3,5⭐️
Ce poate fi mai frumos și mai romantic decât să-ți întâlnești sufletul pereche la Paris?
Margot crede că l-a întâlnit, iar un an mai târziu de la întâlnire ar fi trebuit să se revadă în New York. Universul intervine și planurile sale sunt date peste cap, iar mult visata reîntâlnire nu mai are loc… Ci se întâmplă cu totul altele, mult mai repede decât se aștepta ea, chiar și să cunoască oameni noi.
Știam că o voi devora la momentul când am început cartea, iar într-un somnic bun de-al lui Casi de aproape trei ore, am dat-o gata.
“French Kissing în New York” a fost o carte foarte simpatică, cu personaje amuzante și drăguțe, de o frumusețe aparte, dar care mi-a făcut și o poftă de mâncare teribilă 🤣. Musai să încerc și eu faimoasa supa de ceapă, că prea multe am citit despre ea, și nu numai… numeroase feluri de mâncare ce mi-au captat atenția și m-au făcut să salivez 🤤.
Revenind la personaje, nu pot să spun că am îndrăgit-o tare pe Margot, ori mi se părea că prea se aruncă cu capul-nainte după singura întâlnire cu Zach, sufletul pereche, așa cum crede, și cumva, nu vedea restul dubioșeniilor. Sau poate ochiul meu deja e format și nasul simte “aburelile” 🤷🏻♀️.
Însă mi-a plăcut relația ei cu Luz, sora sa prin alianță, să spun așa, și cât de frumos s-a construit aceasta, dar și cea cu Ben, colegul ei de muncă. Ben chiar a fost drăguț și a încercat să o ajute să se acomodeze mai bine la nebunia marelui oraș, dar Margot era setată pe o treabă și cu greu se putea reseta 🙈.
O idee mai mult mi-aș fi dorit de la poveste, am avut tendința de a o privi ca o poveste de dragoste, dar apoi am zis să-mi schimb viziunea și să o văd ca pe o poveste despre alegeri, greșeli, riscuri, maturitate, iar o dată schimbată perspectiva parcă altfel a fost. Mi s-a părut puțin grăbit finalul și drama de la final m-a ofticat, evident 🤣, un epilog dacă ar fi avut, aș fi fost mega încântată, parcă s-a terminat prea brusc și m-a lăsat nemulțumită 🥺. E strict părerea mea, mereu am tendința de a vrea mai mult și mai mult 🤣.
Trăgând linie, povestea e lejeră, numai bună de citit în sezonul cald, are un iz de vacanță, poate și datorită atmosferii din New York și chiar o recomand dacă sunteți în căutare de o lectură relaxantă. Doar să nu porniți în călătorie pe stomacul gol, asigurați-vă că aveți gustări alături!