Anul în care nu am murit

by Carmen Uscatu

Carmen Uscatu este președinta și co-fondatoarea asociației Dăruiește Viață, unul dintre cele mai cunos­cute ONG-uri din România; prin inițiativa #NoiFacemUnSpital, DăruieșteViață a construit un nou corp de clădire la Spitalul „Marie Curie“ din București. A început să facă voluntariat în timpul liber, pe când lucra în marketing la o multinațională. Din 2012 s-a dedicat exclusiv asociației și proiectelor acesteia, cu scopul de a schimba radical modul în care sunt tratați copiii și adulții bolnavi de cancer din România. "

Genres: Nonfiction, Biography, Memoir, Romanian Literature

248 pages, Paperback

Published November 22, 2024

Reviews

[Sanda · Rating 5 out of 5]

Am citit cartea în ziua lansării - impresionantă viață și impresionantă femeie!
A scris cartea după 25 de ani de la ‘o mie de probleme grave și dureroase’ & cred că dacă o scria după 5 ani era de-a dreptul de groază. Timpul a diluat patosul, dar răzbate dintre file câte a îndurat.

Toată admirația pentru ceea ce a realizat, ce face și ce vrea să mai facă - Dăruiește Viața a schimbat destine și salvează vieți.
Chapeau!

[Liliana · Rating 5 out of 5]

Citirea acestei cǎrți mi-a amintit de jurnalul Alexandrei Furnea, de încremenirea în trecut a sistemului medical românesc, dar și de faptul că oamenii implicați fac diferența. Am toată admirația pentru autoarea cărții și oamenii care au contribuit la realizările impresionante.

“Cel mai greu lucru pe care-l are de înfruntat un om în propria-i viață e insăși viața lui. Apar câteodată printre noi oameni care schimbă unitatea de măsură a vieții. Iar în măsura în care România nu a dispărut, asta s-a întâmplat datorită unor oameni asemenea lui Carmen Uscatu.
La 24 de ani ea și-a pus această întrebare: dacă tot ai reintrat în lume, ce-ar fi s-o faci mai frumoasă decât era când ai fost la doi pași de a ieși din ea?
Să-i fim recunoscători autoarei pentru formidabila mărturie din această carte.” (Gabriel Liiceanu)

[Gritcan Elena · Rating 4 out of 5]

Dureroasă, lucidă și necesară.
Nu e o carte despre „a trece peste”, ci despre a construi cu ce a rămas.

“Să rămâi în viață poate fi uneori mai greu decât să mori. Dar și mai necesar.”

“Uneori, nu ai nevoie de sfaturi. Ai nevoie doar de o mână caldă pe umăr care să spună: sunt aici.”

“Nu vreau milă. Vreau spitale. Vreau empatie. Vreau viață.”

[Platon Cristina · Rating 5 out of 5]

5/5

Sunt bucuroasă că împart același pământ cu femei ca Carmen – curajoasă, capabilă să spargă uși și minți.

Speranța cu care Carmen reușește să înfăptuiască ce-și propune e de admirat.

O femeie incredibilă.

[Daria Lungu · Rating 5 out of 5]

Excepțională carte!

[Ilincariuoana · Rating 5 out of 5]

"Cel mai greu lucru pe care-l are de înfruntat un om în propria-i viață e însăși viata lui.
Apar câteodată printre noi oameni care schimbă unitatea de măsură a vieții.
Iar în măsura în care România nu a dispărut, asta s-a întâmplat datorită unor oameni asemenea lui Carmen Uscatu.
Să-i fim recunoscători autoarei pentru formidabila mărturie din această carte." scrie Gabriel Liiceanu.
Eu am perceput această carte ca un exemplu de bune practici, despre cum putem să facem mai bună lumea în care trăim, prin contribuția fiecăruia dintre noi într-o mai mică sau mare măsură, în funcție de posibilitățile fiecăruia!
"Îneacă-te cu fața la cameră!" îi striga regizorul copilului când am filmat al doilea spot. Într-o piscină, un copil se zbătea să iasăla suprafață, iar instructorul de pe margine, deși vedea scena, nu făcea nimic. Urma aceeași întrebare, puțin reformulată: "Cât trebuie să mai aștepte acest copil să fie salvat? Dă un SMS la ..."
Băiatul era aruncat în piscină și, când ieșea, se tot întâmpla să fie cu spatele la camera care ar fi trebuit să-i filmeze fața. O dublă, două, zece. "Îneacă-te cu fața la cameră" a rămas una dintre glumele noastre sinistre favorite. Acum mă gândesc că, de fapt, această replică e și despre a ne arăta vulnerabilitatea, a nu mai poza fericirea pe rețelele sociale, a ne dezvălui lumii și când nu suntem bine. Îneacă-te cu fața la cameră și, poate, cerând astfel ajutorul, cineva te va vedea. Și te va salva."

