• CAPITOLUL 1 •
Tony Guarino, sortit a deveni cel mai mare dintre toţi faimoşii gangsteri ai Americii, avea optsprezece ani când a comis prima lui crimă mai însemnată. Şi cauza – putea fi oare altfel – fu o femeie.
Dar ce femeie! Tony o văzuse prima dată trecând pe aleea care ducea spre poarta de fier a intrării actorilor în teatru. Era înaltă, blond-roşcată, cu tenul delicat şi cu graţioase picioare lungi. De atunci venise deseori la teatru şi din fotoliul pe care-l reţinea, admira neîncetat aceste picioare, în timp ce ea îşi executa numărul de dans. Şi regulat, vederea acestor picioare îl făcea să nu mai ştie pe ce lume trăieşte.
În seara aceea, spectacolul se terminase. Lumea plecase. Intrarea artiştilor se deschise brusc, scăldând aleea cu o lumină gălbuie şi, din întunericul nopţii se iviră mai mulţi bărbaţi şi câţiva tineri cam trecuţi, care aşteptau ca lupii la pândă prada lor de noapte…
Apoi uşa se închise cu un zgomot surd, cufundând aleea din nou în beznă şi o fată se strecură repede prin mulţime, fără să se preocupe de mâinile care încercau sa o oprească sau de vocile răguşite care-i făceau propuneri îndrăzneţe.
Ea era! Doar Vivian Lovejoy întrebuinţa acest parfum greu, senzual. Tony porni după ea, spre luminile şi zgomotul străzii, Vivian se opri la marginea trotuarului, o siluetă subţire şi delicată, înţr-un taior prea încărcat, de culoare verde, cu fusta prea scurtă şi prea strâmtă şi cu braţele şi pieptul acoperite de bijuterii false. Bărbaţii cu o oarecare experienţă ar fi descoperit în ea pe cocota ordinară, dar pentru Tony era minunată, un obiect demn de adoraţie.
Se apropie de Vivian şi îşi scoase şapca. Acest gest era unul dintre puţinele lucruri pe care le învăţase din filme, cinematograful fiind de altfel singurul profesor de bune maniere pe care Tony îl avusese vreodată.
— Bună seara, Miss Lovejoy!
Ea îşi întoarse faţa spre Tony Dar tânărul nu-şi dădu seama că tenul îi era tot atât de fals ca şi bijuteriile, nu vedea ravagiile făcute de viaţa dezordonată, ascunse sub fard şi pudră; nu observa pronunţatele cute, de ambele părţi ale lacomei guri.
Il privi cu dispreţ şi un fulger batjocoritor trecu prin ochii ei verzui.
— Dumneata! spuse ea. Iarăşi?
— Tot eu! răspunse Tony râzând, socotindu-şi vorbole drept o glumă ce trebuie gustată din plin. Şi voi fi aici prezent, în fiecare seară, până ce vei binevoi să-mi dai o întâlnire.
Fata râse scurt, ascuţit, fără veselie.
— Dar ştiu că eşti îndrăzneţ, piciule! Zise ea, ca şi când s-ar fi adresat unui numeros auditoriu. Dar ochii el reci şi verzui priveau drept în cei ai lui Tony. Un copilaş care n-are nici măcar automobil vrea să-mi dea mie întâlnire! Spune, copile, n-ai auzit do prietenul meu?
— Nu şi nici nu vreau să aud! replică el. Eu o să fiu prietenul tău.
— Ei bine, află că-i Al Spingola!
Un fior rece îl străbătu pe tânăr. Al Spingola era unul dintre cei mai de seamă gangsteri ai oraşului, un bandit necruţător, cu venituri mari şi o bandă de derbedei care îi erau credincioşi, deoarece se temeau de el şi, în plus, erau şi bine plătiţi. Spingola om un om, al cărui deget nu ezita niciodată pe trăgaci, iar glonţul se împiedica totdeauna de cineva. Pe scurt, un om de-a dreptul primejdios.