What do you think?
Rate this book
Sindromul picioarelor neliniștite
Un roman-caleidoscop în materie de iubire.
În câte feluri poți iubi? Cât te-ai modela pe tine însuți pentru a-l găsi și păstra pe celălalt în viața ta? Ce se-ntâmplă când eșuezi în dragoste, din nou și din nou? Iată doar câteva dintre întrebările la care răspunde literar Sindromul picioarelor neliniștite. Un roman-metaforă, pornind chiar de la titlu (și de la o afecțiune reală), despre căutarea (fără sfârșit a) iubirii. O carte-mozaic în care descoperim o protagonistă cu totul și cu totul aparte, care privește lumea printr-o lentilă – dragostea –, dar dintr-o multitudine de perspective, din perioade foarte diferite ale propriului parcurs, din alte și alte colțuri, cu alte și alte fobii, manii, obsesii ori manifestări schizoide. Un regal, în fond, în materie de iubire.
„Când am închis Kindle-ul după ce am terminat de citit manuscrisul Ioanei, am avut senzația că pun capacul unui caleidoscop care îmi arătase o mulțime de fațete și unghiuri din care poate fi văzută povestea de iubire a unei vieți: în funcție de etapă, vârstă, situație, dispoziție, țară, limbă, persoană implicată sau contemplatoare. Nevoia de a (ne) înțelege arată exact așa, iar caleidoscopul poate continua la nesfârșit, cu ipostaze care curg una din alta fluid, fără întreruperi abrupte, așa cum o face acest volum. Privirea exhaustivă – aproape antropologică – a iubirii mi se pare punctul forte al cărții.“
Raluca Nagy
„Ioana Unk îndrăznește să pășească în literatura română contemporană pe o cărare îndelung bătătorită, cea a iubirii, una dintre temele majore în arte (și-n vieți), un teren minat. Și totuși, scriitoarea își apropie subiectul într-atât de mult, încât îl face al ei și doar al ei. Prin voce, prin construcție narativă, prin ritm, prin miză. Prin tot ce toarnă în cuprinsul romanului, de la protagonista atipică (a cărei unică și obsesivă misiune devine căutarea iubirii) la bărbații-plante care o acaparează, de la poveștile pe care (și) le spune la fișele de observație a bărbaților, dialogurile imaginare cu un el idealizat, referințele subtile (literare, în principiu, dar și culturale): o bogăție de elemente care se întrepătrund și surprind, în toată splendoarea, grotescul relațiilor romantice.
Cu Sindromul picioarelor neliniștite, Ioana Unk pariază pe o singură carte (esență a unei biblioteci, de fapt), iar rezultatul e, fără pic de îndoială, extra-ordinar.“
Eli Bădică, coordonatoarea imprintului n’autor
În câte feluri poți iubi? Cât te-ai modela pe tine însuți pentru a-l găsi și păstra pe celălalt în viața ta? Ce se-ntâmplă când eșuezi în dragoste, din nou și din nou? Iată doar câteva dintre întrebările la care răspunde literar Sindromul picioarelor neliniștite. Un roman-metaforă, pornind chiar de la titlu (și de la o afecțiune reală), despre căutarea (fără sfârșit a) iubirii. O carte-mozaic în care descoperim o protagonistă cu totul și cu totul aparte, care privește lumea printr-o lentilă – dragostea –, dar dintr-o multitudine de perspective, din perioade foarte diferite ale propriului parcurs, din alte și alte colțuri, cu alte și alte fobii, manii, obsesii ori manifestări schizoide. Un regal, în fond, în materie de iubire.
„Când am închis Kindle-ul după ce am terminat de citit manuscrisul Ioanei, am avut senzația că pun capacul unui caleidoscop care îmi arătase o mulțime de fațete și unghiuri din care poate fi văzută povestea de iubire a unei vieți: în funcție de etapă, vârstă, situație, dispoziție, țară, limbă, persoană implicată sau contemplatoare. Nevoia de a (ne) înțelege arată exact așa, iar caleidoscopul poate continua la nesfârșit, cu ipostaze care curg una din alta fluid, fără întreruperi abrupte, așa cum o face acest volum. Privirea exhaustivă – aproape antropologică – a iubirii mi se pare punctul forte al cărții.“
Raluca Nagy
„Ioana Unk îndrăznește să pășească în literatura română contemporană pe o cărare îndelung bătătorită, cea a iubirii, una dintre temele majore în arte (și-n vieți), un teren minat. Și totuși, scriitoarea își apropie subiectul într-atât de mult, încât îl face al ei și doar al ei. Prin voce, prin construcție narativă, prin ritm, prin miză. Prin tot ce toarnă în cuprinsul romanului, de la protagonista atipică (a cărei unică și obsesivă misiune devine căutarea iubirii) la bărbații-plante care o acaparează, de la poveștile pe care (și) le spune la fișele de observație a bărbaților, dialogurile imaginare cu un el idealizat, referințele subtile (literare, în principiu, dar și culturale): o bogăție de elemente care se întrepătrund și surprind, în toată splendoarea, grotescul relațiilor romantice.
Cu Sindromul picioarelor neliniștite, Ioana Unk pariază pe o singură carte (esență a unei biblioteci, de fapt), iar rezultatul e, fără pic de îndoială, extra-ordinar.“
Eli Bădică, coordonatoarea imprintului n’autor
- GenresFiction
164 pages, Paperback
First published January 1, 2024
11 people are currently reading
158 people want to read
Ratings & Reviews
Friends & Following
Create a free account to discover what your friends think of this book!
Community Reviews
Displaying 1 - 30 of 36 reviews
March 1, 2025
Nu știu ce am citit, nici cum să mă raportez la cartea Ioanei Unk. În sensul că am senzația că mi-a plăcut, dar nu știu exact de ce, și în același timp mi-a făcut creierul iubitor de ordine și disciplină terci, pentru că nu are nicio ordine și nicio disciplină. Totul e un haos foarte frumos, dar, deși mi-am luat consecvent notițe și am încercat să construiesc o hartă a relațiilor protagonistei, încă nu știu who is who, care-i timeline-ul și nici cum să interpretez finalul.
Ioana Unk scrie frumos. Proza curge, m-a vrăjit, m-a ținut între paginile ei chiar dacă simt că am bănănăit fără direcție. E o poveste despre iubire și căutarea acesteia, spusă de o femeie care nu-și poate uita iubitul din tinerețe și îl caută în toți ceilalți bărbați pe care îi cunoaște. Naratoarea mi-a părut nesigură în dragoste, mereu în căutarea aprobării celorlalți, înclinată spre raționalizare și victimizare, incapabilă să-și găsească locul. Și imatură emoțional.
Avem o carte emoționantă, introspectivă, care explorează complexitatea relațiilor de iubire și a auto-descoperirii prin intermediul dragostei. Naratoarea îl caută pe Filip, dar caută și sensul propriei existențe, și poate chiar sindromul picioarelor neliniștite de care suferă (afecțiune reală, de altfel) e un simbol al acestei căutări perpetue, al neliniștilor interioare și al dorinței de a găsi pace și echilibru.
De principiu, structura - și nu tema - cărții este cea care mi-a dat de furcă. Naratoarea ne duce de-a lungul vieții sale, dar o face în mod neliniar, combinând narațiunea de tip „memorialistic” cu pagini de jurnal, scrisori și ședințe de terapie - și părerea mea e că cel puțin două dintre aceste forme de povestire nu-și aveau locul și nu aduc mai multă claritate, ci dimpotrivă, au fragmentat și mai mult proza.
Mai mult, am simțit că ne învârtim în jurul cozii. Naratoarea (oare Ela o cheamă? Nu cred că i-am văzut numele decât o singură dată și tot nu-s sigură că e acesta) ne trece prin multiplele sale povești de dragoste cu diferiți bărbați, care întruchipează diverse tipologii, revenind, iar și iar, la acest Filip, care pare iubirea vieții ei, singurul pe care nu îl poate uita. Bărbații primesc nume de flori - Carum Carvi, Mușețel, Crocus Sativus etc., aspect care, deși la prima vedere e interesant, nu-mi pare explorat îndeajuns. De ce fix aceste plante? Explicația că tipul din pădure mirosea a chimen nu mă satisface, mi se pare o ocazie ratată de a adăuga profunzime textului. Aspectul acesta s-a dus mai mult în zona de gimmick și nu-mi plac găselnițele introduse în proză doar de dragul de a face ceva „diferit” (având deja și structura haotică, nu a făcut decât să adauge la haos).
Tot un gimmick mi s-a părut și introducerea fiecărui capitol nu doar printr-un set de versuri de la Depeche Mode, ci și printr-un citat din alte cărți. Cumva, cred că a vrut să fie originală, dar a adăugat puțin cam prea multe elemente de „estetică” și a ieșit o mâncărică ce are un condiment în plus care strică tot gustul (și condimentul acela-i coriandrul).
Am rămas cu mai multe întrebări decât lămuriri la final, cu fire narative lăsate de izbeliște (Care-i faza cu Dori și de ce l-am pierdut pe drum? De ce îi trimitea prietenei celei mai bune paginile sale de jurnal? Și care-i faza cu Ludmila Ulițkaia?). Simt nevoia să o iau de la capăt și să o citesc încercând să ignor toate elementele „postmoderne”, poate-poate pun cap la cap harta vieții acestei femei.
