Drumul spre Soare-Răsare

by Ioana Nicolaie

Genres: Fiction, Romania

264 pages, Paperback

Published January 1, 2024

About the author

Ioana Nicolaie s-a nascut in Sangeorz-Bai, judetul Bistrita-Nasaud.
A absolvit in 1997 Facultatea de Litere a Universitatii din Bucuresti, iar in 1998 a terminat cursurile de masterat ale aceleiasi facultati. Dupa absolvire a lucrat in invatamint, in presa si in domeniul editorial. Este membra a Uniunii Scriitorilor din Romania.
A publicat mai multe volume de versuri (Poza retusata, Nordul, Credinta, Cenotaf ), doua romane (Cerul din burta, O pasare pe sirma) si literatura pentru copii (Aventurile lui Arik si Arik si mercenarii). A fost nominalizata la premii nationale si internationale, cel mai important fiind Eastern European Literature Award. Volumul Nordul a aparut in germana, in 2008, cu titlul Der Norden. Cerul din burta a fost publicat in 2013 in suedeza (cu titlul Himlen i magen) si este in curs de aparitie in bulgara, iar O pasare pe sirma este in curs de traducere in sirba. A fost inclusa in noua volume colective romanesti (Ferestre ’98, 40238 Tescani, Cartea cu Bunici, Intelectuali la cratita etc.) si in numeroase reviste si antologii straine (Poesie 2003: Roumanie, territoire d’Orphee, New European Poets, The Vanishing Point That Whistles: An Anthology of Contemporary Romanian Poetry etc.).

Ioana Nicolaie este casatorită cu scriitorul și poetul Mircea Cărtărescu.

Reviews

[Natalia · Rating 5 out of 5]

Am tot amânat să îi dau o notă aici și să trec la următoarea carte pentru că, dincolo de povestea în sine cartea m-a pus în fața inevitabilului vieții. Ce anume poate să ofere siguranța unei vieți reușite? Oare faptul că ai un plan, un talent, uși deschise și viziuni mărețe e destul să ajungi acolo unde vrei sa ajungi? Cine poate ști ce cotitură a vieții, ce respingere în iubire, ce moarte, ce decizie, ce eșec, ce "îndatorire" morală ne poate schimba cursul vieții într-o direcție fatală.

Azi ești tânăr, plin de vise, ai talent și ești lăudat că ai stofă de poet. Îți place o fată, o iubești, o vrei, viitorul are sens și culoare doar cu ea. Un moment de nehotărâre, o decizie luată în neștire, un context istoric și multe alte mici și neînsemnate contexte și nuanțe și te trezești peste 20 de ani mâncat de ciroză într-un șanț.
Cât de mult depinde de noi să ne scriem povestea așa cum vrem?

[Ioana Idiceanu · Rating 5 out of 5]

E prima carte semnată de Ioana Nicolaie pe care o citesc. Atât de sensibilă, o scriitură superbă cu regionalisme pe care le îndrăgești și te fac să te îndrăgostești de Munții Rodnei și toată acea zonă.
Totul mi-a plăcut la această carte: acțiunea, personajele atât de veritabile, stilul de scriere, modul în care a fost construită povestea și bucățile de viață care se perindă prin fața ochilor atunci când sufletul lui Radu trece pe rând cele 20 de vămi în drumul lui spre cer.
Tulburătoare poveste, emoționantă viață pentru un om cu mare talent la scris, dar vulnerabil și cu multă slăbiciune în fire, ghinionist, Radu, cel mai mare frate din familie.
Cartea este o poveste de iubire frumoasă, dar tristă, între Radu și Helga, iubire neîmplinită din cauza destinului și a întorsăturilor vieții.

[Casiana]

O carte despre soarta nefericită a 𝒑𝒓𝒊𝒎𝒖𝒍𝒖𝒊 𝒅𝒊𝒏𝒕𝒓𝒆 𝒄𝒆𝒊 𝒖𝒏𝒔𝒑𝒓𝒆𝒛𝒆𝒄𝒆 frați ai autoarei. Bine ați revenit în 𝒍𝒖𝒎𝒆𝒂 𝑵𝒐𝒓𝒅𝒖𝒍𝒖𝒊!

