What do you think?
Rate this book
Eseuri de duminică
33 de eseuri „duminicale“ agreabile şi uşor de citit, trecând cu graţie de la subiecte banale, aproape frivole, la teme grave sau dificile; de la o celebră reclamă de şampanie la extazul religios.
33 de texte scrise, majoritatea, în anii '38–'40 şi adresate de Noica publicului larg: cu speranţa secretă că-l va atrage, în ziua Duminicii, de partea filozofiei.
33 de texte scrise, majoritatea, în anii '38–'40 şi adresate de Noica publicului larg: cu speranţa secretă că-l va atrage, în ziua Duminicii, de partea filozofiei.
160 pages, Paperback
First published January 1, 1992
27 people are currently reading
418 people want to read
About the author
Constantin Noica
75 books112 followersConstantin Noica s-a născut la 12 iulie (stil vechi) 1909 în comuna Vitănești, județul Vlașca (în prezent în județul Teleorman).
Începe gimnaziul în București; în perioada 1924-1928 urmează Liceul „Spiru Haret”, unde îl are ca profesor de matematică pe poetul Uvedenrodelor, Ion Barbu (Dan Barbilian). Obține bacalaureatul în 1928.
Ca licean, debutează în revista liceului, Vlăstarul, în 1927 cu eseuri care au fost publicate în anul 1934 în volumul „Mathesis sau bucuriile simple”.
Se înscrie la Facultatea de Filosofie și Litere din București, pe care o va absolvi în 1931 cu teza de licență Problema lucrului în sine la Kant. Timp de trei ani îl are ca profesor pe filosoful Nae Ionescu. Din 1965 se stabilește în București, unde va lucra ca cercetător la Centrul de Logică al Academiei Române, având drept domiciliu un apartament cu două camere unde Noica va ține seminarii private pe marginea filosofiei hegeliene, platonice sau kantiene. Printre participanți se numără mai tinerii săi colegi de la Centrul de Logică (Sorin Vieru) sau de la Institutul de Istoria Artei (Gabriel Liiceanu și Andrei Pleșu).
În 1976, Constantin Noica îl întâlnește, la o lansare de carte care a avut loc la Cluj-Napoca, pe Iustinian Chira, bun prieten al lui Ioan Alexandru și al scriitorilor în general. Invitat de acesta, Noica ajunge în scurt timp la Mănăstirea Rohia unde zăbovește 3 zile. Cadrul natural și biblioteca vastă îl impresionează deopotrivă pe marele filosof care nu ezită să îi povestească lui Nicolae Steinhardt despre cele văzute la Rohia, știind gândul acestuia de a se retrage într-o mănăstire.
Ultimii ani din viață începând cu anul 1975, Constantin Noica și i-a petrecut la Păltiniș lângă Sibiu, locuința lui devenind loc de pelerinaj și de dialog de tip socratic pentru admiratorii și discipolii săi (vezi Jurnalul de la Păltiniș de Gabriel Liiceanu). Între 1974 și 1987 a deținut un apartament în blocul OS6, la Romancierilor în Drumul Taberei.[7] Se stinge din viață la 4 decembrie 1987. A fost înmormântat pe 6 decembrie 1987, la Schitul Păltiniș, după dorința sa, slujba fiind oficiată de un sobor de preoți în frunte cu ÎPS Mitropolit Antonie al Ardealului, Crișanei și Maramureșului. După 1989, Gabriel Liiceanu s-a ocupat de reeditarea integrală a cărților lui Noica.
Începe gimnaziul în București; în perioada 1924-1928 urmează Liceul „Spiru Haret”, unde îl are ca profesor de matematică pe poetul Uvedenrodelor, Ion Barbu (Dan Barbilian). Obține bacalaureatul în 1928.
Ca licean, debutează în revista liceului, Vlăstarul, în 1927 cu eseuri care au fost publicate în anul 1934 în volumul „Mathesis sau bucuriile simple”.
Se înscrie la Facultatea de Filosofie și Litere din București, pe care o va absolvi în 1931 cu teza de licență Problema lucrului în sine la Kant. Timp de trei ani îl are ca profesor pe filosoful Nae Ionescu. Din 1965 se stabilește în București, unde va lucra ca cercetător la Centrul de Logică al Academiei Române, având drept domiciliu un apartament cu două camere unde Noica va ține seminarii private pe marginea filosofiei hegeliene, platonice sau kantiene. Printre participanți se numără mai tinerii săi colegi de la Centrul de Logică (Sorin Vieru) sau de la Institutul de Istoria Artei (Gabriel Liiceanu și Andrei Pleșu).
În 1976, Constantin Noica îl întâlnește, la o lansare de carte care a avut loc la Cluj-Napoca, pe Iustinian Chira, bun prieten al lui Ioan Alexandru și al scriitorilor în general. Invitat de acesta, Noica ajunge în scurt timp la Mănăstirea Rohia unde zăbovește 3 zile. Cadrul natural și biblioteca vastă îl impresionează deopotrivă pe marele filosof care nu ezită să îi povestească lui Nicolae Steinhardt despre cele văzute la Rohia, știind gândul acestuia de a se retrage într-o mănăstire.
