What do you think?
Rate this book
Niște animale
Puține mărturii ale anilor ’90 își găsesc locul între violența excesivă și nostalgiile romantice în care prea multe texte par să se blocheze. Primii ani de după comunism nu au fost doar ai băieților care te băgau în perfuzii și nici ai ultimei generații cu cheia la gât. Au fost și ai copiilor betonului care își pierdeau vremea în abandonul grăbit al cartierelor bucureștene. Niște animale surprinde fascinant viața de la bloc, într-o lume nouă pe care copiii și-o construiau. Personajele, spațiile, construcțiile și relațiile cotidiene prezente în carte sunt comune majorității celor care au crescut la oraș. Chiar dacă nu am copilărit în cartier cu autorul, ne vom (re)descoperi în Niște animale propriile amintiri. Nuanțele acestui trecut comun pe care cartea le stimulează au puterea să ne recalibreze propriile auto-reflectivități. Spus mai simplu, ne ajută să nu îi mai plictisim pe alții nici cu clișeele negative, dar nici cu „pe vremea mea... ⇒ tinerii din ziua de azi...“. Andrei Mihail – Antropolog
128 pages, Paperback
Published November 5, 2024
2 people are currently reading
47 people want to read
Ratings & Reviews
Friends & Following
Create a free account to discover what your friends think of this book!
Community Reviews
Displaying 1 - 9 of 9 reviews
September 13, 2025
să vezi ce omor îți dau! asta era o expresie des auzită în cartierele Bucureștiului, o caracterizare fidelă a sălbaticilor ani ’90, expresie întărită și de un pumn fluturat sugestiv în aer. era o lume fără reguli, în care părinții obosiți de muncă și lumea gri a tranziției nu mai aveau suficientă energie să-și controleze copiii aflați în pragul adolescenței. ăștia eram noi, așa zisa Generație Pro cu cheia la gât, descoperind minunile occidentului cu Atomic TV și MTV, casete audio piratate, jocuri Terminator în care împușcai rațe și reviste porno expuse ostentativ la toate tarabele cu ziare. în același timp încercând să evadăm din umbra blocului în care trăiam.
micul univers pe care îl descrie George Bonea în Niște animale se aseamănă cu cel pe care l-am explorat eu și gașca mea. locuiam atunci pe cea mai ciudată stradă din Berceni, alături de cei mai stranii oameni pe care i-am cunoscut până acum. Verginica, bețiva cartierului, urla toată ziua înjurături și blesteme. o numeam femeia-bărbat, fiindcă era uscățivă ca un băț și tunsă scurt, dar și din cauza atitudinii bătăioase, tot timpul pusă pe scandal. apoi era Florinel, zis Calu’, în al cărui apartament din blocul de lângă noi încingeam partide de popa-prostu pe shoturi de vodcă și pahare de vin până ajungeam pe trei cărări acasă. și care peste ani murea de la o supradoză de droguri. vecinul Leca, mereu glumeț și plin de ulei de motor pe mâini de la reparațiile pe care zilnic le făcea unei Dacia 1310 „zâmbetul lui Iliescu”. deseori îl găseam în boxa pe care o avea în beciul blocului, de unde îi subtilizam mici sume de bani pentru țigări la bucată și bere Fulbier. sub apartamentul meu locuia familia tradițională, unde tot timpul se auzeau urlete, mai ales când “stăpânului casei” îi era foame: „Alinaaa, pune-mi să mănânc! făăăă, te omor!”. sigur că se pornea și Alina, moment în care totul devenea o competiție de strigăte și înjurături. însă scandalurile s-au oprit după ce acolo s-au mutat în chirie două prostituate, acestea devenind în scurtă vreme principala atracție a tuturor băieților din cartier. iar bătrânul senil de la parter mereu ne alunga acuzându-ne că ne drogăm cu câinii în scară.