Am scris mai multe aici:
https://asasunt.eu/drumul-spre-soare-...

Și aici:
Radu este primul născut al Reghinei, învață bine, citește mult, scrie poezii și o iubește întotdeauna pe Helga. Un bărbat născut poet, dar nevoit să muncească cu trupul. Un om cu o soartă tristă, care moare de nenumărate ori înainte să se stingă din viață.

Povestea începe, în mod neobișnuit, o dată cu moartea acestuia, în zilele Judecății de Apoi. Trecerea Vămilor, ispășirea păcatelor, vinovăția și eliberarea, sunt motivele pentru care bărbatul se întoarce la diferite vârste, într-un proces de auto-mântuire prin 𝒓𝒆𝒆𝒗𝒂𝒍𝒖𝒂𝒓𝒆𝒂 a diferite episoade din viață, în aparență banale.

Ioana Nicolaie are o voce pe care aș recunoaște-o dintre o mie de voci. Recunoscătoare pentru prozatorii care, mai înainte de toate, sunt în suflet poeți.

[Gritcan Elena · Rating 3 out of 5]

Mi-a plăcut capitolele 17 - 20

În rest mi s-a părut ca citesc o poveste despre Harap Alb sau Praslea cel voinic și zmeii

Probabil ceea ce a-a vorbit la lansare M-a făcut să am niște așteptări enorme.

Mi-ar plăcea să citesc Cerul din burta , poate o descopăr pe Ioana în alt fel

“Atunci să nu mă mai străduiesc? Oricum nu vreau să plec de aici. E desăvârșit și, cum vezi, minunat. Doar uneori se arată niște valuri mari, care mă înfioară. N-aș vrea să crească prea mult și să mă scufunde în râu când nu mă aștept. Mi-e frică de ele.
”

[Taisia Crudu · Rating 5 out of 5]

#2025#29
Un roman care prin prisma judecății de apoi prezintă viața lui Radu, fiul cel mare al Reghinei. O judecată care îi îngăduie să-și analizeze viața, să-și vadă păcatele și să le ispășească. În toată această călătorie Cel Alb îl însoțește, ceea ce îi dezvăluie cititorului chiar de la început că Radu a fost un om bun care se îndreaptă spre rai.

Ajuns la fiecare vamă a văzduhului Radu face o incursiune în trecutul său. Parcă am viziona un film în care scenele se succed una după alta. Aici îl avem pe Radu elev, apoi îl întâlnim în adolescență și în următoarele etape ale vieții. Însă mereu poartă în suflet prima dragoste, pe Helga. Iubirea pentru ea îl va înălța dar și-l va arunca în abis.

O scriere la granița dintre real și fantastic. Mi-a plăcut foarte mult stilul autoarei, modul în care își așterne pe hârtie istoria. Un stil cursiv, povestitor și care te face părtaș al acțiunii. Am aflat cu bucurie că romanul este parte dintr-o serie, saga de familie care reprezintă viața familiei autoarei. Prima întâlnire cu scrierea Ioanei Nicolaie, însă vedeți și voi că nu mă opresc aici.

“Când viața picură și fumegă și se așază ușurel pe o pagină, parcă începi să vezi mai mult.”

“Drumul spre Soare-Răsare” de Ioana Nicolaie

[mări roșca · Rating 5 out of 5]

Este foarte caldă și frumoasă. Drumul spre Soare Răsare, adică spre moarte, e aici reprezentat în cel mai delicat mod, sub o adiere caldă de amintiri și regrete. Povestea dintre Radu și Helga demonstrează ca într-adevăr its never over. Dragostea neîmplinită pentru Helga duce la distrugere, iar distrugerea la moarte. de aceea poate ai spune ca e o poveste tristă, dar există totuși atâta frumusețe în ea. Atmosfera romanului, cu amintirile din comunism și greutățile de la revoluție, înfăptuiesc o mărturie excepțională despre fragilitatea umană și despre puterea de a spera.