Ultimii ani din viață începând cu anul 1975, Constantin Noica și i-a petrecut la Păltiniș lângă Sibiu, locuința lui devenind loc de pelerinaj și de dialog de tip socratic pentru admiratorii și discipolii săi (vezi Jurnalul de la Păltiniș de Gabriel Liiceanu). Între 1974 și 1987 a deținut un apartament în blocul OS6, la Romancierilor în Drumul Taberei.[7] Se stinge din viață la 4 decembrie 1987. A fost înmormântat pe 6 decembrie 1987, la Schitul Păltiniș, după dorința sa, slujba fiind oficiată de un sobor de preoți în frunte cu ÎPS Mitropolit Antonie al Ardealului, Crișanei și Maramureșului. După 1989, Gabriel Liiceanu s-a ocupat de reeditarea integrală a cărților lui Noica.
Ratings & Reviews
Friends & Following
Create a free account to discover what your friends think of this book!
Community Reviews
Displaying 1 - 27 of 27 reviews
May 15, 2021
Dacă ar fi să închipuim o promenadă prin istoria culturii și a ideilor lăsate în urma ei, volumul în cauză ar întruchipa-o de minune. Și lucrul cel mai atractiv este că C. Noica te adună de pe hol la plecare, surâde, și spune: „Ți-ai luat tot ce-ți trebuie? Pentru că avem de mers. Uite, cotidianul de acolo. Și mai văd și o întrebare neterminată sub fotoliu. Te rog, ia-le încet, mai gândește-te și pornim când ești gata. În fond, de la tine plecăm.” Ei bine, unde se ajunge e greu de formulat, dar clar este că nu rămâi în urmă. Noica se pricepe să coasă ferm legăturile (legătura dintre tine și Critica rațiunii pure, spre exemplu) cu un limbaj primitor în care contraste și nuanțe de dedesubt apar ca o surpriză de fiecare dată. Cam așa:
„nu țesuturile îmbătrânesc; nu arterele, nu inima; ci spiritul acesta, incoruptibil, care, tocmai pentru că este incoruptibil, nu se mai înnoiește și nu mai înnoiește. Murim pentru că nu mai avem altceva de făcut.”
„El a plecat și, pentru o clipă, Ioana se simte singură. Dar numai pentru o clipă. Căci ea aude alte voci și prinde chemarea altei patrii. Chiar dacă n-a înțeles bine ce s-a întâmplat aici, ca și noi - ea știe măcar ce e dincolo. Puținul care e dincolo.”
„Dacă ființa întreagă nu primează asupra inteligenței și dacă spiritul se săracește pe sine până la a nu fi decât exercițiu intelectual, atunci omului nu-i este dată comunitatea. Între inteligențe există consens, dar nu există conviețuire.”
„Nu vă lăsați schimonosiți, asta aș fi voit să vă spun. Nimic nu e mai frumos în viață decât să dai și să primești, ca un izvor. Dar nu uitați că echilibrul vieții noastre se creează dând totul și neprimind decât ceva.”
„Dacă ar exista numai lucruri, ar fi simplu: am face știință; dacă ar exista numai omul, ar fi iarăși simplu: am face, poate, poezie.”
Schema însăși a eseurilor pasionează. În toate textele, după o alunecare controlată și câteva figuri trasate rapid și fără ezitare, ca în patinaj, se lasă o concluzie difuză sub care parcă ar mai exista o idee pentru care nu a mai fost cerneală. Parcă ar mai fi avut ceva de adaugat. Sau poate, de fapt, aveam eu ceva de adăugat.
„nu țesuturile îmbătrânesc; nu arterele, nu inima; ci spiritul acesta, incoruptibil, care, tocmai pentru că este incoruptibil, nu se mai înnoiește și nu mai înnoiește. Murim pentru că nu mai avem altceva de făcut.”
„El a plecat și, pentru o clipă, Ioana se simte singură. Dar numai pentru o clipă. Căci ea aude alte voci și prinde chemarea altei patrii. Chiar dacă n-a înțeles bine ce s-a întâmplat aici, ca și noi - ea știe măcar ce e dincolo. Puținul care e dincolo.”
„Dacă ființa întreagă nu primează asupra inteligenței și dacă spiritul se săracește pe sine până la a nu fi decât exercițiu intelectual, atunci omului nu-i este dată comunitatea. Între inteligențe există consens, dar nu există conviețuire.”
„Nu vă lăsați schimonosiți, asta aș fi voit să vă spun. Nimic nu e mai frumos în viață decât să dai și să primești, ca un izvor. Dar nu uitați că echilibrul vieții noastre se creează dând totul și neprimind decât ceva.”
„Dacă ar exista numai lucruri, ar fi simplu: am face știință; dacă ar exista numai omul, ar fi iarăși simplu: am face, poate, poezie.”