Ioana Unk scrie frumos. Proza curge, m-a vrăjit, m-a ținut între paginile ei chiar dacă simt că am bănănăit fără direcție. E o poveste despre iubire și căutarea acesteia, spusă de o femeie care nu-și poate uita iubitul din tinerețe și îl caută în toți ceilalți bărbați pe care îi cunoaște. Naratoarea mi-a părut nesigură în dragoste, mereu în căutarea aprobării celorlalți, înclinată spre raționalizare și victimizare, incapabilă să-și găsească locul. Și imatură emoțional.
Avem o carte emoționantă, introspectivă, care explorează complexitatea relațiilor de iubire și a auto-descoperirii prin intermediul dragostei. Naratoarea îl caută pe Filip, dar caută și sensul propriei existențe, și poate chiar sindromul picioarelor neliniștite de care suferă (afecțiune reală, de altfel) e un simbol al acestei căutări perpetue, al neliniștilor interioare și al dorinței de a găsi pace și echilibru.
De principiu, structura - și nu tema - cărții este cea care mi-a dat de furcă. Naratoarea ne duce de-a lungul vieții sale, dar o face în mod neliniar, combinând narațiunea de tip „memorialistic” cu pagini de jurnal, scrisori și ședințe de terapie - și părerea mea e că cel puțin două dintre aceste forme de povestire nu-și aveau locul și nu aduc mai multă claritate, ci dimpotrivă, au fragmentat și mai mult proza.
Mai mult, am simțit că ne învârtim în jurul cozii. Naratoarea (oare Ela o cheamă? Nu cred că i-am văzut numele decât o singură dată și tot nu-s sigură că e acesta) ne trece prin multiplele sale povești de dragoste cu diferiți bărbați, care întruchipează diverse tipologii, revenind, iar și iar, la acest Filip, care pare iubirea vieții ei, singurul pe care nu îl poate uita. Bărbații primesc nume de flori - Carum Carvi, Mușețel, Crocus Sativus etc., aspect care, deși la prima vedere e interesant, nu-mi pare explorat îndeajuns. De ce fix aceste plante? Explicația că tipul din pădure mirosea a chimen nu mă satisface, mi se pare o ocazie ratată de a adăuga profunzime textului. Aspectul acesta s-a dus mai mult în zona de gimmick și nu-mi plac găselnițele introduse în proză doar de dragul de a face ceva „diferit” (având deja și structura haotică, nu a făcut decât să adauge la haos).
Tot un gimmick mi s-a părut și introducerea fiecărui capitol nu doar printr-un set de versuri de la Depeche Mode, ci și printr-un citat din alte cărți. Cumva, cred că a vrut să fie originală, dar a adăugat puțin cam prea multe elemente de „estetică” și a ieșit o mâncărică ce are un condiment în plus care strică tot gustul (și condimentul acela-i coriandrul).
Am rămas cu mai multe întrebări decât lămuriri la final, cu fire narative lăsate de izbeliște (Care-i faza cu Dori și de ce l-am pierdut pe drum? De ce îi trimitea prietenei celei mai bune paginile sale de jurnal? Și care-i faza cu Ludmila Ulițkaia?). Simt nevoia să o iau de la capăt și să o citesc încercând să ignor toate elementele „postmoderne”, poate-poate pun cap la cap harta vieții acestei femei.
January 29, 2025
O cunosc pe Ioana de la FILIT, ocazie cu care am aflat că scria la acest roman care, inițial, trebuia să fie un volum cu povestiri. Mintea expertă a coordonatoarei colecției, Eli Bădică, a condus la această ultimă versiune pe care Ioana, wow, a lucrat-o extraordinar. O să spun aici ce i-am mărturisit Ioanei cînd am terminat cartea. Am avut senzația că citeam cartea cuiva care fie era Zeruya Shalev ori fie un apropiat de al ei. Lectura cărții „Soț și soție” e încă proaspătă în mintea mea întrucît o citisem chiar înainte de Filit-ul trecut. Cică i s-a mai spus acest lucru de către cineva, m-am bucurat. Apoi, rumegând un pic mai bine conținutul cărții, am găsit o senzualitate în proza Ioanei pe care nu o mai întîlnisem pînă la Annie Ernaux care, ce să vezi, chiar acum în timp ce scriu aceste rînduri mă îndrept să văd un spectacol după o carte de-ale ei.
Recunosc că m-am dus uneori la dicționar, alteori am căutat referințele din carte, mai ales cele care menționează cărți, filme, există un amalgam de idei, originale, pe care nu le-am mai întîlnit în nicio carte despre iubire. Și s-au tot scris, dar nu astfel, parcă e un roman matrioșcă. Mă bucur că Ioana s-a „înhămat” la un subiect atât de greu dar care ne ocupă întreaga existență.
Cel mai frumos citat din carte, of course, rămîne acesta: „Nu iubesc pe nimeni mai mult decît pe tine, dar asta nu înseamnă că te iubesc destul”.
P.S. nu e musai să ascultați Depeche Mode cînd o citiți dar să știți că merge altfel. 💙
Recunosc că m-am dus uneori la dicționar, alteori am căutat referințele din carte, mai ales cele care menționează cărți, filme, există un amalgam de idei, originale, pe care nu le-am mai întîlnit în nicio carte despre iubire. Și s-au tot scris, dar nu astfel, parcă e un roman matrioșcă. Mă bucur că Ioana s-a „înhămat” la un subiect atât de greu dar care ne ocupă întreaga existență.
Cel mai frumos citat din carte, of course, rămîne acesta: „Nu iubesc pe nimeni mai mult decît pe tine, dar asta nu înseamnă că te iubesc destul”.
P.S. nu e musai să ascultați Depeche Mode cînd o citiți dar să știți că merge altfel. 💙
July 28, 2025
„Am citit într-o carte de psihologie că iubirile sunt ca niște culori. Fiecăruia dintre noi i se potrivește o anume iubire și, din păcate, nu ne putem asorta cu orice nuanță de afecțiune. Asta nu înseamnă că ceilalți nu ne iubesc, ci pur și simplu iubirea lor are o culoare care ne indispune.”
Așadar, despre iubire. Naratoarea acestui roman este o persoană care s-a întrebat aproape toată viața ce e dragostea, ce e fericirea. Nu le-a găsit întotdeauna, le-a asociat mereu cu culorile și, mai ales, cu anumite flori, iar bărbații din viața ei nu au fost, așa cum nu sunt niciodată, perfecți. Ba chiar nu prea le-am găsit defecte vizibile, iar cele care apăreau erau tolerabile în contextul unei relații de lungă durată. Dar niciunul nu a fost totuși, pe termen lung, „perechea perfectă”. Așa că ea a tot căutat și aceste căutări și explicații ale acestora ne sunt aici descrise într-un limbaj care îmbină poezia cu autenticitatea.
Este într-adevăr un roman-caleidoscop, este un roman-puzzle, dar mi s-a părut mai degrabă o serie de povestiri înlănțuite pe tema iubirii, scrise dintr-o perspectivă feminină, dar care se poate potrivi oricărui sex. Dacă unei cititoare i se poate releva o mare parte din propriile gânduri și sentimente (cred, nu sunt sigur!), unui cititor bărbat volumul i se dezvăluie sub o dublă fațetă - pe de o parte, poate descoperi, în sfârșit, o parte din misterul feminin, iar pe de altă parte va afla că multe dintre sentimentele feminine sunt totuși comune tuturor sexelor. Temerile, afecțiunile, emoțiile sunt aceleași, chiar dacă pare cu totul altfel, atunci când „privim cu ochii” propriului sex. De citit acest debut promițător (chiar dacă paginile de „jurnal” nu mi s-au părut prea inspirate pentru ansamblu), nu neapărat pe muzica Depeche Mode, ci pe versurile lor, citate la începutul fiecărui capitol.
Așadar, despre iubire. Naratoarea acestui roman este o persoană care s-a întrebat aproape toată viața ce e dragostea, ce e fericirea. Nu le-a găsit întotdeauna, le-a asociat mereu cu culorile și, mai ales, cu anumite flori, iar bărbații din viața ei nu au fost, așa cum nu sunt niciodată, perfecți. Ba chiar nu prea le-am găsit defecte vizibile, iar cele care apăreau erau tolerabile în contextul unei relații de lungă durată. Dar niciunul nu a fost totuși, pe termen lung, „perechea perfectă”. Așa că ea a tot căutat și aceste căutări și explicații ale acestora ne sunt aici descrise într-un limbaj care îmbină poezia cu autenticitatea.
Este într-adevăr un roman-caleidoscop, este un roman-puzzle, dar mi s-a părut mai degrabă o serie de povestiri înlănțuite pe tema iubirii, scrise dintr-o perspectivă feminină, dar care se poate potrivi oricărui sex. Dacă unei cititoare i se poate releva o mare parte din propriile gânduri și sentimente (cred, nu sunt sigur!), unui cititor bărbat volumul i se dezvăluie sub o dublă fațetă - pe de o parte, poate descoperi, în sfârșit, o parte din misterul feminin, iar pe de altă parte va afla că multe dintre sentimentele feminine sunt totuși comune tuturor sexelor. Temerile, afecțiunile, emoțiile sunt aceleași, chiar dacă pare cu totul altfel, atunci când „privim cu ochii” propriului sex. De citit acest debut promițător (chiar dacă paginile de „jurnal” nu mi s-au părut prea inspirate pentru ansamblu), nu neapărat pe muzica Depeche Mode, ci pe versurile lor, citate la începutul fiecărui capitol.
August 8, 2025
2,5⭐️
Mi-aș fi dorit să-mi placă acest roman mai mult, mai ales că este debutul Ioanei Unk, iar întotdeauna am un respect aparte pentru autorii aflați la început de drum. Din păcate, „Sindromul picioarelor neliniștite” mi-a lăsat impresia unui proiect cu mult potențial, dar care suferă din cauza unei execuții neglijente.