[Marian · Rating 4 out of 5]

Am devorat primele 60 de pagini. I-am zis prietenei mele Ana, care mi-a și împrumutat cartea, că autoarea face cumva de îți deschide o ușă și spune: „uite, aici poți să plângi, e safe". E și hazlie, cel puțin în prima parte a cărții.

Mi-a fost mai greu pe la jumătate și spre final, unde nu mai eram atât de prins în firul narativ, trecusem în planul cu construcția spitalului, unde erau multe întâmplări frustrante, dar mai puțin palpitante.

Cartea este, oricum, impresionantă. De la cum e scrisă, la poveștile din ea. Sper să-mi fie amuletă anul ăsta și să mă inspire să fiu mai recunoscător cu viața mea și mai blând cu greșelile mele.

Las aici un citat pe care mi-aș dori să nu-l uit:

„Cine știe, poate azi voi repara ce am stricat sau voi continua să construiesc ce-am început, înconjurată de cei mai importanți oameni din viața mea."

[Catalin Albu · Rating 5 out of 5]

Mă revoltă situația cu statul, în special când e vorba despre cei mai vulnerabili. De fapt, statul nu e un soi de organism robotic, venit din neant ca să ne dirijeze viața. Sunt tot oameni ca și noi, doar că, mental, s-au cocoțat pe anumite poziții de unde se auto-privilegiază.

Acest piedestal pe care și-l construiesc în timpul vieții e condimentat din plin cu un „Nu știu”, un „Nu se poate” și, mai ales, un „Nu la mine, la colega”. Le-am auzit pe toate, iar în această carte încă continui să descopăr și alte Nu-uri.

Aceste „nu-uri” și motivele din spatele lor par interminabile, la fel de variate ca România însăși. Ce se întâmplă cu acești oameni? Uneori abia reușeam să citesc – o revoltă interioară m-a cuprins de mai multe ori fie și după câteva pasaje doar. A trebuit să-mi potolesc furia și să las cartea jos pentru câteva zile.

O recomand tuturor. Pentru mulți va fi o oglindă dură, dar necesară. Aveți nevoie să priviți adevărul cu care ne confruntăm zilnic.

[Alina U · Rating 5 out of 5]

Un om si o poveste de viata absolut inspirationala! Bucuroasa ca am inceput anul cu aceasta carte.

[Oana Popescu · Rating 5 out of 5]

O carte pe care am citit-o pe nerăsuflate. Un roller-coaster emotional. O recomand cu drag.

[Ruxandra Jurcut · Rating 5 out of 5]

Fabuloasa radiografie a sanatatii din Romania in context personal dramatic.

[Carmen Radut · Rating 5 out of 5]

Cate lucruri poate face un om care isi da voie sa viseze, chiar si in cele mai grele situatii! Sa o ia de la capat, sa incerce altfel, dar sa nu renunte! Impresionant si inspirational!

[Roxana U · Rating 5 out of 5]

M-am simtit si mica, m-am simtit si mare si capabila de lucruri marete citind aceasta carte. Poate ca face mai mult decat cartile de self help. prin puterea exemplului si darzenia ei, inspira! Pe tot parcursul cartii, si inclusiv dupa ce am terminat de citit, s-a iscat in mine un nou susur de speranta si optimism ca orice e posibil. O carte care nu iti impune, dar te face sa iti doresti lucruri marete. pentru mine, Uscatu a devenit un simbol al optimismului.