Schema însăși a eseurilor pasionează. În toate textele, după o alunecare controlată și câteva figuri trasate rapid și fără ezitare, ca în patinaj, se lasă o concluzie difuză sub care parcă ar mai exista o idee pentru care nu a mai fost cerneală. Parcă ar mai fi avut ceva de adaugat. Sau poate, de fapt, aveam eu ceva de adăugat.
January 29, 2020
Omul inteligent e cu atât mai plicticos cu cât are o ciudată caracteristică: vrea întotdeauna să facă legături. El nu-si acordă libertatea să sară de la una la alta: ci o bună parte din inteligență și-o cheltuiește tocmai în a racorda aceea ce a spus cu aceea ce vrea să spună, astfel incât totul conversației să fie ceva armonios. Ca și cum numai de armonie şi echilibru ar avea nevoie oamenii. Am învățat întotdeauna ceva mai mult de la oamenii proști decât de la cei inteligenți. Prostul e mai proaspăt, mai lipsit de prejudecăți, mai surprinzător. El sare de la una la alta și are ce replica și pentru o întrebare, și alta. Va fi, poate, inteligentul mai personal. Dar pentru e mai obositor, mai greoi. Caută să-ți înțeleagă întrebarea, şovăie, te mai descoase o dată. Şi, până la urmă, exclamă blajin: de, știu eu? Prostul știe întotdeauna, asta-i marea lui superio- ritate. Chiar dacă n-o știa el, au știut-o alții: iar el are memorie. Vorbele de spirit, marile adevăruri, fleacurile esențiale care fac viața unei societăți – prostul le transmite și întreține. Din zece oameni inteligenți, unul singur e de folos. În schimb, toți proștii sunt făcători de bine. Ferice de societatea care-i are!
Dar Albert nu gândeste pe cont propriu lucrurile. Gândurilor pline de culoare personală ale prietenului său el le va răspunde cu idei comune, cu gata-făcuturi („sinuciderea e o lașitate“, de pildă), cu părerile acelea, ale nimănui și ale tuturor, sortite să exaspereze pe oricine gândeşte mai viu într-o dezbatere. Iar în fața zidului de nepăsare și rigiditate care i se opune, Werther izbucneşte în gând: „Nimic nu mă scoate mai mult din sărite decât să văd pe un ins, căruia îi vorbesc din toată inima, înarmân-du-se, spre a-mi răspunde, cu cel mai de rând dintre locurile comune!“
Poate că prin preajma noastră se află un om tânăr. un om neîncrezător în puterile sale, copleșit de gândul propriei mediocrități, gata să se dăruiască la întâmplare lumii, aşa cum au făcut-o, rând pe rând, aproape toți. Dacă i-aş vorbi mai ales lui? Dacă i-aş spune, ca într-o scrisoare deschisă: „Prietene, nu eşti mediocru. Sau, dacă ești, nu interesează. Nu te gândi la ce au făcut alții. Gândește-te doar că viața dumitale este, în felul ei, un prilej unic. Dacă te-am întrebat la început ce crezi despre dumneata, n-a fost spre a răspunde: cred bine sau cred rău; ci pentru a-ți aminti, în măsura în care am dreptul s-o fac, că trebuie să te războiești nițel mai mult cu dumneata; că în dumneata doarme ceva: un om mai interesant decât bănuiai, sau un creștin mai bun decât o arăți, sau poate un erou; și în orice caz doarme un om adevărat pur și simplu. Vezi, nu-l lăsa să doarmă prea mult.“
Dar Albert nu gândeste pe cont propriu lucrurile. Gândurilor pline de culoare personală ale prietenului său el le va răspunde cu idei comune, cu gata-făcuturi („sinuciderea e o lașitate“, de pildă), cu părerile acelea, ale nimănui și ale tuturor, sortite să exaspereze pe oricine gândeşte mai viu într-o dezbatere. Iar în fața zidului de nepăsare și rigiditate care i se opune, Werther izbucneşte în gând: „Nimic nu mă scoate mai mult din sărite decât să văd pe un ins, căruia îi vorbesc din toată inima, înarmân-du-se, spre a-mi răspunde, cu cel mai de rând dintre locurile comune!“
Poate că prin preajma noastră se află un om tânăr. un om neîncrezător în puterile sale, copleșit de gândul propriei mediocrități, gata să se dăruiască la întâmplare lumii, aşa cum au făcut-o, rând pe rând, aproape toți. Dacă i-aş vorbi mai ales lui? Dacă i-aş spune, ca într-o scrisoare deschisă: „Prietene, nu eşti mediocru. Sau, dacă ești, nu interesează. Nu te gândi la ce au făcut alții. Gândește-te doar că viața dumitale este, în felul ei, un prilej unic. Dacă te-am întrebat la început ce crezi despre dumneata, n-a fost spre a răspunde: cred bine sau cred rău; ci pentru a-ți aminti, în măsura în care am dreptul s-o fac, că trebuie să te războiești nițel mai mult cu dumneata; că în dumneata doarme ceva: un om mai interesant decât bănuiai, sau un creștin mai bun decât o arăți, sau poate un erou; și în orice caz doarme un om adevărat pur și simplu. Vezi, nu-l lăsa să doarmă prea mult.“
December 29, 2022
"Dar nu se poate admite ca inteligența și neliniștea omului tânăr de azi să fie numai prilej de scepticism și deznădejde, iar nu și de creație. E prea mult îndemn la lucru, în împrejurările culturale pe care le trăim, pentru a nu simți sau pentru a nu face pe alții să simtă că avem cu toții o oarecare misiune de îndeplinit."