Ideea romanului este bună, ba chiar intrigantă - avem un personaj principal al cărui parcurs emoțional este influențat de relațiile sale cu bărbați ce poartă nume de flori. Acest detaliu mi-a plăcut și mi s-a părut un artificiu literar interesant, cu posibilități simbolistice. Totuși, în loc să fie un fir narativ bine structurat, care să ghideze cititorul printr-o poveste coerentă, romanul devine un colaj haotic de momente, în care cronologia este deseori ambiguă și confuzantă.
Problema majoră a cărții este tocmai această dezorganizare a poveștii. În loc să simt că mă afund într-o lume bine construită, m-am trezit de multe ori pierdută între scene care par aruncate la întâmplare. Nu există o progresie clară a personajului principal - în loc să-i urmăresc evoluția, am avut mai degrabă senzația că mă învârt în cerc printre fragmente disparate de viață, uneori interesante, alteori redundante.
De asemenea, mi-ar fi plăcut ca stilul să fie mai finisat. Sunt momente în care frazele sunt poetice și au un ritm plăcut, dar și multe pasaje în care narațiunea devine greoaie sau chiar forțată. Îmi dau seama că autoarea a vrut să creeze un roman caleidoscopic - așa cum sugerează și descrierea de pe copertă - dar rezultatul final pare mai degrabă un puzzle cu piese care nu se potrivesc perfect.
Cu toate acestea, nu consider că este un roman de ignorat. Cred că Ioana Unk are o voce literară distinctă, doar că mai are nevoie de maturizare și de o mai bună stăpânire a tehnicii narative. Dacă acest debut ar fi fost mai bine structurat și mai atent șlefuit, cred că ar fi avut un impact mult mai puternic.
„Sindromul picioarelor neliniștite” este un debut cu o idee promițătoare, dar care suferă din cauza unei execuții haotice și a unei structuri narative dezorganizate. Sper însă că Ioana Unk va reveni cu un al doilea roman mai bine construit, pentru că are clar o sensibilitate literară care merită explorată.
Mi-aș fi dorit să-mi placă acest roman mai mult, mai ales că este debutul Ioanei Unk, iar întotdeauna am un respect aparte pentru autorii aflați la început de drum. Din păcate, „Sindromul picioarelor neliniștite” mi-a lăsat impresia unui proiect cu mult potențial, dar care suferă din cauza unei execuții neglijente.
Ideea romanului este bună, ba chiar intrigantă - avem un personaj principal al cărui parcurs emoțional este influențat de relațiile sale cu bărbați ce poartă nume de flori. Acest detaliu mi-a plăcut și mi s-a părut un artificiu literar interesant, cu posibilități simbolistice. Totuși, în loc să fie un fir narativ bine structurat, care să ghideze cititorul printr-o poveste coerentă, romanul devine un colaj haotic de momente, în care cronologia este deseori ambiguă și confuzantă.
Problema majoră a cărții este tocmai această dezorganizare a poveștii. În loc să simt că mă afund într-o lume bine construită, m-am trezit de multe ori pierdută între scene care par aruncate la întâmplare. Nu există o progresie clară a personajului principal - în loc să-i urmăresc evoluția, am avut mai degrabă senzația că mă învârt în cerc printre fragmente disparate de viață, uneori interesante, alteori redundante.
De asemenea, mi-ar fi plăcut ca stilul să fie mai finisat. Sunt momente în care frazele sunt poetice și au un ritm plăcut, dar și multe pasaje în care narațiunea devine greoaie sau chiar forțată. Îmi dau seama că autoarea a vrut să creeze un roman caleidoscopic - așa cum sugerează și descrierea de pe copertă - dar rezultatul final pare mai degrabă un puzzle cu piese care nu se potrivesc perfect.
Cu toate acestea, nu consider că este un roman de ignorat. Cred că Ioana Unk are o voce literară distinctă, doar că mai are nevoie de maturizare și de o mai bună stăpânire a tehnicii narative. Dacă acest debut ar fi fost mai bine structurat și mai atent șlefuit, cred că ar fi avut un impact mult mai puternic.
„Sindromul picioarelor neliniștite” este un debut cu o idee promițătoare, dar care suferă din cauza unei execuții haotice și a unei structuri narative dezorganizate. Sper însă că Ioana Unk va reveni cu un al doilea roman mai bine construit, pentru că are clar o sensibilitate literară care merită explorată.
July 30, 2025
Ai căutat iubirea în diferite locuri, persoane, momente și amintiri? Cum o găsești și cum o păstrezi?
Romanul acesta e o colecție de încercări de a păstra, defini, modela și regăsi iubirea.
E scris într-o formă rhizomatică (anacronic, aleatoriu) și asta m-a scos din poveste (citesc așa povești doar ca ebook, să mă pot muta de colo-colo căutând referințele) greu cu memoria, vreau o colaborare, nu teme de rezolvat (unless e ceea ce caut, carte cu teme, de studiat).
Așadar, o carte scrisă ca debut, dar după lecții de scris pentru care autoarea mulțumește unor oameni. O carte despre decepție, percepție, prietenie, cu întreruperi în care un el și o ea vorbesc ceva, și nu am priceput eu sensul și cu referințe la flori, pe care le-am înțeles și apreciat.
Nu a fost genul meu de poveste, dar am apreciat scrierea în sine. Iar dacă vă regăsiți printre teme, îi puteți da o șansă.
Raluca Nagy a citit manuscrisul și l-a apreciat, așa că urmează o carte a sa.
Romanul acesta e o colecție de încercări de a păstra, defini, modela și regăsi iubirea.
E scris într-o formă rhizomatică (anacronic, aleatoriu) și asta m-a scos din poveste (citesc așa povești doar ca ebook, să mă pot muta de colo-colo căutând referințele) greu cu memoria, vreau o colaborare, nu teme de rezolvat (unless e ceea ce caut, carte cu teme, de studiat).
Așadar, o carte scrisă ca debut, dar după lecții de scris pentru care autoarea mulțumește unor oameni. O carte despre decepție, percepție, prietenie, cu întreruperi în care un el și o ea vorbesc ceva, și nu am priceput eu sensul și cu referințe la flori, pe care le-am înțeles și apreciat.
Nu a fost genul meu de poveste, dar am apreciat scrierea în sine. Iar dacă vă regăsiți printre teme, îi puteți da o șansă.
Raluca Nagy a citit manuscrisul și l-a apreciat, așa că urmează o carte a sa.
Read
December 26, 2024𝐴𝑐𝑜𝑙𝑜 𝑖-𝑎 𝑎𝑟𝑢𝑛𝑐𝑎𝑡 𝑒𝑙 𝑓𝑟𝑎𝑧𝑎 𝑎𝑖𝑎 𝑑𝑢𝑟𝑒𝑟𝑜𝑎𝑠𝑎̆, 𝑑𝑎𝑟 𝑠𝑖𝑛𝑐𝑒𝑟𝑎̆: 𝑁𝑢 𝑖𝑢𝑏𝑒𝑠𝑐 𝑝𝑒 𝑛𝑖𝑚𝑒𝑛𝑖 𝑚𝑎𝑖 𝑚𝑢𝑙𝑡 𝑑𝑒𝑐𝑎̂𝑡 𝑝𝑒 𝑡𝑖𝑛𝑒, 𝑑𝑎𝑟 𝑎𝑠𝑡𝑎 𝑛𝑢 𝑖𝑛𝑠𝑒𝑎𝑚𝑛𝑎̆ 𝑐𝑎̆ 𝑡𝑒 𝑖𝑢𝑏𝑒𝑠𝑐 𝑑𝑒𝑠𝑡𝑢𝑙.
Într-o obsedantă căutare a #iubirii, eroina se contorsionează ca rădăcinile unui copac, privind iubirea și relațiile din unghiuri aproape imposibile.
Dacă Dostoievski a spus că “cel mai mare păcat al tău e că te-ai distrus și trădat pe tine pentru nimic”, protagonista noastră nu ar fi deloc de acord. S-a distrus, trădat și reinventat pentru iubire. Ceea ce facem cu toții.
O să vă mai spun doar că sindromul picioarelor neliniștite chiar există, și se caracterizează prin nevoia imperioasă de a-ți mișca picioarele, “frecvent cauzată de anumite senzații inconfortabile și neplăcute”. 👣 Acum citiți și voi romanul Ioanei Unk și spuneți ce legătură credeți că are asta cu iubirea.
De mult nu am mai scris despre o carte pe blog cu atâta determinare și dorință: https://asasunt.eu/sindromul-picioare...
Într-o obsedantă căutare a #iubirii, eroina se contorsionează ca rădăcinile unui copac, privind iubirea și relațiile din unghiuri aproape imposibile.
Dacă Dostoievski a spus că “cel mai mare păcat al tău e că te-ai distrus și trădat pe tine pentru nimic”, protagonista noastră nu ar fi deloc de acord. S-a distrus, trădat și reinventat pentru iubire. Ceea ce facem cu toții.
O să vă mai spun doar că sindromul picioarelor neliniștite chiar există, și se caracterizează prin nevoia imperioasă de a-ți mișca picioarele, “frecvent cauzată de anumite senzații inconfortabile și neplăcute”. 👣 Acum citiți și voi romanul Ioanei Unk și spuneți ce legătură credeți că are asta cu iubirea.
De mult nu am mai scris despre o carte pe blog cu atâta determinare și dorință: https://asasunt.eu/sindromul-picioare...
June 9, 2025
Mie chiar mi-a placut, motiv pentru care am devorat-o in doua sau trei zile.
