Cărţile

by Mihai Șteț

Într-un univers distopic periculos de ispititor la prima vedere, oamenii încep, din senin, să devină obsedați de cărți. Mania izbucnește atât de brusc și cu atâta forță, încât se transformă peste noapte într-un haos generalizat, în care au loc violențe de stradă provocate de devastarea librăriilor și de jefuirea cititorilor în plină zi. În această dictatură a cărții, cei mai persecutați sunt chiar scriitorii, închiși în adevărate lagăre de scriere silnică și executați în masă ca pedeapsă pentru producțiile literare de proastă calitate. Unul dintre acești „scriitori ai închisorilor”, înzestrat cu o putere supranaturală legată de altfel de cărți, trece prin toate ororile unui astfel de loc, în care are de a face cu alți deținuți, dar și cu torționari și șefi monstruoși desprinși parcă din cele mai sumbre manifestări ale regimurilor totalitare din secolul XX.

200 pages, Paperback

Published January 1, 2024

Reviews

[Casiana]

Mă întreb cât de departe pot merge cu gândul că toată această întruchipare a lagărelor și a unei vieți închinate scrisului, nu este decât o metaforă a ceea ce înseamnă a fi scriitor.
Dacă a fi scriitor este ca o nevoie cu care fie te naști, fie o dobândești pe parcurs, dar de care nu mai poți scăpa, atunci viața fiecărui scriitor este o închisoare. Fiecare zi este dedicată scrisului și închinată cititorilor. Iar faptul că nu mai este citit, poate însemna, metaforic, moartea.

Câți scriitori nu au murit, de câți nu a mai auzit nimeni nimic? Uite că, cititorii au drept de viață și de moarte asupra scriitorilor.

Am scris mai multe aici: https://asasunt.eu/cartile-mihai-stet/

[Mugur Ioniță · Rating 4 out of 5]

Un univers distopic și crud în care scriitorii sunt închiși și puși la produs literatură pe bandă rulantă (altfel sunt uciși în chinuri groaznice). Mi-a placut ideea, atmosfera, mi-a plăcut personajul. Mai greu am înțeles cum s-a ajuns aici, ce catclism politic sau social a generat obsesia pentru cărți (în sine, ar fi o utopie, nu distopie).
Per total, un debut în proză (roman) reușit, un autor pe care îl voi urmări.

[Richard Gal · Rating 2 out of 5]

Cu o premisă interesantă – o lume în care oamenii au devenit obsedați de cărți și citit, un Cluj distopic în care scriitorii sunt închiși în lagăre, obligați să scrie fără încetare și executați dacă nu produc lucrări de succes – m-a pierdut din cauza unui dialog pueril, lipsit de profunzime, și a unui haos de ‘note’ adăugate aleatoriu, care încearcă să închege textul.

Mihai are un stil visceral, bizar, gore, pe alocuri comic iar această carte ar putea fi transformată intr-un video game foarte mișto

[Gritcan Elena · Rating 4 out of 5]

Mi s-a părut cam sec. Aș fi vrut mai multe detalii să înțeleg personajele mai bine, să pot simți trauma lor, durerile acestora.
Însăși ideea mi-a plăcut

[Jovi Ene · Rating 3 out of 5]

„...totul este o mare conspirație organizată de noua ordine mondială, că oamenii sunt spălați pe creier să citească ca demenții ca să...”

Ei bine, după nebunia de la noi, ar fi cazul să existe și o conspirație mondială sau locală care să ne facă să citim ca demenții. Cam asta își imaginează Mihai Șteț în acest volum îndrăzneț, o distopie în care, pătrunși de un virus necunoscut, cei mai mulți dintre oameni citesc furibund, fură cărți, tâlhăresc pe cei care dețin câteva pagini, fără nicio explicație plauzibilă. În același timp, scriitorii sunt închiși într-un fel de lagăre, cu unicul scop de a crea continuu noi cărți, iar cei care nu reușesc sunt torturați sau închiși. Unul dintre ei, personajul principal, are ca unică dorință supraviețuirea, creația literară nu e așa de importantă.
Mi-a plăcut ideea lui Mihai Șteț, a creat un roman atipic, deși am simțit în mai multe momente o tendință spre didacticism. De asemenea, sincer, mi-ar fi plăcut un final altfel, mai ales o altă explicație în privința acestei modificări spectaculoase a personalității umane în privința cărților. Oare vom trăi vreodată o nouă ordine mondială în care vom citi toți (desigur, fără cruzimea din realitatea acestui volum)?

[Daniel · Rating 5 out of 5]

Dintotdeauna mi-au plăcut distopiile. Nu doar cele politice, precum „O mie nouă sute optzeci și patru” de George Orwell și „Povestea slujitoarei” de Margaret Atwood, sau cele post-apocaliptice, precum „Drumul” de Cormac McCarthy și „I Am Legend” de Richard Matheson, ci și cele oarecum atipice, care pornesc de la o premisă îndrăzneață: „Fahrenheit 451”de Ray Bradbury, în care cărțile sunt interzise, iar cultura înseamnă moarte; „Station Eleven” de Emily St. John Mandel, care, pe fondul unei pandemii globale, analizează consecințele acesteia, concentrându-se pe fragilitatea și frumusețea artei și a umanității; sau „A Canticle for Leibowitz” de Walter M. Miller Jr., unde ultimii oameni încearcă să salveze rămășițele culturii umane.

În „Cărțile”, Mihai Șteț ne oferă viziunea unei lumi distopice autohtone. O lume în care, fără niciun preambul, omenirea o ia razna. Toți devin cititori-strigoi (de trei tipuri, după cum explică personajul-narator), cititori atât de obsedați de lectură încât recurg și la crimă pentru a-și ostoi poftele. Există și excepții, desigur, printre care scriitorii. Cu multă autoironie și un strop de malițiozitate, Mihai îi adună în lagăre, unde sunt obligați să scrie până la moarte. Genii, mediocri, pramatii sau naivi – întreaga gamă de scriitori ni se perindă prin fața ochilor, ca într-o frescă de pe zidurile unei mănăstiri, prinși într-un șuvoi de lavă care alunecă inexorabil spre gura larg deschisă și mereu flămândă a publicului. Nu voi dezvălui soarta personajului principal, ci voi spune doar că iubirea ne poate salva de multe chinuri, dar nu și de noi înșine.

Aș vrea să menționez și romanul „Expurgo” de George Cornilă, o distopie cu nuanțe SF, în care statul – sau puterea, dacă pot spune așa – încearcă să eradicheze incultura, cum altfel decât prin mijloace violente.

[Andreea Călăraşu · Rating 3 out of 5]

Loved the premise - it was the reason I bought the book. He has a visceral, upfront, bordeline-annoying character building technique, yet I did not connect with the majority of the plot or cared for the main character's motives. The reveal, the reason.. was also a bit underwhelming. However, I enjoyed reading it and I underlined some nuggets.