"Hotărât, e un destin în toate astea: destinul de-a ști necontenit totul, afară de puținul care trebuia știut."
"M-am gândit odată la lucrul acesta, cu adevărat tragic: nu țesuturile îmbătrânesc; nu arterele, nu inima; ci spiritul acesta, incoruptibil, care, tocmai pentru că este incoruptibil, nu se mai înnoiește și nu mai înnoiește. Murim pentru că nu mai avem altceva de făcut."
"Partea pierde din înțeles în favoarea întregului. Dar întregul însuși nu se resimte oare de această deficiență a părții?"
"Într-un bărbat pasiunea creează aproape întotdeauna dezastre; la femei ai impresia că, dimpotrivă, dă certitudini."
"Feminitatea se definește, poate, tocmai prin această virtute de a se transfigura prin dragoste; de a se spori pe sine, iar nu împuțina. Farmecul fizic, resorturile voinței, antenele inteligenței, ființa însăși, totul e augmentat prin dragoste. Ceea ce la Lewis paralizează, la Julie însuflețește. Feminitatea este ceva care poate fi, necontenit, mai viu.
De aceea, într-o lume cum e cea contemporană, unde toate par a ține de o anumită lege a "degradării energiei", unde toate decad și toate obosesc, faptul feminității e un miracol - despre care încă nu se vorbește îndeajuns."
"Idealismul nu este decât doctrina care pune înțelesuri în cele ale lumii. Dar rostul lui nu e să nesocotească lumea sau să o refuze, ci să o întemeieze. Prin urmare el se întreabă mai puțin dacă e îndreptățit sau nu un lucru să se întâmple, dacă e vrednic sau nu de admirație un lucru că s-a întâmplat, ci pur și simplu cum a fost cu putință ca el să se întâmple."
"Dacă este într-adevăr un destin pentru cărturar să fie idealist, destinul e și nițel mai nobil și nițel mai trudnic decât cel pe care i-l prescria bunul-simț. Nu e un destin de om care protestează; nu unul de om care osândește; nu unul de om care se supără pe lume și se refugiază în ideal. Dar nici unul de ființă care se predă realității. Ci un destin de permanentă elaborare, dinăuntru în afară, a realității. Realitate pe care insul o slujește, în aparență. Realitate care îl slujește, în fond."
"Există două feluri de-a fi simplu - iar cei care te-ndeamnă la simplitate nu vor să le deosebească: există o simplitate a tuturor și una a fiecăruia. Când ți se spune să gândești ca toată lumea, să scrii ca toată lumea, să vezi ca toată lumea, ți se cere să-ți condamni singur viața spirituală. Când însă ți se cere să ajungi la expresia ei simplă, atunci ești îndemnat să ți-o desăvârșești. Căci fiecare împlinire creatoare și spirituală atinge un termen simplu. Dar unul propriu vieții spirituale care se împlinește."
"Dar a fi bun înseamnă a înțelege cu adevărat că n-ai să fii niciodată îndeajuns de bun pentru ca să începi a primi în loc de-a continua să dai."
"Poate suna ca un paradox, dar așa este: nu ne distrăm fiindcă ne plictisim, ci ne plictisim tocmai fiindcă ne distrăm. Sau, mai precis, fiindcă ne-am distrat în unele rânduri.
Ați observat că foarte rar spune cineva: mă distrez; de cele mai multe ori spune: m-am distrat. Distracția a avut loc cândva, în trecut, ca o fericire de care, momentan, nici nu ți-ai dat bine seama. Prezentul e numai așteptare, dorință neîmplinită, gol."
"Și ce constată timpul nostru? Constată că într-unele privințe e momentul să ne lepădăm de înțelesurile și formulele gata făcute și să căutăm noi altele, ca pentru noi; adică să ieșim din indiviziune."
"Dar ce e viața spirituală? Unde apare ea? În orice atitudine a omului unde nu poruncesc interesele sale, ci idealurile sale."
"Dar singuraticul adevărat nu fuge de oameni decât spre a regăsi tovărășia mai adâncă dintre el și ceilalți. Și o găsește, într-adevăr, el, și nu cel care trăiește de-a valma cu lumea. Omul care știe să fie și singur, acela te înțelege cu adevărat, acela te iubește cu adevărat. Celălalt, prea de-aproape, îți ține doar umbră.
E timpul să nu ne mai ținem atâta umbră unii altora!"