Avem aici un roman despre iubire, drumul naratoarei de a gasi si intelege iubirea, parcursul relatiilor cu diverși barbati de-a lungul vietii ei si cum a influentat-o prima mare iubire in alegerea viitorilor parteneri.
Adevarul e ca nu as putea sa fac un timeline al relatiilor naratoarei, dar nici nu cred ca-mi doresc sa fac asta, vreau sa le iau asa cum au fost ele povestite, usor haotic si fara sa explice tot.
Mi se pare ca suna fix ca o intalnire intre doua prietene care nu s-au mai vazut de foarte multi ani si te apuci sa-I povestești ce s-a intamplatat in tot acest timp si, stim cu totii, cand ne ia povestitul nu suntem nici noi foarte meticulosi cu detaliile sau cu ordinea intamplarilor, le mai spunem si cum vin ele in mintea noastra, sarind de la o idee la alta.
Ce mi se pare fascinant este felul in care sunt descrise aspectele mici care tot taie din temelia unei relatii, micile dezamagiri, micile momente de conectare pe care le cere unul dintre parteneri, fara sa primeasca un raspuns la aceste nevoi. Mai trist mi se pare faptul ca multi barbati nu se vor atinge de cartea asta pentru ca "un roman despre iubire" nu este ce cauta ei in materie de lectura si cred ca este o pierdere. Mai mult decât un roman despre iubire mi se pare unul despre relatii din care ai ce invata, daca esti dispus sa traiesti in mintea naratoarei pentru cateva ore.
Avem aici un roman despre iubire, drumul naratoarei de a gasi si intelege iubirea, parcursul relatiilor cu diverși barbati de-a lungul vietii ei si cum a influentat-o prima mare iubire in alegerea viitorilor parteneri.
Adevarul e ca nu as putea sa fac un timeline al relatiilor naratoarei, dar nici nu cred ca-mi doresc sa fac asta, vreau sa le iau asa cum au fost ele povestite, usor haotic si fara sa explice tot.
Mi se pare ca suna fix ca o intalnire intre doua prietene care nu s-au mai vazut de foarte multi ani si te apuci sa-I povestești ce s-a intamplatat in tot acest timp si, stim cu totii, cand ne ia povestitul nu suntem nici noi foarte meticulosi cu detaliile sau cu ordinea intamplarilor, le mai spunem si cum vin ele in mintea noastra, sarind de la o idee la alta.
Ce mi se pare fascinant este felul in care sunt descrise aspectele mici care tot taie din temelia unei relatii, micile dezamagiri, micile momente de conectare pe care le cere unul dintre parteneri, fara sa primeasca un raspuns la aceste nevoi. Mai trist mi se pare faptul ca multi barbati nu se vor atinge de cartea asta pentru ca "un roman despre iubire" nu este ce cauta ei in materie de lectura si cred ca este o pierdere. Mai mult decât un roman despre iubire mi se pare unul despre relatii din care ai ce invata, daca esti dispus sa traiesti in mintea naratoarei pentru cateva ore.
May 31, 2025
Îmi este greu să scriu cuvintele mele despre cărți. Pentru că le trăiesc prea intens, prea profund. Cu atât mai mult acele cărți care mă îmbrățișează, care mă închid în mine sau care mă mângâie.
Am simțit conflictul inimii și al alegerilor — potrivite sau mai puțin potrivite, cele întârziate. Ce am fi putut alege, cândva, pentru ca acum să fie altceva? Cum trăim cu alegerile pe care le facem? Trăim mai frumos? Mai puțin? Sau pur și simplu... ne oprim?
Cred că iubirea are multe forme, dar niciodată nu e ușoară. Apoi vine dragostea — cu totul alte cuvinte, cu alte adevăruri proprii, subiective, niciodată doar o imagine. Nu mai putem gândi sau simți doar în alb și negru — sau gri. Avem culori. Chiar și atunci când noi, oamenii, suntem limitați.
Te-am întâlnit la Cărturești. Te-am ascultat. Mi-a fost rușine că nu te citisem. Dar bucuria de a te întâlni și de a cunoaște mai întâi creatoarea, apoi cartea — a fost o experiență nouă pentru mine. Te-am citit într-un timp de nori și ploaie. Am lăsat în carte semne și întrebări întrebătoare. Dacă cineva te-ar citi prin cartea mea, oare s-ar speria?
Aș vrea să îți mulțumesc pentru gândul lăsat pe carte — a fost ca o rază de soare. Pentru mine, e o metaforă despre… mine.
Încă și încă, îmi dau seama câtă putere pot avea cuvintele. Mai ales cele care nu încearcă să convingă, ci doar să fie alăturate.
Am simțit conflictul inimii și al alegerilor — potrivite sau mai puțin potrivite, cele întârziate. Ce am fi putut alege, cândva, pentru ca acum să fie altceva? Cum trăim cu alegerile pe care le facem? Trăim mai frumos? Mai puțin? Sau pur și simplu... ne oprim?
Cred că iubirea are multe forme, dar niciodată nu e ușoară. Apoi vine dragostea — cu totul alte cuvinte, cu alte adevăruri proprii, subiective, niciodată doar o imagine. Nu mai putem gândi sau simți doar în alb și negru — sau gri. Avem culori. Chiar și atunci când noi, oamenii, suntem limitați.
Te-am întâlnit la Cărturești. Te-am ascultat. Mi-a fost rușine că nu te citisem. Dar bucuria de a te întâlni și de a cunoaște mai întâi creatoarea, apoi cartea — a fost o experiență nouă pentru mine. Te-am citit într-un timp de nori și ploaie. Am lăsat în carte semne și întrebări întrebătoare. Dacă cineva te-ar citi prin cartea mea, oare s-ar speria?
Aș vrea să îți mulțumesc pentru gândul lăsat pe carte — a fost ca o rază de soare. Pentru mine, e o metaforă despre… mine.
Încă și încă, îmi dau seama câtă putere pot avea cuvintele. Mai ales cele care nu încearcă să convingă, ci doar să fie alăturate.
January 10, 2025
Dacă ar fi să folosesc un singur cuvânt ca să caracterizez romanul Ioanei Unk, Sindromul picioarelor neliniștite, aș alege: ingeniozitate.
După ce treci de primul capitol, care mi-a amintit într-o oarecare măsură de ”Jurnalul lui Bridget Jones”, îți dai seama că ce urmează e mai mult decât o poveste cu rochii de mireasă, nunți și rude snoabe din America.
Există un personaj feminin și mai multe personaje masculine, prinse într-o relație ambiguă, care baleiază între trecut și prezent, între dorință și realitate, între vis și coșmar și tocmai această ambiguitate (pe care eu o găsesc foarte atrăgătoare) mi se pare că dă greutate romanului. În plus, Ioana Unk are umor și un ton ușor sarcastic împletit cu gingășie, nesiguranță și femininate. Ajungi la sfârșitul cărții și parcă ești tentat să o iei de la capăt, pentru că există acolo multe nuanțe și subtilități care precis scapă la prima lectură.
Și încă un mare plus din punctul meu de vedere: aproape fiecare capitol se deschide cu versuri din piesele Depeche Mode, pe care când eram în liceu mă chinuiam să le descifrez derulând iar și iar o bandă de magnetofon care la un moment dat a cedat și s-a rupt.
După ce treci de primul capitol, care mi-a amintit într-o oarecare măsură de ”Jurnalul lui Bridget Jones”, îți dai seama că ce urmează e mai mult decât o poveste cu rochii de mireasă, nunți și rude snoabe din America.
Există un personaj feminin și mai multe personaje masculine, prinse într-o relație ambiguă, care baleiază între trecut și prezent, între dorință și realitate, între vis și coșmar și tocmai această ambiguitate (pe care eu o găsesc foarte atrăgătoare) mi se pare că dă greutate romanului. În plus, Ioana Unk are umor și un ton ușor sarcastic împletit cu gingășie, nesiguranță și femininate. Ajungi la sfârșitul cărții și parcă ești tentat să o iei de la capăt, pentru că există acolo multe nuanțe și subtilități care precis scapă la prima lectură.
Și încă un mare plus din punctul meu de vedere: aproape fiecare capitol se deschide cu versuri din piesele Depeche Mode, pe care când eram în liceu mă chinuiam să le descifrez derulând iar și iar o bandă de magnetofon care la un moment dat a cedat și s-a rupt.
February 21, 2025
Un roman care m-a suprins prin rafinarea tehnicii lui spre final, Sindromul picioarelor neliniștite se joacă printre cuvinte și tehnici narative, atingându-le pe unele și ignorându-le pe celelalte. Naivitatea lui e dulce, amintește de o iubire intensă, adolescentină, referința la plante și versurile din Depeche Mode îi dau o structură gândită, deși prea evidentă. Îl apreciez, însă, pentru diplomația cu care ți se insinuează treptat în minte, astfel încât la final ești un teritoriu cucerit de cuvintele Ioanei și bucuros că ai dus lectura până la capăt.
April 18, 2025
Oscilez între senzația că am înțeles doar 50% din metaforele și conexiunile autoarei și cea că stau în fața unei colecții de povestiri mai degrabă decât un roman. Vocea narativă atentă, curioasă, inteligentă și incisivă, deosebită printr-un fel de neurodivergență (în care m-am simțit oglindită) și imposibil de pus într-o definiție clară, m-a cucerit definitiv și asta a tras evaluarea mea la 4 stele.
August 12, 2025
Ce avem aici este cu totul altceva. Nu pentru că nu s-ar mai fi scris despre iubire, ci pentru modul stilistic la care recurge Ioana Unk în acest roman.