personajele astea pitorești nu se regăseau doar într-un singur loc, cu mici variațiuni tipologiile de mai sus existau pe multe alei ascunse printre blocurile din Berceni, Colentina, Dristor și alte cartiere. Adiță, George, Alex Mic și Mare, Denis sau Bulgaru nu trăiesc doar în cartea lui G. Bonea, cam toți i-am cunoscut sub diverse forme și nume. poate unii dintre noi le-am îmbrăcat pielea, le-am simțit pumnul sau chiar buzele zdrobite sub forța propriului pumn. însă nu se vorbea despre asta într-o vreme când fenomenul bullying era ceva normal și acceptat, când nici măcar nu exista termenul ăsta în România. o țară în care vorba “bătaia e ruptă din rai” se învăța la școală, la biserică și în spatele ușilor închise. o țară în care violența în familie și alcoolismul erau la ordinea zilei. și acum sunt, dar parcă nu la același nivel, apogeul s-a atins în primul deceniu de după revoluție.
a fost cam scurtă totuși cartea, aș fi vrut să tot citesc. mai ales spre final capitolele au fost din ce în ce mai comprimate, destul de sumare în descrierea animalelor care populau spatele blocurilor. mi-a plăcut pentru doza de nostalgie pe care a injectat-o, deși nu regret neapărat acele timpuri. poate mai urmează...
micul univers pe care îl descrie George Bonea în Niște animale se aseamănă cu cel pe care l-am explorat eu și gașca mea. locuiam atunci pe cea mai ciudată stradă din Berceni, alături de cei mai stranii oameni pe care i-am cunoscut până acum. Verginica, bețiva cartierului, urla toată ziua înjurături și blesteme. o numeam femeia-bărbat, fiindcă era uscățivă ca un băț și tunsă scurt, dar și din cauza atitudinii bătăioase, tot timpul pusă pe scandal. apoi era Florinel, zis Calu’, în al cărui apartament din blocul de lângă noi încingeam partide de popa-prostu pe shoturi de vodcă și pahare de vin până ajungeam pe trei cărări acasă. și care peste ani murea de la o supradoză de droguri. vecinul Leca, mereu glumeț și plin de ulei de motor pe mâini de la reparațiile pe care zilnic le făcea unei Dacia 1310 „zâmbetul lui Iliescu”. deseori îl găseam în boxa pe care o avea în beciul blocului, de unde îi subtilizam mici sume de bani pentru țigări la bucată și bere Fulbier. sub apartamentul meu locuia familia tradițională, unde tot timpul se auzeau urlete, mai ales când “stăpânului casei” îi era foame: „Alinaaa, pune-mi să mănânc! făăăă, te omor!”. sigur că se pornea și Alina, moment în care totul devenea o competiție de strigăte și înjurături. însă scandalurile s-au oprit după ce acolo s-au mutat în chirie două prostituate, acestea devenind în scurtă vreme principala atracție a tuturor băieților din cartier. iar bătrânul senil de la parter mereu ne alunga acuzându-ne că ne drogăm cu câinii în scară.
personajele astea pitorești nu se regăseau doar într-un singur loc, cu mici variațiuni tipologiile de mai sus existau pe multe alei ascunse printre blocurile din Berceni, Colentina, Dristor și alte cartiere. Adiță, George, Alex Mic și Mare, Denis sau Bulgaru nu trăiesc doar în cartea lui G. Bonea, cam toți i-am cunoscut sub diverse forme și nume. poate unii dintre noi le-am îmbrăcat pielea, le-am simțit pumnul sau chiar buzele zdrobite sub forța propriului pumn. însă nu se vorbea despre asta într-o vreme când fenomenul bullying era ceva normal și acceptat, când nici măcar nu exista termenul ăsta în România. o țară în care vorba “bătaia e ruptă din rai” se învăța la școală, la biserică și în spatele ușilor închise. o țară în care violența în familie și alcoolismul erau la ordinea zilei. și acum sunt, dar parcă nu la același nivel, apogeul s-a atins în primul deceniu de după revoluție.
a fost cam scurtă totuși cartea, aș fi vrut să tot citesc. mai ales spre final capitolele au fost din ce în ce mai comprimate, destul de sumare în descrierea animalelor care populau spatele blocurilor. mi-a plăcut pentru doza de nostalgie pe care a injectat-o, deși nu regret neapărat acele timpuri. poate mai urmează...
February 8, 2026
O poveste despre ce se întâmpla în spatele blocurilor gri, în anii 90, printre copii.
Cartea, înainte să înceapă o trecere în revistă a copiiilor de la diferitele scări și etaje ale maidanului bucureștean, are una dintre cele mai bune descrieri ale unei transformări de lume:„La început erau doar case.......Conform hărților, locul acesta a fost mereu parte din oraș, cel puțin conform celor mai recente dintre ele, dar nu orice adunătură de străzi și case......Case lângă case, umăr lângă umăr........”