"Căci, e adevărat, durerea reprezintă ieșirea dintr-un anumit echilibru, organic sau sufletesc; durerea e deci o încercare, a puterilor străine ție, de a te dezorganiza și dezmembra și dizolva, până la urmă; dar, tocmai pentru că vrea să te scoată din echilibrul în care stai, durerea nu reușește, de cele mai multe ori, decât să te așeze, prin propria-ți luptă, în echilibrul cel adevărat."
"Dar dacă umanismul e pur și simplu definiție a omului, atunci omul de azi plătește nu păcatul de a nu se fi definit , ci tocmai păcatul de a fi crezut prea devreme că s-a definit."
"Ceea ce dă orizont lumii e spiritul, acest dincoace de lume, acest factor transcendental, nu transcendent, față de ea. De la Kant am început să simțim limpede acest lucru: că purtăm cu noi propriul nostru orizont."
"Sunt bucurii care ne scot parcă din noi. Sunt bucurii atât de mari, încât creează și ele un dezechilibru."
"Așa se degradează și cuvintele. E în ele, la început, o bogăție, o plinătate care le face revelatoare pentru viața noastră sufletească. Pe urmă numai buzele le rostesc. Inima nu le mai prinde."
"Filozofia e singura orientare care dă omului sensul prieteniei cu lumea."
"Și dacă iubiți poezia sau muzica, pierderile, creșterile, curgerile, dacă vă plac geometria și rigoarea fără să vi se împietrească inima și mintea, dacă sunteți în stare de un dram de nebunie și un munte de măsură - veți întâlni cândva filozofia."
"Hotărât, e un destin în toate astea: destinul de-a ști necontenit totul, afară de puținul care trebuia știut."
"M-am gândit odată la lucrul acesta, cu adevărat tragic: nu țesuturile îmbătrânesc; nu arterele, nu inima; ci spiritul acesta, incoruptibil, care, tocmai pentru că este incoruptibil, nu se mai înnoiește și nu mai înnoiește. Murim pentru că nu mai avem altceva de făcut."
"Partea pierde din înțeles în favoarea întregului. Dar întregul însuși nu se resimte oare de această deficiență a părții?"
"Într-un bărbat pasiunea creează aproape întotdeauna dezastre; la femei ai impresia că, dimpotrivă, dă certitudini."
"Feminitatea se definește, poate, tocmai prin această virtute de a se transfigura prin dragoste; de a se spori pe sine, iar nu împuțina. Farmecul fizic, resorturile voinței, antenele inteligenței, ființa însăși, totul e augmentat prin dragoste. Ceea ce la Lewis paralizează, la Julie însuflețește. Feminitatea este ceva care poate fi, necontenit, mai viu.
De aceea, într-o lume cum e cea contemporană, unde toate par a ține de o anumită lege a "degradării energiei", unde toate decad și toate obosesc, faptul feminității e un miracol - despre care încă nu se vorbește îndeajuns."
"Idealismul nu este decât doctrina care pune înțelesuri în cele ale lumii. Dar rostul lui nu e să nesocotească lumea sau să o refuze, ci să o întemeieze. Prin urmare el se întreabă mai puțin dacă e îndreptățit sau nu un lucru să se întâmple, dacă e vrednic sau nu de admirație un lucru că s-a întâmplat, ci pur și simplu cum a fost cu putință ca el să se întâmple."
"Dacă este într-adevăr un destin pentru cărturar să fie idealist, destinul e și nițel mai nobil și nițel mai trudnic decât cel pe care i-l prescria bunul-simț. Nu e un destin de om care protestează; nu unul de om care osândește; nu unul de om care se supără pe lume și se refugiază în ideal. Dar nici unul de ființă care se predă realității. Ci un destin de permanentă elaborare, dinăuntru în afară, a realității. Realitate pe care insul o slujește, în aparență. Realitate care îl slujește, în fond."
"Există două feluri de-a fi simplu - iar cei care te-ndeamnă la simplitate nu vor să le deosebească: există o simplitate a tuturor și una a fiecăruia. Când ți se spune să gândești ca toată lumea, să scrii ca toată lumea, să vezi ca toată lumea, ți se cere să-ți condamni singur viața spirituală. Când însă ți se cere să ajungi la expresia ei simplă, atunci ești îndemnat să ți-o desăvârșești. Căci fiecare împlinire creatoare și spirituală atinge un termen simplu. Dar unul propriu vieții spirituale care se împlinește."
"Dar a fi bun înseamnă a înțelege cu adevărat că n-ai să fii niciodată îndeajuns de bun pentru ca să începi a primi în loc de-a continua să dai."
"Poate suna ca un paradox, dar așa este: nu ne distrăm fiindcă ne plictisim, ci ne plictisim tocmai fiindcă ne distrăm. Sau, mai precis, fiindcă ne-am distrat în unele rânduri.
Ați observat că foarte rar spune cineva: mă distrez; de cele mai multe ori spune: m-am distrat. Distracția a avut loc cândva, în trecut, ca o fericire de care, momentan, nici nu ți-ai dat bine seama. Prezentul e numai așteptare, dorință neîmplinită, gol."
