What do you think?
Rate this book
Paracliserul
40 pages, Paperback
First published January 1, 2006
2 people are currently reading
50 people want to read
About the author
Marin Sorescu
146 books169 followersIn 1964 the Romanian Communist government relaxed its censorship policies, signaling a new openness to free expression. The nation's poets heeded that signal, and Romanian poetry experienced a striking revival. Poet and playwright Marin Sorescu is perhaps one of the most popular figures to emerge from Romanian literary culture in the years since.
Sorescu writes in a plainspoken, down-to-earth style spiced with sly humor. He responds to the hardships of Romanian life not with grand rhetoric or fire-and-brimstone sermons, but with what translator Michael Hamburger describes as "ironic verse fables," as quoted by Dennis Deletant in the Times Literary Supplement. Virgil Nemoianu, also writing in the Times Literary Supplement, comments that "[Sorescu's] reactions to an increasingly absurd political regime were always cleverly balanced: he never engaged in the servile praise of leader and party usually required of Romanian poets, but nor did he venture into dissidence. He was content to let irony do its job."
His choice of irony over confrontation has made it possible for Sorescu to publish freely and frequently. The journal he edited for years, Revista Ramuri, managed like his poetry to stay within the bounds expected by the Romanian regime. Sorescu's plays, however, have not always fared as well. Both Iona and Exista nervi played to packed houses in Bucharest, the former in 1969 and the latter in 1982. But both plays were quickly withdrawn, their content deemed too controversial. Nonetheless, notes Deletant, the success of these pieces during their brief runs solidified "Sorescu's status as one of the leading writers of his generation."
Sorescu's plays and poetry have earned him, Deletant further states, "an unequaled audience" at home in Romania. And translations of his work into English have helped him build a secure international reputation. The qualities that have allowed his writings to flourish on Romania's state-controlled literary scene may contribute to his popularity abroad as well. There is a universality to Sorescu's conversational tone and ironic perspective, what Nemoianu calls "his rueful jocularity and the good-natured cynicism." George Szirtes, writing in Times Literary Supplement, finds in Sorescu's voice "the wry wisdom that sees through everything and yet continues to hope and despair."
source: Poetry Foundation
Sorescu writes in a plainspoken, down-to-earth style spiced with sly humor. He responds to the hardships of Romanian life not with grand rhetoric or fire-and-brimstone sermons, but with what translator Michael Hamburger describes as "ironic verse fables," as quoted by Dennis Deletant in the Times Literary Supplement. Virgil Nemoianu, also writing in the Times Literary Supplement, comments that "[Sorescu's] reactions to an increasingly absurd political regime were always cleverly balanced: he never engaged in the servile praise of leader and party usually required of Romanian poets, but nor did he venture into dissidence. He was content to let irony do its job."
His choice of irony over confrontation has made it possible for Sorescu to publish freely and frequently. The journal he edited for years, Revista Ramuri, managed like his poetry to stay within the bounds expected by the Romanian regime. Sorescu's plays, however, have not always fared as well. Both Iona and Exista nervi played to packed houses in Bucharest, the former in 1969 and the latter in 1982. But both plays were quickly withdrawn, their content deemed too controversial. Nonetheless, notes Deletant, the success of these pieces during their brief runs solidified "Sorescu's status as one of the leading writers of his generation."
Sorescu's plays and poetry have earned him, Deletant further states, "an unequaled audience" at home in Romania. And translations of his work into English have helped him build a secure international reputation. The qualities that have allowed his writings to flourish on Romania's state-controlled literary scene may contribute to his popularity abroad as well. There is a universality to Sorescu's conversational tone and ironic perspective, what Nemoianu calls "his rueful jocularity and the good-natured cynicism." George Szirtes, writing in Times Literary Supplement, finds in Sorescu's voice "the wry wisdom that sees through everything and yet continues to hope and despair."
source: Poetry Foundation
Ratings & Reviews
Friends & Following
Create a free account to discover what your friends think of this book!
Community Reviews
Displaying 1 - 9 of 9 reviews
October 27, 2024
Arhicunoscut ca poet, bine știut ca romancier, Marin Sorescu a fost și un dramaturg redutabil, Paracliserul făcând parte, alături de Iona și Matca, din trilogia Setea Muntelui de Sare.
Probleme existențiale despre naștere, viață și moarte, întrebări fără răspunsuri evidente, paracliserul apare ca simbol al îngrijitorului, practic o nevăzută și perpetuă călăuză.
Iar teatrul maestrului este mai trist și poate de aceea poate chiar mai profund decât creația sa lirică.
Probleme existențiale despre naștere, viață și moarte, întrebări fără răspunsuri evidente, paracliserul apare ca simbol al îngrijitorului, practic o nevăzută și perpetuă călăuză.
Iar teatrul maestrului este mai trist și poate de aceea poate chiar mai profund decât creația sa lirică.
July 13, 2017
Pe parchetul rece dintr-un Cărturești fără scaune, fotolii sau orice alta piesă de mobilier pe care te-ai putea așeza, mi-am fotografiat următorul pasaj:
"Uite, dacă-mi strâng sufletul, nu ramane nimic din el.