[~iLink~ Lucia · Rating 5 out of 5]

Simply wonderful. Not only a great book, but an inspiration and motivation.

[Mihail Romanescu · Rating 1 out of 5]

Fără a contesta reușitele pe terenul construirii unui spital, munca de voluntariat și mare parte din evenimentele vieții autoarei, considerăm volumul de față o autobiografie prea puțin reușită, care cuprinde tot arsenalul de evenimente lacrimogene și locuri comune tipice unei lucrări de gen, ce se vrea interesantă, incitantă și atractivă, menită însă unui public mediu, mai puțin avizat, ahtiat după senzațional și dramatism, eventual suspans și, evident, happy-end. În această ordine de idei, autobiografia lui Carmen Uscatu, cu sau fără intenția autoarei, se prezintă și ca un soi mai aparte de manual de dezvoltare personală, care îmbină structurile și limbajul specific unui astfel de text cu scene și personaje de telenovelă (formulă care și apare ca titlu de capitol, p.61), cele mai multe construite în alb-negru, cum de altfel, la un moment dat autoarea și precizează că a fost învățată să vadă viața și oamenii.
Problema cu asemenea lucrări este că produc confuzie, pe de o parte, ele fiind considerate opere literare, iar pe de alta, întâmplările prezentate sunt luate de lectori ad litteram, de parcă „chiar așa a fost”, fără să se țină cont de faptul că, într-un fel sau altul, ca să fie exemplare, astfel de autobiografii ficționalizează mult și nu de puține ori exagerează. Nu e vorba aici de atmosfera dintr-un spital românesc și de felul cum sunt tratați adeseori pacienții, de greșelile care se fac (că, de!, și medicii sunt oameni și mai greșesc și ei..., dar pe pielea altor oameni... și nu îi trage nimeni la răspundere, ca să nu mai spun că nu își cer niciodată scuze și continuă să se considere un fel de zei sau eroi în halate albe), de incompetența, ignoranța ori impertinența unor membri ai personalului medical, respectiv auxiliar, de mita care se dă peste tot (că, de!, e România), ci de modul în care faptul ce se dorește real e prelucrat, cum ziceam, pe modelul exemplarității, făcut să intre într-un fel de mitologie personală a autorului.
Cartea d-nei Carmen "Slabu" (cei care au citit cu atenție volumul știu în ce moment ironico-afectiv apare acest nume și cu referire la cine) trebuia să existe și nu îi contestăm valoarea, să-i zicem, documentară, dar atragem atenția că unele aspecte trebuie luate cum grano salis.
Și să dăm un exemplu, nu tocmai lipsit de importanță în conturarea personalității „protagonistei” întâmplării.
„Mi-amintesc o discuție cu mama, prin facultate. Ea îi spunea cuiva că mie mi-a plăcut mereu să învăț. Și am reacționat: nu mi-a plăcut deloc să învăț, niciodată. S-a oprit și a făcut ochii mari. „Ce vrei să zici? Mereu ai fost foarte bună la învățătură. Și n-am stat eu în spatele tău ca să înveți. De ce ai învățat?” Pentru că trebuia. Și chiar așa era: trebuia să învăț ca să iau treapta I, bacul, ca să plec din Fălticeni, să reușesc în viață, să am banii mei. N-am învățat de dragul de-a afla lucruri noi, școala nu mi-a dat această bucurie, așa că, după ce am terminat facultatea n-am mai vrut să aud de învățământul formal până pe la 48 de ani, când am descoperit America.” -pp.63-64. Cel mai probabil e o regretabilă scăpare și din partea autoarei, dar și a editorului, pentru că nu vrem să credem că o persoană absolut caritabilă și carismatică detestă, nu școala, sau învățământul formal, ci învățătura. De învățat nu învățăm doar la școală, ca să scăpăm din târgul de provincie în care am avut ghinionul să ne naștem, ori ca să facem bani (unii poate că da, însă autoarea sperăm că nu se încadrează în acest șablon).
Mai sunt astfel de „deraieri”, menite conturării unei anume personalități a protagonistei-autoare, dar nu e cazul să le enumerăm aici pe toate.
În concluzie, această biografie trebuia să existe, dar probabil nu în varianta aceasta. Apoi ea trebuie citită cu atenție și ceva mai multă vigilență, caracterul tranșant moralizator al unor pasaje, ca și aspectele programat exemplare, fiind indicat a fi parcurse cu prudență și oarecare scepticism.

