Dispariția celui care i-a fost ancoră în ultimii ani o determină pe Amy să-și regândească sensul vieții. Adolescenta decide să se răzvrătească împotriva echilibrului corupt impus de o Divinitate absentă, prin orice mijloace.
Secretele familiei ies la iveală rând pe rând, apropiind-o din ce în ce mai mult de forme inedite, greu de controlat, de putere, în timp ce Abisul este pe cale să declanșeze Bătălia Finală.
Cum va jongla Amy cu echilibrul fragil al universului, față în față cu Abisul, când singura cale de a-și duce planul la bun sfârșit este să devină jertfă pe altarul incertitudinii?
A fost o carte specială, neobișnuită. Ceva cu adevărat nou, cum pur și simplu nu am mai întâlnit. Știu că fiecare carte e unică în felul ei, dar aceasta a fost superbă și a reprezentat finalul perfect pentru seria HARUL.
Andrei, cel mai bun prieten al lui Amy a dispărut, iar ea știe că va face totul pentru a-l aduce înapoi, chiar dacă ar fi să nu respecte ordinea stabilită a lumii. Chiar dacă ar trebui să lupte cu haosul și întunericul, sau poate chiar cu lumina, vrea cu orice preț să salveze lumea, și odată cu ea, pe cel pe care îl iubește.
În acest ultim volum, ea descoperă secrete îngropate ale familiei, lucruri uitate și ascunse de trecerea timpului. Lucruri care ar putea distruge echilibrul deja precar al lumii. Noi forme de magie, puteri și creaturi își fac vizibilă prezența, iar Abisul este pe cale să provoace Bătălia Finală. Va reuși Amy să-i facă față și să restabilească echilibrul? Va reuși să-și salveze prietenii și să-l aducă pe cel iubit înapoi?
Am adorat totul la această carte! Deși a durat destul de mult să o citesc, din cauza muncii și a examenelor, m-a trecut prin multe stări incredibile și nu o dată am aruncat cartea din mână de surprindere în timp ce citeam. M-a făcut să râd și să lăcrimez. La final am stat câteva minute bune să meditez la ce s-a întâmplat. Mai ales finalul, mi se pare greu de descris în cuvinte ce am simțit când am citit acele pagini.
Personajele au fost foarte bine alcătuite, fiecare cu abilități, defecte și vulnerabilități. Deși Amy are multe defecte, nu am putut să nu o admir pentru tot ce a reușit să realizeze. Iar lumea pe care autoarea a creat-o, cu toate elementele neobișnuite care există în ea... E GENIALĂ. Primește nota 10! 🥰😍😍
Dacă vreți să citiți o carte Fantasy cu adevărat captivantă, cu acțiunea într-un București al anilor 2010 și cu o mulțime de elemente magice, paranormale și cu siguranță neobișnuite, cartea asta e pentru voi! Sper să vă placă tot atât de mult cât mi-a plăcut și mie! 🥰📚🪄✨