Paul este un scriitor mediocru, un editor amoral, un sot jalnic si un fiu revoltat intr-o lume a succesului rapid si a vedetelor de tot felul. Se viseaza un mare romancier, isi doreste sa fie un Superhero. Apasat de amintiri traumatizante din copilarie si format de povesti cu supereroi de mucava, oscilind intre bovarism si impostura, el reuseste totusi sa dobindeasca celebritatea mult visata in urma unui furt literar care insa nu ramine fara urmari. Romanul lui Ciprian Macesaru este prima dintre ele.
„Cum sa nu admiri neconditionat asa o fierbinte coregrafie meditativa, deopotriva juvenila si agil exersata, ingenua si experimentata, intr-un peisaj uman ireversibil alterat de prostie, rea-vointa, rea-credinta si neputinta?” (Dan C. Mihailescu)
„Dar Ciprian Macesaru scrie si proza, gen in care va deveni in scurta vreme, cu un grad mare de probabilitate, un autor de prim-plan. Analiza psihologica subtila si totusi succinta, constructia epica eleganta, umorul fin, datorita caruia fiecare schita pare o secventa dintr-o comedie a existentei, contribuie deopotriva la cucerirea cititorului.” (Alex. Stefanescu)
„Superhero este un roman de debut. L-am scris cu convingerea ca viziunea mea asupra moralitatii poate avea o nota de originalitate. Tot ce scriu are aceasta pornire. Asta nu inseamna ca ma declar un om fara pata. Scrisul este radarul cu care depistez fisurile de pe chipul nevinovatiei. Nu ma intereseaza viziunile care separa totul in bun si rau, in alb si negru. Personajele mele sint greu de definit. Ele nu pot fi niciodata asezate pina la capat intr-o anumita tabara. Ma intereseaza oamenii care sint mai vinovati decit isi inchipuie, dar si cei care sint mai putin vinovati decit cred. Nu pot glorifica sfintenia, asa cum nu pot infiera diabolicul. Pentru niciuna dintre ipostaze nu sint suficient de moral.” (Ciprian Macesaru)
Primul om de cultură pe care l-a admirat a fost N. Grigorescu. Haşdeu şi fantoma Iuliei l-au îngrozit. Jebeleanu l-a lăsat rece. În liceu a cântat thrash metal pe versuri de Bacovia. A lucrat ca desenator de animaţie (cea mai frumoasă slujbă pe care a avut-o vreodată), vânzător, responsabil de librării, PR Manager al revistei Şapte Seri. A fondat revista bucureşteană Accente. A publicat în reviste din România şi străinătate. În Irlanda a fost inclus într-o antologie de poezie. A publicat mai multe cărţi de poezie, un volum de interviuri, un jurnal cultural şi un roman.
Superhero mi s-a părut o carte foarte personală. Chiar dacă protagosnistul lui Ciprian Măceșaru poate avea trăsăturile oricărei persoane obișnuite, mare parte din amprentele personale ale autorului se regăsesc aici: dorința de a deveni un scriitor de succes, prima carte publicată, felul în care ”supraviețuiește” mutării din provincie în capitală sau apariției copilului. Există apoi discuții despre relația cu părinții, mereu tumultoasă, cu soția, parcă niciodată calme și așezate, și temeri privind felul în care scriitorul-personaj se raportează la succes. Până la urmă, succesul apare, dar sub ce formă? Un miniroman despre familie, drame, suferință, deschidere și condiția scriitorului. Ciprian Măceșaru trăiește ceea ce scrie sau scrie ceea ce trăiește și, chiar dacă noi nu trăim neapărat întâmplările personajelor sale, nu ne putem desprinde de ele.
Ar fi trebuit să citesc această carte înainte de Portbagaj, dar acum nu am ce face. Am inhalat această carte în câteva ore, dar tot nu îmi pot da seama de ce îmi place acest personaj atât de mult. Poate o fi din cauza pseudo-intelectualismului său sau poate fiindcă el crede că lumea îi e dator cumva, deci el nu e responsabil pentru minciunile şi înşelăciunile lui. Voi ca părere aveţi?