“Dragostea nu trece, știusem asta dintotdeauna, ea doar se schimbă. În ură, cel mai des. Dar și în nostalgie, în modul în gât sau, ca acum, într-o greutate nesfârșită, căreia n-ai cum să-i faci față”

“Degeaba m-am luptat s-o pierd pe Helga în fum de țigară, ca, după ce se limpezea aerul, ea apărea cu și mai mare putere.”

“Dragostea nu va pieri niciodata. si nu a pierit. A trecut limpede prin vremea Monei, a tunelului, a Betivei. E si acum cu mine. Nu ma ridic sa arunc in foc, asa cum am făcut cu scrisoarea pe care am scris-o mai sus, si foile astea de abur. Sunt mărturie. Poate nu-s de folos pentru mine, dar acum, la captul captului, mă gândesc că dragostea e binele. lar binele meu, cât am trăit pe lume, ai fost tu, Helga.”

[Claudia Șerbănescu · Rating 4 out of 5]

Alături de Liliana Nechita şi Doina Ruşti, Ioana Nicolaie este printre cele mai relevante scriitoare ale copilăriei şi tinereții în România comunistă şi post-comunistă. De asemenea, o consider la acelaşi nivel al talentului cu scriitoare precum Elif Shafak şi Narine Abgarian.
Un roman cu accente auto-biografice, ca şi cele anterioare, este deopotrivă duios şi tulburător.

[Anna Leah · Rating 5 out of 5]

O carte prin care am descoperit o mare scriitoare -Ioana Nicolaie, de scrisul căreia m-am îndrăgostit iremediabil!
Un roman după care nu mai vrei să citești nimic, întrucât îți pare că nu va fi la fel de bun!

[Cătălina Vătuiu · Rating 4 out of 5]

Scris frumos❤️

[Alina Rublea · Rating 2 out of 5]

Nu pot să spun că mi-a plăcut cartea, deși sunt lucruri pe care le-am apreciat la ea. Mi-a fost greu să o citesc, pentru că stilul e apăsător și întreaga poveste mi-a lăsat impresia unui destin neîmplinit, unul care doare și apasă fără să ofere neapărat speranță. Cartea mi-a ridicat, totuși, întrebări importante: ce înseamnă să trăiești cu sentimentul unui destin ratat? Poate povestea lui Radu e povestea multora dintre noi, și de asta doare atât de tare când citești.

Mi-au plăcut referințele la contextul istoric: perioada hortistă, comunismul, cazul Caritas din anii ’90 aducând realism și ancorând povestea în realitatea românească. Descrierile despre Văralia (stațiunea ajunsă în paragină după comunism) mi s-au părut foarte reușite, subliniind cum trecutul a lăsat urme adânci, nu doar în locuri, ci și în oameni.

Cred că e o carte care vorbește despre suferința națională, despre răni care nu s-au vindecat, despre sărăcie, dificultate și o formă de supraviețuire dureroasă.

[Raluca N. · Rating 5 out of 5]

Ce carte cutremurătoare.. despre visuri făcute țăndări, prizonieratul în propriu destin și multe, multe altele.

[Stefania Rusu · Rating 5 out of 5]

Titlul cărții sugerează o “judecată de apoi” la nivel individual, nu colectiv, o trecere a personajului principal prin cele 20 de vămi ale văzduhului, prilej cu care autoarea ne relevă viața acestuia, între extaz și agonie.

Deși sunt la prima operă a Ioanei Nicolaie, înțeleg (dintr-o scurtă cercetare pe facebook) că într-o măsură mai mică sau mai mare romanul este autobiografic. Plasează acțiunea în zona natală (stațiunea Sângeorz-băi și împrejurimi)  personajele se repetă în romanele ei, Reghina - mama personajului, este o constanță în romanele ei. Arsenia, sora lui Radu, este personaj principal în romanul “Tot înainte” ș.a.m.d.