"Și ce constată timpul nostru? Constată că într-unele privințe e momentul să ne lepădăm de înțelesurile și formulele gata făcute și să căutăm noi altele, ca pentru noi; adică să ieșim din indiviziune."
"Dar ce e viața spirituală? Unde apare ea? În orice atitudine a omului unde nu poruncesc interesele sale, ci idealurile sale."
"Dar singuraticul adevărat nu fuge de oameni decât spre a regăsi tovărășia mai adâncă dintre el și ceilalți. Și o găsește, într-adevăr, el, și nu cel care trăiește de-a valma cu lumea. Omul care știe să fie și singur, acela te înțelege cu adevărat, acela te iubește cu adevărat. Celălalt, prea de-aproape, îți ține doar umbră.
E timpul să nu ne mai ținem atâta umbră unii altora!"
"Căci, e adevărat, durerea reprezintă ieșirea dintr-un anumit echilibru, organic sau sufletesc; durerea e deci o încercare, a puterilor străine ție, de a te dezorganiza și dezmembra și dizolva, până la urmă; dar, tocmai pentru că vrea să te scoată din echilibrul în care stai, durerea nu reușește, de cele mai multe ori, decât să te așeze, prin propria-ți luptă, în echilibrul cel adevărat."
"Dar dacă umanismul e pur și simplu definiție a omului, atunci omul de azi plătește nu păcatul de a nu se fi definit , ci tocmai păcatul de a fi crezut prea devreme că s-a definit."
"Ceea ce dă orizont lumii e spiritul, acest dincoace de lume, acest factor transcendental, nu transcendent, față de ea. De la Kant am început să simțim limpede acest lucru: că purtăm cu noi propriul nostru orizont."
"Sunt bucurii care ne scot parcă din noi. Sunt bucurii atât de mari, încât creează și ele un dezechilibru."
"Așa se degradează și cuvintele. E în ele, la început, o bogăție, o plinătate care le face revelatoare pentru viața noastră sufletească. Pe urmă numai buzele le rostesc. Inima nu le mai prinde."
"Filozofia e singura orientare care dă omului sensul prieteniei cu lumea."
"Și dacă iubiți poezia sau muzica, pierderile, creșterile, curgerile, dacă vă plac geometria și rigoarea fără să vi se împietrească inima și mintea, dacă sunteți în stare de un dram de nebunie și un munte de măsură - veți întâlni cândva filozofia."
October 5, 2023
Constantin Noica
"Eseuri de duminică"
177 pagini
33 de eseuri accesibile care te îndeamnă cum să-ți trăiești duminicile de care ai cam uitat la vârsta maturității, le-ai cam lasat în urmă, duminicile fermecătoare ale
copilării când alergai în întâmpinarea libertății palpabile de atunci și totul îți pare atât de viu și autentic.
Astăzi ai îmbrățișat nepăsarea și plictisul unei vieți care nu mai începe niciodată și se termină brusc duminică seara.
Cotidianul te absoarbe ca un uriaș închistat în propriul haos, ai devenit dezorganizat și morocănos, apatic și rigid, unde sunt toate formele bucuriei pe care le căutai
alta dată și duminicile îți păreau atât de scurte?
În cartea lui Noica, care se prezintă drept un ghid filosofic, mai degrabă, înveți să te revolți într-o liniște bizară, îți pui doar întrebări existențialiste, dar nu prea găsești răspunsuri coerente la problema omului contemporan înecat de banalități zilnice.
Cartea te supune la un test nereușit de întrebări umaniste despre sine însuși în care soluțiile se prezintă difuze și fără temei logic.
Eseul "Revolta lui Wherter" recuperează parcă o parte din sensul care ne-a mai rămas la final, ca niște resturi ale unii infuzii de ceai observate în cană, după ce l-ai băut gânditor.
În alt eseu "Cărți reprezentative Critica rațiunii pure ", Noica remarcă o instabilitate a înțelegerii filosofiei lui Kant, fie că l-ai citit pe Kant, sau nu l-ai citit, mai mulți sunt din cei care l-au citit și nu l -au înțeles.
Critica rațiunii pure arată în special ceea ce trebuie să cada și ceea ce trebuie să rămână în filosofie pentru că orice "critică" reprezintă în primul rând evaluare a ce este, nu a ceea ce nu este încă.
Dincolo de extazul religios sau formele absurde pe care le capătă omul actual, mediocritate traiului modern a ajuns la cote inimaginabile și omul de valoare în sinea sa poate fi copleșit de mediocritate în orice moment, chiar gândindu-se conștient la acest fapt pe care nu îl poate evita, aruncat fiind în declinul specie umane ca în mijloc unui vulcan cutremurător.
Pe alocuri mai analitic, pe alocuri mai critic sau didactic, Noica relevă în cartea sa de eseuri cele mai ascunse probleme ale omeniri în epoca dezvoltării tehnice de amploare când ființă ca timp și statut rămâne în umbra acestuia dragon uriaș și mecanic care l-a întrecut în toate domeniile, numai spiritul rămânând intact, dar și neprelucrat suficient de voința la care am renunțat așa ușor.
