Cărţile

by Mihai Șteț

Într-un univers distopic periculos de ispititor la prima vedere, oamenii încep, din senin, să devină obsedați de cărți. Mania izbucnește atât de brusc și cu atâta forță, încât se transformă peste noapte într-un haos generalizat, în care au loc violențe de stradă provocate de devastarea librăriilor și de jefuirea cititorilor în plină zi. În această dictatură a cărții, cei mai persecutați sunt chiar scriitorii, închiși în adevărate lagăre de scriere silnică și executați în masă ca pedeapsă pentru producțiile literare de proastă calitate. Unul dintre acești „scriitori ai închisorilor”, înzestrat cu o putere supranaturală legată de altfel de cărți, trece prin toate ororile unui astfel de loc, în care are de a face cu alți deținuți, dar și cu torționari și șefi monstruoși desprinși parcă din cele mai sumbre manifestări ale regimurilor totalitare din secolul XX.

200 pages, Paperback

Published January 1, 2024

Reviews

[Casiana]

Mă întreb cât de departe pot merge cu gândul că toată această întruchipare a lagărelor și a unei vieți închinate scrisului, nu este decât o metaforă a ceea ce înseamnă a fi scriitor.
Dacă a fi scriitor este ca o nevoie cu care fie te naști, fie o dobândești pe parcurs, dar de care nu mai poți scăpa, atunci viața fiecărui scriitor este o închisoare. Fiecare zi este dedicată scrisului și închinată cititorilor. Iar faptul că nu mai este citit, poate însemna, metaforic, moartea.

Câți scriitori nu au murit, de câți nu a mai auzit nimeni nimic? Uite că, cititorii au drept de viață și de moarte asupra scriitorilor.

Am scris mai multe aici: https://asasunt.eu/cartile-mihai-stet/

[Mugur Ioniță · Rating 4 out of 5]

Un univers distopic și crud în care scriitorii sunt închiși și puși la produs literatură pe bandă rulantă (altfel sunt uciși în chinuri groaznice). Mi-a placut ideea, atmosfera, mi-a plăcut personajul. Mai greu am înțeles cum s-a ajuns aici, ce catclism politic sau social a generat obsesia pentru cărți (în sine, ar fi o utopie, nu distopie).
Per total, un debut în proză (roman) reușit, un autor pe care îl voi urmări.

[Richard Gal · Rating 2 out of 5]

Cu o premisă interesantă – o lume în care oamenii au devenit obsedați de cărți și citit, un Cluj distopic în care scriitorii sunt închiși în lagăre, obligați să scrie fără încetare și executați dacă nu produc lucrări de succes – m-a pierdut din cauza unui dialog pueril, lipsit de profunzime, și a unui haos de ‘note’ adăugate aleatoriu, care încearcă să închege textul.

Mihai are un stil visceral, bizar, gore, pe alocuri comic iar această carte ar putea fi transformată intr-un video game foarte mișto

[Gritcan Elena · Rating 4 out of 5]

Mi s-a părut cam sec. Aș fi vrut mai multe detalii să înțeleg personajele mai bine, să pot simți trauma lor, durerile acestora.
Însăși ideea mi-a plăcut

[Jovi Ene · Rating 3 out of 5]

„...totul este o mare conspirație organizată de noua ordine mondială, că oamenii sunt spălați pe creier să citească ca demenții ca să...”

Ei bine, după nebunia de la noi, ar fi cazul să existe și o conspirație mondială sau locală care să ne facă să citim ca demenții. Cam asta își imaginează Mihai Șteț în acest volum îndrăzneț, o distopie în care, pătrunși de un virus necunoscut, cei mai mulți dintre oameni citesc furibund, fură cărți, tâlhăresc pe cei care dețin câteva pagini, fără nicio explicație plauzibilă. În același timp, scriitorii sunt închiși într-un fel de lagăre, cu unicul scop de a crea continuu noi cărți, iar cei care nu reușesc sunt torturați sau închiși. Unul dintre ei, personajul principal, are ca unică dorință supraviețuirea, creația literară nu e așa de importantă.
Mi-a plăcut ideea lui Mihai Șteț, a creat un roman atipic, deși am simțit în mai multe momente o tendință spre didacticism. De asemenea, sincer, mi-ar fi plăcut un final altfel, mai ales o altă explicație în privința acestei modificări spectaculoase a personalității umane în privința cărților. Oare vom trăi vreodată o nouă ordine mondială în care vom citi toți (desigur, fără cruzimea din realitatea acestui volum)?

[Madalina · Rating 5 out of 5]

O carte profund speculativă despre bine și rău (poate mai ales rău), despre abuzul de putere și despre condiția scriitorului intr-o societate unde succesul cărților e măsurat conform mecanismului cerere și ofertă. Ai succes, supraviețuiești, nu ai succes, mori. Povestea e plasată în România postdecembristă, cu siguranță nu întâmplător. Poate ideea este să ni se dea de înțeles că, dacă nu cunoaștem toate nedreptățile comise în ziua de azi, nu înseamnă că ele nu există, așadar nu suntem liberi. În carte, scriitorii din toată lumea, nu doar de la noi, sunt închiși, înfometați, torturați, executați, iar lumea din afară nu știe nimic despre toate astea.