[Andra Cantir · Rating 4 out of 5]

Îmi plac cărțile tip memorii, îmi place și mai mult de Carmen Uscatu, așa că a fost o adevărată placere să îi citesc cartea, să o înțeleg, să observ ce are ea și nu au alții de a reușit să facă atâtea pentru sistemul medical românesc și sosictatea civilă.
„Nici acum nu mă pot uita la un termometru. Asociez febra cu tot ce e mai grav, cu sentința capitală. Așa că, vreo opt ani mai târziu, când era Alexia mică, noi nu aveam un termometru în casă. Îmi amintesc cum s-a uitat la mine o doctoriță pediatră. Am mers cu ea la urgență la spital pentru că se simțea foarte rău. Primul lucru: medicul i-a luat temperatura. 39,5. „De când face febră?” m-a întrebat. De câteva zile, probabil. „Cât a fost cea mai mare?” Nu știu. „Cum adică?” Nu am termometru în casă. „Cum adică nu aveți termometru?” Nu am. N-a mai insistat, dar am văzut pe chipul ei că m-a considerat o mamă iresponsabilă și am înțeles-o. Și atunci i-am explicat. Și ea m-a înțeles pe mine. Dar m-a rugat să cumpăr termometru. Tot n-am cumpărat. Așa arată neputința - nu te faci bine doar pentru că îți spune cineva că trebuie să te faci bine.”
„A stat cu mine în serile în care era de gardă și nu avea urgențe și am discutat despre medicină, despre starea mea fizică, dar și emoțională. Despre planurile mele după ce încheiam cu operațiile: să revin la București, să-mi caut de muncă, să mă întâlnesc cu prietenii. M-a ascultat și apoi a tras concluzia: „Carmen, viața e acum. Viața nu e în viitor.” Discuțiile cu dumnealui mă aduceau mai aproape de mine. Acel mine de care fugeam. Îmi pusesem viața pe pauză și așteptm să să termin intervențiile, ca apoi să trăiesc. Mă oprisem din respirat, voiam mai întâi să mă vindec și apoi să respir iar. Ca în viață: așteptăm să terminăm munca și apoi să trăim, să depășim perioada grea și apoi să ne bucurăm. Dar hai să nu lăsăm viața să treacă pe lângă noi așteptând ocazia potrivită. Ocazia potrivită să trăim e azi.”
„Bunica nu s-a lăsat în voia sorții, și-a decis de fiecare dată calea. Aș vrea să cred că am reușit și eu să-i transmit copilului meu ceea ce am primit de la cele două femei din viața mea, mama și bunica: că soarta ne aparține, nu-i aparținem. Că putem face RAI cu ce primim de la viață și că e important cum alegem să trăim.”
„Când primești un diagnostic precum cel de cancer, simți că pierzi controlul asupra vieții tale, că nu știi ce urmează. Și ai vrea să afli de la medicul tău ce urmează. În mod normal, el trebuie să-ți spună planul de tratament și care sunt șansele să se întâmple una sau alta pe parcursul tratamentului. Dar ce face medicul la noi? Zice cam așa:„Facem asta și vedem. N-am de unde să știu cum va fi în cazul tău”. Asta nu-l liniștește deloc pe pacient, nu e un moment în care vrei să fii încadrat la „special”, ci vrei să știi care sunt șansele, conform statisticilor.”
„Zâmbesc. Îi zâmbesc. Și totuși care ar fi fost viața mea fără anul în care nu am murit?”