Oricum, am ajuns departe, foarte departe, cel mai departe...
(Gândindu-se cu teama) O mai fi ceva?
(Aproape plângând) Arborii cresc, le dau mugurii, le pică frunzele și se întreabă: o mai fi ceva?
Oamenii iubesc, stau de vorbă și mor. O mai fi ceva?
Morții tac. Scrutează veșnicia si tac. Lasă iarba să-i facă optimiști până toamna. Atunci mor din nou peste moartea lor veche, grămadă.
Și tac, și tac, și tac."
Am regăsit stilul, temele si pretextele asemănătoare cu cele din "Iona", lucru evident având in vedere ca piesele fac parte din aceeași trilogie. E ceva spectaculos in teatrul lui Sorescu și imi place rău, dar rău, rău de tot. "Matca", u comin up next.
"Uite, dacă-mi strâng sufletul, nu ramane nimic din el.
Oricum, am ajuns departe, foarte departe, cel mai departe...
(Gândindu-se cu teama) O mai fi ceva?
(Aproape plângând) Arborii cresc, le dau mugurii, le pică frunzele și se întreabă: o mai fi ceva?
Oamenii iubesc, stau de vorbă și mor. O mai fi ceva?
Morții tac. Scrutează veșnicia si tac. Lasă iarba să-i facă optimiști până toamna. Atunci mor din nou peste moartea lor veche, grămadă.
Și tac, și tac, și tac."
Am regăsit stilul, temele si pretextele asemănătoare cu cele din "Iona", lucru evident având in vedere ca piesele fac parte din aceeași trilogie. E ceva spectaculos in teatrul lui Sorescu și imi place rău, dar rău, rău de tot. "Matca", u comin up next.
July 30, 2023
“Pașii (Ascultă:) …sună a pustiu. Pustiul parcă e mai mare când te plimbi prin el.”
“În gura fiecărui mort se află o pâlnie prin care se toarnă mister în univers…”
„-(Solemn:) Eu mă uit – și stelele răsar pe altă planetă. Eu vorbesc, și tună și fulgeră pe altă planetă. Sunt slăbănog ca o furnică, dar forța mea crește înspăimântător pe altă planetă. Și sunt Dumnezeu acolo – fără să știu.
- (Încercând să minimalizeze:) Poftim ce-mi trece prin cap! Eh, gânduri, împinse până în pânzele albe.
- (Oprindu-se din lucru:) Eu aș vrea să înalț un imn pânzelor albe. Acestor formidabile pânze până în care ne-a fost dat să gândim. Pot fi de nori, pot fi de aer mai rar, pot fi de prăpastie absolută. Noi trebuie să ne împingem până acolo. Să ne-aruncăm cu soarta înainte. Până în pânzele albe...”
„- (Amenințător:) Vezi să nu ni se termine speranța, Doamne, înaintea aripilor!”
„Tic tacul lucrurilor mă sperie îngrozitor, degeaba le mut tot mai încolo, tresar, parcă mă trezesc mereu din mine.”
„Poate mai există suflete nemestecate bine de uitare, memorate bine, vreun crâmpei de ochi, de geană, de gleznă, care prind acum raza mea, și iau forma mea, și se mulțumesc fie chiar și cu forma mea, numao să se mai întruchipeze o dată.”
„(Aproape fericit:) Există o voluptate și a epuizării. Ce extraordinar trebuie să se simtă lămâia bine stoarsă! „Iată, sunt stoarsă de tot. M-am risipit în eter, am acrit toți aștrii, ziua asta până-n străfunduri...”
- Pe un alt ton:) Pământul, stors printre degetele noastre, oftează și el de plăcere: „Sunt sleit de istorie, de geografie, de geologie, de suflet, de tot – nu mai există mânie, sunt stors definitiv.” (Oftează)”
„ (...) Numai că nimic nu stă în puterile mele.
- (Trist:) Cu toate că eu sunt viu, iar ei sunt morți. Știi ce pot să fac eu, ca om viu? Să stau aici și să plâng. (Plânge la picioarele sfântului.)”
„-(Idee:) Țin lumânarea aprinsă doar jumătate din timpul necesar arderii ei. O sting. Cealaltă jumătate de timp o țin stinsă.
- (Zâmbind:) Să ardă stinsă, să-i afume pe sfinși în gând. În jurul flăcării plutește posibilitatea stingerii ei.”
“Toate au o limită, și eu nu pot umple catedrala.”
“-Uite, dacă-mi strâng sufletul, nu se prinde nimic în el.”
“-Oamenii iubesc, stau de vorbă ș mor. O mai fi ceva?”
“Ce extraordinar trebuie să se simtă lămâia bine stoarsă.”
“În gura fiecărui mort se află o pâlnie prin care se toarnă mister în univers…”
„-(Solemn:) Eu mă uit – și stelele răsar pe altă planetă. Eu vorbesc, și tună și fulgeră pe altă planetă. Sunt slăbănog ca o furnică, dar forța mea crește înspăimântător pe altă planetă. Și sunt Dumnezeu acolo – fără să știu.