Stilul este unul ironic, sarcastic chiar, atât la adresa propriei persoane (a naratorului), cât și a directorului închisorii, directorului adjunct și gardienilor. Descrierea noului director e aproape 1:1 cu a lui Dracula, apoi aflăm că e poreclit Nosferatu. Evident, e vorba de percepția deținuților asupra lui. Spre final chiar ni se sugerează că lucrurile care țin de spiritualitate precum Dumnezeu, Diavolul, Nosferatu sunt sau ar putea fi doar în mintea omului. Apare un papă, dar se numește Pius al XIII-lea, care nu a existat niciodată oficial ca papă, lucru care pe mine mă trimite cu gândul la același lucru, și anume că entitățile extra pământene și intangibile fizic pot să fie proiecții ale mintii noastre. Apare și un copil de 8 ani, un geniu al scrisului pe nume Amadeus. Numele lui m-a dus cu gândul la un alt geniu care s-a remarcat din fragedă pruncie, dar în muzică. Spre final, însă, numele lui e interpretat prin prisma religiei: Amadeus - Deus. Despre care, ulterior, naratorul mărturisește că a existat în viața lui doar ca Amadeus, Deus fiind produsul imaginației sale.

Avem și jocuri ale absurdului la nivel lexical, și încă de la prima pagină: "[...] din când în când arunc câte o privire spre una din aripile metalice ale aparatului de zbor ce tremură sub asaltul curenților de aer, dându-,mi un sentiment de angoasă suspendată, de suspensie angoasantă, de susgoasantă anpensie, de santăsie suspeangua..."

Alte surprize legate de firul epic, de stil și de judecăți interpretabile se ivesc la tot pasul în această carte scurtă, dar adâncă și, zic eu, solicitantă.

Iată alte câteva citate pe care le-am savurat:

- "Nosferatu se cutremură de parcă ar fi cuprins de o emoție umană."

- "[...] pot să spun cu mâna pe inimă că a fost una dintre cărțile cele mai frumoase pe care le-am abandonat vreodată."

- "De ceva timp rugăciunile către Sfântul Anton sau exercițiile fizice pe care le fac par să-mi fi tămăduit spatele [...]"

- "Până la urmă, fără religie sau Dumnezeu nu există nici Diavol, nu-i așa?"

- "Nu este impertinență, vă jur, declar cu impertinență."

- "Absurditatea este cel mai enervant adevăr."

[Daniel · Rating 5 out of 5]

Dintotdeauna mi-au plăcut distopiile. Nu doar cele politice, precum „O mie nouă sute optzeci și patru” de George Orwell și „Povestea slujitoarei” de Margaret Atwood, sau cele post-apocaliptice, precum „Drumul” de Cormac McCarthy și „I Am Legend” de Richard Matheson, ci și cele oarecum atipice, care pornesc de la o premisă îndrăzneață: „Fahrenheit 451”de Ray Bradbury, în care cărțile sunt interzise, iar cultura înseamnă moarte; „Station Eleven” de Emily St. John Mandel, care, pe fondul unei pandemii globale, analizează consecințele acesteia, concentrându-se pe fragilitatea și frumusețea artei și a umanității; sau „A Canticle for Leibowitz” de Walter M. Miller Jr., unde ultimii oameni încearcă să salveze rămășițele culturii umane.

În „Cărțile”, Mihai Șteț ne oferă viziunea unei lumi distopice autohtone. O lume în care, fără niciun preambul, omenirea o ia razna. Toți devin cititori-strigoi (de trei tipuri, după cum explică personajul-narator), cititori atât de obsedați de lectură încât recurg și la crimă pentru a-și ostoi poftele. Există și excepții, desigur, printre care scriitorii. Cu multă autoironie și un strop de malițiozitate, Mihai îi adună în lagăre, unde sunt obligați să scrie până la moarte. Genii, mediocri, pramatii sau naivi – întreaga gamă de scriitori ni se perindă prin fața ochilor, ca într-o frescă de pe zidurile unei mănăstiri, prinși într-un șuvoi de lavă care alunecă inexorabil spre gura larg deschisă și mereu flămândă a publicului. Nu voi dezvălui soarta personajului principal, ci voi spune doar că iubirea ne poate salva de multe chinuri, dar nu și de noi înșine.

Aș vrea să menționez și romanul „Expurgo” de George Cornilă, o distopie cu nuanțe SF, în care statul – sau puterea, dacă pot spune așa – încearcă să eradicheze incultura, cum altfel decât prin mijloace violente.

[Andreea Călăraşu · Rating 3 out of 5]

Loved the premise - it was the reason I bought the book. He has a visceral, upfront, bordeline-annoying character building technique, yet I did not connect with the majority of the plot or cared for the main character's motives. The reveal, the reason.. was also a bit underwhelming. However, I enjoyed reading it and I underlined some nuggets.