Sindromul picioarelor neliniștite este un debut remarcabil: o iubire stratificată, cu ramificații subtile și nenumărate fațete. Puzzle-uri minuțios construite, referințe literare vibrante și inteligente, o ambianță voit confuză, susținută de o tehnică literară experimentală, dar reușită.
Autoarea împletește botanica în istoria protagonistei pentru a provoca stări, un gest pe care îl găsesc sclipitor. Un ghem de emoții în crescendo, care îți rămâne în minte și în simțuri mult după ce ai închis cartea.
Sindromul picioarelor neliniștite este un debut remarcabil: o iubire stratificată, cu ramificații subtile și nenumărate fațete. Puzzle-uri minuțios construite, referințe literare vibrante și inteligente, o ambianță voit confuză, susținută de o tehnică literară experimentală, dar reușită.
Autoarea împletește botanica în istoria protagonistei pentru a provoca stări, un gest pe care îl găsesc sclipitor. Un ghem de emoții în crescendo, care îți rămâne în minte și în simțuri mult după ce ai închis cartea.
December 29, 2024
E greu să scriu această recenzie pentru că se pare că este prima recenzie pe GR iar eu nu mă pricep la scris ceva inteligent despre cărți. Impresia e la cald, că de abia am terminat cartea. Citeam pe pagina de mulțumiri că inițial cartea trebuia să fie de povestiri scurte, nu un roman. Și oh ce bine ar fi fost să fie așa. M-am pierdut un pic în cine ce băiat e (asta pentru că nimeni nu prea își păstrează numele, naratoarea înlocuiește numele bărbaților cu numele științific al plantelor). Înțeleg ca este o carte despre pierderea lui Filip, prima dragoste a naratoarei și încercarea ei de a-l înlocui. Trece prin diverse relații și ciudățenii care mai de care mai… ciudate ale bărbaților cu care este. Narațiunea e întreruptă de niște capitole dialog el-ea care îi sunt trimise Mirei, prietena cea mai bună a naratoarei. Tot zic naratoare ca habar nu am cum o cheamă, la fel cum nu știu nici unde se petrece acțiunea. Este o carte despre căutarea iubirii și a ce înseamnă ea (că e diferit pentru fiecare dintre noi). Și autoarea dar și naratoarea încearcă să definească acest lucru prin prisma episoadelor și a iubirilor, dar nu știu cât reușesc să găsească iubirea, căci găsesc mai degrabă red flags. După cum am zis, capitolele nu se îmbină perfect, e un pic obositor să îți aduce aminte ce și cum, mai ales ca la sfârșit se trec în revistă niște episoade povestite prin elementele lor cheie. Cred că e un debut bun, dar nu m-a dat pe spate.
August 13, 2025
Nu iubesc pe nimeni mai mult decât pe tine, dar asta nu înseamnă că te iubesc destul.
Mi-a fost foarte drag acest roman-cangrenă, cu toate ramificațiile lui iluzorii și aluzive despre angrenajul iubirilor și pseudo-iubirilor (trecute, prezente sau viitoare, imaginare sau tangibile). Romanul Ioanei Unk are ceva inefabil și familiar, fragil și străin în același timp, un iz al modului în care ne agățăm disperați de micro-dovezi de afecțiune, doar pentru a putea eticheta, în mod oficial, intimitatea împărțită la comun. E construit din decupaje dramaturgice, sensibilități puerile, monologuri retorice adresate unui psiholog absent, în triajul indispensabil al cadențării căminului conjugal, multifațetat și cameleonic, asemenea vocii protagonistei. O voce în care nu am avut, nicio clipă, încredere deplină (deși m-am regăsit în ea complet).
Teoria mea e că toate aceste dedublări, aceste ipostazieri tragico-comice ale relațiilor cu bărbați mai mult sau mai puțin trași la indigo, nu sunt altceva decât o desăvârșită ambiguizare a singurătății veritabile. Filip nu este real. Indiciile narative (salturile temporale, lipsa unui fir logic în interacțiunile lor, senzația de vis sau halucinație) susțin ideea că Filip este o absență care devine prea prezentă, tocmai pentru că este proiectată obsesiv pe fundalul unei vieți de adult maturizat forțat, în permanentă căutare de iubire. Mira pare mai degrabă un alter ego rațional al protagonistei, o voce interioară cu care își negociază luciditatea, mai ales în momentele în care lucrurile o iau razna.
Evocarea scriitoarelor preferate, aparițiile aproape fantasmagorice ale Virginiei Woolf și Ludmilei Ulițkaia, reprezintă puncte de sprijin în malaxorul castității protagonistei, explorată minuțios în spațiul sufocant al apartamentului, printre cărți și haine de spălat. Nevoia de a fugi de realitatea autosuficientă, la adăpostul unor himere mai puțin dureroase (cel puțin în primă instanță), este construită cu atâta blândețe, încât ajunge să devină aproape imposibil, de la un punct încolo, să mai distingi particularitatea unei vechi iubiri de fiorii universali ai uneia premature.
După fiecare brânci, putea pune degetul pe rană, cum îi plăcea să spună, dar, dincolo de metaforă, deziluziile incipiente zgâriau suprafața unei iubiri care abia prindea coajă.
Romanul rămâne pentru mine un flux atemporal și circular, aproape anesteziat, în care fragmentarea stilistică (inițial un mare semn de întrebare) capătă, treptat, sens și o formă proprie, imposibil de anticipat. Un text care, sfidând convențiile narative, își găsește propria armonie. Și mă încântă când preconcepțiile îmi sunt sfărâmate cu atâta forță și rafinament. În cele din urmă, este un roman care mi-a vorbit despre singurătate și despre formele în care dragostea neîmplinită nu dispare, ci se autoregenerează, parazitând următoarele iubiri, tot mai greu de exorcizat, tot mai imposibil de consumat până la capăt.
Mi-a fost foarte drag acest roman-cangrenă, cu toate ramificațiile lui iluzorii și aluzive despre angrenajul iubirilor și pseudo-iubirilor (trecute, prezente sau viitoare, imaginare sau tangibile). Romanul Ioanei Unk are ceva inefabil și familiar, fragil și străin în același timp, un iz al modului în care ne agățăm disperați de micro-dovezi de afecțiune, doar pentru a putea eticheta, în mod oficial, intimitatea împărțită la comun. E construit din decupaje dramaturgice, sensibilități puerile, monologuri retorice adresate unui psiholog absent, în triajul indispensabil al cadențării căminului conjugal, multifațetat și cameleonic, asemenea vocii protagonistei. O voce în care nu am avut, nicio clipă, încredere deplină (deși m-am regăsit în ea complet).
Teoria mea e că toate aceste dedublări, aceste ipostazieri tragico-comice ale relațiilor cu bărbați mai mult sau mai puțin trași la indigo, nu sunt altceva decât o desăvârșită ambiguizare a singurătății veritabile. Filip nu este real. Indiciile narative (salturile temporale, lipsa unui fir logic în interacțiunile lor, senzația de vis sau halucinație) susțin ideea că Filip este o absență care devine prea prezentă, tocmai pentru că este proiectată obsesiv pe fundalul unei vieți de adult maturizat forțat, în permanentă căutare de iubire. Mira pare mai degrabă un alter ego rațional al protagonistei, o voce interioară cu care își negociază luciditatea, mai ales în momentele în care lucrurile o iau razna.
Evocarea scriitoarelor preferate, aparițiile aproape fantasmagorice ale Virginiei Woolf și Ludmilei Ulițkaia, reprezintă puncte de sprijin în malaxorul castității protagonistei, explorată minuțios în spațiul sufocant al apartamentului, printre cărți și haine de spălat. Nevoia de a fugi de realitatea autosuficientă, la adăpostul unor himere mai puțin dureroase (cel puțin în primă instanță), este construită cu atâta blândețe, încât ajunge să devină aproape imposibil, de la un punct încolo, să mai distingi particularitatea unei vechi iubiri de fiorii universali ai uneia premature.
După fiecare brânci, putea pune degetul pe rană, cum îi plăcea să spună, dar, dincolo de metaforă, deziluziile incipiente zgâriau suprafața unei iubiri care abia prindea coajă.
Romanul rămâne pentru mine un flux atemporal și circular, aproape anesteziat, în care fragmentarea stilistică (inițial un mare semn de întrebare) capătă, treptat, sens și o formă proprie, imposibil de anticipat. Un text care, sfidând convențiile narative, își găsește propria armonie. Și mă încântă când preconcepțiile îmi sunt sfărâmate cu atâta forță și rafinament. În cele din urmă, este un roman care mi-a vorbit despre singurătate și despre formele în care dragostea neîmplinită nu dispare, ci se autoregenerează, parazitând următoarele iubiri, tot mai greu de exorcizat, tot mai imposibil de consumat până la capăt.
July 24, 2025
Aceasta carte îmi amintește putin de stilul lui Sally Rooney din "Lume frumoasa unde esti", dar scris intr-o maniera mai haotica, mai neglijenta.
Personajul feminin este expus în mai multe relații, majoritatea fiind toxice sau nepotrivite pentru ea, comparându-le constant cu prima ei iubire, Filip. Cred ca este o altfel de expunere a imaginii de "suflete pereche".
Toate povestile ei ne expun trăirile puternice din diferite perioade ale vieții ei și în ciuda faptului ca anumite amintiri pot părea banale, cumulul lor creaza autenticitatea unei vieți normale/standard.
Cartea expune pe toate partile termenul "iubire" și ne face și pe noi sa ne întrebam și sa ne retrăim propriile povesti.
