, să fie mândră de ea și să o sprijine în cele mai critice momente.

Familia reală a Daliei? Fără cuvinte.... Sora care nu mai știa cum să îi facă rău, mama care o ura de când s-a născut, iar tatăl indiferent din cale afară. Draga de ea, nu voia decât să fie iubită și acceptată. 😭

Xaden, deși credea că avea totul, îi lipsea dragostea aceea pură și sinceră, pe care a găsit-o la Dalia. Așa a reușit să se schimbe, să radieze de fericire și să umple golul ce îl avea în suflet. 🥺

Mi-a plăcut absolut totul! Autoarea știe foarte bine cum să te facă să simți, cum să te treacă prin toate stările. Aproape de final, acțiunea a luat o întorsătură neașteptată și am stat cu sufletul la gură până ce s-au mai liniștit apele. 😨

Nu uitați, atunci când doi oameni sunt destinați pentru a fi împreună, universul va face tot ce este necesar pentru ca cei doi să se întâlnească și să rămână uniți. 🫶 Și încă ceva foarte important, dragostea adevărată nu moare!
Profile Image for Cat.
57 reviews1 follower
November 27, 2025
Imi place, da, imi place. Mai degraba un 4.5 🌟
Abia astept Scantei de gheata. Cert e ca imi place foarte mult aceasta scriitoare si usor, usor voi ajunge sa citesc toate cartile, cu toate ca am un TBR sa imi ajunga 2 vieti.

Aceasta carte este perfecta pentru aceasta perioda si anotimp si trebuie sa mentionez din nou ca stie sa scrie spice in romana, un lucru nu usor de facut.

Mi-a placut Xander foarte mult si as fi vrut sa vad un pic mai mult din tendinta lui de a fi un stalker. Dalia mi s-a parut destul de echilibrata ca FMC. Mi-au atras atentia multe personaje secundare, care sper ca vor primi si ele la randul lor atentia cuvenita prin forma unei carti 😌
Profile Image for Bianca Enache.
1 review
May 19, 2026
Nu există cuvinte pentru a descrie cât de mult iubesc cărțile Georgianei, cât de mult o iubesc pe ea.
E incredibil cum reușește să mă facă să îi citesc orice carte cu sufletul la gură, iubind cartea de la primele pagini.

THIS BOOK GOT ME BLUSHING, GIGGLING AND KICKING MY FEET🙂‍↕️🫠

Am devorat cartea? Da. Am terminat-o într-o zi? Da. Îmi doresc încă o carte, două cu Xaden și Dalia? La naiba, da. Au fost delicioși, mai delicioși decât gogoșile Daliei.🤭
Iar Xaden, ei bine, nu are rost să mai zic ceva, trebuie să citiți cartea și o să îmi dați dreptate.😮‍💨

Profile Image for Gruianu Ștefania.
Author 1 book3 followers
February 10, 2026
I literally devoured this book, yet another book written by this author that drew me so deeply into the action. Xaden, oh... Xaden, perfection!
This one was formidable, even though the action took place over a few days and was a bit rushed, the interaction between the two melted my heart. Especially how he fell hopelessly in love with her, being a mountain of a man. I'm really curious about the next book...
Profile Image for Cami.
2 reviews1 follower
February 11, 2026
♾️/5⭐️
Aș fi vrut să pot acorda mai mult de 5 steluțe.
A devenit rapid una dintre cărțile mele preferate. O poveste care te ține cu sufletul la gură, plină de suspans, imprevizibilă și dulce. Mi-a plăcut foarte mult.
O carte care le are pe toate, m-a trecut prin multe stări, de la fericire la suferință, amuzament, dar mai ales iubire, o iubire frumoasă care mi-a topit inima.
Felicitări, Georgiana!🥳 Abia aștept să descopăr povestea lui Malakai și a Sierei.💖
Profile Image for QueenNyx.
5 reviews
January 23, 2026
O poveste interesanta de dragoste, destul de zbuciumata si de palpitanta asa cum ne-a invatat georgiana ca de fiecare data. Mi-a placut mult vibe-ul si povestea in sine, s-a potrivit perfect cu vremea de afara ❄️🩵
Profile Image for AxUo.
22 reviews
February 15, 2026
Și recitită după un an și ceva, e la fel de bună și delicioasă!!!
Displaying 1 - 30 of 31 reviews