- (Încercând să minimalizeze:) Poftim ce-mi trece prin cap! Eh, gânduri, împinse până în pânzele albe.
- (Oprindu-se din lucru:) Eu aș vrea să înalț un imn pânzelor albe. Acestor formidabile pânze până în care ne-a fost dat să gândim. Pot fi de nori, pot fi de aer mai rar, pot fi de prăpastie absolută. Noi trebuie să ne împingem până acolo. Să ne-aruncăm cu soarta înainte. Până în pânzele albe...”
„- (Amenințător:) Vezi să nu ni se termine speranța, Doamne, înaintea aripilor!”
„Tic tacul lucrurilor mă sperie îngrozitor, degeaba le mut tot mai încolo, tresar, parcă mă trezesc mereu din mine.”
„Poate mai există suflete nemestecate bine de uitare, memorate bine, vreun crâmpei de ochi, de geană, de gleznă, care prind acum raza mea, și iau forma mea, și se mulțumesc fie chiar și cu forma mea, numao să se mai întruchipeze o dată.”
„(Aproape fericit:) Există o voluptate și a epuizării. Ce extraordinar trebuie să se simtă lămâia bine stoarsă! „Iată, sunt stoarsă de tot. M-am risipit în eter, am acrit toți aștrii, ziua asta până-n străfunduri...”
- Pe un alt ton:) Pământul, stors printre degetele noastre, oftează și el de plăcere: „Sunt sleit de istorie, de geografie, de geologie, de suflet, de tot – nu mai există mânie, sunt stors definitiv.” (Oftează)”
„ (...) Numai că nimic nu stă în puterile mele.
- (Trist:) Cu toate că eu sunt viu, iar ei sunt morți. Știi ce pot să fac eu, ca om viu? Să stau aici și să plâng. (Plânge la picioarele sfântului.)”
„-(Idee:) Țin lumânarea aprinsă doar jumătate din timpul necesar arderii ei. O sting. Cealaltă jumătate de timp o țin stinsă.
- (Zâmbind:) Să ardă stinsă, să-i afume pe sfinși în gând. În jurul flăcării plutește posibilitatea stingerii ei.”
“Toate au o limită, și eu nu pot umple catedrala.”
“-Uite, dacă-mi strâng sufletul, nu se prinde nimic în el.”
“-Oamenii iubesc, stau de vorbă ș mor. O mai fi ceva?”
“Ce extraordinar trebuie să se simtă lămâia bine stoarsă.”
This entire review has been hidden because of spoilers.
May 27, 2023
Iar mi s a șters review-ul. Începe sa mă enerveze chestia asta.
Devine mai bună cu fiecare citire
Ft bună la final
Cel mai bun job pt oamenii surzi (and dare I add: cu ochelari de cal) este acela de a fi paznicii unor valori (este competența cititorului de a alege ce fel de valori)
Trebuie citită cu mare atenție, din păcate, eu am trecut repejor prin ea.
Devine mai bună cu fiecare citire
Ft bună la final
Cel mai bun job pt oamenii surzi (and dare I add: cu ochelari de cal) este acela de a fi paznicii unor valori (este competența cititorului de a alege ce fel de valori)
Trebuie citită cu mare atenție, din păcate, eu am trecut repejor prin ea.
February 24, 2020
SUPERB!
June 19, 2017
Nu e la fel de impresionantă ca și Iona, în ciuda faptului că face parte din aceeași trilogie.
February 20, 2023
"— (Incercînd să minimalizeze.) Poftim ce-mi trece prin cap! Eh, gînduri, împinse pînă-n pînzele albe.
— (Oprindu-se din lucru.) Eu aş vrea să înalţ un imn pînzelor albe. Acestor formidabile pînze albe — pînă în care ne-a fost dat să gîndim. Pot fi de nori, pot fi de aer mai rar, pot fi de prăpastie absolută. Noi trebuie să ne împingem pînă acolo. Să ne-aruncăm cu soarta înainte. Pînă în pînzele albe..."
— (Oprindu-se din lucru.) Eu aş vrea să înalţ un imn pînzelor albe. Acestor formidabile pînze albe — pînă în care ne-a fost dat să gîndim. Pot fi de nori, pot fi de aer mai rar, pot fi de prăpastie absolută. Noi trebuie să ne împingem pînă acolo. Să ne-aruncăm cu soarta înainte. Pînă în pînzele albe..."
August 24, 2023
De-a dreptul desăvârșită; o piesă de teatru cum n-a mai fost, dar acest lucru e comun pentru Sorescu. Toți suntem paracliseri, singuri și orbi asupra celorlalți, dar și asupra problemelor noastre. Cutreierăm propria noastră biserică, ținând-o legată la șold și sperând că sensul și rolul nostru a se găsi singure pe un drum străin, întunecat pe care îl cutreierăm doar cu o lumânare amărâtă.
November 7, 2023
Nu poti da gres cu marin sorescu. tema credintei sau a pierderii ei, foarte frumos interpretata si maniera moderna da o unicitate piesei ce nu am intalnit-o la vreun alt scriitor.
Displaying 1 - 9 of 9 reviews