Și mai apoi, hop, suntem direct în vară, direct înghesuiți între câteva mașini, câteva garaje iubite mai ceva ca propriii copii și cu o mână de copii, la joacă.
Capitolele, după această introducere ce pare spusă de unul dintre copii, descriu câte un personaj: Bloc V6, scara B, Alex Mic, Bloc V5, scara C, Bebică, și tot așa, aștepți să îl descoperi și pe narator printre ei.
Fiecare are o lume exterioară și o ierarhie exterioară (afară, la joacă) și o viață interioară, în propria familie, cu dureri, plăceri, sclipiri de bine și pumni de rău.
Prin jocuri și zile leneșe, citim despre acești copii care vor crește să fie bărbații de azi și vedem cum și dacă i-a afectat acea copilărie, dacă existau semne, dacă s-a lăsat cu semne de la întâmplări și dacă te mai poți regăsi cu tovarășii de copilărie după ce ai propriii copii. Legate prin detalii, poveștile spuse separat despre mâna asta de copii sunt amuzante la suprafață, tragice în adânc și reale în consecință.
Nu am trăit la bloc când am fost mică, dar unele dintre expresii, concesii și nebunii (și de la copii dar și de la adulți) le recunosc.
Sfaturile de viață pe care le primesc băieții (sunt băieți, cei analizați în capitole și e fascinant să vezi cu relaționează cu fetele/femeile din carte, din vecini) sunt halucinante: „Știi de unde vine cuvântul zar? Din latină. Zar însemna curvă pentru că zarurile erau făcute din oase de curve. D-aia n-ai noroc la zaruri, că că zarurile sunt niște curve. Și dacă n-ai noroc la curve, n-ai nici la femei. Și nici la table, implicit.”
Înjurăturile sunt colorate, jocurile adevărate lupte, părinții de toate felurile. Dar relațiile sunt atât de bine conturate că am ajuns și final și am spus: Doar atât?
Cartea nu dă lecții, nu pune lupa, nu face morală. E ca o vizită la zoo, dacă „zoo” ar fi spatele blocului, în vacanța mare și nu acum, ci pe vremuri. Și dacă noi am fi atât de înguști la minte să credem că niște copii pot fi niște animale.
Cartea, înainte să înceapă o trecere în revistă a copiiilor de la diferitele scări și etaje ale maidanului bucureștean, are una dintre cele mai bune descrieri ale unei transformări de lume:„La început erau doar case.......Conform hărților, locul acesta a fost mereu parte din oraș, cel puțin conform celor mai recente dintre ele, dar nu orice adunătură de străzi și case......Case lângă case, umăr lângă umăr........”
Și mai apoi, hop, suntem direct în vară, direct înghesuiți între câteva mașini, câteva garaje iubite mai ceva ca propriii copii și cu o mână de copii, la joacă.
Capitolele, după această introducere ce pare spusă de unul dintre copii, descriu câte un personaj: Bloc V6, scara B, Alex Mic, Bloc V5, scara C, Bebică, și tot așa, aștepți să îl descoperi și pe narator printre ei.
Fiecare are o lume exterioară și o ierarhie exterioară (afară, la joacă) și o viață interioară, în propria familie, cu dureri, plăceri, sclipiri de bine și pumni de rău.
Prin jocuri și zile leneșe, citim despre acești copii care vor crește să fie bărbații de azi și vedem cum și dacă i-a afectat acea copilărie, dacă existau semne, dacă s-a lăsat cu semne de la întâmplări și dacă te mai poți regăsi cu tovarășii de copilărie după ce ai propriii copii. Legate prin detalii, poveștile spuse separat despre mâna asta de copii sunt amuzante la suprafață, tragice în adânc și reale în consecință.
Nu am trăit la bloc când am fost mică, dar unele dintre expresii, concesii și nebunii (și de la copii dar și de la adulți) le recunosc.
