Anii ’90. Cad regimurile comuniste în tot blocul estic, URSS se dizolvă şi sălbaticii copii dingo pleacă în toate direcţiile plini de speranţă, entuziasm şi o poftă nebună de viaţă. Unii pleacă pentru prima dată la studii în „noua Patrie” România, alţii rămân în statul proaspăt înfiinţat, Republica Moldova, iar alţii fug clandestin spre „noul paradis”, „afară”, în Occident. Tinerii studenţi basarabeni, ultimii copii ai Imperiului, veniţi în noua Patrie, descoperă o lume total diferită de a lor. Românii şi basarabenii par două triburi distincte care vorbesc aceeaşi limbă, dar cu alte înţelesuri şi care practică alte ritualuri. Peste toţi însă vine o nouă lume, cu o mulţime de tentaţii, ce le aduce tot ce le-a lipsit – libertate nelimitată şi mărfuri fără număr – şi ei au ales: Always Coca-Cola. Noua epocă le oferă chiar mai mult: pe lângă libertate şi speranţă, le aduce inflaţie, şomaj, dezindustrializare. Se trece de la producţie la comerţ, nimeni nu mai doreşte să fie – toţi vor să aibă. Societatea devine un adevărat carnaval şi comerţ pe mormintele vechii lumi: din epoca comunistă direct în epoca western a Estului nostru sălbatic. Iar din tot acest vârtej se naște o nouă generaţie: generaţia canibală.
Vasile Ernu (born 1971 in the USSR) graduated at the Faculty of Philosophy in Iasi (Al. I. Cuza University, Iasi, Romania) and has a master's degree in philosophy (Babes-Bolyai University, Cluj, Romania). He was one of the founding editors of Philosophy&Stuff magazine and associated editor of Idea arta+societate magazine. He published his first book, Born in the USSR, in 2006, which was translated into Russian and in Bulgarian. The book was nominated for prizes such as: the Prize for debut of the Cuvîntul magazine, the Prize for Fiction and Memoirism Observator Cultural, or for Opera Prima of the Anonimul Foundation. The volume was distinguished with the Prize for debut of România Literara magazine and the Prize for debut of the Union of the Writers in Romania. His second book The Last Heretics of the Empire was published by Polirom Publishing House in 2009.
De două lucruri mi-am dat seama imediat ce am început să citesc cartea. Primul este acela că știu cum o să se numească continuarea acestei serii, și anume ”REVANȘA” 🙂, iar al doilea este faptul că ”Generația canibală” este o carte despre care poți spune orice, dar de ignorat nu o poți ignora. M-am bucurat când am auzit că o să apară această carte și o așteptam cu mult interes. ”Sălbaticii copii dingo” mă lăsase în Chișinăul anilor '90. Începuse generația mea, aveam 12 în 1990. În așteptare am continuat cu ”Perestroika boys” a lui Dinu Guțu încercând cumva să-mi satisfac dorința de a cunoaște mai bine niște locuri și niște vremuri pe care, poate într-o altă istorie paralelă, le-aș fi trăit și locuit. Sunt fiul unui refugiat din Basarabia din calea războiului. Sunt legat afectiv de acele locuri, ajung rar, dar nu este timpul pierdut. Am ajuns prima dată acolo imediat după declararea independenței. Când am început cartea surpriza a fost să constat că sunt nevoit să iau și eu trenul din Chișinău și să trec Prutul în ”țara mamă”, dar că încă sunt conectat la viața din Moldova de după declararea independenței. Cu atât mai interesant a fost cu cât periplul din România nu este direct spre București, ci trece prin Iași, Timișoara, Cluj… orașe care mi-au fost străine în acea perioadă. Cu aceste jaloane și urmărind firul biografic, începem să săpăm la baza acestui copac care s-a înclinat periculos, nu sub apăsarea greutății, sau a vârstei, ci mai degrabă pentru că rădăcinile au putrezit sau au fost roase de dinții ascuțiți ai tranziției sălbatice din anii 90… dar și a anilor care au urmat. Cartea asta face, sudează bucăți de jurnal biografic, permanent nuanțate cu o analiză socială făcută la momentul însemnărilor și contextualizate acum pentru a servi demersului propus. Este momentul să mai spun ceva. Nu dau judecăți de valoare pentru analiza din volum, sau pe concluziile emise, dar un lucru este de necontrazis. Îl urmăresc pe autor de câțiva ani, nu cred că există persoană publică care să fi luat la pas țara asta mai mult ca el. Ca să