[Raluca · Rating 4 out of 5]

In loc de review, cateva citate care mi-au ramas in gand:

1. "intr-o democratie tanara, cetateanul nu intelege ca are drepturi si nu crede ca la el sta obligatia ca legea sa functioneze. Or legea, odata promulgata, are nevoie de noi pentru a fi respectata de functionarul public. noi trebuie sa punem presiune mereu si mereu si mereu. Libertatea si drepturile se cer si se apara, Libertatea moare cand tu, ca cetatean, te-ai oprit."

2. "...pentru noi, persoanele cu dezabilitati, nu exista bani in Romania. Exista bani pentru oameni sanatosi care ies la pensie la 45 de ani si pentru cei 'speciali'L magistrati, parlamentari, personal militar, diplomati. Iar noi, persoanele cu dezabilitati, muncim ca sa le platim pensie specialilor. "

3. "Simt ca muncesc si platesc asigurari intr-o tara incremenita in trecut, in care esti umilit dincolo de limita suportabilului."

4. "Daca va ganditi ca acesti functionari au vreun beneficiu material sau de alt fel cand imprastie nedreptatea, sa stiti ca nu au. e doar multa incompetenta si servilism din categoria 'asa se face'. Daca seful spune ceva, ei, probabil, nu au curajul sa se revolte si nu inteleg (si nimeni nu-i educa in acest sens) ca ei sunt acolo sa serveasca intereselor persoanelor cu dezabilitati, sa respecte cetateanul si legea."

[Păceană Maria-Alexandra · Rating 5 out of 5]

Desi ma pregatisem sa stau cu lacrimile in barba pe parcursul citirii acestei carti (ceea ce s-a si intamplat la un moment dat), am citit-o pe nerasuflate si simt ca mi-a 'dat aripi', dupa cum ar spune Carmen. Ne inspira sa visam si noi la lucruri marete, sa nu uitam cat de bine se simte sa empatizam cu ceilalti, si cata nevoie este de oameni ca ea pentru ca Romania sa-si continue schimbarea in bine pe viitor.

In prima parte a cartii, Carmen Uscatu ne dezvaluie detalii despre intamplarile socante din viata ei personala si ne invita sa-i aflam pe-ndelete povestea. Insa, pe parcurs, Carmen ne vorbeste mai mult despre prima si a doua ei asociatie (Salveaza vieti, Daruieste Viata) si pasiunea de a ajuta. Cum a inceput totul, cum s-a transformat asociatia si prin ce au trecut de-a lungul anilor. Dupa cum era de asteptat, infruntam si noi, cititorii, realitatea cruda a spitalelor romanesti de dupa anii 2000.

Imi amintesc foarte bine sentimentul de speranta pe care-l simteam auzind la ProTV despre campaniile asociatiei Daruieste Viata pe cand eram copil. Imi pare nespus de bine, asadar, ca reusesc acum sa aflu mai indeaproape povestea 'incalcita' din spatele zambetelor si succesului acestor doua doamne exceptionale (Oana si Carmen) si oamenii din jurul lor.

[Mihaela Ungureanu · Rating 5 out of 5]

Am inteles mai bine magia initiativelor, determinarea din spatele lor, dorinta de a face bine, puterea de a muta munti.
“Cred ca in viata faci atatea lucruri cate iti propui sa faci, daca ai disciplina si te concentrezi asupra lor.”
“Sunt constructia complicata si complexa a intamplarilor, deciziilor, dar mai ales a oamenilor pe care i-am ales sau care m-au ales sa mergem impreuna prin viata.
In aceste momente imi gasesc puterea si spun: ce frumoasa e viata! Si ce frumosi suntem noi, oamenii care o locuim.”
O carte excelenta de care avem nevoie poate mai mult ca niciodata.
Un exemplu de determinare, indarjire, curaj. O cerere la o normalitate cu drepturi, asumare, interes pentru oameni, moralitate si actiune. Felicitari, Carmen Uscatu!

[Casiana]

Până la urmă cine a spus că viața trebuie să fie mereu frumoasă? Nu. Viața este urâtă uneori, nu este totul roz, nu toți oamenii sunt buni, există și multă nepăsare, dar nimic nu este de neschimbat.
Și, probabil, aici vine Carmen Uscatu cu romanul său, să ne amintească că putem găsi fericirea chiar și într-o astfel de lume. Important este să nu renunțăm și să ne amintim că, până la sfârșiul zilei și al vieții, suntem cu toții în asta, împreună.