Sfaturile de viață pe care le primesc băieții (sunt băieți, cei analizați în capitole și e fascinant să vezi cu relaționează cu fetele/femeile din carte, din vecini) sunt halucinante: „Știi de unde vine cuvântul zar? Din latină. Zar însemna curvă pentru că zarurile erau făcute din oase de curve. D-aia n-ai noroc la zaruri, că că zarurile sunt niște curve. Și dacă n-ai noroc la curve, n-ai nici la femei. Și nici la table, implicit.”
Înjurăturile sunt colorate, jocurile adevărate lupte, părinții de toate felurile. Dar relațiile sunt atât de bine conturate că am ajuns și final și am spus: Doar atât?
Cartea nu dă lecții, nu pune lupa, nu face morală. E ca o vizită la zoo, dacă „zoo” ar fi spatele blocului, în vacanța mare și nu acum, ci pe vremuri. Și dacă noi am fi atât de înguști la minte să credem că niște copii pot fi niște animale.
January 31, 2025
Despre George Bonea îmi aduceam aminte stilul lui carismatic și umoristic pe care îl aplica în satirele lui demotivaționale. Și m-am bucurat când l-am regăsit recent la Starea Nației, același umor emblematic.
Despre Niște Animale, chiar dacă data mea de fabricație e dupa 2000, chiar și pe vremea mea încă mai exista ideea de a iesi printre blocuri la o miuța cu poarta fiind bătătorul de covoare al vecinilor. Cred că poți să folosești lejer această carte pentru a-ți învia niște amintiri trecute demult în ghena amintirilor deoarece sunt prea scârboase sau pur și simplu nimic din ce este acum nu îți mai amintește de acele vremuri.
Ai putea foarte ușor să cazi în capcana de a crede că viața acelor pușlamale era simplă, doar stăteau la umbra blocului cât era ziua de lungă și dacă aveau norocu să meargă și la școala poate mai făceau și niște teme de frica bătăii părinților. Sper ca măcar educația prin bătaie să ajungă la ghenă, dacă nu tot niște animale suntem. Dar dacă vedem povestea fiecăruia, zona dintre betoane e un spațiu sigur, sau cel puțin mai sigur decât apartamentul în care locuiesc. Mai toți se confruntă cu relații familiale dezastruase, parinți alcoolici, bătaie ruptă din rai și dezinteres. Și cumva rar se întâmplă ca odraslele să nu preia același stil de viață de la parinți.
Și deși se folosesc în carte verbe la persoana I, nu avem și povestea lui George, știm cum au sfârșit prietenii lui și că acele betoane au fost odată Niște Animale.
Despre Niște Animale, chiar dacă data mea de fabricație e dupa 2000, chiar și pe vremea mea încă mai exista ideea de a iesi printre blocuri la o miuța cu poarta fiind bătătorul de covoare al vecinilor. Cred că poți să folosești lejer această carte pentru a-ți învia niște amintiri trecute demult în ghena amintirilor deoarece sunt prea scârboase sau pur și simplu nimic din ce este acum nu îți mai amintește de acele vremuri.
Ai putea foarte ușor să cazi în capcana de a crede că viața acelor pușlamale era simplă, doar stăteau la umbra blocului cât era ziua de lungă și dacă aveau norocu să meargă și la școala poate mai făceau și niște teme de frica bătăii părinților. Sper ca măcar educația prin bătaie să ajungă la ghenă, dacă nu tot niște animale suntem. Dar dacă vedem povestea fiecăruia, zona dintre betoane e un spațiu sigur, sau cel puțin mai sigur decât apartamentul în care locuiesc. Mai toți se confruntă cu relații familiale dezastruase, parinți alcoolici, bătaie ruptă din rai și dezinteres. Și cumva rar se întâmplă ca odraslele să nu preia același stil de viață de la parinți.
Și deși se folosesc în carte verbe la persoana I, nu avem și povestea lui George, știm cum au sfârșit prietenii lui și că acele betoane au fost odată Niște Animale.
December 19, 2024
Am retrait citind cartea multe momente petrecute pe betonul din spatele blocului. Naratorul parca a fost vecinul ala care se uita mereu pe geam, fuma si doar observa toata nebunia fara sa intervina.