În plus, nu poți să scrii despre viața cotidiană a minerilor din zona Rodnei, despre realități socio-economice, despre contexte istorice și istorii familiale, despre geografia locului plasării acțiunii, despre legende, tradiții populare și despre multe altele, decât dacă cunoști foarte bine zona, dacă te-ai născut și trăit acolo sau dacă faci o documentare minuțioasă de ani de zile (puțin probabil). 

Cel mai bine scrii despre ce știi.

Cu toate acestea, locul pare fictiv, Văralia nu există pe google (?!), iar numele stațiunii nu este pomenit niciodată. 

Asta amplifică nota de realism magic a poveștii.

Acțiunea te poartă prin perioade istorice care au marcat memoria locului: ocupația hortistă, naționalizarea, “vânzarea” etnicilor germani de către statul român, revoluția din ‘89, sărăcia de după revoluție, prostirea “Caritas”  închiderea minelor, emigrarea populației.

Recunosc că eu am citit romanul și într-o notă foarte personală: Radu și Helga (marea lui iubire) sunt, ca și mine, absolvenți de liceu promoția 1985. 

Balul majoratului, frământările epocii, activitățile, visurile adolescenței, vacanțele - toate m-au transportat în propria-mi copilărie, adolescență și tinerețe timpurie. 

Cea mai mare parte din întâmplările vieții lui Radu cu care se “prezintă” pentru a trece vămile văzduhului, însoțit de Cel Alb, se petrec în Săptămâna Mare, “între Răstignire și Înviere” sau în ziua de Paști când copiii merg “a ouă” (nu după ouă) sau joacă “țig”. 

Tot de Paște moare și Radu, de fapt în Vinerea Seacă, ca tâlharul răstignit lângă Isus.

Este o carte a ratării intelectuale, condiționată de mulți factori, dintre cei mai diverși. 

Suferi alături de Radu în orice moment în care se afundă în perioada “tunelului” (simbol al ratării, al renunțării), nu doar galeria minieră care se surpă. 

E atât de credibilă soarta lui și a celor din jurul lui.

Lectura romanului Ioanei Nicolae a fost pentru mine ca o vacanță în trecut și într-o stațiune pe care nu am vizitat-o niciodată, dar care acum 30 de ani era în itinerarul meu de vacanță, Cumva, din diverse motive, am ratat-o.

Și, da, cred că am devenit dependentă de romanele Ioanei Nicolaie.

“Căci viața, înțeleg deodată, nu e niciodată în ce se arată, ci în ce se ascunde” (pg.98)

[Bianca18 · Rating 5 out of 5]

extraordinar de mult mi-a plăcut cartea. la început, trebuie sa recunosc, mi s-a părut cumva vagă și nu reușeam sa ma conectez cu acțiunea, însă după aproximativ 60/70 pagini am citit-o pe nerăsuflate.
m-au captivat stilul de scriere al autoarei (cursiv, autentic, complex, dar în același timp clar și simplu, metaforic, dar în același timp real), premisa (decesul lui Radu - personajul principal și trecerea lui prin vămile văzduhului pentru a ajunge la mântuire), dar și modul în care autoarea a pus în scenă viata lui Radu, de la copilărie pana la maturitate.
mi-au plăcut referințele istorice și modul în care situația din România a influențat viata lui Radu: libertatea de exprimare din comunism, munca în mine, actiunea "Recuperarea", revoluția, Caritas și viata de după căderea comunismului.
relația dintre Radu și Helga minunat construita, m-a uns pe suflet, limbajul atât de poetic și expresiv încât m-a emoționat de-a dreptul. am simțit iubirea, speranța, tristețea, dezamăgirea și conexiunea relației lor, iar modul în care relația a impactat viata lui Radu mi s-a părut foarte frumos și fin creionat.
a fost prima mea carte de la Ioana Nicolaie, însă pot spune ca e în topul autorilor mei preferați pentru modul în care scrie.
recomand!!

