„Toate Focurile” de Teresa Wojcik este o poveste captivantă, intensă, cu personaje bine conturate și o narațiune plină de acțiune și suspans ce reușește să te prindă într-o lume plină de conflicte, trădări și plot twist-uri. Deși unele aspecte ale poveștii pot părea forțate, aceasta compensează prin momentele emoționante și răsturnările de situație care îți taie răsuflarea. Cartea este împărțită în trei părți, fiecare concentrându-se pe dezvoltarea personajelor și pe construirea unei narațiuni complexe, care explorează teme precum loialitatea, complexitatea relațiilor familiale, dorința de supraviețuire și dragoste (mai puțin decât mi-ar fi plăcut, totuși).
Evoluția Teresei ca scriitoare este vizibilă și denotă o maturitate, așa cum era de așteptat, față de varianta veche din 2015.
A fost oarecum nostalgic să iau povestea de la capăt și să descopăr diferențele între versiunea publicată pe Wattpad în 2015 și cea nouă, publicata la 9 ani diferență.
Prima parte prezintă povestea lui Raegan, o protagonistă imperfectă și totuși fascinantă. Deși uneori mi s-a părut enervantă prin impulsivitatea și curiozitatea ei exagerată - nu știe când să tacă, când să pună întrebări și când să își vadă de treaba ei, fix asta o face un personaj complex. Se dezvoltă mult, mai ales după ce ajunge in Sicilia cu frații Hank.
Relația dintre Raegan și Sebah evoluează, dar apropierea lor mi s-a părut mai degrabă impusă decât organică. Chiar și așa, momentele lor împreună sunt captivante, iar dinamica lor te menține implicat în poveste.
Raegan se dezvoltă vizibil pe măsură ce se confruntă cu lumea mafiei din Sicilia, dar și din Rusia, și învață să se adapteze, dând dovadă, în sfârșit, de un instinct de supraviețuire. Finalul primei părți lasă loc pentru multe întrebări, mai ales prin răsturnările de situație care o duc înapoi în Chicago.
Cea de-a doua parte a poveștii este un tur de forță emoțional. La trei ani după evenimentele din prima parte, o regăsim pe Raegan mai matură și mai calculată.
Nu știu la ce mă așteptam din partea lui Reign, dar cu siguranță nu era să fie empatică față de Raegan, să se deschidă ușor față de aceasta și să o lase în sufletul și trecutul ei într-un mod atât de sincer. Relația dintre Raegan și sora ei, Reign, este unul dintre punctele culminante ale acestei părți. Sunt sigură că Reign are secretele ei pe care nu i le-a dezvăluit lui Raegan, dar simplul fapt că nu a fost reticentă, rece și crudă cu sora ei abia descoperită, arată umanitatea lui Reign pe care sunt sigură că Raegan o va completa. Reign a fost crescută de mică în lumea mafiei, a fost nevoită să ucidă primul om având doar 11 ani, pe când Raegan a fost ținută departe de această lume întunecată. Așa cum a zis și Tomas, bunicul lor, cred că Raegan va fi inima de care mintea lui Reign are nevoie. Se vor completa perfect, ca două piese de puzzle.
Sebah, deși mai puțin prezent, continuă să fie un personaj enigmatic. Discuțiile dintre el și Raegan aduc o doză de maturitate relației lor, chiar dacă se încheie cu reacții copilărești din partea amândurora.
Ultima parte este poate cea mai intensă emoțional, oferind detalii tulburătoare despre trecutul lui Sebah. Antrenamentul brutal la care a fost supus de tatăl său, Lenin Hank, te face să resimți fiecare suferință prin care a trecut. Cruzimea lui Lenin e de neînchipuit și știu sigur ca va primi ce i se cuvine curând. În același timp, relația lui Sebah cu mama sa, Elena, oferă o rază de lumină într-un trecut întunecat. Sebah a cunoscut ce înseamnă iubirea prin intermediul mamei sale care i-a salvat umanitatea luându-l din ghearele lui Lenin.
În această parte, relația dintre Raegan și Sebah atinge punctul culminant. Grija și iubirea lui Sebah devin evidente, iar momentele lor împreună sunt construite cu delicatețe și autenticitate.
Capitolul 46 m-a făcut să mă îndrăgostesc iremediabil de Sebah. Dacă înainte subtilitatea gesturilor și a iubirii dintre ei m-au făcut să fiu reticentă, acum nu mai am niciun dubiu față de sentimentele lor. Grija și atenția cu care se comportă cu ea, melodiile cu subînțeles, îmbrățișarea caldă în momentul potrivit 🫠. Apoi, capitolul următor, cina la vila lui, când i-a gătit un preparat rusesc, au vorbit deschis și sincer despre trecut, intenții și alte aspecte importante, ca apoi să petreacă prima lor noapte împreună. Nu am să mint, e puțin ciudat să-l văd pe Sebah afectuos și romantic cum a fost în zilele următoare acelei nopți, dar am adorat și savurat fiecare cuvânt.
Reign, Raegan și Kenra abordează, în sfârșit, trecutul familiei și explică motivele din spatele deciziilor luate de Kenra. Deși relația dintre ele este încă departe de a fi complet vindecată, începe să se contureze o cale spre reconciliere. Conversația lor a clarificat numeroase aspecte și a răspuns unor întrebări esențiale atât pentru Raegan, cât și pentru Reign.
Reuniunea fraților Hank, un alt moment pe care l-am așteptat nerăbdătoare, dezvăluie o dinamică familială complicată, dar emoționantă. Kaiden a fost cel mai reticent în privința împăcării, însă, în cele din urmă, și-a schimbat atitudinea. Mi-aș dori enorm ca următorul volum să se concentreze asupra lui, pentru a descoperi mai multe despre povestea sa. Sper din tot sufletul ca relația dintre Sebah și Kaiden să se vindece în viitoarea carte.
Xander, în schimb, a fost personajul secundar favorit. Misterul și, totodată, umorul său m-au atras din primele momente. A avut mereu replica potrivită și nu m-am putut sătura de el.
Ultimele capitole te lasă în suspans, cu prăbușirea dramatică a avionului în care se aflau Raegan și Sebah. Este imposibil să nu speculezi asupra adevăratelor intenții ale personajelor și a modului în care vor supraviețui acestui nou obstacol. Cele două teorii pe care le-am gândit despre final – un atac orchestrat de Lenin pentru își elimina fiul, dar și pe Raegan sau un plan bine gândit al lui Sebah de a se face nevăzut pentru a-l lua prin surprindere pe Lenin – amplifică așteptările mele pentru volumul următor (care sper să se axeze pe Kaiden sau Xander).