Pe foarte multi ii apucă melancolia si critica noile generații legate de modul in care se joaca afara, dar uita sa-si amintească si de violentele fizice și psihice din acele perioade. Recomand 👏
Pe foarte multi ii apucă melancolia si critica noile generații legate de modul in care se joaca afara, dar uita sa-si amintească si de violentele fizice și psihice din acele perioade. Recomand 👏
December 30, 2024
Am mai zis-o și o să o mai zic: îmi plac cărțile scrise de George. La cât mai multe! 📚
Cartea asta este ca o călătorie în timp, mai ales dacă ai crescut „la oraș”. Deși n-am copilărit neapărat în anii ’90, eu fiind născută în ’98, maxim să mă fi plimbat ai mei cu căruțul prin „jungla de betoane”. Dar, în mod clar, o parte din „aerul” anilor ’90 s-a resimțit și în anii 2000, timpul mai apropiat copilăriei mele.
Personal, nu romantizam nici înainte faptul că am crescut la bloc. Consider că o mare parte din copilărie și din bullying-ul de atunci au știrbit atât o parte din personalitatea mea, cât și a celor care au crescut „pe vremea aia”. Mi-am amintit de violențele la care (fiind fată, scuze, dar așa era atunci) doar am asistat ca spectator (să nu fii tu implicat în bătaie, ci doar să asiști, era un adevărat noroc).
Cartea nu a făcut decât să-mi deblocheze amintiri despre jocurile copilăriei, regulile nescrise și „logica” din spatele lor, lejeritatea dialogurilor de la bloc, glumele proaste pe care le aveam, bullying-ul gratuit pe care l-am luat, dar pe care l-am și dat. Da, citind cartea asta, te cuprinde puțină silă de tine dându-ți seama că poate, la un moment dat, ai fost și tu bully și ai strigat și tu de pe margine „bă-ta-ie”.
După ce am citit cartea, mi-am dat seama de ce nu mă pot uita cu duioșie și gingășie la copiii care se joacă în fața blocului.
Poate că suntem toți „niște animale”.
Btw, în sfârșit am aflat cum se numea „floarea aia cu gust de miere”. Merci, George. :))
Cartea asta este ca o călătorie în timp, mai ales dacă ai crescut „la oraș”. Deși n-am copilărit neapărat în anii ’90, eu fiind născută în ’98, maxim să mă fi plimbat ai mei cu căruțul prin „jungla de betoane”. Dar, în mod clar, o parte din „aerul” anilor ’90 s-a resimțit și în anii 2000, timpul mai apropiat copilăriei mele.
Personal, nu romantizam nici înainte faptul că am crescut la bloc. Consider că o mare parte din copilărie și din bullying-ul de atunci au știrbit atât o parte din personalitatea mea, cât și a celor care au crescut „pe vremea aia”. Mi-am amintit de violențele la care (fiind fată, scuze, dar așa era atunci) doar am asistat ca spectator (să nu fii tu implicat în bătaie, ci doar să asiști, era un adevărat noroc).
Cartea nu a făcut decât să-mi deblocheze amintiri despre jocurile copilăriei, regulile nescrise și „logica” din spatele lor, lejeritatea dialogurilor de la bloc, glumele proaste pe care le aveam, bullying-ul gratuit pe care l-am luat, dar pe care l-am și dat. Da, citind cartea asta, te cuprinde puțină silă de tine dându-ți seama că poate, la un moment dat, ai fost și tu bully și ai strigat și tu de pe margine „bă-ta-ie”.
După ce am citit cartea, mi-am dat seama de ce nu mă pot uita cu duioșie și gingășie la copiii care se joacă în fața blocului.
Poate că suntem toți „niște animale”.
Btw, în sfârșit am aflat cum se numea „floarea aia cu gust de miere”. Merci, George. :))
January 26, 2025
George Bonea scrie bine. Foarte bine.
Cartea „Niște animale” surprinde cu precizie copilăria generației care a crescut printre blocurile gri, rezonând profund cu cei care au trăit în perioada ceaușistă sau în medii similare. Fiecare dintre noi a avut un „Adiță” sau un „Alex Mare”, poate sub alte porecle, dar cu aceleași povești.
Este o carte sinceră, fără perdea, extrem de vizuală, care te teleportează direct în cartierul copilăriei. Acolo unde adrenalina ți-a explodat pentru prima dată în vene la amenințările unui „Adiță”, la strigătele părinților care te chemau acasă sau la spaima că poate, mâine, nu vei mai fi lăsat să ieși la joacă.