Este interesant cat de greu e sa faci o
cronologie a relațiilor ei, dar cred ca asta e esenta acestui "roman-caleidoscop". E ca și cum toate firele narative se întâmplă
în același timp și se intersectează în același punct, în personajul principal.
Este un volum sfâșietor pe alocuri, ce mi-a pus multe intrebari si m-a confuzat pe alocuri, mai ales cu finalul, dar am adorat fiecare cuvant scris. Abia aștept sa ii citesc și viitoarele carti.
+ Am adorat faptul ca a pus versuri din melodiile celor de la Depeche Mode si citate din diverse opere la fiecare început de capitol.
+ A fost interesant sa caut plantele menționate pe parcurs ca referință la persoanele cu care era.
Personajul feminin este expus în mai multe relații, majoritatea fiind toxice sau nepotrivite pentru ea, comparându-le constant cu prima ei iubire, Filip. Cred ca este o altfel de expunere a imaginii de "suflete pereche".
Toate povestile ei ne expun trăirile puternice din diferite perioade ale vieții ei și în ciuda faptului ca anumite amintiri pot părea banale, cumulul lor creaza autenticitatea unei vieți normale/standard.
Cartea expune pe toate partile termenul "iubire" și ne face și pe noi sa ne întrebam și sa ne retrăim propriile povesti.
Este interesant cat de greu e sa faci o
cronologie a relațiilor ei, dar cred ca asta e esenta acestui "roman-caleidoscop". E ca și cum toate firele narative se întâmplă
în același timp și se intersectează în același punct, în personajul principal.
Este un volum sfâșietor pe alocuri, ce mi-a pus multe intrebari si m-a confuzat pe alocuri, mai ales cu finalul, dar am adorat fiecare cuvant scris. Abia aștept sa ii citesc și viitoarele carti.
+ Am adorat faptul ca a pus versuri din melodiile celor de la Depeche Mode si citate din diverse opere la fiecare început de capitol.
+ A fost interesant sa caut plantele menționate pe parcurs ca referință la persoanele cu care era.
April 18, 2025
O carte scurta, dar minunata pe care nu am putut sa o las din mana. Consider ca ai nevoie de cateva esecuri in iubire pentru a o putea intelege pe deplin si ca toate gandurile si notiunile fetei sa aiba sens. Dorintele ei sunt simple, doar cauta iubirea pe parcursul vietii, iar ultima scena din aeroport pune cap la cap ideile ca pe parcursul vietii majoritatea oamenilor invata doar ce nu e iubirea, iar acest subiect in sine difera din perspectiva din care e privita. Toate mesajele si ideile ramase din fiecare relatie sunt de reflectat pe parcursul vietii, nu doar in momentul in care citim cartea.
April 25, 2025
Am început să citesc această carte având o mare reținere, după ce am văzut recenziile nu tocmai laudative. Mie însă mi-a plăcut cartea. Deși un pic (sau mai mult) încurcată, povestea mi se pare extrem de sinceră. Pentru ca, în realitate, căutarea sau găsirea unei iubiri nu e niciodată simplă, ci, de cele mai multe ori, teribil de dificilă și nu are, neapărat, happy end.
March 29, 2025
Prima mea întâlnire cu autoarea a fost în poiană, în poiana Revistei Iocan. :) Cumva dacă te apuci să tragi de un picior debuturile din ultimii ani, sigur o să vezi cum foarte multe dintre ele au acest element comun. Era prezentă acolo cu un text plin de emoție și care avea un aer inedit. Două personaje, dar mai mult umbre, jocul era în jurul stărilor, al emoțiilor. Mă bucur să văd că acea trăsătură esențială a textului s-a menținut și în cartea de debut.
”Un roman-caleidoscop în materie de iubire” - așa este descrisă cartea pe copertă. Eu vă dau propria descriere. O ”carte-escape room”. Dar cumva una din care nu încerci să ieși, ci vrei să o descifrezi doar ca să te poți bucura mai mult de ea. Trebuie să vă imaginați un decor vegetal. Plante care au denumiri… dar și trăsături umane, adăugați și un fond muzical permanent din discografia Depeche Mode. Imaginați-vă cum este străbătută camera asta, în care voi descifrați împreună cu autoarea un puzzle al iubirii, de câteva personalități - doamna Ludmila Ulițkaia cu o foarfecă de croitorie, Virginia Woolf, sau Kafka.
Am spus un puzzle, da? Vă avertizez că aveți nevoie de un pic de atenție. Ca la orice puzzle aveți imaginea aproape încă de la început, pe cutie. Dar farmecul vine din recompunerea acesteia, nu din obținerea imaginii finale… pentru că oarecum cu toții știm spre ce ne îndreptăm.
”Filip, … Ce faci Ipomoea?… Atlasul botanic,... Dragostea doare, ține minte asta,... Philip, … Mușețel, … Forsythia, … filler flowers…”
”It's a sad disease
Creeping through my mind
Causing disabilities
Of the strangest kind”
D.M.
Cartea aceasta îmi dă prilejul să vă mărturisesc un obicei de lectură. Obișnuiesc să las între paginile cărților citite diverse lucruri care leagă cartea de locul unde este citită. Astfel că cei care citesc cărțile împrumutate de mine pot găsi printre pagini: petale, frunze, flori, diverse plante, bilete.... O modalitate plăcută să-mi aduc aminte atunci când redeschid cartea cu ce locuri o pot asimila. De ce v-am spus asta? Pentru că și această carte are așa ceva , prin voia autoarei. Este un ierbar de sentimente (”un atlas botanic”), de emoții și senzații provocate de cei spre care personajul principal se îndreaptă. În această carte am lăsat o petală de magnolie.
Cel mai mult mi-a plăcut ”capitolul” - ”We’re never been this old before”. Eu l-am văzut drept un nod pentru toată cartea. Este ca piesa aia pierdută din puzzle, ultima… pe care te enervezi că nu o găsești, dar până la ură apare de niciunde.
Un foarte frumos debut.
M-am bucurat când am auzit că o să apară această carte și iată că am avut de ce.
”Un roman-caleidoscop în materie de iubire” - așa este descrisă cartea pe copertă. Eu vă dau propria descriere. O ”carte-escape room”. Dar cumva una din care nu încerci să ieși, ci vrei să o descifrezi doar ca să te poți bucura mai mult de ea. Trebuie să vă imaginați un decor vegetal. Plante care au denumiri… dar și trăsături umane, adăugați și un fond muzical permanent din discografia Depeche Mode. Imaginați-vă cum este străbătută camera asta, în care voi descifrați împreună cu autoarea un puzzle al iubirii, de câteva personalități - doamna Ludmila Ulițkaia cu o foarfecă de croitorie, Virginia Woolf, sau Kafka.
Am spus un puzzle, da? Vă avertizez că aveți nevoie de un pic de atenție. Ca la orice puzzle aveți imaginea aproape încă de la început, pe cutie. Dar farmecul vine din recompunerea acesteia, nu din obținerea imaginii finale… pentru că oarecum cu toții știm spre ce ne îndreptăm.
”Filip, … Ce faci Ipomoea?… Atlasul botanic,... Dragostea doare, ține minte asta,... Philip, … Mușețel, … Forsythia, … filler flowers…”
”It's a sad disease
Creeping through my mind
Causing disabilities
Of the strangest kind”
D.M.
Cartea aceasta îmi dă prilejul să vă mărturisesc un obicei de lectură. Obișnuiesc să las între paginile cărților citite diverse lucruri care leagă cartea de locul unde este citită. Astfel că cei care citesc cărțile împrumutate de mine pot găsi printre pagini: petale, frunze, flori, diverse plante, bilete.... O modalitate plăcută să-mi aduc aminte atunci când redeschid cartea cu ce locuri o pot asimila. De ce v-am spus asta? Pentru că și această carte are așa ceva , prin voia autoarei. Este un ierbar de sentimente (”un atlas botanic”), de emoții și senzații provocate de cei spre care personajul principal se îndreaptă. În această carte am lăsat o petală de magnolie.
Cel mai mult mi-a plăcut ”capitolul” - ”We’re never been this old before”. Eu l-am văzut drept un nod pentru toată cartea. Este ca piesa aia pierdută din puzzle, ultima… pe care te enervezi că nu o găsești, dar până la ură apare de niciunde.
Un foarte frumos debut.
M-am bucurat când am auzit că o să apară această carte și iată că am avut de ce.
October 22, 2025
nu am înțeles nimic din cartea asta. o antologie de momente, care aparent au legătură și se vrea sa fie ceva scris poetic.
incepe promițător..si apoi bate câmpii.
incepe promițător..si apoi bate câmpii.
December 31, 2024
2.5 ⭐️
Din punctul meu de vedere, este un debut decent, dar nu m-a impresionat. Povestea este despre prima iubire, Filip, & despre cum îl caută apoi în toate relațiile ei viitoare. Te trece cumva antropologic prin iubirea copilărească, iubire matură, iubire cu o persoană de altă naționalitate și religie, spre exemplu. Dar e destul de întortocheată în sensul ca le dă partenerilor nume de flori & nu îți e clar mereu la cine se referă. Nici capitolele nu se leagă neapărat ușor, nici ca temă, nici cronologic. Asociază fiecărui capitol și versuri dintr-o melodie de la Depeche Mode & citate din alte cărți.
Pare ca din punct de vedere stilistic, s-a incercat prea mult și nu a ieșit cel mai bun rezultat.