[Valentina Dima · Rating 4 out of 5]

Am terminat acum de citit romanul „Drumul spre Soare-Răsare”. Am recunoscut tonul narativ specific al autoarei, pe care-l știam din „Cartea Reghinei” și „Pelinul negru”. Mi s-a părut o carte densă, despre un spațiu cultural aparte, cu oameni priviți din interioritățile lor, care uneori merg în contradicție cu viața trăită. Mi-a plăcut ideea legăturii dintre moarte și dragoste, creștinească.

Trecerea sufletului prin Vămile Văzduhului și viața recapitulată și confruntată cu ea însăși, văzută din toate perspectivele, ireductibil, cu un soi de cunoaștere de Sus - frumos dezvoltată în narativitate.
Mi-a plăcut mult poeticitatea textului, chiar acolo unde epicul era destul de solid, de bine închegat, de dens. Romancierii care sunt de fapt poeți scriu roman într-un fel cu totul deosebit.

M-am desfătat interior de forța interioară a personajului principal și de nuanțele umanului dezvăluite din roman. Un roman fain, de citit și chiar de recitit!
Mulțumiri, Ioana Nicolaie!

[Oana Lambrache · Rating 5 out of 5]

"Ne uităm la stele. Greierii cântă, stelele picură. Dragostea nu se furişează, nu se ascunde, nu e cu gura cusută. Dimpotrivă, strigă din toate încheieturile. Dragostea e limpede şi cristalină. Ne ţine-n chihlimbar pe noi, cei doi adolescenţi care am fost cândva. Şi care încă mai suntem alături, deşi timpul, uite, ne-a fost deja cernut."

Citesc cu drag fiecare roman al autoarei Ioana Nicolaie pe care am descoperit-o prin intermediul volumului "Pelinul negru", o carte tulburătoare despre viața unei fetițe născute în urma dezastrului petrecut la centrala nucleară de la Cernobîl. De data aceasta, personaj îi este chiar fratele cel mare, Radu Maxim Niculai, un băiat care învață bine (din păcate ratează înscrierea la Liceul de Marină din Constanța) și are un talent deosebit în a scrie poezii. Este admis la Liceul Industrial din Văralia (orașul Sângeorz-Băi), dar destinul îi este potrivnic și nu este acceptat la facultate în Cluj, devenind miner, îngropându-se în adâncuri alături de talentul lui de poet.

Radu Maxim Niculai moare în Vinerea Mare, eveniment care marchează începutul romanului, când doi diavoli pornesc lupta pentru sufletul bărbatului. Din acel moment, Radu trece prin cele 20 de vămi ale văzduhului pentru a-și recunoaște păcatele și a-și izbăvi sufletul, rememorând diverse clipe din viața lui, regrete, greșeli, amintindu-și de marea lui iubire, Helga, cea care a încercat să îl călăuzească pe drumul scrisului, dar care, prin plecarea din oraș, îl transformă și îl împinge spre pierzanie și refugiu în alcool.

"Drumul spre Soare-Răsare" este un roman emoționant, dureros, bine documentat din punct de vedere istoric și geografic, dar, mai presus de toate acestea, este un roman despre iubire, singura constantă din viața lui Radu Maxim Niculai, o iubire mistuitoare, care îl urmărește întreaga viață, lumina din negura în care sufletul i s-a pierdut.

[Adrian Manea · Rating 3 out of 5]

Tema romanului e departe de a fi originală (un păcătos moare și, într-un fel de purgatoriu, își revede momentele în care a greșit, oferindu-i-se șansa mîntuirii), dar stilul Ioanei Nicolaie aduce povestea printre noi, într-un cadru pe care îl cunoaștem din romanele sale anterioare („Pelinul negru“, „Cartea Reghinei“ și „Tot înainte“).