Printre aceste experiențe crude, George ne arată că suntem supraviețuitorii fericiți ai unei copilării în care mistocărelile, bătăile și bullying-ul erau la ordinea zilei. „Niște animale” nu doar că readuce aceste amintiri, ci te face să înțelegi cât de mult te-au format. O carte pe care o citești cu nostalgie și, uneori, cu un zâmbet amar.
Cartea „Niște animale” surprinde cu precizie copilăria generației care a crescut printre blocurile gri, rezonând profund cu cei care au trăit în perioada ceaușistă sau în medii similare. Fiecare dintre noi a avut un „Adiță” sau un „Alex Mare”, poate sub alte porecle, dar cu aceleași povești.
Este o carte sinceră, fără perdea, extrem de vizuală, care te teleportează direct în cartierul copilăriei. Acolo unde adrenalina ți-a explodat pentru prima dată în vene la amenințările unui „Adiță”, la strigătele părinților care te chemau acasă sau la spaima că poate, mâine, nu vei mai fi lăsat să ieși la joacă.
Printre aceste experiențe crude, George ne arată că suntem supraviețuitorii fericiți ai unei copilării în care mistocărelile, bătăile și bullying-ul erau la ordinea zilei. „Niște animale” nu doar că readuce aceste amintiri, ci te face să înțelegi cât de mult te-au format. O carte pe care o citești cu nostalgie și, uneori, cu un zâmbet amar.
December 16, 2024
Am fost putin costernat de povestile scrise de George in carte, in principal din cauza stilului direct, deseori dur, de a exprima cinismul si cruzimea grupurilor de copii dintre blocurile anilor 90-2000, ceea ce mi-a trezit sentimentele de nervozitate si furie pe care nostalgia le lasa la o parte de cele mai multe ori. Probabil singurul sentiment pozitiv pe care mi-l trezeste cartea este recunoștința pentru faptul că am devenit adult și aceste evenimente au ajuns sa-mi para mai mult ficțiune decât amintiri.
February 7, 2025
O carte foarte faina. Mi-a placut inca de la primele randuri modul de scriere si, fiind un copil al ‘90-ilor, m-a captivat imediat. Mi-a deblocat amintiri pe care le credeam uitate despre viata la bloc in perioada respectiva, “golanelile” de la varste fragede avand modelul celor mai mari, aspectul gri, familiile dezorganizate si ca rezultat, traumele copiilor pe care la momentul respectiv nu le intelegeam.
Cartea are multe pasaje amuzante, dar in realitate triste.
Recomand!
Cartea are multe pasaje amuzante, dar in realitate triste.
Recomand!
February 13, 2025
Plonjezi direct la sfârșitul anilor 90, la apogeul generației care plecase cu cheia de gât la școală prin anii 80 și se ”întorcea acasă” infuzată de violența care a altoit bine perioada anilor 90.
Cei care sunteți pe la 30- o să găsiți aici o lume care poate pare stranie, sălbatică sau exagerată. Vă asigur că nu este nimic exagerat.
Cu toții știm expresia: ”Gata! Fiecare la scara lui!”, era folosită atunci când era groasă treaba, sau un ”Măzărică” încerca să gonească o gașcă care se aprinsese rău și făcea scandal în fața blocului. O să vedeți cine e ”Măzărică” din carte, cu toții am avut la bloc, sau pe stradă un astfel de personaj. Eu am avut-o pe ”Geamgeoaica”. O tanti cu mici probleme psihice, soția geamgiului de pe stradă … da da, încă am prins când geamgiul pleca dimineața cu cadrul de lemn pe spate, pe care așeza foile de geam pentru lucrările din ziua aia.
George Bonea ia scările blocului la rând și culege din fiecare câte un personaj emblematic pentru fauna din fața blocului. Sunt tipologii, dar nu numai, sau mai bine zis nu se simte că asta a căutat autorul să aducă în carte. Cu toții aveam prieteni/vecini care fiecare avea ceva anume: grasul, ăla de putea face rost de țevi pentru cornete, ochelaristul, ăla cu bani, schilodul cel care făcea rost de carbid, cel care avea mingea de 400, bătăușul, aurolacul, țiganul, tocilarul…
George Bonea cumva îi aduce împreună și îi pune la treabă ca să zugrăvească imaginea unei copilării care iată că acum descrie foarte bine de ce acea generație a ajuns azi să ne facă să ne întrebăm ”ce dracu am pățit cu toții de am luat-o așa razna?”