Din punctul meu de vedere, este un debut decent, dar nu m-a impresionat. Povestea este despre prima iubire, Filip, & despre cum îl caută apoi în toate relațiile ei viitoare. Te trece cumva antropologic prin iubirea copilărească, iubire matură, iubire cu o persoană de altă naționalitate și religie, spre exemplu. Dar e destul de întortocheată în sensul ca le dă partenerilor nume de flori & nu îți e clar mereu la cine se referă. Nici capitolele nu se leagă neapărat ușor, nici ca temă, nici cronologic. Asociază fiecărui capitol și versuri dintr-o melodie de la Depeche Mode & citate din alte cărți.
Pare ca din punct de vedere stilistic, s-a incercat prea mult și nu a ieșit cel mai bun rezultat.
January 21, 2025
O carte cu inpact emotional.
Romanul mi-a creat senzatia ca autoarea imi destainuie povestea vietii ei, reusing sa ma faca sa urasc anumite personaje si sa plang resimtind o durere cat se poate de reala gandindu-ma ca poate unele intamplari s-au petrecut chiar asa.
Romanul mi-a creat senzatia ca autoarea imi destainuie povestea vietii ei, reusing sa ma faca sa urasc anumite personaje si sa plang resimtind o durere cat se poate de reala gandindu-ma ca poate unele intamplari s-au petrecut chiar asa.
August 20, 2025
Am scris recent despre cartea Ioanei Maria Stăncescu, Tăcerea vine prima, și, cumva, romanul mozaic al Ioanei Unk, Sindromul picioarelor neliniștite, a venit ca o continuare firească. Asta deși, dacă în Tăcerea bărbații strălucesc prin absență, aici ei sunt prezenți într-un număr neașteptat de mare. Punctul de congruență, însă, este reprezentat, în umila mea părere, de perspectiva feminină neîndulcită, autentică. Autoarea te primește în casa unei femei, doar că „uită” să facă o curățenie generală mai întâi. Asta nu-i o vizită anunțată – au mai rămas niște haine în afara șifonierului, o farfurie în chiuvetă, o pată de cafea pe plită, urma unui sărut într-o oglindă. Adică dubiile, nemulțumirile, trădările, așteptările, tremurul interior.
Mai mult decât orice, romanul Ioanei Unk este despre iubire. Iubire? Ce mai e iubirea în ziua de azi, vorba aceea? Niște cuvinte aruncate din inerție, cu ochii în telefon. Doar că autoarea o extrage din mișcarea inerțială și o pune pe masa de operație, măsurând, înregistrând, capturând vibrații fine, fisuri, fracturi, furia și liniștea.
Departe de confortul unei povești convenționale, cartea e un labirint asumat: jurnal, scrisori, fragmente de terapie, amintiri care se cheamă una pe alta. Nu urmărim o cronologie, ci un puls. Nu e un secret că, la bază, cartea a fost o culegere de povestiri, iar acest lucru se simte. Acest haos atent construit oglindește dezordinea emoțională a protagonistei și cere un cititor dispus să accepte că memoria afectivă nu curge în linie dreaptă, ci revine în valuri. Se suprapune, obsedează.
Dar nu vă speriați, nu e nevoie de o hartă ca să navigați printre pagini. S-au depus eforturi ca cititorul să nu se simtă niciodată pierdut. Eu, cel puțin, nu m-am simțit. Din contră, aș fi preferat să nu fiu ținut atât de strâns de încheietură și asta pentru că textele mele preferate – vezi „Elefanții nu compun sonate” (care, ups, lipsește din cuprins) – stau foarte bine pe picioarele lor fără niciun fel de conexiune externă.
Două idei-simbol țin scheletul narațiunii. Prima: „atlasul botanic” al iubirilor, declanșat de un cadou primit de personajul principal de la un anume Filip, iubitul-arhetip, etalonul nedrept care curbează toate relațiile ulterioare. Bărbații primesc nume de plante: Carum carvi (Chimen), Mușețel, Crocus sativus, și cresc, sufocă ori înfloresc ca într-o seră a dependenței. Din păcate, păstrând focusul pe ea, lor le lipsește uneori profunzimea.
A doua: coloana sonoră Depeche Mode, versuri care deschid capitolele și fixează un timbru melancolic, autoironic. Printre ele se strecoară câteva personaje clasice neașteptate, a căror prezență m-a încântat în mod deosebit.
Una peste alta, forța cărții e vocea. Proza curge cald și tăios deopotrivă; hipnotică, fără să devină obscură. Prinde la milimetru fisurile relațiilor: micile renunțări care se adună, gesturile care macină, negocierea identității până nu mai știi cine ești fără celălalt. Protagonista e vie și contradictorie: când vulnerabilă, când lucidă până la cruzime, când blocată în nevoia copleșitoare de validare. Vocea își asumă ridicolul, dorul și dependența și tocmai de aceea rămâne memorabilă.
Mie mi-a plăcut acest exercițiu de exercițiu de regăsire și îl recomand celor care apreciază proza confesivă contemporană și celor dispuși să se lase, poate, un pic rătăciți ca să se regăsească mai târziu.
Mai mult decât orice, romanul Ioanei Unk este despre iubire. Iubire? Ce mai e iubirea în ziua de azi, vorba aceea? Niște cuvinte aruncate din inerție, cu ochii în telefon. Doar că autoarea o extrage din mișcarea inerțială și o pune pe masa de operație, măsurând, înregistrând, capturând vibrații fine, fisuri, fracturi, furia și liniștea.
Departe de confortul unei povești convenționale, cartea e un labirint asumat: jurnal, scrisori, fragmente de terapie, amintiri care se cheamă una pe alta. Nu urmărim o cronologie, ci un puls. Nu e un secret că, la bază, cartea a fost o culegere de povestiri, iar acest lucru se simte. Acest haos atent construit oglindește dezordinea emoțională a protagonistei și cere un cititor dispus să accepte că memoria afectivă nu curge în linie dreaptă, ci revine în valuri. Se suprapune, obsedează.
Dar nu vă speriați, nu e nevoie de o hartă ca să navigați printre pagini. S-au depus eforturi ca cititorul să nu se simtă niciodată pierdut. Eu, cel puțin, nu m-am simțit. Din contră, aș fi preferat să nu fiu ținut atât de strâns de încheietură și asta pentru că textele mele preferate – vezi „Elefanții nu compun sonate” (care, ups, lipsește din cuprins) – stau foarte bine pe picioarele lor fără niciun fel de conexiune externă.
Două idei-simbol țin scheletul narațiunii. Prima: „atlasul botanic” al iubirilor, declanșat de un cadou primit de personajul principal de la un anume Filip, iubitul-arhetip, etalonul nedrept care curbează toate relațiile ulterioare. Bărbații primesc nume de plante: Carum carvi (Chimen), Mușețel, Crocus sativus, și cresc, sufocă ori înfloresc ca într-o seră a dependenței. Din păcate, păstrând focusul pe ea, lor le lipsește uneori profunzimea.
A doua: coloana sonoră Depeche Mode, versuri care deschid capitolele și fixează un timbru melancolic, autoironic. Printre ele se strecoară câteva personaje clasice neașteptate, a căror prezență m-a încântat în mod deosebit.
Una peste alta, forța cărții e vocea. Proza curge cald și tăios deopotrivă; hipnotică, fără să devină obscură. Prinde la milimetru fisurile relațiilor: micile renunțări care se adună, gesturile care macină, negocierea identității până nu mai știi cine ești fără celălalt. Protagonista e vie și contradictorie: când vulnerabilă, când lucidă până la cruzime, când blocată în nevoia copleșitoare de validare. Vocea își asumă ridicolul, dorul și dependența și tocmai de aceea rămâne memorabilă.
Mie mi-a plăcut acest exercițiu de exercițiu de regăsire și îl recomand celor care apreciază proza confesivă contemporană și celor dispuși să se lase, poate, un pic rătăciți ca să se regăsească mai târziu.
February 4, 2025
“Fiecăruia dintre noi i se potrivește un anumit tip de iubire și, din păcate, nu ne putem asorta cu orice nuanță de afecțiune. Asta nu înseamnă că ceilalți nu ne iubesc, ci pur și simplu iubirea lor are o culoare care ne indispune.”
Sunt atâtea cărți despre iubire - și atâta iubire în lume - încât uneori simți că te sufocă. Cu toate acestea, uneori, te împiedici de o carte cu care pur și simplu rezonezi. Nu pentru că ai trăit fiecare pagină, ci pentru că mângâie cu candoare o bucată din tine care fie tânjea să fie mângâiată, sau de care ai uitat, sau a cărei existență nici măcar nu o știai.
Protagonista noastră iubește mult și uneori pare iubită și mai mult. Alteori e atât de singură într-o lume în continuă mișcare și căutare, încât e dureros să o urmărești. E un carusel de sentimente care năvălesc la fiecare pagină. Dar la finalul zilei, e o odă pentru acea persoană care ți-e tot. Mie îmi place căutarea Jumătății de care vorbește Platon. Cartea asta e despre două jumătăți care se ciocnesc, apoi se reîntâlnesc și apoi o jumătate rămâne …jumătate.
Dar e și despre Lume. E despre un om care crește cu și prin alții. Despre rolul societății și despre moralitate. E despre cum visele pot să-ți fie spulberate de o lipsă de romantism, sau cum legăturile pot să dăinuie o viață chiar dacă pornesc de la o amintire falsă. E despre oameni răi și oameni buni, sau pur și simplu despre cei care vor să fie buni, dar uneori sunt răi (poate și invers?).
Poate, la finalul zilei, e o carte despre Iubire. Iubire și Speranță. Pentru că ambele mor ultimele. Iar când mor, mor ținându-se strâns de mână.