Am scris mai multe aici: https://asasunt.eu/anul-in-care-nu-am...

#asasunteu

[Marius-Adrian Istrate · Rating 5 out of 5]

Carmen Uscatu scrie așa cum trăiește: percutant, cu nerv. Fraza e scurtă, adeseori înțepătoare, chiar și atunci sau mai ales atunci când durerea din ea e de necuprins. Are acea candoare pe care o au oamenii care au muncit și muncesc mult.
Atitudinea ei de eternă nemulțumire în fața stării de fapt o califică printre acei 2% dintre oameni care sunt predispuși să fie antreprenori: ne aflăm în compania unei antreprenoare sociale de mare succes. Proiectul Dăruiește Viață nu mai are nevoie de prezentare. But the backstory is amazing...
Aș vrea să nu stric surpriza viitorilor cititori, așa că vă las cu un singur citat:
"Dacă pentru cei din jurul meu observ că medicii sunt Dumnezei, pentru mine Dumnezei sunt inginerii." - mulțumesc, Carmen Uscatu - în sfârșit cineva spune adevărul! :)

"Bravo lu' uscata!"

[Cristina Lauby · Rating 5 out of 5]

O mărturie impresionantă despre cum cele mai grele încercări te pot doborî sau te pot motiva să schimbi lumea. Pe Carmen, cumplita încercare prin care a trecut a fost începutul unei lupte nu doar pentru propria viață, ci și pentru viețile altora. Un exemplu demn de urmat și o adevărată inspirație. O autobiografie desprinsă din realitatea românească presărată cu mărturii despre contactul cu sistemul medical.

[Elena Anghelescu · Rating 4 out of 5]

4 stele doar pentru că nu o pot pune pe picior de egalitate cu marile cărți ale unor scriitori. Aici se simte că e doar un om care își spune cu onestitate povestea, dar nu are măiestria scrisului la ACEL nivel. 😊

În rest, 5 stele pentru poveste. Aș spune că e o carte despre încăpățânare. Femeia asta nu înțelege noțiunea de "nu se poate". Cum adică să nu se poată? :) Ia hai să vedem cum facem să se poată. Mă înclin. ❤️

[Simona Lazeu · Rating 5 out of 5]

👏🏼👏🏼👏🏼 Standing ovation! 👏🏼👏🏼👏🏼

Doamna Uscatu e o forță a naturii.

‘Binele se face greu’ în România. Tocmai de aceea, realizările fundației Dăruiește Viața merită nenumărate aplauze.

Ma bucur ca a decis să-și pună povestea pe hârtie. Toată admirația. Lideri ca dumneaei merită vizibilitate și au o putere enormă de a inspira și instiga la bine.

Îmi doresc ca în următorii 5-10 ani doamna Uscatu să fie la conducere reformării sistemului de sănătate din România.

[Ioana · Rating 5 out of 5]

Am citit-o pe nerăsuflate. Un parcurs impresionant. O carte care inspiră multă forță și dorință de mai bine. O carte care îți arată cum se Dăruiește Viață. Mulțumesc Carmen ❤️

[Lilianad · Rating 5 out of 5]

More like a call to action book than bio. Painful read.

[Georgiana Dumitru · Rating 5 out of 5]

O poveste despre viață, moarte, un sistem defect și niște oameni care își doresc să facă bine.
O carte pe care nu am putut sa o las din mână până nu am terminat-o.

[Irina Subredu · Rating 5 out of 5]

Cartea din care mi-am luat puterea în niște luni în care chiar aveam nevoie. Impresionantă poveste...

[Laura Ghitoi · Rating 5 out of 5]

Ce viață, ce încercări, ce reușite! Felicitări, Carmen, pentru amprenta increbilă pe care ai creat-o în România și în sistemul medical.

[M Alexandra · Rating 3 out of 5]

Despre cum a luat ființă Salvează Vieți, și mai apoi, Dăruiește Viață. Și despre multe altele, citiți și vedeți. Foarte fain scrisă.