glumesc cred că nici Cargo sau Iris nu se plimbă atât de mult cu concertele prin țară și în niciun caz prin locurile pe unde umblă el. Din carte am înțeles că asta a făcut mereu, nu doar acum cât am urmărit eu. Pare un pribeag modern care împânzește țara așezând niște ițe pe care își brodează această radiografie a societății. Nu cred că este nimeni în stare să conteste baza de date a elementelor care intră sub analiză. După independență am ajuns cu părinții în Chișinău cu trenul. Cu 200 de $ pitiți în chiloți, pentru că la controlul vamal s-a auzit că îi dezbracă pe toți, cu excepția copiilor și nu a fost departe de adevăr. Am găsit un Chișinău are mie mi-a părut că avea un aer occidental, un oraș modern, care îmi părea mult mai dezvoltat și mai curat decât Bucureștiul. Am găsit acolo niște verișori pe care nu i-am putut înțelege ce spun timp de două zile, deși spuneau ei că vorbeau limba română. De fapt era un amestec care mulți ani i-a zăpăcit și pe ei. Din România veneam cu zece perechi de espadrile cu talpă neagră din spumă, cu bretele din elastic verde și roșu fluorescent (culorile tranziției) , pentru că auzisem ”că se caută”. Le-am dat în 10 minute chiar în centru. M-am întors în țară cu mult doritele ”jocuri electronice rusești”, pentru care am găsit imediat doritori la întoarcere. Sunt lucruri trăite de mine, dar descrise în carte mult mai bine, pentru cei care vor să înțeleagă cum am intrat prin zdrobitor cu toții și ce a rezultat după, sau mai bine zis ce a însemnat asta pentru ceea ce suntem acum. Avem disponibilizările umilinței, cele care au însemnat aruncarea unei generații de tați pe gâtul sticlelor. Caritasuldoradou-ul care a luat mințile și ultimii bani a zeci de mii de oameni. Cozile de sticle de lapte goale de anii 80 s-au metamorfozat în cozile de genți de voiaj cu bani pe care te duceai să-i arunci voluntar. Micul trafic de frontieră, ”espadrila fluorescentă” a unei generații, reșoul din BCA al căminelor, violența cruntă a impunerii și a influenței. Anii maselor de manevră, a mineriadelor, mugurii ”recoltelor” de acum. Anii 80 au fost teribili în România. I-am trăit, i-am simțit, m-au încărcat cu frustrare. Din cele aflate, văzute, citite nu putem compara cu cei trăiți de cei din Moldova. Sunt lucruri incontestabile, lucruri care au lăsat urme diferite. Cartea o să vă explice cum aceste urme s-au amestecat, cum ”muștarul s-a amestecat cu maioneza”, bășcălia cu standup-ul, imperiul cu lagărul și cum am ajuns cu toții azi să asistăm buimaci de trei ani la un posibil viitor al nostru care se dă ”în reluare” acum în Ucraina. Mă așteptam să răscolească ceva prin mine cartea, dar nu mă așteptam să aibă atâtea paliere, intersecții, straturi suprapuse de mentalități, viziuni, obiceiuri. Cartea asta nu mai este despre o generație, un spațiu, așa cum am perceput copiii dingo, cartea asta este mai mult sub semnul unui trubadur prin spații și mentalități, într-o perioadă în care și societatea pare că se schimbă încontinuu și nu-și mai găsește locul. Am spus pribeag, trubadur, v-am zis despre cum bate țara… nu mă credeți? Vedeți și lista locațiilor din țară stabilite pentru ”lansări” ale cărții, și o să vedeți că am dreptate. Așteptăm revanșa pentru abandonul provocat. De fapt o trăim și apoi o să citim. Sau poate nu. E prea târziu? Nu știu. Cartea se încheie cu un capitol care te face să te frichinești pe scaun sau pe fotoliu, te provoacă… pe mine chiar mă vedeam cu o discuție deschisă cu autorul. Să știți că în carte există și un erou, nu am să vă spun despre cine este vorba, dar cred că are mare dreptate autorul.
Am scris mult. Să mă iertați, dar între cărămizile vremurilor descrise în ea mi-am zidit și eu speranțele.
Mi-a trezit amintiri de mult uitate. Sper sa apara o a doua editie care sa beneficieze intr-adevar de un editor (prea multe repetitii, aproape cuvant cu cuvant in urmatoarea propozitie sau in urmatorul paragraf) si destule greseli.
O cronică amară a destrămării unei generații formate în comunism și aruncate brusc într-o lume nouă, unde regulile se schimbă rapid, iar supraviețuirea devine o formă de adaptare agresivă. https://www.criticarad.ro/cartea-sapt...