“Cam pe atunci m-am prins că oamenii nu mă înțeleg întotdeauna și că lumina are felul ei de a-mi arăta ce e bine și ce e rău în viață.”
July 15, 2025
Am citit „Sindromul picioarelor neliniștite" într-un ritm ciudat, uneori cu ușurință, alteori cu frustrare. Mi-a plăcut stilul Ioanei Unk, felul în care scrie simplu, curat, încărcat de emoții. Are un fel de a povesti care te liniștește, te apropie, te face să simți că ești acolo, în gândurile ei. E genul de scris care rămâne cu tine.
Tema m-a atins. Cartea e despre o căutare continuă a iubirii, a sensului, a unei forme de echilibru. O căutare care nu se termină niciodată și care apare încă din titlu, sugestiv și foarte bine ales. Se simte o neliniște profundă în fiecare pagină, o nevoie de conectare, de înțelegere, de a fi (sau a te simți) acasă undeva, cu cineva.
Ce m-a încurcat, însă, a fost forma. Am simțit că de la o poveste la alta bâjbâi pe întuneric. Nu mai știam cine e cine, ce se leagă cu ce și care e firul pe care ar trebui să-l urmez. Relațiile protagonistei sunt greu de urmărit, apar și dispar repede, fără repere clare. Mi-a lipsit o structură mai ordonată, un pic de stabilitate narativă.
Cartea pare, uneori, scrisă într-un flux de gânduri neterminate. Ca atunci când ai prea multe idei în cap și nu știi la care să te oprești. Am simțit-o ca pe o poveste cu „ADHD narativ”; ideile vin repede, se schimbă la fel de repede și rareori apuci să le duci până la capăt.
E o carte sinceră, personală, dar pentru mine a fost și obositoare, pentru că deși simțeam emoția din spate, mi-a fost greu să o urmăresc. Am închis-o cu sentimentul că am fost aproape, dar nu suficient de aproape cât să o înțeleg cu adevărat (în materie de structură).
Tema m-a atins. Cartea e despre o căutare continuă a iubirii, a sensului, a unei forme de echilibru. O căutare care nu se termină niciodată și care apare încă din titlu, sugestiv și foarte bine ales. Se simte o neliniște profundă în fiecare pagină, o nevoie de conectare, de înțelegere, de a fi (sau a te simți) acasă undeva, cu cineva.
Ce m-a încurcat, însă, a fost forma. Am simțit că de la o poveste la alta bâjbâi pe întuneric. Nu mai știam cine e cine, ce se leagă cu ce și care e firul pe care ar trebui să-l urmez. Relațiile protagonistei sunt greu de urmărit, apar și dispar repede, fără repere clare. Mi-a lipsit o structură mai ordonată, un pic de stabilitate narativă.
Cartea pare, uneori, scrisă într-un flux de gânduri neterminate. Ca atunci când ai prea multe idei în cap și nu știi la care să te oprești. Am simțit-o ca pe o poveste cu „ADHD narativ”; ideile vin repede, se schimbă la fel de repede și rareori apuci să le duci până la capăt.
E o carte sinceră, personală, dar pentru mine a fost și obositoare, pentru că deși simțeam emoția din spate, mi-a fost greu să o urmăresc. Am închis-o cu sentimentul că am fost aproape, dar nu suficient de aproape cât să o înțeleg cu adevărat (în materie de structură).
Read
June 26, 2025Nu-mi dau seama dacă Sindromul picioarelor neliniștite m-a făcut să fiu confuză pentru că nu stăpânește tehnica asta de mozaic-wannabe, pentru că iubirea e confuză, pentru că eu sunt confuză, pentru că e mișto să scrii chestii confuze sau...toate la un loc? Da, da, viața e confuză, știu.
Dar cartea asta are citate din Depeche Mode. Deși nu are din melodiile mele preferate *sighs* Scuze. *oftează*
Romanul acesta e ca un situationship. Drăguț și jucăuș, până tu întrebi what are we și se situationshipul se eschivează și fuge de îți vine să dai cu tămâie în urmă. So, Sindromul picioarelor neliniștite, what are we? A romance? An experiment? A labyrinth? A short story turned into a novel?
Ziceți, cum o cheamă pe naratoare? :)))))
Dar cartea asta are citate din Depeche Mode. Deși nu are din melodiile mele preferate *sighs* Scuze. *oftează*
Romanul acesta e ca un situationship. Drăguț și jucăuș, până tu întrebi what are we și se situationshipul se eschivează și fuge de îți vine să dai cu tămâie în urmă. So, Sindromul picioarelor neliniștite, what are we? A romance? An experiment? A labyrinth? A short story turned into a novel?
Ziceți, cum o cheamă pe naratoare? :)))))
November 24, 2025
A fost genul de carte care te face să te întrebi la final: Ce tocmai am citit? Un roman-metafora despre unul dintre cele mai discutate subiecte din toate timpurile: dragostea.
Povestea nu e una lineară, dar tocmai asta îți provoacă creierul să fie și mai atent și să deslușească ce se întâmplă, cine e cine, în ce perioadă a vieții protagonistei ne aflăm acum, lucrurile sunt reale sau sunt doar închipuiri. O protagonistă atipică, îndrăgostită de povești dar și de băiatul cunoscut în clasa a VII-a, a cărui imagine o va proiecta toată viața asupra tuturor bărbaților pe care îi va întâlni. O poveste haotică, dar cu un haos poetic. Stilul autoarei e frumos, profund, iar povestea a fost și nu a fost una banală, tipică.
Povestea nu e una lineară, dar tocmai asta îți provoacă creierul să fie și mai atent și să deslușească ce se întâmplă, cine e cine, în ce perioadă a vieții protagonistei ne aflăm acum, lucrurile sunt reale sau sunt doar închipuiri. O protagonistă atipică, îndrăgostită de povești dar și de băiatul cunoscut în clasa a VII-a, a cărui imagine o va proiecta toată viața asupra tuturor bărbaților pe care îi va întâlni. O poveste haotică, dar cu un haos poetic. Stilul autoarei e frumos, profund, iar povestea a fost și nu a fost una banală, tipică.
May 30, 2025
3.5 stars
A little book built like a puzzle full of references and botanical elements, switching perspectives and structures, taking the reader through an exploration of love and relationships.
I'm personally a fan of puzzle books, of not knowing what's going on and trying to put things together to make sense of the world of a book, but this time around I found myself rather lost - I wasn't curious to solve it.
I liked the first half of the novel a lot. I liked the endless searching of the first love in different people, different moments.
I am not sure how I feel about the ending. I am not sure what didn't work for me.
A little book built like a puzzle full of references and botanical elements, switching perspectives and structures, taking the reader through an exploration of love and relationships.
I'm personally a fan of puzzle books, of not knowing what's going on and trying to put things together to make sense of the world of a book, but this time around I found myself rather lost - I wasn't curious to solve it.
I liked the first half of the novel a lot. I liked the endless searching of the first love in different people, different moments.
I am not sure how I feel about the ending. I am not sure what didn't work for me.
May 30, 2025
Am început lectura cu sete, însă a fost destul de obositor să urmăresc toate tăieturile și salturile între diferitele puncte de vedere. Când începea textul să mă prindă și să mă scufund în pielea personajului, se tăia, se tăia.
Nu doresc o lectură despre subiectul dragostei să o fac cu creionul în mână și alcătuind schițe.
Am oferit 3 stele pentru potențial și pt că pasajele din perspectiva protagonistei mi-au plăcut foarte, foarte tare. Am luat 2 pentru că așteptările mele au fost altele. Doream doar să mă relaxez. Există cursivitate, emoție, umor. Însă nu pot spune că acestă carte și-a atins ținta în mine.
Nu doresc o lectură despre subiectul dragostei să o fac cu creionul în mână și alcătuind schițe.
Am oferit 3 stele pentru potențial și pt că pasajele din perspectiva protagonistei mi-au plăcut foarte, foarte tare. Am luat 2 pentru că așteptările mele au fost altele. Doream doar să mă relaxez. Există cursivitate, emoție, umor. Însă nu pot spune că acestă carte și-a atins ținta în mine.
July 28, 2025
3,5✨️
Mi-a plăcut că autoarea a reușit să mă țină captivă in acest roman și să scoată din mine anumite reacții; în special o nuanță de agresivitate combinată cu dezamăgire, din cauza stimei de sine scăzute a femeii.
Chiar și așa, am simțit că pe alocuri, nu am reușit să leg corect povestioarele pentru a înțelege mai bine anumite personaje și stilurile de iubire pe care le-a experimentat.
Totuși, a fost o lectură destul de interesantă!
🤍Iubirea este prezentă în atâtea locuri și exprimată în atâtea feluri, dar nu orice tip de iubire este potrivită pentru noi. Faptul că cineva te face sa te îndoiești de tine, e semn că iubirea sa nu e cu adevărat iubire.
Mi-a plăcut că autoarea a reușit să mă țină captivă in acest roman și să scoată din mine anumite reacții; în special o nuanță de agresivitate combinată cu dezamăgire, din cauza stimei de sine scăzute a femeii.
Chiar și așa, am simțit că pe alocuri, nu am reușit să leg corect povestioarele pentru a înțelege mai bine anumite personaje și stilurile de iubire pe care le-a experimentat.
Totuși, a fost o lectură destul de interesantă!
🤍Iubirea este prezentă în atâtea locuri și exprimată în atâtea feluri, dar nu orice tip de iubire este potrivită pentru noi. Faptul că cineva te face sa te îndoiești de tine, e semn că iubirea sa nu e cu adevărat iubire.
Displaying 1 - 30 of 36 reviews