Povestea conține reflecții filosofice, personale, cu tușe autobiografice (din ce am citit în cronici), dar pe mine m-a prins doar parțial. Cîteva alegeri lexicale și unele clișee au făcut romanul pentru mine doar bunicel. Am rămas cu impresia că a fost, cumva, grăbit, că nu s-a dospit suficient.

Închei și eu cu un clișeu, deci: 3.6; not great, not terrible.

[Ispas Raluca · Rating 5 out of 5]

„Drumul spre Soare-Răsare” este o carte care rămâne cu tine mult timp după ce ai închis-o. Este un roman despre căutare, despre iubire, despre trecerea dintre lumi. Cu un stil poetic și o profunzime rară, Ioana Nicolaie ne oferă o poveste care nu doar se citește, ci se simte. O recomand tuturor celor care iubesc literatura care îmbină introspecția cu frumusețea limbajului și care cred că drumul spre lumină trece, uneori, prin cele mai întunecate cotloane ale sufletului.

[Cristina Lupu · Rating 4 out of 5]

📖 Drumul spre Soare-Răsare de Ioana Nicolaie
O carte care m-a prins din prima, fără să strige.
E despre oameni care nu-și trăiesc până la capăt viața, despre amintiri care dor și despre ce rămâne nespus.
Nu e o lectură comodă, dar e frumoasă. Scrisă cu finețe, cu tristețe lucidă.
M-a făcut să mă opresc din goană și să mă uit mai atent la ce port în mine.

[Roxana U · Rating 4 out of 5]

O incursiune a vietii de artist ratat, presarata cu metafore din viata de apoi. O poveste de dragoste ce dainuie si invinge chiar moartea. Si o reflectie care invita pe oricine sa se intrebe acelasi lucru: ce faci tu cu tine? te.ai pierdut sau acum renasti?

[Oana Brustur · Rating 4 out of 5]

4,5 steluțe.

[Ioana Florescu · Rating 5 out of 5]

Mi-au plăcut în special descrierile momentelor intime ale celor doi îndrăgostiți. Delicate.

[Elena Dumitrescu · Rating 5 out of 5]

Am citit toate romanele Ioanei Nicolaie, inclusiv pe acesta, cu inima, nu cu ochii. Sunt de o frumusete dureroasa, pe care nu am mai regasit-o la nici un alt autor.

[Ligia · Rating 5 out of 5]

4,5*

[Crina Gavriloaia · Rating 5 out of 5]

O carte excepțională, despre dragoste ce ține mai mult de o viață și despre suferință, dar nu veșnică.

[Andreea · Rating 5 out of 5]

Tulburătoare. Memorabilă. Originală.

[Liviu Szoke · Rating 5 out of 5]

Din cronica apărută pe Biblioteca lui Liviu:

„De-a lungul timpului am învățat că de multe ori nu trebuie să pleci la drum cu niște așteptări pentru că se întâmplă adesea ca ele să-ți fie înșelate. În mod plăcut sau nu. De data aceasta mă văd nevoit să-mi mărturisesc ignoranța (nu că ar fi pentru prima… sau ultima oară) și să recunosc că nu știam ce fel de proză scrie Ioana Nicolaie. Mă așteptam să fie ceva mai.. vesel. Sau poate mai… optimist. Vedeți voi, asta se întâmplă când dai skip, cum s-ar spune, peste descriere și admiri doar coperta cărții. Sau citești descrierea, mânat de curiozitate, însă mai apoi uiți sau nu mai apuci să citești și vreo părere despre acea carte, despre ce este de fapt vorba în ea. Exact acest lucru s-a întâmplat în cazul de față, cu să-i zicem seria Ioanei Nicolaie dedicată familiei sale și apărută la Editura Humanitas: Cartea Reghinei, Tot înainte și, în luna noiembrie a anului trecut, Drumul spre Soare-Răsare (și poate aici am putea să includem și povestirile care alcătuiesc Miezul inimii).

