Asasinul acordă interviuri

by Mircea M. Ionescu

143 pages, Paperback

First published January 1, 1976

Reviews

[Stela · Rating 1 out of 5]

Nici măcar literatura de divertisment nu scăpa de plecăciuni ideologice pe vremea comuniștilor. Bleah!

[A Giraffe · Rating 4 out of 5]

mi se pare o carte bună, cu tot cu faptul că nu scapă de ideologia comunistă a timpului :P

[Socrate · Rating 3 out of 5]

Femeia era timidă, chiar stângace. Nu fusese niciodată la miliţie, nici nu ştia prea bine cu cine să vorbească, şi dacă la intrare locotenentul n-ar fi întrebat-o ce caută acolo, ar mai fi aşteptat mult până când să rezolve problema asta ciudată cu bărbatu-său, dispărut de cinci zile. La început crezuse că e vorba iarăşi de o aventură de-a lui Vasile, se obişnuise cu escapadele lui în cei trei ani de când se căsătoriseră. O durea singurătatea la care el o condamnase curând. Îl crezuse bărbat de treabă, „la 45 de ani e un om copt, ce dacă a mai fost însurat?!” îi spusese maică-sa, bucuroasă că Olga se va căsători la oraş. Numai că Vasile a ignorat-o curând după nuntă. Ea era cu 22 de ani mai tânără decât el, nu se putea numi o femeie frumoasă, nici urâtă, dar era harnică şi tandră. Lui îi plăcea, însă, băutura, câte două zile lipsea de acasă, iar când venea arăta ca un monstru, i-a fost teamă de câteva ori că o omoară, o şi ameninţase odată. Dar la ai ei nu se mai putea întoarce, ar fi arătat-o tot satul cu degetul, şi, la urma urmei, îi plăcea viaţa la oraş, chiar dacă urbea de pe malul Trotuşului era liniştită şi destul de bătrânească. Crezuse şi acum că Vasile se află prin vreo cramă, mustul se aşezase bine, era un octombrie bogat, dar n-a venit nici a treia noapte, nici în următoarea şi atunci Olga s-a speriat rău. Au venit doi muncitori de la I.G.O. să o întrebe ce e cu el de nu se prezintă la serviciu, şi ea s-a ruşinat, nici n-a ştiut ce să le răspundă. A întrebat un vecin, doi, nimeni nu ştia, însă, nimic, unii i-au zâmbit chiar compătimitor şi abia atunci s-a hotărât să se ducă la miliţie, aşa cum o sfătuise nea Grigore, poştaşul.

– În ce zi spuneţi că a plecat de acasă? a întrebat-o locotenentul Irimie.

– Duminică dimineaţă, nu ştiu în cât a fost!

– În 20 octombrie, deci. Şi chiar n-a dat niciun semn?…

– Păi, altfel, mai veneam la dumneavoastră?!

– Poate o fi pe la rude, pe undeva…

– Nu-i, m-am interesat eu! Am trimis-o pe maică-mea peste tot să întrebe, aşa, mai pe ocolite. Nu-i şi nu-i, parcă l-a înghiţit pământul!

– A mai lipsit de acasă?

Femeia dădu din cap, tăcută şi ruşinată.