556 de pagini scrise cu o luciditate și o înțelegere de absolvent de filosofie absolut surprinzătoare a fenomenului socio-politico-economic.
Am savurat (poate respirat e mai potrivit!) cartea pentru că, în primul rând, îmi confirma teoria mea asupra anilor ‘90.
I-am numit odată cei mai urâți și mai grei din viața mea. Ce trist!
Nu ar fi trebuit să fie așa. Eram tânără, aveam 2 copii, aveam o familie completă și în septembrie ‘89 abia îmi începusem viața de adult. eram un tânăr adult care trăia anii pestriți și interminabili ai tranziției.
Lungi, incredibil de lungi.
Cartea lui Vasile Ernu, un autor cu un background social, religios și intelectual foarte dens, mi-a ridicat vălul vinovăției resentimentelor față de anii ‘90.
Vasile Ernu numește anii ‘90 “anii western ai Europei de Est” și dezvoltă vreo 4 teorii cu privire la întinderea anilor '90.
În toamna lui ‘90 venea de la Chișinău, în România, cu primul tren care aducea din Basarabia elevi și studenți în țara mamă. “Vin rușii” e prima frază pe care a auzit-o în căminele din Iași.
Venea în Iași la un an după ce eu plecasem. Se schimbase orânduirea.
Își structurează cartea în 3 capitole:
Aer: spre Iași
Apă: spre Cluj
Foc și pământ: Basarabia
…și, un final … pe care l-am citit azi-dimineață. Câtă tristețe pe final! Aproape disperare! Dar, totuși optimism.
Recunosc că citind mi-am reamintit și mi-am retrăit anii ‘90, am reflectat mult asupra vieții din acea perioadă, m-am distrat, m-am mirat, mi-am explicat multe lucruri și fapte și diferențe.
Între Iași și Cluj, între sat și oraș, între români și basarabeni, între speranțe și deziluzii.
Recomand cartea aceasta: -celor din generația mea ca să înțeleagă mai bine prin ce au trecut
-celor din generația copiilor mei - copii în anii ‘90 ca să înțeleagă de ce astăzi au nevoie de psihoterapie
-celor din generația Z și celor viitoare ca să înțeleagă că nu știu nimic despre cum a fost
-celor care, pur și simplu, vor să știe mai mult despre români, România, Moldova post-sovietică, despre oameni din toate categoriile sociale care au trăit în anii aceia și cum i-a marcat pe viață.
Dacă ați fost studenți la începutul anilor 90, ați locuit în cămine insalubre și reci, cu oficii pline de gândaci, dulapuri mirosind a mucegai și plase de rafie pline cu mâncare de acasă, cartea asta e pentru voi. Vasile Ernu numește anii 90 Stalingradul generației noastre, a celor născuți în anii 70 și nu mi se pare deloc o exagerare. De mult timp văd la fel acea perioadă de extremă violență și nepăsare, în care am învățat să fim nemiloși, nepăsători și cinici. În care ne-am privit cu dispreț și furie părinții care dădeau piept cu insolentul cuvânt ”disponibilizare” ce cosmetiza felul în care o întreagă generație era aruncată la coșul de gunoi, se simțea inutilă și abandonată. ”Generația canibală” este o autobiografie foarte detaliată (cu uimitor de multe amănunte), completată cu niște observații generale și analize foarte atente și pertinente. Este povestea noastră, a celor care am crezut că dacă ne îmbrăcăm în blugi (turcești), bem Cola și mergem la mall devenim automat Occidentalii la care visaserăm toată copilăria. Povestea noastră, a celor care au cerut și au așteptat să vină niște investitori străini care să ne rezolve toate problemele și care acum privesc cu stupoare la monstrul pe care l-au creat. Un capitol consistent se referă la Clujul acelor ani și mărturisesc că am început să-l citesc cu o oarecare reținere, de teamă să nu fie în răspăr cu viața mea din aceeași perioadă. Însă impresiile și amintirile lui Ernu sunt întocmai ca ale mele: cafelele proaste băute în Arizona și la Croco, atmosfera boemă din Music Pub (singurul lor în care parcă simțeai că respiri liber) și în general un oraș rece și conservator care te primea și te privea cu suspiciune și reticență. O carte necesară și pentru generațiile mai tinere, care pot înțelege mai bine felul în care gândesc părinții lor. I-aș da 5 stele, dar mă opresc la patru pentru că mi-ar fi plăcut să beneficieze de o editare mai atentă. Multe lucruri se repetă destul de deranjant și pe alocuri stilul este neglijent și grăbit.