"Eseuri de duminică"
177 pagini
33 de eseuri accesibile care te îndeamnă cum să-ți trăiești duminicile de care ai cam uitat la vârsta maturității, le-ai cam lasat în urmă, duminicile fermecătoare ale
copilării când alergai în întâmpinarea libertății palpabile de atunci și totul îți pare atât de viu și autentic.
Astăzi ai îmbrățișat nepăsarea și plictisul unei vieți care nu mai începe niciodată și se termină brusc duminică seara.
Cotidianul te absoarbe ca un uriaș închistat în propriul haos, ai devenit dezorganizat și morocănos, apatic și rigid, unde sunt toate formele bucuriei pe care le căutai
alta dată și duminicile îți păreau atât de scurte?
În cartea lui Noica, care se prezintă drept un ghid filosofic, mai degrabă, înveți să te revolți într-o liniște bizară, îți pui doar întrebări existențialiste, dar nu prea găsești răspunsuri coerente la problema omului contemporan înecat de banalități zilnice.
Cartea te supune la un test nereușit de întrebări umaniste despre sine însuși în care soluțiile se prezintă difuze și fără temei logic.
Eseul "Revolta lui Wherter" recuperează parcă o parte din sensul care ne-a mai rămas la final, ca niște resturi ale unii infuzii de ceai observate în cană, după ce l-ai băut gânditor.
În alt eseu "Cărți reprezentative Critica rațiunii pure ", Noica remarcă o instabilitate a înțelegerii filosofiei lui Kant, fie că l-ai citit pe Kant, sau nu l-ai citit, mai mulți sunt din cei care l-au citit și nu l -au înțeles.
Critica rațiunii pure arată în special ceea ce trebuie să cada și ceea ce trebuie să rămână în filosofie pentru că orice "critică" reprezintă în primul rând evaluare a ce este, nu a ceea ce nu este încă.
Dincolo de extazul religios sau formele absurde pe care le capătă omul actual, mediocritate traiului modern a ajuns la cote inimaginabile și omul de valoare în sinea sa poate fi copleșit de mediocritate în orice moment, chiar gândindu-se conștient la acest fapt pe care nu îl poate evita, aruncat fiind în declinul specie umane ca în mijloc unui vulcan cutremurător.
Pe alocuri mai analitic, pe alocuri mai critic sau didactic, Noica relevă în cartea sa de eseuri cele mai ascunse probleme ale omeniri în epoca dezvoltării tehnice de amploare când ființă ca timp și statut rămâne în umbra acestuia dragon uriaș și mecanic care l-a întrecut în toate domeniile, numai spiritul rămânând intact, dar și neprelucrat suficient de voința la care am renunțat așa ușor.
February 12, 2022
„Ce trist păcat, deznădejdea.”
„Mi s-a părut, într-un rând, că sensul cel mare al vieții acesta e: de a semnifica banalitățile, de a le redescoperi.”
„Mi s-a părut, într-un rând, că sensul cel mare al vieții acesta e: de a semnifica banalitățile, de a le redescoperi.”
March 10, 2013
Un volum foarte frumos de eseuri pe care l-am citit doar duminicile. Nu degeaba e si titlul respectiv! :))
La libraria Humanitas de la Cismigiu unele eseuri au dus la dezbateri organizate in zilele de duminica.
La libraria Humanitas de la Cismigiu unele eseuri au dus la dezbateri organizate in zilele de duminica.
January 4, 2020
"Dar Tityros, oricât se afla el într-un peisaj monoton, nu se plictisea așa cum se plictisește omul de azi. Și în orice caz nu avea tristul curaj al omului de azi de a mărturisi: mă plictisesc. Ce înfrângere să recunoști că nimic din afară nu te mai interesează și nimic din interior nu te mai însuflețește."
Este într-adevar o înfrângere, mai ales când există cărți ca aceasta. Încă nu știm cui îi aparține victoria, dar eseurile lui Noica cu siguranță ne aduc mai aproape de omul învins, neînțeles, plictisit și de lucrurile care îl aduc în starea de a nu mai participa activ la propria viață.
Este într-adevar o înfrângere, mai ales când există cărți ca aceasta. Încă nu știm cui îi aparține victoria, dar eseurile lui Noica cu siguranță ne aduc mai aproape de omul învins, neînțeles, plictisit și de lucrurile care îl aduc în starea de a nu mai participa activ la propria viață.
April 15, 2024
“Așa se degradează și cuvintele. E în ele, la început, o bogăție, o plinătate care le face revelatoare pentru viața noastră sufletească. Pe urmă numai buzele le rostesc. Inima nu le mai prinde.”
September 9, 2016
O carte care ofera o noua perspectiva asupra multor aspecte pe care le percep ca fiind banale sau simple(religia, norocul, plictiseala, etc.). Mi-a facut placere sa citesc cartea caci ofera multe prilejuri de reflectie. O recomand cu toata caldura!
