Din nou, ca și în numărul precedent despre Platon, detaliile biografice au fost cele care mi-au atras cel mai mult atenția. În privința prezentării ideilor, nu numai că m-a surprins, dar m-a și revoltat felul în care a atacat morala creștină.
Fabula „Miei și acvile” a lui Nietzsche și exemplul dat de Toni Llacer cu statul la rând la cinematograf care se încheie cu concluzia că „ar trebui să ne suspectăm pe noi înșine când ni se pare de la sine înțeles că suntem persoane virtuoase și bune, fiindcă sub ținuta noastră morală se ascund sentimente deloc virtuoase, precum invidia și frica”, m-au ambiționat ca la următoarea comandă să includ și „Genealogia moralei”, tratatul în care Nietzsche demolează creștinismul.
În afară de faimoasa întâmplare cu calul biciuit și îmbrățișat de către Nietzsche, mai sunt prezentate două evenimente din copilăria, și respectiv studenția filosofului, demne de menționat:
„Într-o zi, la terminarea orelor, s-a pornit o ploaie torențială și toți copiii s-au grăbit spre casă țipând. Fritz a ajuns însă mai târziu, ud până la piele, mergând singur și cu pas lent. Mamei, care îl certa, i-a răspuns că era obligat să respecte regulamentul școlar care le impunea elevilor să părăsească școala în ordine și fără zarvă, orice s-ar întâmpla.”
„În timpul unei excursii la Koln, în vreme ce căuta un restaurant care îi fusese recomandat, Nietzsche ajunge din întâmplare (?) într-o casă de toleranță. Încremenit în fața ofertelor carnale ale femeilor, tânărul Fritz își liniștește agitația începând să cânte la pianul bordelului, pentru ca apoi să se năpustească afară cât de repede poate.”