Autorul mixează bine latura amuzantă cu cea dură, te captivează și pot spune că te păcălește un pic, ca spre final pur și simplu să verse toată găleata cruzimii și să-ți de o mare palmă peste urechea protejată inutil de mâna ta, exact cum ne-o luam câteodată la bâza. Punând astfel un diagnostic real al generației.
Eu am prins lansarea de la Gaudeamus, dar care nu s-a înregistrat, dar am găsit lansarea de la Cărturești Modul, v-o las în comentarii.
Am terminat cartea acum două săptămâni și chiar mă pregăteam să zic că mă apropii de final cu colecția Pantazi care a pornit anul trecut, dar iată că între timp s-au anunțat deja altele două apariții: romanul lui Andrei Gogu și volumul de proză scurtă al Veronicăi Stănică. Ceea ce mă face să spun că această colecție pare să fie ”tupesitul blocului” și care mai are un pic și își face echipă proprie de trozbal. 🙂 Știu că țineți la glumă și v-ați dat seama că m-a prins atmosfera din carte. 🙂
Nu o ocoliți prin librării, dacă o vedeți, deschideți la pagina 83 și citiți 5 minute…
”Gata acum, fiecare la cartea lui!” :))
Cei care sunteți pe la 30- o să găsiți aici o lume care poate pare stranie, sălbatică sau exagerată. Vă asigur că nu este nimic exagerat.
Cu toții știm expresia: ”Gata! Fiecare la scara lui!”, era folosită atunci când era groasă treaba, sau un ”Măzărică” încerca să gonească o gașcă care se aprinsese rău și făcea scandal în fața blocului. O să vedeți cine e ”Măzărică” din carte, cu toții am avut la bloc, sau pe stradă un astfel de personaj. Eu am avut-o pe ”Geamgeoaica”. O tanti cu mici probleme psihice, soția geamgiului de pe stradă … da da, încă am prins când geamgiul pleca dimineața cu cadrul de lemn pe spate, pe care așeza foile de geam pentru lucrările din ziua aia.
George Bonea ia scările blocului la rând și culege din fiecare câte un personaj emblematic pentru fauna din fața blocului. Sunt tipologii, dar nu numai, sau mai bine zis nu se simte că asta a căutat autorul să aducă în carte. Cu toții aveam prieteni/vecini care fiecare avea ceva anume: grasul, ăla de putea face rost de țevi pentru cornete, ochelaristul, ăla cu bani, schilodul cel care făcea rost de carbid, cel care avea mingea de 400, bătăușul, aurolacul, țiganul, tocilarul…
George Bonea cumva îi aduce împreună și îi pune la treabă ca să zugrăvească imaginea unei copilării care iată că acum descrie foarte bine de ce acea generație a ajuns azi să ne facă să ne întrebăm ”ce dracu am pățit cu toții de am luat-o așa razna?”
Autorul mixează bine latura amuzantă cu cea dură, te captivează și pot spune că te păcălește un pic, ca spre final pur și simplu să verse toată găleata cruzimii și să-ți de o mare palmă peste urechea protejată inutil de mâna ta, exact cum ne-o luam câteodată la bâza. Punând astfel un diagnostic real al generației.
Eu am prins lansarea de la Gaudeamus, dar care nu s-a înregistrat, dar am găsit lansarea de la Cărturești Modul, v-o las în comentarii.
Am terminat cartea acum două săptămâni și chiar mă pregăteam să zic că mă apropii de final cu colecția Pantazi care a pornit anul trecut, dar iată că între timp s-au anunțat deja altele două apariții: romanul lui Andrei Gogu și volumul de proză scurtă al Veronicăi Stănică. Ceea ce mă face să spun că această colecție pare să fie ”tupesitul blocului” și care mai are un pic și își face echipă proprie de trozbal. 🙂 Știu că țineți la glumă și v-ați dat seama că m-a prins atmosfera din carte. 🙂
Nu o ocoliți prin librării, dacă o vedeți, deschideți la pagina 83 și citiți 5 minute…
”Gata acum, fiecare la cartea lui!” :))
Displaying 1 - 9 of 9 reviews