„Ada Eliane cartografiază în acest volum pe Ada Eliane” sau „cum Ada Eliane ajunge să poată fi prezentă în propria viață”. Acest parcurs depășește granițele unui simplu excurs poetic, este un act necesar al descoperirii, înțelegerii și menținerii vitalității. De aceea, acest parcurs nu este stilizat pentru o lectură ușoară, de spectacol, ci dă dovadă de sinceritate radicală – o sinceritate care nu poate fi decât dureroasă, dar eliberatoare. Aceste hărți ale eliberării încep cu o cosmografie sau schițe ale ciudățeniei, urii, fricii și furiei: pentru o persoană queer, drumul în propria viață începe cu realizarea că eu sunt ciudățenia care mă înconjoară. Această cosmografie este destin/ația predefinită, înfruntată prin dorința queer de a respira, de (doar) a fi. Aici începe parcurgerea nocturnală a vieții ascunse, a durerii cumplite, a morții înțelese ca viață netrăită. Dar tot aici, în noapte, apare curajul de a spune vreau să trăiesc măcar pentru o zi. Nocturnele nasc mituri, autoistorii, basme, romanțe, toate surogate pentru „normalitate”. Chiar și micile momente de vitalitate sunt istoricizate, transformate în mit pentru a putea fi primite și înțelese ca sigure. Dar viața queer nu e mit. E reală. Realitatea aceasta e îmbrățișată la finalul rușinii și la începutul obscenului: Nu mai vreau rușine, vreau doar obscen. Obscenul condiție pentru libertate, obscenul condiție pentru respirație, obscenul ca viață trăită, nemitică, obscenul ca zgomot al vieții. Recuperarea subiectivității ca metamorfoză, din finalul periplului, dă eroare. Agentivitatea se recuperează nu printr-o continuarea a metamorfozei, a miticului, ci prin dorința de a da reset lumii, de a ajunge la o lume unde noi, împreună, vii, realx, finitx și responabilx, să ne îngrijim reciproc rănile. Dacă în volumul său de debut, Ada Eliane era of, tu, copilă tristă, acum este Fată dragă, fată a cosmosului și a puterii. Ada Eliane revine aici asupra propriei mitologii, ieșind în întâmpinarea unui soare neascuns. O documentare a faptului că doar persoanele queer își pot decide propriile mituri și renunța la ele. Restul să asculte și să învețe. O clasică (nerușinată și în viață!) instanță a literaturii queer. Give Ada Eliane not the flowers, but the lively gardens she deserves. (alexandru adam)
În „Ghosted”, Ada Eliane revine în poezie cu o voce blândă și strălucitoare, creând o mitologie a sinelui queer și trans. Volumul aprofundează câteva teme regăsite și în primul volum (nevoia de un spațiu sigur, căutarea alinării în afara lumii homofobe și transfobe, găsirea liniștii sinelui în mici activități) și abordează și alte teme, devenind uneori mai întunecat și greu de dus (spre exemplu, momentele de ură de sine sau de violență patriarhală), alteori jucăuș și erotic. Volumul e împărțit în „Etape” ale devenirii, face spațiu și pentru trecut, și pentru viitor, și conține poeme atât în română, cât și în engleză.
„Ghosted” se simte ca un balsam pentru persoanele queer, trans și gender non-conforming. Eliane ne arată atât dificultățile devenirii („Eu sunt conceptul de ciudățenie” p.8), cât și însemnătatea sa magică („Dar nu vreau să schimb nimic la mine / (...) Trăiesc o viață banal de extraordinară!” p.50).
Există un fel de blândețe nesfârșită în tristețea acestor poeme, în care ajungi oricât de jos, totuși ești apoi capabilă, împuternicită să te ridici. Nu o dată, tocmai scrisul este cel ce ajută la revenire („I write at night for sensorial delight” p.57) și acum ne este dăruit nouă, cititorxlor.
„Nu am plâns pentru că sunt urâtă, am plâns pentru că mi-a luat prea mult timp să fiu drăguță cu mine însămi” p.87
Ada este poeta iubirii de sine trans și a femininității feministe revendicată! Un volum foarte frumos în care eul liric se confruntă cu o lume extrem de patriarhală și heteronormativă în care e greu să găsească un loc blând pentru sinele său, dar la final va rescrie lumea și va visa o lumă nouă posibilă pentru noi toatx queer, mad și marginalizatx. A, revendică și obscenitatea, SUPERB, slay!
”Sunt captivată de ideea luptei pentru o cauză insolentă Pentru că sunt impretinentă în propria mârsăvie și pentru Simplul fapt că vă lezez sensibilitățile cu prezența mea Pe stradă Și-n ciuda a toate astea, eu continuu să cânt și să recit Pentru voi în timp ce treceți degajați pe lângă mine Pentru că știu ce voce frumoasă am și vreau să fiu auzită Să pătrund până în cel mai lăuntric meleag Al heteronormativiții voastre.”
Noua carte a Adei Eliane este ca o atingere răscolitoare, cu puterea de a aduce la lumină atât de multe dintre lucrurile care stau îngropate sub suprafața indiferentă a acestei lumi care "naturalizează" și "normalizează" prin violență. Mi-a atins și mi-a încălzit și mi-a trezit inima. Vă îndemn să petreceți și voi o dimineață de iarnă cu ea în modulul "slow reading". Și s-o recitiți apoi, mai târziu, pentru că este genul de carte care, la fiecare recitire, aduce în dar înțelegeri noi.