Dacă în Cartea Reghinei autoarea se concentrează pe povestea plină de dramă a mamei sale, Reghina, o mamă-eroină ce a născut nu mai puțin de doisprezece copii, iar Tot înainte așterne pe pagini povestea surorii sale mai mici Arsenia, care „trăiește sub o dublă presiune, a discursului oficial absurd și a lumii patriarhale în care s-a născut, și se luptă să-și găsească un drum în viață”, este cum nu se poate mai firesc ca povestea din Drumul spre Soare-Răsare să se ocupe de fratele cel mare al familiei, Maxim Radu Niculai, născut în plin comunism și trăind mai apoi în socialism, când vremurile crunte și întunecate provocate de niște analfabeți îngălați și criminali au curmat atâtea destine, au tăiat atâtea aripi și au frânt atât de multe visuri.
.
.
.
Am citit acum ceva timp un alt roman de geniu, cu siguranță unul dintre cele mai bune apărute în ultimii ani (excelentul ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat al Alinei Nelega, despre care am scris pe Bookblog). Și acolo este vorba, în esență, despre o poveste de iubire. Iubirea, pare să transmită povestea Ioanei Niculaie din Drumul spre Soare-Răsare, ar trebui să treacă peste orice piedică. Depinde însă de protagoniști, de vremuri, de o mulțime de condiții. Printr-o proză vie, plină de dramatism, de imagini percutante, de întâmplări care îți fac părul măciucă-n cap ce alternează cu unele de un lirism sfâșietor, povestea lui Radu Niculai te înfioară și te face încă o dată să te revolți la adresa cruntului ghinion pe care l-am avut când istoria și-a bătut joc de noi și ne-a aruncat în ghearele unor monștri ce pe mulți dintre noi ne-a transformat la rândul nostru în monștri. Și poate că unul dintre mesaje este tocmai acesta: nu trebuie să uităm, ci să ne aducem mereu aminte. Pentru că, dacă ne aducem aminte, nu e totul pierdut. Recomandată!

„Mintea mi-e bună și nespus de clară, iar speranța e mai dură ca pirita. Voi izbândi, voi face tot ce mi-e hărăzit pe lume, că nu degeaba mi s-a dat putere și minte, zice Helga. Cât despre ea, ar vrea să se oprească totul, în chiar locul acela, pentru totdeauna. Ea așa o să mă tină minte. Jură. Și se ține de cuvânt, oprește totul. Chiar după ce viața îi trece, chiar la sfârșitul ei din viitor, ea e cu mine, acolo, în Văralia. Fericirea adâncă și curată se naște numai din dragoste. Rămân în nemișcare, cu Helga, și sunt cum nu se poate mai fericit.

Când i se sfârșește unui om viața? îmi intră de nicăieri in cap. Nu când moare. Ci când, pe neașteptate, se-ntâmplă ceva care-l scoate din drum, îl aruncă-n cine știe ce hățișuri, îl dă de-a berbeleacul. Mie mi s-a sfârșit, mare parte din ea, când a dispărut Helga. Câți oameni, deși vii, trăiesc ca și cum nu ar trăi? Dar eu, păcătosul, m-am crezut mai cu moț și n-am putut îndura. Am cerut moartea, am luptat peste douăzeci de ani pentru ea.” […] (p. 258)

Mai multe: https://t.ly/DnKGd

[Mihaela Maritiu · Rating 5 out of 5]

Ce carte cutremurătoare! Chiar dacă am terminat-o de citit .... va rămâne cu mine multă vreme.... Așa ceva nu se poate uita curând. O carte atât de răvășitoare, de sensibilă.....despre iubire, căutări, neîmpliniri, pierderi....despre trecerea dintre lumi și vămile ei....Tot ce am citit aici a pătruns adânc în mine, ecoul ei va dăinui multă vreme....E atât de frumoasă în durerea ei.... această poveste...E prima carte a Ioanei Nicolaie pe care o citesc.... Sunt impresionată!...