November 9, 2025
O lectură care curge încet, ca o conversație amicală, pe alocuri filozofica cu un apropiat. Autorul pare să caute sensul din spatele lucrurilor mărunte. Scrisul e uneori blând, alteori precis ca o lamă. Transformă banalul în reflecție și tăcerea în formă de răspuns.
E genul de carte pe care o citești într-o duminică în care nu vrei să faci nimic, un titlu care este simplu și te anunță cu claritate despre ceea ce urmează să citești.
E genul de carte pe care o citești într-o duminică în care nu vrei să faci nimic, un titlu care este simplu și te anunță cu claritate despre ceea ce urmează să citești.
April 14, 2022
Eseurile au fost scrise prin '30 - '40, în majoritatea cazurilor nu am reușit să mă ancorez în cele discutate (m-am cam plictisit), dar am dat și de subiecte surprinzător de actuale, deci pare că nu se vor rezolva niciodată.
January 11, 2025
50/50 sanse ca un eseu sa fie super thought provoking ori sa fie un ramble pe care nu-l intelegi
February 7, 2025
Acestea sunt eseuri pentru toate Duminicile care au fost si care vor mai fi.
Gandul lui Constantin Noica, prin el insusi, reuseste sa fie pe atat de bland pe atat de provocator.
Gandul lui Constantin Noica, prin el insusi, reuseste sa fie pe atat de bland pe atat de provocator.
April 12, 2021
O culegere de texte, unele dintre ele actuale și astăzi. Noica ne invită la meditație despre spirit, despre forme...
August 14, 2025
Există două feluri de a fi simplu - iar cei care te-ndeamnă la simplitate nu vor să le deosebească: există o simplitate a tuturor și una a fiecăruia. Când ți se spune să gândești ca toata lumea, să scrii ca toată lumea, să vezi ca toată lumea, ți se cere să-ți condamni singur viața spirituală. Când însă ți se cere să ajungi la expresia ei simplă, atunci ești îndemnat să ți-o desăvârșești. Căci fiecare împlinire creatoare și spirituală ajunge un termen simplu. Dar unul propriu vieții spirituale care se împlinește.
Sunt puține lucruri atât de simple ca un "Andante" de Mozart. Cine însă nu surprinde cât de lucrat e întreg materialul care susține tema simplă a andantelui, cine nu vede câtă renunțare și câtă purificare stă în simplitatea de acolo înțelege superficialul, dar nu adâncul lucrului. Așa, mozartian, întru simplitate și angelism, ar vroi să sfârșească orice creator. Pentru că însă dacă nu-i e dată frământarea și cunoașterea unui Mozart, nu-i va fi dată nici simplitatea lui finală.
Sunt puține lucruri atât de simple ca un "Andante" de Mozart. Cine însă nu surprinde cât de lucrat e întreg materialul care susține tema simplă a andantelui, cine nu vede câtă renunțare și câtă purificare stă în simplitatea de acolo înțelege superficialul, dar nu adâncul lucrului. Așa, mozartian, întru simplitate și angelism, ar vroi să sfârșească orice creator. Pentru că însă dacă nu-i e dată frământarea și cunoașterea unui Mozart, nu-i va fi dată nici simplitatea lui finală.
February 12, 2021
Aproape că mi-e rușine să postez o recenzie de o stea pentru o asemenea carte și un asemenea autor dar pur si simplu nu mi-a plăcut. Subiectele sunt extrem de banale și tratate fușerit, Noica e un fel de Andrei Pleșu varianta fără zahăr. Mă întreb dacă nu cumva ideea de Noica e mai mare decât opera în sine.
April 27, 2020
Aici e recenzia mea: https://www.youtube.com/watch?v=lIYJN...
April 27, 2020
Scurt review personal al cărții: https://www.youtube.com/watch?v=lIYJN...
August 3, 2020
4.5
Câteva idei tradiționale cu care nu sunt de acord, dar vorbește frumos.
Câteva idei tradiționale cu care nu sunt de acord, dar vorbește frumos.
November 21, 2021
O lectură duminicală agreabilă.
January 19, 2022
Mi-au atras atenția în mod special interpretările episoadelor biblice - a fost interesant de parcurs perspectiva unui filosof.
February 12, 2023
Foarte interesanta carte. Un fel de scriere care iti da impresia ca ai un dialog direct cu autorul. Subiecte de la banalitati zilnice pana la probleme filozofice. Recomand pentru oricine!
June 25, 2023
Pérola!
October 21, 2023
O sumarizare de ganduri scrise de Noica, care aduce la suprafata unele aspecte sociale, politice si personale de a avea pespective noi de intelegere.
November 11, 2013
In ciuda anumitor truisme si cateva fraze ce pot fi interpretate drept misogine, Noica m-a delectat cu punerea intr-o noua perspectiva si recontextualizarea unor teme ce par a fi banale.
September 11, 2014
A very special book of one of the greatest Romanian writers. Such a pity it hasn´t been translated yet.
January 4, 2017
spiritual and philosophic
Displaying 1 - 27 of 27 reviews